VARSTA SI SUCCESELE SAHISTE

VARSTA SI SUCCESELE SAHISTE

Problema caracteristicilor jocului de sah determinate de varsta are o mare importanta practica. Fiecare jucator este interesat, desigur, de prelungirea longevi-tatii sale sportive, dar, dupa cum se stie, numai dorinta nu este suficienta.

Pentru a folosi cu intelepciune rezervele existente si a conduce constient dezvoltarea sa creatoare, jucatorul trebuie sa aiba cunostinta de caracteristicile specifice ale diferitelor perioade ale carierei sale sportive, despre legitatile formarii capacitatii sahiste si despre posibilitatile de a indeparta "povara anilor". Am vrea sa accentuam ca problema varstei si a realizarilor sahiste nu este, in primul rand, o problema biologica, ci mai mult una psihologica. Cercetarile facute au aratat ca scaderea succeselor sahiste nu este urmarea inevitabila a varstei inaintate. Activitatea creatoare a personalitatii si taria de caracter sunt factorii hotaratori, care ar putea impiedica reculul in sah.

Din pacate, aceasta problema a fost, pana acum, putin cercetata, desi nu se poate spune ca nu a fost luata in considerare. Deja, in 1945, Kotov a exprimat opinia - acum foarte raspandita - ca perioada marilor succese sahiste este varsta de la 30 la 45 de ani. Aceasta afirmatie nu a fost insa intarita de o analiza statistica.

Sociologul Butenwisser a ajuns la concluzia ca sahistul isi mentine cea mai mare forta de joc pana la 50 de ani. Totusi, aceasta declaratie nu o putem considera asa de convingatoare, pentru ca ea a fost facuta pe baza unei analize a jocului unor amatori de sah de clasa mijlocie, care - in plus - nici macar nu participau regulat la concursuri.

O cercetare de luat in serios, consacrata dependentei succeselor sahiste de varsta jucatorilor, apartine savantului rus Strumilin, membru al Academiei. In lucrarea sa, aparuta la Moscova in 1925, "Probleme de economie a muncii" el a efectuat o analiza statistica a rezultatelor din 43 de intreceri (din perioada 1863-1911) si din 34 de turnee internationale (jucate in intervalul 1890-1914). In acest scop, participantii la intrecerile mentionate au fost impartiti in mai multe clase de varsta. S-a stabilit numarul total al partidelor jucate, al celor castigate, al celor incheiate remiza, respectiv al celor pierdute, apoi s-au comparat intre ele cifrele diferitelor clase de varsta.

Strumilin a ajuns la concluzia ca un sahist obtine marile succese la 32-33 de ani, urmate de o inrautatire rapida a rezultatelelor, iar dupa cel de-al 60-lea an de viata se observa o cadere brusca, distrugatoare.

Fara indoiala, lucrarea lui Strumilin este interesanta, de aceea vrem sa analizam aici si principiile metodice ale cercetarilor sale. Drept fundament al analizei comparative a fost aleasa ca marime absoluta rezultatul partidei - un punct, o jumatate de punct, zero puncte. Aceasta metoda a facut prozeliti. Pe ea s-a bazat in mod deosebit profesorul Arpad Elo (SUA) in cercetarile sale pentru determinarea fortei relative de joc a sahistilor individuali.

Fara indoiala, bilantul punctelor reda, intr-o anumita masura, rezultatul eforturilor jucatorului. Totusi, dupa parerea noastra, nu punctele in sine determina adevarata esenta a succesului, ci raportul care se stabileste intre acestea si rezultatele celorlalti participanti. Scopul principal al intrecerilor sahiste consta, inainte de toate, in efortul de a depasi concurentii. De aici, punctajului ii revine o deosebita importanta, insa, in nici un caz una predominanta. Din acest motiv, suntem de parere ca succesele jucatorilor pot fi judecate si comparate mai obiectiv atunci cand criteriile de apreciere de baza nu sunt exprimate in marimi absolute (numarul de puncte), ci relative (locul ocupat in turneu, victorii sau infrangeri in meci).

Sa explicam aceasta idee printr-un exemplu. In turneul candidatilor pentru titlul mondial (Iugoslavia 1959), Keres a obtinut 18,5 puncte din 28 posibile, adica 66%. Totusi, el a ocupat doar locul 2 si, de aceea, nu a obtinut dreptul sa joace un meci pentru titlul mondial. Intr-un alt turneu al candidatilor (Olanda 1956), Smaslov a terminat primul cu 11,5 puncte din 18 posibile (aceasta inseamna 63,9%) si astfel a obtinut dreptul la provocare. O comparatie a acestor realizari - dupa metoda lui Strumilin - ii acorda intaietate lui Keres, totusi, in realitate, Smaslov este cel care a obtinut succesul mai mare.

Din acest motiv, in lucrarea de fata locurile care au fost ocupate de jucatori, ca si rezultatele finale din intreceri vor fi considerate criteriile principale de comparare ale succeselor.

La analiza am valorificat un voluminos material faptic. Au fost prelucrate rezultatele din turnee si meciuri ale urmatorilor 40 de maestri renumiti, din trecut si din prezent: Burn, Blackburne, Cigorin, Günsberg, Tarrasch, Duras, Lasker, Schlechter, Janovski, Euwe, Teichmann, Maróczy, Pillsbury, Flohr, Marshall, Levenfis, Rubinstein, Spielmann, Tartakover, Capablanca, Nimzovici, Bogoliubov, Alehin, Keres, Kotov, Romanovski, Stahlberg, Ragozin, Najdorf, Tolus, Botvinnik, Lilienthal, Boleslavski, Reshevski, Eliskases, Bondarevski, Szabó, Simaghin si Furman.

