LIMBA SI COMUNICARE

LIMBA SI COMUNICARE

"Nu o data omul tanar de langa mine m-a facut sa nazuiesc mai mult decat concepeam intr-un moment, m-a facut sa vreau mai mult decat nazuiam atunci. Este ceea ce as numi un flux de energie, de gandire cutezatoare, de actiune, si daca esti dispus si ti le insusesti - fara prejudecati ori resentimente din partea cui provin - izbutesti mai bine pe drumul care duce catre implinirile sociale!" ( P. Morlende)

A fi pedagog nu e usor si nici nu trebuie sa fie la indemana oricui. A instrui si a educa inseamna sa fii deopotriva si animator, si mediator si evaluator, iar daca vrei sa te apropii de ceea ce se numeste implinire profesionala e necesar sa renunti la tine ca persoana si sa te pui in slujba celorlalti, gestionandu-ti timpul dupa puterea si vrerea lor.

"Vorba nu e decat unealta pentru a exprima o gandire" spunea Eminescu, iar "o comunicare incepe cu alegerea cuvintelor" afirma mai tarziu Tudor Arghezi. Asadar, fie ca discutam in doi, fie ca ne aflam in fata unui grup, comunicarea este perceputa ca procedeu prin care se transmite o informatie. Specific doar fiintei umane, actul comunicarii evolueaza odata cu societatea, iar pentru o integrare normala in valtoarea vietii trebuie sa stii sa comunici.

In ultimii ani, se afirma foarte des ca neajunsurile din cadrul unor relatii si-au gasit cauzele intr-o comunicare defectuoasa, deficienta, ba chiar intr-o comunicare inexistenta. Nu este sector de activitate in care actul comunicarii sa nu fie punctul de plecare in realizarea sarcinilor propuse.

Cu atat mai mult in institutiile scolare creste rolul acestui act, avand functie determinanta si este numit adesea cheia succeselor scolare. Referindu-se strict la comunicare didactica, profesorul Constantin Cocos consemna ca aceasta "reprezinta un transfer complex, multifazial si prin mai multe canale ale informatiilor intre doua entitati ( indivizi si grupuri) ce-si asuma simultan sau succesiv rolurile de emitatori si receptori, semnificand continuturi dezirabile in contextul procesului instructiv-educativ."

Pentru a comunica avem nevoie de sase componente: emitatorul, receprorul, mesajul, canalul, codul si conexiunea inversa (numita si feedback).

Pornind de la multicanalitatea comunicarii se face urmatoarea clasificare: comunicarea verbala ( codul de comunicare este cuvantul, care presupune un consum energetic alaturat de o buna capacitate de manevrare a cuvintelor), nonverbala ( gesturi, mimica, pantomimica) si paraverbala ( care consta in modul in care utilizam interpretarea cuvintelor.) In orice demers didactic este de preferat impletirea celor trei forme de comunicare; fiecare o completeaza pe cealalta, iar emitatorul se face mai bine inteles. Ce ar insemna daca am elimina din relationarea noastra ca persoane subsistemele nonverbal si paraverbal? Lumea ar semana cu niste masini de vorbit si atat.

Daca ar fi sa ma opresc la comunicarea nonverbala as afirma, fara sa o fac in mod gratuit, ca este mai mult decat necesara; aceasta presupune comportamente cu determinare biologica dar si socio-culturala. Aici as aminti: expresorii care au dubla determinare - a) biologica - ce tine de criza emotionala ( a rosi sau a pali), acestea nu pot fi controlate si b) socio-culturala incluzand primul act de comunicare - surasul; apoi bucuria, groaza, furia - comportamente pe care le dobandim si le folosim aproape neechilibrat toata viata.

Ilustratorii - cu determinare socio-culturala; sunt elemente de gestualitate care ilustreaza continuturile semantice. Folosindu-le aproape mecanic dam amploare unui act prezentat.

Emblemele vin sa intareasca spusele noastre, au o determinare socio-colturala (afirmatia - da - sau datul din cap, semnul mainii de a lua loc; miscari ce se traduc direct in cuvinte.).

Adaptatorii reprezinta acele comportamente menite sa regleze tensiunea psihica in timpul comunicarii.

Regulatorii au determinare strict socio-culturala si reprezinta acele comportamente ce se folosesc pentru reglarea actului comunicarii : a te pregati sa asculti ridicand ochii, "ciulind" urechile.

De-o importanta deosebita este distanta la care stam fata de interlocutor, indicator al statutului sau intimitatii, iar acesta este interpretabila fiindca are conotatii diferite de la un popor la altul si pentru a nu gafa, e bine sa cunostem semnificatia lor atunci cand in fata noastra se aflla o persoana de alta nationalitate. A privi persoana cu care vorbesti in fata: la europeni este admis si daca eviti privirea celuilalt seamana cu a sfida, cu lipsa de respect, iar la musulmani, de exemplu, este inadmis. Cu aceste lucruri nu ne nastem, ci trebuie sa ni le insusim pentru o relationare cat mai buna cu cei cu care intram in contact.

