GRAFISMUL FONETIC SI DESENUL DISCURSULUI

Metoda verbo-tonala traditionala a fost imbogatita cu cateva noi domenii de interventie care au un statut complementar:

Ritmica fonetica care include:

Stimularea ritmicii corporale.

Stimularea muzicala.

Ritmica mainilor si degetelor - Exercitii pentru insusirea si reeducarea limbajului.

Grafismul fonetic, desenul discursului

Dramatizarea.

In cele ce urmeaza prezentam o sinteza a acestei metode aplicata cu succes de catre Vinko Aldo Gladic si echipa sa (1992).

Grafismul fonetic indreapta interesul spre disciplinele fundamentale ale reeducarii verbo‑tonale: ritmul corporal si ritmul muzical. Totodata introduce procedee si discipline noi: ritmica mainilor si a degetelor, agenda si biografia selectiva pentru varstele foarte mici, scrierea si lectura concomitenta (grafolexia), oferind astfel noi directii de cercetare.

Ritmul corporal gaseste sprijin in grafismul fonetic, acesta constituind o "scriere" a miscarilor care prelungeste efectul exercitiilor corporale asupra lectiilor sau activitatilor de la domiciliul copilului. Ritmul muzical poate fi sprijinit printr-o redare amuzanta, pe baza notatiilor analogice ritmice, care prin grafismul fonetic devin accesibile pentru toate varstele si nivelurile, ceea ce da incredere profesorilor si copiilor. Campul de reeducare verbo-tonala se deschide pentru instrumente muzicale si muzica instrumentala, devenite ilustrative prin grafismul fonetic.

Este foarte important faptul ca grafismul fonetic pune in centrul problematicii de reeducare principiile si procedeele de stimulare multisenzoriala sincronizata. Continutul si concomitenta acestor stimulari pe canale multiple sunt controlabile si pot fi optimizate pentru fiecare subiect aflat in reeducare.

Grafismul fonetic

Obiectivele grafismului fonetic

Grafismul fonetic este o abordare particulara in cadrul amplului proces de studiere si invatare a limbajului. Esenta acestuia consta in elaborarea de exercitii de limbaj, cu ajutorul unui grafism figurativ ghidat prin dinamica formatiei, aceasta fiind sincronizata cu productia grafica. Deci, originea si scopul grafismului fonetic se leaga cu vocea umana, cu afectivitatea exprimata liber intr-un mod figurativ sau non figurativ, apoi cu toate stimularile sonore importante pentru limbaj si pentru comunicare. Principiile active ale grafismului fonetic servesc mai multor obiective:

Provocarea si favorizarea proceselor creative, care sunt bazate pe libertatea si spontaneitatea individuala, pentru atingerea unei comunicari sociale cat mai bogate, proces bazat pe stimularea producerii mazgaliturilor (grafice sau pictate), modalitati ilustrative ale starilor verbogene si comunivative.

Obtinerea unei pronuntii agreabile, corecte, eficace in cadrul structurilor expresionale determinate prin obiective sociale.

Pregatirea lecturii si a scrierii (este posibila utilizarea si a altor semne), la varsta prescolara si scolara, acasa si la scoala, mergand de la limbaj la gest si de la gest la limbaj.

Interpretarea diferitelor semne grafice: desene, imagini, ilustratii, matematici moderne, harti geografice, notatii muzicale; precum si transferarea mesajului dintr-un cod in altul.

Pregatirea expresiei grafice individuale (documentara sau artistica), plecand de la prezentari grafice de obiecte, raporturi si actiuni.

Exersarea rapiditatii evocarii, prin antrenarea si facilitarea memoriei.

Obtinerea unei bune perceptii si intelegeri datorita dinamicii diverselor stimulari combinate.

Reeducarea deficientelor senzoriale (auditive, vizuale, kinestezice, etc.) printr-o buna perceptie realizata prin stimulari directe asupra altor canale senzoriale.

Numitorul comun al limbajului si grafismului este ritmul. Ritmul este modul in care corpul nostru manifesta viata. Relatiile pe care le putem discerne intre ritmicitatea corporala (inclusiv cea a limbajului) si ritmicitatea grafismului, vor fi relevante atat pentru unul cat si pentru altul. Mai intai o forma grafica se prezinta ca o organizare in spatiu, deci ca un element ritmogen. Ca urmare, o putem analiza pe parcursul realizarii sale, sau cand ea este deja constituita. De exemplu: perceptia vizuala prezinta o evolutie in spatiu si timp, limbajul fiind un proces psihic, are un traiect evolutiv, deci putem raporta cu usurinta ritmicitatea sa la cea a grafismului.

1.2. Polisenzorialitate si simbolism fonetic

Activitatea verbala spontana a copilului auzitor apare intr‑un context social dinamic, care asigura dezvoltarea limbajului prin sincronizari si coordonari ale stimulilor auditivi cu toate celelalte stimulari. Acest fapt ridica problema relatiilor intersenzoriale.

In timp ce se pronunta silabe se traseaza grafisme (semne grafice) corespunzatoare acestora. Se pune problema cui corespund aceste semne: unei valori simbolice a sunetelor sau unei calitati a actului motor fonator?

A fost aplicata, dupa Köhler, proba de identificare a doua prozodeme necunoscute prin desene necunoscute prezentate subiectilor si s‑a constatat ca raspunsurile sunt convergente.

Aceasta confirma teza unui simbolism fonetic. Autorii (Gladic, 1992) au gasit ca raspunsurile sunt convergente chiar si la persoanele cu surditate profunda congenitala, care au inteles cele doua prozodeme pe baza observatiei faciale. Se pune problema daca nu intervine alt mecanism, al generalizarii intersenzoriale (transfer intersenzorial). Aceasta nu inseamna neaparat ca oamenii dau semnificatie unui sunet izolat (exemplu: ca <i> reprezinta bucuria, <n> tristetea si melancolia etc.), dar nu se poate nega faptul ca se poate manifesta o anumita interpretare (motivare, justificare) a sunetelor, de exemplu <pa> apare ca fiind "mai mic" decat <ba> etc.

Formele grafice utilizate in grafismul fonetic sunt definite prin fotograme si pictograme, care se refera inainte de toate la aspectul vizual al obiectului. Fonogramele stilistice ale grafismului fonetic fac apel la experienta noastra polisenzoriala referitoare la obiect, inclusiv experienta verbala, producerea si perceperea cuvintelor corespunzatoare.

Experienta verbala a substantivului, experienta cuvantului pronuntat (avand de asemenea caracter polisenzorial) sunt cuprinse in mod egal in imaginea obiectului. Alegerea nu va fi aceeasi pentru toate persoanele, nici chiar pentru acelasi individ, dar aceasta alegere va fi diferita de la o limba la alta, de la un context la altul.

In grafismul fonetic s-a cautat crearea unor caractere ideo-verbo-motorii, care pot fi considerate ca o serie de mimograme ale experientei noastre globale.

Lucrand cu copii care invata sa vorbeasca, se vor sublinia diverse aspecte ale pronuntiei materialului verbal pe care vrem sa-l predam.

1.3 Mana; ritm; limbaj

Grafismul fonetic inglobeaza si unifica doua trasee:

Pe de o parte, plecand de la miscarea mainii la dinamica corporala monolaterala (sau bilaterala) legata de membrul superior, de la motricitatea degetelor pana la miscarile umerilor care conduc bratele;

Pe de alta parte, plecand de la utilizarea vocii, la toata dinamica corporala, de la miscarile interioare cele mai fine pana la miscarile mai mari ale trunchiului si corpului intreg.

Activarea mainii se bazeaza pe placerea de a simti, de a-si vedea corpul in miscare, de a imita, de a domina spatiul, de a conduce, orienta. Controlul motricitatii manuale se face pe baza:

Sensibilitatii kinestezice;

Sensibilitatii tactile;

Sensibilitatii de echilibru;

Perceptiei (si analizei) vizuale a miscarilor mainii si a traseelor pe care le face.

Ansamblul acestor sensibilitati ofera diferite posibilitati de coordonare. Se poate da o importanta mai mare sau mai mica uneia sau alteia dintre sensibilitati in functie de scopul propus. Observand miscarea mainii mobile la bebelasii normali aflati in stadiul de lalatie, mana grea a unui surd (profund, congenital), mana muzicala a unui sef de orchestra, vom ajunge la ideea de maini ritmogene. Vocea este produsul unui sistem de miscari. Se observa imediat ca mobilitatea segmentala a corpului determina caracterul gesturilor si a semnelor grafice.

Care este aplicabilitatea grafismului fonetic considerat ca o disciplina de educare si reeducare?

In reeducarea copiilor cu deficienta auditiva se manifesta adesea ca particularitate o lentoare in evocare, care ne apare ca o dificultate in transferul intersenzorial: acesti copii isi amintesc cu dificultate denumirile obiectelor cunoscute pe care le manipuleaza; inteleg foarte lent vorbirea altora, nu ajung nici sa creeze si nici sa participe usor la limbajul metaforic (o privire neagra, o frica albastra); nu le place sa citeasca, nu ajung sa se exprime emotional intr-un mod dinamic si echilibrat prin expresii verbale; nu reusesc sa verbalizeze starile afective "mai fierbinti". Elaborarea imaginii obiectului incepe printr-o activitate a copilului, iar constituirea unei forme mentale stabile incepe la copil prin activitatea sa verbala. Copiii se amuza sa realizeze secvente comportamentale sau gesturi manuale care rimeaza cu gesturi fonetice si in care stimularea vizuala rimeaza cu stimularea auditiva.

2. Grafismul fonetic dinamic

2.1. Concept si programare

In elaborarea exercitiilor se recomanda concentrarea asupra a doua apecte:

Procesul insusi de nastere a miscarii si gestul grafic ce il insoteste numit grafismul fonetic dinamic;

Rezultatul, respectiv traseele grafice care raman ca imagine cand miscarile care le-au generat au disparut, numit lectura ritmurilor grafice.

Referindu-ne la proces, constatam ca sarcina de baza este activarea mainii si controlul motricitatii manuale. Astfel se elaboreaza: un grafism fonetic dinamic al fonogramelor stilistice spontane; un desen dinamic fonetizat; un grafism fonetic-scriere. Linia directoare pentru alegerea miscarilor si a ritmului lor este data de calitatile fonatiei.

2.2. Fonograme stilistice spontane

O astfel de fonograma este un traseu grafic constand intr-o transpunere a gestului manual, gest care este la randul sau o simpla transpunere a gestului fonetic, care este o transpunere complexa a impresiei auditive luate ca punct de plecare. Fonogramele stilistice preced desenul figurativ si scrierea si reprezinta o grupa de acte expresive. Acest tip de activitate este inspirata de urmatoarele elemente care pot fi ilustrate grafic:

1. Strigatul si dinamica fonatiei elementare, produse in timpul miscarilor spontane si in forme diverse de plimbare, permit obtinerea unor trasee foarte variate (Figura 2).

2. Emisia unei serii de silabe (Figura 3).

3. Ascultarea unor stimulari muzicale instrumentale (produse de unul sau mai multe instrumente cunoscute, iar apoi de instrumente necunoscute).

4. Dinamica ritmurilor verbale simple (alternanta a doua, trei sau mai multe silabe) (Figura 4).

5. Dinamica verbala a cuvintelor si frazelor simple (Figura 5).

6. Dinamica verbala a frazelor complexe si a povestirilor (Figura 6).

7. Dinamica verbala a poezioarelor si dinamica cantecului (Figura 7).

Se propune mai intai copilului o forma si o dinamica a miscarilor care sa-l incite sa scoata vocea si sa sincronizeze liber pronuntia sa cu miscarile manuale. Se acorda atentie mainii sale, articulatiei degetelor in activitatile de coordonare a muncii manuale si a fonatiei. Rezultatele grafice care vor aparea in aceste conditii vor fi considerate ca o fonograma stilistica elementara si apoi vor servi ca baza pentru o noua productie fonetica. O fonograma stilistica spontana poate sa apara sub forme foarte diverse. In timpul pronuntiei unui cuvant se vor putea executa diferite miscari ale mainii sincronizate cu pronuntia. Exemplu: pronuntia cuvantului "papa" insotita de miscari cu mana (figura 8). In functie de scopul vizat se alege forma grafica:

FIGURA 8. Diverse intonatii insotite de miscari ale mainii

a) ritmicitatea silabica a cuvantului "papa"

b) unitatea cuvantului

c) linia intonatiei cuvantului utilizat ca o fraza

Daca vrem sa stimulam copiii care sunt greu de interesat si de motivat in munca pentru constituirea limbajului, vom putea propune forme ale fonogramelor stilistice care vor glisa spre ideograme (figura 9; a,b). Interesul nu este de a limita copilul la forma grafica produsa de noi, ci de a-l incita prin pronuntia noastra si prin comportamentul motor global sa produca el insusi cateva lucruri cu gura sa in acelasi timp cu mana sa, aceasta avand rol formator asupra lui.

