MESOPOTAMIA

MESOPOTAMIA

Cea dintai mare civilizatie a antichitatii s-a constituit in Mesopotamia, in vaile fertile ale Tigrului si Eufratului. Mesopotamia, denumita astfel de vechii greci, era Tara dintre rauri (mesos - mijloc, potamos - fluviu).

Termenul de civilizatie mesopotamiana este unul generic, el insumand contributiile culturale a trei popoare: cei mai vechi, sumerienii, au ocupat sudul tarii; akkadienii, populatie de origine semita, stabiliti in zona centrala, sunt fondatorii Babilonului; asirienii, triburi razboinice pornite din tinuturile muntoase, cuprind zona nordica.

1. Cadrul geografic

Mesopotamia se margineste la nord cu Muntii Armeniei, la est cu podisul Iranului pana la Muntii Zagros, la sud cu Golful Persic, iar la vest cu stepa siriano-palestiniana (o prelungire a desertului arabic). Fluviul Tigru (1.850 km lungime) izvoraste din Muntii Armeniei, din apropierea lacului Van, iar Eufratul (600 km lungime) isi are izvoarele la est de Erzerum. Revarsarile anuale ale apelor celor doua fluvii, provocate de topirea zapezilor din munti, au adus in campia din centrul si sudul Mesopotamiei malul fertil pentru agricultura. Cursurile celor doua fluvii, care in antichitate se varsau prin doua guri separate in Golgul Persic, a suferit numeroase modificari in de-a lungul mileniilor, astfel incat astazi constatam ca orasele antice de pe Eufratul inferior (Lagas, Ur, Umma, Nippur) apar plasate mult spre est de actualul duct al fluviului.

Spatiul dintre cele doua fluvii nu are o structura unitara. Partea sa sudica era, inainte de mileniul IV i.Chr., o zona mlastinoasa, nelocuibila. Instalarea aici a primelor comunitati umane a necesitate depunerea unui deosebit efort pentru drenarea si regularizarea revarsarilor de apa prin construirea unor canale de irigatie. Resursele sale naturale sunt reduse. Singura materie prima care se gasea din abundenta, lutul, era larg utilizata in constructii si olarit. Absenta lemnului, pietrei si a minereurilor a determinat dependenta comunitatilor umane din regiunile invecinate, muntoase. Vegetatia saraca a pretins un efort uman permanent pentru punerea in valoare a pamintului. Doar ne putem explica prosperitatea deosebita a zonei, concentrarea demografica ridicata, care au favorizat dezvoltarea urbana si aparitia statului.

Parti din centrul, precum si nordul Mesopotamiei, cu o altitudine mai ridicata si avind resurse naturale mai mari (lemn, piatra si metale: arama, plumb, argint si fier), a cunoscut o evolutie mai timpurie.. Aici insa se va dezvolta de timpuriu, pe langa cresterea animalelor si cultura arborilor fructiferi.

Izvoare

Pentru cunoasterea etapelor pe care le-a parcurs aceasta civilizatie, tebuie sa apelam la urmatoarele categorii de izvoare:

1. Lucrarile scriitorilor antici. Spatiul mesopotamian este consemnat doar in sursele tirzii. Pana spre mijlocul secolului XVIII, singurele informatii de care dispuneau specialistii despre Mesopotamia proveneau din doar povestirile biblice (Vechiul si Noul Testament), care evocau puterea babilonenilor si a asirienilor, ambele forte implicate in istoria regatelor evreiesti (Iuda si Israel), precum si prin unele relatari ale scriitorilor greci. Alte popoare, precum sumerienii, nu erau cunoscute nici macar cu numele.

Herodot arata interes pentru aceasta zona care devenise parte componenta a imperiului persan. In opera sa "Historii" (Cartea IX), care dateaza din prima jumatate a sec. V i.Chr. si-a propus sa trateze istoria celui mai redutabil dusman al Greciei, Persia. In redactarea acestei lucrari, el utilizeaza o serie de izvoare istorico-geografice mai vechi, in primul rand opera lui Hecateu din Milet, la care a adaugat si numeroase informatii culese de el insusi la fata locului (Egipt, Asia Mica, Babilon). Parintelel istoriei ne furnizeaza date privind revarsarile Tigrului si ale Eufratului, fertilitatea solului, obiceiurile, credintele, religia si cultura acestei zone. Datele istorice au in general ca sursa legendele. Cele mai exacte se refera la evenimente mai apropiate de momentul in care a vizitat Mesopotamia (rascoala babilonenilorde la inceputul domniei lui Darius I). Descrierea pe care ne-a lasat-o Herodot asupra Babilonului este foarte exacta. Sapaturile arheologice efectuate de misiunea germana condusa de Robert Koldewey le-a adus confirmarea deplina.

Putin timp dupa Herodot a trait Ctesias din Knidos, care, in calitate de medic al regelui Artaxerxes, a putut face investigatii personale in arhivele din Susa. Citate din lucrarea sa intalnim la Diodor din Sicilia.

Diodor din Sicilia, in lucrarea ABibliotheca Historica", a consemnat o serie de date si informatii pretioase despre astronomia si astrologia vechilor babiloneni.

Strabo, in AGeographia" sa ofera informatii de natura geografica despre revarsarile celor doua fluvii, despre fertilitatea solului si cultura pomilor fructiferi (curmalul in primul rand), ca si despre obiceiuri, credinte, hrana, imbracaminte etc.

Berosos, mare preot al templului zeului Marduk de la Babilon, contemporan cu Alexandru Macedon, a scris ABabiloniaka" in trei carti. Prima (AIntelepciunea") cuprinde legendele babiloniene despre epoca anterioara potopului. Celelalte doua carti tratau istoria Mesopotamiei incepand cu potopul legendar si pana la sfarsitul domniei lui Alexandru Macedon (323 i.Chr.). Fragmente din lucrarea lui Berosos le intalnim in operele lui Josefus Flavius si Sextus Iulius Africanus.

Monumentele scrise. La datele oferite de scriitorii antici se adauga informatiile aduse in Europa de unii calatori si exploratori care au trecut prin Mesopotamia. Primul european care intreprinde o calatorie intre anii 1165-1173 in Orient este rabinul Benjamin din Toledo. Relatarea calatoriei sale, redactata in ebraica si publicata abia in 1543 la Constantinopol, cuprinde date despre Ninive si Babilon.

Semnificativa ramane apoi calatoria intreprinsa de cavalerul roman Pietro della Valle (1586-1652), originar din Roma, care in peregrinarile sale prin Orient, vizitand colinele (tell-urile) din vecinatatea orasului modern Hilla, a identificat ruinele anticului Babilon, iar in 1621 a adus o serie de copii dupa inscriptii cuneiforme din palatul regal de la Persepolis.

In secolele XVII-XIX, multi calatori au trecut prin Mesopotamia, incercand sa gaseasca orasele mentionate in scrierile sacre ale evreilor sau la Herodot. Carsten Niebuhr (1733-1855), un geolog german aflat in slujba regelui danez, participa la o expeditie in Orient (Egipt, Yemen, Mesopotamia, 1761-1767) unde face observatii asupra ruinelor antice. In lucrarea redactata dupa aceasta calatorie (AJurnal de calatorie in Arabia si tarile vecine", 1772) descrie si reproduce planul ruinelor stravechii Ninive si copiaza inscriptii cuneiforme de la poarta palatului regal din Persepolis. C. Niebuhr a observat ca una din inscriptiile copiate cuprindea trei grupuri diferite de scrieri, fiind vorba de fapt de trei inscriptii redactate in limbi diferite.

In ce priveste sursele scrise directe, monumentele cele mai semnificative au rezultat in urma descoperirii arhivelor de la Ur (peste 30.000 de tablite, valoroase datorita valorii si dicersitatii informatiei oferite), Drehem (cca. 10.000 de tablite, datate in timpul dinastiei a III-a din Ur), Mari (peste 25.000 de tablite deosebit importante ca sursa istorica) sau Ninive. Acestora li se pot adauga diferitele categorii de inscriptiile (de fundatie, de pe reliefuri , comemorative, texte legislative etc.) descoperite in diferite centre ale Mesopotamiei.

Descifrarea scrierii cuneiforme si recunoasterea limbii sumeriene au permis cunoasterea continutului diferitelor categorii de texte: legislative (codul lui Hammurabi, legile asiriene), inscriptii de fundatie (Gudea, Assur nazirpal II), inscriptii comemorative (Entenema, Salmanassar II, Assurbanipal II), texte literare si religioase ( epopeea lui Ghilgamesh, mituri ale creatiei, mitul potopului etc.). Cercetarile arheologice, in special cele moderne, contribuie in mare masura la reconstituirea istoriei si civilizatiei mesopotamiene.

3. Resturile culturii materiale. Descoperirile facute in urma cercetarilor arheologice reprezinta o continuare a investigatiilor superficiale intreprinse de diferiti voiajori in secolele XVI-XVIII si la inceput de XIX care au reusit sa adune o serie de antichitati la marile muzee.

Pe la mijlocul secolului XIX incepe epoca marilor descoperiri arheologice, inaugurata de Paule Emile Botta (1802-1870). Numit in 1842 consul al Frantei la Mossul, acesta a fost atras de marile coline pe care arabii le numeau tell-uri. Primele cercetari, fara rezultate palpabile, le-a facut pe colina de langa Mossul, numita Kuyundjik. Apoi, trece la cercetarea tell-ului de langa localitatea Khorsabad, unde descopera numeroase sculpturi cu reprezentari umane sau de animale fantastice, precum si inscriptii cuneiforme. Descoperirea lui P.E. Botta reprezinta palatul de vara al regelui Sargon II (721-705) de la Dur-Sarukin.

Cativa ani mai tarziu, in 1845, englezul Austen Henry Layard (1817-1894), ajuns la Mossul, a inceput cercetarile pe colina Nimrud, aflata, pe Tigru, la 50 km in amonte. Layard a scos la iveala tablite cu inscriptii cuneiforme, reliefuri reprezentand scene de lupta, statui etc. Descoperitorul lor nu stia atunci ca pe colina Nimrud identificase biblicul oras Kalakh, capitala regelui asirian Assurnarsipal II.

Apoi, in 1846, A.H. Layard a inceput cercetarea colinei de la Kuyundjik, unde investigase, fara succces, si P.E. Botta, reusind sa dezveleasca zidurile cetatii Ninive. Dobindind calitatea de expert al British Museum, el va scoate la lumina palatul regelui asirian Assurbanipal , unde a descoperit si biblioteca acestuia, constituita din 20.000 de tablite de lut. Cercetarea unei alte coline din apropierea Tigrului, Kallak-Sergat, duce la scoaterea la lumina a unui alt oras, care s-a dovedit a fi Assur, prima capitala a Asiriei.

La Londra, unde descoperirile sale i-au adus o mare popularitate, va publica doua importante studii: ANinive si vestigiile sale" (1849) si ANinive si Babilon" (1853).

Prin cercetarea partii de nord a Mesopotamiei, descoperirile datorate lui P.E. Botta si A.H. Layard au pus bazele unei noi stiinte, asirologia.

