DINAMICA REZISTENTEI PSIHOFIZICE IN ACTIVITATEA MILITARA. MODALITATI DE CRESTERE A REZISTENTEI PSIHOFIZICE A MILITARILOR

Uneori ne imaginam ca suntem capabili de realizari deosebite, de performante fizice si intelectuale care ating celebritatea, dar, de fiecare data, viata ne reaminteste exigentele realitatii, limitele posibilitatilor noastre - innascute sau dobandite - si faptul ca nu putem realiza mai mult decat suntem in stare.

Orice activitate, indiferent de caracterul acesteia, solicita mai mult sau mai putin organismele umane in intregul sau, ori numai anumite subsisteme.

In domeniul militar, solicitarile sunt deosebite, uneori fiind impinse pana la limitele fizice si psihice ale fiintei umane; in lupta, mai ales, este perturbat ciclul normal al activitatilor zilnice pentru care omul este programat biologic si obisnuit social, ca fiinta ajunsa la maturitate si integrare deplina.

Razboiul modern supune luptatorul la numeroase privatiuni, care isi pun amprenta asupra eficientei activitatii si obliga la actiune sub imperiul riscului si incertitudinii.

Solicitarile sau suprasolicitarile la care este supus organismul uman au drept consecinta un consum mare de energie si psihica, energie care, nerefacuta, determina instalarea oboselii - dusa uneori pana la epuizare - scaderea performantelor si tulburari de comportament, iar in cazuri extreme pune in pericol integritatea si existenta fiintei umane.

1. Consideratii teoretice privind rezistenta psihofizica

In activitatile cu specific militar si, indeosebi, in razboi, militarului ii sunt necesare forta si energie psihofizica, abilitati de pastrare a vigorii si prospetimii fizice si psihice, tenacitate si putere de a depasi greutati si a suportat privatiuni pentru a raspunde cerintelor multiple ale campului de lupta.

Specialistii in domeniu definesc rezistenta psihofizica (R.P.F.) ca fiind capacitatea omului (militarul, luptatorului) de a desfasura o activitate pe o perioada de timp cat mai indelungata cu un randament maxim in conditiile suportarii influentei unui numar variabil de factori fizici si psihosociali, interni si externi.

In acelasi timp, ea reprezinta proprietatea subsistemelor organismului uman, a proceselor si produselor psihicului de a-si mentine parametri functionali la cote optime, pe o perioada cat mai indelungata de timp, in conditiile actiunii unor factori perturbatori si ale existentei unor cauze care tin nemijlocit de acesti factori.

Raportat la momentul de inceput al integrarii in domeniul militar (incorporare, admitere intr-o institutie de invatamant militar) sau la cel al integrarii intr-o alta unitate militara pe o alta functie, se considera ca avem de-a face cu o rezistenta psihofizica de pornire (minimala, initiala) in raport cu cerintele mediului militar si foarte diferit ca valoare de la individ la individ.

Urmatoarea perioada, din punct de vedere al rezistentei psihofizice, este una de crestere, de optimizare a acesteia, pentru ca toti militarii sa raspunda cat mai bine solicitarilor. Trebuie sa se ajunga, intr-un timp determinat si gradual, la nivelul optim care poate fi diferit prin stabilitate psihofizica.

Stabilitatea psihofizica este data de capacitatea organismului uman de a nu ceda la actiunea factorilor cu valori maxime si a-si mentine forta fizica si psihica la nivelul potentelor reale ale individului.

Nivelul optim al rezistentei psihofizice considerat ca stabilitate psihofizica nu apare ca o linie continua, ci ca o rezultanta a oscilatiilor capacitatii de efort fizic si intelectual a individului.

Se spune ca dinamica rezistentei psihofizice evidentiaza doua aspecte:

primul aspect consta in procesul de crestere permanenta a rezistentei psihofizice pana la care militarul se considera a fi perfect adaptat la conditiile domeniului in care actioneaza (dinamica aceasta se realizeaza in timp, uneori chiar indelungat, cu deosebire in prima parte a vietii);

al doilea aspect consta in faptul ca rezistenta psihofizica, evaluata in anumite momente ale activitatii, are valori diferite.

Rezistenta fizica (capacitatea de efort fizic) exprima posibilitatile, puterea organismului de a efectua travaliu fizic si de a reveni rapid si complet la situatia initiala. Elementele cu ajutorul carora se apreciaza capacitatea de efort fizic sunt datele antropometrice, dinamica si randamentul efortului fizic, gradul de indemanare.

Rezistenta fizica are doua componente:

- rezistenta musculara locala (statica si dinamica);

- rezistenta cardio-respiratorie (aeroba si anaeroba).

Rezistenta psihica poate reprezenta limita pana la care psihicul individului are capacitatea sa se echilibreze si sa raspunda functional si adaptativ la solicitarile mediului. Ea depinde de forta neuropsihica si morala si deriva din forta "EULUI" (factorul "will") ca dimensiune generala, stabilitate si autocontrol.

Valoarea rezistentei psihice se dezvolta in cursul existentei individului, pe baza potentelor native si poate fi cultivata prin antrenamente speciale.

Indicii care o pun in evidenta la un moment dat sunt:

rezistenta functionala - este suportul psihofizic al performantelor obtinute in efectuarea unor sarcini complexe si depinde de tipul temperamental analizat (militarii calorici si sanguinici o au mai ridicata);

raportul dintre gradul de concentrare si iradiere a proceselor nervoase si intensitatea excitantilor aplicati;

rezistenta fata de stimulii supraadaugati - la tipul slab, stimulul supraadaugat are un efect inhibitor; la tipul puternic, de obicei, focarul de excitare predominant nu este stins, ci, dimpotriva, se amplifica la un stimul supraadaugat;

sensibilitatea accentuata - poate fi considerata ca un indiciu al slabiciunii celulelor corticale; forta sistemului nervos pare a fi in corelatie negativa cu sensibilitatea;

concordanta dintre intensitatea stimulului si a reactiei - se manifesta mai pronuntat la tipul temperamental puternic (respectiv la tipul slab apar mai usor reactii fazice);

inhibitia de diferentiere - se pastreaza si se concentreaza mai usor la tipul puternic decat la cel slab; de regula, forta sistemului nervos coreleaza cu echilibrul dintre excitatie si inhibitie.

Cercetarile in domeniu pun in evidenta faptul ca orice organism uman dispune, la un moment dat, de o energie psihosomatica unitara care poate fi epuizata neeconomicos, ca urmare a unui consum preponderent fizic, intelectual sau afectiv.

Astfel, o stare fizica afectata de oboseala, ranire sau alte privatiuni, se asociaza cu perturbari ale functionarii psihicului, iar un consum nervos mare, ca urmare a suprasolicitarilor intelectului sau afective, poate avea un efect un efect negativ asupra starii de sanatate a organismului prin alterarea unor structuri vegetative.

De aceea, este corect sa nu privim rezistenta psihica si cea fizica in disjunctie, ci o rezistenta psihofizica in care cele doua componente se presupun si se conditioneaza reciproc.

Rezistenta si oboseala in contextul dinamicii rezistentei psihofizice

In legatura directa cu dinamica rezistentei psihofizice, cu efecte negative, se afla distresul (stresul in exces) si oboseala fizica si psihica.

Stresul poate fi privit ca o stare de tensiune determinata de "discrepanta dintre cererea din exterior si capacitatea de raspuns a individului" sau de "un dezechilibru intens perceput, dintre cerintele impuse organismului si capacitatea sa de raspuns".

Reactia organismului la starea de stres nu este intotdeauna evidenta, dar este bine sa tinem seama de o serie de manifestari disfunctionale de comportament determinate de influenta factorilor stresori. Stresul, ca raspuns al organismului la solicitarile mediului, variaza in intensitate, in functie de:

intensitatea factorilor de stres;

numarul de factorilor de stres;

combinarea factorilor de stres;

perceperea factorilor de stres;

In lupta cresterea stresului este proportionala cu durata si intensitatea luptei si invers proportionala cu gradul de instruire al militarilor.

In evolutia sa, stresul cunoaste 3 stadii succesive:

reactia de alarma;

stadiul de rezistenta;

stadiul de epuizare.

Distresul are un puternic efect dezorganizator atat direct, cat si nemijlocit, asupra integritatii psihofizice a unei persoane; se evidentiaza :

reactiile emotionale care includ fenomene ca anxietatea, sentimentul de culpabilitate, insingurarea etc.;

functia cognitiva este marcata de un nivel scazut de concentrare, fenomene de uitare, hipersensibilitate la critica, la observatii si admonestari;

simptome fiziologice de sanatate care include hipertensiunea arteriala, tulburari de respiratie, modificari hormonale;

Confruntarea cu situatiile extrem de stresante ale campului de lupta impune cunoasterea factorilor care pot afecta integritatea psihica a luptatorilor, antrenamentul in conditii modelate pe stresul de lupta, care sa sporeasca registrul comportamental adecvat si sa permita reglarea si autoreglarea starilor psihice prin care sa se poata controla si diminua efortul nociv asupra comportamentului luptatorilor.

Supunem atentiei viitorilor comandanti de subunitati unele cai si modalitati de instruire a efectivelor in vederea depasirii stresului in domeniul militar:

desfasurarea unei eficiente si intense pregatiri militare generale si de specialitate;

realizarea la militari a unei foarte bune conditii fizice, capabili sa le sustina eforturile aspre impuse de lupta armata;

o      exemple de dezvoltare a rezistentei: musculara, aerobice si flexibilitatii corpului;

o      executarea de marsuri;

o      sporturi de echipa;

insusirea de catre militari a unor procedee de depasire a stresului si efectuarea de antrenamente pentru dezvoltarea acestor tehnici:

o      antrenamentul autogen;

o      recurgerea la umor;

o      reevaluarea corecta a calitatilor personale in vederea sporirii autoincrederii;

stabilirea, indeosebi pe timpul aplicatiilor tactice a unui raport optim intre efort, activitate si odihna: minimum 3-4 ore de somn/24 de ore, ideal intre orele 00-06;

repartizarea corecta, rationala a sarcinilor si misiunilor in raport cu gradul lor de dificultate si cu capacitatile oamenilor;

rezolvarea operativa si favorabila a problemelor personale si de familie a militarilor;

asigurarea functionarii neintrerupte a sistemului de informatii de jos in sus, de sus in jos si pe orizontala.

Oboseala este un indicator sintetic al rezistentei psihofizice.

Varietatea si diversitatea solicitarilor fizice si psihice la care este angajat militarul atat in procesul instructiv, cat si pe campul de lupta determina, in mod obiectiv, instalarea in organismul sau a fenomenului de oboseala.

Oboseala reprezinta o consecinta psihofizica de pierdere a puterii functionale a organismului, ca urmare a consumarii de catre acesta a potentialului dinamico-energetic sub efectele unei activitati desfasurate.

Suntem in stare sa depunem un efort fizic si psihic in masura in care dispunem de o anumita energie si de posibilitatea de a o elibera. Senzatia subiectiva de oboseala indeplineste o functie de protectie a organismului, semnaland militarului respectiv ca au fost atinse limitele de solicitare pe care organismul sau nu le mai poate suporta. Oboseala se generalizeaza in tot organismul, apare la orice persoana, in orice profesie si la toate varstele.

