Alexandru Macedon (336-323 i.Chr.)

Alexandru Macedon (336-323 i.Chr.)

Cucerirea partii apusene a Imperiului persan

Cu domnia lui Alexandru s-a deschis o noua etapa in istoria lumii antice. Filip II si-a extins controlul asupra Greciei continentale, punand capat anarhiei politice din lumea greceasca. Aceasta a fost obligata sa recunoasca o unitate impusa, iar pe Macedonia ca purtatoare a steagului luptei pentru daramarea imperiului persan. 'Cruciada' din Orient a fost condusa de Alexandru Macedon in cei 13 ani de domnie (336-323) cu o vigoare legendara. Alexandru a indeplinit o mare misiune istorica, deschizand epoca elenistica. Marele cuceritor dorea sa creieze un imperiu universal in care sa se contopeasca lumea greco-macedoneana cu cea orientala.

1. Izvoare Datorita intamplarii, azi nu dispunem de o istorie completa si critica a faptelor lui Alexandru cel Mare, scrisa de un contemporan al sau. Jurnalul zilnic, redactat din ordinul sau de cancelaria regala s-a pierdut. Generali si colaboratori din anturajul sau (Ptolemeu, fiul lui Lagos, amiralul Nearchos, inginerul Aristobulos) au lasat memorii, dar si acestea s-au pierdut. Reconstituirea istoriei lui Alexandru cel Mare se face pe baza celor scrise despre el, patru sau cinci secole mai tarziu, de catre istorici din timpul imperiului roman ca Diodor din Sicilia, Iustinus, Quintus Curtius, Plutarh si, mai ales, Arrianus, ca si pe baza informatiilor oferite de numismatica, epigrafie si papirologie.

Dintre aceste izvoare, cel mai important ramane 'Expeditia lui Alexandru cel Mare in Asia', scrisa in limba greaca de catre Arrianus, om cult, bun cunoscator in probleme de arta militara, ofiter in armata romana sub Antoninus Pius (138-161 d.Chr.).

2. Copilaria si educatia lui Alexandru Macedon

Nascut in anul 356 in palatul de la Pella, Alexandru cel Mare a mostenit de la tatal sau o sclipitoare inteligenta, energie si indrazneala in momentele grele. Mama sa, Olimpia, o printesa epirota, vijelioasa si orgolioasa, adepta a cultelor orfice si dionisiace, ii va transmite unele pasiuni violente, dragostea de literatura si dorinta de glorie. Primul pedagog, Leonida, ii va da o educatie spartana, severa pana la varsta de 13 ani. Apoi, impreuna cu alti copii de la curte, camarazi de arme de mai tarziu, ca Leonnatos, Hephaistion, Nicanor, primeste ca profesor pe celebrul filozof Aristotel. In localitatea Mieza, timp de 3 ani, au studiat temeinic, intr-un fel de 'pension', Alexandru fiind initiat in discipline ca istoria, retorica, metafizica, geografia, stiintele naturii s.a.

Mandru ca neamul sau se tragea, dupa legenda, din Heracle si Achile, Alexandru memoriza cu pasiune versurile lui Homer, recita din poezia lui Pindar si din tragediile lui Euripide. Plutarh scrie ca Alexandru 'socotea si numea Iliada merindea trebuincioasa pe calea virtutii razboinice'.

Perioada de studiu se termina brusc in anul 342 i.Chr., cand Filip II, angajat intr-un razboi cu tracii, ii lasa in grija conducerea regatului macedonean. Apoi, in lupta de la Cheroneea, Alexandru a condus o aripa a oastei macedonene.

3. Inceputul domniei

In toamna lui 336 i.Chr., suprimarea lui Filip II printr-un complot de palat, l-a adus pe Alexandru pe tronul de la Pella. Eventualii pretendenti la tron (frati, veri, unchi) au fost inlaturati fara mila, cu exceptia lui Filip Arhidaios, un frate cunoscut ca debil mintal.

Disparitia neasteptata a lui Filip II a produs in Grecia o trezire a spiritului de libertate, starnit de glasul lui Demostenes, iar Liga din Corinth se considera eliberata de obligatiile asumate. Cu rapiditatea-i de actiune cunoscuta, Alexandru a aparut, la sfarsitul verii lui 336 i.Chr., in Thesalia, apoi la Thermopyle unde delegatii amfictioniei delphice il intampina ca pe un sef al elenilor. Theba si Atena ii trimit solii de supunere. La Corinth, consiliul ligii (synedrionul) i-a recunoscut calitatea de hegemon in proiectata expeditie impotriva persilor.