Cercetarile arheologice propriu-zise in Babilon sunt datorate englezului Claudius James Rich (1786-1812), numit consul general al Marii Britanii, care descopera valoroase materiale arheologice (sigilii, caramizi smaltuite cu personaje in relief), pe baza carora intocmeste un raport (AComunicare asupra ruinelor Babilonului") ce a stirnit un real interes. Mai tirziu (1887), misiunea germana condusa de Robert Koldewey (1855-1925) incepe cercetarea sistematica a Babilonului. Timp de 18 ani, Koldewey a reusit sa dezveleasca ruinele cetatii ridicate de Nabucodonosor, Babilonul (fundatiile turnului Babel, fundatiile cetatii cu numeroasele ei turnuri de aparare, promontoriile gradinilor suspendate ale Semiramidei, palate, temple, poarta zeitei Istar).

Valoarea deosebita a vestigiilor arheologice scoase la iveala de cercetarile intreprinse in secolele XVIII-XIX, care incintau privirile vizitatorilor din marile muzee europene, nu putea fi inteleasa in profunzime deoarece textele cuneiforme prezente pe tablite de lut sau pe unele inscriptii nu-si puteau dezvalui secretele.

Inceputurile descifrarii semnelor cuneiforme este datorata unui profesor de greaca veche si latina de la un gimnaziu din Göttingen, Georg Friederich Grotenfend (1775-1853) care era un talentat deslegator de rebusuri. Cunoscind literatura din epoca referitoare la Mesopotamia si izvoarele grecesti si latine despre persi, dupa ce a analizat, copiile inscriptiilor facute de C. Niebuhr, acesta intuieste ca titulatura folosita de suveranii persani moderni nu poate fi diferita de cea utilizata de regii ahemenizi sau sasanizi ai Persiei. Astfel, G. Grotefend a reusit sa descifreze, prin deductie, 10 semne cuneiforme gratie numelui a doi regi din dinastia Ahemenizilor: Darius (Darayawans) si Xerxes (Xsayarsa). Manuscrisul lucrarii lui Grotefend (AContributii la descifrarea scrierii cuneiforme de la Persepolis") va fi publicat abia in anul 1893 de catre W. Meyer. Dupa el, alti cercetatori au ajuns la rezultate asemanatoare, care au favorizat descifrarea scrierii cuneiforme. Dintre acestia amintim pe Henry Rawlinson (reprezentant al Companiei Indiilor Orientale si consul englez la Bagdad, dispunind de o buna pregatire filologica), care a copiat inscriptia cuneiforma trilingva (elamita, babiloneana si paleopersana) a lui Darius de pe stinca de la Behistum. In anul 1857, Rawlinson a anuntat caile pe care le-a urmat in descifrarea scrierii cuneiforme a limbii paleopersane si a celei babilonene.

Confirmarea descifrarii scrierii cuneiforme este oferita de initiativa ASocietatii Asiatice" din Londra care in 1857, propunind mai multor savanti (Rawlinston, Hincks, Fox, Talbot, Oppert) traducerea simultana a unei inscriptii a lui Tiglatpalassar I, rege al Asiriei, a constatat gasirea cheii pentru descifrarea scrierii asirienilor si babilonenilor. In continuare, eforturile orientalistilor vor fi concentrate pentru descifrarea textelor cuneiforme redactate si in alte limbi utilizate in antichitate (sumeriana, akkadiana etc.). De aici inainte, prin lecturarea textelor cuneiforme, orientalistii aveau acces direct la literatura asiro-babiloneana, la textele ei juridice, economice istorice, sapientiale etc.

Pina la inceputul secolului XIX, din istoria Orientului antic erau cunoscute doar perioadele tirzii (epoca imperiilor neobabilonean, ahemenid, istoria oraslor feniciene si a regatelor iudaice). Despre Sumer nu se amintea nimic. Primul care a banuit existenta unui popor care a creat scrierea cuneiforma si inceputurile civilizatiei mesopotamiene a fost lingvistul irlandez Edward Hincke, in anul 1850. Numele poporului nesemit ce a inventat scrierea cuneiforma, sumerienii, a fost precizat de catre Jules Oppert, in urma cercetarilor asupra limbii babilonene, dupa titlul de rege al Sumerului si Akkadului ce si-l luau monarhii din Mesopotamia.

In anul 1877, francezul Ernest de Sarzec (1837-1901, diplomat francez numit consul la Basrah), exploreaza sudul Mesopotamiei, unde descopera un oras al civilizatiei sumeriene, Lagas.

Prima expeditie americana a Societatii Orientale a Universitatii din Chicago, condusa de John Peters, la Niffar (150 km sud de Bagdad) a dus la descoperirea orasului sumerian Nippur.

In secolul XX, cercetarile arheologice continua cu o si mai mare amploare. Pe Eufratul superior, o misiune franceza condusa de André Parrot a descoperit si cercetat pe colina Hariri, in anul 1933, vechiul Mari, capitala unui infloritor regat semitic din vremea lui Hammurapi. Inscriptiile descoperite aici reprezinta o importanta sursa de informatii privind relatiile politico-comerciale intretinute de statele din Mesopotamia cu cele vecine in secolele XVIII-XVII i.Chr.

Cercetarile intreprinse intr-o serie de coline din sudul Mesopotamiei au condus la identificarea oraselor sumeriene Ur (colina Mukkajar), Uruk (colina Warka), Suruppak etc. Intre descoperirile de mare insemnatate pentru istoria Sumerului, se numara cele rezultate in urma cercetarilor efectuate la Ur de L.C. Woley (1880-1960) de la Universitatea din Oxford, care descopera, pe langa o serie de edificii civile sau de cult, si cimitirul regal (1850 de morminte, dintre care 16 au apartinut unor suverani, cu un bogat inventar funerar).

L. Wooley a initiat sapaturi, inca din 1927, si in tell-ul de la el-Obeid. Prin investigatiile cercetatorului american E. Mackay (1880-1943) de la Universitatea din Chicago pe colina de la Djemdet-Nasr vor fi definite cele mai vechi etape de locuire din spatiul mesopotamian, care preced constituirea oraselor-stat: El-Obeid, Ur-Uruk si Djemdet-Nasr.

Cercetarile arheologice au surprins, in profunzimea depunerilor de locuire de la Ur, Kish, Shureuppak existenta unor consistente straturi aluvionare, rezultat al unor mari inundatii, plasate cronologic la date diferite. Rezultatul acestor revarsari catastrofale de ape a fost intreruperea pentru un timp a locuiri in orasele amintite. Mitul cu privire la potop a transformat un fenomen cu efecte locale intr-o drama universala.

Printre rezultatele deosebite ale ceretarilor de teren se numara precizarea limitelor teritoriale ale unor orase-state (Ur, Larsa, Umma, Shuruppak), elemente privind urbanistica si arhitectura, compartimentarea pe criterii socio-religioase a oraselor, reconstituirea traseelor canalelor regionale de irigatie etc. De asemenea, investigarea unor necropole, precum cele de la Ur si Kish, au permis cunoasterea naturii particulare a regalitatii sumeriene, a riturilor funerare practicate (bogatia si varietatea inventarului, sacrificii de animale si oameni).

3. Elemente de cronologie relativa si absoluta in spatiul Mesopotamiei

In cadrul cronologiei relative, elementele cu care se opereaza sunt reprezentate de succesiunea structurilor politice, invazii si atacuri, instaurarea unor dinastii straine etc. Acestora li se pot adauga paralelismele si sincronismele ce pot fi stabilite cu situatii similare cunoscute din spatii culturale invecinate (Ur si Mari in timpul dinastiei a III-a; Babilon si Mari in timpul lui Hammurabi etc.). Cele mai importante surse pentru stabilirea cronologiei relative sunt listele regale descoperite la Abu-Salabih (linga Nippur), la templul zeului Enlil, care era locul de incoronare al multora dintre regii oraselor-state mesopotamiene. Daca facem abstractie de durata neverosimil de lunga a dinastiilor, prin care se dorea a fi subliniata vechimea deosebita a acestora, putem opera cu elemente precum dimensiunile variabile ale listelor, natura (divina eroica sau umana a regilor) si originea numelor (sumeriena sau semitica). Aceste liste reprezinta o varianta tirzie (sec. XVIII i.Chr.?), care a suportat in timp unele ajustari, in urma carora unii dintre regii cunoscuti au fost omisi (Eannatum, despre care ne ofera importante date cunoscuta AStela a Vulturilor"). Cu toate acestea, ele ramin totusi un instrument util pentru determinarea cronologiei relative. Ele pot fi comparate si completate cu alte categorii de texte (listele regilor din Mari; inscriptii legate de activitatea unor regi; inscriptii de piese de inventar din cimitirul de la Ur cu numele posesorilor lor care sunt regi istorici; listele regilor asirieni; documentele din arhiva de la Mari etc.).

Pentru stabilirea unor date exacte pentru diferite evenimente din istoria Mesopotamiei, specialistii utilizeaza trei sisteme de cronologie absoluta (lunga, medie si scurta) . Pentru stabilirea acesteia, exista citeva repere, mai mult sau mai putin precise, anul 747 i.Chr. fixat de catre Ptolemeu, care ne-a transmis o lista a regilor persi si babiloneni, avind notati anii de domnie. Aceste indicii pot fi controlate si verificate prin listele regilor asirieni si babiloneni ca si unele fe nomene astronomice consemnate in texte (de exemplu eclipsa de soare care a avut loc in al zecelea an de domnie a regelui Assurdan II). Importante pentru stabilirea cronologiei absolute sunt si sincronismele care se pot stabili intre Akkad, Ur, Babilon, Mari, Asiria, Egipt, regatul hitit.

Pentru fixarea in timp a inceputurilor civilizatiei mesopotamiene, ca si a perioadei numite pre- si protodinastice in ultimul timp unii specialisti apreciaza ca exista suficiente elemente pentru a opera cu o cronologie lunga. Conform acestei pareri, fazele tirzii ale culturii Ur-Uruk si Djemdet-Nasr trebuie plasate in mileniul IV i.Chr.

4. Epoca arhaica. Aparitia si dezvoltarea primelor asezari omenesti

in Mesopotamia

In bazinul celor doua fluvii infloreste de timpuriu o civilizatie neolitica ce va ajunge, dupa o indelungata evolutie, la forme de organizare prestatala. Primele asezari neolitice cu caracter agrar-sedentar apar in nordul si parte din centrul Mesopotamiei pe la 6.500 i.Chr., situate in zona mai inalta, care poseda resurse naturale mai mari (asezarile de la Ghar-i-Khamarband si Qualat Jarmo). Vestigiile arheologice descoperite in primul strat de cultura de la Jarmo, scoase la lumina de Robert Braidwood de la Institutul oriental al Universitatii din Chicago, sunt anterioare utilizarii ceramicii (neolitic aceramic). Ocupatiile acestor comunitati de semi-nomazi erau cresterea animalelor si agricultura rudimentara practicata cu sapaligi de piatra. Asemenea asezari, care cuprind 20-25 de locuinte cu plan rectangular, nu detin elemente semnificative de arhitectura publica si nu evidentiaza existenta unei specilizari ocupationale. Cu toate acestea, ele vor sta la baza aparitiei oraselor-state, intr-un proces evolutiv complex ale carui debuturi vor fi deja vizibile spre mijlocul mileniului VI i.Chr.