Principalele cauze ale oboselii sunt date de: gradul de complexitate a actiunilor militare; starea terenului, timpului si anotimpului; durata si intensitatea eforturilor depuse; influenta factorilor fizici, chimici si biologici.

Caracteristicile tehnice ale mijloacelor de lupta: constitutia fizica a militarului; starea lui de sanatate; bioritmul individual; antrenamentul fiecarui militar; monotonia; diverse indisponibilitati psihice (griji, responsabilitati, preocupari, necazuri, gelozie, invidie, insatisfactie, conflicte, nemultumiri, familie, copii); conditii de alimentatie; putere de munca etc.

Etapele aparitiei fenomenului oboselii sunt:

etapa endogena;

etapa exogena cu doua faze: iritarea si agresivitatea;

Etapa endogena presupune acumularea de reziduuri, cresterea secretiei de toxine in sange si urina, cu efecte asupra echilibrului chimic, atentiei si fortei muschilor. Potentialul energetic nu a ajuns la limita critica de epuizare.

Etapa exogena se observa manifestarile exterioare ale oboselii care sunt sesizabile prin diverse intarzieri si anumite imperfectiuni ale reactiilor organismului, cresterea nervozitatii si scaderea randamentului.

Faza iritarii nervoase din aceasta etapa se caracterizeaza prin omisiuni, reperari inutile in actiune, forme de exprimare nelogica.

Faza agresiva a acestei etape pune in evidenta aspecte mai putin cunoscute la suprafata; militarul isi pierde mijloacele de control, reactioneaza prin agresivitate care uneori poate degenera in conflicte violente si batai.

Oboseala poate fi fizica si psihica.

a)     Oboseala fizica sau musculara se manifesta biochimic si nervos. Din punct de vedere biochimic ea consta in diminuarea reactiei muschilor fata de solicitari prelungite, ca urmare a consumului substantelor furnizoare de energie care genereaza un grad crescut de aciditate in tesuturile musculare, ceea ce determina contractii musculare, greutate in membre, amorteala, furnicaturi etc. Din punct de vedere nervos se constata scaderea impulsurilor nervoase de-a lungul cailor senzoriale catre sistemele de activare si inhibare a scoartei cerebrale.

b)     Oboseala psihica se exprima printr-o crestere a gradului de excitatie si, deci, printr-o scadere a excitabilitatii; pe de alta parte, ea apare in urma solicitarilor proceselor gandirii, iar ca simptome, enumeram:

lapsusurile din memorie;

lipsa de imaginatie si de creativitate;

abordarea aceleiasi probleme de doua sau mai multe ori;

atentie scazuta etc.

Trebuie avut in vedere caracterul reversibil al oboselii si ca organismul are capacitatea de a-si reface potentialul de efort psihofizic prin acumulare de noi resurse energetice (albulina, vitamine, substante minerale), prin odihna si antrenament, insa cu o conditie: organismul sa nu fie adus in situatia de oboseala cronica, ceea ce se considera a fi maladia secolului XXI.

Modalitati de prevenire si de diminuare a aparitiei oboselii

Evaluarea oboselii prin metode empirice si tehnice:

empirice

o      volumul zilelor si orelor destinate unei actiuni militare;

o      calitatea indeplinirii misiunilor;

o      numarul de accidente intamplate;

o      numarul de subiecti militari obositi intr-o activitate data.

tehnice

o      construirea si utilizarea unor aparate speciale care sa inregistreze curba oboselii (ergograf), ritmul cardiac si transpiratia (controlor de oboseala) etc., precum si folosirea de teste si experimentari in determinarea gradului de oboseala;

Organizarea activitatii in functie de specificul mediului militar.

stabilirea exacta a duratei zilnice si a efortului pe obiective si etape;

existenta unei concordante intre solicitari si posibilitati, tinandu-se cont de rezistenta organismului si de principiile economiei de miscare;

stabilirea unui ritm zilnic de munca si evitarea monotoniei, rutinei, care reduc capacitatea de efort (maximul intensitatii muncii se atinge la 30-160 minute de lucru in primele ore ale diminetii, dupa care declinul);

stabilirea unui ritm saptamanal de munca, tinandu-se cont de curba intensitatii acesteia care are un maxim in a doua zi a activitatii dupa care urmeaza declinul;

pregatire de specialitate superioara, folosirea experientei proprii, a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor dobandite;

efectuarea unei selectii corespunzatoare, tinandu-se seama de posibilitatile fiecarui militar si de eforturile cerute pentru o anumita activitate;

adoptarea tehnicii "L" la posibilitatile militarilor;

asigurarea unor conditii igienice corespunzatoare la activitatea militarilor;

alimentatie rationala in proteine, glucide si lipide;

stabilirea unui regim de activitate in care sa se respecte proportia dintre perioadele de efort si perioadele de pauza necesare refacerii functiilor fiziologice de baza ale organismului;

obisnuirea de a trai in relaxare, prin destinderea muschilor, facandu-se abstractie pentru cateva momente de griji, preocupari, necazuri;

angajarea oamenilor la un efort dozat rational.

Rezistenta psihofizica si consumul de energie

Orice activitate umana, indiferent de gradul de complexitate necesita un anume consum, ca urmare a procesului de metabolism. Exista un metabolism bazal ce reprezinta energia consumata pentru functionarea organismului intr-o unitate de timp, de regula 24 de ore si un metabolism de lucru ce reprezinta energia necesara executarii diferitelor activitati (a se vedea anexa ).

Este de retinut ca existenta psihofizica si consumul de energie se afla in raport invers proportional: cu cat rezistenta psihofizica este mai mare, respectiv cu cat militarul este mai pregatit si antrenat sa faca fata solicitarilor, cu atat va cheltui mai putina energie in executarea unor actiuni (activitati) si invers.

Se admite ca valoarea consumului energetic pentru o zi de munca de 8 ore nu trebuie sa depaseasca 2500 de calorii in conditiile unei activitati de intensitate medie. Pentru comparatie, retinem ca executarea unui mars de 50 km, care reprezinta o activitate de lunga durata si de intensitate relativ ridicata, presupune un consum de 2500 -2700 de calorii.

Din cele spuse mai sus rezulta ca pentru asigurarea stabilitatii psihofizice este necesar sa se asigure in permanenta un echilibru energetic in sensul completarii oportune si la un nivel corespunzator a energiei consumate si reprezinta una din conditiile asigurarii unui anumite rezistente psihofizice.

2.Factori care determina dinamica rezistentei psihofizice a militarilor

Clasificarea factorilor, dupa natura acestora:

Factori fizici:

factorii mediului inconjurator: temperatura, lumina, ambianta sonica;

conditii de trai, de munca si atmosferice (adapost, imbracaminte, unelte, hrana);

nivel de dezvoltare fizica a individului (forta, inaltimi, abilitate).

Factori psihosociali:

motivatia activitatii;

relatiile intre indivizi si grupuri;

stilul de conducere etc.

Clasificare specifica domeniului militar:

factorul "OM";

factorul "TEHNICA DE LUPTA";

factorul "MEDIU";

factorul "SARCINA";

factorii ce tin de prezenta si actiunea potentiala sau reala a inamicului;

factorii specifici campului de lupta.

Factorul "OM" pune in evidenta elemente care influenteaza direct rezistenta psihofizica:

elemente de ordin fizic, intre care amintim:

o      conditia fizica - robustete, inaltime, forta musculara, viteza in miscare;

o      gradul de maturizare fizica;

elemente de ordin biologic, respectiv cele cu referire la sex, rasa sau alte particularitati anatomo-fiziologice;

elemente de ordin psihic, cu deosebire:

o      calitatea proceselor si produselor psihice;

o      sistemul de nevoi, trebuinte, motive, interese, idealuri;

o      calitatea trairilor afective s.a.

elemente de ordin cultural, cu referire la nivelul de cunostinte generale, de specialitate si de instruire;

elemente de ordin aptitudinal - atitudinal, in care sunt incluse:

o      diversitatea si calitatea deprinderilor, abilitatilor, priceperilor;

o      gradul motivatiei, al interesului pentru executarea unei activitati.

Dezvoltarea intelectuala normala, existenta unui fond de cunostinte de baza, precum si a deprinderilor si priceperilor corespunzatoare contribuie la corecta apreciere a dificultatilor sarcinii de indeplinit, a gradului de periculozitate si risc pe care le presupune misiunile de lupta si, de aici, la determinarea rapida a nivelului minim de energie necesara in acel moment.

Factorul "TEHNICA DE LUPTA" se analizeaza in concordanta cu principiile si cerintele ergonomiei, avandu-se in vedere, in prim plan, problema adaptarii tehnicii de lupta la capacitatile limitate ale omului, intrucat:

caracteristicile de constructie, functionare si utilizare a tehnicii de lupta moderne impun un efort deosebit militarilor, indeosebi psihic si intelectual;

solutia de realizare a comenzii tehnicii necesita un anumit consum de energie, mai mare sau mai mic, favorizand instalarea oboselii;

starea functionala a mijloacelor de lupta determina un anumit grad de incredere pe timpul exploatarii, in ducerea luptei;

tehnica de lupta provoaca poluare fizica, chimica, sonora.

Factorul "MEDIU" evidentiaza acele elemente care compun si definesc ambianta actiunii, astfel:

particularitatile fizice si chimice ale mediului ambiant in care se desfasoara actiunea militara (lumina, temperatura, umiditate, presiune atmosferica, altitudine, zgomot, vibratii):

o      cand aceste elemente depasesc anumite limite duc la suprasolicitari, chiar insuportabile pentru organismul uman si care ii pot pune in pericol existenta;

particularitatile grupului militar, calitatea relatiilor de grup si coeziunea acestuia;

satisfacerea nevoilor materiale si culturale, mai ales a posibilitatilor de destindere.

Aici se impun cateva notatii reiesite dintr-o serie de studii de profil:

privarea de hrana are urmatoarele limite: se poate rezistenta fara hrana 20-30 de zile, iar consumand doar jumatate din necesarul de hrana, se poate rezista pana la 6 luni. De retinut ca senzatia de foame se instaleaza curand, dar ea dispare dupa 72 de ore, fiind inlocuita de alte elemente ca slabiciune, ameteala, apatie etc.

privarea totala de somn, timp de 72 de ore provoaca halucinatii, luptatorul devenind inapt pentru executarea unor misiuni, iar privarea partiala de somn determina modificari comportamentale si scaderi ale performantelor in unele actiuni.

Factorul "SARCINA" influenteaza rezistenta psihofizica prin urmatoarele elemente:

regimul de munca care isi pune pregnant amprenta pe dinamica rezistentei psihofizice sub doua aspecte:

o      primul priveste intensitatea sau viteza de lucru;

o      al doilea priveste cadrul normativ, principiile, normele in baza carora se desfasoara activitatea;

dimensiunea temporala a actiunii se gaseste in interactiune cu intensitatea sau viteza acestuia, intr-un raport invers proportional.

Cand cele doua elemente au valori extreme se ajunge la suprasolicitari care depasesc anumite praguri, pun in pericol viata individului. Factorul "sarcina" influenteaza rezistenta psihica in raport cu responsabilitatea individului in cadrul actiunii (a se vedea functiile de conducere).

Factorii ce tin de prezenta si actiunea potentiala sau reala a inamicului

Se are in vedere:

valoarea calitativa si numerica a adversarului;

cantitatea si calitatea armamentului si tehnicii de lupta, puterea acestuia;

actiunile psihologice desfasurate;

comportamentele agresorului in teritoriile ocupate fata de populatia civila, tratamentul aplicat prizonierilor si transfugilor.

Factorii specifici campului de lupta

aspectul dezolant si descurajator cu morti, raniti si distrugeri;

conditiile precare de viata;

frecventa mare sau pericolul potential al imbolnavirilor in masa;

asteptarile lungi sau schimburile bruste de situatie;

lipsa de informatie sau avalansa acestora;

calitatea conducerii si efectele acesteia asupra sistemului de relatii interumane.

Cand actiunea unor factori dintre cei enumerati mai sus depaseste anumite limite, influenta lor destabilizatoare se accentueaza, activitatea luptatorului este influentata, stabilitatea psihofizica se deregleaza, capacitatea de efort scade, influenta factorilor intrand in sfera larga a stresului.

3. Modalitati de crestere a rezistentei psihofizice

Pornim de la ideea ca randamentul optim intr-o activitatea este in functie de rezistenta psihofizica si ca domeniul activitatii militare evidentiaza o serie de conditii mai grele si mai complexe decat cele din mediul civil. Ca urmare, pentru a raspunde adecvat solicitarilor mediului militar, campului de lupta modern, militarii trebuie sa se pregateasca si sa realizeze un anumit nivel al capacitatii fizice si psihice. Iata cateva modalitati prin care se poate interveni la realizarea nivelului optim al rezistentei psihofizice:

a)     selectia profesionala corespunzatoare;

b)     realizarea unui regim rational de lucru;

c)     dozarea corecta a eforturilor;

d)     antrenamente intensive si indelungate;

e)     acordarea unei asistente corespunzatoare in domeniul psihologic, medical si al educatiei fizice;

f)      activitatea educativa si de pregatire psihica a efectivelor.

a)     Selectia profesionala corespunzatoare:

Selectia isi propune sa trieze, dupa anumite criterii, militarii pentru a fi repartizati la acele arme si specialitati militare unde isi pot valorifica la maxim calitatile si aptitudinile de care dispun. Se aplica principiul "Omul potrivit la locul potrivit", prin intermediul selectiei psihologice se obtine intre cerintele precis determinate ale unei activitati si particularitatile psihologice ale individului.

O selectie psihologica riguroasa se realizeaza pe baza psihodiagnozei - ca actiune de cunoastere sistematica a particularitatilor psihologice caracteristice unui individ si cunoasterea caracteristicilor (cerintelor) psihologice ale armelor si specialitatilor militare.

In acest scop sunt elaborate psihograme pentru asigurarea corespondentei, cel putin teoretice, dintre aptitudinile celui selectat si cerintele performantei in domeniul considerat.

b) Realizarea unui regim rational de lucru

Studiile ergonomice in domeniul militar recomanda ca in elaborarea programelor de instruire, a planurilor de desfasurare a exercitiilor si aplicatiilor tactice, a altor antrenamente si activitati sa se ia in considerare raportul sarcina-timp. Se pot desfasura zilnic, astfel:

sarcini nespecializate, care nu necesita luarea unor decizii: 9-10 ore;

sarcini cu nivel mediu de raspundere si efort: 8 ore;

activitati grele, cu luarea unor pauze: 6 ore;

munci de mare raspundere - cum este cazul activitatii comandantilor, luarea deciziilor pe baza informatiilor incerte - continuu doar pana la 4 ore;

munci de mare raspundere, dar monotone, care necesita atentie mare si concentrata - neintrerupt timp de 2 ore;

operatiile care presupun o precizie extrema a miscarilor si o viteza foarte mare se pot desfasura fara pauze intermediare doar timp de 30 de minute.

Diferite genuri de activitati se pot combina intr-o zi de lucru.

Regimul rational de lucru mai este determinat, pe langa caracterul si durata activitatii, si de urmatoarele variabile:

respectarea ritmurilor psihice ale individului;

respectarea regimului de odihna nocturn si de alimentatie rationala;

asigurarea conditiilor optime de microclimat si ergonomice si a relatiilor psihosociale din grupul respectiv.

c) Dozarea corecta a eforturilor:

Se poate opta pentru una din strategiile cunoscute, cum ar fi:

mentinerea aceleiasi intensitati de lucru pe toata durata actiunii;

cresterea intensitatii efortului depus pe masura apropierii de sfarsitul actiunii (apropierii pauzei);

inceperea activitatii cu intensitate sau viteza maxima posibila si scaderea acestuia pana la limita dinaintea desfasurarii neintrerupte a procesului de munca.

Se considera ca cea mai buna metoda este cea prin care se mentine un ritm cat mai constant pe tot timpul executarii actiunii, evitand miscarile inutile, consumul de energie fizica si psihica din motive care nu au tangenta cu actiunea propriu-zisa.

e) Antrenamente intensive si indelungate:

Performantele, in orice domeniu de activitate, nu pot sa apara peste noapte, ci doar dupa un numar impresionant de ore de antrenamente. Varianta cea mai intensa de antrenament se obtine, in cazul militarilor, prin modelarea campului de lupta, procedeu prin care se reproduce situatia de lupta posibila cu dificultatile si problemele ei.

Modelarea are avantajul plasarii militarilor in conditiile suprasolicitarilor campului de lupta, ceea ce determina o acomodare facila la realitatea stresanta a situatiilor tactice.

Pornind de la acest context se va urmari:

desfasurarea unor exercitii si aplicatii pe timp nefavorabil;

instruirea pe timp de noapte si in teren greu accesibil;

crearea unor obstacole si momente neprevazute care sa realizeze surprinderea;

executarea unor marsuri lungi, obositoare; fortarea cursurilor de apa;

imitarea efectelor sonore si vizuale ale campului de lupta;

organizarea si desfasurarea aplicatiilor si antrenamentelor de stat major pentru formarea si perfectionarea calitatilor moral-volitive proprii cadrelor militare:

o      vointa, initiativa, hotararea, stapanirea de sine;

o      capacitatea de asumare a riscului, de a face fata pericolelor si situatiilor limita.

Acesta permite implicarea in starile de solicitare fizica si psihica maxima impuse de conditiile tot mai complexe ale conducerii trupelor in campul de lupta modern.

f) Acordarea unei asistente corespunzatoare in domeniul psihologic, medical si al educatiei fizice:

Putem afirma ca se urmareste, in primul rand, pregatirea comandantilor pentru ca acestia sa recunoasca usor traumele fizice si psihice si sa fie capabili sa acorde "primul ajutor" in tratamentul acestora, pentru ca efectele negative sa fie minime.

O serie de specialisti in domeniu evidentiaza importanta sprijinului pe care militarul il asteapta de la institutia militara, in general, de la comandant, in special, sprijin constand in:

informarea culturala si politico-militara pertinenta, operativa;

conditii materiale de instructie si de viata corespunzatoare;

climat psihosocial stimulator s motivat pentru o activitate de inalt randament si performanta.

g) Activitatea educativa si de pregatire psihica a efectivelor :

In principal, aceasta se realizeaza prin:

cunoasterea solicitarilor campului de lupta modern si a efectelor produse de actiunea principalilor factori de solicitare psihica;

cunoasterea modalitatilor de interventie pentru contracararea (anihilarea) actiunilor psihologice ale inamicului;

educarea militarilor in spiritul patriotismului si civismului;

cultivarea curajului si a stapanirii de sine, a hotararii si spiritului de sacrificiu;

instruirea militarilor in conditiile actiunii factorilor stresanti, perturbatori, pana la dobandirea de performante apropiate de cele care se obtin in conditii normale.

Fiind o componenta prioritara a sistemului protectiei psihologice a trupelor, strategiile, continutul si principalele modalitati de pregatire psihica pentru lupta a militarilor sunt dezvoltate in cadrul unui capitol ulterior.

4. MANAGEMENTUL STRESULUI

Primul pas al liderului in managementul stresului consta in a identifica natura stresului individual pentru a-i surprinde posibila evolutie; va creste, se va reduce sau se va mentine la acelasi nivel, si acest lucru il poate face fie prin analiza relatarilor subordonatilor referitoare la problema in cauza fie prin observarea rezultatelor in munca si in comportamentul acestora.

Orice schimbare de fond in atitudinile si in conduita subordonatilor poate oferi un indiciu si asupra intensitatii stresului. Dezinteresul, iritarea, oboseala, plictiseala, lehamitea, lucru facut - cum se spune - "in dorul lelii" sau "de ochii sefului", performantele tot mai scazute, pot fi privite si ca efecte ale unui stres disfunctional. In aceeasi categorie putem inscrie comportamentul instabil, in gandire si in limbaj, impulsivitatea, agresivitatea, chiar incapacitatea de concentrare, exprimarea exagerata a emotiilor, pierderea autocontrolului, enervarea la orice actiune, depresia si starile de anxietate. Asemenea semnale psihologice trebuie retinute si interpretate de liderul militar ca efecte ale unui stres excesiv.

Folosind discutiile individuale, tehnicile de consiliere, raporturile informale - mai calde, firesti - seful poate depista cauzele reale ale stresului, sursa acestuia chiar din faza initiala a aparitiei lui si pe aceasta baza, va incerca sa-l inlature.

Al doilea pas al liderului in managementul stresului il constituie localizarea surselor de stres excesiv. Acesta se poate afla in:

contradictiile dintre normele grupului si asteptarile individului;

competitia cu egalii pentru promovarea in functie, avansarea in grad, acordarea unor sporuri, gradatii sau recompense de diverse genuri;

relatia cu superiorul, in evaluarile acestuia privind standardul de performanta atins;

opinia diferita fata de unele schimbari prevazute sa fie facute de catre sef in organizatia respectiva;

relatia cu superiorul, in evaluarile acestuia privind standardul de performanta atins;

opinia diferita fata de unele schimbari prevazute sa fie facute de catre sef in organizatia respectiva;

stilul de conducere, in comportamentul sefului perceput de subordonat ce excesiv de dur si autoritar;

ambiguitatea si interferenta in stabilirea rolurilor, a competentelor pentru fiecare functie;

comunicarea partiala, trunchiata sau deformata dintr-o directie sau alta; frustrari si insatisfactii generate de modul de acordare a unor recompense sau de aplicarea unor masuri disciplinare etc.

Desi nu dispunem inca in armata noastra de studii, de cercetari "de teren" sau de laborator privind procedurile de urmat in managementul stresului, principal, putem formula unele cerinte ale conduitei liderului militar pentru inlaturarea sau diminuarea distresului la subordonati. Iata cateva:

1. Conturarea clara, fara ambiguitati, interferente si confuzii a fisei postului fiecarui om, asigurarea cunoasterii si a aplicarii riguroase a indatoririlor ce revin subordonatilor.

2. Incadrarea in functii si avansarea in grad in temeiul strict al legii. Respectarea criteriilor valorice, ale competentei, moralitatii fata de institutie ale principialitatii si adevarului in promovarea oamenilor (nu dupa capriciile unora).

3. Desfasurarea fiecarei activitati pe baza unor obiective clare, bine definite in timp si spatiu, in concordanta cu posibilitatile materiale si financiare, cu resursele umane existente si ale caror rosturi si finalitati sa fie cunoscute si constientizate adecvat de catre toti participantii.

4. Informarea oportuna si completa a subordonatilor asupra modului in care    s-au desfasurat activitatile anterioare, a rezultatelor obtinute si a modului cum acestea sunt apreciate, precum si asupra celor ce urmeaza, a gradului in care vor fi implicati, ca solicitari si timp.

5. Organizarea si desfasurarea in conditii de normalitate a programului de munca al subordonatilor, evitarea prelungirii orarului sau, atunci cand apar urgente care impun acest lucru, asigurarea timpului necesar recuperarii psihofizice.

6. Promovarea unui stil de conducere ferm, realist, in acord cu principiile si cu metodologiile managementului performant, cu criteriile de rationalitate, de oportunitate si eficienta atat in planul rezultatelor, cat si in cel al afirmarii oamenilor la capacitatea lor reala.

7. Acordarea recompenselor si a altor masuri stimulative in concordanta cu criteriile regulamentare statuate, inlaturarea subiectivismului si a voluntarismului in evaluarea muncii oamenilor, a calitatii si a perspectivelor lor de evolutie profesionala; aplicarea cu dreapta masura si atenta cumpanire a masurilor disciplinare cu intentia clara de a nu lovi omul, ci de a-i indrepta conduita.

8. Desfasurarea, zilnic, a cel putin 1-2 ore de exercitii fizice variate, de antrenamente individuale sau jocuri colective pentru mentinerea unei stari tonice, a formei fizice si a rezistentei la eforturi prelungite, pentru prevenirea aparitiei supraponderalului.

Asigurarea efectuarii controlului medical periodic, respectarea prescriptiilor medicale, a concediilor de odihna sau medicale, grija constanta pentru starea de sanatate a fiecarui subordonat.

10. Desfasurarea tuturor raporturilor interumane in temeiul legilor si al regulamentelor militare, a codului deontologic specific profesiunii de militar, promovarea unor relatii de respect si de incredere reciproca, crearea conditiilor de comunicare umana si in plan formal.

Toate cele de mai sus si multe altele, care tin in mod deosebit de indatoririle managerului militar, pot preveni, in buna masura, efectele dezorganizatoare si inhibante ale stresului. Cred insa ca tot de management tine si ceea ce poate si trebuie sa faca fiecare pentru sine - fie el lider sau executant -, cu efecte benefice, pentru munca si viata, in general, in vederea inlaturarii distresului. "Lista" in acest domeniu este mult mai bogata si poate fi consultata si aplicata de oricine doreste sa fie mereu in plenitudinea capacitatilor sale.

Specialistii in stresologie recomanda diverse modalitati, terapii si proceduri pentru inlaturarea fie si partiala a efectelor stresului, ca de exemplu:

Exersati o metoda de relaxare, indepartati toate sursele de zgomot care v-ar putea distrage atentia. Inchideti ochii, imaginati-va intr-un decor linistit. Respirati rar si adanc douazeci de minute.

Invatati sa faceti haz de propria persoana. In scurt timp, va veti aminti necazurile pe care le aveti in acel moment si va veti amuza de faptul ca le-ati luat mult prea in serios.

Priviti lucrurile in perspectiva. Atunci cand ceva ajunge sa va ingrijoreze, aproape sigur dati lucrurilor o amploare mai mare decat este cazul. Fiti realist! Greselile pe care le faceti nu raman aproape niciodata in mintea celorlalti, la fel de mult ca in gandurile dumneavoastra.

Luati-va concediu. Probabil va inchipuiti ca va faceti un serviciu si dumneavoastra si institutiei in care lucrati daca munciti 12 ore pe zi si 52 de saptamani pe an. Lucrurile nu stau asa. Puteti avea rezultate mai bune, va puteti pastra sanatatea si reduce tensiunea de acasa vindecandu-va de mania de a munci prea mult.

Cultivati prietenii apropiati, de incredere. Problemele si tensiunile devin mai mici, atunci le puteti imparti celor din jur.

Planificati-va si organizati-va in mod eficient activitatea.

Pastrati-va sanatatea. Faceti miscare cel putin de trei ori pe saptamana. Practicati un regim alimentar echilibrat. Odihniti-va suficient. Reduceti numarul tigarilor, cantitatea de cafea si de alcool. Faceti-va un control medical cel putin odata la doi ani.    

Formati-va deprinderi de a va manifesta siguranta de sine. Invatati sa spuneti "nu" celor care va incarca de prea multe sarcini. Puneti-i la punct pe cei al caror comportament va frustreaza.

Stabiliti-va prioritatile. Ceea ce este cu adevarat important pentru dumneavoastra? Situatiile care va fac sa va simtiti frustrat, furios sau nefericit justifica intr-adevar reactia dumneavoastra?

Creati-va preocupari in afara serviciului. Construiti-va o viata care sa va aduca multumire in afara serviciului. Cufundati-va intr-un proiect sau un hobby, la sfarsitul unei zile sau a unei saptamani grele. Cultivati valori si convingeri spirituale.

Opriti-va pentru a admira florile. Vorbiti cu copiii. Ascultati muzica. Studiati un tablou la un muzeu. Plimbati-va de-a lungul unui rau. Priviti maimutele jucandu-se la gradina zoologica. Savurati o comedie . Vizitati o librarie. Petreceti o dupa-amiaza acasa nefacand nimic.

Iata si cateva arme care se pot dovedi eficiente in neutralizarea agresiunilor stresului, selectate dintr-un indrumar alcatuit de specialistii Universitatii Americane Boston:

Exteriorizati-va sentimentele dupa ce ati suferit un soc psiho-afectiv datorat, de exemplu, pierderii unei fiinte apropiate. Sanatosi cu adevarat sunt oamenii care se straduiesc sa-si depaseasca necazurile. Cand individul refuza sa-si exteriorizeze supararile, organismul sau le preia si se imbolnaveste. Corpul devine singurul loc posibil de exprimare a suferintelor afective.

Spuneti ce aveti pe inima atunci cand va nemultumeste ceva in viata de familie. Abordarea frontala a problemelor, din intentia de a le gasi si rezolva, sa fie intotdeauna preferata inchistarii intr-o tacere tafnoasa ori revarsarii nadufului prin reprosuri amare, intotdeauna izvor de discordie (dintr-un studiu vizand spitalizarile de urgenta pentru crize cardiace rezulta ca 76% survenisera in urma unor grave conflicte familiale).

Incercati sa va cunoasteti capacitatea de adaptare si, in consecinta, nu va impuneti schimbari ale stilului de viata care sa va depaseasca.

Invatati sa va relaxati deprinzand tehnica atat de simpla a respiratiei profunde, regulate, care asigura o mai buna oxigenare a creierului si potoleste palpitatiile datorate surescitarii nervoase. Practicati cu incredere un sport de "destindere", ca de pilda inotul.

Cultivati-va prieteniile; nu duce-ti o viata izolata, caci singuratatea este deosebit de nociva pentru sanatate.

Faceti multa miscare. Activitatea fizica, efectuata periodic, stimuleaza secretia de endorfine, acele substante naturale asemanatoare morfinei, dar care joaca un rol important in sporirea rezistentei organismului la agresiunile stresului specific vietii cotidiene.

Terapii si metode de lupta impotriva stresului

In lucrarile consacrate managementului, un capitol distinct il reprezinta managementul stresului, inteles ca "o incercare de a varia nivelul stresului subordonatilor catre un punct optim pentru performanta maxima, evitand daunele psihice asociate stresului excesiv. Sunt incluse in acest proces: estimarea pozitiei individuale pe curba stres-performanta; evaluarea constanta si activa a individului si a mediului pentru a identifica potentialele surse de stres, selectand si adaptand strategiile cele mai adecvate diminuarii efectelor stresului; evaluarea eficientei acestor strategii".

Cu alte cuvinte liderul militar trebuie sa cunoasca:

ce este stresul;

cauzele aparitiei lui si formele de manifestare;

efectele sale in plan individual si grupal;

strategiile si tehnicile cele mai adecvate pentru a preveni si a combate acest fenomen.

Un ofiter din fortele aeriene are multe de facut pentru invingerea starilor stresante, precum si altele aparute in viata militara. Scopul urmarit in continuare este de a recapitula lucrurile sanatoase pe care deja ofiterii le fac, de a evidentia noi modalitati de prevenire si invingere a stresului si de a sugera lucruri pe care acestia le fac in mod curent. In invingerea stresului, scopul principal trebuie sa fie nu atat eliminarea lui, cat obtinerea starii benefice de 'eustres' pentru impiedicarea instalarii starii de tensiune care are efecte negative, cum sunt: randament scazut in munca, deprimare si boli cardiovasculare. Pentru prevenirea si invingerea situatiilor stresante sunt recomandabile unele activitati, cum sunt: exercitiul fizic, regimul alimentar si relaxarea.

a) Programul de pregatire fizica in aviatia militara

Prin programul de pregatire fizica se reuseste sa se combata cel mai bine starea de stres. Exercitiile fizice regulate in aer liber sunt cele mai indicate pentru mentinerea unei stari de sanatate, buna dispozitie si capacitate de invingere a stresului. Cardiologi, dintre care amintim pe Keneth Cooper, pledeaza pentru pregatirea fizica, care intareste muschiul inimii si imbunatateste functiile fiziologice in general. Indivizii pregatiti fizic sunt mai bine pregatiti psihic in vederea prevenirii si combaterii starilor de stres. Aceasta, ca urmare a faptului ca ei au un nivel latent de catecolamine in sange care, dupa cum se stie, sunt elementele declansatoare a reactiei la starea de stres. Cu alte cuvinte indivizi pregatiti fizic nu sunt atat de "montati" (labili) ca cei nepregatiti fizic. In plus, un individ cu antrenament fizic isi revine fiziologic, dintr-o stare critica, mult mai repede decat un individ fara antrenament fizic.

In industria civila s-au preluat multe din programele de pregatire fizica ale aviatiei sau ale altor servicii. Kinserly-Clark Corporation, Xerox Corporation si Texas Instruments se afla in fruntea celor care pledeaza pentru pregatirea fizica. De curand, Tenneco a urmat acest exemplu prin alocarea unei sume de 11 milioane dolari pentru construirea unui complex sportiv.

Rolul cel mai important pe care-l joaca exercitiul fizic in invingerea starii de stres se reflecta in pregatirea preventiva pe care o acorda organismul.

b) Alimentatia rationala si verificarea greutatii:

Verificarea avizata a greutatii si alimentatia rationala sunt elemente de baza ale luptei cu stresul. Ele mai sunt legate si de alimentatia propriu-zisa, eficienta a organismului in vederea exercitiului fizic. S-a aratat ca regimul alimentar american, obisnuit, dauneaza sanatatii. Americanii nu numai ca au tot felul de probleme de sanatate ce deriva din obezitate, dar alimentatia exclusiva cu produse concentrate are ca efect si subnutritia. Conform afirmatiilor doctorului Michael Colgan, cu cat mancam mai mult, cu atat ne hranim mai putin astfel incat putem "muri de foame" in timp ce ne inecam in grasimi.

Problema devine si mai critica atunci cand individul trece printr-o stare intensa de stres. In descrierea sindromului de raspuns la starea de stres, Selye arata ca organismul apeleaza la rezervele nutritive pentru un proces de revenire care sa mentina organismul in stare de functionare. Deci, daca materiile prime sunt insuficiente, se poate instala o stare de epuizare si boala.

In concluzie, este important nu numai sa se acorde atentia cuvenita regimului alimentar obisnuit, prevazandu-1 cu alimente hranitoare, dar trebuie avute-n vedere si cantitatile suplimentare de vitamine. Complexul de vitamine B si vitamina C sunt cele care se consuma in cantitatile cele mai mari in conditii de stres, fiind insa si usor de inlocuit.

c) Relaxarea si alte tehnici

Alimentatia rationala, greutatea normala a corpului si pregatirea fizica sunt foarte legate de pregatirea organismului in vederea invingerii stresului, si de indepartare a starii tensionale produse de stres; acestea singure, insa, de cele mai multe ori sunt insuficiente. De multe ori poate fi necesar ca aceasta modalitate activa de combatere a stresului sa fie contrabalansata de una inactiva, pasiva. Daca reactia la stres poate fi considerata ca o mobilizare generala a proceselor fiziologice si psihologice ale unui individ, datorita unei stari de alarma, reactia de relaxare poate fi considerata ca reversul sau firesc. Efectele reactiei de relaxare asupra organismului au fost cercetate de Herbert Benson de la Harvard Medical School. Rezultatele prezinta urmatoarele modificari aparute la nivelul organismului: bataile inimii sunt regulate, scaderea tensiunii si incetinirea respiratiei; reducerea tensiunii musculare, modificarea principalelor procese psihice (excitatie-inhibitie n.t.), reducerea consumului de alcool (cand este practic peste masura), un sentiment de bunastare, fizica si morala. Aceste modificari sunt asociate cu incercarea zilnica de inducere a unei stari de relaxare. Reactia de raspuns contine patru elemente de baza: un mediu linistit, o pozitie confortabila, o atitudine pasiva si o pregatire psihica. Benson descrie o posibilitate de combinare a acestor elemente in vederea obtinerii unei stari de relaxare: alegerea unui mediu linistit gasirea unei pozitii confortabile, inchiderea ochilor. Relaxarea tuturor muschilor, respiratie pe nas (totul timp de 20 minute).

Activitatea de pregatire psihologica pentru lupta se orienteaza cu precadere asupra modalitatilor complementare cu rol catalizator si dinamizator in procesul de formare a luptatorului. Astfel, se actioneaza pentru formarea calitatilor morale si de lupta, cultivarea increderii in comandant, in tehnica, in sine, in colectiv, formarea si dezvoltarea deprinderilor si priceperilor de adaptare si integrare in grup, dezvoltarea la comandanti a priceperilor si aptitudinilor psiho-pedagogice si a hotarari de a conduce in lupta insusirea si recunoasterea modalitatilor de manifestare a starilor generate de aparitia stresului in lupta si in mod special a celor provocate de teama, spaima, frica, panica, insusirea procedeelor de combatere a stresului in lupta (analiza stresului-respiratia controlata, bio feed-back, analiza, relaxarea, autosugestia, meditatia, tehnica ajutorului psihologic, antrenamentul psihoton - vezi anexa nr. 4).

Capacitatea de relaxare s-a dovedit deosebit de pretioasa pentru oamenii cu cele mai diverse ocupatii. Cativa fosti comandanti militari americani s-au folosit de aceasta capacitate de invingere a starilor de tensiune, ceea ce i-a ajutat in situatii grele. De exemplu, se spune ca generalul Dwight D.Eisenhower se refacea, in perioada grea de invazie a Europei, in timpul celui De-al doilea razboi mondial, facand apel la scurte pauze de relaxare, in care obisnuia sa atipeasca (relaxare analitica - vezi anexa nr. 5). Astfel, el reusea sa ramana odihnit, la datorie, o lunga perioada de timp.

Odata dobandita, aceasta deprindere de relaxare profunda poate fi folosita oricand, in orice moment cand apare o situatie stresanta. In acest scop, se intrerupe activitatea timp de cateva secunde, cu concentrarea atentiei asupra organismului si impunerea unei relaxari cat mai profunde. Aplicand aceasta metoda de gandire in timpul situatiei stresante care, in felul acesta poate fi abordata mult mai degajat si rezolvata, poate, chiar in mod creator. Aceasta tehnica poate fi folosita si pentru relaxarea dupa o situatie stresanta.

Aceste incercari nu vor putea face viata militara mai putin stresanta, dar vor inarma pe cei care fac parte din ea cu noi tehnici de invingere a stresului. Exercitiile fizice, alimentatia rationala si relaxarea pot preintampina instalarea unei anxietati cronice, care este cunoscuta ca un bun mediu de acumulare a stresului. Preintampinarea acestei acumulari va inlatura si posibilitatea accidentelor de sanatate, generand un sentiment de bunastare fizica si morala. Unul din principiile conducerii preventive arata ca indivizii reactioneaza diferit la starile de stres, fiecare individ iti are propriile puncte vulnerabile. Deci, ceea ce unui individ ii va provoca o boala cardiovasculara, va produce altuia ulcer si unui al treilea deprimare. Consecintele diferite ale unei stari de tensiune se manifesta diferit la mai multi indivizi, in functie de istoricul evolutiei sale fiziologice, genetice si psihologice.

Constatand acestea se pot sugera niste linii generale de comportament, pentru incercarea de invingere a stresului. Fiecare individ va ajusta aceste modele dupa particularitatile situatiei si personalitatii respective adaugand la acestea propriile masuri pe care le-a constatat a lucra cat mai eficient in beneficiul sau. Inaintarea unei propuneri universal valabile ar fi tot atat de imposibila ca si prescrierea unui medicament general valabil.

Similaritatile dintre efectele fortifiante ale somnului si relaxarea profunda nu sunt precis cunoscute. Un numar de tehnici care provoaca relaxarea organismului a fost folosite cu succes pentru a incuraja somnul in cazuri de insomnie clinica. Somnul indelungat, sau timpul necesar pentru a dormi au fost reduse si in multe cazuri somnul a redevenit normal.

Pe deasupra, s-a demonstrat cu certitudine ca aceste tehnici au caracteristici fortifiante care pot inlocui somnul pierdut. In timp ce se cautau aplicatiile unor astfel de tehnici in cazul pilotilor de cursa lunga, pe liniile aeriene civile existau programe ce cuprindeau astfel de tehnici, insa erau folosite la scara redusa. O astfel de tehnica, "antrenamentul autogen" (vezi anexa nr. 3), a fost folosita cu succes de personalul navigant din liniile aeriene europene. Aceste programe au confirmat ca principalul efect al acestor antrenamente este imbunatatirea somnului atat acasa cat si in timpul calatoriilor care evident afectau ritmurile biologice (Hawkins, 1984). Antrenamentul autogen este o metoda bine pusa la punct si aplicata timp de mai bine de 60 de ani. Ea implica folosirea concentrarii pe anumite directii care au rezultate in producerea unei stari de relaxare psihofiziologica cunoscuta sub denumirea de stare autogenica.    Aceasta ajuta la sporirea echilibrului homeostatic, la autoreglarea activitatii organelor interne ale corpului. Aceasta tehnica necesita pricepere din partea celui care o aplica, nefiind una din metodele ce pot fi aplicate de oricine. Totodata, odata invatata, se poate folosi de catre oricine, fara a necesita echipament sau asistenta suplimentara de la un terapeut.

d) Programarea muncii si odihnei.

Deoarece problemele personalului navigant sunt determinate mai ales de folosirea inadecvata a odihnei pe fondul oboselii datorate muncii, realizarea unor programe in aceasta privinta sunt foarte importante. Studii ale personalului navigant de-a lungul unei lungi perioade de zbor au demonstrat relatia dintre oboseala acumulata de-a lungul zborului si odihna inadecvata sau modificarea bioritmului (Hawkins, data nepublicata). Folosirea computerelor pentru formarea unor programe in aceste privinte, in mod obisnuit folosite in aviatie prezinta inconvenientul ca acestea sunt lipsite de flexibilitate si de obicei nu "cantaresc" diferitele situatii in mod corespunzator, in special pe latura observarii diferentelor normale, de la un pilot la altul cu privire la manifestarile diferite functie de aceiasi factori de mediu si limitele fiecaruia. In mod curent se vehicula ideea potrivit careia pilotul este un fel de masina de la care se pot obtine rezultate maxime in urma unui numar determinat de ore de munca, nefiind important momentul cand erau planificate aceste ore. Se ignorau cunostintele stiintific demonstrate si     inevitabil acest lucru conducea la performante scazute de-a lungul perioadei de zbor.

Pentru echipajele liniilor aeriene, stationarea pe o perioada de cateva luni in baze indepartate si zborul pe doar o parte a traseului este asemanatoare influentei favorabile reducerii perturbatilor de odihna. Sfarsitul unei astfel de stationari a determinat personalul medical sa afirme ca din punct de vedere medical acest lucru este un pas inapoi, iar psihologic se face mult rau (Presto, 1972). Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (I.C.A.O.), in anexa nr. 6 (paragraful 4.2.3) specifica faptul ca doar un operator de zbor poate formula reguli care sa limiteze zborurile echipajelor, dar nu ofera nici un fel de informatii cu privire la limitele exacte ce trebuie aplicate. Publicatia curenta a I.C.A.O., numarul 52-an/47 contine o serie de actiuni ale diferitelor state care realizeaza aceste necesitati si un numar de limite ce trebuie folosite de catre operatorii de zbor pentru piloti. Fiecare tara are regulile ei in aceasta privinta, iar acestea difera foarte mult de la un ala alta. De exemplu, intr-o tara cu un sistem aeronautic dezvoltat, unui pilot i se permite in mod legal sa zboare un timp de 20 de ore si, in plus, un numar nelimitat de ore de inactivitate (dead-heading). In tarile avansate din Europa, chiar din 1980 un pilot putea sa se afle in serviciu timp de 16 ore cu o pauza de odihna de 12-16 ore, efectele asupra scaderii performantei fiind mici.

Modalitati de asistenta a pilotilor au mai fost publicate din cand in cand. In S.U.A. a fost publicata in 1976 o astfel de carte pentru pilotii si inginerii din personalul navigant de catre medici apartinand Fortelor Aeriene Americane (Mohler, 1976). Totodata s-a dovedit ca aceste modalitati nu sunt altceva decat niste recomandari (Glines, 1976). Pentru pasagerii liniilor aeriene civile, medicii apartinand I.C.A.O. indica o formula de calcul a timpului minim de odihna ce trebuie respectat inainte de a incepe anumite    activitati dupa un zbor .

e) Regimul de adaptare

Pentru pilotii de cursa lunga care fac o singura calatorie urmata de o pauza de o saptamana sau mai mult in acel loc, schimbarea bioritmului corpului este predictibila, iar situatia este mult mai complicata. De exemplu, un zbor din Londra catre Tokio (15 ore diferenta) poate conduce la un haos al ritmului biologic cand se petrece un oarecare timp in ambele locuri. Ar fi chiar imposibil de prezis fazele ritmului biologic la intoarcerea in Londra. Un program al armatei S.U.A. mentioneaza necesitatea stabilirii unui program de antrenament inainte de a pleca in alte zone indepartate, constand in accelerarea ritmului de adaptare conform cu schimbarea fusului orar. Sunt insa cazuri cand unii piloti nu doresc aceasta accelerare de sincronizare cu timpul local, preferand sa mentina acelasi ritm pe care il aveau in locul din care au plecat.

