Caderea Guvernului Petre Roman. Mineriada din septembrie 1991.

Caderea Guvernului Petre Roman. Mineriada din septembrie 1991.

Saptamanile si lunile care au urmat evenimentelor din iunie au fost grele pentru Romania. Tara a fost pusa in carantina in Europa si in Occident. In momentul apropierii reformei economice, aceasta ostracizare insemna ca foarte necesarul ajutor tehnic si financiar era refuzat. Noul Guvern al lui Petre Roman ers un guvern de tehnocrati: tineri dornici sa schimbe lucrurile, elanul lor fiind serios slabit de boicotul international[1].

La sfarsitul lui septembrie 1991, o noua navala a minerilor din Valea Jiului asupra Capitalei s-a soldat cu schimbarea primului-ministru Petre Roman. Acesta a declarat ca obiectivul de a transforma Romania intr-o economie de piata dezbinase FSN. Sprijinul politic pentru presedintele Ion Iliescu devenise tot mai moderat; tehnocratii proocidentali de care se inconjurase Roman erau coplesiti ca numar de reprezentantii conservatori, educati de partid si provenind din birocratia de stat[2]. Scopul declarat al guvernului Roman de a transforma o economie inchisa de tip socialist intr-o economie competitiva a imbunatatit imaginea cam sifonata a Romaniei peste hotare dar a contribuit in egala masura la scindarea FSN .

Esecul primei guvernari legitime postrevolutionare, care simbolizeaza si esecul reformei in ritm accelerat (2-3 ani), precum si prelungirea crizei economiei romanesti pentru mai bine de un deceniu, a avut doua cauze majore: rezistenta populatiei la reforma si conflictul intern din Frontul Salvarii Nationale. Ambele au generat caderea Guvernului Roman prin mineriada din septembrie 1991[4].

Pornita ca un conflict de munca de catre minerii de la mina Vulcan, miscarea din 1991 degenereaza in urma refuzului premierului de a merge in Valea Jiului pentru a discuta si satisface revendicarile. Minerii pornesc spre Bucuresti unde ataca sediul Guvernului, deteminand demisia acestuia, apoi solicita demisia presedintelui Ion Iliescu, care reuseste , prin negocieri, sa puna capat actiunii minerilor. Din cauza violentelor comise de minerii condusi de Miron Cosma, isi pierd viata trei persoane (plus inca una la Vulcan), alte 455 ajungand la spital (dintre care 50 in stare grava). Ca urmare a acestui eveniment, este blocata realizarea programului guvernamental, scade prestigiul tarii in exterior, sunt afectate relatiile economico-financiare si politice cu organismele internationale (FMI, BERD, CCE, CE)[5].

Guvernul Roman din 1990-1991 s-a angajat in liberalizarea economica dar nu a reusit sa vada legatura vitala dintre reformele economice si pluralismul politic. Astfel, opozitia anticomunista a continuat sa puna la indoiala declaratiile liberale ale lui Roman si a vazut lupta pentru putere din interiorul FSN ca pe o lupta personala intre doua capetenii politice, iar pe adeptii lor uniti in neincrederea comuna fata de democratie. Adrian Severin, cel mai indraznet dintre reformatorii economici, a lasat un memoriu despre guvernarea Roman care sugereaza ca divergentele cu Iliescu privind politica economica erau "reale si de neimpacat"[6].

Schimbat din functie, Roman a vorbit pe 29 octombrie despre primejdiile care pandesc Romania ca urmare a supravietuirii mentalitatii si metodelor Securitatii lui Ceausescu. Ca si Ceusescu, Roman a cazut in ceva mai mult de douazeci si patru de ore. Fortele de securitate se evaporasera in fata pradatorilor care au ocupat cladirea Parlamentului pe 26 septembrie 1991. Roman si-a depus atunci mandatul pentru a facilita o solutionare politica a crizei. El a spus ulterior ca nu avusese deloc intentia de a demisiona, dar presedintele Iliescu a refuzat mai tarziu sa permita retragerea demisiei .

Aceasta situatie, care a devenit exploziva dupa caderea guvernului Roman ca urmare a mineriadei din septembrie a incantat evident opozitia si o parte din actorii externi care jucau un rol ce nu trebuie neglijat in viata politica romaneasca. Marea speranta care s-a nascut a fost ca, pe fondul destramarii FSN, redevine posibila o victorie politica a opozitiei. Era evident ca, atata vreme cat Iliescu si Roman continuau sa ramana in aceiasi tabara, nici o deplasare sensibila de electorat nu era posibila. O analiza politica facuta de specialisti francezi si data publicitatii in toamna lui 1990 evidentia si acest lucru si faptul ca orice schimbare politica importanta trebuie precedata de separarea celor doi. Or, pe la mijlocul lui 1991, acest lucru deja era un fapt implinit si incepea sa capete si coloratura politica necesara pentru ca orice intoarcere sa nu mai fie posibila.[8]