Particularitati psiho-fizice ale copiilor de varsta scolara mica

PARTICULARITATI PSIHO-FIZICE ALE COPIILOR DE VARSTA SCOLARA MICA

=Caracteristicile bio-fiziologice ale cresterii si maturitatii scolarului mic si influenta acestora asupra dezvoltarii psihice=

A)    Particularitati fizice

Intrarea in scolarizare se subsumeaza intru totul caracteristicilor de profil ale unei faze de tranzitie, ocupand o pozitie speciala in configuratia tabloului copilariei. Aceasta marcheaza inceputul celei de-a treia subperioade ale copilariei, ce se va intend epe un spatiu de 4 ani pana in pragul pubertatii si implicit, al preadolescentei.

Sub aspectul dezvoltarii fizice, sunt de retinut in primul rand, indicii cresterii ponderale si statutare. Relativ lenta la inceput - in primii 2 ani de scoalrizare, cand diferenta d ela un an la altul nu depaseste 2 kg - cresterea in greutate se accentueaza ulterior - in ultimii 2 ani - cand diferenta de greutate urca, de la un an la altul, de la 2-4 kg, pe ansamblul varstei micii scolaritati cresterea ponderala inscriindu-se intre 20-29 kg pentru baieti si, respectiv intre 19-28 kg pentru fete.(Cf. tabelului de mai jos- "Cresterea in inaltime si greutate" - Schiopu, Ursula - Psihologia generala a copilului, Manual pentru clasele IX-X, licee Pedagogice, E.D.P, Bucuresti, 1985, pag. 81)

CRESTEREA IN INALTIME SI GREUTATE

O evolutie asemanatoare, ca forma si raporturi intre ani si intre sexe, cunoaste cresterea in inaltime (talie) care, la baieti se situeaza intre 113-132 cm, iar la fete intre 111-131 cm (Cf. graficului "Stadiile si puseele de crestere").

Se intensifica, in organism, metamobilismul calciului, care are importante repercursiuni asupra dentitiei si al procesului osificarii. Se dezvolta, de asemenea, calcifierea osaturii mainilor si se intaresc articulatiile. Creste volumul muschilor, si implicit, forta musculara si se dezvolta musculature fina a mainii.

Aparatul gustativ si olfactiv se dezvolta sub impactul contactului cu stimuli alimentari si odorifici din ce in ce mai rafinati.

Procesele de crestere si de maturizare continua la nivelul sistemului nervos. Creierul cantareste in jur de 1200 g la varsta de 7 ani.

B)    Particularitati psihice

Perioada scolara mica prezinta caracteristici importante si progrese in dezvoltarea psihica a copilului din cauza ca procesul invatarii se constientizeaza, invatarea devine tipul fundamental de activitate.

In aceasta perioada activitatea scolara va solicita intens activitatea intelectuala, copilului I se vor organiza si dezvolta strategii de invatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, isi va forma deprinderi de scris-citit si de calcul. Invatarea organizata de cadrele didactice si alfabetizarea constituie conditiile majore implicate in viata de fiecare zi a copilului dupa 6 ani. Prin alfabetizarea copilului acesta castiga potential instrumente valide de abordare a tuturor domeniilor culturii si stiintei contemporane.

Scoala creeaza capacitate si strategii de invatare pentru toata viata si contribuie la structurarea identitatii si a capacitatilor proprii, la dezvoltarea de aspiratii, la descoperirea vietii sociale.

De cele mai multe ori, scoala raspunde si dorintei copilului de a fi la fel cu cei mari, ca si dorintei de realizare, de satisface si dezvoltare a curiozitatilor cognitive ale acestuia.

Realizand o educatie institutionalizata si obligatorie, scoala egalizeaza social accesul la cultura.

Primii 4 ani de scoala, chiar daca au fost pregatiti prin frecventarea gradinitei, modifica ritmul, tensiunea si planul de evenimente care domina in viata copilului.

Exista o dezvoltare complexa de-a lungul perioadei scolare mici.

La 6 ani, copilul este absorbit de adaptarea la viata scolara. Acest process este dificil. Daca invatatotul insista numai pe disciplina, atunci copilul manifesta o crestere a nervozitatii, a oboselii in tulburari gastrice, iar adaptarea devine mai grea.

Dupa 7 ani, se observa o mai mare detasare psihologica, o crestere a expansiunii, semn ca adaptarea scolara a deposit o faza tensionata.