Inainte de a intreprinde aceasta expeditie, Alexandru trebuia sa asigure granitele nordice ale statului, unde numerosi dinasti illyri si traci aspirau la independenta. In primavara anului 335 i.Chr., regele apare pe neasteptate in Thracia pe care o pacifica, trece apoi Balcanii impotriva tribalilor pe care ii infrange. Cu aceasta ocazie are loc si traversarea Dunarii, urmata de o demonstratie de forta impotriva getilor din campia munteana. Apoi sunt pacificati si illyrii.

Pe cand Alexandru era angajat in aceste lupte, in Grecia s-a raspandit zvonul ca ar fi fost omorat. Asigurandu-si sprijinul Atenei, Arcadiei si Elidei, Theba se rascoala impotriva autoritatii macedonene. In doar 14 zile de la declansarea insurectiei, Alexandru apare in inima Greciei, pentru a aduce la ordine cetatile rebele. Theba, asediata si distrusa din temelii, cu exceptia templelor si a casei lui Pindar, iar supravietuitorii redusi la sclavie, atrage atentia asupra pretului platit incercarii de a rezista hegemonului Greciei.

Dar Orientul il atrage irezistibil pe succesorul lui Filip. Incredintand destinele Macedoniei, ca si supravegherea Greciei, generalului Antipater, Alexandru incepe marea aventura in rasarit.

4. Cucerirea Asiei Mici

In expeditia impotriva persilor a pornit ca rege al Macedoniei si ca general al ligii corintice, cu mandatul de a pedepsi pe persi si de a deschide zone de expansiune economica, politica si culturala pentru greco-macedoneni. Dupa calculele istoricilor moderni, Alexandru dispunea de o armata de cca. 37.000 de luptatori (32.000 pedestrasi si 5.000 de calareti). Era o ostire disciplinata, unitara din punct de vedere tactic, bine organizata inca din timpul lui Filip II. In cadrul ei erau prezente si trupele aliate, ale supusilor din Balcani, contingente furnizate de liga de la Corinth si cateva mii de mercenari. Statul major al regelui cuprindea generali precum Parmenion, socotit mana dreapta a lui Alexandru, Crateros, Cleitos cel Negru, Antigon, Antipater, Seleucos, Nearhos, Lysimah, Ptolemeu, Perdiccas, nume ce le vom reintalni in campania de cucerire a Orientului si ca regi ai statelor elenistice.

Partile slabe ale acestei campanii erau flota de razboi si tezaurul militar, net inferioare persilor. Celor 400 de corabii dusmane din M. Egee, comandate de grecul Memnon din Rhodos, Alexandru le-a opus doar 170 de vase, slab echipate, la care pana la urma a renuntat. Ingeniosul plan al lui Alexandru de a cuceri coastele asiatice, din Hellespont la gurile Nilului si moartea prematura a lui Memnon, a dus la dizolvarea acestei flote ramasa fara porturi. Regele macedonean pornea in campania spre rasarit cu doar 7o de talanti in tezaurul de razboi si cu alimente care ii ajungeau numai pentru o luna. Prazile, tributul impus unor orase, ca si tezaurele capturate din capitalele persane, au acoperit acest gol.

Situatia politica si militara din Imperiul persan era favorabila inceperii acestei campanii. De la Mediterana la Indus exista o masa neomogena de state vasale, satrapii cu veleitati de independenta, popoare cu obiceiuri si limbi diferite si un grup de forte centrifuge ce cu greu puteau fi tinute in frau de dinastia Ahemenizilor. Regele Darius III aparea prea bland si lipsit de calitatile unui mare conducator. Dispunea de un urias tezaur de razboi, depozitat in palatele regale de la Persepolis, Susa, Ecbatana si Babilon. Flota persana din Mediterana de est avea ca marinari pe iscusitii navigatori fenicieni. Pe campul de lupta putea mobiliza 100.000 de luptatori. Comanda insa o armata nedisciplinata si neunitara ca armament si tactica de lupta, ea fiind expresia conglomeratului de popoare din imperiu. In primavara anului 334 i.Chr., Alexandru cel Mare a trecut Hellespontul fara dificultati, cu ajutorul corabiilor. Primul sau act ajuns in Asia Mica a fost acela de a infige lancea in solul ei, pentru ca acesta sa devina un 'pamant dobandit prin varful lancii'. Primul drum a fost un pelerinaj la Troia, cetatea viselor sale din lecturile homerice, unde celebreaza amintirea eroilor sai favoritia, Achile si Aiax.

