ELEMENTE DE ANALIZA ARHITECTONICA. STUDIU DE CAZ. ELEMENTE ARHITECTURALE SPECIFICE MONUMENTELOR ISTORICE IESENE

Informatii istorice si vestigii materiale, privind realizarea in orasul Iasi a unor constructii importante, exista din a doua jumatate a secolului al XV-lea.

În anul 1593, calatorul rus, Trifon Korobeinicov, nota ca, in noua capitala a Moldovei erau peste zece biserici de piatra si din lemn, dar numai "biserica soborniceasca a Sfantului Nicolae facator de minuni' era "mai mareata si mai inalta'. Rezulta ca monumentul cel mai impunator si mai valoros al arhitecturii iesene, din aceasta perioada, este biserica "Sf. Nicolae Domnesc', zidita de Stefan cel Mare alaturi de vechea curte domneasca. Cronicarii ne spun ca Stefan cel Mare, dupa o batalie sangeroasa cu cazacii la Grumazesti, se intoarse in Iasi, unde, descalecand si reculegandu-se o bucata de vreme, hotari cladirea unei frumoase biserici cu hramul Sf. Neculai.

În intreaga Moldova, mesterii au reusit sa creeze opere remarcabile datorita echilibrului proportiilor, incadrarii perfecte a monumentului in peisajul inconjurator, noutatii solutiilor tehnice si felului in care s-au inchegat, intr-o noua sinteza, elementele traditionale ale artei locale cu inrauririle din afara. Acest stil se caracterizeaza prin aparitia unor forme specifice in arhitectura noastra, ca de pilda: bolta moldoveneasca, sprijinirea turlelor pe o baza stelata si ornamentarea fatadelor prin folosirea materialului de constructie (piatra cioplita, caramida si discurile smaltuite), asa incat sa se obtina o decoratie proprie si plina de originalitate.

O forma de plan caracteristica unui grup intreg de biserici, din acea vreme, este planul triconic (treflat) care se compune din: pronaos (tinda) la apus, nava cu doua abside laterale si altar la rasarit.

Specificul stilului moldovenesc din timpul lui Stefan cel Mare se intalneste, deci, si la biserica Sf. Nicolae care, desi a fost restaurata de mai multe ori, a mai pastrat ceva din vechile sale elemente arhitectonice.

Din descrierea vechii arhitecturi se poate constata ca biserica avea planul treflat, cu abside semicirculare si cu pronaosul supralargit. În partea superioara, monumentul era decorat cu doua randuri de ocnite mai mici si mai numeroase, in randul de sus, si, mai mari, in cel de jos. Pe abside se prelungeau, pana la soclu, mari arcade oarbe. Turla avea o baza octogonala, iar acoperisul era fragmentat. Peretii erau construiti din piatra bruta si din piatra de talie la colturi. Sirurile de caramida aparenta, alternand cu piatra, dadeau un efect cromatic deosebit, care era sporit si prin impodobirea zidului, sub cornisa, cu siruri de discuri smaltuite, de diferite culori.

Începand cu ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, arhitectura din orasul Iasi si din imprejurimile sale a fost considerata, pe drept cuvant, ca reprezentand o cotitura in istoria arhitecturii din Moldova. Astfel, catre sfarsitul veacului al XVI-lea, arhitectura a atins limita unei evolutii unitare, tesute pe baza experientei acumulate de mesterii locali ai vremii lui Stefan cel Mare. La baza noii orientari a mesterilor care au lucrat la inceputul epocii de care ne ocupam au stat, pe de o parte, elementele imprumutate din experienta arhitecturii din Tara Romaneasca, iar, pe de alta parte, unele formule decorative cu totul noi, de provenienta orientala (georgiana si armeana) sau de origine occidentala.

Monumentul care pune in evidenta, cel dintai, trasaturile caracteristice ale acestei noi orientari a arhitecturii moldovenesti este biserica manastirii Galata, zidita de domnitorul Petru Schiopul intre anii 1583 - 1584, in a doua sa domnie.

Noile monumente religioase se deosebesc prin cresterea proportiilor, a dimensiunilor si prin decorul sculptat. Bisericile se inalta si se lungesc, iar interiorul se imparte in cinci incaperi: absida altarului, naosul, camera mormintelor sau gropnita, pronaosul si pridvorul. La biserica Galata, pentru prima data, zidul despartitor dintre naos si gropnita a fost inlocuit cu arcade sprijinite pe coloane.

Deci, "atat prin fatada cat si prin unele detalii de impodobire sau constructie si chiar prin materialul intrebuintat sau modul de constructie, apare aici nu numai inraurirea din Sud - din Muntenia -, dar se mai vadeste, prin toate aceste manifestari, tehnica de lucru a mesterilor de scoala bizantina veniti din Tara Romaneasca'.

În rezumat, departe de a constitui o ruptura cu dezvoltarea anterioara a arhitecturii, noile monumente din Iasi - biserica manastirii Galata (1584) - preiau, din arhitectura moldoveneasca premergatoare, tocmai acele elemente de plastica monumentala care s-au nascut in cadrul procesului de interactiune dintre arhitectura de lemn si cea de zid: sistemul moldovenesc al arcelor diagonale, bazele stelate si, mai cu seama, cresterea gradata si avantata a siluetelor. În felul acesta, arhitectura monumentelor de care ne ocupam devine continuatoarea unor valoroase traditii autohtone.

Concomitent, mesterii au preluat din arhitectura munteneasca o serie de procedee constructive si plastice, printre care compozitia de volume cu doua turle (Galata). Totodata, sunt continuate traditiile decorative ale goticului transilvanean impletit cu Renasterea, traditii impamantenite in Moldova si aplicate la executarea ancadramentelor. În felul acesta, departe de a fi simple copii sau de a cadea in ecletism, aceste monumente iesene reprezinta tendinta catre elaborarea unei sinteze organice a arhitecturii de pe intregul teritoriu al tarii. Acest proces de sinteza, care va continua si in secolele urmatoare in arhitectura celor mai multe monumente din orasul Iasi si din Moldova, prezinta o mare importanta, deoarece el se include celui al acumularii treptate a trasaturilor ce duc la inchegarea comunitatii de cultura, una din trasaturile care pregatesc constituirea natiunii.

Deci, importanta arhitecturii care se dezvolta in Moldova, incepand cu ultimele decenii ale secolului al XVI-lea si avand ca promotor orasul Iasi, consta in tendinta de a realiza sinteza unor valoroase trasaturi ale arhitecturii de pe intregul teritoriu locuit de romani si, mai mult decat atat, chiar in tendinta de integrare a arhitecturii romanesti in evolutia marilor curente contemporane ale arhitecturii universale.

În marea lor majoritate, monumentele care marcheaza punctele nodale ale dezvoltarii arhitecturii in directiile aratate mai sus, sunt situate in orasul Iasi si in imediata lui apropiere. Iasiul, ca mai toate orasele din Moldova si Muntenia, n-a fost un oras feudal prins intr-o centura de ziduri. Existau, insa, insule fortificate care erau manastirile din interiorul si din imprejurimile orasului. Tocmai aceasta alianta intre spiritul religios si cel militar caracterizeaza manastirile romanesti si astfel, aceste frumoase monumente, asezate in jurul Iasiului sau in interiorul sau, ii dau orasului specificul sau pitoresc. Dar, fiind construit in cea mai mare parte din lemn, orasul Iasi a fost adesea prada incendiilor, ceea ce a determinat numeroase refaceri care, la randul lor, au facut sa se pastreze un caracter mai putin compact al constructiilor orasenesti.

Începand cu sfarsitul secolului al XVI-lea, dupa ce devenise cetate de scaun, Iasiul detine un rol conducator in istoria arhitecturii din Moldova. Cu toate acestea, in stadiul actual al cercetarilor, nu se poate contura inca un tablou complet al evolutiei arhitecturii civile monumentale din perioada feudalismului dezvoltat. De aceea, pentru epoca aratata, arhitectura edificiilor religioase este aceea care da principalele repere ale dezvoltarii arhitecturii feudale. Fara indoiala, la aceasta a contribuit si rolul important pe care-l juca biserica in randul institutiilor statului feudal ceea ce a facut ca o parte insemnata a investitiilor destinate constructiilor monumentale sa fie dirijata catre realizarea si restaurarea de edificii religioase. Potrivit insemnarilor lasate de unii calatori straini din secolele XVI - XVII, in orasul Iasi existau mai multe biserici de piatra. În anul 1643, de pilda, sunt "biserici 45 si 4 manastiri'. De asemenea, prin 1646, Marco Bandini, referindu-se la bisericile din Iasi, scria: "Bisericile socotite impreuna sunt 60, manastirile din oras si imprejurimi sunt 11'.

În perioada feudalismului dezvoltat, dar mai ales incepand cu secolul al XVII-lea (perioada de apogeu a constructiilor religioase), continuand apoi si in vremurile moderne, orasul se imbogateste cu noi si mari ansambluri sau edificii monumentale. Una dintre capodoperele arhitecturale ale Iasiului, din aceasta perioada, ramane biserica Trei Ierarhi, care a fost zidita intre anii 1635 - 1639 de Vasile Lupu, domn al Moldovei (fiind restaurata, in 1904, de Lecomte de Nouy).

Ca plan si compartimentare interioara, aceasta perla a arhitecturii feudale este asemanatoare cu Galata, dar nu are proportiile acesteia. Dupa moda munteneasca, fatadele bisericii Trei Ierarhi sunt impartite in doua registre printr-un brau compus din trei ciubuce de piatra, impletite si incastrate intr-o placa continua de marmura cenusie.

"Monumentul pare opera unui bijutier' (George Calinescu) si are caracteristic bogata sculptura in piatra ce-l invesmanteaza, in exterior, cu ornamente florale de stil baroc sau cu motive geometrice de origine arabo-otomana si georgiano-armeana. Dar, printre ornamentele celor 30 de frize, care imbraca monumentul de jur-imprejur, se regasesc si numeroase motive intalnite in ornamentica noastra populara din sculptura in piatra sau in lemn (romburi, cercuri, zigzaguri, rozete etc.).

De fapt, aceasta fastuoasa dantelarie in piatra ii confera marea originalitate si frumusete. Biserica a fost descrisa de diferiti vizitatori si scriitori straini, mai amanuntit de sirianul Paul de Alep si de calatorul turc Evlia Celebi, ca unul din cele mai importante monumente de arta. Datorita acestor descrieri, astazi se poate realiza impresia de exceptie si de nesters pe care biserica "Trei Ierarhi' o lasa chiar si unor privitori ce admirasera si alte opere de valoare ale artei din Europa, precum si din Rasaritul crestin sau musulman.

O noua expresie arhitecturala, la care se vad atat elemente autohtone cat si de inraurire din afara, o constituie biserica Golia, reconstruita la jumatatea veacului al XVII, intre anii 1652-1660. Vechea biserica, de proportii mici, zidita de logofatul Ioan Golia la jumatatea secolului al XVI-lea, a disparut cu desavarsire. Cladire de azi este ctitoria domnitorului Vasile Lupu dar ispravita de catre fiul sau, Stefan la 1660.

Arhitectura si detaliile de impodobire ale bisericii prezinta unele deosebiri de stil, asa cum reiese si din descrierea facuta, la 1711, de Petru cel Mare: "are trei feluri de mestesuguri: lesesc, grecesc si moschicesc'. Cel "moschicesc' este reprezentat de trasaturile arhitecturii rusesti, cel "grecesc' de trasaturile bizantine, iar cel "lesesc' este Renasterea de caracter baroc, raspandita atunci - ca in mai toate tarile din centrul Europei - si in Polonia, de unde Vasile Lupu a adus mesteri.

Aceasta monumentala constructie impresioneaza prin dimensiunile sale (30 m lungime, 13 m latime si 30 m inaltime), si prin bogatia decorului sculptat in spiritul arhitecturii baroce. Coronamentul, refacut in secolul al XVIII-lea, este alcatuit din sase cupole in fila, sistemul de boltire fiind o combinatie intre traditionalele arce piezise moldovenesti si cele rusesti.

Fatadele, construite din piatra fatuita, sunt decorate cu o ordonanta de pilastri clasici cu capiteluri corintice, care sustin un antablament de inaltime redusa. Acest antablament este compus dintr-o arhitrava simpla, o friza impodobita cu sculpturi de moda italieneasca si o cornisa cu mutuli si console. Ferestrele sunt incadrate de alti pilastri, care se sprijina pe console si care sunt incoronati de frontoane triunghiulare. Ordonanta aceasta arhitecturala este tot de origine italieneasca si o gasim la numeroase monumente inca din veacul al XVI-lea, facand trecerea de la Renastere la Baroc.

Impunatorul edificiu este inconjurat cu puternice ziduri de aparare, legate la colturi prin turnuri bastioane, iar pe latura de miazazi a incintei se inalta turnul-clopotnita. În partea stanga a turnului intrarii este situata pe zidul manastirii, o cismea decorata in stilul baroc si care dateaza din anul 1766.

La biserica Golia a slujit ca diacon, si marele nostru povestitor Ion Creanga.

Pe una dintre cele sapte coline ale Iasiului se afla un alt remarcabil monument de arta feudala din a doua jumatate a secolului al XVII-lea si anume, biserica manastirii Cetatuia.

"Luata in ansamblu, pare o adevarata fortareata, care si astazi strajuieste Iasiul, asa cum, in veacurile anterioare intemeierii Moldovei, vechea Cetatuie a strajuit asezarea de la poalele colinei. Zidurile i-au ramas in picioare in lupta cu vremurile'

Biserica manastirii Cetatuia, monumentul principal al intregului complex arhitectonic de pe colina sudica a Iasiului, este plasata in mijlocul incintei si "ea se remarca prin eleganta, simplitate si justetea proportiilor'. Ca plan si proportii, ctitoria lui Duca Voda este asemanatoare bisericii Sfintii Trei Ierarhi, insa nu are decoratiile exuberante ale acesteia. Dar, asa cum se exprima G. Bals, lipsa bogatei decoratii exterioare ii da bisericii de la Cetatuia "o infatisare mai linistita'.

Planul este cel traditional, treflat, mentinandu-se cunoscuta impartire in altar, naos, pronaos si pridvor, iar absidele sunt semicirculare in interior si poligonale in exterior, fiecare absida avand cate trei ferestre. Zidul despartitor intre naos si pronaos a fost inlocuit prin doua coloane robuste, octogonale si cu capiteluri patrate, pe care se sprijina cele trei arcade. si sistemul de boltire este asemanator cu cel de la biserica Trei Ierarhi, dar mai simplu. Ca si la Trei Ierarhi, nervurile si arcurile dublouri care sprijina boltile sunt "timbrate', din loc in loc, cu rozete rotunde sau patrate. Ambele turle au cate o baza patrata, decorata cu un rand de firide oarbe si cate o baza stelata. Forma exterioara a turlelor este octogonala si ornamentata sobru cu arcaturi trilobate pe fetele cu ferestre si cu pilastri angajati ce pornesc din unghiurile bazei stelate. Partea de deasupra braului torsada este decorata cu colonete angajate, cu capiteluri patrate si cu doua randuri de firide suprapuse. Ferestrele turlelor au aceleasi elemente decorative ca si ale pronaosului, naosului si altarului, iar cornisele sunt decorate cu rozete.

Ca si la Trei Ierarhi, contraforturile, in numar de sapte, sprijina zidurile exterioare ale bisericii de la Cetatuia, cu deosebirea ca aici ele nu depasesc braul median, format din trei muluri rasucite din loc in loc. Aceasta torsada de piatra este fixata pe o banda din piatra alba, care cuprinde decoratii cu rozete si frunze de stejar sculptate in relief, iar deasupra acestei frumoase frize, se insira doua randuri de firide oarbe. Intrarea principala este decorata cu un chenar format din muluri si caneluri, fiind incadrata de doua colonete angajate cu rozete patrate si capiteluri care sustine o cornisa simpla. În timpanul acestei usi principale este sculptata stema Moldovei cu capul de bour, care sustine o coroana, avand cate un leu de o parte si de alta.

Manastirea de la Cetatuia a servit de refugiu domnilor Moldovei, fiind aparata, ca si Galata, de ziduri puternice strapunse de metereze. Cu Cetatuia se incheie unul dintre cele mai frumoase capitole din istoria arhitecturii moldovenesti, capitol in care un loc important il ocupa Galata si Trei Ierarhi. De aici inainte, incep sa apara noi tipuri de cladiri la care elementul baroc va ocupa un loc insemnat.

De astfel, aproape la tot pasul, calatorul intalneste si alte biserici, valoroase monumente istorice care, in peisajul urbanistic modern al Iasiului, sunt martore ale vremurilor trecute. dintre acestea, in ordine cronologica a construirii lor, pot fi amintite urmatoarele, ca fiind mai semnificative: Sf. Sava (1625), Barnovschi (1627) Sf. Ioan Botezatorul (1635), Talpalari (sec. XVII), Curelari (sec. XVIII), Sfintii Teodori (sec. XVIII), Sf. Gheorghe (catedra veche, sec. XVIII), Banu (sec. XVIII), Sf. Lazar (1800) etc. - ctitorii ale unor domnitori moldoveni, demnitari sau credinciosi ortodocsi.

În secolul al XVIII-lea, in dezvoltarea arhitecturii orasului Iasi, ca si in cea a Moldovei, in general, se remarca un fenomen similar cu acela intalnit in arhitectura Tarii Romanesti. Elemente si procedee decorative promovate in secolul precedent in arhitectura Goliei, avand ca sursa Renasterea, dainuie in cursul intregului secol al XVIII-lea, asa dupa cum in Tara Romaneasca, in aceeasi vreme, sunt prezente procedeele decorative ale arhitecturii brancovenesti. Întalnite si in arhitectura celor mai modeste edificii, ele confera acestora o anumita pretiozitate a detaliilor, care sporeste valoarea lor plastica. În scopul de a le apara de inundatii, urmarindu-se totodata, asigurarea inrauririi estetico-ideologice corespunzatoare, noile ansambluri si edificii au fost dispuse indeosebi pe cele doua cornise principale ale platoului, cornise orientate spre sud-est si nord-vest. Siluetele acestor cornise se contureaza puternic cand sunt privite dinspre vest, din lunca Bahluiului sau dinspre rasarit, de pe dealul Tatarasi. Cele doua siruri de monumente par a converge catre locul unde se afla curtea domneasca. Aceasta silueta s-a pastrat, in linii mari, pana in zilele noastre, reprezentand una dintre trasaturile specifice ale orasului, organism constituit in cursul unei indelungate evolutii. Aceasta evolutie a fost, insa, uneori, stagnata de tesatura complicata a istoriei tarii noastre.

Transformarile care s-au produs in viata economica si politica a societatii s-au rasfrant curand si in cultura epocii. Odata cu dezvoltarea economico-sociala, poporul roman in plina ascensiune, a tins spre o cultura moderna, bazata, in parte, pe asimilarea unor elemente ale culturii din Europa apuseana. În domeniul arhitecturii, o consecinta a procesului mai sus amintit a fost aparitia si dezvoltarea clasicismului.

Preluand traditiile culturii antice greco-romane, clasicismul corespundea, in arhitectura, cerintelor "domniei ratiunii' pe care o proclamau filosofii burgheziei revolutionare. De aceea, in cadrul miscarii artistice a vremii, clasicismul a fost considerat, in toate tarile Europei, stilul revolutiei burgheze.

Formele arhitecturii clasiciste erau concepute si solutionate in vederea satisfacerii functiilor specifice fiecarei cladiri, cu ajutorul unor scheme de plan si compozitii spatiale ordonate si simetrice. De asemenea, mijloacele de expresie plastica ale ordinelor arhitecturale (cele mai des intalnite in tara noastra fiind doricul grec, doricul roman si toscanul), decoratia adecvata, spatiile vaste si armonios proportionate confera arhitecturii clasiciste, in general, si celei realizate in tara noastra, in particular, o impresie de monumentalitate, de sobrietate si de echilibru. "În opozitie cu barocul, () - stil care a avut la baza tot arhitectura clasica romana, dar care a interpretat-o in scopul obtinerii unor efecte tari, a unei emotivitati exagerate, folosind forme cu multe curburi contorsionate, irationale - clasicismul, interpretand elementele aceleiasi arhitecturi clasice, s-a bazat pe ratiune, pe simplitate, pe sobrietate'.

Procedeul preluarii si prelucrarii formelor clasice in tarile romane este, insa, mult mai vechi decat secolul al XIX-lea, care a insemnat generalizarea acestei experiente. În Moldova, fenomenul interpretarii unor forme clasice a fost cunoscut inca de la mijlocul secolului al XVII-lea, odata cu zidirea, in Iasi, a bisericii Golia (1652 - 1660), in arhitectura careia se afla si elemente ale Renasterii. Încorporand procedee clasicizate de tratare a fatadelor, biserica Golia inaugureaza astfel tendinta a arhitecturii moldovenesti de a se integra, mentinandu-si caracterul autohton, in evolutia stilurilor arhitecturii europene.

De altfel, in intreaga Europa, la jumatatea secolului al XVII-lea, se practica o arhitectura care, pastrand in fiecare tara un caracter specific, recurgea la un arsenal plastic-decorativ ce avea ca punct de plecare Renasterea, capatand fie forma barocului, fie a clasicismului sau a unei Renasteri intarziate cu puternice caractere locale. Cu exceptia folosirii in Moldova a unor bolti caracteristice Renasterii - la incaperi de importanta secundara -, arhitectura renascentista nu influenteaza insa decat decoratia fatadelor, iar procedeele de constructie, rezolvarea spatiilor, volumelor si silueta raman cele traditionale.

În afara de aceasta, generalizarea clasicismului la constructiile religioase si apoi la cele civile s-a realizat in urma unei perioade de cautari, de oscilatii intre vechi si nou. În cursul acestui proces, vechiul si traditionalul s-a impletit cu elementele noului stil. Acestea din urma s-au impus indeosebi in "latura cea mai mobila si receptiva a arhitecturii: plastica decorativa: formele de plan, conceptia spatiala si structura continuand sa fie gandite si realizate in spiritul si cu mijloacele tehnicii traditionale si locale. Desigur, bisericile reprezentative pentru noul stil raman acelea care au aplicat normele clasicismului "cu mai multa stiinta si consecvent, atat la determinarea formelor planimetrice si a solutiilor spatiale, cat si la elaborarea elementelor de plastica arhitecturala si decorativa.

Se disting doua tipuri de constructii religioase ce se incadreaza in clasicism: unul central (cu baza circulara) si altul longitudinal, mai des intalnit fiind ultimul tip.

Printre primele exemple ale arhitecturii clasicismului se poate situa biserica Sf. Haralambie din Iasi (1797 - 1884).

Toata ornamentatia, atat exterioara cat si interioara, a bisericii Sf. Haralambie (cornisele, consolele din interior, scoicile care incoroneaza ferestrele de pe laturi etc.), se inspira din clasicismul de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. În genere, biserica Sf. Haralambie aduce, in proportii mai reduse, cu catedrala din Kozelti, zidita intre 1748 - 1757. Cat priveste tipul longitudinal, acesta a fost adoptat pentru un numar relativ mare de edificii de cult. Printre acestea, mai reprezentative si demne de a fi mentionate in mod special, sunt doua biserici iesene: Sf. Spiridon si biserica manastirii Frumoasa.

Biserica Sf. Spiridon, construita in anii 1804 - 1805, ilustreaza noua conceptie arhitecturala, bazata pe ideea tratarii unitare a spatiului interior destinat credinciosilor. Compusa simetric in raport cu cele doua axe principale, cladirea cuprinde o singura nava, incadrata de doua anexe mici, putin mai inguste: spre rasarit - incaperea altarului flancata de proscomidie si diaconicon, iar spre apus - un vestibul cu un mic depozit si o casa de scara ce conduce la cafas. În starea actuala, nava bisericii Sf. Spiridon este incoronata, in mijloc, cu o singura turla octogonala, muchiile octogonului fiind ascunse de cate un pilastru canelat. Aceasta turla masiva este sprijinita, lateral, direct pe peretii exteriori, iar in sens longitudinal, pe doua bolti semicilindrice. Fatadele sunt fragmentate in cateva nise dreptunghiulare, bine profilate, in care se inscriu - la cele trei de la mijlocul fatadelor laterale - cate o arcatura oarba, afara de curbura arcadei, care primeste o fereastra semicirculara, ajustata liniei curbe si limitata, la partea de jos, de un pervaz montat pe o consola inecata in zid. Fatadele inguste, de la apus si rasarit, sunt ornate la partea superioara cu cate un fronton triunghiular asezat pe stresina, pe acelasi plan vertical cu zidul bisericii. În felul acesta, s-a evitat introducerea unor stalpi pe restul edificiului, exceptand pilastrii de la turla si cei de la chioscul vestiar.

Clopotnita de la intrarea in manastirea-spital si zidita la 1786, (dupa cum indica data inscrisa deasupra portii), a cunoscut trei stadii, fiind refacuta la 1807 - 1808 si apoi reparata la 1862. Pentru perioada dintre 1808 si 1862, avem o infatisare a monumentului redata de o gravura din "Albumul' lui J. Rey din 1845. În aceasta prezentare, turnul se compune din trei parti suprapuse: partea inferioara, care cuprinde partea boltita de la intrare, ne apare sub forma unui bloc cubic masiv de piatra netencuita avand pe laturi mici ferestruici etajate si deasupra acestui corp masiv, care serveste drept soclu restului zidirii, se afla camera clopotelor, fiind mai zvelta si prezentand, pe fiecare fata, cate o deschidere arcuita. Aceasta parte a edificiului, mult mai eleganta si care se rupe de orice continuitate de stil cu soclul, este tratata in spirit baroc. Cele patru muchii ale paralelipipedului sunt tesite pe toata lungimea lor si decorate cu cate un grup de patru pilastri plati cu capiteluri ionice, dintre care cei doi pilastri din mijloc sunt angajati cu partea lor de jos in doua console ce-i acopera pe o treime din inaltime si se sprijina pe soclul de peste poarta. A treia parte a edificiului, cea superioara, ofera un acoperis bulbar, de o structura fina si de o inspiratie ruseasca. Partea de jos a monumentului, lipsita de orice ornamentatii, contrasteaza puternic cu eleganta constructie careia ii serveste de soclu si care inlocuieste partile superioare, daramate, ale vechiului turn.

Reparatia de la 1862, in urma careia turnul si-a capatat infatisarea de astazi, vizeaza in special acoperisul si se limiteaza, in ceea ce priveste corpul cladirii, sa acopere cu tencuiala soclul, spre a-l pune mai mult in armonie cu etajul. Totodata, s-a introdus o modificare si la ferestruicile soclului, care sunt acum taiate in cruce si prevazute cu un chenar simplu, bine reliefat. Se cuvine a fi remarcat ca acoperisul, care avea o cupola bulbara (de model rusesc), ofera acum o cupola in forma de culion, (caciula), tot de inspiratie ruseasca. Cupola de la 1862, care domina edificiul pana azi, are insa un aspect cu mult mai greoi decat aceea cu aspect bulbar de la 1809. Turnul de la Sf. Spiridon servea de intrare in incinta manastirii, altadata inchisa intre ziduri, zidul de la fatada urmand traseul actualului grilaj al spitalului. Demna de mentionat este si prezenta celor doua fantani (cismele) care incadreaza intrarea in curtea spitalului Sf. Spiridon, fiind asezate de o parte si de alta a gangului boltit de la parterul turnului. Caracteristice pentru formele si ornamentatia lor baroca, de origine orientala mediteraneana, aceste fantani au o plastica decorativa asemanatoare cu cea a cismelei de la manastirea Golia. Toate sunt construite din piatra si compuse sub forma unor portaluri oarbe. Gura prin care tasnea apa este prinsa intr-un panou polilobat, compus din ciubuce decorative fasonate in forme de vrejuri si flori. Panoul decorativ este incadrat de doi pilastri, care sustin un coronament cu un fronton realizat din ornamente in forma de vrejuri, dispuse in curbe si contracurbe. Acest motiv decorativ central este incadrat intr-un alt panou de aceeasi forma si compus din acelasi fel de ornamente ca si frontonul.

Un plan asemanator celui al bisericii Sf. Spiridon are si biserica noua (1836) a mai vechii manastiri Frumoasa, care se afla situata la poalele dealului Cetatuia, pe un damb ce domina zona inundabila a paraului Nicolina. Asa cum ne apare astazi, manastirea Frumoasa si celelalte constructii ale complexului arhitectonic de aici sunt rezultatul unor lucrari care au inceput acum patru secole si au suferit, in epocile urmatoare, transformari radicale. Aceste locuri au intrat in istorie in timpul domniei lui Petru Schiopul (1574 - 1579 si 1582 - 1591).

Prima mentiune a numelui "Frumoasa', pentru acest monument, apare in limba greaca, pe o evanghelie de la 1723, dar el a devenit cunoscut in timpul domnitorului fanariot Grigore Ghica. Numele manastirii Frumoasa trebuie pus in legatura cu "pitorescul de basm' al locului, unde se inaltau biserica si curtile domnesti. "Iazul inconjurator, care intregea splendoarea decorului natural, facea din manastirea Frumoasa o mica cetate pe o insula'. În a doua parte a primei domnii, intre 1729 - 1730, Grigore Ghica a refacut manastirea Frumoasa imprejmuind-o cu zid, iar in incinta au fost edificate palate ce erau folosite ca resedinta de vara si loc de petrecere, unde domnitorul si curtenii organizau plimbari cu barcile si chefuri cu lautari. Însa, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui urmator, la Frumoasa se accentueaza semnele parasirii. Fapte deosebite, care sa retina atentia, nu se mai intampla aici pana in 1821, cand palatele ridicate de Grigore Ghica isi deschideau portile in fata lui Ionita-Sandu Sturdza a carui domnie punea capat stapanirii fanariote de peste o suta de ani in Moldova. dupa o absenta de 15 ani, timp in care biserica manastirii era amenintata sa se ruineze, Frumoasa revine in atentia oficialitatilor iesene in anul 1836, cand, din initiativa arhimandritului Ioasaf Voinescu, incepe rezidirea monumentului (1836 - 1839).

Inscriptiile din interior, din dreptul portretului lui Ioasaf Voinescu, precizeaza ca lucrarile au fost ispravite in anul 1841. Anul 1839 se refera, probabil, la terminarea lucrarilor exterioare. Cu anul 1863, data secularizarii averilor manastiresti, Frumoasa intra intr-o noua etapa istorica. Averile bisericii sunt trecute in patrimoniul statului, iar casele domnesti de aici sunt transformate in cazarma si, mai tarziu, in spital militar. Astfel, noua destinatie data palatelor.

Biserica actuala de la Frumoasa este, in esenta, un monument ce apartine tot primei jumatati a secolului al XIX-lea ea poarta din plin pecetea timpurilor in care a fost reconstruita, chiar daca s-au folosit temelii si ziduri mai vechi. Biserica manastirii Frumoasa, cu ziduri de culoare alb-cenusiu, impresioneaza prin monumentalitate. Ea este construita in forma de nava si se intinde pe o lungime de 37 metri si o latime de 15 metri. Planul, asemanator cu cel al bisericii Sf. Spiridon, pleaca de la o axa longitudinala, in vederea realizarii unitare a spatiului interior.

În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dupa infaptuirea Unirii Principatelor romane (1859) si, mai cu seama. dupa dobandirea Independentei de stat a Romaniei (1877), dezvoltarea capitalismului genereaza un proces de urbanizare a centrelor oraselor, care se imbogatesc cu cladiri monumentale ale noilor institutii burgheze. Daca in cursul oranduirii feudale, singurele programe de arhitectura la orase erau cel al locuintei si cel religios, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea se construiesc edificii publice cu caracter laic.

Desi in cadrul arhitecturii celei de a doua jumatati a veacului al XIX-lea i-si mai fac aparitia romantismul si ecletismul, totusi constructiile neoclasice continua sa persiste pana la sfarsitul secolului si chiar la inceputul celui urmator.

Un monument maret, in care se recunosc atat unele trasaturi ale clasicismului, cat si cele ale romantismului, este biserica Barboi. Zidita in stil bizantin, biserica are cinci bolti interioare care se spijina pe doua randuri de coloane inalte, dintre care patru sunt de marmura.

Ansamblul de constructii din care face parte biserica Barboi are in special o valoare urbanistica, indeosebi prin prezenta turnului sau inalt. Aceleasi orientari neogotice le regasim in expresia exterioara a bisericii Lipovenesti aflata pe malul Bahluiului.

Putem afirma ca arhitectura Iasiului, in secolul al XIX-lea, a cunoscut o mare dezvoltare, oglindind principalele curente ale arhitecturii europene, dominante in tara noastra in aceasta perioada: clasicismul, romantismul si ecletismul. În pragul secolului XX, orasul Iasi a adoptat stilul national, ce s-a dezvoltat si a continuat sa persiste in primele patru decenii ale veacului nostru, dupa care s-a trecut la o arhitectura net moderna.

Începand din al IV-lea deceniu al secolului XX, este uneori cultivat un clasicism "inghetat', exprimat prin edificii sobre, nu lipsite de importanta, distincte in ansamblul peisajului arhitectural. Asa este, spre exemplu, cladirea Bibliotecii universitare "M. Eminescu', construita de arhitectul Constantin Iotzu.

În general, impresionantele realizari arhitectonice ale Iasiului, de certa altitudine estetica, adevarate documente istorice, sunt strans legate de viata oamenilor de pe acest teritoriu si de realitatile sociale si culturale din etapele istorice pe care le ilustreaza.

Si despre care, prin trasaturile specifice, ne vorbesc elocvent si emotionant, indemnandu-ne sa pastram si sa punem in valoare acest veritabil tezaur, dupa cum locuitorii Romei, de pilda, o fac pentru orasul lor si pentru imprejurimile lui.