Masacrul de la Paris, de sf. Bartolomeu

Masacrul de la Paris, de sf. Bartolomeu

Acest act diabolic de salbaticie sangeroasa a inceput in 22 august 1572. A fost conceput pentru a nimici dintr-o singura lovitura radacina pomului protestant ale carui ramuri suferisera mai inainte numai partial. Regele Frantei a propus cu viclesug o casatorie intre sora lui si printul de Navarre, comandantul si principele protestantilor. Aceasta casatorie nesabuita a fost oficiata in mod public la Paris, pe 18 august, de catre cardinalul de Bourbon, pe o scena inalta ridicata pentru acest scop. S-a tinut un ospat fastuos cu episcopul, si s-a luat cina la Paris, cu regele. Patru zile mai tarziu, printul (Coligny), cand se intorcea de la Consiliu, a fost impuscat in ambele brate. Atunci el i-a spus lui Maure, slujitorul mamei sale decedate: "O, fratele meu, acum inteleg ca sunt cu adevarat iubit de Dumnezeul meu, caci pentru El sunt ranit. Cu toate ca a fost avertizat sa fuga, a ramas totusi la Paris, si la scurt timp dupa aceea a fost ucis de Bemjus; acesta din urma a marturisit dupa aceea ca n-a vazut niciodata un barbat care sa intampine moartea cu atata curaj precum amiralul.

Soldatii trebuiau ca la un anumit semnal sa dezlantuie macelul. Dupa ce l-au ucis pe amiral, l-au aruncat pe o fereastra in strada, unde i-au taiat capul si i l-au trimis papei. Salbaticii papistasi, inca maniosi pe el, i-au taiat bratele si madularele, si dupa ce l-au tarat pe strazi trei zile, l-au spanzurat de calcaie. Dupa el au ucis multi protestanti de onoare; contele Rochfoucault, Telinius, ginerele amiralului, Antonius, Clarimontus, marchiz de Ravely, Lewes Bussius, Bandineus, Pluvialius, Burneius, etc., si au continuat sa macelareasca zile-n sir oamenii de rand; in primele trei zile, au ucis circa zece mii de oameni din toate clasele si conditiile sociale. Trupurile au fost aruncate in rauri, si sangele a curs suvoi pe strazi. Furia lor draceasca a fost atat de mare incat au omorat pe toti romano-catolicii pe care-i suspectau ca nu ar fi suficient de credinciosi religiei lor diabolice. De la Paris nimicirea s-a raspandit in tot regatul.

La Orleans au fost ucisi o mie de barbati, femei si copiii, iar la Rouen, sase mii. La Meldith, au fost aruncate-n inchisoare doua sute de persoane, care mai tarziu au fost asasinate fara mila.

La Lyons, opt sute de persoane au fost masacrate. Aici, copii care se tineau de parintii lor, si parinti care-si imbratisau cu dragoste copiii, au fost ucisi cu placere de catre cei ce se numeau Biserica catolica, ale caror minti erau insetate de sange. Trei sute de persoane au fost ucise aici in casa episcopului; iar raii de calugari nu au permis ca vreunul sa fie ingropat.

La Augustobona, cei ce au auzit de masacrul de la Paris, si-au inchis portile astfel ca nici un protestant sa nu poata sa scape, si au cautat ci grija fiecare membru al bisericii reformate, i-au intemnitat si apoi i-au ucis cu barbarie. Acelasi lucruri s-au petrecut la Avaricum, Troys, Toulouse, Rouen si in multe alte locuri, in tot regatul.

Ca si confirmare a acestui macel infiorator, iata urmatoarea relatare scrisa de un sensibil invatat romano-catolic: "Casatoria tanarului rege de Navarre cu sora regelui Frantei a fost celebrata cu mare fast; si toate dezmierdarile, toate asigurarile de prietenie, toate juramintele solemne au fost impartite cu darnicie de si Catharine, regina mama, si regele, au impartit cu darnicie dezmierdari, asigurari de prietenie, juraminte solemne; in timpul acestora curtea nu se gandea decat la petrecere, distractie, bal mascat. Dintr-o data, la miezul noptii, in seara de St. Bartolomeu, s-a dat semnalul. Imediat au fost deschise cu forta toate casele protestantilor. Amiralul Coligny, alarmat de zarva a sarit din pat, cand in camera lui a navalit un grup de asasini. Erau condusi de unul Besme, care fusese crescut ca slujitor in familia de Guises. Nenorocitul acesta si-a infipt sabia in pieptul amiralului si de asemenea, l-a taiat pe fata. Henry, tanarul duce de Guise, care dupa aceea a format Liga Catolica, si a fost ucis la Blois, a stat la usa pana cand ingrozitorul macel a fost executat, si striga "Besme! Gata?"    Imediat dupa aceea banditii au aruncat trupul pe fereastra, si Coligny a murit la picioarele lui Guise.

