Cauzalitatea si motivatia conduitelor deviante la elevi

Scoala cu clasele I-VIII Lapusel

Astazi vorbim mai mult decit oricand de delicventa juvenila. Ce este ea si care sunt cauzele acesteia?

"Devianta este ansamblul conduitelor si starilor pe care membrii unui grup le judeca drept neconforme cu asteptarile, normele sau valorile lor si care, in consecinta, risca sa trezeasca din partea lor reprobare si sanctiuni".

S-a ajuns insa la o idee comuna, aceea ca devianta nu este o proprietate simpla, prezenta sau absenta in anumite comportamente, ci produsul unui proces mai complex ce implica deseori si reactia societala fata de respectivele conduite.

Cauzele care determina devianta (delincventa juvenila) pot fi impartite in doua categorii: cauze interne‑individuale si cauze externe‑sociale.

In prima categorie sunt incluse:

particularitatile si structura neuropsihica;

particularitati ale personalitatii in formare;

particularitati care s‑au format sub influenta unor factori externi, mai ales a celor familiali.

Dintre cauzele externe, cele mai importante sunt:

cauze socio‑culturale;

cauze economice;

cauze socio‑afective;

cauze educationale, la nivelul microgrupurilor in care trebuie sa se integreze treptat copilul, incepand cu familia.

Pana in prezent nu s‑a ajuns la unanimitate de opinii cu privire la ponderea fiecarui tip de cauze in determinarea comportamentului deviant al adolescentilor.

In etiologia deviantei se contureaza un punct de vedere intermediar, perspectiva cauzalitatii multiple sau a factorilor, care concepe delincventa ca rezultat al unui numar mare si variat de factori. Adeptii acestei perspective considera ca fiecare factor are o anumita importanta, deviantii (delincventii) aparand fie la intersectia a doi factori majori, fie sub influenta concertata a 7‑8 factori minori. Inclinarea spre devianta si adoptarea comportamentului infractional rezulta din suprapunerea diferitelor cauze pentru fiecare situatie in parte. Simpla insumare sau separare a lor nu poate oferi explicatii in raport cu comportamentul unui minor.

Cauze neuropsihice

Disfunctii cerebrale: a. retardare neuropsihica; b. stare de hiperexcitabilitate neuronala, consecutiva unei disfunctii in dinamica cerebrala; c. anomalii de tip epileptic cu elemente de focar electrografic.

Deficiente intelectuale: a. in randul delincventilor, procentajul intarziatilor mintali creste de la cei care au comis delicte usoare la cei care au comis delicte grave sau foarte grave si la recidivisti; b. procentajul infractorilor cu deficiente intelectuale este aproximativ tot atat de ridicat ca si cel al infractorilor cu tulburari emotional‑afective.

Tulburari ale afectivitatii: a. nivel insuficient de maturizare afectiva; b. stari de dereglare a afectivitatii (stari de frustrare, instabilitate, ambivalenta si indiferenta afectiva, absenta emotiilor si a inclinatiilor altruiste si simpatetice).

Tulburari caracteriale: Delincventul minor se caracterizeaza prin imaturitate caracterologica, manifestata prin: a. autocontrol insuficient; b. impulsivitate si agresivitate; c. subestimarea greselilor si a actelor antisociale comise; d. indolenta, indiferenta si dispret fata de munca; e. opozitie si respingere a normelor social‑juridice si morale; f. tendinte egocentrice; g. exacerbarea unor motive personale egoiste, a unor trebuinte si tendinte inguste, de nivel redus; h. absenta sau insuficienta dezvoltare a unor motive superioare, de ordin social si a sentimentelor etico‑morale; i. dorinta realizarii unei vieti usoare, fara munca.

Cauze familiale

Climatul familial poate fi analizat dupa: modul de raportare interpersonala a parintilor, sistemul lor de atitudini fata de diferite norme si valori sociale, modul in care este perceput si considerat copilul, modul de manifestare a autoritatii parintesti, gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor, aparitia unor stari tensionate, modul de aplicare a recompenselor si sanctiunilor, gradul de deschidere si sinceritate a copilului in raport cu parintii.

Tinand seama de acesti indicatori, cercetarile au relevat ca sunt predispozante pentru devianta copiilor urmatoarele aspecte:

dezorganizarea vietii de familie ca o consecinta a divortului;

climatul familial conflictual si imoral;

climatul familial excesiv de permisiv;

divergenta metodelor educative si lipsa de autoritate a parintilor;

atitudinea rece/indiferenta a parintilor;

atitudinea autocratica/tiranica a parintilor.

Factori de natura sociala si economica

Intra in categoria factorilor de natura socio‑economica: crizele politice, economice, sociale si morale marcate de competitivitatea slaba a economiei; prabusirea sistemului de protectie sociala; scaderea nivelului de trai; cresterea ratei somajului; cresterea inflatiei; confuzia sau absenta unor norme si valori; slabirea controlului social; discrepanta dintre scopurile si mijloacele legale de satisfacere a nevoilor personale, determinata de inegalitatea sociala, de diferentele de statut; relaxarea la nivelul politicii penale si vidul legislativ; scaderea prestigiului si autoritatii instantelor de control social; saracia infantila (cu fenomenul "copiii strazii"); coruptia si crima organizata; violenta, agresarea si exploatarea minorilor.