La 7 ani incepe sa screasca curiozitatea fata d emediul extra-scolar si mediul stradal. Tot in aceasta perioada are loc o crestere a rapiditatii reactiilor.

In jurul varstei de 8 ani, interesele devin mai multilaterale. Competitia colectiva incepe sa devina deosebit de active si se evidentiaza in jocuri de echipa.

Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educatia sociala. Este momentul de identitate sociala, identitate de neam. Tot in aceasta perioada copilul organizeaza jocuri cu subiect prelungit.

Dupa 9 ani, este evidenta dorinta copilului de autoperfectionare, de imbogatire a cunostintelor. Progresele in dezvoltarea intelectuala sunt mai evidente, creste spiritual de evaluare a copilului, spiritual critic se dezvolta.

Dezvoltarea intelectuala

Aspectele descrise pana acum privind dezvoltarea psihica include modificari mai profunde care permit sa intelegem rolul scolii in viata psihica a copilului si in structura dezvoltarii sale.

Primul aspect al modificarilor se exprima in schimbari ale caracterului investigative si comprehensiv ale perceptiei si observatiei ca instrumente ale cognitiei.

Activitalie cognitive pot fi impartite in :

directe

indirecte

Printre cele indirecte, se pot enumera: asociatia libera, operatiile si conceptele

Cognitia directa implica in primul rand perceptia.

Perceptia este procesul prin care se extrage informatia utila si cu sens din moaicul larg al stimulatiei fizice.

Vederea si auzul ating performante importante spre 9-10 ani, acuitatea acestor forme de sensibilitate devenid foarte buna.

Activitatea scolara (citit, scrisul, desenatul) solicita perceperea fina si interpretarea rapida.

Pentru auz, se creeaza o sensibilitate discriminativa, formativa in identificarea fenomenelor incorporate in cuvinte.

Importante aspecte discriminative se dezvolta la copii in legatura cu spatiul mic.

Orientarea dreapta-stanga, sus-jos, in randurile orizontale ale scrierii constituie punctual de plecare pentru o activitate intelectuala complexa, activitate legata de alfabetizare. Aceasta activitate antreneaza memoria,inteligenta, atentia, reprezentarile pornind de la perceptia care se constituie pe suportul micilor forme scrise pe foaia de hartie.

Scrisul si cititul pun probleme de perceptie a marimii, a proportiilor literelor.

Procesul scris-citit se realizeaza treptat, angajandu-se afara de perceptiile vizuale, auditive, kinestezice si modificari ale expectatiei fata de propriile performante.

In aceasta evolutie se disting 3 etape:

1.- etapa de identificare a sunetelor ca elemente componente ale cuvantului; concomitant se face si o pregatire a capacitatii de scriere

2. - in etapa a doua incep sa se diferentieze sunetele si corespondentele grafice sis a fie asociate mental.

3. - etapa ultima a alfabetizarii in care are loc consolidarea citit-scrisului; se prelungeste si in al doilea si al treilea an de scoala.

In procesul invatarii citit-scrisului se antreneaza o activitate psihica foarte complexa ce implica cresterea intensitatii atentiei ce corecteaza in permanenta procesul de citire sau scriere aflat in desfasurare.

Din punctual de vedere al cititului exista 4 tipuri de situatii:

copii care citesc cu mari dificultati si greseli si retin putin din ceea ce citesc;

copii care citesc greoi dar retin bine sensul celor citite;

copii care citesc usor dar nu retin ceea ce citesc;

copii care citesc usor dar retin integral ceea ce au citit.

Exista mai multe tipuri de scriere:

a)      - tipul inclinat

b)      - tipul indoit

c)      - tipul flexibil

d)      - tipuri combinate

In procesul scrierii, exista un permanent control prin limbajul interior.

Tot pe planul perceptiilor apar evolutii legate de marime, perceperea structurii obiectelor. Exista, de asemenea, un aspect al spatiului. Spatiul personal este identitatea teritoriala in care se afla personae, frecvent vizitate ca si personae cunoscute si drumul spree le. Fiecare persoana poseda o imagine a spatiului personal care se refera la zonele in care se afla toate obiectele personale asezate intr-o ordine ce permite utilizarea lor fara efort. Aceste dimensiuni se formeaza in perioada scolara mica cand cunoasterea spatiului se dezvolta treptat pana ajunge spre 9-10 ani, la cunoasterea de tip geografic.

Si in privinta timpului si a duratei evenimentelor au loc modificari. Timpul subiectiv are tendinta sa se relationeze la timpul cronometrabil care capata consistenta. Ceasul si citirea lui devin instrumente ale autonomiei psihice.

Mai puten enumara printre unitatile cognitive (alaturi de scheme si imagini) simbolurile si conceptele.

Simbolurile sunt cai de exprimare a evenimentelor concrete si evidentiaza caracteristicile obiectelor. Cele mai numeroase sunt literele, cuvintele, numerele dar si altele.

In procesul invatarii, intelegerea unor probleme de geometrie, geografie implica masiv folosirea simbolurilor.

Conceptele reprezinta setul complet de atributii ce se pot acorda unei scheme, imagini sau simboluri. Exista 3 atribute ale conceptului ce se modifica odata cu varsta. Acestea sunt:

1.- valabilitatea

2.- statutul

3.- accesibilitatea

1. Valabilitatea conceptului se refera la gradul in care intelesul ce este acordat unui concept de catre copil este acceptat cu adevarat. In general, intelesul acordat diferitelor cuvinte este foarte putin asemanator. La 8-10 ani intelesul acestor cuvinte devine relativ asemanator la toti copiii.
2. Statutul conceptului se refera la claritatea, exactitatea si stabilitatea de folosire pe planul gandirii a conceptului.

Perioada scolara mica este prima in care se constituie retele de concepte empirice, prin care se constituie si de organizeaza piramida cunostintelor.

3. Accesibilitatea se refera la capacitatea de intelegere si de a fi comunicate conceptele.

Conceptele se pot grupa in:

a)      grupuri de sub si supraordonare sau categoriale (integrative)

b)      grupuri functional-relationale (=grupuri de multimi)

c)      grupuri locationale

d)      concepte analitice care cuprinde grupuri foarte diferite care se pot reuni print-o insusire

O alta clasificare imparte conceptele in:

- concepte stiintifice

- concepte empirice

Conceptul stiintific reflecta toate insusirle generale si esentiale ale unei clase de obiecte sau fenomene si le separa de insusirile neesentiale.

Conceptul empiric are o sfera de generalizare mai redusa decat cel stiintific, nu contine toate trasaturile esentiale si amesteca insusirile esentiale cu insusiri neesentiale. In aceste conditii gandirea scolarului mic este numita gandire concreta, neavand gradul de abstractizare si generalizare specific scolarului mare si in special adolescentului si adultului.

In perioada scolara mica se dezvolta cunoasterea directa, ordonata, constientizata prin lectii, dar creste si invatarea indirecta, dedusa, suplimentara. In gandire incepe sa se manifeste independenta (8 ani), suplete (9-10 ani) si devine mai efficient spiritual critic intemeiat.

Exista o vasta tipologie a gandirii la fiecare nivel de dezvoltare psihica a copilului.

Se poate vorbi de un nivel de dezvoltare a inteligentei si o tipologie a gandirii pentru nivelul de dezvoltare intre 6-10 ani. In acest sens, exista gandirea concreta intuitive (practica); gandirea teoretica, gandirea sociala, gandire specifica unui anumit domeniu.

In perioada scolara mica, operativitatea gandirii la nivelul claselor avanseaza pe planurile figural, simbolic, semantic si actional si ceva mai lent la nivelul transformarilor si implicatiilor.

Alaturi de operativitatea nespecifica generala, putem pune operativitatea sa specifica. Aceasta se organizeaza cu reguli invatate. Aceste reguli operative sunt adevarati altgoritmi ai activitatii intelectuale si se pot grupa in:

a)      - altgoritmi de lucru (sau de aplicare-rezolvare) care sunt implicate in rezolvarea de probleme

b)      - altgoritmi de recunoastere - specifici pentru situatiile de identificare a datelor cunoscute si necunoscute ale unei probleme aritmetice, a identificarii statutului grammatical al cuvantului etc.

c)      - altgoritmi de control utilizati in calculele aritmetice, in activitati intelectuale care se supun unor reguli implicite si ale caror reguli duc la relatii controlabile

In caz de neutilizare, altgoritmii se pot uita.

Altgoritmii insusiti in perioada micii scolaritati au proprietatea de a fi foarte stabili in comparative cu altgoritmii ce se vor insusi in perioadele urmatoare.

Unii copii poseda altgoritmi de lucru foarte buni, foarte bine consolidate, dar altgoritmi d eidentificare inca slabi dezvoltati. Acesti copii dau rezultate foarte bune la exercitii, darn u reusesc sa se descurce in cazul problemelor.

