RAPORTUL INTRE TRATAREA DIFERENTIATA A ELEVILOR SI EDUCATIA INTEGRATA

RAPORTUL INTRE TRATAREA DIFERENTIATA A ELEVILOR SI EDUCATIA INTEGRATA

Cu ingaduinta sau, adesea, cu indiferenta sunt priviti si tratati copii cu deficiente. Din acest motiv, si nu numai, scoala trebuie sa asigure dreptul fundamental la educatie al fiecarui copil, pentru ca " fiecare copil poseda caracteristici, interese, aptitudini si necesitati de invatare proprii" dupa cum se afirma in "Declaratia de la Salamanca", formata cu prilejul Conferintei Mondiale Asupra Educatiei Speciale, care s-a desfasurat in Spania in 1994. Aceeasi declaratie mai afirma: "Scolile trebuie sa gaseasca metode de a educa cu succes toti copiii, inclusiv pe cei care sufera de dificultati si incapacitati grave".

Ideea educatiei integrate a aparut ca o reactie fireasca a societatii la obligatia acesteia de a asigura cadrul necesar si conditiile impuse de specificul educatiei persoanelor cu cerinte educative speciale. Avand in vedere "Declaratia de la Salamanca", se poate afirma ca procesul educatiei intra intr-o noua era - trecerea de la atitudinea si abordarea segregationista a actului anvatarii la atitudinea integratoare, profund umanista.

Procesul integrarii educationale a copiiilor cu cerinte speciale in educatie presupune elaborarea si aplicarea unui plan de interventie individualizat centrat pe folosirea unor modalitati eficiente de adaptare a curriculumului si diversificarea ofertelor de invatare in cadrul lectiilor.

Astfel, din perspectiva curriculara, dificultatile scolare sunt definite in termeni de sarcini si activitati furnizate copiilor si de conditii create in clasa. Scopul urmarit este de a-i ajuta pe toti copiii sa dobandeasca succesul in clasa, inclusiv pe cei cu deficiente sau dificultati particulare de depasit. Aceasta perspectiva se bazeaza pe urmatoarele premise:

orice copil poate intampina dificultati in scoala;

asemenea dificultati pot indicomodalitati de ameliorare a predarii-invatarii. Dificultatile de invatare pot aparea si ca rezultat al deciziilor cadrelor didactice privind sarcinile prezentate, resursele folosite, modalitatile de organizare a activitatii. "Daca dificultatile de invatare pot fi create de profesor, tot el le poate si evita"1.

aceste ameliorari conduc la conditii mai bune de invatare pentru toti elevii.

Astfel cadrele didactice sunt incurajate sa invete si sa-si perfectioneze practica educativa, se schimba perceptia asupra copiilor cu dificultati de invatare in sensul ca acestia sunt perceputi pozitiv, "ca o sursa de feed-back asupra organizarii clasei, oferind idei despre cum ar putea fi imbunatatita activitatea cu clasa" , promoveaza optimismul pedagogic.

In procesul de integrare a copiilor cu cerinte speciale tebuie sa se tina cont de tipul si gradul deficientei. Astfel, pentru elevii cu deficiente severe sau cu deficiente grave asociate este mai indicata scolarizarea lor in institutii speciale, dupa un curriculum propriu, beneficiind de strategii didactice adaptate nivelului lor de receptare si de intelegere a continuturilor.

In cazul elevilor cu deficiente senzoriale sau fizice, considerati ca fiind normal dezvoltati din punctul de vedere al potentialului intelectual au fost introduse o serie de activitati suplimentare care vizeaza cu precadere insisirea unor limbaje specifice (dactileme, alfabetul Braille, limbajul semnelor etc.), orientarea spatiala a activitatii de socializare si integrare in comunitate.

Reusita si succesul programelor de interventie individualizate depinde, in mod esential, de varsta copilului, cu cat programul este aplicat mai de timpuriu, cand copilul recepteaza mai usor influentele externe, cu atat sansele de reusita sunt mai mari, iar urmarile provocate de natura deficientelor vor scadea simtitor.

Modul de structura a Curriculumului National (curriculum nucleu, curriculum aprofundat, curriculum la decizia scolii) ofera posibilitatea adoptarii unui curriculum diferentiat, fara academica, care sa permita tuturor sa-si construiasca mecanisme sau strategii proprii pentru a se familiariza cu cunostintele necesare in rezolvarea problemelor vietii cotidiene.

Multe lucruri de specialitate in domeniul educatiei sugereaza si necesitatea desfasurarii actiunii didactice pe niveluri multiple de invatare (multi-level learning ) - clase si/sau grupe de nivel - pentru a putea raspunde eficient tuturor cerintelor si particularitatilor in invatare ale elevilor in scoala, argumentandu-se ca nu toti elevii de aceeasi varsta pot avea aceeasi motivatie pentru invatare, asteptarile privind capacitatea elevilor la lectie trebuie corelate cu cerintele si interesele individuale in materie de educatie ale fiecarui elev in parte.

Plecand de la aceste realitati ale vietii scolare, specialistii au propus unele modalitati de instruire diferentiata prin actiuni de organizare a activitatii didactice. Dintre acestea pot fi enumerate cateva orientari mai frecvent intalnite:

"- clase de nivel - sunt constituite prin gruparea elevilor de aceeasi varsta in functie de aptitudinile lor generale, alcatuindu-se astfel colective omogene de elevi;

grupe de nivel - materii in cadrul grupelor omogene;

instruirea pe grupe temporar constituite;

clase pentru elevi cu aptitudini deosebite in anumite domenii;

clase de spijinire a elevilor lenti"3

Aceste forme de activitate didactica diferentiata presupune cu necesitate un grad ridicat de flexibilitate intre elementele de structura ale sistemului astfel incat orice elev sa poata trece de la un nivel la altul sau de la o grupa la alta atunci cand rezultatele obtinute de acesta reclama aceasta trecere.

Invatamantul de tip diferentiat, derulat intr-o scoala de masa in care orice copil are posibilitatea de a-si valorifica la maximum potentialul sau intelectual si aptitudinal nu are un caracter segregationist deoarece ofera samsa si respecta dreptul fiecarui copil sa se manifeste in conformitate cu posibilitatile, interesele si cerintele sale educationale.

Dar, in conditiile invatamantului integrat, eficienta claselor omogene este relativ redusa, comparativ cu activitatea pe grupe de elevi sau in echipe de elevi care fac parte din aceeasi clasa. In acelasi timp, clasele in care se aplica invatamantul integrat se bucura si de suportul profesorului de sprijin, care poate lucra cu copiii aflati in dificultate in anumite momente.

Pornind de la constatarea ca intr-o clasa obisnuita de elevi, cu componenta eterogena, exista diferente sensibile intre elevi din punctul de vedere al ritmului de asimilare a cunostintelor, al capacitatii de lucru, unii specialisti recomanda impartirea elevilor dintr-o clasa pe grupe temporar constituite care sa lucreze diferentiat, in functie de aptitudinile elevilor pentru diverse discipline, evitandu-se astfel situarea predarii la un nivel mediu, in scopul omogenizarii continuturilor si srcinilor.

Activitatile didactice pe grupe mici de elevi in cadrul lectiilor, constituie una dintre modalitatile menite sa realizeze o tratare adecvata a fiecarui elev in parte, prin aplicarea unor metode de lucru specifice invatamantului individualizat si, in general, adaptarea procesului instructiv-educativ la particularitatile elevilor. In literatura de specialitate se recomanda analiza atenta a urmatoarelor categorii de probleme in ceea ce privest aplicare in practica a acestor categorii:

► constituirea grupelor, componenta si organizarea lor. Atunci cand activitatile nu necesita constituirea grupelor dupa criterii anterior stabilite de cadrul didactic, se recomanda aplicarea principiului libertatii elevilor de a se grupa in functie de afinitatile si similitudinile resimtite unii fata de altii, interventia institutorului/profesorului avand un caracter discret, fiind indreptata spre ajutorarea elevilor in rezolvarea unor dificultati ivite in organizarea grupelor. Astfel fiecare membru va fi mai deschis catre colaborare, comunicare si acceptare a celorlalti.

►coordonarea activitatii in functie de unele obiective si continuturi specifice unei anumite discipline. Activitatea va fi centrata in special pe favorizarea schimbului de informatii intre elevi, fiecare elev avand posibilitatea unei valorificari optime a aptitudinilor, cunostintelor si experientelor personale, iar interventia cadrului didactic trebuie sa favorizeze sau sa creeze o atmosfera stimulativa in care grupul trebuie sa aiba zone de libertate cat si zone de responsabilitate, in contextul in care fiecare elev este deschis catre celalalt si interesat de propria lui descoperire prin relatiile cu ceilalti.

►particularitatile metodologiei didactice. Acestea vor fi corelate cu nivelul elevilor si cu particularitatile fiecarui grup in parte; spre exemplu, in cazul elevilor cu un nivel mai bun, se pot folosi metode si mijloace cu un grad mai mare de abstractizare comparativ cu elevii care prezinta unele deficiente in plan intelectual sau senzorial, unde metodele si mijloacele folosite vor avea un caracter intuitiv, concret mai accentuat, necesar intelegerii operatiilor sau semnificatiilor celor communicate in timpul lectiilor.

Activitatea diferentiata pe grupe temporare de lucru a elevilor permite lucrul in echipa al profesorilor cu includerea in aceasta echipa a profesorului de spijin, specializat in activitatile cu elevii integrati in clasa respectiva.

Prima conditie a acomodarii copiilor cu cerinte educative speciale in clasa obisnuita este ca institutorul/profesorul sa creeze un mediu de invatare adecvat: copiii cu cerinte educative speciale trebuie asezati in fata clasei, in apropierea catedrei. Cadrul didactic trebuie sa se asigure ca locul/pozitia copilului in clasa determina integrarea sa in activitatea clasei si nu izolarea fata de ceilalti elevi. Plasandu-l in fata, cadrul didactic se asigura ca-i poate capta atentia mai usor. De asemenea, aceasta pozitie are avantajul ca elevul are in spatele sau restul clasei, astfel ca ceilalti elevi vor putea sa-l distraga mai putin. Experienta a demonstrat ca este eficient daca profesorul plaseaza elevi ce pot da un exemplu bun de o parte si de alta a copilului cu dezabilitati. Sansele ca el sa copieze comportamentul acestor colegi sunt mai mari daca acesti vecini se comporta bine si au deprinderi de munca intelectuala bine dezvoltata. Folosind aceasta pozitionare profesorul poate incuraja instruirea in cuplu si invatarea cooperativa.

Copiii cu dezabilitati au in general dificultati de mentinerea atentiei, posibilitati de ascultare sarace, deci foarte important este modul in care se dau instructiuni acestor copii. Institutorul/profesorul trebuie sa stea in fasa copilului si chiar sa-l atinga pentru a se asigura ca acesta este capabil sa-l asculte. Instructiunile trebuie sa fie simple si scurte. Copilul trebuie sa fie astfel asezat incat sa poata privi perpendicular la tabla, sa poata citi pe buzele profesorului, sa poata auzi bine (in functie de tipul handicapului). Pentru ca elevii cu cerinte speciale urmaresc mai bine cand privesc, este necesar ca institutorul/profesorul sa pregateasca fise individuale adaptate posibilitatilor acestor copii.

Evaluarea copiilor cu cerimte speciale in educatie, inclusi in diferite programe de integrare, va fi focalizata pe comportamente, aptitudini (generale si specifice), atitudini, trairi psihice, domenii de interes, gradul de acceptare-integrare. Informatiile cu privire la aspectele mentionate vor fi incluse intr-o grila de observatie care va face obiectul unei fise de integrare ce va fi completata de educatori, institutori, profesori ce au responsabilitati egale in acest sens.

Evaluarea copiilor inclusi in programele de integrare nu trebuie sa se rezume la acordarea unor note sau calificative mai mult sau mai putin subiective - evaluarea prin note nu are relevanta in integrare - evaluarea trebuie sa aiba un caracter descriptiv si sa fie concentrata pe comportamente, atitudini reactii etc. care vin sa argumenteze nivelul adaptarii si integrarii.

In concluzie, tratarea diferentiata a elevilor constituie un mod esential de abordare educationala pentru realizarea educatiei integrate raspunzand unei game largi de calitati, stiluri de invatare, nevoi si personalitati ale copiilor din clasa, promovand astfel principiile tolerantei si echitatii.

Interventia recuperatorie trebuie intotdeauna sa respecte personalitatea si nivelul de deficienta al copilului. Criteriul de alegere a programului de dezvoltare, a etapelor programului intra in resortul unei persoanei competente: psiholog, psihopedagog, profesor consilier. Ceea ce revine institutorului va fi aplicarea programului stabilit impreuna cu psihologul sub forma unor activitati diferentiate in timpul lectiilor si a unor activitati suplimentare in afara clasei. Asumarea responsabilitatilor abordarii diferentiate pe de-o parte si colaborarea cu personalul specializat in tratarea copiilor cu cerinte speciale mareste eficacitatea interventiei educationale.

Astfel, procesul care incepuse odata cu identificarea nevoilor copiilor cu cerinte educative speciale se transforma intr-o constructie in comun.