A fost ucis si contele de Teligny. Cu circa zece luni inainte el se casatorise cu fiica lui Coligny. Expresia fetei lui era atat de frumoasa incat banditii, atunci cand au inaintat ca sa-l ucida, au fost cuprinsi de mila; dar altii, mai salbatici, s-au napustit si l-au ucis.

Intre timp toti prietenii lui Coligny au fost asasinati in Paris; barbati, femei si copii au fost macelariti la intamplare si fiecare strada era presarata cu trupuri muribunde. Niste preoti care intr-o mana aveau un crucifix si in cealalta un pumnal, au alergat la capeteniile ucigasilor, si i-au indemnat sa nu crute nici rude nici prieteni.

Tavannes, maresalul Frantei, un soldat ignorant si superstitios, care s-a alaturat furiei religioase, calarea pe strazile Parisului strigand catre oamenii lui: "Sa curga sange. Sa curga sange." In memoriile vietii acestui entuziast, scrise de fiul sau, ni se spune ca tatal, fiind pe patul mortii si facand o marturisire a faptelor sale, preotul i-a spus cu surprindere: "Ce! Nimic despre masacrul de Sf. Bartolomeu?" La care Tavannes a raspuns: "Socotesc acest lucru ca pe o fapta vrednica de lauda, care-mi va spala toate pacatele." Astfel de sentimente infioratoare poate sa inspire un duh al unei religii false!

Palatul regal a fost una dintre scenele cele mai importante ale macelului; regele de Navarre era gazduit in Louvre, si toti slujitorii lui erau protestanti. Multi dintre acestia au fost ucisi cand erau in pat cu sotiile lor; altii care au fugit goi, au fost urmariti de soldati prin cateva camere ale palatului, chiar si in anticamera regelui. Tanara sotie a lui Henry de Navarre, trezita de zarva cumplita, temandu-se pentru sotul ei si pentru propria-i viata, cuprinsa de frica si pe jumatate moarta, a fugit din patul ei ca sa se arunce la picioarele regelui, fratele ei. Dar de-abia si-a deschis usa camerei, cand unii dintre slujitorii ei protestanti s-au napustit inauntru ca sa scape. Dupa ei au urmat imediat soldatii care i-au urmarit in fata printesei, si au ucis pe unul care s-a strecurat sub patul ei. Alti doi, fiind raniti de halebarda, au cazut la picioarele reginei si au umplut-o de sange.

Contele de Rochefoucault, un tanar nobil, cu mare trecere inaintea regelui pentru aerul sau atragator, pentru amabilitatea lui, isi petrecuse seara cu regele pana la ora 11, intr-o stransa prietenie; si-si daduse frau liber imaginatiei sale, si era foarte vesel. Regele cuprins oarecum de remuscari, si fiind atins de un sentiment de compasiune, l-a rugat de doua sau de trei ori sa nu mearga acasa ci sa ramana in Louvre. Contele a spus ca trebuie sa mearga la sotia sa; regele nu l-a mai retinut, dar a spus: "lasati-l sa plece! Vad ca Dumnezeu i-a hotarat moartea." Doua ore mai tarziu contele a fost ucis.

Foarte putii protestanti au scapat furiei prigonitorilor. Printre ei se afla si tanarul La Force (care a ajuns dupa aceea faimosul maresal de la Force) un copil de circa zece ani, a carui scapare a fost uluitoare. Tatal sau, fratele sau mai mare si el insusi au fost prinsi de soldatul ducelui de Anjou. Criminalii s-au napustit asupra celor trei, i-au lovit la intamplare, si acestia au cazut toti, zacand unul peste celalalt. Cel mai tanar n-a fost deloc ranit, dar prefacandu-se mort, a scapat in ziua urmatoare; si astfel viata lui scapata ca prin minune a durat 85 de ani.

