Metode de invatamant folosite in predarea educatiei tehnologice

Metode de invatamant folosite in predarea educatiei tehnologice.

1. Definitie si clasificare

In procesul de invatamant, profesorul actioneaza prin intermediul unor metode de predare-invatare. Exersarea functiilor este conditionata de continuturile date si de forma in care acestea sunt aduse la cunostinta elevilor, adica de metodele utilizate. Prin metodele utilizate creste eficacitatea si eficienta invatamantului.

In sens larg, metoda este calea urmata pentru atingerea unui scop, pentru obtinerea unui rezultat, un mod sistematic de lucru, de gandire.

In sens restrans, metoda este calea urmata pentru cunoasterea unui obiectiv, fenomen.

Prin metoda de invatamant se intelege un anumit mod de organizare sau rationalizare a unei actiuni determinate de predare si invatare. Ea precizeaza "in ce fel","cum" trebuie sa actioneze profesorul impreuna cu elevii sai pentru a realiza obiectivele propuse la un nivel de performanta cat mai inalt.

Metoda are o tripla semnificatie:

-pentru profesor, metoda este o tehnica de predare, un mod de organizare a invatarii, de control si evaluare;

-pentru elevi, este o tehnica de invatare, de asimilare a cunostintelor si deprinderilor, a unor capacitati si competente;

-pentru profesor si elevi, metoda constituie un mod de lucru comun, avand drept scop realizarea obiectivelor didactice stabilite.

Procedeul didactic este o secventa a metodei, un simplu detaliu, o tehnica mai limitata de actiune, o componenta sau chiar o particularizare a metodei. Metoda didactica poate fi definita ca un ansamblu organizat de procedee.

Intre metoda si procedeu exista relatii dinamice:

metoda poate deveni ea insasi un procedeu in cadrul altei metode;

tot asa, un procedeu poate fi considerat metoda la un moment dat.

Ansamblul metodelor de predare si invatare utilizate constituie metodologia procesului de invatamant. Aceasta studiaza natura, functiile, locul si clasificarea metodelor utilizate in organizarea si conducerea procesului de instruire si invatare.

Datorita complexitatii situatilor de predare-invatare, metodele de invatamant nu se pot folosi in mod izolat, ci ele se structureaza in complexe de metode, mijloace si tehnici in raport de situatia pe care o servesc. Aceasta combinare intre metode, mijloace si tehnici adecvate situatiilor de predare-invatare este cunoscuta sub denumirea de strategie didactica.

Metodele de invatamant se clasifica in diverse moduri, avand la baza mai multe criterii.

Dupa unii metodele sunt :

vechi si

noi,

sau dupa altii :

traditionale si

moderne,

sau :

informative si

formative,

iar dupa altii :

participative (creative) si

neparticipative (pasive).

Dupa I. Cerghit o clasificare a metodelor de invatamant se prezinta in modul urmator:

In procesul instructiv-educativ, la disciplinele de specialitate pot fi folosite metode de comunicare, metode de explorare si cu predilectie metode bazate pe actiune.

Profesorul trebuie sa opteze pentru folosirea in diferite momente ale lectiei, a acelor metode care ofera potentialul pedagogic cel mai adecvat.

Functiile metodelor

Specialistii in metodologia didactica acrediteaza teza ca metodele detin mai multe functii specifice:

-functia cognitiva - de organizare, de dirijare a invatarii, de elaborare a noi cunostinte;

-functia instrumentala (operationala) - de intermediar intre elev si materia de studiat, intre obiective de indeplinit si performante;

-functia normativa - de a arata "cum" sa se predea, "cum" sa se invete, astfel incat sa se obtina cele mai bune rezultate; prin intermediul metodelor didactice, profesorul conduce actiunea instructiva, o corecteaza si o vegheaza continuu;

-functia motivationala - de stimulare a curiozitatii, de trezire a interesului si a dorintei de a cunoaste si actiona;

-functia formativ-educativa - de exersare a proceselor psihice si motorii concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor si priceperilor.