O data cu mileniul VI i.Chr., ca urmare a unor funamentale schimbari climatice, cand seceta a transformat regimul ploilor, debitul celor doua fluvii a scazut dand posibilitate aparitiei in Mesopotamia propriu-zisa a primelor asezari omenesti in economia carora agricultura si cresterea animalelor aveau rol precumpanitor.

Cercetarile arheologice din ultimele decenii ne permit sa urmarim, pas cu pas, extinderea locuirii spre zonele aride din sud, moment care coincide si cu accelerarea evolutiei culturale. Astfel, in mileniile VI-V i.Chr. se succed in zona centrala si nordica a Mesopotamiei culturile neolitice cu ceramica pictata Hassuna si Samarra, cvasi-contemporane in mileniul VI i.Chr., precum si Halaf.

Cultura Hassuna, denumita astfel dupa colina Tell-Hassuna, aflata la 40 km nord de Mossul, cuprindea partea de nord-est a Mesopotamiei. Acestei culturi ii este caracteristica o ceramica pictata sau incizata cu motive geometrice, care-si are originea in ceramica asezarii de la Jarmo din Kurdistanul irakian. Asezarile sunt constituite din case cu plan rectangular, construite din chirpici pe un schelet de trestie, apoi din caramida nearsa.

Cultura Samarra se dezvolta pe cursul mijlociu al Tigrului. Principala asezarea a acestei culturi este cea de la Tell-es-Sawan, localizata la limitadintre stepa arida din nord si cimpia aluvionara din sud, care isi incepe existenta pe la 6.000 i.Chr. si dureaza pana la mijlocul mileniului VI i.Chr. Asezarea adapostea cateva sute de persoane in case cu plan rectangular, dispuse aglomerat. Ea poseda o importanta incinta din caramida cruda si sant de aparare. Desi nu existau inca strazi, asezarea dispune de unele elemente de urbanism (un mare spatiu central). Pe plan social, acum structura de clan face loc marii familii. Populatia era cultivatoare de cereale (grau, orz), utilizand un sistem simplu de irigatie. Se cresteau oi, capre, vite. Un element important il constituie cele peste 100 de morminte, sapate sub podeaua locuintelor, care evidentiaza, prin inventarul relativ bogat al unor morminte de barbati, aparitia diferentierii de ordin social.

Pentru evolutia spre orasul-stat, cultura Halaf din nordul Mesopotamiei, care se extindea spre vest pana la M. Mediterana, nu prezinta o importanta deosebita. Ea se constituie din noi grupuri de populatii venite din zona inalta.

Catre mijlocul mileniului VI i.Chr. incep sa apara si primele asezari in campia aluvionara din sudul Mesopotamiei. Practicarea agriculturii, usurata de conditiile naturale ale acestei regiuni (malul roditor) era insa conditionata de saparea unor canale de irigatie, necesare atat pentru a feri ogoarele de inundatie, cat si pentru a le asigura apa necesara culturilor. Acest lucru a obligat de timpuriu comunitatile umane sa-si uneasca efortul pentru amenajarea canalelor si pentru intretinerea acestora, fapt care a constituit un element esential in procesul de unificare si de creere a oraselor-state si apoi a statelor centralizate in sudul si centrul Mesopotamiei. Acum se observa tendinta de diminuare a importantei asezarilor din nord, si un ascendent al comunitatilor care pun in valoare regiunea pina atunci insalubradin sudul Mesopotamiei.

In evolutia ascendenta spre constituirea oraselor-stat, in eneolitic constatam existenta a trei etape istorice distincte. Ele au fost denumite dupa locul unde s-au efectuat primele cercetari arheologice necesare cunoasterii perioadei protoistorice a Mesopotamiei:

4.1. Faza (cultura) El-Obeid (4300-3500 i.Chr.) se pare ca se formeaza ca urmare a unei patrunderi de populatie, venita probabil din spatiul arabic, care ar fi determinat sfirsitul culturii Halaf. Ipoteza isi gaseste confirmarea in sapaturile de la Arpacizah, unde, intre nivelele de locuire halafiene si cele El Obeid, se interpune un nivel de distrugere. Numele si-l trage de la asezarea Tell-el-Obeid de langa Ur, cercetata de arheologii englezi. Sub raport tehnic, acum se introduce roata olarului, fapt ce determina schimbarea tipologiei ceramicii.

Aceasta prima etapa a culturii mesopotamiene este raspandita pe toata intinderea dintre cele doua fluvii. In principalele orase-stat mesopotamiene (Eridu, Ur, Uruk) exista un nivel de locuire apartinand culturii Obeid. Semnificativa pentru aceasta este asezarea de la Eridu, aflata pe tarmul Amarii clocotitoare". De acest oras este legata legenda privitoare la aparitia civilizatiei sumeriene, Eridu fiind considerat cel mai vechi centru politic al tarii. Comunitatea umana din Eridu dispunea de un templu, care probabil reflecta un nivel incipient de societate complexa. Aparitia unui templu unic, edificiu public pentru intreaga comunitate, marcheaza disparitia relatiilor gentilice bazate pe ideea de stramos comun si inlocuirea lor cu un element de coeziune pentru intreaga comunitate, divinitatea tutelara a orasului.

Procesul de urbanizare, de aparitie a oraselor-state, evolueaza rapid spre sfarsitul fazei Obeid (3.5oo i.Chr.).

4. Faza Ur-Uruk (3.500-3.200 i.Chr.) sau Predinastic I. A luat numele celor doua stravechi orase sumeriene unde cercetarile arheologice au precizat si o noua perioada in evolutia culturii mesopotamiene. Ea are ca trasaturi caracteristice constructia de temple din caramida, alaturi de care se ridica primele zigurate. Acestea unesc lumea divina cu cea a oamenilor. Se introduc noi tehnici: piatra pentru construirea fundatiilor templelor, mozaicul facut din conuri de argila cu baza colorata si varful ascutit, infipt in pasta cruda pentru a impodobi peretii constructiilor. Sunt create sigilii cilindrice cu un bogat repertoriu figutativ: plante, animale, zei sau conducatori (monarhi) ai oraselor-state. In perioada de sfarsit a acestei culturi (Uruk IV b) apare scrierea, mai intai pictografica, incizata pe placi (tablite) de argila.

4.3. Faza Djemdet-Nasr (3.200-900 i.Chr.) sau Predinastic II. Poarta numele satului in apropierea caruia a fost descoperita, in anul 1926, asezarea sumeriana. Aceasta cultura cuprinde sudul Mesopotamiei. Acum templele devin monumentale. Se construieste celebrul Templu alb de la Uruk (nivelul III). Pe tablitele de lut cu scriere arhaica, conducatorul este desemnat cu termenul de En (rege-preot). Ambiguitatea acestui termen subliniaza imbinarea puterii sacerdotale cu cea laica la primii dinasti sumerieni. Este perioada istorica in care functiile statului nu sunt inca bine definite. Pe plan economic si social se produc ceea ce s-a numit Arevolutia urbana", cand apar mari asezari, care sunt orase veritabile.

Una din problemele dificile pe care le pune cercetarea acestei perioade din istoria Mesopotamiei este aceea a originii si a limbii populatiilor care au creat cea mai veche cultura din regiune. Textele cuneiforme permit o singura concluzie: locuitorii din sudul Mesopotamiei, cunoscuti sub numele de sumerieni, vorbeau o limba aglutinanta , deosebita de cea a triburilor semite. Antropologic vorbind, daca analizam sculpturile descoperite, sumerienii se deosebeau esential de populatia semita a Orientului apropiat. Cind au venit si, mai ales, de unde au venit sumerienii continua sa ramina o enigma. Privitor la originea sumerienilor, parerile sunt controversate. Unii cercetatori cred ca ei provin din zona nordica, muntoasa (Caucaz sau Asia Centrala). Pe de alta parte, legendele si miturile sumeriene privitoare la originea lor, afirma ca ei sunt un popor venit pe mare. Cert este ca civilizatia Indusului (de tip Harappa) are multe similitudini cu cea sumeriana. O analiza a peisajului descris in miturile si legendele sumeriene, a tipului de vegetatie ar putea arata ca patrie de formare chiar sudul Mesopotamiei. Acest detaliu ar putea indica prezenta timpurie a sumerienilor in zona meridionala careia ii vor impune numele (Sumer). Numele de Sumer desemneaza partea meridionala a Mesopotamiei.

5. Primele formatiuni statale sumeriene: orasele-state (800-350 i.Chr.)

Aparitia statului in spatiul mesopotamian prezinta citeva trasaturi definitorii. Este tipica fragmentarea politica, forma caracteristica de organizare statala fiind orasul-stat. Impunerea autoritatiiunui oras asupra celor invecinate este de scurta durata. De asemenea, este evidenta si periodicitatea cu care elemente alogene (semitice in primul rind), cu mod de viata nomad sau seminomad, se infiltreaza treptat sau prin forta, provocind prabusirea unor structuri politice. Grupurile umane patrunse in acest spatiu se integreaza in tipul de civilizatie pe care il suprapun, uneori pierzindu-si si fizionomia etnica si culturala, cum este cazul ammoritilor sau kassitilor.

5.1. Epoca dinastica arhaica

Se numeste asa deoarece faptele istorice si politice ne sunt cunoscute pe baza listelor dinastice. Datorita insuficientei informatiilor, incercarea de reconstituire a etapelor aparitiei statelor in sudul Mesopotamiei este dificila. Listele de regi sumerieni, intalnite pe tablitele de lut cu scriere cuneiforma, mentioneaza o serie de orase. Ele grupeaza mai multe asezari in jurul unei capitale, conduse de un suveran care poarta titlul de rege sau print. In inscriptii se intalnesc doua titluri diferite pentru a desemna sefii oraselor-state sumeriene: lugal ("sef al orasului-stat") si patesi (sef ce recunoaste dominatia altui centru politic).

Orsul, inconjurat de fortificatii, era centrat in jurul palatului regal si a templului.

Pe tarmul Amarii clocotitoare" (Golful Persic), era situat orasul Eridu. De el este legata legenda privitoare la intemeierea primei domnii sumeriene despre care se spune ca a coborat din cer. La 4 km est de cunoscuta statiune arheologica de la El-Obeid se afla orasul Ur, care a jucat un rol de seama in istoria Sumerului. Tot pe malul Eufratului, era Larsa, iar mai la nord, dar pe Tigru, a fost descoperit orasul Lagash a carui importanta in mileniul III i.Chr. este amintita de numeroase texte si monumente. Rivalul permanent al orasului Lagas a fost Umma, plasat ceva mai la nord. Pe Eufrat, in apropiere este orasul Uruk, iar la nord de acesta, Shurrupak. In zona unde cele doua fluvii se apropie cel mai mult unul de altul, pe Eufrat este situat orasul Nippur, centrul religios al intregului Sumer. La nord de acesta erau orasele Kish si Sippar. In jurul acestor orase gravitau asezari mai mici, insiruite de-a lungul unor canale de irigatie. Cresterea si concentrarea bogatiei are ca rezultat accentuarea diferentierii sociale si aparitia elitelor ereditare. Reprezentanti ai acestor elite isi asuma unele atributii speciale (efectuarea unor lucrari de interes colectiv: fortificatii, lucrari hidraulice, edificii de cult; protejarea teritoriului si garantarea securitatii membrilor comunitatii).

