Stiluri de interventie in situatiile de criza

Stiluri de interventie in situatiile de criza

Interventia in raport cu "abaterile liniare'

Decizia care sta la baza actului de interventie sau de noninterventie este una nu lipsita de dificultate. Ceea ce este foarte normal de mentionat a fost deja facut in subcapitolul referitor la decizie, cu referire directa la decizie si la factorii si conditiile de risc ce o insotesc. Decizia de interventie in situatii de criza, situatii care sunt caracterizate printr-un grad foarte ridicat de risc insa, prezinta o serie de aspecte particulare, de a caror clarificare poate depinde insusi succesul respectivei interventii.

Riscul este definit de Choffray, Jean Marie, 'Systemes intelligents de management', Nathan, 1992, ca fiind o variatie a valorilor reale fata de valorile medii sau cele pe care le asteptam, variatii care sunt datorate unor cauze intamplatoare.

Incertitudinea este definita, in acelasi context bibliografic, ca o variatie a valorii reale cauzate de erorile de estimare si aceasta datorita putinelor informatii asupra factorilor de influenta sau a imposibilitatii de a lua in considerare toti acesti factori.

Atunci cand avem de-a face cu o decizie in situatii de risc sau de incertitudine este recomandabil sa se determine in ce masura modificarile dintr-o estimare ar afecta decizia, deci este importanta descifrarea sensibilitatii unei situatii la modificarile unui anumit factor ce nu este cunoscut cu rigurozitate stiintifica. O situatie este certa, atunci cand nu exista nici un dubiu fata de rezultatul asteptat. Daca un anumit factor poate fi variat pe o plaja larga de oferte valorice fara a prezenta un efect important asupra unei decizii de interventie, se poate spune despre ea ca nu este sensibila la acel factor. In opozitie, daca o mica schimbare a marimii factorului este identificabila in efectele unei decizii, spunem despre ea ca este sensibila la acel factor si deci supusa unor conditii de risc si incertitudine.

Parametrii dupa care poate fi analizata o situatie care implica dintr-un punct de vedere finalist, interventia sau noninterventia, in asemenea cazuri sunt:

durata abaterii comportamentale;

frecventa abaterilor;

susceptibilitatea de 'contaminare' la nivel de grup;

structurile personalizate afectate;

consecintele in planul evolutiei longitudinale a elevului respectiv

Toate elementele anterior prezentate sunt dependente si de ceea ce noi numim in sens psihopedagogic, copii cu tulburari comportamentale.

Incercand sa spicuim unele reprezentari clasice, figurate, ale copilului cu tulburari comportamentale, poate rezulta urmatorul tablou: -'copilul rau', Joubrel; -'copilul turbulent', Wallon; -'copilul revoltat', Beaujean; -'inadaptatul juvenil', Lafon; -'copilul cu dezvoltare dizarmonica a personalitatii', Suhareva; -'copilul 'irascibil', 'hiperactiv', 'cu tulburari de caracter', Boucharlat.

O clasificare simptomatologica a tulburarilor comportamentale propusa de Boucharlat ar cuprinde trei niveluri si anume:

a.                  Nivelul individual, cuprinde copii:

o                   cu variatii     - ale dispozitiei;

- ale activitatii (labilitate);

o                   agitati;

o                   heteroagresivi si autoagresivi;

o                   emotivi, inhibati;

o                   cu comportament     - fobic;

- obsesional;

b.                  Nivelul relational, cuprinde copii:

o                   indiferenti;

o                   intorsi spre sine (introvertiti);

o                   izolati;

o                   opozanti;

o                   dependenti;

o                   revendicativi (afectivitate);

c.                   Nivelul social, cuprinzand copii:

o                   cu manifestari delincvente;

o                   fugari.

Tulburarile comportamentale, (din punctul de vedere al managementului clasei de elevi acceptate ca fiind abateri comportamentale), nu pot fi intelese decat prin raportarea la dezvoltarea bio-psiho-sociala a copilului. Totodata ele nu pot fi izolate de mediul socio-familial de viata al copilului si de evaluarea psiho-patologica. Cu relevanta majora sunt variabilele socio-familiale, ce fac trimitere la: - istoria grupului familial; - istoria relatiei parinti copii; - istoria cuplului parental; - istoria fratriei; - cultura familiala.

Primul pas pe care trebuie sa-l intreprinda cadrul didactic in momentul deciziei de interventie este

Diagnoza si prognoza comportamentala

Ele nu sunt usor de realizat si de stabilit, deoarece exista probleme practice ale examinarii ce tin de:

tipul informatiei;

complexitatea situatiei;

modelul de colectare a datelor (sedinte individuale, intrevederi cu familia);

relatia cadrului didactic cu anturajul copilului;

modalitatile de examinare sunt:

- observarea comportamentului scolar

- cunoasterea universului relational

- cunoasterea trecutului;

Consemnarea datelor se face cu ajutorul unei fise individuale de examinare psihopatologica:

anamneza;

simptomatologie-diagnostic;

factori etiologici si de prognostic.