Toate aceste elemente care fac o parte din tabloul comunicarii nonverbale se intrepatrund cu verbalul sau il pot inlocui cu succes mai ales atunci cind intram in dialog cu un necunoscator al limbii materne. Si cata valoare pot avea, incat, uneori, daca am adauga si cuvantul am strica tot "castelul" pe care incercam sa-l faurim.

Asadar, comunicarea nonverbala se bazeaza atat pe elemente inascute (expresivitatea trairilor afective) cat si pe elemente invatate si insoteste permanent comunicarea verbala. "Aceste tipuri de comunicare actioneaza simultan sau/si complementar cu o anumita dominanta." Din experienta acumulata de fiecare dintre noi de-a lungul anilor am putut realiza ca folosirea cuvantului presupune o actiune constienta si voluntara, pe cata vreme comunicarea nonverbala sau paraverbala "au un ridicat grad de spontaneitate si au un caracter predominant subconstient."

Dintre cele patru forme de comunicare: directa, indirecta, multipla si colectiva, specifica si la indemana scolii este comunicarea directa si indirecta. Comunicarea directa presupune existenta a cel putin doua persoane apropiate in spatiu, iar emitatorul si receptorul intrati in actiune trebuie sa foloseasca acelasi cod. Pentru comunicarea indirecta nu este necesara apropierea partenerilor. Scrisul devine modul prin care se transmite informatia, asigurandu-se receptionarea corecta a mesajului.

Ca forma de transmitere a mesajului distingem doua tipuri: comunicare orala si scrisa. A spune ca una este mai importanta decat cealalta este un hazard, deoarece fiecare dintre ele are specificul ei, iar informatia, si intr-un caz si in celalalt, trebuie sa-si atinga scopul propus.

Luata sub alt aspect, conform unor analize, comunicarea este ierarhica si reciproca. Cea ierarhica presupune existenta interlocutorilor cu statut diferit; cel superior are rol hotarator, initiativa mesajului ii apartine, (exempu: elev - profesor, soldat -ofiter). Comunicarea reciproca se realizeaza la nivel de egalitate, initiativa mesajului este la indemana fiecaruia, (elev - elev). Transferand cele doua situtii in procesul instructiv-educativ s-ar putea spune ca prima varianta ar apartine mai mult perioadei vechi, cand profesorul era cel privilegiat, el era superiorul, in mana lui se aflau "ata si acul", iar ultimul cuvant ii apartinea, pe cand a doua situatie am putea-o duce in perioada actuala cand "fiecare invata de la fiecare" sau "nu se mai stie cine da si cine primeste." Dar, oricat de mult s-ar fi schimbat mentalitatea din structura unui sistem, exitenta celor doua criterii de comunicare (ierarhica si reciproca) continua sa existe. Relatia profesor-elev si relatia elev-elev isi schimba valoarea, iar puterea ei castiga sau pierde teren in functie de capacitatea, de potentialul intelectual al fiecaruia. Clasificarea care tine de statutul interlocutorilor pare a fi cea mai controversata sub aspectul ca valorile morale sunt aceleasi, doar ca asistam cu totii la o rasturnare a acestora.

Din perspectiva continuturilor, comunicarea poate fi: referentiala ( care vizeaza un adevar stiintific care trebuie transmis in procesul instructiv-educativ), metodologica (care evidentiaza modul in care se transmit si se prelucreaza continuturile) si atitudinala ( transmiterea atitudinilor pe care un profesor le are fata de continutul comunicarii). Un cadru didactic se face cunoscut si apreciat nu neaparat prin volumul de cunostinte pe care il poseda, ci prin modul prin care transmite cunostintele, cum reuseste sa se faca inteles, cum finalizeaza demersul care duce de la necunoscut la cunoscut.

In ceea ce priveste scopurile comunicarii, locul cel mai important il ocupa partea instrumentala aceasta acopera scopul activitatii didactice - esenta comunicarii didactice (priceperi si deprinderi, comportamente observabile la copii); cea subiectiva presupune comunicarea starilor afective pe care le traiesc participantii , generate de activitatile din ziua respectiva ( comunicarea de atitudini): si nu in ultimul rand cea accidentala care porneste de la intamplarile clasei, exterior scopului din ziua respectiva ( dezordinea din clasa, sala neaerisita, intamplari neplacute). Scopul principal ramane partea instrumentala. Un lucru care trebuie mentionat privind atingerea scopului este nevoia stringenta de a se tine seama de faptul ca elevii sunt niste fiinte extrem de sensibile ce pot inmagazina multe cunostinte, dar sa nu fi transformati in roboti sau in saci incarcati pana la refuz.