Analiza a cuprins un cerc de jucatori, care s-au nascut intre anii 1841 si 1920. In total, au fost luate in considerare 702 evolutii in 192 de turnee din perioada 1881-1975.

Fireste, in analiza meciurilor in doi nu a putut fi folosit drept criteriu, pentru rezultat, locul ocupat. Pentru a se aprecia, totusi, rezultatele jucatorilor in meciuri, am luat procentajul pe care l-au obtinut, per total, contra adversarilor cu o anumita calificare (adica forta de joc). Participantii la meciurile in doi au fost selectati in grupe, dupa rezultate:

campion mondial si candidati;

2. mari maestri;

3. maestri internationali.

Astfel, de exemplu, pentru a clasifica rezultatul lui Rubinstein in meciul cu Teichmann (1908), a fost luat in considerare punctajul mediu realizat de primul in partidele cu marii maestri. Relatiile procentuale au fost calculate pentru fiecare perioada (faza de start, cea optima, faza tarzie) de evolutie a jucatorului. In total au fost valorificate rezultatele a 180 de meciuri, ce au avut loc intre 1878-1968.

Importanta era problema ce turnee si intreceri trebuiau selectionate. Pentru prelucrarea statistica trebuiau distinse (in vederea stabilirii tariei participantilor) concursuri comparabile din evolutia fiecarui maestru mentionat. Sigur, este o problema contestabila si dificila sa se stabileasca rangul unui concurs, caci la aceasta se poate raspunde doar subiectiv. La selectarea competitiilor am comparat gruparea participantilor, am tinut seama de judecata opiniei publice, de aprecierile specialistilor in istoria sahului, rusi si straini, precum si de clasificarea sahista.

Ne-am propus ca sarcina sa prelucram, pentru fiecare jucator in parte, perioada inceputului carierei sale sahiste (faza de start), aceea a apogeului creatiei sale - cu rezultate optime si constante, perioada celei de-a doua culminari, ca si aceea a slabirii succeselor. O periodizare asemanatoare a carierei este folosita in cercetarea psihologica a multor alte feluri de activitate umana. De aceea, in lucra-rea de fata s-a oferit ocazia sa se preia metodica cercetarilor mentionate si sa se compare particularitatile determinate de varsta ale activitatii sahiste cu alte domenii ale muncii, stiintei si artei.

Este adevarat, insa, in literatura psihologica notiunea de perioada optima nu este uzitata - in locul ei se vorbeste de o perioada de culminare. Prin aceasta se intelege aparitia a doua varfuri de performanta: primul, cel care se refera la perioada celor mai mari succese la maturitate, si un al doilea, care apare spre sfarsitul carierei si aduce cu sine - de obicei - un scurt "zbor in inalt", cu repetarea realizarilor precedente.

Daca distingem, totusi, notiunea de perioada optima si o a doua culminare, ne lasam condusi de analiza datelor sahiste. Rezultatele cercetarilor au aratat ca avantul activitatii creatoare se caracterizeaza, de regula, printr-o constanta durabila a realizarilor sportive, doar ca distinctia trebuie facuta datorita duratei si importantei primei laturi. Notiunea perioada optima (sau optimul) defineste timpul in care jucatorul, pornind de la nivelul sau, a obtinut rezultate stabile si foarte bune, care nu depasesc clasarea sa in alte perioade - in medie - cu mai putin de patru locuri de fiecare turneu. Pentru fiecare dintre jucatorii mentionati s-a stabilit si momentul culminant absolut al activitatii sale, adica succesul cel mai inalt al intregii sale cariere sahiste.

Faza tarzie a fost analizata la doua niveluri: a) slabirea succeselor, in care devierea de la indicii medii ai perioadei optime numara 4 pana la 5 locuri si b) declinul fortei de joc, in care devierea de la optim este considerabil mai mare.

Pentru perioada celei de-a doua culminari am luat in calcul rezultatele care ajung la nivelul mediu al optimului, dar au fost obtinute dupa incheierea perioadei optime. (Cea de-a doua culminare a fost privita ca perioada de sine statatoare doar atunci cand nivelul realizarilor a repetat optimul, dupa o pauza de cel putin doi ani, rastimp in care jucatorul a participat in mod regulat la intreceri).

Consideram necesar sa lamurim urmatoarele: pentru desemnarea perioadelor de realizari sportive maxime, rezultatele turneelor (adica locurile ocupate) au fost privite in sine, nemijlocit. La fel, au fost luate in calcul scorurile meciurilor in doi, totusi - pentru a avea un criteriu comun de comparare, - acestea au fost adaugate, temporar, la rezultatele turneelor.

Dificultati importante au aparut la definirea notiunii de faza de start a activitatii sahiste. Acest termen nu este folosit de specialisti in mod unitar. Unii desemneaza drept faza de start familiarizarea cu regulile de joc, altii, prima participare la intrecerile sahiste, cei de-ai treilea inceputul studiului individual serios etc. Iljin-Jenevski a scris: "Viata ca sahist nu incepe atunci cand acesta face cunostinta cu modul de a muta figurile, ci atunci cand el manifesta un interes serios fata de jocul de sah".

