"PARTENERIAT" si "MUNCA IN ECHIPA" - sau acel obligatoriu "IMPREUNA" pentru integrarea copiilor

1. SCOALA - PARTENER AL DIRECTIEI PENTRU PROTECTIA COPILULUI

Parteneriatul dintre Directia pentru Protectia Copilului (in calitatea sa de serviciu specializat al Consiliului Judetean, respectiv al Consiliului Local de sector al Municipiului Bucuresti) si reteaua unitatilor de invatamant este o relatie interinstitutionala care se construieste prin efortul ambelor parti, in cadrul unei strategii promovate de autoritatile locale si de inspectoratul scolar, precum si de institutiile guvernamentale de profil, respectiv Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie ANPCA si Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Desi in strategia guvernamentala cu privire la protectia copilului s-a strecurat o omisiune - respectiv nementionarea Ministerului Educatiei si Cercetarii la capitolul 4.IMPLICAREA ALTOR MINISTERE SI INSTITUTII IN REALIZAREA STRATEGIEI - la nivel national parteneriatul ANPCA-MEC este necesar in definirea politicilor de prevenire a intrarii copilului in dificultate, de imbunatatire a modului de ingrijire, educare si socializare a copiilor aflati in sistemul de protectie, de integrare a tuturor copiilor in mediul scolar, de eficientizare a procesului de integrare/reintegrare sociala si profesionala a tinerilor care parasesc la varsta majoratului sistemul de protectie. Practic in toate etapele procesului -prevenire, protectie, reintegrare - scoala (gradinita) din comunitate nu poate fi exclusa din randul actorilor institutionali cu care serviciile sociale publice si private colaboreaza in beneficiul copiilor.

De multe ori insa reforma se face vizibila mai degraba la nivel local, decat national. Proiectul pilot de informare, sensibilizare si pregatire a scolii si comunitatii in vederea integrarii copiilor in dificultate/ cu nevoi speciale a intervenit in favoarea parteneriatului atat intre cele doua structuri guvernamentale - ANPCA si MEC, cat si intre actorii locali - DPC, Inspectorat Scolar si scoli din judetele Alba, Buzau, Ialomita si Iasi. In dezbaterile organizate in reuniunile locale si in seminariile din cadrul cursului pentru directorii de scoala au fost evidentiate trei componente ale relatiei de parteneriat scoala-DPC si, implicit, trei roluri ale scolii :

1. PROMOTOR ACTIV AL    INTEGRARII SOCIALE A TUTUROR COPIILOR

2. PARTENER EDUCATIV IN PROIECTUL PERSONALIZAT AL COPILULUI

3. SERVICIU CARE CONTRIBUIE LA IDENTIFICAREA SI SESIZAREA CAZURILOR DE COPII IN SITUATIE DE RISC

Sa explicitam pe scurt aceste trei roluri, scotand in evidenta atributiile care-i revin directorului de scoala/ gradinita, dar si resursele pe care sistemul de protectie a copilului le pune la dispozitia scolii, resurse care se cer cunoscute si corespunzator valorizate.

Rolul 1: SCOALA - PROMOTOR ACTIV AL    INTEGRARII SOCIALE A TUTUROR COPIILOR

O scoala integrativa este :

scoala in permanenta schimbare si adaptare la nevoile copiilor

cel mai eficient mediu de combatere a atitudinilor de discriminare

comunitate interculturala primitoare si deschisa

scoala care-i valorizeaza in mod egal pe toti copiii, profesorii si parintii

Integrarea se bazeaza pe convingerea ca adultii lucreaza in comunitati incluzive, alcatuite din persoane de diferite rase, religii, aspiratii, cu sau fara dizabilitati. Tot asa, indiferent de varsta, copiii au nevoie sa creasca si sa invete in medii asemanatoare celor in care vor lucra ca adulti, iar scoala este principala institutie care trebuie sa raspunda acestei nevoi.

Echipa SCOLII INTEGRATIVE nu-si pune intrebarea "cum trebuie sa se schimbe unii elevi pentru a invata mai bine?" ci mai degraba « cum trebuie sa se schimbe scoala ca sa-i integreze pe toti elevii sai ? ». Profesorul din scoala integrativa va avea o serie de obiective de perfectionare si autoperfectionare profesionala, cum ar fi :

Sa fie capabil sa remarce punctele forte si interesele fiecarui copil si sa le utilizeze pentru motivarea interioara in procesul de educatie.

Sa stie sa stabileasca obiective ambitioase dar diferentiate, adecvate elevului respectiv, ceea ce impune evaluare diferentiata.

Sa formuleze asteptari adecvate pentru fiecare elev, oricare ar fi capacitatile acestuia. Aceasta abilitate a cadrului didactic permite tuturor elevilor sa devina membri ai clasei si ai scolii.

Sa stie sa utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activitati decat pe interventia de la catedra.

Sa stie sa ofere zilnic conditii pentru ca fiecare elev sa aiba un succes

Competentele utile profesorului din scoala integrativa sunt

Sa realizeze ca raspunde de fiecare copil din clasa.

Sa cunoasca diferite strategii de instruire si sa stie sa le foloseasca eficient.

Sa lucreze in echipa cu parintii si cu alti profesionisti care se ocupa de copil

Sa perceapa lucrul cu fiecare membru al clasei ca pe o oportunitate de perfectionare profesionala si nu ca problema pe care el sau altii o au de rezolvat.

Sa fie flexibil si sa demonstreze un grad ridicat de toleranta.

Toate aspectele legate de acest rol al scolii au fost pe larg prezentate si in alte capitole ale acestei carti, in special in capitolul "Scoala pentru toti" semnat de conf.dr.univ Adina Vrasmas - deci nu mai insistam la acest paragraf.

Directia pentru Protectia Copilului si toate serviciile din sistem au la randul lor obligatii de relationare cu scoala. Asrfel, in ceea ce priveste atributiile unitatii in care copilul este protejat (spre exemplu, centrul de plasament), iata ce se precizeaza in paragraful referitor la educatie din lucrarea "Standardele de calitate privind protectia copilului in centrul de plasament":

Educa$ia pre^colar* si ^colar*

Exista deci obligatii de ambele parti, fiind recunoscut atat de scoala, cat si de serviciul public specializat, ca nu se poate face integrarea sociala a copilulului fara un parteneriat real intre sistemul de protectie si cel de educatie.

B. Scoala - PARTENER EDUCATIV IN PROIECTUL PERSONALIZAT AL COPILULUI

Pentru fiecare copil aflat in sistemul de protectie (pentru care Comisia pentru Protectia Copilului a stabilit o masura de protectie) este necesara elaborarea si aplicarea unui proiect personalizat de ingrijire, educare, recuperare, (re)integrare familiala si sociala. Iata, de exemplu, ce prevede documentul citat anterior in legatura cu proiectul personalizat:

3.1) Proiectul personalizat de integrare

O parte importanta a proiectul personalizat este cea referitoare la proiectul de integrare in scoala si comunitate. Pentru orice copil in dificultate care urmeaza o forma de invatamant prescolar sau scolar acest proiect se realizeza in parteneriat cu gradinita/ scoala din comunitate. Managerul de caz (in general asistent social sau educator specializat de referinta) va antrena in elaborarea si aplicarea acestui document scris pe directorul scolii si pe educatoarea, invatatorul sau    profesorul diriginte care raspunde de educatia copilului respectiv. Proiectul personalizat de integrare in scoala si comunitate este un dosar care include date despre copil, evaluarea initiala a situatiei acestuia, planul de interventie si rapoarte care reflecta evolutia situatiei pe parcursul implementarii planului. In anexa va propunem un model de structurare a planului personalizat.

Acest document faciliteaza legatura dintre serviciile de protectie a copilului si scoala, munca in echipa interdisciplinara si asigura antrenarea responsabila si complementara a profesionistilor din sistem, a directorului de scoala si a cadrelor didactice, a familiei, a copiilor si adultilor din comunitate- pentru ca fiecare copil aflat in situatie de risc, cu CES sau cu probleme sociale sa fie sprijinit in integrarea sa scolara, profesionala si sociala.

C. Scoala - SERVICIU CARE CONTRIBUIE LA IDENTIFICAREA SI SESIZAREA CAZURILOR DE COPII IN SITUATIE DE RISC

In multe comunitati cadrele didactice sunt cele care observa situatii de maltratare a copilului (semne de violenta fizica si/sau psihica, privare de hrana etc) si iau atitudine anuntand conducerea scolii, facand vizite la familii, sesizand autoritatile. Dincolo de aceste situatii in care rolul activ al scolii este de apreciat, se remarca insuficienta procedurilor care pe de o parte obliga personalul scolii sa sesizeze aceste cazuri, iar pe de alta parte faciliteaza interventia de urgenta.

Ordonanta de Urgenta nr 26/1997 stipuleaza faptul ca (Art.15 -3) Cei care constata existenta unor situatii care sa impuna plasamentul copilului in regim d eurgenta sunt obligati sa sesizeze deindata serviciul public specializat in a carui raza teritoriala se afla copilul, pentru stabilirea acestor masuri » - deci aceasta obligatie legala si morala apartine profesorului, ca si oricarui cetatean.