In acest timp, Memnon si satrapii persani din Asia Mica concentrau importante forte pe raul Granicos, pentru a respinge peste Hellespont pe invadatori. Prima mare ciocnire dintre cele doua armate a avut loc in mai 334 i.Chr., pe malurile raului Granicos. Victoria a fost decisa de atacul impetuos al cavaleriei condusa de Alexandru. Dupa victorie, orasele ioniene, cu exceptia Miletului si Halicarnasului, luate prin forta, si-au deschis portile in fata invingatorului. Peste tot, regele victorios se arata tolerant fata de zeii locali, alunga regimurile oligarhice si stabileste forme de conducere democratice si reorganizeaza pamantul cucerit. In locul satrapilor, a numit ca guvernatori generali de-ai sai sau indigeni de incredere.

Patrunde apoi adanc in interiorul Asiei Mici, pana la cetatea Gordion, oras sacru al Anatoliei. Acolo, pe acropola orasului, se afla cunoscutul car al lui Gordion, avand jugul legat de atelaj cu multa dibacie. Oracolul a prevestit ca 'cel care va izbuti sa desfaca nodul cu care fusese prins jugul, acela va deveni stapan peste Asia'. Alexandru a incercat sa desfaca nodul, 'dar vazand ca stradania ii era zadarnica si nevrand sa se dea batut scoase sabia si-l taie' (Arrianus).

Traversand Cappadocia, apoi Muntii Tauros, Alexandru patrunde in Cilicia, unde la Issos, la portile Siriei, il astepta Darius cu armata sa. In loc ca Marele Rege sa-si aseze uriasa armata in camp deschis, spre a-i folosi intreaga capacitate de lupta, el a plasat-o in depresiunea din fata golfului Issos, stransa intre munti, mare si raul Pinaros. Desfasurarea bataliei de la Issos (12 nov. 333) ne este cunoscuta din relatarile lui Ptolemeu, transmise prin Arrianus. Alcatuirea necorespunzatoare a liniei de atac persane, nesiguranta aratata de catre Darius in contrast cu initiativele lui Alexandru, il determina pe Arrianus sa scrie: 'Lupta avea sa se dea intre macedoneni, dinainte invingatori si persi, ca si invinsi'. Desi inferior numeric, Alexandru a obtinut aici o categorica victorie. Darius insusi da semnalul derutei din armata sa, fugind de pe campul de lupta si lasand in mainile invingatorului familia sa (sotia, mama si trei copii), tezaurul (3000 de talanti), ca si o prada bogata.

Cu infrangerea imperiului persan, eliberarea Asiei Mici si a cetatilor grecesti din Ionia, Alexandru realizase obiectivele fixate de Liga de la Corinth. Refuzand propunerile de pace ale suveranului persan, el se angajaza intr-o noua etapa a actiunilor sale, cucerirea intregului imperiu ahemenid.

5. Cucerirea Siriei si a Egiptului

Dupa victoria de la Issos, Alexandru avea deschise toate drumurile imperiului. Cu toate acestea, nu-l urmareste pe invins, ci vizand neutralizarea flotei persane care opera in Mediterana, flota ce incita spiritele antimacedonene si ameninta legaturile cu Grecia, Alexandru ia in stapanire orasele siro-palestiniene (Tripoli, Byblos, Sidon). Tyr-ul, metropola Chartaginei, care se impotriveste, este luat cu asalt dupa un asediu indelungat si jefuit. Cu moartea lui Memnon in Rhodos, abilul si tenacele comandant al trupelor de mercenari ai lui Darius III, sfarseste si incercarea persana de a declansa in Grecia o rascoala a cetatilor nemultumite de hegemonia macedoneana. Dupa cucerirea cetatii Gaza, Alexandru ajunge la portile Egiptului, pe care satrapul Mazaces i-l preda fara lupta.