Pe masura valorificarii pamantului fertil, granitele micilor state din Sumer s-au apropiat unele de altele. Din aceasta cauza, inca din prima jumatate a mileniului III i.Chr., a inceput o crancena lupta intre ele pentru pamant si pentru stapanirea sistemelor de irigatii. Incercarile fiecaruia dintre state de a detine controlul asupra retelei de irigatii din Mesopotamia de sud a determinat, in mare masura, lupta pentru hegemonie in Sumer.

Spre mijlocul mileniului III i.Chr. orasul Kish, prin regele Mesilim, ridica pretentii de suprematie in Sumer, la care ajunge, ceva mai tarziu, orasul Lagash. Intemeietorul primei dinastii din Lagash pare a fi fost Ur-Nanse (cca. 500 i.Chr.), cunoscut prin mari lucrari edilitare (temple, palate). Intr-un basorelief, acest rege este infatisat purtand piatra de temelie a unui templu.

Culmea puterii politice a orasului Lagash a fost atinsa in timpul unuia dintre succesorii sai, Eannatum, care inlatura dominatia orasului Kish si-l anexeaza. Apoi isi impune autoritatea asupra oraselor Ur, Uruk, Larsa, Eridu si Umma, devenind astfel stapanul intregului Sumer. Eannatum a repurtat o victorie si asupra elamitilor, vecinii rasariteni ai Sumerului.

Perioada de pace si de prosperitate economica care se instituie dupa aceste succese militare nu este durabila in Lagash. Urmasul sau, Entemena, inabuse rascoala diferitelor orase supuse din Sumer. Intre campaniile militare duse de acesta se distinge cea contra orasului Umma, soldata cu o victorie ce va fi consfiintita intr-un tratat de pace, plasat sub protectia zeilor, care stabilea linia de demarcatie dintre cele doua orase-state. Ulterior, Lagash-ul traverseaza o perioada de criza interna, de instabilitate institutionala datorata preotimii care abuzeaza de pozitia detinuta.

Victoriile militare ale regilor din Lagash, insotite de bogate prazi de razboi, au contribuit substantial la dezvoltarea economica si politica a acestui vechi centru sumerian, dar si la adancirea contradictiilor interne.

Un moment important in istoria Sumerului l-a marcat domnia lui Urukagina (2378-2371), ajuns rege in urma unei revolte populare. Urukaginna este cunoscut ca initiator al unor reforme menite sa stavileasca abuzurile aristocratiei si preotimii si sa instaureze un regim de ordine si de justitie. Urukagina aminteste canalele de irigatie ce le-a sapat si templele ce le-a ridicat sau reconstruit. Acest rege nu si-a putut consolida opera deoarece, doar la sase ani de la preluarea puterii, a izbucnit un nou conflict cu orasul Umma, condus de regele Lugalzaggesi (2375-2350 i.Chr.), a carui domnie inseamna prima mare incercare de constituire a unui stat sumerian.

Intr-adevar, activitatea militara si politica a regelui din Umma nu s-a limitat doar la cucerirea orasului Lagas, ea avind ca obiectiv subordonarea si a celorlalte orase sumeriene. Din inscriptiile sale reiese ca Lugalzaggesi a supus orasele Ur, Uruk, Nippur si altele. De-a lungul unui sfert de veac cat se intinde domnia acestui mare cuceritor, s-a realizat pentru prima data in istoria Sumerului o unificare personala a zonei. Unul din documentele vremii formuleaza clar programul politic al lui Lugalsaggesi ce si-a intins stapanirea asupra Atarilor de la rasaritul si pana la apusul soarelui", Ade la marea de jos (Golful Persic), pana la marea de sus (Marea Mediterana)".

Opera de centralizare politica decurgea din conditiile dezvoltarii economico-sociale a vechiului Sumer: necesitatea conducerii unitare a sistemului de irigatie, inlaturarea frictiunilor si a razboaielor dintre diferitele state sumeriene, necesitatea apararii tinutului dintre cele doua fluvii de atacurile triburilor nomade.

Sumerul exercita o puternica forta de atractie asupra nomazilor din regiunile desertice apusene si rasaritene si asupra populatiilor care locuiau in muntii invecinati cu Mesopotamia.

Accentuarea secetei, care a transformat podisul Arabiei intr-un vast desert, a determinat probabil de timpuriu inaintarea, in valuri succesive, a triburilor semite spre nord si vest. Siria si Canaanul, Mesopotamia centrala si de nord sunt cucerite sau populate de aceste grupuri de pastori, care, in contact cu vechii locuitori ai regiunii, devin sedentari. La sfarsitul fazei Djemdet-Nasr, prezenta lor a fost dovedita in nordul Mesopotamiei unde cercetarile arheologice au scos la iveala marele centru semitic din orasul Mari.

Elementele semite patrunse in Mesopotamia au adoptat cultura net superioara a sumerienilor, au imprumutat de la ei scrierea cuneiforma si au realizat pe seama lor unele centre politice organizate dupa acelasi sistem. Dintre acestea, orasul Akkad a ajuns sa joace in secolul XXIII i.Chr. un rol deosebit de important. Aceste evenimente determina schimbarea centrului de greutate din sudul in centrul Mesopotamiei si constituirea statului akkadian. Pina la urma, statul semitic din Akkad a supus Sumerul unificat de Lugalzaggesi, continuind politica de cuceriri initiata de acesta.

5. Statul sumero-akkdian.

Ca urmare, la mijlocul secolului XXIII i.Chr., in istoria Mesopotamiei incepe un nou si important capitol: statul sumero-akkadian. Opera politica a lui Sargon, adevaratul organizator al statului akkadian, ca si aceea a urmasilor sai (Rimush, Manishtusu si Naram-Sin), care i-au extins mult granitele, nu poate fi just apreciata fara participarea vechilor centre sumeriene, a caror activitate economica si culturala s-a mentinut multa vreme la un nivel superior in raport cu acela al asezarilor semite din regiunea centrala a Mesopotamiei. Trebuie adaugat si faptul, deosebit de important, ca triburile semite instalate in regiunea dintre fluvii au adoptat intr-o atat de mare masura civilizatia sumeriana, incat, cu exceptia deosebirilor de limba, la sfarsitul mileniului III i.Chr. putem vorbi de o cultura sumero-akkadina.

Statul semit al Akkadului a fost organizat de Sargon I (2349-2314). Practicind o politica de forta, el desavarseste ideea crearii unui mare stat centralizat schitata de Lugalzaggesi, fiind primul mare cuceritor si fondatorul unui mare imperiu.

Urcarea sa pe tron este invaluita in legenda. Se pare ca si-a inceput cariera ca intendent al regelui din Kish, in care calitate fondeaza orasul Akkad, unde devine sarun (rege). Va sfarsi prin a-si inlatura suzeranul din Kish, intitulandu-se, pentru a masca uzurparea, rege legitim (Saru-kin) sau Sargon. Pe la 2340 i.Chr. il invinge pe Lugalzaggesi, instaurand dominatia semita asupra Sumerului. In continuare, cucereste Elamul, teritoriul din sud-estul Mesopotamiei, apoi cursul superior al Eufratului cu orasul Mari si nordul Siriei (Amurru).

Ca urmare, este structurat un regat relativ unitar in care regele dispunea de doua instrumente de putere: o armata de mercenari formata din 5.400 de luptatori care-i asigura succesele militare si materializarea programului politic al carui tel principal a fost unificarea Sumerului cu Akkadul si, al doilea, o ideologie exprimata printr-o titulatura de tip universalist (Arege al Sumerului si Akkadului, stapinitor al celor patru tinuturi ale lumii".

Din tinuturile supuse autoritatii sale, regele Sargon incasa insemnate tributuri sau aduna prazi si prizonieri de razboi. In timpul domniei sale s-a extins reteaua canalelor de irigatie, s-a unificat sistemul de masuri si greutati (sechelul = 8 gr., mina = 60 secheli, talantul = 60 mine), fapt care a contribuit la dezvoltarea comertului.

Desele campanii militare au determinat insa impunerea asupra populatiei a unor grele sarcini fiscale. Ca urmare, spre sfarsitul domniei sale si, mai ales, a fiului sau Rimush (2314-2306) a izbucnit o rascoala ce a fost inabusita cu greutate.

Statul akkadian atinge apogeul puterii si prosperitatii sale economice sub regele Naram-Sin (2272-2235), mare personalitate politica, unul din cei mai mari cuceritori ai dinastiei akkadiene, erou al epopeilor babilonene, hitite sau hurrite. Imediat dupa preluarea tronului, noul rege se confrunta cu rascoala oraselor Uruk, Umma si Nippur. Dupa pacificarea acestora, Naram-Sin anexeaza Elamul, transformat intr-o provincie administrata de un guvernator akkadian. Alte campanii militare au purtat trupele sale in nord unde supune regatul semit Mari de pe cursul mijlociu al Eufratului. Apoi infringe armatele principilor din Siria, ajungind pina la M. Mediterana. Datorita politicii de forta pe care o ducea, Naram-Sin dobindeste o autoritate extraordinara, fiind divinizat din timpul vietii. Victoriile dobandite i-au sporit autoritatea, Naram-Sin luandu-si titlul de Arege al celor patru parti ale lumii".

Politica de forta a regilor akkadieni este dublata de o politica economica agresiva, de incurajare a comertului la mare distanta,de intemeiere a unor colonii comerciale la Assur si Ninive si de deschidere a drumului maritim prin Golful Persic si insula Bahrein spre gurile Indusului.

Urmasii lui Naram-Sin nu au putut mentine controlul asupra acestui intins teritoriu. Forta statului akkadian slabeste apoi datorita unor cauze interne (revolta cetatilor cucerite), ea fiind agravata si de presiunea unor atacuri din afara: ale ammoritilor, populatie venita din pustiul Siriei si din est ale triburilor de munteni (gutti), coborate din Muntii Zagros. Acestia din urma vor reusi sa cucereasca intreaga Mesopotamie.

5.3. Perioada dominatiei guttilor (2150-2070 i.Chr.).

Procesul de cucerire al Mesopotamiei a inceput pe la 2190 i.Chr. si s-a incheiat spre mijlocul secolului XXII i.Chr., cand Akkadul a cazut sub stapanirea regilor gutti. Timp de aproape un secol autoritatea guttilor, care inaugureaza o perioada tulbure in istoria Mesopotamiei, a fost mai mult nominala, ei guvernand prin intermediul unor principi supusi. Treptat, gutti au fost asimilati, lasand urme putin concludente in istorie.

