STRATEGII DE EVALUARE

STRATEGII DE EVALUARE

      "Orientarea si reglarea proceselor de instruire si de invatare, pe baza datelor oferite de actiunile evaluative alcatuiesc un proces continuu. Permanenta verificarilor in actul didactic, caracterul lor sistematic si continuitatea lor reprezinta conditia necesara pentru ca evaluarea sa-si faca evidente functiile sale reglatoare in activitatea scolara".( I. T. Radu) Recunoasterea acestui principiu a condus, in teoria si practica scolara, la promovarea strategiei de "evaluare in trei timpi", cuprinzand evaluarea initiala, sumativa si continua, acestea fiind considerate complementare.

Strategia de evaluare denota modul de integrare a actiunii de evaluare (realizabila prin operatiile de masurare-apreciere-decizie) in structura de functionare a activitatii didactice/ educative [3]. Conceptul de strategie de evaluare reflecta tendinta de extindere a actiunilor evaluative: de la verificarile traditionale la evaluarea proceselor si conditiilor de desfasurare a activitatii didactice, a situatiilor de instruire/invatare [ 1 ].

Clasificarea strategiilor de evaluare poate fi efec­tuata dupa mai multe criterii.

Dupa momentul in care activitatea de evaluare este incorporata in structura activitatii didactice/educative deosebim:

evaluarea initiala (predictiva)

evaluarea dinamica (pe parcurs)

evaluarea/ma/a (terminala).

Evaluarea initiala reprezinta strategia de masurare-apreciere-decizie realizata la inceputul unei secvente a procesului de invatamint (ciclu de instruire, an de instruire, semestru scolar, capitol, subcapitol, grup de lectii, lectie).

Evaluarea initiala este realizata pentru: determinarea cunostintelor si capacitatilor care reprezinta premie ale asimilarii noilor continuturi si formarea altor competente; pentru detectarea potentialului de instruire (instruibilitatea), potentialului de dezvoltare (dezvoltabilitatea) si a potentialului de educare (educabilitatea), adica a zonei dezvoltarii proxime a elevului; pentru stabilirea unui punct 'de plecare' ce ar servi drept reper la evaluarea progresului scolar.

Evaluarea dinamica reprezinta strategia de masurare-apreciere-decizie realizata pe parcursul unor secvente mai mici ale procesului de invatamint (capitol, subcapitol, grup de lectii, lectie) si vizeaza rezultatele activitatii la diverse etape ale ei. Aceasta strategie se realizeaza prin doua tipuri de evaluare: sumativa (cumulativa) si formativa (continua) [2], care difera prin accentuarea unor aspecte ale invatarii: evaluarea formativa este axata pe 'a sti cum', in timp ce evaluarea sumativa are in vedere 'a sti ca' [1]. Evaluarea formativa se clasificam: imediata (realizabila prin observarea comportamentului scolar al copiilor) si suspendata (realizabila prin verificari). Evaluarea sumativa, la rindul ei, este efectuata printr-o suita de verificari partiale, repartizate pe parcursul programului, ce finalizeaza cu o evaluare de bilant in care se cumuleaza rezultatele inregistrate, in cazul cind evaluarile sumative partiale detecteaza carente in pregatirea elevului, se aplica evaluari detaliate, exploratorii si/sau diagnostice.

Evaluarea finala reprezinta strategia de masurare-apreciere-decizie realizata la sfirsitul unor secvente mai mari ale procesului de invatamint (ciclu de instruire, an de instruire, semestru scolar, capitol).

Evaluarea initiala este realizata la inceputul oricarui segment al instruirii (lectie, subcapitol, capitol, semestru scolar, an de invatamint).

Evaluarea formativa imediata, numita de B. Bloom 'observare formativa', este integrata in metodele didactice utilizate si poate fi realizata la orice etapa a lectiei.