La Memphis, Alexandru aduce sacrificii zeilor egipteni, ai caror preoti l-au recunoscut ca suveran legitim, mostenitor al faraonilor. Pe aceasta linie se inscrie si un 'pelerinaj' in indepartata oaza Siwah din desertul libian, la faimosul templu-oracol al zeului Amonn, deplasare care a avut un substrat politico-religios. Dupa legenda, aici primeste confirmarea destinului sau divin si promisiunea unei monarhii universale.

Alexandru organizeaza si administratia Egiptului, puterea militara fiind separata de cea civil-administrativa. De prezenta lui Alexandru in Egipt se leaga si fondarea orasului Alexandria. Se pare ca dupa indicatiile lui, arhitectul Deinolarotes din Rhodos ar fi trasat planurile celui mai important port si a celei mai stralucite metropole culturale a lumii elenistice, amplasate pe un teren dispus la varsarea bratului apusean al Nilului in Mediterana.

6. Campania din Orient. Lichidarea Imperiului persan

O data cu parasirea Egiptului, in primavara anului 331 i.Chr., incepe o noua etapa a expeditiei lui Alexandru, in vederea confruntarii decisive cu Marele Rege. El strabate Palestina, Siria si, coborand pe Eufrat, patrunde in Mesopotamia. Darius a avut ragazul necesar concentrarii la Babilon a fortelor recrutate din rasarit. In afara superioritatii numerice, trupele lui Darius dispuneau de arme noi, necunoscute macedonenilor (elefanti de lupta, 200 care de lupta ce posedau coase fixate in prelungirea osiilor si a protapului, cu care isi deschideau drum prin randurile inamice). El si-a plasat trupele dincolo de Tigru la Gaugamela, intr-o campie deschisa, pe un front larg de 9 km, putand usor invalui linia de atac a lui Alexandru care dispunea de un efectiv doar de 40.000 de infanteristi si 7.000 de calareti. Dispozitivul persan cuprindea, alternativ, in linie, infanterie, cavalerie, arcasi, care de lupta si elefanti. In fata numarului mare al dusmanilor, geniul strategic al lui Alexandru a creat un dispozitiv ce-i oferea posibilitatea sa atace fulgerator pe Darius si sa-l impiedice astfel ca sa-l incercuiasca.

Lupta de la Gaugamela, s-a dat la 1 oct. 331. Atacul carelor persane a fost usor anihilat de soldatii lui Alexandru care le-au creat spatii de trecere, urmand apoi ca arcasii si aruncatorii de suliti sa le faca inofensive. Ordinea si disciplina in lupta a armatei greco-macedonene au asigurat victoria asupra masei eterogene a amatei persane. Victoria s-a datorat atacului fulgerator al cavaleriei lui Alexandru, lupta in care macedonenii si-au dovedit superioritatea. Presimtind infrangerea, Darius a parasit campul de lupta, retragandu-se in Media, la Ecbatana. Victoria de la Gaugamela insemna lichidarea puterii militare a imperiului persan.

Dupa victorie, Alexandru s-a indreptat spre Babilon, unde in marsul triumfal spre palatul de odinioara al lui Nabucodonosor a fost intampinat cu flori. Satrapul Mazaios i s-a supus, ramanand guvernator al Babilonului, asistat de un general macedonean si de un trezorier grec. In templul zeului Marduk a adus acestuia sacrificii solemne, respectand obiceiurile si religia caldeilor, comportare prin care Alexandru a reusit sa-si castige aceeasi simpatie ca si in Egipt.

In continuare, trece prin capitalele persane de la Susa, Persepolis si Pasargade. Trebuie sa infrunte in aceasta inaintare rezistenta populatiilor de munte ale uxilor, iar in defileul cunoscut in antichitate sub numele de 'Portile Persidei' a intalnit a doua rezistenta din partea satrapului Persiei, Ariobarzanes, care ii opune o armata de peste 40.000 luptatori. Printr-o miscare de invaluire, o parte din armata, condusa de Alexandru, cade in spatele persilor, obligandu-i pe acestia sa se retraga.

Comandantul din Persepolis, Tridates, i se supune, predandu-i lui Alexandru tezaurul regal, compus din 120.000 de talanti. Intre palatele din Persepolis stralucea cel zidit de Xerxes, marele dusman al lumii grecesti. Ura grecilor s-a revarsat asupra acestei monumentale constructii, simbol al suferintelor abatute asupra Greciei din timpul razboaielor medice. Palatul regal a fost incendiat, iar soldatii macedoneni au jefuit si au facut sa curga mult sange in cartierele nobile ale orasului. Incendierea Persepolisului marcheaza simbolic sfarsitul expeditiei panhelenice de razbunare a umilintelor suferite de greci in timpul razboaielor medice.