Nu ar fi realist sa sustinem ca ar fi un regim simplu pe care sa-1poata folosi pilotii pentru a spori ritmul de adaptare. Insa, intelegerea importantei orei de servire a mesei si a altor variate masuri cronologice ce pot fi luate referitoare la diferentele noapte/zi, odihna/activitate si interactiunile sociale ar fi de mare ajutor

5. Aspecte teoretice privind formarea atitudinii de invingator

Formarea unei atitudini este un proces. Efectele acestuia apar de la o zi la alta, pentru ca si actiunile planificate sa le produca au o esalonare in timp. Mai mult, este previzibil ca aceste efecte sa se realizeze cu intensitati si in timpi diferiti de la un individ la altul. Schema procesului de formare a atitudinii ne mai atrage atentia ca, intre obtinerea reprezentarii mentale a individului privind pozitia fata de un obiect social si exteriorizarea ei verbala sau actionala pot interveni presiuni si blocaje care creeaza neconcordanta intre cele doua entitati (una se gandeste si alta se spune sau face). In general, in acest domeniu al atitudinii, omul are privilegiul (sau nesansa) dedublarii, lucru ce nu este posibil atunci cand este vorba de cunostinte sau deprinderi si aptitudini.

In aceste conditii, cum te poti convinge care este atitudinea reala a unui individ si, mai ales, unde se produc scurtcircuite pe drumul constructiei unei atitudini?

In discutia teoretica s-a abordat cazul in care avem de-a face cu procesul de formare a unei atitudini noi. Dar, aceasta nu este singura situatie in care se poate afla cel ce declanseaza un asemenea proces. Practic, fata de orice obiect social situat in zona sa de cunoastere, fiecare om se poate afla intr-una din urmatoarele ipostaze atitudinale: 1) indiferenta; 2) indecizie; 3) atitudine de acceptare, de sustinere, cu grade diferite de intensitate; 4) atitudine de respingere, de neacceptare, cu grade diferite de intensitate.

Se intelege ca actiunea de influentare depinde de "peisajul atitudinal" al populatiei careia ii era destinata. Diferente de esenta apar in strategiile de declansare, de stimulare si sustinere a evaluarii cand este vorba fie de a forma o atitudine noua, fie de a o consolida, a intretine sau a modifica pe cea deja formata.

O schema logica a interpretarii acestui proces ne-ar putea oferi unele sugestii si repere utile pentru diagnosticarea starii unei atitudini la o persoana la un moment, dar si a cauzelor ce au generat eventuale scurtcircuite .

Faptul ca viitorul poate fi astazi explorat, imaginat si proiectat este o expresie a capacitatii omului de a reflecta realitatea, de a o construi si reconstrui cu o logica anticipata.

Faptul ca omul a depasit limitele mediului ambiant, creand retele de comunicare la mari distante, chiar pana la scara cosmica este iarasi expresia conditiei umane. Omul depasindu-se pe sine, a capatat puterea atribuita altadata zeilor de a strabate ungherele universului. Cu fiecare pas castigat in exploatarea terenurilor necunoscute, el si-a imbogatit imaginea despre sine, considerandu-se mai puternic si mai sigur de realizarea sperantelor sale.

Pentru ca in zborul sau catre implinirea umana sa nu-si franga aripile ca Icar, omul are nevoie de o arma puternica - cunoasterea propriei sale conditii. Dobandind capacitatea de a descifra semnificatiile realitatii, de a-si preciza locul pe care-l ocupa in realitate, omul invata sa se priveasca pe sine in relatie cu altii si sa se orienteze pe sine intr-o lume pe care o considera a sa. Gradul reusitei depinde de obiectivitatea si de masura in care comunica cu el insusi si cu cei din jur.

Constient de limitele cunoasterii sale, omul cauta necontenit sa le depaseasca prin activitate si autoeducatie. Se poate spune ca omul prospecteaza neobosit conditia superioritatii fiintei sale. Oare nu tocmai intr-o astfel de cautare se gaseste adevarata frumusete a omului ca si reala lui putere?

"Sinele" este considerat in psihologie ca principiu ce exprima unitatea persoanei, acea calitate de a fi ea insasi de-a lungul istoriei vietii sale.

Cunoasterea de sine este procesul de investigare a acestui principiu unitar, din dorinta si nevoia omului de a constientiza cat mai mult despre propria persoana si a-si forma o conceptie despre ea insasi. Ca atare, sinele devine obiect al cunoasterii.

Niciodata "sinele" real nu se identifica total cu ceea ce cunoastem despre el. Nimeni nu are puterea de a se cunoaste perfect. Cunoastem, deci, numai o parte din "sinele" nostru, atat cat ne lumineaza mintea si experienta pe care o avem.

Imaginea despre sine este acea componenta psihica definitorie, in care se intersecteaza ceea ce psihologii numesc cognitivitate, afectivitate si vointa individului, deci, intreaga personalitate si experienta a individului. Valeriu Ceausu o exprima astfel: "Desi impalpabila, greu de conturat si de definit, imaginea de sine joaca un rol important in conduita. Ne-am obisnuit sa credem ca actiunile individului constituie rezultatul global, deci exclusiv, al insusirilor sale, intelese ca instrumente de lucru psihic Totusi, nu este greu de intrezarit ca insusirile respective sunt puse in actiune de o forta care nu se identifica cu ele, de imaginea de sine".

Dar care sunt elementele de baza, punctele de sprijin in formarea imaginii de sine? Ne formam imaginea despre noi insine prin implicarea a trei elemente principale:

reprezentarea impresiilor pe care credem ca le au alte persoane despre noi;

reprezentare altor fapte si judecati;

sentimentul despre noi, ca persoane.

Elementul cheie este reprezentarea propriilor fapte si judecati. Exista, mai intai, marele domeniu al faptelor noastre pe care trebuie sa le observam cu atentie si sa le raportam la situatia sau circumstantele in care le-am savarsit. Incercam apoi sa le explicam, sa le descoperim ratiunea. Faptele repetate capata consistenta, se sistematizeaza in modele de actiuni, de idei, de atitudini, dand ceea ce se cheama - trasaturi caracteristice pentru felul nostru de a fi, de a actiona, de a gandi. Ceea ce nu este repetabil nu ne caracterizeaza.

Asupra informatiei pe care o primim despre noi insine actioneaza gandirea, construind "reprezentarea despre sine", intocmai ca reprezentarea mediului inconjurator. Prin eforturi mai elaborate de abstractizare, se ajunge la "conceptul despre sine", un tip de imagine simbolica a ceea ce este omul.

Interesanta este dinamica formarii conceptului despre sine. Primul pas il formeaza experienta persoanei ca obiect al actiunii altora: cineva ma iubeste, ma apreciaza, etc. Apoi sunt incluse elemente ce definesc persoana ca subiect al actiunii: eu pot, eu stiu, eu invat, etc. In sfarsit, se adauga elemente de apartenenta la un cadru social, prietenii mei, familia mea, tara mea. Astfel, "recipientul" se extinde cuprinzand tot ce este in legatura cu persoana, in relatiile sale cu mediul social. Sesizam o evolutie de la etapa cand persoana este obiect al actiunii la cea de subiect al actiunii, mai ales cand al doilea stadiu este dinamizat de sentimentul moral al integrarii in cadrul social.

Achizitia cea mai spectaculoasa in conceptul despre sine (chiar din copilarie), este raportarea la altii, semnificativi pentru individ, pe care ii foloseste ca model (preia gesturi, idei, atribute). Astfel, psihologul G. Mead afirma ca "omul isi formeaza imaginea despre sine incaltand ghetele altuia". Deci, omul ajunge sa includa elemente de constiinta colectiva in imaginea despre sine.

Tinzand sa se realizeze prin altii, "sinele" implica treptat elemente morale, urmareste scopuri si de aici rezulta legatura lui organica cu succesul. Astfel, pentru fiecare generatie exista, mai ales la varsta adolescentei, un model general al reusitei sociale, asociat cu o personalitate cu valoare directionala generala, ca si "modele" pentru fiecare rol posibil a fi asumat. Acestea sunt tot atatea imagini ale succesului. "Nimic nu este mai dorit decat succesul. De fericire si succes nu se satura nimeni", spunea Eschil cu 2500 de ani in urma. Succesul este de fapt confirmare de sine, conditia acceptarii de sine si increderii in sine.

Adesea suferim esecuri, atunci cand realizarile noastre nu corespund eforturilor si aspiratiilor noastre. "Acceptorul psihologic" inregistreaza o eventuala deteriorare a respectului si stimei de sine: imaginea de sine a fost "umbrita". In consecinta, se resimte o disonanta psihica ceva "ne roade", "ne enerveaza" si in mod normal ne intensifica eforturile sau schimbam obiectivul.

Daca esecul revine si se repeta de un numar de ori, atunci se induce ceea ce col.dr. Ion Radu numeste "bariera psihologica" (neajutorarea dobandita). Ca produs psihic, aceasta este reflectarea in constiinta a imaginii de limitare a capacitatii de a "face ceva important", un adevarat handicap care marcheaza individul perioade lungi de timp, uneori toata viata.

"Neajutorarea dobandita" include un mecanism care se autointretine si se poate amplifica pana la totala "impotenta". Ramane ca amintire latenta, adeseori obsesiva, traita ca deficit acut. Cauzele pot fi diferite: infatisare neacceptata de subiect, slabiciune fizica, neadaptare sociala (saracie, vocabular limitat, deficienta de vorbire, etc.), dar nota comuna este aceea ca subiectul nu se accepta, dar nici nu poate iesi din "capcana psihologica" care devine tot mai ingusta, sufocanta pe masura ce esecurile cresc, de cele mai multe ori si in alte domenii decat cel care 1-a declansat. Odata instalata, devine "complex de inferioritate", asociat cu o stare de puternica si constanta tensiune psihica si o atitudine defensiva, oarecum morbida fata de deficitul personal resimtit.

Complexul de inferioritate apare si se manifesta la toti oamenii, aceasta fiind pentru indivizii puternici, normali, chiar forta propulsatoare spre lucruri considerate ca imposibil de realizat. Acesta poate fi relativ "controlat" prin actiune directa de compensare, care sa inlature slabiciunea originara si chiar sa o supracompenseze, transformand-o intr-o sursa de forta. Putem aminti exemplul grecului Demostene, care s-a straduit atat de mult sa-si invinga balbaiala, incat nu numai ca si-a corectat-o, dar a si devenit un mare orator. Putem continua si cu Ludwig van Beethoven care, surd de la varsta de cinci ani, s-a impus in istoria muzicii prin genialitatea creatiilor sale. Dar cati oameni sunt atat de puternici?

Col.dr. Ion Radu-Tomsa considera ca "bariera psihologica", ca produs psihosocial are principial urmatoarele surse:

a) Esecul repetat

Daca esecul se repeta de un numar de ori si subiectul nu este ajutat sa depaseasca obstacolul psihologic al nereusitei, acesta accepta ca "asa ceva este peste puterile mele" - bariera psihologica s-a creat si va functiona ori de cate ori acesta va aborda acel tip de sarcina.

Astfel, in procesul de instructie si educatie nu trebuie pusi cei instruiti in conditia de a avea esec repetat, daca nu se poate realiza controlul starilor psihice negative induse.

b) Actiune in conditii necunoscute, cu putine posibilitati de reducere a incertitudinii.

