Dinastia Antonina - Marea criza a secolului III

Dinastia Antonina

Perioada istorica care incepe cu domnia lui Nerva prezinta, cel putin pana in vremea lui Marcus Aurelianus aspectul unei epoci unitare, de pace si bunastare, considerata de majoritatea istoricilor ca "secolul de aur" al Imperiului. Statul roman atinge acum apogeul expansiunii sale teritoriale. Desi procesul intaririi autoritatii imperiale si al consolidarii aparatului birocratic continua, tensiunea dintre princeps si senat se aplaneaza. Inflorirea economica a provinciilor favorizeaza dezvoltarea fara precedent a oraselor pe intregul cuprins al Imperiului, triumful aristocratiei municipale din randurile careia sunt recrutati mai mult de jumatate din reprezentantii senatului. Legata inseparabil de apogeul civilizatiei urbane si de progresele procesului de romanizare, are loc maxima raspandire si inflorire a culturii greco-romane clasice. Evidente sunt in egala masura declinul muncii servile si progresul colonatului, care devine principala forma de exploatare a muncii umane in agricultura Imperiului. Colonatul ca relatie juridica de arendare a unui lot de pamant unui taran de catre proprietar funciar in schimbul unei sume de bani sau al unei parti din recolta obtinuta dateaza din secolele II-I a.Chr.

Procesul de estompare a diferentei dintre categoriile care alcatuiau societatea romana se face in favoarea cristalizarii noilor notiuni de humiliores si honestiores (saraci si bogati). Paralel cu adancirea crizei economice de care este cuprinsa, Italia isi pierde treptat pozitia privilegiata in cadrul Imperiului. In legiuni, incep sa fie inrolati provinciali; alaturi de unitatile auxiliare (alae, cohortes, numeri) alcatuite din populatii razboinice putin romanizate.

Pe plan extern, dupa ultimul efort expansionist din vremea lui Traian, toate fortele Imperiului sunt concentrate in vederea desfasurarii sistemului defensiv al limesului care separa lumea romana de cea barbara. In acelasi timp, in aceasta epoca de echilibru fragil, de inflorire si bunastare de care beneficiaza insa o patura foarte subtire a populatiei Imperiului, se dezvolta rapid germenii contradictiilor interne si conflictelor externe care vor declansa marea criza a secolului III.

Perioada de calm si securitate, epoca antonina este una de maxima inflorire a civilizatiei urbane pe intregul cuprins al Imperiului. Se construiesc masiv temple, teatre, amfiteatre, apeducte, poduri, Forurile lui Traian si Nerva, Panteonul si Mausoleul lui Hadrian-la Roma, vila lui Hadrian de la Tibru, marele templu al lui Zeus din Atena refacut sub domnia acestuia sunt splendide marturii ale acestei activitati.

O mare atentie este acordata de Antonini educatiei. Alaturi de Basilica Ulpia din Forul lui Traian este organizata o mare si bogata biblioteca, Hadrian intemeiaza "Athenaeum", un fel de academie in cadrul careia se desfasoara dezbateri de filozofie si retorica.

Literatura intra insa acum intr-un evident amurg, spiritul latin este secatuit de seve creatoare. Numai in timpul lui Traian care extinde Imperiul la dimensiunele sale maxime, se simte o resuscitare a vechii constiinte, a mandriei si maretiei romane. Anticul spirit italic este prezent, in egala masura, in opera istorica a lui Tacit, ca si in satirele lui D.I.Juvenalis indreptate impotriva prezentului "decazut". Dupa ei, literatura latina cedeaza intaietate celei grecesti, care reinvie cu o extraordinara forta.

Marea criza a secolului III

Dupa perioada asa numitei "pax romana" cuprinsa intre domeniile lui Augustus si Marcus Aurelius, istoria statului roman este marcata de profunde framantari interne si grave conflicte militare, care se transforma intr-o criza ce afecteaza intreaga viata economica, sociala, politica, militara si spirituala.

Cronologic, criza secolului III cunoaste doua faze cea latenta incheiata cu disparitia dinastiei Severilor (235) si cea acuta, marcata de anii asa-numitei "anarhiei militare" (235-284).

Prin durata, violenta si consecinte, marea criza a secolului III marcheaza unul din cele mai dificile momente din istoria statului roman totodata cel mai grav de la incheierea Imperiului. Evenimentele acestui secol se desfasoara in contextul mai larg al crizei in care este angrenat intregul mod de productie sclavagist. Transformarea ireversibila a societatii romane a structurilor ei economice, sociale si politice, a valorilor ei spirituale si morale, este rezultatul contradictiilor interne, factorii externi avand si ei un rol in actualizarea acestor contradictii.

In contradictiile crizei secolului III, echilibrul fragil pe care se bazeaza intreaga economie imperiala se frange. Scaderea productiei agricole, scumpirea produselor alimentare, declinul mestesugurilor, deteriorarea monedei prin reducerea greutatii si a continutului ei in metal pretios, declanseaza un proces inflationist fara precedent in istoria Romei antice. Insecuritatea cailor de comunicatie terestre si maritime paralizeaza comertul. Pustiirile provocate in egala masura de razboaiele civile si raidurile barbare afecteaza existenta unor intregi provincii; corelate cu foametea si ciuma ele provoaca o severa reducere demografica. Preturile principalelor produse cresc de peste opt ori inrautatind sensibil conditiile de viata ale paturilor expoatate. Conflictele sociale din mediul urban si rural ating in anii crizei un stadiu exploziv.

Raporturile de forte cu popoarele de dincolo de limes se modifica acum rational obligand Imperiul la un razboi de aparare pe mai multe fronturi. Noul stadiu de dezvoltare economica si social-politica atins de populatiile barbare in secolele II-III impune revizuirea raporturilor de subordonare fata de Roma. Izbucnirea razboaielor din vremea lui Marcus Aurelius marcheaza o cotitura istorica anuntand instaurarea unor noi relatii intre lumea romana si cea barbara.

Incepand cu secolul III, cultura greco-romana clasica isi pierde treptat pozitia de hegemonie, in fata reinvierii unor traditii spirituale si culturale provinciale apartinand elementelor etnice anterioare cuceririi romane. Epoca crizei este momentul crucial al confruntarii dintre religia traditionala, sprijinita de stat si crestinismul in ascensiune, soldata cu mari persecutii in vremea imparatilor Decius si Valerian .

In societatea romana a secolului III macinata grav de criza, marcata de haotic si efemer, interesul pentru viata spirituala cedeaza, inevitabil, primatul grijii pentru securitate si supravietuire. Si in aceasta perioada sunt imparati care acorda sprijinul necesar educatiei si culturii (Septimus Severus, Gallienus), si in acest secol zbuciumat se inregistreaza opere de valoare; acestea au insa un caracter izolat, singular, nu se inregistreaza ca in epocile anterioare unui sistem cultural trainic si eficient. Daca cultura greaca are si acum reprezentanti ilustri ca: Dio Cassius si Herodian in istorie, Plotin in filozofie alaturi de care se pot cita Philostatus, biograful sofistilor, filozoful peripatetic Alexander din Aphrodisias, comentatorul lui Aristotel, Diogenes Läertios cu Vietile filozofilor,aceea latina intra intr-o elipsa aproape totala.