Evaluarea formativa suspendata este efectuata dupa parcurgerea unei unitati de instruire o lectie sau o lectie dubla. Poate fi integrata in evaluarea initiala.

Evaluarea sumativa partiala este realizata dupa parcurgerea unei unitati de instruire mai mare, drept regula, o tema sau un continut predat in decursul unei saptamini (cel mult doua, in functie de specificul disciplinei scolare).

Evaluarea sumativa de bilant este efectuata la sfirsitul studierii unui capitol, la finele unui semestru scolar, cumulindu-se si rezultatele inregistrate pe parcurs.

Evaluarea finala este practicata la incheierea unui an de instruire sau a unei trepte scolare.

Evaluarea este realizata intotdeauna cu un anumit scop. Diversitatea situatiilor educative, precum si spectrul larg de obiective presupun aplicarea unor variate strategii de evaluare, in unele cazuri apare necesitatea de a compara performantele elevilor; in altele - de a determina nivelul achizitiilor elevului in raport cu un obiectiv fixat. Exista situatii in care se impune identificarea abilitatii elevilor de a executa actiuni necesare pentru rezolvarea unei probleme specifice; in alte situatii se urmareste obtinerea unor informatii generale despre performante in contextul dezvoltarii preconizate si al devierilor posibile. In sfirsit, profesorul are nevoie de o intelegere ampla, cuprin­zatoare a comportamentului elevului.

Cerintele enumerate pot fi executate prin utilizarea urmatoarelor strategii de evaluare: evaluarea normativa, evaluarea criteriala, evaluarea detaliata, evaluarea exploratorie, evaluarea diagnostica.

Evaluarea normativa

Evaluarea care compara performantele unui elev cu ale altora se numeste evaluare normativa. Ea permite de a determina pozitia relativa a elevului in clasa, de a afla daca intreaga clasa se inscrie in limitele unei norme stabilite la nivelul unitatii de invatamint sau la nivelul tarii. Evaluarea normativa creeaza posibilitatea de a masura progresul scolar. Cel mai frecvent se utilizeaza in activitatile de selectare.

Limite: informatia obtinuta este prea generala pentru organizarea procesului de formare; normele prestabilite deseori sint inconvenabile pentru un elev (o clasa) concret(a).

Evaluarea criteriala

Evaluarea care masoara performantele individuale ale elevului la un obiectiv specific educational se numeste evaluare criteriala. Aceasta strategie este orientata spre nivelul de performanta al unui singur elev, realizarile celorlalti nefiind relevante.

Avantajele evaluarii criteriale consista in flexibilitatea si adaptabilitatea ei la diverse curriculumuri, in posibilitatea masurarii capacitatilor specifice la diferite niveluri si a identificarii nivelurilor acceptabile de formare a capacitatilor.

Evaluarea criteriala se utilizeaza la probele de absolvire, in evaluarea curenta.

Limite: lipsa informatiei despre pozitia relativa a elevului in clasa; concentrarea pe nivelul de performanta doar al unui singur elev.

Evaluarea detaliata

Rezolvarea oricarei probleme implica un complex de activitati (problema in acest context are o semnificatie foarte larga). Dificultatile ce apar in acest proces sint cauzate fie de lipsa unor capacitati specifice, fie de inaptitudinea elevului de a integra capacitatile necesare intr-o suita de pasi ce conduc la solutionarea problemei, fie de faptul ca abilitatile formate nu sint aplicate in situatii noi. Evaluarea realizarii unei sarcini, in cadrul careia o capacitate este divizata in unitati didactice si masurata-apreciata fiecare in parte, se numeste evaluare detaliata.

Avantaje: selectarea obiectivelor de referinta, identificarea pasilor ce conduc la rezolvarea problemei, evidentierea unor unitati de invatare comune, pe care elevul trebuie sa le stapineasca.

Evaluarea detaliata necesita un interval de timp mai mare si in multe sisteme de invatamint este efectuata de specialisti in domeniu.