In functie de partenerii participanti se vorbeste despre a)comunicarea intrapersonala ( cand persoana-emitator este una si-aceeasi cu persoana-receptor), "vorbirea cu sine" si cine nu a stat de vorba cu el insusi niciodata? b)comunicarea interpersonala cand persoana - emitator si persoana- receptor sunt diferite, c)comunicarea in grup (mai multe persoane emitatoare si mai multe persoane receptoare, in cazul scolii, grupuri mici de elevi) d) comunicarea publica ( specifica conferintelor, simpozioanelor - cand emitatorul se adreseaza mai multor persoane, e) comunicarea in masa, transmisiile mass-media.

Demn de retinut este "statutul tacerii in comunicarea didactica". La prima vedere s-ar parea a fi un lucru greu de realizat tinand seama ca activitatea didactica este prin excelenta verbala. Cum sa taci cand rolul principal el educatorului este de a explica, de a clarifica, de a rezolva diverse teme didactice? Cum si cand sa-i accepti elevului tacerea? Si-ntr-un caz si-n altul, uneori, tacerea este necesara, alteori, ea poate deveni daunatoare, dar ea exista. Prin maiestria didactica pe care o detine fiecare cadru didactic poate anticipa motivul pentru care se tace, iar interpretarea pe care o face ar fi bine sa fie cat mai obiectiva. Cand elevul tace putem sa-i dam tacerii urmatoarele conotatii: de obraznicie, de nedumerire, de insolenta sau revolta sau cand cauta un raspuns. Iar tacerea profesorului poate fi: de asteptare ce se opune unei atidudini incorecte de conduita a alevului, care prefateaza un discurs sau in fata unei bucurii imense datorate succeselor scolare. Din copilarie am invatat ca "tacerea e ca mierea." Tarziu si greu am inteles mesajul acestei zicale si trebuie sa capeti o oarecare intelepciune pentru a-i da sens. Inteleptul stie bine ca exista o "arta de a vorbi", dar exista si o "arta de a tacea." Interesant ar fi ca cine o stapaneste pe prima sa o stapaneasca si pe a doua, dar nu este obligatoriu!

Baza comunicarii in scoala trebuie sa fie bilaterala: functionarea conexiunii inverse informeaza permanent emitatorul despre efectele comunicarii asupra partenerului. Educatorul "citeste" reactiile elevilor, iar elevii "citesc" atitudinea eductorului cu privire la reactia lui. Prin comunicare, profesorul vizeaza formarea capacitatilor comunicative la elevi, iar pentru a forma, profesorul trebuie el insusi format. Asadar, problema competentelor comunicationale ii priveste deopotriva pe educatori si pe elevi, fie ca este vorba de formarea unora sau de dezvoltarea celorlalti. Elevul si profesorul pot fi in egala masura agenti ai comunicarii, dar in initierea mesajului rolul coordonator ii revine profesorului, iar elevul trebuie sa aiba in vedere cum anume isi insuseste acest mesaj.

Un aspect la fel de important care merita a fi consemnat este acela ca "profesorul nu informeaza, ci comunica." Daca el s-ar rezuma doar la "a informa" atunci am vorbi de comunicare unidirectionala care nu sporeste efectul comunicarii, ori nu asta se are in vedere.

Asadar, subiectul care interactioneaza cu cei din jur trebuie sa aiba in vedere o comunicare eficienta si expresiva, iar asta inseamna: sa convinga, sa poata dezvolta gandirea, afectivitatea si personalitatea, sa informeze inteligibil si sa inteleaga corect semnificatia mesajului. Cand emitentul si receptorul se cunosc foarte bine atunci scopurile si obiective se pot realiza mult mai repede si, folosindu-se de empatie, pot rezona usor.

A comunica eficient inseamna si a trai mai bine printre semenii nostri. "Comunicarea umana este nu numai o activitate psihofizica de punere in relatie a doua sau mai multe persoane pentru realizarea anumitor obiective, ci si un proces psihosocial de influenta, prin limbaje specifice, a atitudinilor, comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor."

In calitatea pe care o avem, aceea de "gradinar de suflete umane" nu e suficient sa incarcam zeci de table cu mii de cunostinte, ci sa stim a patrunde eficient in mintea si inima celui pentru care ne-am pregatit si am ars continuu asemenea unei flacari.

BIBLIOGRAFIE:

Constantin Cucos, Pedagogie, Editura Polirom, 1999, Iasi

Anca Dragu, Sorin Cristea, Psihologie si Pedagogie scolara, Editura ovidius University Press, Constanta, 2003

Proverbe, cugetari definitii despre educatie, Editura Albatros, 1977