Aceasta conceptie ni se pare logica. Drept inceput al fazei de start vom privi, de aceea, momentul in care omul, in mod clar, dovedeste inclinatie pentru sah. La strangerea materialului, mentinerea acestei linii directoare s-a lovit de dificultati deosebite, pentru ca trebuia delimitata prima cunostinta cu regulile de joc de momentul incoltirii reale a inclinatei pentru sah.

Studiul biografiilor maestrilor renumiti a aratat faptul ca primele lor cunostinte cu sahul au mers mana in mana cu aparitia unei inclinatii accentuate pentru activitatea sahista. Este adevarat, cateodata, propriile marturisiri ale jucatorilor au trebuit puse la indoiala. Spre exemplu, Alehin povestea: "Eu joc de la varsta de 7 ani, dar serios am inceput sa joc de la 12 ani."

Totusi, cand a inceput sa vorbeasca de jocul orb, el a marturisit: "La varsta de aproximativ 12 ani am incercat eu insumi sa joc fara a vedea tabla."

Dupa cum se stie, jocul orb solicita o pregatire sahista solida. Despre o relatie serioasa a lui Alehin cu sahul, inainte de cel de-al 12-lea an de viata, indica si alte fapte: vizita sa (la 9 ani) la o reprezentatie de sah orb sustinuta de Pillsbury la Moscova si jucarea de partide prin corespondenta (de la varsta de 10 ani).

Acest exemplu arata ca, in fiecare caz, informatia asupra adevaratului inceput al activitatii sahiste, a fost destul de ambigua si a cerut atragerea in cercetare a unui material biografic voluminos.

Ca rezultat al analizei statistice, am inregistrat - pentru fiecare din cei 40 de maestri - caracteristici in acord cu parametrii mentionati. Pentru ilustrare, vrem sa prezentam date despre drumul sportiv parcurs de doi mari maestri:

Cigorin (1850-1908). S-au cercetat participarile la 21 de turnee si 14 meciuri. Varsta inceputului fazei de start - 16 ani. Punctul culminant - la 39 ani, perioada optima - intre 39-45 ani. Scaderea succeselor - 46-52 ani. Cea de-a doua culminare - la 53 de ani. Scaderea realizarilor - de la 54 de ani.

Ragozin (1908-1962). Au fost analizate 17 turnee si 3 meciuri. Varsta de inceput a fazei de start - 12 ani. Perioada optima - 27-31 ani. Punct culminant - 29 ani. Scaderea succeselor - 32-37 ani. Cea de-a doua culminare - 38-39 ani. Scaderea realizarilor - de la 40 de ani.

Generalizarea datelor obtinute a dat urmatoarele valori medii: perioada realizarilor optime a cuprins ceva mai mult de 10 ani, limitele ei se aflau preponderent intre 30-40 ani. Varsta medie a punctului culminant a inregistrat 45 de ani. O scadere usoara a fortei de joc a fost observabila, in cele mai multe cazuri, in jurul varstei de 40 de ani, iar o cadere semnificativa a realizarilor - dupa 47 de ani.

Este instructiv sa se compare aceste informatii cu particularitatile de varsta ale altor catorva feluri de activitati - coregrafie: optimul, in medie, intre 20-25 de ani; in poezie: intre 30-35; in matematica: intre 25-34; in astronomie: intre 35-39 si in filozofie: dupa al 40-lea an de viata.

Datele despre particularitatile de varsta in realizarea performantelor sahiste, valorificate de noi, se deosebesc de rezultatele lucrarilor lui Strumilin si fac necesare anumite corectari in concluziile sale. Desigur, nu se poate cadea de acord cu savantii potrivit carora, dupa varsta de 33 de ani, se poate constata o importanta scadere a succeselor. Dupa rezultatele analizelor noastre, un recul al perfor-mantelor, chiar daca nu esential, se poate constata doar mai tarziu - la varsta de 41-43 de ani.

In multe tratate stiintifice moderne este scoasa in relief accelerarea dezvoltarii spirituale si fizice. Aceasta tendinta s-a facut observata, mai ales, in ultimul timp. O anumita schimbare a varstei succeselor a devenit vizibila si in sah. Am impartit - sub rezerva - cei 40 de mari maestri din lista noastra in doua grupe de varsta.

In prima am inclus 23 de jucatori, care s-au nascut in secolul XIX, iar in a doua restul celor 17, care au vazut lumina zilei in intervalul intre 1901 pana in 1920.

O analiza comparativa a aratat ca in prima grupa punctul culminant a fost atins la o varsta medie de 35,6 ani - in timp ce in cea de-a doua, la 34,2 ani. In perioada optima, prima grupa inregistra 31 de ani, cea de-a doua 29,5 ani.

Tendinta de a obtine rezultate stabile si excelente mai devreme decat pana acum, se remarca mai clar in biografiile contemporanilor nostri Petrosian, Polugaevski, Tal, Portisch, Larsen, Fischer, Hort, Balasov si Karpov. In primul rand, noi nu suntem capabili sa stabilim cu suficienta precizie fazele de dezvoltare ale talentului lor, pentru ca ei sunt in continuare sahisti activi si, desigur, in fata lor se deschid, inca, multe succese.