Evaluarea exploratorie

Evaluarea care se angajeaza sa confirme ca un elev a ramas in urma colegilor de clasa se numeste evaluare exploratorie. Ea permite de a contura competentele la formarea carora elevul intimpina dificultati.

Evaluarea exploratorie este orientata pe curriculum: se face o trecere in revista a deprinderilor de baza. Daca in rezultatul evaluarii sint detectate discrepante neinsemnate intre ceea ce realizeaza elevul si ceea ce se asteapta de la el, atunci sint proiectate actiuni de remediere, in cazul unor discrepante mari, se recurge la o evaluare diagnostica.

Avantaje: posibilitatea de a evalua structura achi­zitiilor elevului, de a contura ariile de continut in care acesta se confrunta cu dificultati de invatare.

Limite: perioada indelungata de timp necesara pentru identificarea riguroasa a multiplelor capacitati prevazute de curriculum.

Evaluarea diagnostica

Evaluarea care se angajeaza sa determine cauzele restantelor unui elev se numeste evaluare diagnos­tica. Aceste cauze pot fi atit de ordin intern (proiectarea si aplicarea nesatisfacatoare a interventiilor educative etc.) cit si de ordin extern. La evaluarea diagnostica se recurge daca: s-a stabilit ca abilitatile si comportamentul elevului difera semnificativ de cele prevazute pentru o dezvoltare si formare normala; discrepanta dintre nivelul achizitiilor elevului si obiectivele preconizate persista sau este in crestere; discrepanta nu se inscrie in limitele variatiei normale si interventiile profesorului nu conduc la schimbari vizibile.

In cadrul evaluarii diagnostice, profesorul observa comportamentul elevului in diferite situatii si conditii. O informatie pertinenta poate fi obtinuta prin combi­narea metodelor formale si informale de evaluare.

Avantaje: posibilitatea depistarii si intelegerii cauzelor ce provoaca probleme de invatare, in consecinta pot fi elaborate remedii precise.

Consumul mare de timp necesar pentru elaborarea instrumentelor de evaluare si evaluarea propriu-zisa constituie principala dificultate la utilizarea acestei strategii de evaluare.

Aceste cinci strategii de evaluare reprezinta strategiile de baza utilizate in scoala. Diferentierea dintre ele nu este absoluta. Si evaluarea detaliata, si evaluarea exploratorie, si cea diagnostica sint, de fapt, evaluari criteriale.

Evaluarea exploratorie presupune examinarea achizitiilor elevului de la o 'inaltime mare' (pot fi analizate numai elementele importante). Evaluarea criteriala este o apreciere de la o 'inaltime medie' (sint vizibile practic toate detaliile). Evaluarea detaliata constituie o examinare 'cu lupa' a landsaftului achizitiilor (desi sint observate cele mai mici detalii, sint explorate doar unele dintre componentele landsaftului). Evaluarea diagnos­tica este o cercetare 'cu lupa', efectuata insa pe anumite portiuni.

Evaluarea rezultatelor scolare este necesara in toate fazele desfasurarii procesului. Putem vorbi astfel despre:

evaluare initiala, care premerge un program de instruire;

evaluarea sumativa, cumulativa;   

evaluare continua, formativa;

1).Evaluarea initiala se realizeaza la inceputul uni program de instruire si este menita sa stabileasca nivelul de pregatire a elevilor in acest moment conditiile in care acestia se pot integra in activitatea care urmeaza.ea reprezinta una din premisele conceperii programului de instruire.Cunoasterea capacitatilor de invatare ale elevilor, a nivelului de pregatire de la care pornesc si a gradului in care stapanesc cunostintele si abilitatile necesare asimilarii continutului etapei care urmeaza constituie o conditie hotaratoare pentru reusita activitatii didactice.Aceasta relatie devine evidenta in situatia in care educatorul incepe activitatea cu elevii al caror potential nu cunoaste, la inceputul unui ciclu de invatamant sau chiar al unui an scolar,dupa cum poate fi necesara si pe parcursul derularii programului, la inceputul unor capitule ca si a fiecarei lectii.In toate cazurile ia premerge activitatii in care sunt angajati elevii.