Metode didactice utilizate

3.1. Expunerea

Este o metoda prin care profesorul comunica elevilor in cuvinte, pe intelesul lor, o anumita tema din programa scolara. In functie de natura si amploarea deductiilor si argumentelor desfasurate, de concretetea limbajului folosit expunerea cunoaste mai multe variante: povestirea, descrierea, explicatia, prelegerea.

Povestirea este forma de expunere cu caracter intuitiv, concret, care sporeste valoarea comunicarii datelor propuse. Metoda se foloseste in lectiile ce contin elemente noi, care trebuie expuse astfel incat elevii sa-si insuseasca notiuni clare. Se aplica in predarea teoriilor stiintifice, cu generalizari teoretice, a istoricului unor descoperiri, a istoriei uneltelor de munca. In predarea Educatiei tehnologice povestirea se foloseste in prezentarea sistemelor de transport (istoric, primele mijloace de transport).

Descrierea este un procedeu de expunere verbala, prin care se obtin informatii referitoare la operatiile de obtinere a pieselor metalice, a semifabricatelor din lemn prin folosirea de planse, machete, mostre, corpuri geometrice, etc.

Explicatia este o forma de expunere orala, in care predomina argumentarea rationala. Ea se refera la dezvaluirea unor noi date, pe baza argumentatiilor deductive. Profesorul enunta mai intai o definitie, o regula, un principiu sau prezinta un fenomen si dupa aceea analizeaza diferitele exemple prezentand cauzele, interpretarile sau aplicatiile posibile.

In explicatie profesorul trebuie sa foloseasca cuvinte adecvate, sa realizeze o argumentare logica si sa fie preocupat de captarea atentiei si interesului elevilor. Functia specifica acestei metode consta in introducerea elevilor in investigarea fenomenelor, a relatiilor dintre fenomene, sa le cunoasca si sa le explice prin cauzele lor.

Utilizand aceasta metoda se poate explica cum se determina cea de a treia proiectie si cum trebuie sa se rezolve problemele propuse de catre cadrul didactic.

Prelegerea este forma de expunere ce ofera posibilitatea comunicarii unui volum mare de cunostinte intr-o unitate de timp, de obicei 1-2 ore didactice. Ea necesita o atentie concentrata a elevilor si o maturizare in gandire. Se pot prezenta sub forma de prelegere, in orele de educatie tehnologica, utilizarile materialelor metalice.

Metoda expunerii didactice constituie o cale simpla, directa si rapida de transmitere a unor cunostinte, asigura desfasurarea procesului de invatamant intr-un ritm planificat, solicita concomitent mai multe procese psihice (gandirea, imaginatia, afectivitatea).

Metoda este o modalitate functionala de predare, elevilor li se ofera cunostinte de-a gata, predispune la pasivism si absenta spiritului critic. Comunicarea intre profesor si elev este unidirectionala, iar feed-back-ul este mai slab.

Legaturile de trecere de la un subiect la altul se fac prin expunere. Exemplu: trecerea spre desenul la scara se face mentionandu-se ca reprezentarea grafica a pieselor trebuie sa fie clara si precisa. De asemenea concluziile referitoare la activitatea desfasurata in semestrul I la modulul "Limbaj grafic" si anuntarea lectiei noi se realizeaza tot prin expunere.

3.2. Conversatia

Conversatia este utilizata in predarea-invatarea tuturor disciplinelor, ea are ca functie sa mobilizeze cunostintele pe care le au elevii si sa-i conduca pe acestia la descoperirea unor noi adevaruri - se numeste conversatie euristica. Reactulalizarile de cunostinte si captarea atentiei pentru tema noua, propusa pentru studiu, se realizeaza prin conversatia de reactualizare. Conversatia de fixare se utilizeaza in scopul fixarii si sistematizarii cunostintelor, in timp ce verificarea orala se poate realiza prin conversatie de verificare.