Pe langa valorile medii, prezinta un mare interes si particularitatile individuale ale carierei sportive ale diferitilor maestrii importanti. Deosebirile sunt clar evidentiate. Spre exemplu, durata perioadei optime nu este, nici pe departe, unitara: in cazul lui Lasker ea se intinde pe aproape 30 de ani, la Alehin la 20, la Botvinnik la 17, la Rubinstein si Nimzovici la cate 6, si in sfarsit, la Lilienthal la 4 ani.

La cativa jucatori, rezultatele intrecerilor care au urmat - una dupa alta - au fost foarte diferite. Sunt caracteristice pentru carierele lor sportive oscilatiile de forma, precum si continuul sus si jos al performantelor obtinute. Cel mai clar s-au aratat acestea in cazurile lui Janowski, Kotov, Spielmann si Ragozin. Aproape de loc nu s-au observat deviatii puternice in indicatorul realizarilor la Tarrasch, Pillsbury, Capablanca, Reshevsky, Maróczi si Alehin. Impresionanta este constanta inaltelor realizari ale lui Lasker si Botvinnik. Ei reprezinta in istoria sahului exemple de exceptie pentru longevitatea sportiva.

Remarcabile sunt deosebirile in dinamica rezultatelor la intrarea in perioada realizarilor optime. La cativa jucatori, si anume la Cigorin, Duras, Marshall si Nimzovici, primul succes important a fost insotit de un serios esec in urmatorul concurs.

In alt mod decurge scaderea succeselor. Ea se produce treptat si nu inregistreaza oscilatii puternice. Un exemplu pentru aceasta ofera Vidmar, in timp ce Cigorin, Rubinstein si Ragozin au alunecat rapid pe tobogan in perioada celei de-a doua culminari.

Studierea particularitatilor individuale ale carierei sportive nu este atat de interesanta in sine; ea are, insa, o mare importanta daca se vrea sa se descopere imprejurarile care permit sa se prelungeasca longevitatea sahista si sa se impiedice astfel, cu succes, influenta varstei.

Confruntarea cifrelor varstei cu caracteristicile psihologice ale jucatorilor, ca si cu datele despre sanatatea si conditiile de viata, pot ajuta sa se lamureasca o serie de intrebari. Cele mai importante sunt:

1. Ce factori conditioneaza perioada optima?

2. Ce rol joaca varsta la care incepe activitatea sahista?

3. Ce importanta are perioada celei de-a doua culminari?

Faptele demonstreaza convingator ca, intre longevitatea sportiva si talentul general al maestrului, ca si a gradului sau de inteligenta, exista un raport direct. Dupa cate se pare, stabilitatea, demna de invidiat, a succeselor sahiste ale lui Lasker, Tarrasch, Maróczi, Alehin, Vidmar, Capablanca, Botvinnik, Levenfis, Euwe si a altora cativa, se explica prin inaltul lor nivel intelectual si prin capacitatea de a se folosi de diversele metode ale analizei logice.

Trebuie amintit ca Lasker si Euwe si-au facut un nume ca matematicieni, Tarrasch ca medic, Vidmar si Botvinnik ca savanti in domeniul electronicii, Maróczi si Levenfis ca ingineri. Dupa aprecierea contemporanilor, Capablanca si Alehin aveau, la fel, un foarte dezvoltat si suplu intelect.

Pe langa marea capacitate intelectuala, o importanta deosebita revine atitudinii generale a personalitatii, a activitatii sale creatoare, precum si a artei aprecierii critice a propriilor actiuni. Sa revenim, insa, la Lasker, Alehin si Botvinnik.

Pentru Lasker, rezultatul turneului de la Hastings, din 1895, a constituit o deceptie. El a ocupat locul III si a pierdut la principalii sai concurenti, Cigorin si Tarrasch. Aceasta a nascut indoiala daca tanarul campion mondial putea fi sau nu considerat pe drept cel mai puternic. Dupa turneu, Lasker s-a "inhamat" la o munca voluminoasa in vederea revizuirii critice a creatiei sale. El a inteles ca nu a acordat o suficienta atentie particularitatilor individuale ale adversarilor. La turneele urmatoare (Sankt Petersburg si Nürnberg, 1895/96, respectiv 1896) el a aratat, deja, o buna intelegere a stilului si a caracterului partenerilor. Din acea perioada pregatirea psihologica a devenit arma preferata a lui Lasker.

In 1921 Lasker a pierdut titlul de campion mondial in fata lui Capablanca. Deja, nu mai era tanar, avea 53 de ani. Specialistii erau unanimi in aprecieri: Lasker nu-si va mai reveni niciodata. Totusi, tocmai in aceasta perioada se pregatea el pentru noi lupte, isi desavarsea tehnica de joc - care il parasise in meciul cu Capablanca. Autocritica lui Lasker si nazuinta sa spre autoperfectionare si-au aratat roadele. La turneele de la New York 1924 si Moscova 1925 el si-a restabilit renumele, depasindu-l de doua ori pe Capablanca.

Dupa o lunga intrerupere, Lasker a jucat la Zürich - in 1934. Clasarea sa a fost medie, locul 5. Din nou s-a apucat de lucru, studiind cu grija noile idei strategice si probleme tehnice. Un an mai tarziu, el a sarbatorit un surprinzator "come back" in puternicul turneu de la Moscova. "Lasker, cel de 67 de ani, este castigatorul moral al turneului" a scris Subarev. Cariera lui Lasker este un model impresionant de nazuinta staruitoare spre autoperfectiune a activitatii creatoare, precum si de comportament autocritic.

Drumul lui Botvinnik este asemanator cu cel al lui Lasker. In 1957 el a pierdut in lupta pentru titlul mondial in fata lui Smaslov. La un an dupa aceasta, in meci-revansa "lumea a vazut un Botvinnik care, in comparatie cu 1957, aproape se transformase, era bine pregatit teoretic, fizic si psihic", dupa cum scria Baturinski.

In 1960, Botvinnik a trebuit sa cedeze titlul mondial lui Tal. Totusi, un an mai tarziu, el s-a revansat convingator - in ciuda tuturor prezicerilor. Dupa infrangere, el si-a analizat orientarea creatiei, decizand chiar sa-si insuseasca metodele urmate de Tal in pregatirea psihologica si in vioiul joc al figurilor. "Pentru a putea sa contez pe succes, am fost nevoit sa invat de la Tal", a recunoscut Botvinnik.

Pentru Alehin, cel mai greu examen a fost perioada de dupa infrangerea din 1935 contra lui Euwe. Erau multi cei ce considerau esecul sau drept "ultimul act al tragediei". Cu toate acestea, Alehin visa la o revansa. In vederea acestui scop, el a muncit din greu timp de doi ani: si-a revazut repertoriul de deschideri, a analizat cu grija partidele lui Euwe, a schimbat radical regimul de sanatate, in special, prin renuntarea la fumat. Dupa cum se stie, efortul plin de abnegatie al lui Alehin a fost rasplatit dupa merit - el a castigat in stil stralucit revansa din anul 1937 pentru titlul mondial.

Desigur, longevitatea sportiva depinde de foarte multi factori. Aici includem deja amintitele aspecte psihologice - atitudinea activa a personalitatii, largimea si capacitatea de adaptare a intelectului. De necontestat este importanta starii de sanatate si a conditiilor de viata. S-ar parea ca un anumit rol joaca si varsta la care se incepe sa se joace sah.

Pentru a explica dependenta intre durata perioadei optime si varsta inceputului fazei de start, am comparat intre ele doua grupe de jucatori. In prima din ele au fost inclusi cei ce au inceput sa joace sah pana la varsta de 10 ani. Acestia au fost: Zukertort, Euwe, Spielmann, Nimzovici, Capablanca, Levenfis, Reshevsky, Bondarevski si Boleslavski.

In cea de-a doua grupa am enumerat acei jucatori a caror faza de start a inceput dupa 10 ani, anume: Cigorin, Lasker, Maróczi, Pillsbury, Rubinstein, Vidmar, Flohr, Botvinnik, Lilienthal si Kotov.

Trebuie mentionat ca, avand in vedere succesele reprezentantilor lor, ambele grupe sunt aproximativ egal de puternice; nu poate fi vorba, de aceea, ca o grupa sa-i fie superioare, ca talent, celeilalte.

Am obtinut urmatoarele date: in prima grupa, varsta medie la inceputul fazei de start se inregistra la 6,4 ani, iar durata medie a perioadei optime numara 15,5 ani - cifrele corespunzatoare pentru a 2-a grupa erau 14,3 ani, respectiv 11,8 ani.

Rezultatele analizei arata ca sahistii care au inceput sa joace mai devreme sunt in stare sa prelungeasca longevitatea lor sportiva. Reprezentantii primei grupe au facut cunostinta cu sahul cu aproape 8 ani mai devreme, in timp ce perioada optima a creatiei lor era cu 3,7 ani mai lunga. Credem, de aceea, ca suntem indreptatiti sa facem presupunerea ca un inceput relativ mai devreme (pana la 10 ani) creeaza premise favorabile pentru prelungirea perioadei active de creatie si amanarea declinului fortei de joc.

O analiza efectuata de noi asupra carierei sportive a 40 de maestri a confirmat aceasta opinie. A rezultat ca maestrii a caror faze de start s-a aflat in primii ani de viata si-au mentinut nivelul realizarilor perioadei optime cu aproape patru ani mai mult.

Sa privim acum problema celei de-a doua culminari. La studiul acestei aparitii deosebit de interesante a activitatii creatoare ne-am propus drept sarcina sa clarificam durata celei de-a doua culminari si intervalul dintre ea si perioada optima. Am incercat sa determinam, la fel, si conditiile de nastere a celei de-a doua culminari. Cititorul se poate convinge si de faptul ca aceste probleme sunt strans legate atat de durata optimului, cat si de cea a perioadei inceputului fazei de start.