Subiectul este pus in situatia de a incerca o experienta total noua care, prin incercarile sale, ar putea avea consecinte decisive asupra existentei sale (prestigiu social, respect de sine, risc mare privind integritatea fizica si psihica etc.)

Lipsit de modele actionale anterioare, necunoscandu-se suficient, consecintele pentru sine fiind imprevizibile, subiectul se blocheaza, ca urmare a starii afective induse.

c) Comparatia frecventa si dezavantajoasa cu modelul de reusita.

Exista tendinta de a compara prestatia proprie cu "ceea ce fac altii". Pe aceasta se bazeaza efectul stimulativ al performantelor in diferite domenii. Subiectul are un criteriu al locului sau in cursa spre performanta, dar apelul imperativ la idealuri de neatins descurajeaza mai ales la varstele tinere. O observatie de genul "este departe de ceea ce se cere de la tine" sau permanenta raportare la "modelul american" de reusita; inclusiv pe plan militar, nu este, in cele mai multe cazuri motivant.

d) Greseli pedagogice care ating grav respectul de sine.    

Utilizarea necenzurata de catre pedagogi, colegi sau parinti a unor expresii: "esti un incapabil", "nu vei reusi nimic in viata", etc., poate avea pentru firile sensibile un efect dezastruos. Nu de putine ori, individul s-a identificat cu imaginea care i-a fost inoculata, acum este si se comporta ca o "victima" neajutorata.     Nota comuna a celor prezentate mai sus este aceea ca subiectul a realizat sau realizeaza, constient sau nu, o traire a sentimentului de insuficienta a capacitatii de "a face fata" (coping) unei situatii sau alta si, implicit, vietii in general, o atingere directa este asupra imaginii si respectului de sine, ca principalele fatete ale Eului si expresii integrate ale personalitatii.

Distinctia conceptului despre sine este mai ales de calitate, el exprimand o forma particulara de atitudine fata de sine, evaluare de sine, un fel de sentiment ce strabate constiinta. Unii psihologi vorbesc despre stima de sine (ca fundament al cinstei), despre deceptia de sine (ca recunoastere a vinei), dragoste de sine, mila de sine, etc. Cel mai adanc implicat in obtinerea succesului este sentimentul de incredere de sine.

Nu este nevoie de putere fizica mare pentru a avea incredere in sine. Ioana d'Arc, acea tanara fecioara care nu implinise varsta de douazeci de ani, s-a situat cu adevarat in fruntea luptei poporului francez la sfarsitul Razboiului de 100 de ani.     Reusita este posibila atunci cand persoana are o imagine clara despre sine, despre ceea ce poate realiza, despre increderea in scopul urmarit. Psihologii leaga succesul, indiferent care e forma lui, de motivatia de autorealizare a persoanei, ca tendinta de clasificare a scopurilor proprii in raport cu un anumit standard de maiestrie privind performanta prezenta (ceea ce a realizat el pana in prezent). Elementele psihologice de baza care intra in componenta acestui tip de motivatie sunt: autoperceptia (cum se vede omul pe sine), aptitudinile (ca sisteme psihice operationale dezvoltate la nivel superior si care conditioneaza rezultate superioare in activitate), competenta sa de a lucra in favoarea obtinerii succesului evitand esecul (depinzand de cunostinte, experiente dobandite).

Un lucru este clar - natura umana, cu cat este mai necizelata, este supusa greselilor, iar a o cizela sta in puterea noastra a fiecaruia. Dar pentru a invinge propriile slabiciuni avem nevoie de autocunoastere, de a fi inteligenti mai intai fata de noi insine. In aceasta consta secretul ca omul cunoaste cote inalte de succes, desi nu este fiinta cea mai puternica din punct de vedere fizic.

In termeni operationali, imaginea si respectul de sine la cote pozitive sunt conditia creativitatii si succesului; ambele coreleaza cu rationalitatea, intuitia, independenta, flexibilitatea, capacitatea de a ne accepta (inclusiv greselile), bunavointa si spiritul de cooperare, intr-un cuvant, cu un mare grad de adaptabilitate la conditia umana.

Cele doua componente ale structurilor de personalitate constituie "scutul" psihic pe care il opunem insucceselor vietii. Viata nu mai este o povara, ci o provocare, ceilalti nu sunt doar surse ale aprobarii/dezaprobarii, ci partenerii in aventura rationala a vietii. La cote pozitive imaginea de sine si respectul de sine conduc la generozitate si acceptarea ideii ca si altii pot tinde la succes si fericire.

Putem spune ca, a educa si instrui un om nu mai este astazi conceput ca un simplu demers de a-l "dopa" cu cunostinte si deprinderi relative la un domeniu sau altul, ci mult mai mult, "a-l face capabil sa raspunda provocarilor vietii". Astfel, institutiile abilitate trebuie sa conceapa programe prin care sa vizeze performanta mintii ca cel mai important capital al fiecarui om. Acest lucru este necesar datorita schimbarilor care au loc in societate cu o viteza ametitoare. O institutie, o afacere nu mai pot fi conduse de cativa oameni care gandesc si multi executa ceea ce li se spune. Astazi au nevoie de un inalt nivel de cunoastere si experienta, de un nivel crescut de autonomie, de incredere de sine si spirit de initiativa. Provocarea este totala, competitivitatea este obligatorie.

Banda rulanta a incetat sa mai fie simbolul locului de munca, la care erau "atasati" indivizi amorfi, usor de inlocuit. Si instructia militara, o data cu demasificarea, trebuie sa vizeze si profesionalizarea armatei cu alte obiective educationale. Oare in armata este nevoie de roboti, de simpli executanti de ordine ale comandantului? La o prima privire s-ar parea ca da. S-ar parea ca este mai mult nevoie de roboti care sa execute orbeste ordinele decat de minti care sa le judece. Dar aceasta idee este absolut gresita. Este adevarat, succesul unei armate depinde in ultima instanta de executia in tocmai a ordinelor primite. Un militar care comenteaza ordinul in fata inamicului este sigur un om pierdut. Si totusi, nu de roboti are nevoie armata, nu de indivizi fara instinct de conservare, platiti ca sa ucida, ci de minti superioare, care sa inteleaga necesitatea ordinului pe care il au de indeplinit. Este intocmai ca la fiintele care ne preced pe firul evolutiv si despre care se crede ca se conduc numai dupa instinct. Total fals. Nici un instinct, ca program fix, nu ar putea prevedea toate conditiile variabile ale unei situatii traite. In permanenta este nevoie de adaptare la conditii particulare, de elaborare de strategii, de decizii inteligente de care depind si indeplinirea misiunilor si salvarea propriei vieti. Esecul aici inseamna moartea! De aceea, la admiterea in institutiile militare de invatamant se face o selectie psihologica cu criterii care stabilesc o valoare a coeficientului de inteligenta bine precizat si sub care aceasta admitere nu este posibila.

Este adevarat, problematica psihologiei de invingator este destul de putin tratata atat in literatura civila, cat si in cea militara, iar ca obiectiv formativ sau al dezvoltarii personalitatii nu se gaseste decat in procesul instructiv educativ afectat trupelor speciale si, intr-o anume forma, in sport.

Un aspect important de care trebuie sa se tina seama in formarea unui pilot militar este piramida motivationala a lui Maslow. Astfel, potrivit teoriei acestuia antrenarea eficace a personalului se face conform figurii nr..

Conform acestei teorii procesul motivarii personalului trebuie sa intruneasca permanent si simultan, urmatoarele caracteristici:

sa fie complex (sa utilizeze combinat motivarea intrinseca si extrinseca, pozitiva si negativa, materiala si spirituala);

sa fie diferentiat (sa tina seama de caracteristicile fiecarei persoane sau colectiv de munca);

sa fie gradual (adica, potrivit graficului de mai sus, o necesitate de ordin inferior trebuie satisfacuta inainte ca urmatoarea sa se poata manifesta la nivel maxim).

Caracterul gradual al motivarii este cerut si de volumul limitat al resurselor materiale folosite pentru motivare. Pe de alta parte, nesatisfacerea nevoilor care la un moment dat sunt motivatoare, adica deschid interesul individului pentru realizarea obiectivelor organizatiei poate declansa mecanismul de compensatie, in care elementele reprezentative sunt: lipsa interesului in munca, fuga de raspundere si disciplina in munca. Modelul psihologic al mecanismului de compensatie este reprezentat in schema de mai jos (fig. nr. ).

Figura nr. 5. Piramida motivationala a lui Maslow

Figura nr. . Piramida motivationala a lui Maslow

Figura nr.. Modelul psihologic al mecanismului de compensatie

Coping-ul

Acest termen anglo-saxon poate fi tradus prin "a face fata" sau "a rezolva". Daca se considera ca stresul este contextul care ne stimuleaza sa ne adaptam, copingul precizeaza simultan modurile de evaluare a situatiei si tipurile de actiuni desfasurate pentru a raspunde acestei necesitati. Coping-ul permite sa se inteleaga de ce, intr-un context identic, un individ este stresat, in timp ce altul nu este.

Din punct de vedere istoric, coping-ul a fost considerat un raspuns la o emotie. Doua abordari au permis cercetarea lui: studiile asupra modelului animal ("lupta si fugi"), si studiile asupra comportamentului uman. La animal nu pot fi reperate decat raspunsuri comportamentale, avand drept criteriu principal supravietuirea, iar la fiinta umana, cognitiile sunt pe primul plan si criteriile principale sunt, esentialmente, cele ale calitatii vietii (conservarea unui principiu al realitatii, bunastarii, sanatatii depline, functiunii sociale normale, etc.).

Exista adaptare (eficienta sau nu) ori de cate ori individul trebuie sa depuna un efort in situatia cu care este confruntat. Efortul este o incercare constienta de rezolvare a unei dificultati. Scopul coping-ului este reducerea stresului, scaderea tensiunii psihice. Spre exemplu, invatarea pilotarii unui avion. La inceput, pilotul elev depune eforturi permanente pentru a invata, facand fata unei situatii noi, adaptandu-se. In final, el a dobandit automatisme de comportament. Nu mai aplica o strategie de coping. Exista o trecere treptata, dar, de cele mai multe ori este greu de perceput cand inceteaza strategiile pure de coping.

Astfel, R. Lazarus definea coping-ul ca: "Totalitatea gandurilor si actelor la care recurge subiectul pentru rezolvarea problemelor carora le este supus si pentru reducerea stresului pe care il produc acesta".

Coping-ul permite unei persoane sa-si modifice relatia cu mediul. Tehnicile de coping nu trebuie ierarhizate in functie de rezultatul lor, bun sau rau, deoarece aceasta ar face sa se confunde metoda cu rezultatele.

Copingul face apel la notiunea de efort de adaptare in fata unei situatii noi, in timp ce strategia folosita da rezultatul. In fata unei situatii stresante individul realizeaza o evaluare cognitiva. Aceasta are loc in doua etape:

o      etapa primara: "ce trebuie sa pun in joc in aceasta situatie?"

o      etapa secundara: "ce pot face?"

Sociologii au demonstrat ca o situatie care produce durere sau placere cuprinde trei stadii: anticiparea, confruntarea si urmarea. Coping-ul trebuie sa intervina la nivelul stadiului de anticipare, pentru a se actiona mai bine in cele doua situatii ulterioare si are scop preventiv. In ultimul stadiu, coping-ul incearca sa controleze consecintele si implicatiile pentru viitor.