Conversatia euristica este cel mai des utilizata in lectiile de predare-invatare. Ea consta in aceea ca, folosindu-se de o succesiune de intrebari, puse cu maiestrie si in alternanta cu raspunsurile primite de la elevi, profesorul ii indeamna pe acestia sa efectueze investigatii in sfera informatiilor existente deja in mintea lor, sa faca asemenea asociatii, incat sa ajunga la descoperirea unor noi adevaruri.

Profesorul formuleaza intrebari referitoare la tema lectiei pentru a vedea cum au fost receptate si intelese mesajele sale didactice. Elevii formuleaza intrebari referitoare la tema lectiei pentru a-si lamuri anumite chestiuni sau pentru a-si completa informatiile de care dispun, in legatura cu subiectul aflat in discutie.

Este important ca profesorul sa formuleze intrebarile clar si precis, fara ambiguitati si sa-i obisnuiasca pe elevi sa procedeze la fel.

Intrebarile puse de profesor sa se adreseze gandirii elevilor, nu memoriei lor si sa fie formulate astfel incat sa-i incite la dialog.

Se recomanda astfel inlocuirea intrebarilor care incep cu "ce", "cine", "cand", cu unele de forma "explicati de ce . ", "ce s-ar intampla daca . ", "interpretati . ", "comparati . ".

Intrebarile puse de profesor vor avea in vedere cunostintele anterioare si experientele elevilor. In caz contrar, raspunsurile vor veni de la elevii care benefciaza acasa de indrumare sau de la cei interesati de tema discutata, pe care au studiat-o pe cont propriu in prealabil.

Pentru realizarea obiectivelor se recomanda intrebari "deschise" care solicita inteligenta productiva, indeamna la anumite actiuni, sugereaza sau anticipeaza anumite operatiuni de efectuat si lasa elevilor mai multa libertate de cautare, de cercetare, de formulare a mai multor raspunsuri sau solutii posibile. Pentru aceasta o frecventa utilitate o au :

-intrebarile convergente, care indeamna la analize, comparatii, sinteze, asociatii de idei, explicatii;

Exemplu: explicati de ce este necesar un colt verde in bucatarie.

-intrebarile divergente, care exerseaza gandirea pe traiectorii inedite, originale, evidentiind o diversitate de solutii la aceeasi problema;

Exemplu: cunoscand destinatia camerei scolarului, indicati solutii de aranjare a acesteia.

-intrebarile de evaluare solicita elevii sa emita judecati proprii asupra aspectelor intalnite, in functie de criterii diferite.

Exemplu: ce conditii trebuie sa indeplineasca meniul pentru dejun.

Aceasta metoda are si unele dezavantaje: nu asigura in suficienta masura sistematizarea cunostintelor; participarea la conversatie revine unui grup de elevi dintr-o clasa, fragmenteaza problemele si nu asigura continuitatea activitatilor individuale; participarea la dialog este conditionata de interesul si pregatirea elevilor.

3.3. Problematizarea

Este o metoda de invatamant care consta in crearea - cu scop didactic - a unei stari conflictuale, a unei contradictii intre cunostintele elevului si cerintele

unei probleme care li se propune elevilor spre rezolvare.

V. Bunescu o defineste ca fiind o cale de rezolvare a contradictiilor in procesul cunoasterii, fie o contradictie intre experienta empirica si cunoasterea stiintifica.

Metoda consta in crearea unor astfel de contradictii (reale sau aparente), de situatii-problema, pe care elevii sa le sesizeze si sa caute un raspuns, o solutie.