Este initiala in sensul ca face intrarea intr-o noua treapta de abordare a activitatilor(semestru,an,capitole,lectii ori participanti noi),articuland starea precedenta cu cea viitoare.Rolul ei este de a permite atat educatorului cat si elevului sa-si formeze o reprezentare cat mai corecta asuprea substantei existente si asupra cerintelor carora urmeaza sa le raspunda.

In concordanta cu rolul acestei modalitati de evaluare Preocuparea cadrului didactic pentru cunoasterea elevilor ce vor fi primiti in clasa I,preocupare inca din perioada frecventarii gradinitei de catre copii,dobandeste o importanta deosebita aceasta constituind una din cinditiile integrarii copiilor cu sanse de reusita in activitatea scolara .

In concordanta cu fenomenel care o fac necesara,evaluarea initiala realizeaza doua functii:

a)Functia diagnostica vizeaza cunoasterea masurii in care subiectii stapanesc cunostintele si poseda capacitatile necesare angajarii lor cu sanse de reusita intr-un nou program.Astfel pot fi identificate:lacunele pe care elevii le au in pregatire,capacitatile si abilitatile formate;conceptele principale pe care elevii le stapanesc,cu ajutorul carora vor putea asimila continuturi noi,si fondul de reprezentari care sa favorizeze intelegerea acestora;posibilitatilegrupului de elevi si a fiecarui elev in parte de a lucra independent;abilitatile necesare insusirii continuturilor experimentale si aplicative;deficientele si dificultatile ce apar in invatare.

Obiectul evaluarii initiale il constituie acele cunostinte si capacitati care reprezinta premise pentru asimilarea noilor continuturi si formarea altor competente.

b)Functia prognostica sugereaza educatorului conditiile probabile ale desfasurarii noului program si ii permite anticiparea rezultatelor.Pornind dela datele evaluarii se pot stabili:obiectivele programului urmator, continuturile absolut necesare,demersurile didactice considerate adecvate posibilitatilor de invatare a elevilor.Aceasta functie presupune gandire previzionala,rationalitate,fezabilitate,determinare dar si flexibilitate in alegerea obiectivelor si a resurselor corespunzatoare pentru indeplinirea acestora.

2).Evaluarea continua/formative constituie un process ce se intrepatrunde multiform si functional cu actiunile de instruire si cu activitatea de invatare.Notele definitorii ale evaluarii formative deriva din acest considerent:

-evaluare formative se realizeaza predominant pe parcursul desfasurarii procesului didactic si este menita sa verifice sistematic proresele elevilor, cunoasterea sistematica a rezultatelor avand efecte reglatoare asupra activitatii desfasurate permitand ameliorare ei continua;

-se realizeaza pe segmente relative mici de activitate , marimea secventelor este in functie de densitatea continutului esential al acestora;la probele pe secventese adauga verificarile orale realizate in contextul proceselor de instruire fara a se crea situatii specifice de evaluare;

- diminueaza pana laeliminare completa caracterul de sondaj al evaluarii,propunandu-si verificarea tuturor elevilor asupra continuturilor esentiale predate,ceea ce permite cunoasterea pregatirii elevilor,identificarea neajunsurilor dupa fiecare secventasi adoptarea masurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevilor si a procesului, constituindu-se intr-un mijloc de reglare operative a activitatii de invatare si de prevenire a situatiilor de esec;

-determina schimbari atat in conduita didactica a educatorului cat si in comportamentul scolar al elevului.