In Romania nu exista inca la nivel national precizari clare despre cum se fac aceste sesizari - desi in numeroase tari europene exista normative concrete si materiale informative in sprijinul profesorilor despre ce aspecte de maltratare / neglijare a copilului trebuie observate, unde, cum si in ce termen trebuie sesizate, se organizeaza cursuri obligatorii pe aceasta tema. Un model de grila de identificare a efectelor maltratarii este prezentat pe pagina urmatoare.

Data fiind importanta problemei este necesara stabilirea unor proceduri la nivel judetean/local - initiatorul lor fiind directia pentru protectia copilului. Recomandam ca directia pentru protectia copilului, inspectoratul scolar si unitatile de invatamant sa defineasca impreuna modul de colaborare - de preferat sa se realizeze un formular tip, usor de completat si de interpretat, care sa fie aplicat in mod unitar pentru sesizarea cazurilor. Primul pas ar fi ca fiecare scoala (inclusiv unitatile din mediul rural) sa cunoasca adresa si telefonul directiei pentru protectia copilului - eventual aceste coordonate sa fie afisate la un loc vizibil, in cancelarie, pentru rapiditatea sesizarii. Anexam in acest scop, la finalul ghidului, un repertoar al serviciilor publice specializate din intreaga tara.

Se insereaza grila

2. MUNCA IN ECHIPA

Procesul de integrare a copiilor in dificultate presupune din partea    profesionistilor antrenati nu doar interes, cunostinte si competente - ci si o capacitate reala de a lucra in echipa. O echipa constituita atat in cadrul scolii, dar si o echipa la nivel interinstitutional, care sa-i includa pe toti profesionistii care raspund de copil: educator sau asistent maternal, asistent social, profesor diriginte, director de scoala si altii.

Din aceste considerente includem in ghidul destinat directorului de scoala integratoare un material metodologic despre ECHIPA, raspunzand unor teme de genul: ce este o echipa, cum poate ea sa devina eficienta, care ar fi tehnicile de incurajare a parteneriatului si de dezvoltare a echipei.

Ce este o echipa ?

Conform definitiei lui Katzenbach si Smith (1993), echipa este « un grup restrans de persoane cu abilitati complementare dedicate unui scop comun, acelorasi cerinte de performanta si unor metode de abordare comune pentru care se considera reciproc responsabili »

Astfel, in proiectul nostru, termenul de echipa se refera la un grup de lucru unitar, relativ permanent, care raspunde de proiectul personalizat al copilului aflat in sistemul de protectie. Exemplificand, in cazul integrarii scolare al unui copil cu dificultati de invatare protejat intr-un centru de plasament, echipa la nivel interinstitutional poate fi alcatuita din invatatorul sau profesorul diriginte al clasei in care se integreaza copilul, directorul scolii, un alt cadru didactic cu experienta in programe de integrare, educatorul din centrul de plasament si asistentul social al directiei judetene (manager de caz).

Echipa creata la nivelul scolii (condusa de director) pentru aplicarea planului de actiune pentru integrarea copiilor in dificultate/ cu nevoi speciale va include invatatorii/ dirigintii claselor integratoare, profesori de sprijin, consilieri scolari etc.

Dar nu este suficient ca membrii grupului sa fie nominalizati pentru a deveni o echipa. Sunt absolut necesare urmatoarele elemente :

scop comun

interdependenta

angajare

responsabilitate

Sa le explicitam, pe scurt :

1. scop comun

Persoanele trebuie sa aiba obiective comune sau un motiv pentru a lucra impreuna. Astfel, pentru a deveni echipa membrii grupului isi vor defini pentru inceput scopul comun, fiind necesara nu doar definirea formala a acestuia, ci intelegerea si constientizarea de catre fiecare persoana a scopului comun.

2. interdependenta

Membrii grupului trebuie sa inteleaga ca au nevoie unii de altii pentru atingerea scopului comun. Experienta, abilitatile, activitatile profesionale specifice pe care le desfasoara fiecare sunt la fel de importante pentru reusita proiectului personalizat de integrare a copilului. O echipa nu se poate construi in lipsa increderii, iar increderea se dobandeste prin realizarea impreuna a sarcinilor.

3. angajare

Membrii grupului trebuie sa fie convinsi ca numai deciziile comune sunt eficiente, ca « doua capete gandesc mai bine decat unul singur, trei mai bine decat dopua, etc ».