Cauze de natura educationala

1. Esecurile de adaptare si integrare scolara, determinate de:

randament scolar slab (concretizat in insubordonarea fata de regulile si normele scolare), absenteism, chiul de la ore, repetentie, conduita agresiva in raport cu cadrele didactice si colegii etc.;

lipsa unui nivel minimal de satisfactie resimtita de elev (motivatii si interese slabe in raport cu viata si activitatea scolara) din cauza aptitudinilor scolare slab dezvoltate.

2. Greselile educatorilor:

de atitudine si relationare;

de competenta profesionala;

de autoritate morala.

Lista cauzelor, factorilor si parghiilor motivationale menite sa elucideze fenomenul deviantei nu s‑a incheiat. Aceasta poate fi continuata, explorand si alte aspecte ale vietii sociale si analizand cazuistica individuala, in scopul gasirii de solutii pentru prevenirea si combaterea deviantei minorilor.

Masuri de prevenire a deviantei in scoala

Exista o multitudine de opinii printre specialisti cu privire la abordarea inter‑ si multidisciplinara a deviantei. Elaborarea de masuri si aplicarea unor metode de prevenire trebuie sa se faca in echipa, la acest program fiind necesara participarea tuturor instantelor din sistemul social, indiferent de nivelul ierarhic sau de tipul de raspundere al fiecareia.

In functie de cauze, de caracterul specializat, de etapa si de situatiile vizate, din categoria masurilor de prevenire mentionam:

Masuri psiho‑pedagogice si psiho‑sociologice

Acestea urmaresc, in urma depistarii si inlaturarii timpurii a unor factori negativi, cultivarea unor relatii interpersonale adecvate pentru realizarea unei insertii socio‑familiale pozitive.

Pentru aceasta, se impune depistarea de catre serviciile de asistenta sociala si alti factori (consilieri, educatoare, invatatori, profesori, cadre medicale) a conditiilor necorespunzatoare de climat familial sau de grup, inca inainte de conturarea unor simptome ale perturbarilor de socializare a minorilor.

Este vorba, prin urmare, despre:

socioterapia si psihoterapia familiei, acolo unde este cazul;

suplinirea familiei, in absenta fizica a acesteia, cand aceasta este incompetenta din punct de vedere educativ;

testarea si depistarea copiilor care prezinta probleme de adaptare si integrare scolara;

orientarea scolara si profesionala, prin aplicarea unor metode si procedee diagnostice si formative, pentru dezvoltarea capacitatilor de invatare si aptitudinilor elevilor;

formarea notiunilor si judecatilor morale, a sentimentelor si obisnuintelor morale, a trasaturilor pozitive de caracter;

evitarea erorilor de autoritate morala, de atitudine sau de competenta profesionala din partea educatorilor.

Masuri socio‑profesionale

Acestea decurg din masurile psiho‑pedagogice si psiho‑sociale, urmarind prevenirea riscurilor de esec adaptativ prin:

consilierea in vederea alegerii unei profesiuni in acord cu aptitudinile subiectului;

sprijinirea plasarii tanarului intr‑o profesiune potrivita cu interesele, aspiratiile si capacitatile sale;

realizarea unei reale maturizari sociale si a unei eficiente integrari sociale si profesionale;

prevenirea oricaror acte de indisciplina in cadrul sau in afara locului de munca;

impiedicarea abandonarii activitatii utile prestate de tineri, prin masuri luate la locul angajarii.

Masuri medico‑psihologice si psihiatrice

Aceste masuri sunt orientate in directia depistarii si inlaturarii sau atenuarii unor factori cauzali de natura individuala, organica sau neuropsihica, cu continut patologic, favorizanti, in anumite conditii, ai conduitei deviante. Masurile medico‑psihologice si psihiatrice presupun:

depistarea precoce a minorilor cu diferite categorii de tulburari (caracteriale, comportamentale, emotionale, tendinte agresive, tendinte spre psihopatie sau alte boli psihice), incriminate in delincventa juvenila;

masuri psihopedagogice si diferite forme de tratament medico‑psihiatric / psihoterapeutic in vederea prevenirii unor evolutii dizarmonice, antisociale ale personalitatii minorilor;

masuri de educatie sanitara si psihopedagogice prin care familia este consiliata asupra modului de reactie in raport cu anumite tulburari de conduita ale copiilor;

internarea cazurilor dificile in vederea diagnozei din punct de psihiatric, endocrinologic, psihologic etc.

Masuri juridico‑sociale

Aceste masuri permit cresterea gradului de influentare sociala prin popularizarea legilor si prin propaganda juridica, in general.

In domeniul juridic, prevenirea infractiunilor constituie scopul sanctiunii, al pedepsei si unul din obiectivele procesului penal.

Prevenirea generala se realizeaza prin stabilirea in lege a faptelor care constituie infractiuni, membrii societatii fiind informati asupra consecintelor savarsirii unor astfel de fapte, precum si a limitelor legale de sanctionare a acestora.

Prevenirea speciala se realizeaza prin corecta incadrare juridica si prin sanctionarea infractiunii concrete savarsite de o persoana.

Bibliografie

Durkhein, E., (1974), Regulile metodei sociologice, Editura Stiintifica, Bucuresti

Banciu, D., Radulescu, S., (1985), Introducere in sociologia deviantei, Editura Enciclopedica, Bucuresti

Vlasceanu, L., (1993), Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti