Lectura ca metoda de instruire

LECTURA CA METODA DE INSTRUIRE IN INVATAREA SI PREDAREA STIINTELOR NATURII

Termenul de metoda deriva din grecescul "metaodos" si semnifica "calea; drumul care duce la adevar fie cu ajutorul invatatorului, fie independent. Metoda reprezinta un instrument de lucru pentru elev si se realizeaza in practica cu ajutorul procedeelor metodice. In predarea si invatarea stiintelor naturii si geografiei, lectura este o metoda de comunicare scrisa.

Folosita in cadrul orelor de curs, lectura are rolul:

de a fixa cele spuse de invatator;

de a trezi interesul pentru lectie;

de a atrage atentia asupra caracteristicilor esentiale ale obiectului sau fenomenului despre care se vorbeste;

de a explica anumite fenomene sau continutul unor notiuni.   

De asemenea, lectura poate contribui la:

- imbogatirea vocabularului si cunostintelor elevilor;

-stimularea preocuparilor si indeletnicirilor geografice ale acestora;

- largirea orizontului cognitiv-general.

Totodata lectura are darul de a trezi elevilor curiozitatea de cunoastere, de cercetare a naturii si dorinta de a participa la excursii. De asemenea, prin limbajul si expresiile sale literare, lectura dezvolta vorbirea si gustul estetic al elevilor, completand explicatiile invatatorului.

In alegerea lecturilor trebuie sa se tina cont de faptul ca ele se adreseaza in primul rand elevilor; sa se tina seama de specificul de varsta al acestora, de capacitatea lor de receptie, de nivelul de cunostinte predate la clasa si de preocuparea lor permanenta si asidua de a patrunde in tainele stiintei, de a face cat mai multe cercetari pe cont propriu in laborator, terenul geografic si orizontul apropiat si indepartat.

I.1 LECTURA CU VOCE TARE (LECTURA ORALA)

Timpul dedicat lecturii orale scade odata cu nivelul scolaritatii, pentru a face loc lecturii in gand.

Lectura orala in clasa le dezvolta elevilor abilitatea de a le impartasi celorlalti o anumita informatie sau o anumita reactie (surpriza, emotie etc.) pe care au avut-o citind in gand un text.

Lectura orala ii ajuta pe elevi sa-si dezvolte vocabularul, dictia si abilitatea de a comunica prin intonatii adecvate. Pentru ca lectura orala ii ajuta pe elevi sa inteleaga relatia dintre limbajul oral si scris, exersarea acesteia ii ajuta sa devina mai buni cititori in gand. Intelegerea materialelor citite in gand se imbunatateste cand elevii si-au insusit elementele de controlare a vocii si a intonatiei.

Observatiile invatatorului, in timp ce elevii fac o lectura orala, pot constitui o procedura de diagnostic pentru a nota punctele slabe sau tari si pentru a verifica daca lectura lor este adecvata materialului citit.

Lectura orala poate fi o verificare a felului in care elevul intelege relatia dintre cuvantul tiparit si vorbire si o demonstrare a felului in care acesta intelege punctuatia in lectura fluenta si expresiva.

Grila de evaluare a lecturii cu voce tare, la clasele a III-a si a IV-a, la obiectul Stiinte ale naturii:

1.2 TEMATICA LECTURILOR STIINTELOR NATURII

Tematica lecturilor este variata, de obicei complexa, incluzand date despre tari, orase, oceanele lumii, natura, economie si istorie, obiceiuri, aspecte de munca si lupta, turism, etc.

Invatatorul trebuie sa aleaga si sa planifice lecturile mai accesibile, cu un continut moral cu aspecte narative, care sa atraga atentia elevilor si sa le mentina viu interesul.

Prin forma lor accesibila varstei elevilor si prin continutul artistic, ele exprima realitatea in imagini vii, trezesc stari emotionale, dezvolta sentimentul de admiratie pentru frumusetile patriei.

Lectura are calitatea de a prezenta realitatea naturii in mod expresiv, sugestiv, ceea ce, de multe ori, cele mai alese cuvinte ale invatatorului nu o pot face.

Expunerea invatatorului trebuie sa fie cat mai plastica, mai expresiva. Pentru aceasta el trebuie sa foloseasca, asemenea artei actoricesti, o serie de mijloace prin care sa faca remarcat intelesul cuvintelor, al propozitiilor, al frazelor, sa imprime povestirii un caracter atractiv-emotional.

Vocea, tonul constituie unul din mijloacele cele mai importante de care trebuie sa se foloseasca invatatorul pentru a da esenta spuselor sale. Intensitatea timbrului si inaltimea vocii trebuie sa varieze conform cu continutul lecturii. Un ton monoton, o voce indiferenta in orice imprejurare actioneaza negativ asupra ascultatorilor.