Perioada optima de creatie a lui Cigorin cuprinde intervalul 1889-1895. In acesti ani el a obtinut rezultate excelente: locul 1-2 la New York (1889), locul 2 la Hastings (1895), locul 4 la Londra (1883), meciurile cu Steinitz (1889, 1891, 1892) si Tarrasch (1893). Dupa turneul din 1895 la Hastings a aparut, treptat, o scadere a succeselor lui Cigorin (Sankt Petersburg 1895/96, Nürnberg 1896, Viena 1898 si alte concursuri). Cu toate ca rezultatele modeste din aceste turnee au alternat cu unele bune realizari izolate, - (Budapesta 1896, Köln 1898 si 1899) - declinul constant este evident, lucru dovedit si de analiza calitativa a partidelor lui Cigorin din aceasta perioada. Astfel au evoluat lucrurile pana in 1903, an in care Cigorin a inregistrat, din nou, rezultate excelente. In mai el ocupa primul loc intr-un puternic turneu la Viena, devansandu-l pe cel de-al doilea premiant, Marshall, cu 1,5 puncte - lasandu-i, totodata, in urma sa pe Pillsbury, Teichmann, Schlechter, Maróczi si Günsberg. In august, intr-un meci dramatic - dintr-un turneu tematic in care toate partidele au inceput cu Gambitul Regelui - l-a invins pe campionul mondial Lasker, iar, in sfarsit, in septembrie, devine invingatorul celui de-al 3-lea turneu al tuturor rusilor, inaintea lui Bernstein, Salve si Rubinstein. Anul 1903 reprezinta, deci, perioada celei de-a doua culminari in biografia creatoare a marelui maestru rus. Dupa acest ultim "cantec de lebada", el a involuat abrupt.

In cazul lui Rubinstein, un alt remarcabil mare maestru - perioada optima o regasim in intervalul anilor 1906-1912. Cea de-a doua culminare si-a croit drum 17 ani mai tarziu. In a doua jumatate a anului 1929, Rubinstein a invins in turneul de la Rogaska Slatina, iar la inceputul lui 1930 a obtinut al 3-lea loc in puternicul turneu de la San Remo. In plus, trebuie mentionate si bunele rezultate obtinute in 1929, in turneele de la Karlsbad si Budapesta.

Analiza a relevat ca limitele de varsta ale celei de-a doua culminari se intind pe o perioada larga. La Cigorin si Maróczi ele au insemnat varsta de 53 de ani, la Rubinstein - intervalul 47-48 ani, totusi, la Ragozin - 38-39 ani. In medie, cea de-a doua culminare apare la varsta de 44-45 ani.

Valorificarea datelor statistice a aratat, mai mult, ca a doua culminare reprezinta o etapa relativ scurta in cariera sportiva a jucatorului. Durata ei medie se intinde pe ceva mai putin timp de un an. Prin urmare, marimea optimului reprezinta, in medie, de 10 ori culminarea.

Intervalul intre a doua culminare si perioada optima cuprinde, in medie, 6 ani. Dupa cea de-a doua culminare, se observa, de regula, o scadere rapida a realizarilor. Acel recul al succeselor, relativ lent si treptat - care se observa in intervalul intre optim si a doua culminare - actioneaza acum accelerat, antrenand un declin rapid si clar al fortei de joc practice.

Analiza comparativa a datelor biografice a aratat ca a doua culminare a aparut, in general, la maestrii care au inceput sa se ocupe relativ tarziu de sah (dupa 11 ani). La jucatorii care au debutat mai devreme (inainte de 9 ani), cea de-a doua culminare, de obicei, nu a aparut.

Se poate, deci, trage concluzia ca o cunostinta timpurie cu sahul are o influenta benefica nu numai asupra duratei optime, ci promoveaza si un mai mare echilibru al rezultatelor sportive in decursul carierei sahiste. Este drept, cei care au inceput mai tarziu au parcurs perioada celei de-a doua culminari, dar acest avant tem-porar nu a putut compensa scurtimea relativa a perioadei optime; ceva mai mult, caderea brusca de dupa a doua culminare a insemnat si un sfarsit rapid al carierei sportive.

Cariera sportiva a unui sahist reprezinta un proces unitar, inchis in sine, ale carei etape nu se desfasoara izolat unele de altele. Cercetarile au demonstrat importanta fortei de start si influenta stabila a acesteia asupra duratei si constantei realizarilor sportive. In ce constau valorile psihologice ale unui inceput timpuriu? Ce influenta au ele asupra dezvoltarii gandirii si asupra caracterului?

Cand a explicat creatia lui Capablanca, Réti a scris: "Deja, inca de la prima vedere, in stilul lui Capablanca frapeaza puternic siguranta acestuia, lipsa aproape totala a erorilor sau a greselilor de apreciere pozitionala. Aceasta este, fara indoia-la, in legatura cu faptul ca el a invatat jocul inca din frageda copilarie. Sahul a devenit 'limba materna'. Pozitii simple - in care jucatorii care au invatat sah doar la tinerete aveau nevoie de un anumit timp pentru orientare - sunt pentru el ceva aproape de la sine inteles. In aceasta privinta, este instructiv sa-l comparam cu Rubinstein. Rubinstein, care a invatat sa joace sah la varsta de 18 ani (dupa date mai precise, la 14 ani - N.K.) nu stapanea materia asa de temeinic. Din timp in timp, ii mai scapau si-i scapa mai departe erori grave . El aminteste de un orator care nu vorbeste in limba materna, ci intr-una straina pe care a invatat-o la varsta maturitatii si - de aceea, - in ciuda profunzimii ideilor, nu gaseste totdeauna cuvintele potrivite 'care promit castigul'.     Dimpotriva, Capablanca vorbeste in jocul de sah 'limba materna' si de aceea reda forma corecta pentru a-si exprima ideile. Din aceleasi motive, doar in rare cazuri isi cheltuieste intreaga rezerva de energie spirituala si nu ajunge niciodata in criza de timp.