Dupa opinia lui T. V. Kudreavtev sunt mai multe tipuri de situatii problema. Acestea se creaza atunci cand:

-apare un dezacord intre vechile cunostinte ale elevului si cerintele impuse de rezolvarea unei probleme;

-elevul trebuie sa aleaga dintr-un lant sau sistem de cunostinte, numai pe acelea care ii vor fi necesare in realizarea problemei, completand datele care lipsesc;

-elevul este pus in fata unei contradictii intre modul de rezolvare a problemei - posibil din punct de vedere teoretic - si imposibilitatea de aplicare in practica;

-elevul este solicitat sa "vada" dinamica miscarii in statica unei scheme;

-i se cere elevului sa aplice cunostintele invatate anterior, in conditii noi.

Pentru solutionarea acestor situatii-problema, Thorndike sugereaza urmatoarele cinci faze:

-definirea problemei (adica a situatiei din care elevii trebuie sa iasa) si a obiectivelor necesare in directia unei eventuale solutii;

-gruparea si selectionarea informatiei. In aceasta faza se cauta informatia relevanta pentru solutionarea problemei;

-elaborarea informatiei prin reflectare, avandu-se in vedere o solutie. Elevii rationeaza asupra tuturor informatiilor disponibile prin modalitati diferite (intuitie, deductie, analogie, reducere la absurd, fac apel la diverse modele);

-elaborarea solutiei, facand apel la idei si sfarsind prin adoptarea unei decizii. Se retine o idee considerata ca fiind cea mai potrivita sau cea mai putin nepotrivita;

-punerea in aplicare a solutiei gasite si reflectarea asupra rezultatelor.

Problematizarea presupune o antrenare plenara a personalitatii elevilor, a comportamentelor intelectuale, afective si volitionale. Valoarea formativa a acestei metode este indiscutabila: se consolideaza structuri cognitive, se stimuleaza spiritul de explorare, se formeaza un stil activ de munca, se cultiva autonomia si curajul in afisarea unor pozitii proprii.

Exemple de situatii problema pot fi cele create din urmatoarele solicitari ale elevului:

-Cum influenteaza defectele operatiile de prelucrarea a lemnului?

-Analizati semifabricatele de lemn pe baza mostrelor primite?

-Cunoscand sursele de poluare a atmosferei prezentati metodele de combatere

a poluarii?

-Cum influenteaza lumina dezvoltarea animalelor?

Etapele instruirii prin problematizare

Problema sau situatia problema poate fi definita ca interactiune cognitiva intre subiect si obiect, interactiune ce prezinta urmatoarele proprietati :

Exista anumite lacune in sistemul de cunostinte al rezolvitorului/elevului

Declanseaza o trebuinta de cunoastere

Activitatea este orientata catre inlaturarea unei zone de incertitudine/ necunoscut, descoperirea unor cunostinte sau procedee de actiune.

Activitatea exploratorie a elevului, indreptata spre rezolvarea problemei, are patru momente :

Perceperea problemei ca atare si a primilor indici orientativi pentru rezolvare. Acun profesorul descrie situatia-problema: expune faptele, explica anumite relatii cauzale, etc.

Studiera aprofundata si restructurarea datelor problemei. Este vorba despre un moment de activitate independenta a elevului.

Cautarea solutiilor posibile la problema pusa : analiza conditiilor, formularea ipotezelor si verificarea lor.

Obtinerea rezultatului final si evaluarea acestuia pe baza confruntarii/compararii diferitelor variante.

3. Demonstratia

Demonstratia prezinta elevilor obiecte si fenomene reale sau substitutele acestora in scopul usurarii efortului de explorare a realitatii, a asigurarii unui suport perceptiv suficient de sugestiv, al confirmarii coexistentei unor adevaruri ori al facilitarii executiei concrete a unor actiuni.

Profesorul prezinta si descrie un material intuitiv, selectioneaza observatiile si formuleaza problemele ce trebuiesc rezolvate, evidentiaza relatiile cauzale existente, formuleaza principiile care duc la rezolvarea problemelor, analizeaza si formuleaza concluzii generale.

Elevii urmaresc, observa, receptioneaza si efectueaza calcule, urmaresc demonstratia, noteaza aspectele partiale, realizeaza scheme, consemneaza concluziile generale si alcatuiesc pe plan mental scheme si actiuni.