Dupa dezastrul de la Gaugamela, Darius III s-a refugiat in tara Mediei, la Ecbatana unde incearca sa opuna o noua rezistenta. Dispunea insa de forte insuficiente pentru o confruntare armata cu macedonenii. Deoarece Alexandru pornise in 330 i.Chr. spre Ecbatana, Darius s-a retras catre indepartata regiune muntoasa din Hyrcania (sudul Marii Caspice), unde putea sa se fortifice in 'Portile caspice'.

La Ecbatana, Alexandru a luat hotarari de mare impotanta din care deducem noua sa orientare fata de lumea greaca. Astfel, el renunta la serviciile cavaleriei thesaliene si ale aliatilor greci, dispensandu-se de sprijinul acestora, ca si de al ligii de la Corinth. Prin acest act de autoritate, Alexandru arata tuturor noua sa calitate de 'rege al regilor', stapan al unui imperiu, situatie care depasea mandatul detinut pana atunci ca strateg autocrator al grecilor si macedonenilor.

Continuand apoi urmarirea lui Darius, Alexandru a ajuns pana la 'Portile caspiene' (langa Teheran), unde afla vestea uciderii lui Darius (iulie 33o) de catre Bessos, care s-a proclamat 'mare rege' (Artaxerxes IV). Alexandru, urmand politica inaugurata in Egipt, ii rezerva lui Darius funeralii solemne, simtindu-se indreptatit prin aceasta sa se proclame mostenitorul Ahemenizilor. De atunci va purta coroana descendentului lui Cyrus, asumandu-si astfel mostenirea sa prestigioasa. Nu mai era un sef de razboi barbar care a asimilat cultura greaca, ci un suveran asiatic. El impune prosternarea in fata sa si adopta costumul si eticheta de la curtea ahemenida.

Prabusirea Imperiului persan, moartea lui Darius III, inaugureaza cea de a treia etapa a epopeii lui Alexandru, cand, proclamandu-se oficial mostenitor al suveranilor persani, el urmareste ideea constituirii unui vast imperiu macedonean, bazat pe colaborarea cu populatiile orientale invinse.

7. Cucerirea satrapiilor orientale

Pentru a aduce sub ascultare satrapiile orientale asupra carora se intinsese autoritatea regelui ahemenid, Alexandru va avea nevoie de alti 3 ani, marcati de lupte grele, dublate de framantari in randul armatei sale (330-327 i.Chr.). Alexandru visa la crearea unui imperiu universal, lichidarea lui Besos, noi cuceriri pana la Indus si contopirea invinsilor cu invingatorii. Pentru materializarea acestui plan, Alexandru da dovada de mare suplete, modificand tactica de lupta si adaptandu-se conditiilor din tinuturile muntoase, locuite de populatii razboinice, care utilizau tactica luptei de guerila.

Pentru a ajunge in cele doua mari satrapii, Bactriana si Sogdiana, unde Besos organizase punct de rezistenta, Alexandru a trecut, in primavara anului 329, bariera muntilor Hinducusi prin trecatoarea vaii Kabul. Besos s-a retras dincolo de fluviul Oxos (Amu Daria) in orasul Nautace din Sogdiana. Dupa cucerirea Bactrianei si traversarea de catre macedoneni a fluviului, pe baloturi din piele umplute cu paie, Besos, tradat, este prins si executat la Bactria. Pe malul fluviului de frontiera Iaxartes (Sar-Daria), unde cazuse Cyrus si de unde facuse cale intoarsa Darius, a fost fondata cea mai estica colonie care-i poarta numele Alexandria Eschata (Chodjentul de mai tarziu), punct de sprijin pentru stapanirea Sogdianei.

Pe masura ce greutatile campaniei de supunere a satrapiilor orientale se inmulteau, crestea si opozitia in randurile aristocratiei civile si militare din anturajul lui Alexandru. Opozitia era determinata si de faptul ca Alexandru isi arata predilectia pentru numirea aristocratiei persane in diferite posturi cheie, civile sau militare. Macedonenii erau ostili introducerii ceremonialului si etichetei de la curtea persana (cea mai detestata era prosternarea in fata persoanei sale sacre - proskynesis). Teama aristocratiei macedonene era provocata si de o eventuala inlocuire a ei cu cea persana in treburile de stat, de unde si comploturile puse la cale.

