Izvoarele Romei antice

Izvoarele Romei antice

Interesul pentru consemnarea evenimetelor istorice s-a manifestat la Roma doar spre sfarsitul veacului al III-lea i.Chr. El rezulta din constientizarea faptului ca Roma era pe punctul de a deveni o parte a lumii civilizate, fiind inconjurata de state cu o lunga si glorioasa istorie. O asemenea genealogie reprezenta pentru Roma o necesitate vitala. Acum Quintus Fabius Pictor, reprezentant al aristocratiei romane, scrie, in greceste, o istorie a Romei; Cn. Naevius, un poet din Campania, a compus in latineste un poem epic despre primul razboi punic, poem care cuprindea si informatii privitoare la istoria straveche a Romei. De atunci exista o bogata traditie istorica romana, care denota caracterul intentionat apologetic al scrierilor, precum si amprenta punctului de vedere al aristocratiei asupra continutului.

In paralel, exista si o traditie a istoricilor greci, care au observat Roma din afara, traditie mult mai complexa. O data cu razboiul Romei impotriva regelui Pirus al Epirului, lumea greaca a inceput sa ia in seama importanta Romei. Primul istoric grec al Romei a fost Timaios, care exilat la Atena de regele Agatocles al Siracuzei, scrie o istorie a Siracuzei si o istorie a lui Pirus. El consemneaza istoria timpurie a Romei, alaturi de care prezinta date despre religia romana, unele obiceiuri romane, sistemul monetar, clasele censitare.

Un secol mai tarziu, Polibiu din Megalopolis isi va consacra activitatea de istoric relatarii infrangerii Cartaginei de catre Roma in cele doua razboaie punice, dar si a statelor grecesti, precum si promovarea acesteia ca putere dominanta in Mediterana. Incepand cu ultimul secol al Republicii, cantitatea si natura informatiei se schimba radical. Este suficient sa amintim scrierile lui Cicero sau consemnarile lui Sallustius (Despre conjuratia lui Catilina, Dspre razboiul cu Jugurtha).

De la istoricii Romei care au scris inainte de Caesar s-au pastrat doar fragmente. Aceste lucrari sunt folosite in istoriile celor care au scris in timpul Principatului lui Augustus: grecul Dionysos din Halicarnas (Istoria timpurie a Romei care acopera perioada de timp pana la primul razboi punic) si latinul Titus Livius (Istoria Romei de la intemeierea ei, trateaza istoria Cetatii eterne pana la infrangerea lui Varus in Germania, in anul 9 d.Chr.). Pe langa scrierile istoricilor timpurii, in cele doua lucrari sunt cuprinse si consemnArile oficiale romane.

Alti autori, de mai mica anvergura, abordeaza aceeasi problematica. Diodor din Sicilia (sfarsitul sec.I i.Chr.) este autorul unei istorii universale din cele mai vechi timpuri pana in zilele sale. Desi din opera sa ne-au parvenit doar extrase, el are meritul de a fi copiat sau parafrazat surse mai vechi, conservand astfel material de buna calitate. Ceilalti autori apartin perioadei renasterii literaturii grecesti din sec.II d.Chr. si inceputului celui urmator. Appian, nascut la Alexandria, a scris o serie de monografii despre razboaiele purtate de Roma in timpul republicii. Razboaiele civile, reprezinta o istorie a ultimului veac al Republicii, care cuprinde singura relatare serioasa despre istoria agrara a Italiei.

Plutarh din Cheronea compune o serie de biografii paralele ale oamenilor de vaza greci si romani, ce cuprind figuri semilegendre (Romulus) si personalitati istorice precum Iulius Caesar. Ele sunt demne de incredere in masura in care izvoarele utilizate le permit. In fine, Dio din Niceea, in Asia Mica, un oriental din senatul roman, de la cumpana secolelor II-III d.Chr., istoric riguros, are relatari pentru perioada mijlocie a Republicii care ne-au ajuns in versiunea unui abreviator bizantin.