Regulile tehnicii sahiste sunt cumva similare cu regulile gramaticale pentru o limba. Totusi, cel care vorbeste in limba materna nu trebuie sa 'toceasca' gramatica, acest lucru este inlocuit de simtul limbii - nepretuit tezaur al experientei inconstiente. In acest sens, Capablanca are un delicat simt sahist propriu."

Réti a adus in discutie cateva motive interesante pentru inceperea timpurie a activitatii sahiste. In opinia noastra, cel mai important dintre ele este precizarea rolului pe care il joaca inceputul pentru formarea si dezvoltarea formelor intuitive ale gandirii sahiste.

In lupta sahista, orientarii intuitive ii revine o puternica importanta practica. Ea semnaleaza jucatorului principalele caracteristici ale pozitiei, ca si amenintarile nemijlocite, fara a caror luare in considerare nu se reuseste sa se faca o analiza pozitionala temeinica. O orientare nepotrivita, sau prea lenta, duce la greseli serioase, printre care si la erori evidente de una sau doua mutari, care - facute de un jucator de inalta calificare - par a fi inexplicabile. Tocmai la aceste greseli ale lui Rubinstein a facut aluzie Réti.

Pentru a cerceta concluziile formulate de Réti, am cercetat erorile evidente gasite in practica celor 40 de mari maestri, ale caror date biografice le valorificasem. Frecventa relativa a greselilor comise de fiecare jucator trebuia sa ne dea o masura asupra nivelului de dezvoltare al puterii lor de orientare intuitiva.

Am parcurs aproximativ 1500 de partide, care au fost jucate in turnee internationale puternice si la concursurile tuturor natiunilor. In ansamblu, numarul erorilor evidente s-a dovedit a nu fi foarte mare. Ele s-au inregistrat in doar 4% din partide.

Este adevarat, aceste greseli au avut o dispersie foarte pronuntata. La reprezentantii celei de-a doua grupe (adica la maestrii care au inceput sa joace sah dupa 10 ani), ele au inregistrat o frecventa dubla fata de jucatorii din prima grupa. Relativ dese greseli tactice au aparut in partidele lui Cigorin, Rubinstein, Botvinnik si Kotov.

Arareori am constatat erori in creatiile lui Blackburne, Maróczi, Pillsbury, Vidmar si Flohr. In cea de-a doua grupa se poate spune ca au aparut erori de o mutare doar in cazul lui Lasker, dar acestea au constituit cazuri rare, de exceptie.

Altfel arata situatia in prima grupa. Doar scapari, izolate, s-au semnalat in creatia lui Nimzovici, Euwe, Capablanca, Alehin, Bondarevski si Boleslavski.

Ceva mai des au facut greseli Spielmann, Reshevsky si Keres, totusi "neatentiile" lor s-au situat sub jumatatea numarului mediu de greseli al celei de-a doua grupe. Astfel, analiza a aratat ca sahistii care facusera cunostinta cu regulile de joc inainte de 10 ani (prima grupa), produceau mult mai rar greseli tactice evidente. Toate acestea, confirma ipoteza ca timpul inceputului, in special startul relativ timpuriu al activitatii sahiste, are o anumita importanta in formarea si in dezvoltarea aprecierii pozitionale intuitive si a tehnicii de calcul a variantelor.

Aceasta concluzie este extrem de importanta pentru problema pe care o avem aici de analizat. Multe autoritati sahiste (Botvinnik, Kotov, Averbach) sustin anume punctul de vedere potrivit caruia, dupa 40 de ani, in dezvoltarea gandirii sahiste scade capacitatea de a concepe lucruri concrete si de a calcula variantele. Daca lucrurile stau asa (si numeroasele fapte vorbesc despre aceasta), atunci consideratiile mentionate mai sus, despre importanta unui inceput timpuriu pentru dezvoltarea formelor intuitive ale gandirii si tehnicii de calcul a variantelor, permit sa se explice influenta pe care momentul acestui debut il are asupra duratei perioadei optime.

Exista si opinia ca dezvoltarea intuitiei sahiste se exprima si prin economia de gandire, ca si prin viteza si usurinta jocului. Pentru a aduna material faptic, noi am organizat o ancheta printre participantii la "Spartachiada" popoarelor (fostei) RSFSR - Sankt Petersburg 1967. Ancheta cuprindea intrebari despre inceputul activitatii sahiste si despre frecventa crizelor de timp (mare, mijlocie, respectiv mica). Prin frecventa mare am cazut de acord ca acestea au aparut in mai mult de 50% din partidele jucate, prin cea medie ca s-a produs in proportie de 25-30%, iar prin frecventa mica ca aceste crize de timp s-au inregistrat in mai putin de 25% din toate partidele.

Am primit in total 103 raspunsuri. Pentru cercetarea de fata le-am ales pe acelea pe care ni le-au dat jucatorii in varsta de la 30 la 40 de ani (perioada optima).

In acest mod vroiam sa studiem caracteristicile aparitiei crizei de timp in momentul celei mai inalte dezvoltari a capacitatilor creatoare. In acelasi timp, prin aceasta s-a inlaturat influenta varstei inaintate, respectiv a lipsei de experienta, asupra crizei de timp (a se vedea tabelul de mai jos).

Rezultatele anchetei arata ca acei participanti, care au inceput sa joace la 10,5 ani si mai devreme, au mai putin de suferit de pe urma crizei de timp decat jucatorii care au inceput mai tarziu.