Unele orase sumeriene (Lagash, Ur si Uruk) au reusit sa-si mentina o oarecare autonomie, iar in urma decaderii Akkadului, ele dobandesc o mare prosperitate economica. Acum isi consolideaza pozitia politica orasul-stat Lagash, condus de Gudea (2144-2124). In timpul domniei acestuia incepe asa-numita renastere sumeriana. Gudea se va remarca printr-o activitate constructiva intensa (temple, canale de irigatie), prin intensificarea comertului cu teritoriile vecine pentru obtinerea materialelor de constructie deficitare (diorit din Oman, lemn de cedru din Liban).

Indiferent daca Gudea, patesi al Lagash-ului, a fost sau nu complet autonom fata de stapanirea guttilor (calitatea de patesi presupune o anumita subordonare), este sigur ca activitatea acestui rege, atestata de numeroase monumente, statui si documente, dovedeste o noua afirmare a elementului sumerian in Mesopotamia.

De o oarecare autonomie beneficiaza si cetatea Uruk care prin regele Utu-hegal (cca.2116-2110) obtine victoria asupra gutilor condusi de regele Tirican. Dupa 125 de ani de dominatie asupra Mesopotamiei, gutti au fost alungati. Cu toate acestea, Uruk-ul nu-si va putea pastra suprematia.

5.4. Noul regat sumerian (2065-1955 i.Chr.)

De situatia creata va beneficia orasul-stat Ur, care prin Ur-Nammu (2065-2046) intemeiaza a III-a dinastie din Ur, dinastie ce va da o noua stralucire Sumerului. Aceasta dinstie este mostenitoarea unei duble traditii: sumeiana, manifestata prin reintroducerea limbii sumeriene ca limba de administratie si prin restaurarea vechilir sanctuare si akkadiana, concretizata prin efortul de unificare a zonei, prin o politica economica activa si prin reluarea titulaturii regale universaliste. Noul rege restabileste dominatia asupra Elamului si a zonelor de pe cursul mijlociu al Tigrului. Astfel el se intituleaza Arege al Sumerului si Akkadului", subliniind prin aceasta titulatura unificarea Mesopotamiei meridionale si centrale. Acest sustinut efort este sustinut si prin promulgareacelui mai vechi cod de legi cunoscut in Mesopotamia (codul lui Ur-Nammu), prin redeschiderea vechilor trasee comerciale pe care se derula comertul la mare distanta, ca si prin repunerea in valoare a vechilor colonii comerciale akkadiene (Assur). Statul a fost reorganizat prin crearea unui aparat administrativ la nivel central si provincial subordonat direct regelui. Este realizat sistemul economic palatial, despre care ne ofera date interesante tablitele descoperite la Ur (atelierele regale, recrutarea si salarizarea fortei de munca, modul de punere in valoare a pamintului). Cultura sumeriana a atins, in aceasta perioada, epoca sa ultima de inflorire.

Shulgi (2093-2046), urmasul sau, este cel mai de seama rege al dinastiei. Reorganizand armata, el obtine mai multe victorii asupra elamitilor, ca si asupra unor patesi locali. Acestia vor fi inlocuiti cu functionari regali. Spre nord, Shulgi intreprinde campanii militare in Assur, important centru al asirienilor, in Subartu si Siria. Ca urmare, statul sau va atinge limitele monarhiei lui Sargon I, iar Shulgi se intituleaza Arege al celor patru parti ale lumii", titulatura ce justifica ideologic politica sa de unificare a Mesopotamiei.

In curand, Ur-ul va intra intr-o perioada de decadere. Autoritatea regelui incepe sa fie contestata de catre cetatile supuse (Isin, Lagash, Larsa). Din exterior apar noi primejdii, care vor periclita coeziunea statului sumero-akkadian (atacurile Elamului si presiunea tot mai puternica venita dinspre vest, din partea amorritilor). In timpul domniei lui Ibi-Sin (2027-2003), cu toate masurile de aparare luate (ridicarea unor puternice ziduri de aparare in jurul oraselor Ur si Nippur, campanii militare in vest si est), dinastia a III-a din Ur sfarseste in anul 1955 i.Chr. prin dezmembrarea statului sumero-akkadian.

Cu aceasta se incheie si istoria politica a statului sumero-akkadian. Traditiile si cultura sumeriana care se afirmase timp de doua milenii in acest spatiu vor fi preluate si amplificate, la inceputul mileniului al II-lea i.Chr., de noul stat al ammoritilor.

6. Regatul vechiului Babilon (1830-1530 i.Chr.)

Amorritii, semintie semita, sunt semnalati in spatiul siriano-palestinian pe la 2300 i.Chr. Treptat, ei patrund in nordul Mesopotamiei, cuceresc orasul Mari care va cunoaste, in sec. XVIII i.Ch., o epoca de glorie in timpul regelui Zimrilin (1716-1695). Grupuri de amorriti coboara apoi pe Eufrat in Mesopotamia, unde infiinteaza orasul Isin (2017 i.Chr.), ce isi va impune autoritatea asupra centrelor sumeriene Nippur, Ur, Uruk. Ei se instaleaza si in orasul Larsa (2003 i.Chr.), ai carei suverani vor incerca sa-si impuna hegemonia, in rivalitate cu Isin, asupra intregii Mesopotamii.

Amorritii se vor aseza si in Babilon, cunoscut inca din timpul dinastiei a III-a din Ur. La scurt timp, acesta va inlatura dominatia regilor din Larsa. Asezat la rascrucea drumurilor comerciale ce legau Mesopotamia cu Siria si Asia Mica spre apus, cu Elamul si Iranul spre est si nord, Babilonul a ajuns, in mileniul II i.Chr., o adevarata metropola a intregului Orient. Ascensiunea Babilonului sub primii regi amorriti este lenta. El se va mai ales in timpul celui de-al saptelea sau rege, Hammurapi.

In lupta pentru reunificarea si stapanirea Mesopotamiei erau implicate, in prima jumatate a sec. XVIII i.Chr., Larsa condusa de Rim-Sin si Asiria lui Samsihadad I. Babilonul va dobandi insa prin Hammurabi (1792-1750) un monarh deosebit, care desfasoara o politica abila, imbinind diplomatia cu forta, prin care statul babilonean atinge culmea puterii sale. In primii ani de domnie, Hammurapi isi consolideaza pozitia profitand de rivalitatile si de neintelegerile dintre vecinii sai. El dezvolta, pe aceasta baza, un sistem de aliante si tratate ce-i sunt favorabile.

O puternica coalitie indreptata impotriva Babilonului va fi alcatuita de Rim-Sin, regele din Larsa. Hammurapi, bazandu-se pe sprijinul regelui Zimrilin din Mari, il infrange pe acesta si anexeaza Larsa cu teritoriile subordonate (Uruk, Isin, Ur, Nippur). Prin doua campanii militare pustiitoare, cu concursul statului Mari, este adusa sub ascultare Asiria (1757-1755). Apoi, cucereste si teritoriul fostului sau aliat, statul Mari, la granita cu Siria. In urma acestor campanii victorioase, intreaga Mesopotamie, de la Golful Persic si pana la desertul Siriei, este subordonata Babilonului. Devenit cel mai important stat din Orientul mijlociu, Babilonul isi exercita influenta pina pe tarmul rasaritean al M. Mediterane, in Siria si Palestina, ca si in Asia Mica.

Pe plan intern, domnia lui Hammurabi se caracterizeaza nu atat printr-o inteleapta opera de organizare interna, concentrata pe unificarea institutiilor si a normelor juridice, a formarii unei armate puternice si a organizarii comertului la mare distanta. Documente diplomatice (arhiva regala din Mari), acte de natura administrativa si, mai ales, codul de legi, ne ingaduie sa cunoastem unele aspecte ale vietii economice, sociale, politice si militare ale acestui stat. Aceasta opera insoteste si explica totodata cresterea absolutismului regal.

Imperiul realizat de Hammurapi era superior injghebarilor politice anterioare prin inaltul sau grad de centralizare. El intareste orasele cu ziduri pentru a le apara de atacurile nomazilor, ridica numeroase temple. Hegemonia asupra unor printi vasali nu il satisface, inlocuindu-i pe acestia cu functionari numiti (guvernatori), subordonati puterii centrale. Scrisori ale lui Hammurapi catre guvernatorii provinciilor sale, aflate in arhiva de la Mari, abordeaza o problematica diversa (finante, administratie, justitie, armata, lucrari publice, comert, mestesuguri, cultivarea ogoarelor sau cresterea vitelor). Doar in regiunile de margine se mentine politica aliantelor si a vasalitatii.

Pentru a crea un stat cu adevarat unitar, Hammurabi trebuia sa stearga autonomia locala, sa niveleze structurile. Caracterul statului sau a fost bine conturat prin aparitia Codului de legi, care reprezinta cea mai importanta opera juridico-administrativa din Orientul antic.

Zeii akkadieni (Anu si Enlil) au trebuit sa faca loc lui Marduk, adus de amorriti in Mesopotamia.

Aceasta structura statala reprezenta o opera strict personala, soliditatea ei bazindu-se pe prestigiul egelui. Masurile unificatoare luate de Hammurabi nu au reusit sa uniformizeze o zona deosebit de diversa sub raport etnic, lingvistic, politic si cultural. De aici si criza economica si sociala care se face simtita in timpul succesorului sau, Samsuiluna, care nu a putut mentine unitatea imperiului mostenit de la tatal sau. o parte dintre supusi cauta sa iasa de sub autoritatea Babilonului. In sud, in spatiul numit ATinutul marii", s-a ridicat o capetenie Ilumilu, descendent al ultimului rege din Isin, care initiaza propria dinastie. Pe cursul superior al Eufratului, hurritii, atestati in zona inca din timpul dinastiei akkadiene, ocupa un teritoriu pe care se va constitui regatul mitannian, structura politica care va desfasura o activitate sustinuta in sec.XVI i.Chr.

Sfarsitul regatului babilonean se datoreaza regelui hitit Mursil I care, pornind o expeditie in Siria, o continua pe cursul superior al Eufratului unde cucereste orasul Mari, iar in anul 1595 i.Chr. ocupa Babilonul, jefuindu-l. De aceasta situatie vor profita kassitii, o populatie de munteni , patrunsi in nordul Mesopotamiei, care vor cuceri Babilonul si intreaga Mesopotamie..

6.1. Stapanirea kassitilor (1530-1150 i.Chr.).

Kassitii erau o populatie indo-europeana de munteni provenita din platoul iranian (Muntii Zagros). De secole, oamenii acestui popor coborau din munti pentru a se angaja la strangerea recoltelor si la lucrarea ogoarelor. Slabirea progresiva a regatului babilonean sub urmasilor lui Hammurabi permite kassitilor sa se aseze in nordul Babilonului si sa-si aleaga proprii regi. Cele mai vechi referiri privitoare la kassiti dateaza de pe la 1800 i.Chr. Expeditia hitita asupra Babilonului a permis kassitilor sa ocupe o buna parte din Babilonia. Regele Agum I deschide dinastia kassita a Babilonului care va numara 32 de regi.