Intre 6-10/11 ani, operativitatea specifica devine tot mai complicate.

Spre 9-10 ani, operativitatea specifica a gandirii cu structurile disponibile pe altgoritmi da un mare grad de libertate a gandirii nespecifice a copilului in situatiile-problema.

Creativitatea la scolarul mic

In primele doua clase, scolarul manifesta fantezii reduse in executarea desenelor, modelajelor, colajelor, in compunerea problemelor. Totusi fantezia se formeaza treptat spre 9-10 ani. Capacitatea de a compune literatura, muzica, jocuri, tablouri creste. Desenele devin mai incarcate de atmosfera. Se antreneaza formele de gandire divergenta, ce sunt favorizate de lectiile in care se creeaza atmosfera de emulatie.

Prin jocuri de istetime, ghicitori, compunere de probleme, se dezvolta creativitatea. De altfel jocul devine incarcat de atributele revolutiei tehnico-industriale si de cerinta crescanda de explorare.

Capacitatea de invatare

In decursul primilor 4 ani de scoala exista o evolutie a invatarii.

In prima clasa, copiii utilizeaza forme de invatare simple (repetitii fidele de formulari sau de texte simple). Reproducerea active este la clasa I si a II-a un fel de obiectiv al invatarii.

Reproducerile mnemice nu sunt numai verbale ci si de actiune si chiar afective.    Reproducerile mnemice actionale conduc la deprinderi si au o mare stabilitate.

La 7-8 ani, reproducea din lectie este aproape fidela, desi incomplete.

Exista, insa,    o stransa legatura, privind memoria copiilor si relatia dintre fixare, recunoastere si reproducere.

Daca la 7 ani, scolarul mic poate mai usor sa recunoasca decat sa reproduca, la 8 ani, copiii scolari manifesta o crestere evidenta a capacitatii de memorare logica, constienta, intentionata sau voluntara.

Oricum, memoria cunoasterea cunoaste in perioada scolara mica o importanta dezvoltare ca activitate intelectuala fundamentala in invatare, iar repetitia devine suportul de baza.

Capacitatea de invatare este stimulate si de motivatie.

Daca scolarul din clasa I invata sub influenta adultilor, a dorintei sale de a se supune statutului de scolar, treptat intervine in motivatie si invatatorul sau, sau alte elemente de rezonanta din relationarea copilului cu ceilalti copii, elemente de cooperare, competitie, ambitie etc.

La 9 ani, devin active si interesele cognitive care impulsioneaza invatarea, dar mai ales invatarea perfectionala. Deci, exista motive ce impulsioneaza invatarea in genere, (competitia generala) si invatarea perfectionala.

Deosebita importanta in invatare o au esecurile sau succesele.

Succesul repetat are rzonante psihologice importante. Succesul creeaza satisfactie, incredere, dezvolta expansiunea sinelui, creeaza optimism, siguranta.

Un rol important in stimularea capacitatii scolarului mic, o are relatia invatator-elev. Rolul invatatorului, mai ales, in primele doua clase, este foarte important. Stilul de lucru, atitudinea generala, experienta de cunoastere a copilului au influente formative puternice asupra scolarului mic.

Particularitatile limbajului copilului de varsta scolara mica

In sensul larg al cuvantului, limbajul este amsamblul mijloacelor de care ne servim ca sa ne exprimam ideile, sentimentele, san e facem intelesi de altii, folosind posibilitatile noastre mentale si senzoriale in procesul muncii si al vietii in colectivitate.

Prin limbaj, societatea vorbeste in fiecare din noi si ne permite , astfel, sa-i vorbim.

Vorbirea este actul de folosire individuala si concreta a limbii, in cadrul procesului complex al limbajului.

Fiind principalul mijloc de comunicare umana, limbajul devinde si principalul instrument al gandirii.

Ideile, sentimentele, cunostintele noastre se exprima prin vorbire sau prin traducerea acestora in scris. Gandim cu ajutorul cuvintelor fara de care limbajul interior si exterior,nu ar fi posibil.

Limbajul copilului nu se dezvolta de la sine, spontan, prin simpla maturizare, ci se dobandeste prin intrebuintarea lui in diferite situatii de viata, prin formarea unor notiuni si insusirea unor idei, prin sporirea culturii, si, desigur, prin invatarea cuvintelor si a structurilor gramaticale prin care se exprima acele notiuni si idei.