Fireste, ar fi eronat sa se vada intr-un inceput timpuriu o garantie pentru dezvoltarea deplina (automata, am spune) a capacitatilor jucatorului. Formarea si evolutia carierei sportive si creatoare depinde de multi factori. O mare importanta revine pregatirii psihice si a starii sistemului nervos. Dupa cum deja s-a observat, tinand seama de puternica incarcatura nervoasa psihologica pe care o aduce sahul cu el, nu este de dorit participarea copiilor la turnee cu raspundere, inaintea implinirii varstei de 10 ani.

Un rol decisiv in maturizarea jucatorului, ca si pentru durata carierei sale sahiste, il joaca atitudinea personala, activitatea sa creatoare, precum si aprecierea corecta a realizarilor proprii si a celor straine. In cazul greselilor de educatie, un inceput timpuriu poate constitui cauza nasterii de insusiri negative. Astfel, spre exemplu, caracterizandu-l odata pe Reshevsky - Keres a remarcat pe drept: "Obisnuit din copilarie sa se simta superior adversarului, Reshevsky a pastrat, se pare, acest sentiment pana in zilele actuale. Ai impresia ca el tinde mereu sa-si puna adversarul in fata unor probleme oarecare si sa conduca mersul evenimentelor dupa dorinta sa. Totusi, situatia nu permite mereu o astfel de tactica."

Foarte important este raspunsul la intrebarea cat de frecventa, dependent de varsta, ar trebui sa fie participarea la turnee. Studiul biografiilor maestrilor importanti din prezent si din trecut a relevat ca numarul mediu anual al partidelor se ridica la aproximativ 40. Trebuie accentuat insa ca marii maestri ai generatiilor mai tinere, avand in vedere intensitatea crescanda a vietii sahiste, iau parte mai des la intreceri. Valoarea medie se ridica pentru ei la 45 de partide pe an.

Sa prezentam cateva exemple pentru numarul mediu anual de partide: Cigorin, aproximativ 40, Capablanca 25, Alehin 47, Botvinnik 26, Reshevsky 29 si Keres 45 de partide. Este adevarat, repartizarea pe ani nu a fost mereu - si nici pentru toti jucatorii - egala. Astfel, in perioada 1958-1971, Fischer a jucat (in ordine cronologica) 37, 80, 68, 41, 68, 26, 11, 32, 35, 47, 26, 1, 73 si 21 de partide pe an.

Multi maestri sahisti de seama au jucat, deci, anual, in perioada cea mai activa si de succes a carierei lor sportive in medie, 40 pana la 45 de partide. Oscilatiile de la valoarea medie nu au depasit, in anii izolati, 10 pana la 15 partide. (Cariera sportiva a lui Fischer reprezinta in aceasta privinta o exceptie). Asadar, s-au jucat anual intre 30-60 de partide.

Poate fi privit ca optim acest numar de partide pentru jucatorii aflati in perioada lor de inflorire? Un raspuns unanim este aici exclus; prea mari sunt deosebirile dintre aprecierile individuale a cat de mult trebuie jucat. Spre exemplu, Larsen scria: "Cate partide se pot juca anual 'cu forta deplina' reprezinta o problema pur personala. Pentru mine insumi vad numarul de 80 ca cea mai mare valoare". Gheller si Gligorici au confirmat, de asemenea, ca pentru ei participarea frecventa la intreceri este folositoare. Botvinnik a reprezentat, dupa cum se stie, un alt punct de vedere, in perioada sa de stralucire jucand anual doar 20, pana la 30 de partide. O regula obligatorie nu exista, deci - jucatorul trebuie el insusi sa incerce sa descopere gradul de incarcare optim. Totusi, numarul mediu de 40-45 de partide nu ar trebui sa fie ignorat.

In perioada optima este relativ simplu sa se determine impovararea, caci rezultatul regleaza de la sine, intr-o mare masura, aparitiile sahiste.

Mai dificil este sa se determine volumul incarcarii in perioada scaderii realizarilor. De obicei, in aceasta perioada, cei mai multi sahisti participa mult mai rar la concursuri. Aceasta se explica, pe de o parte, prin faptul ca numarul turneelor tentante scade inevitabil, pe de o alta parte, prin comoditatea voluntara determinata de varsta.

Desigur, nu se poate da o "reteta" general valabila. Cu toate acestea, noi suntem de parere ca putem sa sfatuim jucatorul, care a inceput sa observe ca rezultatele scad, sa joace mai des (presupunand fireste, ca starea sa de sanatate este multumitoare). Aceasta recomandare tine cont de faptul ca, dupa 40 de ani, scad - inainte de toate - capacitatile de calcul concret ale variantelor. Cea mai buna contracarare o reprezinta jocul practic. Ne vin aici in sprijin experientele pozitive ale lui Reshevsky, Gheller, Gligorici, Furman, Najdorf si ale lui Nejmetdinov.

Se pare ca stabilizarea medie a perioadei optime la 40 de ani nu reprezinta limita extrema - probabil ca ea poate fi prelungita. Ananiev scria: "Nu putem sa privim toate potentialele personalitati ca fiind 'epuizate' prin prisma procesului de imbatranire De aceea, in viitorul apropiat, omenirea va gasi metode mai rationale de utilizare a acestor potentiale pentru momentele carierei, ce sunt caracterizate printr-o bogata experienta de viata."