4. responsabilitate

Pentru obtinerea unor rezultate semnificative pentru toti membrii grupului, acestia trebuie sa fie responsabili unii fata de altii. Grupul insusi trebuie sa fie responsabil ca unitate functionala intr-un context organizational mai larg : fata de autoritatile locale, inspectoratul scolar, directia pentru protectia copilului etc.

Pentru a intelege mai bine ce inseamna trecerea de la grup la echipa, propunem o paralela intre grup si echipa, conform schemei urmatoare :

Grup - Echipa

Sursa: "Team Building: An Exercise in Leadership", Robert B. Maddux, Crisp Publications, Inc., 1992

Construirea echipei nu e doar o activitate care are loc la inceperea unui program nou, sau a unui an scolar, ci un proces continuu, care cuprinde mai multe etape de dezvoltare. Directorul scolii, in calitatea sa de manager al resurselor umane, se va implica in dezvoltarea echipelor pentru a le face eficiente.

O echipa eficienta are o serie de caracteristici ideale, care nu trebuie privite ca obiective imposibil de atins in realitate. In spatele fiecarei caracteristici se pot descoperi elemente relativ usor de transpus in practica, in orice activitate de echipa si niste reguli deontologice asupra carora fiecare membru al echipei ar trebui sa mediteze.

Etapele de dezvoltare a echipei

Elaborarea unui plan de integrare a copiilor in dificultate/ cu CES in scoala impune infiintarea unei echipe noi. Crearea unei echipe poate produce o serie de disfunctionalitati, deoarece grupurile trec in general prin niste stadii previzibile de dezvoltare si regres. Deoarece managerului ii revine sarcina conducerii echipei in perioada de tranzitie de la simplu grup la echipa eficienta, este utila cunoasterea etapelor de dezvoltare a echipei.

Unul din modelele de dezvoltare a echipei existente in literatura de specialitate este modelul Tuckman, care cuprinde patru etape :

Etapa I, Formarea, caracterizata de tatonari si dependenta;

Etapa II, Antrenarea, caracterizata de conflict interior;

Etapa III, Normalizrea, caracterizata de dezvoltarea coeziunii echipei Etapa IV, Functionarea, caracterizata de adaptarea la rolul functional.

Etapa I: Formarea

Pe parcursul primei etape, membrii identifica acele comportamente acceptabile pentru intregul grup. În cazul grupurilor nou constituite, specific exemplului nostru, aceasta este faza de tranzitie de la statutul de individ la cel de membru.

Membrii echipei sunt relativ pasivi. Comportamentul individual al membrilor tinde sa fie politicos, acestia facand efortul de a-i cunoaste pe ceilalti si de a intelege ce li se pretinde Etapa aceasta este caracterizata prin:

Încercari repetate de a identifica sarcinile in mod concret si de a stabili cum anume se vor realiza;

Stabilirea tipului de informatii necesare si a modului in care vor fi culese si utilizate;

Participare ezitanta;

Sentimente de atasament initial fata de echipa;

Intelectualizare;

Discutarea simptomelor sau problemelor periferice sarcinii;

Nemultumiri cu privire la mediul organizational;

Suspiciune, teama si anxietate fata de noua situatie;

Performante profesionale minime.

Etapa a II a: Antrenarea

Pe parcursul etapei a II a, pentru a-si exprima individualitatea si a rezista formarii grupului, membrii devin ostili sau exagerat de zelosi. Ei recunosc limitele cerintelor si reactioneaza emotional la obligatiile de auto-schimbare si auto-negare pe care le percep. Echipa intelege ca raspunde de rezultate si are reactii afective, de rezistenta si conflict.

Iata si alte caracteristici ale acestei etape:

Luptele interne, plasarea pe pozitii de auto-aparare si competitie;

Stabilirea de obiective nerealizabile;

Lipsa de unitate, tensiunea crescuta si invidia;

Rezistenta fata de obligatiile impuse de sarcina, acestea fiind percepute ca interferente cu nevoile personale;

Polarizarea membrilor grupului;

Fluctuatiile acute ale relatiilor si rasturnari de sentimente;

Îngrijorarea fata de volumul excesiv de munca;

Stabilirea de ordine de rutina;

Performantele profesionale minime.

Etapa a III a: Normalizarea

In aceasta etapa membrii accepta echipa, regulile ei, propriile roluri si pe cele ale colegilor. Dupa rezolvarea diferitelor conflicte inerente etapei a II a, echipa incepe sa se "coaguleze".

Informatia incepe sa circule liber, membrii isi inteleg reciproc rolurile iar cooperarea devine regula. Conflictul emotional se reduce prin restabilirea relatiilor anterior conflictuale.