Tehnici de "a face fata"

Aceste tehnici apeleaza la componentele: cognitiva, comportamentala si de control emotional. Invatarea lor permite o mai buna prevenire a starilor de stres, atunci cand situatiile sunt traite ca amenintatoare.

Schematic, ele raspund la trei obiective, pentru fiecare din tehnicile utilizate:

obiectivul centrat pe controlul emotional apeleaza la tehnicile de relaxare, yoga, meditatie;

obiectiv mai larg, terapiile cognitiv-comportamentale sunt realizate de catre psihoterapeuti formati in aceste tehnici in cadrul unor sedinte speciale;

al treilea obiectiv se focalizeaza pe imbunatatirea performantei.

Tehnicile folosite sunt diverse: antrenament asertiv sau tehnici de afirmare a Eu-lui. Aceasta metoda, utilizata frecvent, are ca scop invatarea unui subiect sa se afirme in diversele situatii sociale pe care va trebui sa le infrunte, adica sa se exprime si sa comunice altora ce gandeste, doreste si simte in functie de ceea ce gandesc, doresc si simt ceilalti.

Aceste tehnici sunt invatate dupa reguli bine stabilite si au ca scop ajutarea unui individ sa faca fata mai bine unei situatii stresante. Ele dau rezultate excelente in cazul necesitatii de a face fata stresului profesional. Acesta nu exclude posibilitatea ca subiectul sa posede deja strategii personale, pe care le-a experimentat in functie de factorii interni si externi, coreland trairea sa anterioara cu propriile trasaturi de personalitate.

Resursele coping-ului

In continuare, voi incerca sa prezint cateva idei cu privire la comportamentul de coping, in special pe timp de razboi, asa cum reies din lucrarea lui P. Stivalet "Aspects cognitfs des facteurs de stress dans la guerre moderne".

Astfel, se disting cinci domenii principale, alaturi de tehnicile de coping ce pot fi aplicate pentru fiecare in parte:

domeniul fizic: militarul dobandeste incredere in sine gratie unei bune forme fizice, unei instructii militare sustinute si unei bune cunoasteri a armamentului din dotare. In acest caz, tehnicile de relaxare il pot ajuta sa dobandeasca un control de sine mai bun in diverse situatii.

domeniul volitiv si motivational apeleaza la atitudinile pozitive fata de sine insusi (respect de sine, incredere de sine), fata de ceilalti (camarazi si sefi) si in raport cu evenimentele in general. El poate fi intarit prin deprinderea tehnicilor de restructurare cognitiva, de imitare a modelelor.

domeniul afectiv vizeaza emotiile traite, exteriorizate si verbalizate cu colegii de grup. Tehnicile folosite trebuie sa ajute la activitatea de exteriorizare si verbalizare (cuvantul fiind purtator de semnificatie si eliberator de afecte).

domeniul social corespunde relatiilor umane, legaturile stabilite cu ceilalti membrii ai grupului.

domeniul spiritual, filozofic face apel la valorile stabile si solide, interiorizate ca urmare a eticii familiale, militare, culturale, filozofice sau religioase. Aceste valori asigura perpetuarea sensului vietii, in pofida incercarilor la care militarul este supus. Tehnicile de coping devin favorizante in acest caz, de exemplu meditatia.

Toate aceste tehnici urmaresc sa linisteasca tensiunile excesive, armonizand corpul cu spiritul. Valoarea lor pe timp de pace este demonstrata. Pe timp de razboi se pare ca starile de tensiune pot fi depasite prin aceste tehnici, care isi conserva valoarea lor preventiva.

Psihologul german E. Dienter este cel care face jonctiunea intre domeniile amintite mai sus. El prezinta ceea ce a denumit "Steaua vitejiei", (vezi anexa ) in care locul important il ocupa explicarea increderii ca sursa a curajului si vitejiei pe campul de lupta, la care concura urmatoarele elemente:

incadrarea in grup;

speranta si credinta;

propria personalitate;

forma fizica buna;

instruirea;

conducerea.

Asa cum remarcam in capitolul anterior, predominanta in obtinerea succesului este prezenta increderii in sine. Procesul de formare si de devenire al pilotilor din Fortele Aeriene Romane trebuie sa tina cont de faptul ca atitudinea de invingator are la baza increderea in fortele proprii.

Increderea, ca produs psihic complex, rezulta dintr-o imagine de sine pozitiva, din constiinta eficientei proprii, care satisface respectul de sine si se asociaza cu "forta Eului", integratoare, a personalitatii in unitatea sa bio-psiho-sociala. Atitudinea rezultata, relativ stabilizata fata de sine, este si ea pozitiva, specifica celei de invingator care poarta cu sine mai putine bariere psihologice sau limitele acestora sunt mai reduse.

Reflexul sub aspect moral si actional al increderii, este curajul, una din calitatile cele mai apreciate ale omului. Curajul reprezinta un ansamblu de particularitati psihice, o trasatura de caracter a omului, relativ stabila, opusa fricii, cu care formeaza un cuplu cu multiple intrepatrunderi. Curajul exprima taria morala a omului care-l face capabil sa infrunte cu indrazneala primejdiile si neajunsurile de orice fel, fermitate in actiuni sau in manifestarea ideilor, a convingerilor. Omul curajos se angreneaza usor, cu toata energia la realizarea unor teluri sociale, nu se teme de greutati, ci cauta sa gaseasca modalitati corespunzatoare pentru a le inlatura, manifesta un dezvoltat simt de responsabilitate pentru sarcina incredintata.

Col.dr. Ion Radu-Tomsa, considera ca "rationamentul de urmat este urmatorul: curajul este in ultima instanta incredere in sine, imagine de sine pozitiva si perceptia ca "totul va fi bine, iar atitudinea de invingator rezulta dintr-o imagine de invingator".

Tinand cont de cele de mai sus, consider ca formarea atitudinii de invingator se poate realiza printr-o instructie performanta si realista, in concordanta cu cerintele luptei moderne, insa un rol important in acest proces, datorita situatiei actuale a armatei Romaniei, il au masurile de ordin logistic si de protectie sociala.

Ce inseamna un aviator-invingator?

Alaturi de alte cuceriri ale stiintei si tehnicii, aparitia si dezvoltarea aparatelor de zbor se numara printre principalele semne definitorii ale istoriei umanitatii. Cu ajutorul lor, omul a ajuns sa stapaneasca "oceanul aerian" si, ceva mai mult, a patruns in spatiul cosmic, punand pentru prima data piciorul pe alt corp ceresc decat cel pe care s-a nascut.

Zborul nu reprezinta insa numai suma unor cuceriri de ordin tehnic. El inseamna, in acelasi timp, o victorie a omului asupra lui insusi, triumful ratiunii si al curajului in lupta cu necunoscutul, castigarea de noi orizonturi si dimensiuni pentru actiunea umana.

Pentru cei mai multi, un pilot-invingator este cel care iese pe primul loc intr-o batalie aeriana, intr-o lupta "unu la unu", in celebrele "dog-fight-uri". Eu cred insa, ca a fi un pilot invingator nu inseamna neaparat acest lucru. A fi un pilot invingator inseamna, in primul rand, a avea atatea aterizari cate decolari, cu indeplinirea in conditii optime a misiunii de zbor, inseamna o batalie cu tine insuti, o lupta cu propriile puteri, cu propriile ganduri. Abia atunci cand reusesti sa iti controlezi teama, emotiile, cand reusesti sa te identifici cu aeronava, cand o vei cunoaste la fel de bine ca pe tine insuti, cand vorbele spuse de oamenii de pe aerodromuri ("avionul este femeia aviatorului") se adeveresc, abia atunci vei fi, probabil, un pilot invingator.

La inceputul secolului al XX-lea, odata cu alte numeroase inventii au luat nastere si aparatele de zbor, spre marea uimire a majoritatii, care credea imposibila ridicarea de pe pamant a unor aparate mai grele decat aerul. Daca la inceput omul era considerat "superior" avionului, odata cu trecerea timpului, rolurile s-au schimbat aeronava fiind cea mai puternica, mai de nestapanit. De aici rezulta nevoia aviatorului de a se perfectiona, de a-si depasi limitele, de a incerca sa fie cat mai bun, atat fata de el insusi sau fata de altii din categoria lui, cat si fata de aeronava.

Nu trebuie uitat insa un factor extrem de important in aceasta meserie: sansa. Cred ca oricat de bun ar fi cineva in aceasta meserie, oricat de mult ar zbura, fara noroc este foarte greu sa reusesti. Mari piloti ai lumii au pierit din aceasta cauza si probabil ca lista nu s-a terminat si nu se va termina vreodata.

Voi incerca sa schitez in continuare un portret al invingatorului, pornind de la definitia data de generalul (r) Ghe. Aradavoaice: "Este omul care a ajuns la constiinta propriilor capacitati, a valorii sale umane si profesionale, la convingerea ca pe temeiul disponibilitatilor sale cu certitudine va reusi in actiunile ce le intreprinde".

Construirea modelului de personalitate centrata pe psihologia de invingator cuprinde urmatoarele caracteristici de analizat:

echilibrul psihic;

dorinta de victorie;

potentialul energetic ridicat;

rezistenta la frustrare.

stabilitate deosebita din punct de vedere emotional si posibilitatea de a realiza modulari si adaptari adecvate la situatii des schimbatoare si generatoare de stres;

simt deosebit al orientarii in timp si in spatiu rapiditatea reactiilor si viteza in elaborarea deciziilor;

taria de caracter;

tenacitate, perseverenta;

atitudine ferma in apararea intereselor (proprii si ale colectivitatii din care face parte);

motivatie superioara;

responsabilitate individuala;

inteligenta practica;

agresivitate, impulsivitate cu scop finalizator a ceea ce isi propune.    

Observam ca, in ansamblu, psihologia invingatorului are ca fundament capacitatea de reactie eficienta a individului si modalitatile de raspuns ale acestuia la solicitarile cele mai diverse si asumarea in plan moral a responsabilitatii asupra consecintelor actiunilor pe care le intreprinde.

Formarea unei atitudini de invingator la pilot este un proces complex. Inceputurile acestuia isi au originea in copilarie. Documentele, revistele de specialitate, filmele au impact deosebit asupra copiilor, determinandu-i pe acestia sa-si doreasca sa ajunga asemeni eroilor lor. De asemenea, mediul din care provin, familia, reprezinta un prim pas spre "calea aerului". Exista parinti care isi indruma copii spre acest drum, parinti care ii lasa pe acestia sa-si aleaga singuri drumul in viata si parinti care le interzic acest lucru. Consider ca cei din urma gresesc. Cred ca cel mai important lucru pentru un copil este ca acesta sa isi poata urmari telul ales in viata. Mediul care il inconjoara trebuie sa-l sprijine pe acesta, sa-l indrume.

Exista insa si un numar mare de tineri care doresc sa urmeze drumul aviatiei pentru ca "suna bine" a fi pilot. In societate, pilotul are un statut special, este privit "altfel". Probabil ca acest "privilegiu" ii atrage pe multi. Pregatirea si formarea profesionala a pilotului militar roman incepe odata cu admiterea sa in Academia Fortelor Aeriene "Henri Coanda" si continua pe tot parcursul activitatii sale in Fortele Aeriene Romane.