Inca inainte de intrarea in scoala, copilul mic isi insuseste limbajul la inceput in contact cu mama, cu familia, cu vecinii iar in momentul intrarii in scoala, cu colegii si invatatorul. La intrarea in scoala, copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. El intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraza alcatuite corect.

In scoala, se insusesc forme mai complexe ale limbajului (scris-citit), iar in cadrul unor discipline limba devine obiect de studiu ceea ce duce la exercitarea unor influente nemijlocite asupra conduitei verbale si asupra comportamentelor ei expresive.

Perioada scolar mica este una foarte importanta de dezvoltare a limbajului, complexa, cu implicatii profunde in comportamentul general al copilului. In aceasta perioada, exprimarea si conduita verbala sunt mai spontane, mai sincere; locul conduitei verbale de fiecare zi este luat, treptat, de "vorbirea oficiala" care se formeaza si se dezvolta acum.

Formatia lexicala proprie exprimarii elevilor impune marirea cuantumului vocabularului, dar si grija pentru insusirea de cuvinte noi, formarea discernamantului de a allege cuvantul protrivit si de a-l integra contextului.

"Alegerea presupune un stoc - un deposit - pe care elevii urmeaza sa-l castige pe diverse cai".[1]

Folosind un limbaj apropiat intelegerii elevilor, invatatorul are legatura de a stimula activitatea lor, de cunoastere, incurajandu-I sa formuleze raspunsuri si sa-i fixeze sarcini, ceea ce are o mare importanta, pentru formarea lor intelectuala si progresul la invatatura. Unul din factorii care franeaza progresul scolar al unor copii este tocmai nivelul scazut al limbajului.

O exprimare defectuoasa reflecta si o gandire superficiala, iar de aici decurg insuccesele la invatatura, precum si lipsa interesului pentru aceasta activitate.

Fiecare lectie este un prilej pentru dezvoltarea limbajului si largirea sensului cuvintelor cunoscute, dobandirea de cuvinte noi si mai ales, folosirea lor in alcatuirea raspunsurilor orale.

Intreruperea elevului, atunci cand citeste sau formuleaza gresit raspunsul, corectarea de catre alti elevi sau de catre invatator si cerinta de a repeat exprimarea corecta, au o mare valaore educative in directia autocontrolului exprimarii.

Invatatorul nu trebuie sa uite ca este promotorul limbii literare, exprimarea lui constituind un model pentru toti elevii.

De cele mai multe ori, scoala are de luptat cu influenta negative exercitata de limbajul folosit de mediul familial - termini de circulatie restransa, expresii nepotrivite.

"Limba maternal, asa cum este invatata de la mama, tata si bunica, e un mijloc de comunicare curenta, de obicei rudimentara, fiindca cei dintai instructori de limba maternal transmit pronuntii si cuvintele regionale, ba chiar forme gresite, sensuri aproximative sau necorespunzatoare".[2]

Invatatorului ii revin sarcini importante:

a)      - sa imbogateasca limbajului copilului si sa-l dezvolte;

b)      - sa asigure insusirea deprinderilor corecte sis a-I corecteze defectele. Aceasta sarcina capata o importanta deosebita acolo unde exista dialect.

De exemplu, elevii care traiesc in aria lingvistica moldoveneasca, invata la lectiile de limba ca pronuntarea cuvintelor "chitra", "ghine", este locala, dialectala si ca literar este cand pronunta ,,piatra", ,,bine".

In clasa I, intalnim la elevi exprimari incomplete ca:

raspunsuri la intrebari prin cuvinte monosilabice: "Da", "Nu";

lipsa de accord intre subiect si predicat;

nerespectarea genitivului feminine ("lui Maria"    in loc de"Mariei");

formarea gresita a pluralului unor substantive: ""fobrici/roate/coade";

greseli in topica unor propozitii;

Tot la copiii de varsta scolara mica, apar o serie de greutati in vorbire, care pun in pericol transmiterea gandurilor proprii si perceperea corecta a vorbirii auzite.

Limba nu este frumoasa numai cand e vorbita si scrisa frumos, ci este frumoasa prin faptul ca este vorbita si scrisa corect. Numai cand ai invatat sa vorbesti si sa scrii corect, poti sa exprimi bine ceea ce gandesti.

Formarea deprinderilor ortografice si de punctuatie constituie una din principalele sarcini ale studiului limbii romane, sarcina care trebuie urmarita cu perseverenta de-a lungul anilor de scoala.