Multe dintre nenorocitele victime au fugit pe malul apei, si unii au inotat spre mahalalele St. Germaine. Regele i-a vazut de la fereastra sa si a tras asupra lor cu o carabina special incarcata pentru scopul acesta de catre unul din pajii lui; in timpul acesta regina mama, nederanjata si senina in mijlocul acestui macel, se uita-n jos de la balcon, ii incuraja pe ucigasi si radea de vaietele celor macelariti

La cateva zile dupa aceasta actiune oribila, curtea franceza a justificat masacrul printr-o calomnie si l-a acuzat pe amiral de conspiratie, ceea ce n-a crezut nimeni. Cadavrul lui Coligny sau a fost spanzurat in lanturi pe Montfaucon. Regele insusi s-a dus sa vada acest spectacol socant. Unul dintre curtenii sai l-a sfatuit sa se retraga, si plangandu-se de duhoarea cadavrului el a raspuns: "Un dusman mort miroase bine." Masacrul din ziua sfantului Bartolomeu este pictat in salonul regal al Vaticanului, la Roma, cu urmatoarea inscriptie: "Pontifex, Coligny necem probat": "Papa aproba moartea lui Coligny."

Tanarul rege de Navarre a fost crutat mai degraba din considerente politice, decat din mila reginei mama, ea tinandu-l prizonier pana la moartea regelui.

Acest masacru ingrozitor nu s-a restrans numai la orasul Paris. Ordine similare au fost date de la curte guvernatorilor din toate provinciile Frantei; astfel, intr-o saptamana au fost taiati in bucati circa o suta de mii de protestanti, in diferite parti ale regatului. Numai doi sau trei guvernatori au refuzat sa asculte ordinele regelui. Unul dintre ei, Montmorrin, guvernatorul de Auvergne, i-a scris regelui urmatoarea scrisoare: "SIRE: am primit un ordin pecetluit cu pecetea majestatii voastre, sa omor toti protestantii din provincia mea. Am prea mult respect pentru majestatea voastra ca sa nu-mi dau seama ca scrisoarea e un fals; dar daca (Doamne fereste) ordinul e adevarat, atunci va respect prea mult ca sa-l ascult."

La Roma bucuria odioasa a fost atat de mare incat au hotarat o zi de sarbatoare! Iar omul care a adus primul vestea a primit 1000 de coroane de la cardinalul de Lorraine, pentru mesajul sau ticalos. Regele de asemenea a poruncit ca ziua sa fie sarbatorita cu bucurie, concluzionand acum ca tot neamul calvinist fusese stins.

Multi dintre cei care au dat mari sume de bani ca sa fie eliberati au fost ucisi imediat dupa aceea; cateva orase, carora regele le-a promis protectia, au fost ucisi indata ce s-au predat pe baza acelor promisiuni, generalilor regelui.

La Bordeaux, la provocarea unui mizerabil calugar care obisnuia sa-i indemne in predicile sale pe catolici sa verse sange, au fost ucise cu cruzime 264 de persoane; unii dintre acestia erau senatori. La Agendicum, in Maine, aceeasi fraternitate pioasa a provocat un macel similar: la sugestiile satanice ale inchizitorilor, populatia i-a atacat pe protestanti, i-a ucis, le-a pradat casele si le-a daramat bisericile.

Ducele de Guise, intrand in Blois, a ingaduit soldatilor lui sa omoare sau sa inece pe toti protestantii pe care i-au putut gasi. N-au tinut cont nici de varsta nici de sex; au violat femeile si dupa aceea le-au ucis; de acolo ducele a mers la Mere, si a comis aceleasi atrocitati multe zile in sir. Aici au gasit un predicator pe nume Cassebonius, si l-au aruncat in rau.

La Anjou, l-au ucis pe Albiacus, un predicator; multe femei au fost violate si ucise; printre acestea au fost doua surori maltratate inaintea tatalui lor, pe care asasinii l-au legat de un zid ca sa le vada, si dupa aceea le-au ucis si pe ele si pe el.