Un rol important in expunere il au spusele si accentele. Folosirea atenta a pauzelor determinate de punctuatie , de sensul logic al propozitiilor sau al frazelor sau de anumite situatii psihologice ce se degaja dintr-o anumita parte a povestirii, face ca lectura sa fie mai vie, sa poata fi urmarita mai usor si cu mai mult interes.

Prin pauze bine marcate ( fie prin ridicarea sau coborarea vocii, fie prin intreruperea pentru scurt timp a expunerii), invatatorul reuseste sa dea un anumit sens spuselor sale si mai ales sa atraga atentia elevilor asupra celor ce urmeaza sa fie relatate. Asteptarea ii obliga pe elevi la o ascultare si mai atenta.

In relatarea lecturilor invatatorul trebuie sa mai foloseasca mimica si gesturile. Fiecare gest sau miscare, cea mai discreta schimbare a expresie fetei, atunci cand vin sa insoteasca si sa accentueze mijloacele de exprimare verbale sau sa sublinieze hiperbolic situatii, peripetii, etc., contribuie la marirea expresivitatii lecturii, la stabilirea unei legaturi mai vii intre ascultator si povestitor si, mai ales, la asigurarea perceperii constiente de catre elevi a textului.

Lectura trebuie sa aiba un continut veridic, care sa se raporteze la regiuni precise, nu sa trateze "la general" despre fenomen.

Alta cerinta este ca lectura, prin stilul sau colorat, viu si atractiv, sa dezvolte imaginatia astfel incat sa-i transpuna pe elevi cu gandul in tinuturile indepartate despre care s-a citit.

Lectura poate face obiectul unei lectii speciale sau poate fi utilizata in treptele oricarui tip de lectie. Asadar, lectura poate fi folosita cu succes in momentul pregatirii pentru trecerea la lectia noua.

Lectura se foloseste cu acelasi succes si la fisarea lectiei sau la lectiile de recapitulare. Aici lectura are rolul ca prin continutul ei artistic sa contribuie la o insusire mai temeinica a cunostintelor.

Lectura, in general, atunci cand este integrata in lectie, dureaza aproximativ 2-4 minute.

Trebuie avut in vedere ca in cursul unei lectii sa nu se foloseasca mai mult de 2-3 fragmente. Daca se folosesc trei fragmente, acestea trebuie sa fie de aproximativ un minut, un minut si jumatate. Altfel nu mai ramane timp suficient pentru predarea sau recapitularea volumului de cunostinte pe care ni l-am propus sa il realizam la lectie. Lectiile speciale de lectura , planificate in ore pe care invatatorul si le-a rezervat in acest scop, au o structura speciala. Scopul lor este ca, printr-un limbaj artistic, sa fixam sau sa adancim unele cunostinte pe care le-am prezentat anterior.

Lectia de lectura incepe cu o scurta prezentare despre cunostintele pe care dorim sa le prezentam prin fragmentul pe care il citim. De exemplu, dupa lectia "Minereurile " , la clasa a IV- a, se poate desfasura o ora de lectura " Bogatiile solului ". In conversatia introductiva discutam cu elevii despre principalele grupe de minereuri din tara noastra, despre alte resurse , de care au luat cunostinta in lectiile anterior invatate . Dupa acea, invatatorul sau un elev citeste expresiv bucata de lectura.

In incheiere , elevii povestesc ce au retinut cu indicatia sa foloseasca expresiile artistice ale autorului.

Alte lecturi pot fi combinate cu proiectii, concomitent cu citirea textului .In acest caz , elevii povestesc dupa imagini, folosind expresiile emotionale din lectura fragmentului.

Alteori, in incheierea lectiei, invatatorul, pe baza de conversatie, recapituleaza cunostintele din lectura, prezentandu-le fotografii si ilustratii, fie din cartea citita, fie din colectiile sau albumele personale ale elevilor.

Tema pentru acasa la aceste lectii cuprinde deseori continuarea lecturii(ex: lectura + tema acasa - sa realizeze o compunere), cartii sau a unor fragmente din cartea din care s-a citit fragmentul si intuirea ilustratiilor.

In concluzie, lectura propusa de invatator trebuie sa dovedeasca o suita de calitati. La aceasta se ajunge numai atunci cand invatatorul intelege necesitatea de a-si perfectiona continuu tehnica lecturii si a depune toate eforturile in acest sens . Expunerea clara si pe intelesul elevilor constituie conditia de baza a reusitei activitatii, dar aceasta nu este totul. Tinand seama de particularitatile individuale ale elevilor, de faptul ca stabilitatea atentiei variaza de la un elev la altul , chiar in limitele aceleasi varste, invatatorul trebuie sa vegheze ca in timpul expunerii toata clasa sa o urmareasca cu atentie, Important este ca in situatia in care elevii manifesta lipsa de atentie , invatatorul nu trebuie sa isi piarda calmul, sa nu dea semne de enervare , sa nu ridice tonul. O asemenea stare nu ar face decat sa influenteze negativ procesul de ascultare - chiar si la elevii atenti pana in momentul respectiv - si nu ar putea decat sa dauneze activitatii.