Prima conjuratie a fost a lui Philotas, fiul lui Parmenion, comandant de cavalerie, acuzat de a fi organizat un complot pentru lichidarea lui Alexandru. Judecat in fata adunarii intregii armate, transformata in curte de justitie militara, Philotas a fost condamnat la moarte. Conform obiceiului macedonenilor, aceeasi armata il va ucide cu lovituri de pietre si lanci aruncate.

Asemenea sangeroase procedee, comune unui despot oriental au intarit opozitia in randul armatei. Cand in timpul unui banchet (328), Cleitos cel Negru, comandant al cavaleriei, si-a ingaduit sa-i spuna in fata nemultumirile provocate macedonenilor de tendintele de 'orientalizare' ale lui Alexandru, acesta nu ezita sa-l rapuna cu lancea.

In randul greco-macedonenilor intentia lui Alexandru de a impune prosternarea in fata persoanei sale sacre (proskynesis), produce adanci nemultumiri. Capul opozitiei fata de aceasta pretentie a regelui era filozoful Calistene, nepotul lui Aristotel si istoriograf al curtii lui Alexandru. Ocazia inlaturarii sale s-a ivit cu prilejul asa-zisului 'complot al copiilor de casa', cand Calistene, invinuit de cunoasterea si tainuirea acestui pericol pentru viata lui Alexandru, a primit pedeapsa capitala pe malul Indusului, prin crucificare.

7.1. Invazia in India (327-325 i.Chr.)

Pentru cei din Europa si Orientul Apropiat, India ramanea tara misterelor si a unor fabuloase bogatii. Se credea ca acolo se afla sfarsitul lumii, loc misterios unde au ajuns doar zeii Dionysos si Heracle.

Din Sogdiana si Bactriana pacificate, Alexandru s-a informat despre disensiunile existente intre dinastii Indiei, despre conflictele seculare dintre dravidieni si arieni (principalele populatii), despre prapastia dintre caste, care puteau, toate la un loc, inlesni cucerirea. Pentru acest scop a pregatit o armata, estimata de autorii antici la 120.000 de oameni, armata in care grecii si balcanicii se piereau in masa de soldati orientali, mai ales persi.

Dupa ce a trecut muntii Hinducus, in vara anului 327 i.Chr., Alexandru a primit la Nicaia oferta printului indian Omphis, raja de Taxila, de a-l ajuta in luptele cu rivalul sau Poros, oferindu-i provizii, trupe de cavalerie si elefanti. Poros il astepta pe malul rasaritean al fluviului Hydaspes, afluent al Indusului, cu o numeroasa armata dotata cu elefanti. Alexandru trece pe malul opus al fluviului pe timp de noapte, inseland vigilenta garzilor acestuia. Pe malul fluviului Hydaspes s-a desfasurat (iulie 326 i.Chr.) cea mai grea si sangeroasa batalie din timpul campaniei lui Alexandru in Orient. Actiunile energice ale cavaleriei macedonene au invins ostile lui Poros, care, ranit, a fost capturat. Pe locul bataliei a ridicat doua orase: Nicaia (Victoria) si Bucefalia.

Dupa victorie, Alexandru isi continua inaintarea pana la fluviul Hyphasos (azi Bias). Aici, macedonenii, inspaimantati de necunoscut, ajunsi la limita efortului fizic, refuza sa continuie inaintarea. Incercarile de convingere ale acestora au fost fara rezultat, Alexandru fiind obligat sa cedeze si sa anunte retragerea. Pe malul fluviului Hyphasos au fost inaltate 12 altare pentru zeii din Olimp, protectori ai lui Alexandru, plasate in jurul unei coloane de bronz ce purta o laconica inscriptie: 'Aici s-a oprit Alexandru'.