Pasii specifici pentru analiza unui asemenea caz de abatere sunt urmatorii:

observarea pasiva a cazului;

necesitatea unei distantari in raport cu o modalitate de relationare indusa de copil - cu capcana reactiilor - proiective;

contratransferentiale care, odata constientizate permit mobilizarea energiei si instaurarea unei relatii de consiliere sanatoase;

elaborarea unei relatii mai structurate prin decodarea problemelor practice ale copilului

elaborarea unui proiect pedagogic centrat pe elementele ascultarii active

Subiectului referitor la ascultarea activa ii putem aloca un spatiu suplimentar.

Ascultarea activa

este un mod excelent de a-i incuraja pe elevi sa comunice. Interesul pe care il aratam persoanei respective il va determina adesea sa fie mai comunicativ. Faptul ca nu le criticam elevilor cu care intram in relatii de comunicare, gandurile si sentimentele ii va face sa se simta mai bine si sa se destainui mai profund. Ascultarea activa ne ajuta sa ne descurcam chiar si atunci cand nu avem nimic de spus si de comentat.

Atunci cand ne concentram asupra partenerilor de conversatie ne vin in minte mult mai usor subiecte comune despre care putem discuta. Capacitatea umana de a vorbi este de 125 cuvinte pe minut si de a asculta de 400 de cuvinte pe minut. Din acest considerent se intampla adesea sa o luam inaintea vorbitorului, in timp ce gandurile noastre se pot indrepta in alta parte. Este deci important a exersa sa ne concentram pe ceea ce ne spune cu exactitate celalalt.

Elementele definitorii ale ascultatii active, propuse de Ferguson, Jan, 'Autoritatea perfecta', Editura National, 1998, sunt: Tacerea / Calmul / Concentrarea / Indepartarea factorilor perturbatori (a acelora care favorizeaza distragerea atentiei) / Privirea indreptata spre cel care vorbeste / Focalizarea privirii in ochii vorbitorului / Evitarea situatiilor conflictuale (nici exterioare si nici in gand, interioare) / Concentrarea studiului si pe personalitatea vorbitorului / Echilibru in intuirea si cantarirea presupunerilor / Ignorarea propriilor sentimente si trairi.

Semnalele nonverbale sunt fundamente ale ascultarii active. Un exercitiu de ascultare activa este parafrazarea de catre elevi a replicilor cadrului didactic sau ale unor colegi. Ascultarea activa presupune o comunicare mai eficienta, bazata pe o ascultare atenta, comprehensibila in vointa si in fapt, la nivelul clasei de elevi.

O alta perspectiva interesanta privitoare la analiza situatiilor problematice este cea a lui Kerner&Tregor 'The Rational Manager', in Jinga, Ioan, 'Managementul educational preuniversitar', ARC, Bucuresti, 1997. Autorii fac distinctia intre problema si situatie problematica, aceasta cuprinzand mai multe serii de probleme ce pot fi supuse unor metode algoritmice sau creative de solutionare. 'Problemele' care compun o situatie problematica pot fi incadrate in trei tipuri posibile: - probleme de tip abatere; - probleme de tip optimizare; - probleme potentiale.

Interventia in cazul situatiilor problematice presupune planificare in functie de tipul problemei. Din punctul de vedere al interventiei, aspectele anterior prezentate imbraca forma unei

Asistente psihologice, descriptibile prin urmatorii pasi (vezi Laing, R.D.,'Interpersonelle Wahrnehmung', Frankfurt, 1994):

Secventa diagnostic: constativa, furnizeaza date pentru identificarea problemelor, evaluarea si ierarhizarea, precum si elaborarea procedurilor de solutionare;

Secventa formativ-profilactica: vizeaza metode si actiuni prin care cadrul didactic sa invete cum sa abordeze exigentele si solicitarile situatiei problema respective in scopul solutionarii acesteia;

Secventa terapeutico-recuperatorie imbina deopotriva elementele de consiliere si cele de psihoterapie. Ambele au drept scop sprijinirea unei persoane aflate intr-o situatie critica.

Majoritatea abaterilor comportamentale in clasa nu sunt datorate unor patologii psihologice cat mai ales unor tulburari adaptative si de comportament. Efectele posibile ale tulburarilor sau abaterilor comportamentale ale elevilor in clasa sunt esecurile privind adaptarea si integrarea scolara precum si delincventa juvenila. Copiii cu probleme de integrare scolara se caracterizeaza prin: - insubordonare in raport cu regulile si normele scolare; - lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare; - absenteismul, repetentia, conduita agresiva.