Cele aproximativ patru secole de dominatie kasita in Mesopotamia au constituit o perioada de pasivitate si de slabiciune politica. Aceasta situatie se datoreaza in parte contextului politic din zona, marcat de ridicarea regatelor mitannian, hitit si asirian. Totusi kassitii introduc folosirea calului, putin cunoscut inainte in zona de cimpie. In vremea regelui Kastilas III, kassitii reusesc sa alature regatului lor si partea de sud a Mesopotamiei, numita ATinutul marii". Pentru a-si consolida pozitiile, regii kassiti intra in contact cu Egiptul, ajungindu-se la incheierea unor aliante matrimoniale (regele Karaindash III isi trimite fiica sa ca sotie a faraonului Amenhotep III).

Amenintarea venita din partea regatului asirian, aflat in plina ascensiune, ii determina pe regii kassiti sa incheie tratate de alianta cu hititii (Hattusil III). Hititii sunt chiar sprijiniti cu un contingent de trupe kassite in luptele cu egiptenii.

O data cu slabirea puterii hitite, asirienii sub Tukulti-Ninurta ataca si cuceresc Babilonul, regele kassit Kashtilash IV este infrant si dus in captivitate, zidurile capitalei sunt daramate, locuitorii sunt decimati sau deportati, tezaurele templelor sunt jefuite, iar statuia din aur a zeului Marduk este dusa la Assur. Babilonia va fi administrata de un trimis desemnat de regele asirian. La scurt timp, profitand de slabirea Asiriei ca urmare a intreruperii relatiilor sale comerciale cu Asia Mica si cu orasele feniciene datorita atacurilor Apopoarelor marii" (cca. 1200 i.Chr.), stapanirea asiriana este inlaturata. Ultimul rege kassit, Enlildinahe, este inlaturat de la domnie de catre regele Elamului.

Urmeaza o perioada dominata de regi bastinasi pe care istoriografia moderna ii numeste Aregi din a doua dinastie din Isin".

7. ASIRIA

Regiunea de nord a Mesopotamiei a fost cunoscuta in antichitate sub numele de Asiria. Situata pe cursul superior al Tigrului, Asiria constituie un podis care se margineste la est cu Muntii Zagros, la nord cu podisul Armeniei, iar la vest cu stepa siro-mesopotamiana.

Aceasta regiune a fost locuita din cele mai vechi timpuri de o populatie cunoscuta sub numele de subareeni (tara se numea Subartu), care in decursul timpului s-au amestecat cu triburi semite venite din stepa siriana, contopindu-se cu acestea si adoptindu-le limba. Numele triburilor subareene, ca si al tarii Subartu apar in textele akkadiene sau in arhiva de la Mari. Limba asiriana, asa cum apare in primele documente, este o limba semitica, inrudita cu aceea a akkadienilor si ammoritilor din centrul Mesopotamiei.

Asiria are o istorie sinuoasa care cuprinde o lunga perioada, din timpul dinastiei akkadiene si pina la 612 i.Chr. Atunci cand sumerienii, akkadienii, apoi mitannienii sau hititii si-au asigurat, in cursul mileniilor III-II i.Chr., suprematia lor politica, regiunea Asiriei a intrat in componenta teritoriala si politica a acestor state. Putere de esenta militara, Asiria, mai putin civilizata si mai dura decit regatul babilonean, isi datoreaza succesul si prestigiul organizarii si disciplinei armatei sale. Expansiunea asiriana se desfasoara in etape succesive, intrerupte de perioade de stagnare.

Din aceste considerente, istoria politica a Asiriei cunoaste trei mari perioade: a) Vechiul regat asirian (prima jumatate a mileniului II i.Chr.); b) Regatul de mijloc asirian (sec.XIV-XI i.Chr.); c) Regatul nou asirian (sec.X-VII i.Chr.).

7.1. Regatul vechi asirian (1810-1680 i.Chr.).

Multa vreme asirienii au facut parte fie din statul akkado-babilonean, apoi s-au aflat intr-o situatie de dependenta fata de hurriti, mitanieni sau de hititi. Sefii din Assur, stravechea capitala a asirienilor, isi exercitau autoritatea intr-o dependenta politica mai mult sau mai putin stricta fata de aceste state.

Perioada de inceput, legata de interese comerciale akkado-sumeriene, este considerata o epoca de prosperitate datorita rolului de punct de tranzit jucat de Assur, ca si a crearii unor colonii comerciale asiriene in Siria si Asia Mica (Kanesh). Cand dominatia straina slabea, ca urmare a unor crize interne, sefii asirieni au incercat sa-si recastige independenta. Astfel s-a intamplat in perioada slabirii autoritatii regilor din dinastia a III-a din Ur, cind asirienii devenind independenti isi organizeaza o structura politica de tipul orasului-stat, dominata de aristocratia comerciala. Ulterior se constituie si o dinastie proprie care instituie un stat teritorial in care regele, urmarind centralizarea puterii, dobindeste functii de natura economica, militara, politica si religioasa (reprezentant al zeului Assur). Pe la 1830 i.Chr., regele Ilu-Shuma din Assur ataca chiar Babilonul. De numele lui se leaga si construirea primului templu al zeitei Istar la Assur.

Activitatea militara si politica a unuia dintre succesorii sai, Samshiadad I (1814-1782), personalitate puternica, plina de elan razboinic, se remarca nu numai prin extinderea stapanirii asiriene spre sud (o parte din Akkad si regatul Mari), dar si prin intarirea puterii monarhice in interior.

Curind va incepe un proces de dezintegrare, datorat opozitiei aristocratiei comerciale, deposedata de privilegii, revoltei din Mari, ca si amenintarilor venite din exterior. Rezultatul acestor actiuni a fost dezmembrarea tarii si anexarea ei de catre regii din Mitanni sau Babilon. O data cu ridicarea Babilonului, Hammurabi reuseste sa supuna Asiria. Probabil ca regii acesteia raman pe tron ca supusi ai cuceritorului. Dupa invazia hurritilor (1680 i.Ch.), urmeaza apoi o perioada de trei secole, timp in care documentele asiriene nu ne ofera nici o informatie.

Patrunderea elementelor hurrite aduce schimbari fundamentale in structurile Asiriei. Asimilarea elementelor etnice hurrite duce la constituirea unei aristocratii razboinice si la adoptarea in lupta a tehnicii utilizarii carelor de lupta usoare si rapide, care le ofereau o superioritate militara.

Consolidindu-si puterea la inceputul secolului XIV i.Chr., Asiria a reusit sa iasa de sub dominatia statului Mitanni, ridicandu-se la pozitia de mare putere pe esichierul politic al Orientului.

7. Regatul asirian de mijloc (cca.1400-1070 i.Chr.).

Astfel, spre mijlocul sec. XIV i.Chr. asistam la crearea regatului asirian de mijloc. Acesta va atinge perioada sa de varf sub domnia lui Salmanassar I (1274-1245). Noul rege desfasoara o ampla politica de organizare interna, intemeiaza o noua capitala la Kalah, apoi deschide seria razboaielor de cucerire.

Obiectivul primelor sale campanii militare l-a constituit regiunea din jurul lacului Van (Armenia, in documentele asiriene Atara Nairi"), dominata de formatiuni politice hurrite, care mai tarziu se vor uni in cadrul statului Urartu. Analele asiriene amintesc bogata prada de razboi adusa de Salmanassar I din aceasta expeditie. O alta victorie, cea de la Karkemis in Siria, obtinuta impotriva unei coalitii hurrito-siriene, i-a adus un numar mare de prizonieri (14.000, dupa relatarea unui text contemporan), dar si extensia statului asirian spre vest.

Activitatea sa militaro-politica a fost continuata pe un plan mai larg de catre Tukulti-Ninurta I (1244-1208), in timpul caruia regatul asirian de mijloc atinge culmea puterii sale. Dupa o victorie asupra conducatorilor din Atara Nairi", politica sa ofensiva culmineaza, in 1235 i.Chr., cu cucerirea Babilonului. Analele asiriene vorbesc de prinderea regelui kasit Kashtiliash IV, de daramarea zidurilor Babilonului si de stramutarea statuii lui Marduk in Asiria. In urma acestei victorii, Tukulti-Ninurta se intituleaza Arege al Sumerului si Akkadului, al Sepparului si Babilonului", devenind stapanul celei mai mari parti a Asiei Anterioare, de la Karkemis si pina la tarmul Golfului Persic. Probabil ca din aceasta perioada dateaza si elaborarea legilor asiriene, ca mijloc de consolidare a puterii centrale.

Dupa disparitia lui Tukulti-Ninurta in urma unui complot de palat, in Asiria incepe o perioada de tulburari interne, de pe urma carora statul asirian isi va pierde o mare parte din teritoriile cucerite, ca si, pentru o lunga perioada de timp, insemnatatea politica si militara. Criza interna este dublata de miscari de populatii, de noul val indo-european constituit din grupuri diverse care se deplaseaza, la sfarsitul sec. XIII i.Chr., spre marile centre din Orient. Acum se prabuseste si regatul hitit. In Asiria domnesc principi a caror putere politica si militara este considerabil diminuata.

Dupa o scurta perioada de declin, forta politica si militara a regatului asirian se va revigora in vremea lui Tiglatpalassar I (1115-1078 i.Chr.). Acesta va duce la apogeu politica de cucerire a inaintasilor sai. Intr-un textul cuneiform, sunt infatisate razboaiele purtate de Tigltpalassar I in primii ani de domnie, in urma carora a reusit sa exalte la culmi virtutile militare ale asirienilor. Faptele sale de arme au ramas ca model si exemplu pentru cruzii stapanitori ai Asiriei din secolele IX-VII i.Chr. Pentru edificarea imperiului, regii Asiriei au aplicat cei dintai principiul razboiului total (jafuri, distrugeri, incendieri omururi). Putem aprecia ca elementele care au asigurat succesele Asiriei pe cimpurile de lupta au fost, pe linga geniul al lui Tiglatpalassar I, vointa de lupta a armatei sale, dar si spaima ce o starnea in randul dusmanilor.

Atentia regelui asirian se indreapta mai intai inspre nord pentru a preveni un atac al triburilor muski, probabil de origine traco-frigiana, cunoscute prin distrugerile provocate regatului hitit. Aceste triburi ocupau o zona bogata in minereuri de cupru, situata in bazinul superior al Tigrului. O actiune de represalii este urmata de recucerirea regiunii Subartu, trupele asiriene deschizandu-si astfel drumul spre Atara Nairi", la apus de lacul Van., unde va ataca si cuceri unele din orasele hitite.

Tiglatpalassar I, profitand de starea de decadenta a Egiptului, se indreapta apoi spre apus, in Siria si Palestina, unde invinge si supune micile state. Mai apoi, Tiglatpalassar I cucereste mai multe orase din Mesopotamia centrala, printre care si Babilonul.

Dupa moartea acestuia, regatul asirian are de infruntat rascoala tinuturilor cucerite si supuse, iar ca urmare puterea Asiriei se va diminua accetuat in urmatoarele doua secole. Criza interna este amplificata si de invaziile arameilor, care, in cautarea de pasuni, s-au infiltrat in Siria si Mesopotamia, provocand tulburari si neliniste. Inscriptiile din timpul lui Tiglatpalassar I reflecta aceasta stare de fapt. Tinuturi intinse din Asiria si Babilonia sunt ocupate de noii veniti. Abia dupa ce se va restabili un oarecare echilibru, ca urmare a sedentarizarii acestor triburi seminomade, unele state, printre care si Asiria, isi vor recastiga pozitiile.

7.3. Regatul nou asirian (930-612 i.Chr.)

Asiria reuseste sa inlature dominatia arameilor, iar si regele Assurdan II (932-910) isi dobandeste o glorie comparabila cu a predecesorilor sai. Intreaga Asirie se reface din punct de vedere economic, politic si militar. Unele din statele si principatele arameene care s-au format la hotarele Asiriei, in Siria si in nordul Mesopotamiei, sunt supuse.

Urmasul sau, Adadnirari II (909-889) poarta numeroase campaniii impotriva arameenilor, descrise in analele sale, apoi ataca, cucereste si jefuieste Babilonul, luandu-si titlul de Arege al celor patru parti ale lumii", Arege al Universului". Regii asirieni erau dominati de ideea crearii unui Aimperiu universal", avand drept nucleu Asiria. De aici si numeroasele actiuni militare intreprinse de asirieni pentru supunerea statelor si populatiilor vecine. Materializarea acestei idei a fost diminuata in buna parte de rascoalele izbucnite in spatiul cucerit imediat dupa retragerea armatelor asiriene. Fapt ce ii va determina pe regii asirieni sa repete operatiunile militare, efectuand expeditii de jaf si pedepsire. Aceasta amprenta o poarta domniile lui Assurnazirpal II (884-860), Salmanassar III (858-824) si Adadnirari III (810-783).

Cu ultimul rege incepe o perioada de declin treptat a puterii regale, cand principalul personaj in stat devine marele comandant al armatei (turan). Concomitent, nobilimea razboinica isi intareste puterea si privilegiile, iar vecinii, mai ales statul Urartu, ameninta Asiria, acum tot mai fragila.

Prestigiul institutiei regale va fi restaurat de Tiglatpalassar III (745-727 i.Chr.), un fost general (turan). Intelgent, metodic, combativ, Tiglatpalassar III poate fi considerat ca veritabil fondator al imperiului asirian. Noul rege inaugureaza o perioada de expansiune a Asiriei, refacind stapanirea asiriana asupra Siriei si Palestinei si subordonind regatul filistin din Gaza. Supune apoi statele arameene din sudul Mesopotamiei si obliga Babilonul sa-i recunoasca autoritatea. Citeva din actiunile intreprinse (in M. Zagros impotriva kassitilor, 744; impotriva statului Urartu si a vasalilor neo-hititi, 743, ca si a mezilor, 737-736) aveau menirea consolidarii granitelor regatului si a descurajarii potentialilor adversari. Tiglatpalassar III a lasat in urma sa un mare imperiu care se intindea de la Golful Persic pana la Muntii Demarend din sudul M. Caspice si pana la granitele Egiptului.

Pe plan intern, restabileste si consolideaza autoritatea regala printr-o reforma administrativa si militara. Reorganizeaza armata care devine permanenta, cu corpuri de lupta specializate. El intareste cavaleria, reducand rolul carelor de lupta, armata asiriana castigand astfel in mobilitate. Reforma initiata de Tiglatpalassar III face ca prestigiul social al marii nobilimi sa se diminueze. Categoria socila privilegiata va deveni mica nobilime, capabila sa-si procure calul si echipamentul de lupta. Numeroasele texte descoperite in palate (Ninive, Nimrud, Khorsabad) atesta accentuarea etatismului, concentrarea principalelor pirghii ale puterii in mina regelui, controlul modului de administrare a provinciilor prin prin sistemul prestarii de juramint fata de rege al guvernatorilor, utilizarea sistemului deportarilor pentru a evita revolte in teritoriile cucerite etc.

Maxima inflorire a noului imperiu asirian se situeaza sub dinastia Sargonizilor. Intemeiata de Sargon II (722-705 i.Chr.), un uzurpator, dupa obiceiul ilustrului inaintas, isi ia titlul de rege legitim (saruchin). De numele sau sunt legate victoriile asupra unei coalitii siro-egiptene (Karkemish devine colonie asiriana, 717), transformarea regatului Israel in provincie asiriana, ca si ocuparea Ciliciei, care determina extinderea dominatiei asiriene in Asia Mica pina pe malul anticului Halys. Efectueaza de asemenea deportari masive din rindul populatiilor supuse. Pe plan intern, perfectioneaza sistemul de organizare conceput de Tiglatpalassar III. La Ninive creaza cunoscuta biblioteca de mai tirziu, iar la Dur-Sarukinar (azi Korsabad) construieste o fastuoasa capitala. Urmasii sai, printr-o politica de deportari, de spoliere, de jaf si de devastari a teritoriilor ce le stapaneau, aveau sa prelungeasca inca vreme de un secol existenta regatului asirian.

Fiul si succesorul lui Sargon II, Sennacherib (705-689), este o personalitate controversata. Infringe triburile arameilor de pe Eufratul inferior, efectuind si mari deportari de populatii. In 701 infringe o rebeliune zbucnita in Palestina. Jerusalimul, crutat, este obligat sa plateasca un greu tribut. Intreprinde apoi o campanie in Kurdistan si regiunea lacului Van, reusind sa pacifice si revolta izbucnita in Cilicia (698). Retinem pe seama lui si o incercarenereusita de cucerire a Elamului (692). Babilonul, cel mai important oras al Orientului, care se razvrateste condus de un principe chaldeean, aliat fiind cu elamitii si arameii, este cucerit in anul 689 i.Chr. Dupa ce ostirea il jefuieste, orasul este nimicit, nici un templu nefiind crutat, iar locuitorii sunt trimisi in surghiun. Pe ruinele orasului, Sennacherib lasa sa curga apa, pentru ca sa piara orice urma de cetate rebela.

In acelasi timp, el a fost si un mare constructor de canale si diguri pentru irigatie. Transforma Ninive, plasat pe malul sting al Tigrului, in capitala imperiala, unde construieste un imens palat. Pe vremea sa, agricultura Mesopotamiei era un exemplu pentru restul lumii. Acum se introduce aici cultura unor plante (bumbacului) si arbori noi.

Assarhadon (689-669 i.Chr.) a reluat marile campanii militare ale inaintasilor sai. Noul rege hotaraste reconstruirea Babilonului si a templelor sale, iar populatiei surghiunite ii reda vechile privilegii. Intreprinde o expeditie in Fenicia, prilej cu care distruge Sidonul si impune controlul asirian asupra comertului fenician. In anul 679 va respinge un atac al cimmerienilor si scitilor pe flancul sudic al M. Taurus. De asemenea, efectueaza mai multe raiduri impotriva mezilor din platoul iranian. De numele lui Assarhadon se leaga expeditia impotriva vaii Nilului, unde, in 671 i.Chr., infrange armata faraonului Taharqa din dinastia etiopiana. Cucerire de scurta durata deoarece dupa retragerea armatei asiriene, Egiptul se va razvrati. Assarhadon nu poate infringe revolta deoarece moarela Harran (669).

Urmasul sau, Assurbanipal II (668-629 i.Chr.), ultimul mare rege asirian, a fost o personalitate marcanta, imbinand calitatile de comandant de armate, om politic energic, vanator pasionat, iubitor de arta si literatura, mai ales. Biblioteca sa, descoperita in palatul de la Ninive de catre arheologul englez O. Rassam (1854), avand peste 23.000 de tablite cuneiforme, cuprindea intreaga literatura sumero-akkadiana care ne este astazi cunoscuta datorita faptului ca, incepind cu Sargon II, regii asirieni au pus scribii sa copieze toate textele aflate in vechile temple din Mesopotamia.

El reia actiunile militare impotriva Egiptului, trupele asiriene reusind sa ocupe Teba. Victoria asiriana determina si ultimele state arameene sau feniciene sa se supuna: Tyrul, care rezistase unui indelungat asediu timp de 10 ani, se supune, ca si regatul lidienilor din Asia Mica. Imperiul asirian atinge acum intinderea sa maxima.

In anul 652 i.Chr. Assurbanipal va infrange o puternica coalitie a popoarelor supuse care s-au razvratit avand sprijinul Babilonului si Elamului. In cateva batalii, va reusi apoi sa zdrobeasca pe elamiti si sa cucereasca capitala acestora, Susa (646), determinind astfel disparitia statului elamit.

Indelungatele confruntari externe si interne, dislocarea de trupe pe largi spatii provoaca Asiriei o reducere drastica a resurselor sale umane si materiale. Putem adauga apoi atacurile scitilor si rebelinea Babilonului. Toate la un loc determina declansarea unei grave crize, astfel ca, dupa moartea lui Assurbanipal, regatul asirian va cunoaste un rapid declin. El se va prabusi sub loviturile primite din partea unei alte puteri ridicate din podisul iranian, aceea a mezilor, coalizati cu Babilonului, pe tronul caruia se urca chaldeeanul, Nabopalassar (625 i.Ch.). In anul 612 i.Chr., regele mezilor, Kyaxares, cucereste Ninive, capitala Asiriei, ca rezultat al atacurilor combinate ale mezilor si babilonenilor. Ca urmare a acestor cuceriri, sfarseste istoria bimilenara a Asiriei. Ceea ce a supravietuit dezastrului regatului asirian, s-a grupat in jurul Karkemish-ului.

8. Regatul noului Babilon

Nabopalassar, regele al Babilonului, apartinea probabil nobletei chaldeene. Avea calitati de fin diplomat, gratie carora ajunge la o intelegere avantajoasa cu regele mezilor, Kyaxares. Ultimele incercari de rezistenta ale asirienilor, sprijiniti de trupele egiptene ale faraonului Nechao, au fost infrante in batalia de la Karkemish (605 i.Chr.), din Siria, trupele victorioase fiind conduse de fiul sau, Nabuchodonosor. Ca urmare, se creaza un intins regat babilonean, devenit pentru scurt timp o mare forta politica, economica si culturala a Orientului Apropiat.

Prazile luate de la Ninive, in urma sprijinului acordat mezilor la cucerirea capitalei asiriene, i-au dat posibilitate lui Nabopalassar sa inalte numeroase temple si, mai ales, sa recladeasca in chip fastuos Babilonul.

Ii succede la domnie fiul sau Nabuchodonosor (605-562 i.Chr.), care continua opera de restaurare si de infrumusetare a Babilonului, refacand templele E-sangila si E-temenanki, canalele si zidurile marii metropole mesopotamiene (trei randuri de ziduri succesive cu peste 300 de turnuri de aparare). Babilonul devine principalul centru bancar si economic al Orientului Apropiat. O opera de amploare cu caracter strategic o reprezinta ridicarea, la nord de Babilon, a unui zid de aparare intre Tigru si Eufrat , menit sa apere metropola de atacurile venite dinspre nord.