Cand este vorba de exercitii pentru antrenarea pronuntiei frazelor, se poate ramane la linia pur fonetica sau se poate recurge la toate asociatiile posibile. Ceea ce se doreste este sa fie convins copilul sa produca fonograme stiliste mai putin ideografice si mai mult fonetice. Se permite copiilor sa foloseasca mana preferata dar se organizeaza exercitii si cu mana non‑dominanta si chiar cu ambele maini deodata.

2.3. Desen

In acest domeniu se disting cateva forme de interventie: desen figurativ; desen corectiv.

a. Desen figurativ

Se asociaza si se sincronizeaza pronuntia si executia grafica. In timp ce copiii deseneaza liber ceea ce si-au propus sau si-au ales, se permite copilului sa faca diferite comentarii verbale. Acest procedeu este ilustrat prin exemple, profesorul desenand si vorbind in fata copiilor (vezi figura 10). Un alt aspect al desenului figurativ este producerea unui tip de ideograme. O astfel de ideograma "semidirijata" poate fi realizata atunci cand la pronuntia cuvantului "peste" se deseneaza o forma interpretata ca fiind peste (vezi fig.11). In antrenamentatele realizate cu copii cu deficit auditiv se sincronizeaza pronuntarea fiecarei silabe cu un segment de operatie grafica (vezi figura 12).

Ideogramele semidirijate sunt ritmice, executia lor se realizeaza chiar in timpul pronuntiei cuvantului corespunzator. Astfel, se obtin ideograme fonografice sau modele ideo-verbo-motorii sau mimograme duble. Pornind de la ele se pot relua pasii pe care omul i-a facut de la desen la scriere. Caracterul simplificat al acestor desene "va cere" cuvantul ca pe un factor determinant, indispensabil. In acest mod, fonograma propusa unui copil deficient auditiv, ca pe un joc fonografic, il va ajuta ulterior in dezvoltarea simbolizarii.

2.4. Grafismul fonetic dinamic-scriere

Acest tip de exercitii consta in pronuntia corecta a anumitor silabe si in scrierea sincronizata a literelor corespunzatoare. Pronuntia normala, ritmata este adaptata in timp si condusa spre o executie grafica corecta.

Se scrie:

Se pronunta vocala "e" in secvente ritmice alese in functie de calitatea acestei vocale.

Se scrie: ooo o o o

Se pronunta un "o" legat, apoi un "o" sacadat.

Daca traseul grafic ce trebuie executat este mai lung, pronuntia se repeta de cate ori este nevoie in timpul executiei grafice.

Se scrie:    b b b

Se pronunta: baba bobo bubu

Acest exercitiu este propus ca un grafism fonetic dinamic si nu ca o scriere clasica, care ramane totusi unul dintre scopurile acestei activitati. Aceste exercitii pot fi abordate in cursul celui de-al treilea an de gradinita, sau chiar mai repede, prin alegerea de forme mai usoare pe care copilul le-a executat deja in exercitiile cu fonograme stilistice spontane ca:

O O O 1 1 1 C C C lll

La aceasta varsta activitatea descrisa este mai degraba un joc liber decat scriere sau lectura. Nu se recomanda interventia insistenta pentru recunoasterea intr-un grafem ortografiat a unui mesaj codificat.

BIBLIOGRAFIE

Aucouturier, B., Darrault, I., Empinet, J.L. (1984). La pratique psychomotrice. Reeducation et therapie. Paris: DOIN Ed.

Fatu, Z. (1970). Ritmica si gimnastica medicala. Cluj‑Napoca: Universitatea "Babes-Bolyai".

Gladic, V. A. (1992). La methode verbo‑tonale. In Le Courier de Suresnes, Publication du Centre National d'etudes et de formation pour l'enfance inadaptee, nr 58‑special M.V.T., 1992, Imprimerie du C.D.D.P. des Ardennes.