8. Intoarcerea din India la Babilon

Pentru revenirea in Mesopotamia, Alexandru a dispus construirea pe malul fluviului Hydaspes a unei flote de 80 de vase de transport, echipate cu mateloti fenicieni, greci si ciprioti, comandata de Nearchos. O parte a armatei a marsaluit de-a lungul cursului Indusului pana in delta marelui fluviu (325). Ajunsa in orasul Pattala, armata macedoneana se va retrage spre Mesopotamia pe trei coloane, urmand cai diferite. Un corp de armata, cel imperial, dubla de-a lungul coastelor, traseul corabiilor lui Nearchos pentru a o sprijini si aproviziona. Celalalt corp de armata au urmat drumul pe uscat, prin Carmania, spre Persepolis si Susa.

In anul 324 i.Chr., dupa aproape zece ani de marsuri si lupte, marele drum asiatic al lui Alexandru lua sfarsit. Campania, unica in istoria antichitatii, a insemnat parcurgerea a 18.000 km, la sfarsitul careia cel mai mare imperiu antic, imperiul lui Alexandru Macedon era constituit. Acesta se intindea de la M. Adriatica in vest, la Oceanul Indian si Indus la est.

Pentru Alexandru, revenit in Mesopotamia, ultimii doi ani ai domniei au fost plini de evenimente. Preocuparile sale predominante se axau pe organizarea imensului teritoriu ce-l stapanea. Ultimul an de domnie si viata al marelui cuceritor prefigureaza dificultatile cu care s-ar fi confruntat in viitor: framantari ale satrapilor persani, nemultumirile surde ale trupelor macedonene, rascoale ale mercenarilor greci, clocotul cetatilor din Grecia in pragul revoltei.

Dar, in iunie 323, in varsta de doar 33 ani, Alexandru se stingea brusc din viata in orasul din care intentiona sa faca noua capitala a imperiului sau, Babilonul, fara a desemna un succesor.

9. Organizarea imperiului macedonean.

Cum dorise sa se infatiseze lumii si tatal sau, Filip II, Alexandru a patruns in Asia in calitate de conducator al unei coalitii grecesti, avand ca tel 'pedepsirea' persilor si eliberarea cetatilor grecesti din Asia Mica subjugate de acestia. La inceputul campaniilor sale, pretutindeni pe unde trecea restabilea 'libertatea': in Lydia, in Egipt unde, salutat ca rege si considerat 'fiu al lui Ammon', devine 'eliberator' si 'razbunator' al sacrilegiilor savarsite de Cambyses, regele Persiei, iar in Babilon incearca sa refaca prestigiul Caldeei cucerite si umilite de persi.

O contributie importanta a avut Alexandru in procesul de organizare a teritoriilor subordonate. Cuceririle sale aveau un caracter metodic deoarece regele era dominat de ideea crearii unui stat universal. Trebuind sa guverneze un conglomerat de etnii, Alexandru si-a dat seama ca elenismul, inca incipient, nu putea deveni singurul factor unificator. Dupa infrangerea lui Darius si disparitia acestuia, considerandu-se urmas legitim al ahemenizilor, Alexandru va adopta o serie institutii, obiceiuri si traditii orientale. Teritoriul asiatic cucerit de macedoneni cuprindea, alaturi de state puternice conduse de monarhi, si populatii semi-barbare, independente, care figurau doar nominal in lista neamurilor subordonate administratiei de stat. In general, Alexandru a mentinut in vigoare sistemul administrativ al satrapiilor din regatul persan, cu unele completari. Uneori, alaturi de satrap sau in locul lui, era numit un comandant militar macedonean. Acordarea conducerii unei satrapii a devenit un privilegiu, o recompensa, mai ales cand era vorba de nobili persi pe care regele dorea sa-i atraga de partea lui. Pentru a preveni tendintele de marire a satrapilor locali, Alexandru le-a retras atributia de strangere a taxelor si darilor in natura, creindu-se un sistem fiscal diferit, controlat de greci.

Informatiile istorice arata existenta in jurul sau, ca centru de conducere, a unei curti, organizata dupa model oriental si deservita de numerosi functionari, strict ierarhizati. Locul prim il detinea cancelarul, un fel de prim-ministru, in persoana lui Eumene din Cardia. Subordonat acestuia era departamentul finantelor statului, condus de Harpalos. Ii urma hiliarhul, comandantul militar cu cel mai inalt grad dupa rege, care primeste si alte atributii (recrutarea si lasarea la vatra).

