Dreptul in faza a 2-a a regimului turco-fanariot

Dreptul in faza a 2-a a regimului turco-fanariot

In aceasta perioada, asistam la schimbari profunde petrecute in domeniul social si economic, in ceea ce priveste contextul intern si la adoptarea unor legiuiri moderne in celelalte state. De aceea si codurile care vor si adoptate in tarile romane vor reflecta aceste schimbari atat in ceea ce priveste continutul, reglementand institutii cu finalitati noi, cat si in ceea ce priveste forma, facand o mai clara distinctie intre ramurile de drept.

Codurile cu caracter oficial din aceasta a 2-a faza a regimurilor turco-fanariote sunt praviliceasca condica, Codul Calimach si Legiurea Caragea.

Praviliceasca condica a fost adoptata in Tara Romaneasca in 1775, din ordinul dominitorului Alexandru Ipsilanti, dar ea a intrat in vigoare abia dupa 5 ani, adica in 1780, datorita opozitiei pe care a intampinat-o din partea Turciei. Denumirea de "praviliceasca condica" este una conventionala, pentru ca, in limba greaca s-a numit sintagmation nomicon iar in limba romana "mica randuiala juridica". Asadar, pravila a cunoscut 2 versiuni, una in limba greaca, alta in limba romana, versiunea romaneasca fiind mai clara si elaborata, mai pe intelesul poporului.

Izvoarele acestei pravile au fost obiceiul juridic romanesc, anumite dispozitii ale Bazilicalelor grecesti, practica judiciara (povetele), precum si doctrina juridica moderna (Motesquieu, Beccaria).

In cuprinsul praviliceascai condice nu se preciza autorul acesteia insa dupa toate probabilitatile el a fost boierul Enachta Vacarescu care poseda toate cunostintele necesare. In cuprinsul ei, gasim in princiupal organizarea instantelor judecatoresti ierarhizate si cu delimitarea atributiilor dar si dispozitiiile din celelalte ramuri de drept in special dreptul civil si comercial.

Condica a fost aplicata pana la Codul Caragea din 1818, insa ea a ramas formal in vigoare pana la aparitia codului Civil in 1865 cand a fost aborgata.

Codul Calimach/"condica tivila" a fost adoptata la initiativa domnitorului Scarlat Calimach de o comisie formata din mai multi juristi si a cunoscut 2 versiuni: 1. limba greaca;2.limba romana. Versiunea in limba greaca a aparut in 1817. Versiunea in limba romana in 1833. Autorii principali a primei versiuni au fost: Anania Cuzanos, Andronache Donici si Cristian Flechtenmacher iar a celei romanesti acelasi Cristian Flechtenmacher, Petrache Asachi, Damaschin Bojinca.

Izvoarele au fost: obiceiul romanesc, legiuirile grecesti, Codul civil austriac (1804) si Codul civil francez de la 1811.

Atat continutul cat si structura condicii urmareste in de-aproape modificarea celor 2 Coduri civile amintite si in special pe cel al codului austriac. Aceasta cuprinde 3 parti, precedata de o parte introductiva (pe langa dispozitiile cu caracter general se prevedea ori de cata ori codul va fi lacunara se va aplica obligatia pamantului).

Cele trei parti trateaza: prima drespre dritul persoanelor; a 2-a despre dritul lucrurilor;a 3-a despre inmarginiri la dritul persoanelor dimpreuna si a lucrurilor.

Pravila care are continutul unui Cod civil a fost in vigoare pana la aparitia codului Civil roman de la 1 decembrie 1865.

Legea Caragea a fost adoptata din ordinul domnitorului Ioan Gheorghe Caragea si a fost promulgata in 1818 intrand in vigoare un an mai tarziu (1819). Ca autori i-a avut pe Atanasie Hristopol, logofatul Nestor, iar in faza finala pe cei doi stolnici Balaceanu.

Legiuirea are un continut eterogen, este impartita in 6 parti: 1. prima este intitulata despre obraze; 2. despre lucruri; 3.despre tocmeli; 4. despre daruri si mostenire; 5. despre vini; 6.despre ale judecatorilor.

Primele patru parti constituie un Cod civil, partea a V -a un Cod penal iar a VI-a un Cod de procedura. Si acesta a fost in vigoare pana la aparitia Codului civil din 1865.