Nivelul de adaptare si de integrare scolara

poate fi analizat din punctul de vedere a doi indicatori mai importanti:

a.                  Randamentul scolar

b.                  Gradul de satisfactie resimtit de elev

Toate problemele specifice privitoare la situatiile de criza sunt , dupa cum am mai amintit probleme 'de tip abatere', in care, plecandu-se de la o situatie initiala A catre tinta B, datorita unei cauze (mai multor cauze) are loc o perturbare, o deviere de traiectorie, spre punctul B1, abatand sistemul de la parcursul preconizat. Abaterea comportamentala reprezinta deci aceasta deviere a unui elev de la normele comportamentale stabilite in clasa, deviere soldata cu efecte in planul adaptarii si integrarii social-scolare a elevului respectiv.

In functie de criteriile amintite in paragrafele preliminare ale acestui subcapitol, abaterile liniare (cele mai simple ca anvergura si consecinte in planul dezvoltarii personalitatii) imbraca frecvent si forma alergiei scolare (elevii care nu suporta scoala) datorita unor cauze manageriale clare:

profesori inapti, neimplicati si nerespectand particularitatile de varsta;

profesori care nu fac eforturi de cunoastere si de mobilizare a elevului;

profesori autoritaristi si agresivi;

profesori inabili din punct de vedere managerial

Toate aceste motivatii reprezinta si o dezvoltare in plan educational a unor cauze de tip managerial, pe care o pregatire deficitara a cadrului didactic le-ar putea induce.

In ceea ce priveste momentele pertinente de interventie si posibilele derulari ale acesteia, schema ce va urma si care va fi supusa atentiei si studiului in paginile urmatoare, poate sa probeze, inca o data daca mai era nevoie, ca actiunea respectiva este un demers interdisciplinar de anvergura sociologica, psihologica, pedagogica si manageriala, atat de frecvent uzitat incat un cadru didactic bun nu-si poate permite luxul de a-l rata. intr-o sinteza personala, principalele stadii parcurse de analiza si interventia cadrului didactic intr-o situatie de criza educationala (abatere comportamentala), sunt urmatoarele:

Prezentarea problemei:

reprezentarea de catre elev;

reprezentarea de catre cadrul didactic;

prezentarea problemei in sistemul relational al copilului (grup de prieteni, familie, etc.

In urma investigatiilor este formulata problema principala definindu-se situatia de criza educationala.

Evaluarea problemei:

istoria problemei;

eforturi si demersuri anterioare de rezolvare a problemei;

In urma interviului se stabilesc si se evalueaza punctele 'forte' si punctele 'slabe' ale situatiei la nivelurile:

a.1. avantajele / dezavantajele biologice;

a.2. avantajele / dezavantajele psihologice;

a.3. avantajele / dezavantajele pedagogice;

Modalitati de interventie:

crearea climatului echilibrat de invatare;

evitarea, prevenirea greselilor educationale;

cultivarea intereselor si a preocuparilor scolare prin recunoasterea si aprecierea reusitelor;

integrarea intr-un sistem de terapie de grup.

Caracteristicile terapiei de grup sunt:

Circulatia si plasamentul informatiei, sugestii, optiuni, consiliere in legatura directa cu problemele psihosociale sau didactice;

Inocularea sperantei care este un ingredient psiho-afectiv, absolut necesar oricarui debut de activitate intraclasa

Universalitatea, presupune constientizarea faptului ca nici o problema nu este unica si personala;

Altruismul;

Reluarea si corectarea unor obisnuinte comportamentale;

Dezvoltarea tehnicilor de socializare: invatarea sociala, dezvoltarea competentelor interactionare;

Coeziunea grupului: intensificarea comunicarii intre membrii grupului; nivele inalte ale increderii; asumarea normelor de grup; stabilirea rolurilor;

Catharsis-ul individual si de grup

Includerea factorului existential

Plan de interventie:

a.                   Depasirea starii de disconfort care are la baza ideea ca efortul este prea dificil

b.                  Inlaturarea sentimentelor de neputinta, lipsa de sperante legate de ideea ca problema e mult prea dificila si el este prea slab pentru a face ceva;

c.                   Teama de esec trebuie inlaturata prin convingerea ca orice succes mic este semnificativ;

d.                  Inlaturarea tendintei la rebeliune, care rezulta din opinia subiectului ca trebuie sa aiba un control total asupra propriului sau destin si ca poate sa faca tot ce doreste, prin practicarea tehnicilor de judecata valorica.

In planul interventiei se mai pot lua in considerare urmatoarele elemente:

a. Problemele adiacente, ostilitati

o                   carentele relatiilor sociale;

o                   acceptarea aparenta a situatiei in care se afla elevul;

o                   minciuna;

o                   relatia cu parintii, prietenii si cu cadrele didactice;

b. Durata interventiei si tipul ei

c. Evaluarea interventiei

Toate aceste elemente reprezinta baza de interventie in situatii de criza educationala in clasa de elevi.