Consiliul celor zece care forma garda personala joaca rolul unui stat major, hotarand pacea si razboiul. Armata, adevaratul instrument de guvernamant, era dotata cu un corp de generali formati la scoala lui Filip II. Sunt primiti in armata peste 30.000 de tineri din regiunile supuse care sunt instruiti dupa regulile de lupta macedonene, fiind obligati sa invete si greceste. A impus si o reforma militara ce reprezenta continuarea tacticii macedonene inaugurate de Filip II si anume cooperarea de lupta a diferitelor arme. S-au constituit astfel unitati tactice (hopliti, arcasi, sulitasi), combinate intr-un singur corp. De asemenea, a sporit cavaleria, extinzand modul de lupta si armamentul hetairilor si a intemeiat corpuri de calareti arcasi si lancieri.

Pentru a-si atrage simpatiile locale, mai ales ale aristocratiei si ale militarilor, dar si pentru satisfacerea orgoliului sau, Alexandru adopta obiceiurile orientale. Astfel, introduce, in 328 i.Chr., practica regala a mezilor: proskynezia (plecaciunea adanca, cu fruntea la pamant, in fata suveranului), se casatoreste cu o printesa bactriana, Roxana, imbraca vesminte persane si promoveaza aristocrati persani in unele functii administrative si militare. O expresie a acestei politici o gasim in cunoscutele zile ale 'nuntii susiene', din februarie 324, cand casatoria lui Alexandru cu Stateira, fiica a lui Darius III, a fost insotita de casatoriile celor 10.000 de macedoneni cu femei persane.

Calea practica pe care s-a realizat cel mai bine politica de contopire in noul imperiu creat s-a afirmat in viata economica: o dezvoltare deosebita a comertului, a colonizarii militare si orasenesti, a mestesugurilor si drumurilor.

Cu toate acestea, in putinul timp cat l-a avut la dispozitie, Alexandru cel Mare nu a izbutit sa puna la punct un sistem administrativ si fiscal uniformizat sau o legislatie pe baza careia sa functioneze noul regim. Egiptul s-a bucurat de o autonomie mai mare decat restul teritoriului cucerit, fiind guvernat initial de doi localnici, pe care Arrian ii numeste nomarhi. Districtele administrative ale Egiptului, nomele, raman cu conducatori locali, dar fortele militare sunt comandate de macedoneni sau greci, ca si sectorul financiar.

10. Opera lui Alexandru Macedon

Alexandru a fost nu doar un cuceritor neintrecut pana atunci, dar si un organizator practic, un sarguincios administrator. In domeniul religiei apare tolerant, aratand acelasi respect zeilor macedoneni, greci, egipteni, persani si cautand un sincretism religios folositor unitatii imperiului sau.

Conceptia lui Alexandru in problema guvernarii tindea catre un stat mondial unitar, in cadrul caruia urma sa dispara amalgamele etnice, economice, culturale, morale. Pentru o asemenea idee grandioasa nu existau insa suficiente premise. Nuntile de la Susa, instruirea dupa tactica macedoneana a 30.000 de recruti asiatici, adoptarea ceremonialului si a costumului persan la curte, educarea copiilor aristocratiei persane la curtea macedoneana, colonizarile cu elemente greco-macedonene in Orient s.a. au constituit modeste paleative ale acestui grandios plan. Coloniile-orase ridicate de Alexandru au reprezentat singurele locuri de contopire a neamurilor europene si asiatice sub o haina de limba si cultura greceasca.

Expeditia lui Alexandru Macedon a stabilit traseul celor mai scurte si bune drumuri de comert, pe uscat si pe mare. Cu domnia lui, caravanele duceau si aduceau marfuri direct din India, pana in porturile estice ale Mediteranei. Nearchos a deschis drumul maritim din delta Indusului la Golful Persic. Prin introducerea unei culturi comune, cea greaca, Alexandru a deschis calea elenismului in Orient.

Din antichitate si pana azi s-au exprimat puncte de vedere diferite asupra lui Alexandru Macedon. Filozoful Seneca socotea domnia lui Alexandru ca o 'nebunie fericita', iar Plutarh o epoca a 'virtutii'. Toti istoricii recunosc insa ca domnia lui Alexandru Macedon a adus ceva nou pentru progresul umanitatii. El a rupt barierele stramte ale oraselor-stat grecesti, a vehiculat in adancul Orientului cultura greaca, a deschis noi cai economice si culturale. Daca nu a reusit sa realizeze o unitate politica universala, in schimb a indeplinit una culturala. Campaniile lui au deschis epoca elenistica.