Alte caracteristici ale acestei etape:

Încercarea de a realiza maximum de armonie prin evitarea conflictelor;

Consolidarea legaturilor interpersonale, care sunt caracterizate de incredere mutuala, impartasirea problemelor personale si discutarea dinamicii echipei;

O noua capacitate de exprimare constructiva a emotiilor;

Un sentiment de coeziune a grupului, spirit unanim si obiective comune;

Stabilirea limitelor echipei si mentinerea lor;

Realizarea unui volum mediu de lucru.

Etapa a IV a: Functionarea

În momentul in care echipa si-a stabilit normele interpersonale, aceasta devine o entitate capabila sa diagnosticheze si sa rezolve probleme, in stare sa ia decizii. Echipa se caracterizeaza prin standarde inalte de calitate, productivitate si rezolvarea problemelor. Membrii colaboreaza benevol si cauta sa realizeze performante individuale si de echipa cat mai deosebite. Echipele nu ating intotdeauna acest nivel.

Cateva caracteristici ale etapei a patra:

Membrii incep sa inteleaga procesele personale si interpersonale;

Se trece la auto-schimbarea constructiva;

Se realizeaza un volum destul de mare de lucru.

Dat fiind caracterul inevitabil al acestor etape, timpul necesar pentru ca echipa nou constituita sa devina pe deplin productiva se poate reduce printr-o comunicare interna eficienta, singura in masura sa reduca ingrijorarea, anxietatea sau tensiunile tipice etapelor de formare si antrenare.

Membrii grupului se pot intelege intre ei pentru a evita "surprizele" si astfel se poate accelera realizarea unei atmosfere de incredere (faza de normare), care permite renuntarea la aspectele interpersonale in favoarea celor legate de sarcinile profesionale, echipa putand acum sa mearga inainte si sa functioneze.

Factorii care contribuie la dezvoltarea si la eficienta echipei sunt :

existenta si constientizarea scopului si obiectivelor comune

folosirea eficienta a resurselor individuale ale fiecarui membru al echipei

capacitatea de a recunoaste conflictul in mod deschis si de a incerca rezolvarea acestuia prin discutii

existenta sentimentului de participare la conducerea echipei

stabilirea si aplicarea unor proceduri clare de functionare

capacitatea membrilor de a comunica deschis si sincer

existenta unui consens asupra modalitatilor de rezolvare a problemelor si luare a deciziilor

pregatirea pentru depasirea ocazionala a limitelor impuse si pentru experimentarea de noi metode de lucru

auto-evaluarea eficienta

Elaborarea si aplicarea la nivelul scolii a unui Plan de Actiune pentru integrarea copiilor in dificultate/ cu nevoi speciale va fi deci o provocare pentru fiecare director sa constituie o adevarata echipa care, condusa dupe metode moderne, sa ajunga de la un simplu grup de persoane o echipa performanta. Rezultatele vor fi cu siguranta foarte bune, iar metoda muncii in echipa va putea fi aplicata cu succes si la alte proiecte pe care SCOALA, ca organizatie aflata intr-o etapa de reforma, le va pune in practica in beneficiul tuturor copiilor din comunitate.

Bibliografie :

Curriculum pentru pregatirea supervizorilor din sistemul de protectie a copilului / Lane Cooke, John Mc Mahon - Jordan Institute for Families, World Vision, CRIPS    2002

Team Building: An Exercise in Leadership", Robert B. Maddux, Crisp Publications, Inc., 1992

Integrer l'enfant handicape a l'ecole/ Jean-Marie Gillig, Ed. DUNOD Paris 1996

Guide du management dans le service public/ Serge Alecian, Dominique Foucher, Les Editions de l'Organisation 1994

Cele douasprezece porunci ale echipei

Ajutati-va reciproc ca sa evitati greselile.

Cautati cai prin care sa faceti ideile sa functioneze, nu motive pentru care acestea nu pot reusi.

Daca aveti indoieli, verificati! Nu va grabiti sa faceti presupuneri negative unii despre altii.

Ajutati-va reciproc sa castigati si mandriti-va fiecare cu victoriile celorlalti.

În orice imprejurare, exprimati-va aprecierea unii fata de ceilalti si fata de organizatie.

Fiti pozitivi, indiferent de imprejurari.

Dati dovada de initiativa si curaj, ca si cum totul ar depinde de voi.

Faceti totul cu entuziasm; e contagios.

Exprimati-va orice dorinta.

Nu va pierdeti increderea.

Fiti consecventi in realizarea angajamentelor.

Fiti in largul vostru!