Evaluarea continua realizeaza feeadback continuu,educatorul si elevii dobandind confirmarea prestatiei lor pe parcursul procesului.Ea ofera elevilor care au invatat o confirmare imediata cu efecte stimulatoare , avand un rolpozitiv si vizand in principal sustinerea activitatii de invatare , si tot odata orienteaza activitatea de invatare ,pe parcursul acesteia indicand elevului elementele de continut asupra carora trebuie se staruie in continuare,ea nu comporta o judecata definitiva ci judecati menite sa-i ghideze pe elevi.

Evaluarea formativa transforma actiunea de evaluare din process predominant constatativ in unul diagnostic,de sustinere a invatarii, dintr-o evaluare globala in una nuantata din actiune adaugata activitatii didactice ,in proces constitutive al acesteea.Rezulta ca evaluarea formativa joaca un rol    in procesul de invatare.plasata pe tra seul invatarii de catre elev,evaluarea dobandeste un rol functional imediat, permitand programarea,ajustarea acesteia.

3). Evaluarea sumativa (cumulativa)

Evaluarea sumativa (cumulativa) este modul de evaluare dinamica a rezultatelor scolare realizat, predominant, prin verificari punctuale, pe parcursul programului, incheiate cu o evaluare globala, de bilant la sfarsitul unor segmente de activitate relativ mari, in general corespunzatoare trimestrelor sau semestrelor, anului scolar sau ciclului de invatamant.

Ea opereaza sondaje, atat in ceea ce priveste elevii, cat si materia a carei insusire este verificata. Datorita acestei caracteristici, evaluarea sumativa nu poate oferi informatii sistematice si complete privind masura in care subiectii cuprinsi intr-un program de instruire si-au insusit continutul predat si nici daca un elev stapaneste toate continuturile esentiale parcurse.

De asemenea, evaluarea realizata in acest mod nu insoteste procesul didactic, in toate secventele acestuia si, in consecinta, nu permite reglarea/ameliorarea lui decat dupa perioade relativ indelungate.

Evaluarea sumativa reprezinta o modalitate utila de verificare, evidentiind nivelul la care s-a desfasurat activitatea si rezultatele acesteia, indeplinind prin aceasta - rolul de recunoastere a eforturilor depuse de subiecti, a interesului manifestat pentru activitatea scolara.

Totodata, ea realizeaza si o functie de certificare a rezultatelor elevilor, a competentelor dobandite, ceea ce este de natura sa ofere subiectilor satisfactia recunoasterii sociale a acestor competente, iar comunitatii, garantia unor comportamente in concordanta cu valorile proprii acesteia si cu cerintele indeplinirii unor roluri in viata sociala.

Mutari de accent privind redimensionarea si regindirea strategiilor evaluative constatate in ultimul timp

extinderea evaluarii de la verificarea si aprecierea rezultatelor - obiectivul traditional - la evaluarea procesului, evaluarea nu numai a elevilor, dar si a continutului, a metodelor, a obiectivelor, a situatiei de invatare, a evaluarii;

luarea in calcul nu numai a achizitiilor cognitive, dar si conduita, personalitatea elevilor, atitudinile etc.;

diversificarea tehnicilor de evaluare si marirea gradului de adecvare a acestora la situatii didactice (extinderea folosirii testului docomologic, a lucrarilor cu caracter de sinteza, punerea la punct a unor metode de evaluare a achizitiilor practice);

deschiderea evaluarii spre mai multe perspective ale spatiului scolar (competentele relationale, comunicare profesor-elev, disponibilitatile de integrare in mediul social);

necesitatea intaririi si sanctionarii rezultatelor evaluarii cit mai operativ; scurtarea feed-back-ului, a drumului de la diagnosticare la ameliorare, inclusiv prin integrarea eforturilor si a exploatarii dispozitiilor psihice ale elevilor;

centrarea evaluarii asupra rezultatelor pozitive si nesanctionarea in permanenta a celor negative;

transformarea elevului intr-un partener autentic al profesorului in evaluare prin autoevaluare, interevaluare si evaluare controlata.