Presedintele Turinului, dupa ce a dat o mare suma de bani pentru viata lui, a fost batut cu salbaticie cu batele, l-au dezbracat de haine, si l-au atarnat cu picioarele-n sus, cu capul si pieptul in rau: inainte sa moara, i-au despicat pantecele, i-au smuls maruntaiele, si le-au aruncat in rau; apoi i-au plimbat inima in jurul orasului implantata intr-o sulita.

La Barre cruzimea a fost mare, chiar fata de copii, care au fost despicati, li s-au scos intestinele, pe care datorita furiei lor le-au ros cu dintii. In orasul Matiscon s-au amuzat taindu-le bratele si picioarele si dupa aceea ucigandu-i; si pentru distractia spectatorilor, adesea ii aruncau pe protestanti in rau de pe un pod inalt, si ziceau: "Ati vazut vreodata oameni care sa sara asa de bine?"

La Penna, dupa ce le-au promis protectia, trei sute de oameni au fost macelariti; si 45 la Albia, intr-o duminica. La Nonne, desi orasul s-a predat promitandu-i-se protectia, s-au vazut cele mai odioase privelisti. Persoane de ambele sexe au fost ucise fara a tine seama de nimic; strazile rasunau de tipete jalnice, si sangele curgea; casele erau incendiate. O femeie care a fost scoasa ascunzatoarea ei impreuna cu sotul ei, a fost mai intai abuzata de soldatii violenti, si dupa aceea cu o sabie pe care acestia i-au poruncit ei s-o scoata, ei au infipt-o, in timp ce aceasta mai era inca in mainile ei, in intestinele sotului ei.

La Samarobridge, ei au ucis peste o suta de protestanti, dupa ce le-au promis pacea; iar la Antsidor, au fost ucisi o suta, si o parte din acestia au fost aruncati in haznale, iar cealalta parte intr-un rau. O suta de insi intemnitati la o inchisoare din Orleans, au fost nimicti de multimea furioasa.

Protestantii de la Rochelle, care au scapat furiei ca prin minune si au fugit acolo, vazand ce s-a intamplat cu cei care s-au predat acelor draci "sfinti", si-au aparat vietile; iar alte orase, incurajate de atitudinea aceasta, au procedat la fel. Impotriva orasului Rochelle, regele a trimis aproape toata puterea Frantei, si l-au asediat sapte luni; desi prin atacurile lor au ucis foarte putini locuitori, totusi prin foame au nimicit 18.000 din 22.000. Mortii, fiind prea numerosi pentru ca cei vii sa-i ingroape, au devenit hrana pentru paraziti si pasari carnivore. Multi si-au dus sicriele in curtea bisericii, s-au asezat in ele, si si-au dat ultima suflare. Hrana lor a fost multa vreme ceva cutremurator; au mancat pana si carne de om, intestine, baliga, si cele mai dezgustatoare lucruri: aceasta a fost in cele din urma hrana acelor aparatori ai adevarului si libertatii. Lumea nu era vrednica de ei. La fiecare atac asediatorii s-au lovit de o asemenea primire indrazneata incat au lasat morti pe campul de lupta 132 de capitani cu un numar proportional de soldati. Asediul a incetat in cele din urma la cererea ducelui de Anjou, fratele regelui, care fost numit rege al Poloniei, iar regele, fiind ostenit, a cedat usor, si i s-au oferit conditii onorabile.

Este o interventie deosebita din partea Providentei, ca in tot acest masacru cumplit n-au fost implicati mai mult de doi slujitori ai evangheliei. Suferintele protestantilor sunt prea numeroase ca sa le descriem amanuntit; dar felul in care a fost tratat Philip de Deux va va face sa va dati seama de restul. Dupa ce criminalii l-au ucis pe acest martir in patul sau, au mers la sotia lui, care era ingrijita de moasa, pentru ca urma sa nasca in orice moment. Moasa i-a implorat sa opreasca omorul, cel putin pana cand se va naste copilul, care era al douazecilea. Cu toate acestea ei au infipt un pumnal pana la plasele in biata femeie. Aceasta a fugit intr-un porumbar; dar ei au urmarit-o, au injunghiat-o in pantece, si apoi au aruncat-o in strada. Din cadere, copilasul a iesit din mama muribunda, a fost prins de unul dintre catolicii salbatici, injunghiat si aruncat in rau.