Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Actiunile de proiectare a continutului invatamantului, finalizate cu elaborarea de documente scolare oficiale, elaborate la nivel central - planuri de invatamant, programe analitice si manuale, presupun demersuri complementare de planificare, programare si operationalizare.
Planificarea continutului invatamantului consta in elaborarea documentelor curriculare oficiale, care contin structura anului scolar, planul de invatamant si principiile de alcatuire a orarului scolar.
Structura anului scolar se refera la repartizarea timpului scolar pentru perioadele de activitati didactice si de vacante. Prin stabilirea unei structuri oficiale a anului scolar se urmareste:
asigurarea timpului necesar elevilor pentru invatare si a timpului necesar cadrelor didactice pentru proiectarea si pregatirea activitatilor didactice
valorificarea tipurilor de educatie neformala si informala, complementare educatiei formale realizate in scoli.
Planul de invatamant reprezinta documentul curricular oficial elaborat la nivel central, care cuprinde:
obiectele de invatamant/disciplinele de studiu, concepute monodisciplinar, intradisciplinar, interdisciplinar, transdisciplinar
succesiunea obiectelor de invatamant pe perioada scolaritatii, conceputa liniar, concentric sau modular
repartizarea orara a activitatilor didactice pentru anul scolar, semestru si saptamana.
Principiile de alcatuire a orarului scolar se refera la legatura care trebuie sa existe intre timpul investit de elevi pentru invatare, cerintele psihologice ale invatarii, conditiile pedagogice in care se realizeaza aceasta, resursele si influentele educative formale, neformale si informale.
Programarea continutului invatamantului reprezinta actiunea care se finalizeaza cu elaborarea programelor scolare, in conformitate cu finalitatile educatiei si care presupune:
luarea in considerare a obiectivelor educationale specifice fiecarei trepte de scolaritate si discipline de studiu/obiect de invatamant
asigurarea complementaritatii dintre educatia formala, neformala si informala
stabilirea obiectivelor cadru si a obiectivelor de referinta
stabilirea temelor/unitatilor de continut pentru fiecare obiect de invatamant
includerea unor sugestii metodologice referitoare la proiectarea strategiilor de predare, invatare si evaluare
proiectarea calendaristica a perioadelor si activitatilor de predare, invatare si evaluare.
Operationalizarea continutului invatamantului reprezinta actiunea de elaborare a manualelor scolare si a auxiliarelor acestora - caiete ale elevului, caiete de exercitii, indrumatoare didactice, culegeri s.a.
Manualul scolar reprezinta documentul scolar oficial care concretizeaza programa scolara a unui obiect de invatamant pentru o anumita clasa, tratand temele/unitatile de continut in subteme/subunitati de continut: capitole, subcapitole, grupuri de lectii, secvente de invatare etc. In acelasi timp, el este un instrument al predarii si cel mai important instrument de informare si de lucru pentru elevi, avand functie informativa, formativa (de structurare si ghidare a invatarii) de autoinstruire si stimulativa. Pentru cadrele didactice este un instrument orientativ, un ghid in proiectarea activitatilor didactice.
In elaborarea unui manual trebuie avute in vedere exigente de ordin stiintific, psihopedagogie, igienic, estetic si economic.
Exigentele de ordin stiintific - se refera la corectitudinea, la structurarea logica, la coerenta, la abordarea interdisciplinara si integrata a continuturilor disciplinelor de studiu.
Exigentele psihopedagogice - vizeaza accesibilitatea si sistematizarea continuturilor; valorificarea valentelor lor formative si informative, asigurarea activismului elevilor, promovarea activitatilor independente, stimularea imaginatiei lor, a gandirii creatoare, a invatarii prin descoperire etc.
Exigentele de ordin igienic - se refera la lizibilitatea textului, la formatul manualului/lucrarii, la calitatea hartiei si a cernelii, la ilustratii, la colorit, la designul copertilor s.a.m.d.
Exigentele de ordin estetic - se refera la modalitatile de tehnoredactare, la ilustratii, la culorile folosite, la aspectele placute si atragatoare etc.
Exigentele de ordin economic se refera la costuri, la rezistenta la deteriorare etc.
Pentru o anumita treapta de scolaritate, clasa si disciplina de studiu, pot exista mai multe manuale alternative. Ele se bazeaza pe modalitati diferite de abordare, tratare si operationalizare a continuturilor, care contribuie la atingerea obiectivelor cadru si de referinta cuprinse in programele scolare, obiective care sunt unice.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate