Specificul national al
educatiei
Activitatea educativa presupune nu numai orientarea spre societate,
spre societatea viitoare, ci, in egala masura, orientarea
procesului devenirii fiintei umane in acea directie care sa
satisfaca interesele/aspiratiile individuale/personale ale acestora.
Ca actiune transformatoare, educatia se desfasoara in
limitele unor granite nationale, statale, pe fondul unei vieti
sociale si a unor traditii care s-au acumulat pe parcursul
dezvoltarii poporului si natiunii respective.
Organizarea sistemului
educational este un atribut al fiecarui stat si este o
manifestare a suveranitatii sale, pe de o parte, o
consecinta a unui anumit specific derivat din traditii acumulate
in cursul evolutiei istorice, pe de alta parte. De altfel, studierea
comparativa a sistemelor contemporane de invatamant
releva – cu toate tendintele generale existente – diferente
destul de marcante in ceea ce priveste durata diferitelor perioade de
scolaritate, modalitati de trecere de la un ciclu de
scolaritate la altul, etc. si care reflecta o anumita
conceptie despre educatie, un anumit nivel de dezvoltare, un specific
national.
Specificul national al
educatiei poate fi identificat la nivelul tuturor componentelor
actiunii educationale, continuturile educatiei fiind aspectele cele mai ilustrative din acest punct
de vedere. Daca educatia are rolul de a pune in legatura
generatiile actuale cu cele anterioare (in planul general /universal) este
evident ca fiecare natiune, fiecare popor este preocupat de
transmiterea „ereditatii” sale identitare, a specificului sau national
reflectat in continuturile educatiei.
Sentimentul apartenentei la
sistemul de valori europene nu il exclude pe cel al apartenentei la o
comunitate mai restransa, cea nationala, si care te
defineste ca personalitate. Poti sa fii locuitor al unui oras,
sat, al unei tari si, in acelasi timp, sa te integrezi
Europei din perspectiva culturala.