Demonstrarea se face orientand observatiile elevilor prin indrumari si intrebari adecvate, astfel ca ei sa perceapa trasaturile caracteristice, esentiale si sa nu urmareasca aspecte secundare, neinsemnate.

Demonstrarea cu ajutorul metodelor si materialelor grafice se face atunci cand nu se poate face demonstrarea cu materiale naturale. De exemplu pentru a explica cotarea pieselor se folosesc planse cu piese cotate, unde se observa cu usurinta elementele cotarii. Profesorul poate demonstra elevilor reprezentarea in epura a punctului prin realizarea desenului pe tabla si realizarea unei statistici facand un exemplu in clasa.

Demonstratia are urmatoarele neajunsuri: participarea elevilor la lectie este redusa; efectele pedagogice depind de calitatea mijloacelor de invatamant folosite; comunicarea directa se realizeaza in sens unic de la profesor la elev.

3.5. Observatia didactica

Observarea consta in urmarirea atenta a unor obiecte si fenomene de catre elevi, sub indrumarea cadrului didactic (observatie sistematica) si in mod autonom (observatia independenta), in scopul depistarii unor noi aspecte ale realitatii si al integrarii unor informatii. Observatia are o valoare euristica si participativa, deoarece ea se bazeaza pe receptivitatea elevilor fata fenomenologia existentiala.

Observatiile pot fi de scurta sau de lunga durata. Prin observatie se urmaresc explicarea, descrierea si interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de invatare; exprimarea si explicitarea rezultatelor observatiilor cu ajutorul unor unor suporturi materiale (referate, tabele, grafice, desene). Metoda conduce si la formarea unor calitati comportamentale cum ar fi: consecventa, rabdarea, perseverenta, perspicacitatea si imaginatia.

Metoda observatiei este folosita in predarea educatiei tehnologice la: observarea pieselor inaintea executarii schitei, observarea mostrelor de semifabricate din lemn, a defectelor lemnului, elementelor componente ale unui autovehicul, sculelor din trusa lacatusului, etc.

3.6. Studiul de caz

Metoda cazului consta in etalarea unor situatii tipice, reprezentative, semnificative, ale caror trasaturi sunt cercetate profund din mai multe puncte de vedere. Un caz poate servi pentru cunoasterea inductiva, se trece de la particular la general (principii, reguli, legi) si pentru cunoasterea deductiva, prin particularizari si concretizari ale unor aspecte generale.

Studiul de caz s-a nascut din necesitatea gasirii unor cai de apropriere a instruirii de modelul vietii, al activitatii practice sociale si productive. Este una din metodele active cu posibilitati de rezolvare in invatamantul liceal tehnic.

Prin intermediul acestei metode profesorul va comunica si analiza fondul de cunostinte al elevilor in momentul primirii sarcini didactice, faptele ce se cerceteaza, intuirea relatilor dintre faptele cercetate si elementele cognitive noi descoperite de elevi. Elevii vor stabili principalele variante de calcul si relatiile ce le vor utiliza.

Aplicarea metodei in predarea educatiei tehnologice se poate face in urmatorul mod: dupa ce au observat plansele cu piesele metalice vor preciza operatiile tehnologice de obtinere a acestora pe cat posibil in ordinea lor.

3.7. Efectuarea de exercitii si aplicatii

Metoda consta in instruirea elevilor prin efectuarea repetata si sistematica a actiunii sau operatiei cu scopul formarii priceperilor si deprinderilor, a abilitatilor de invatare si a algoritmilor de rezolvare.

Exercitiul exploreaza urmatoarele domenii: intelegerea notiunilor, regulilor, principiilor si teoriilor invatarii; dezvoltarea operatilor mentale si construirea lor in structuri operationale; prevenirea uitarii si evitarea tendintelor de interferenta; dezvoltarea unor capacitati si aptitudini intelectuale si fizice, a unor calitati morale si trasaturi de vointa si caracter; inlaturarea deprinderilor incorecte.

In predarea educatiei tehnologice se folosesc exercitii pentru formarea deprinderilor de rezolvare (determinarea rezistentei echivalente la legarea in paralel); formarea deprinderilor de executie (manuirea instrumentelor de masurare); formarea deprinderilor de comunicare (exercitii pentru comunicarea verbala sau scrisa a termenilor tehnici - operatie tehnologica, proces tehnologic, elemente componente ale procesului); pentru stimularea creativitatii - inventivitatii (alcatuirea de referate, elaborarea de proiecte, "Animalul meu preferat" - referat, "monografia localitatii - SIBIU" - proiect).

Prin exercitiu se formeaza si consolideaza aptitudini, se cultiva aptitudinile profesionale, se sporesc efectele pedagogice pe masura ce creste caracterul creator al exercitiilor.

Pentru a putea fi aplicat exercitiul trebuie: sa corespunda dezvoltarii psihice a elevilor; sa cunoasca scopul si principiul pe care il fundamenteaza exercitiile; sa fie desfasurate intr-o succesiune didactica pentru a asigura automatizarea deprinderilor.

3.8. Experienta-Experimentul

3.9. Modelarea

Modelarea este metoda care prin intermediul unor copii materiale, denumite modele, este capabila sa reproduca caracteristicile esentiale ale obiectelor, sistemelor obiectuale si fenomenelor originale sau sa ofere informatii despre ele.

A modela un obiect, fenomen sau proces, inseamna a-i reproduce trasaturile esentiale de care este nevoie pentru a-i se cunoaste un anumit aspect din structura sau functionalitatea sa.

Instruirea prin modelare se bazeaza pe folosirea unor modele. Modelul este un sistem material sau logico-matematic care reproduce in esenta sau partial originalul, cu scopul de a descoperii noi proprietati. El aduce un plus de informatii de natura sa clarifice fenomenul sau obiectul modelat; ofera elevilor posibilitatea de a exersa si aplica cunostintele in contexte noi, variate ajuta elevii sa analizeze partile componente ale unei machete tehnice; stimuleaza functiile creative ale gandirii.

Modelarea este deci o metoda de folosire a modelelor didactice pentru ca elevii, sub indrumarea profesorului sa sesizeze si sa descopere anumite proprietati, informatii si relatii despre fenomenele si procesele din natura si societate pe care aceste modele le produc.

Instruirea prin modelare se poate face prin doua categorii de modele:

similar si

analogic.

Modelul similar reprezinta o reproducere simplificata si la alte dimensiuni a unui fenomen sau proces prin pastrarea caracteristicilor esentiale.

Modelul analogic sprijina elaborarea rationamentelor prin analogie, pe baza studierii comparative a doua sisteme analoage si stabilirii de echivalente intre unele din insusirile lor. Efectuarea rationamentului se sprijina pe un model ideal sub forma modelelor: grafice, logice, matematice.

Modelele grafice redau intr-o forma simplificata obiecte si fenomene, caracterizeaza o idee, un principiu, o teorie.

Modelele matematice exprima un raport, o legitate formulata in termeni matematici cu posibilitatea de aplicare la diferite fenomene, cu ajutorul carora se inteleg anumite regularitati din natura.

Modelele logice exprima printr-o succesiune logica de propozitii, raporturile dintre obiecte si fenomene contribuind la cunoasterea acestora. Astfel relatia care exista intre locul ocupat de o operatie intr-un proces si rolul acesteia reprezinta un model logic.

La educatie tehnologica se folosesc o multitudine de modele grafice: reprezentari grafice (variatia temperaturii in functie de timp.); reprezentarea unor scheme tehnologice, a unor instaltii sau a unor elemente importante din acestea (schema unui circuit electric, schema de functionare a unei centrale termoelectrice pe carbune, schema de clasificare a fibrelor textile, planul camerei scolarului, planul

clasei ideale, etc.).