Din numeroase inscriptii aflam date despre bataliile purtate de Nabucodonosor in Siria si Palestina, iar textele iudaice ofera amanunte despre cucerirea si distrugerea Ierusalimului, capitala statului Iuda, despre jefuirea si incendierea Templului. Regele Iudeei, Sedechia, dupa ce i se scot ochii si ii sunt ucisi fiii, este dus in surghiun la Babilon. Este posibil ca regele Babilonului, prin razboiul sau impotriva statului Iuda, dar si a Tyr-ului sau Askalon-ului, sa fi urmarit intarirea frontierelor cu Egiptul in vederea unei viitoare expeditii asupra vaii Nilului. Cronica neobabiloneana relateaza despre unele ciocniri cu armatele egiptene. Prin supunerea statelor semite din Siria si Palestina, Nabucodonosor intemeiaza un intins imperiu de la hotarele Egiptului si pana la Golful Persic.

Urmasii sai nu au fost capabili sa-i continue opera, neputand mentine puterea regalitatii babilonene pe acest intins teritoriu. Pe plan intern se declanseaza o criza datorata rivalitatii dintre doua importante grupari religioase pentru dobandirea suprematiei: a preotilor aramei din Ur, sustinatori ai zeului Sin si cea a preotilor din Babilon, care il venerau pe Marduk.

Ultimul rege chaldeean al Babilonului, Nabonide (555-539 i.Chr.), s-a sprijinit pe marea preotime a zeului Sin. El cladeste temple inchinate acestei zeutati la Haran si Ur. Dupa ce infrange o rascoala izbucnita in Siria si Palestina, Nabonide incearca, timp de 8 ani, cucerirea orasului Teima, aflat intr-o oaza indepartata din nordul Arabiei.

In acest timp, la rasarit, in podisul iranian, persii, supusi pana atunci mezilor, se rascoala si cuceresc tinuturile ocupate de mezi. Tanarul rege persan, Cyrus, se lupta apoi cu regele Cressus al Lydiei, in Asia Mica, a carui tara o cucereste. In curand persii au pornit si asupra Babilonului. Armata babiloneana sufera o prima infrangere langa orasul Opis (539). Persii trec apoi zidul ridicat de Nabucodonosor, iar un an mai tirziu (538), Babilonul isi deschide portile in fata armatei persane. Cyrus, regele persilor, a fost primit de preotimea zeului Marduk ca un salvator al Babilonului. O proclamatie data aici marcheaza preluarea de catre regele persan a titulaturii regale sumero-akkadiene, de Arege al Babilonului, rege al Sumerului si AkkaduluiA. Babilonia va deveni o satrapie persana.

9. Elemente de cultura materiala si spirituala

Civilizatia Mesopotamiei, creatie a mai multor popoare, isi defineste trasaturile oarecum unitare datorita elementelor sale definitorii impuse de catre initiatorii ei, sumerienii. Popoarele semite venite din desertul arabic in valea celor doua fluvii, patrund intr-o arie culturala sumeriana, evoluata si bine definita. Trecerea, in timp, de la starea nomada la viata sedentara a fost insotita de asimilarea elementelor culturii sumeriene. Aparuta in urma unui asemenea proces, civilizatiile babiloneana si asiriana ajunge, la randul lor, sa straluceasca asupra zonelor inconjuratoare. Actiunile militare intreprinse de regii akkadieni, de cei ai dinastiei a III-a de la Ur, prin care subordoneaza intinse spatii, ca si activitatile comerciale practicate, au determinat raspandirea elementelor de civilizatie din Mesopotamia in lumea semitica din spatiul din rasaritul Medieranei. Numai asa se poate explica raspandirea scrierii cuneiforme si adaptarea ei la diferite structuri lingvistice, aparitia dictionarelor, ca si faptul ca limba akkadiana devine limba diplomatica si de cultura pana in sec.XIV-XIII i.Chr. si chiar mai tarziu, pana cand va disparea din uz. Conceptiile mesopotamiene (religie, mitologie, notiuni stiintifice), avand o forta de iradiere deosebita, isi exercita influenta si in afara ariei semite, asupra Anatoliei si chiar a Greciei.

9.1. Stat, regalitate, administratie

Pentu definirea naturii regalitatii si a tipului de administratie plecam de la un numar restrans de elemente concrete. Inventarea scrierii si aparitia primelor Aarhive" alcatuite din tablite cu caracter economic presupun inceputul formarii unui aparat administrativ insarcinat cu tinerea unei evidente a palatului. Rolul administratiei era de a veghea asupra averii suveranului care personifica in asa masura statul pe plan politic incat problemele cu privire la cetate reprezentau pentru cancelarii o obligatie secundara. Seful intendentei avea in grija atat proprietatile regelui cat si afacerile economice ale orasului.

Expansiunea teritoriala a avut drept urmare constituirea unei birocratii de stat. Din mileniul III i.Chr. observam si o evolutie a notiunii de stat favorizata de constituirea marilor imperii. In timpul dinastiei akkadiene se constituie si o administratie provinciala, daca luam in considerare faptul ca dupa cucerirea Susei, Naram Sin numeste un guvernator. Promovarea unei politici comerciale active presupune si existenta, alaturi de rege, a unor coordonatori de sectoare specializate, a unui corp de scribi cunoscatori ai limbilor sumeriana si akkadiana.

Abia cu dinastia a III-a din Ur, pe baza numarului mare de arhive regale, putem aprecia ca se formeaza structurile unui stat veritabil, prin constituirea unei duble administratii, la nivel central si la nivel provincial. Autonomia oraselor este suprimata, conducatorii acestora (ensi) fiind transformati in slujbasi care raspundeau in fata regelui. Aceasta organizare va fi desavarsita de catre Hammurabi prin patrunderea centralizarii in toate domeniile vietii publice. Se constituie o administratie de tip piramidal al carui varf este reprezentat de rege. Vizirul, al doilea pe scara ierarhiei administrative, avea resedinta la Babilon, iar cei doi guvernatori, plasati la Larsa si Sippar, se aflau sub ordinele sale. Orasele erau carmuite de prefecti, iar satele aveau in frunte un conducator asistat de un sfat al batranilor. Alti dregatori dirijau contabilitatea statului, distincta acum de cea a palatului, supravegheau incasarea impozitelor si a taxelor sau controlau comertul particular. Numerosi curieri faceau legatura cu cele mai indepartate provincii.

Pentru popoarele care au atins un anumit nivel de civilizatie, regalitatea era considerata forma normala a statului. Sumerienii considerau regalitatea ca reprezentand un dar al zeilor acordat oamenilor inca de la originea lor. Listele regale noteaza coborarea regalitatii din cer, mai intai la Eridu, de unde a fost transferata si in alte centre. Nu detinem suficiente date pentru cunoasterea conditiilor in care a fost instituita regalitatea.

Unele reprezentari figurate descoperite la Uruk (cilindrii-sigilii, reliefuri si vase de cult), apartinand epocii pedinastice, puneau in prim plan un personaj care pare sa fi exercitat in acelasi timp functii sacerdotale si sa fi condus destinele cetatii. Acel en din Uruk pare sa fi prefigurat spre sfarsitul mileniului IV i .Chr. pe suveranii mesopotamieni din etapa urmatoare. Daca luam in considerare unele texte precum AEpopeea lui Gilgamesh", rezulta ca avem de-a face cu persoane charismatice, care au demonstrat prin fapte deosebite ca beneficiaza de sprijinul divinitatii. Titulatura regala cunoaste o evolutie de la formula de inceput (en) spre forme complicate o data cu cresterea absolutismului regal, cucerirea de noi teritorii (Arege al Sumerului si Akkadului") si, ca urmare, aparitia aspiratiei la puterea universala (Arege al celor patru parti ale lumii"). In paralele, este de presupus si un transfer de sacralitate de la institutia regala (considerata ca fiind Acazuta din cer") spre persoana care detinea titlul regal. Expresia materiala a acestui transfer o reprezinta adoptarea unor nume teofore (cu Naram Sin) si a unor noi insemne (tiara cu coarne, semn al sacralitatii persoanei) la succesorii lui Sargon I (Rimush si Manishtusu) dupa cum o dovedesc statuile de fundatie descoperite in ruinele templului zeitei Ishtar de la Ninive.

Dupa un timp, din motive de ordin militar si economic, institutia monarhica va deveni intruchiparea normala a societatii. Despotismul va reprezenta elementul comun al institutiei monarhice, intemeiat pe o economie dirijata de palat, pe o putere militara nelimitata si, deseori, pe aspiratii sacerdotale afirmate in moduri diferite.

Aspectul razboinic al regalitatii mesopotamiene se explica prin numeroasele conflicte care au avut loc. El corespunde conceptiei traditionale a sefilor de trib a caror datorie era conducerea actiunilor de jaf. Aspectul razboinic al regalitatii nu a fost niciunde exaltat ca in Asiria.

Titulatura purtata de regii mesopotamieni evidentiaza al doilea element esential al puterii monarhice, cel al dependentei fata de zei. Investitura avea loc in templu unde regele primea insemnele care reprezentau consacrarea unei alegeri divine. Intreaga activitate a regilor era inspirata de zei (interpretarea prezicerilor si oracolelor). Incalcarea vointei divine putea fi fatala pentru comunitate. Ca reprezentant al divinitatii, suveranul era insarcinat, in numele acesteia, sa asigure in regat bunastare si progres.

In numele indatoririlor impuse de zei, suveranii mesopotamieni au exercitat si functia de legiuitor, manifestata prin emiterea unor edicte sau legi si cea de judecator suprem. Hammurabi desfasoara si in acest domeniu o activitate reformatoare deosebita. Justitia este organizata dupa modelul administratiei civile. Instanta suprema se afla la Babilon, curtea de apel la Sippar. In orasele mai importante (Larsa, Nippur) functionau tribunale districtuale, iar in aglomerarile umane de mai mica importanta, judecatorii locale.

Trebuie semnalata si sustinerea prestigiului egalitatii prin efectuarea unor lucrari monumentale (inaltarea sau refacerea palatelor, intemeierea de orase sau redimensionarea lor, consacrarea de temple, construirea de cai de navigatie, terestre sau pe apa).

Unii dintre regi par sa fi exercitat si unele functii privind cultul, ceea ce confirma caracterul sacerdotal al puterilor regale. In aceasta calitate, regele prezida marile sarbatori religioase, indeosebi cele ale Anului Nou.

9. Economie si societate.

Proprietatea asupra pamantului apartinea teoretic unui proprietar unic si absolut care era orasul-stat, reprezentat prin regele sau. Alaturi de aceasta se dezvolta cu timpul si sistemul de posesiune asupra pamintului de catre comunitatile taranesti rurale, de temple, de aristocratia functionareasca, precum de catre colonistii militiari aflati in serviciul armatei. Domeniile regale si ale marelui templu, constituite prin donatii din partea regilor, aveau un rol esential in viata economica a tarii. Exploatarea terenurilor era fie directa, prin Aoamenii regelui", fie prin sistemul arendelor. Slujbasii acestora asigurau o evidenta riguroasa a cadastrului, in functie de care, in schimbul folosirii loturilor de pamant erau stabilite obligatii in natura, reprezentate prin Atributul regal" si prestatii in munca (constructia si intretinerea canalelor, a digurilor, ca si a altor lucrari publice: fortificatii, temple, palate, drumuri).

Agricultura constituia ramura de baza a economiei in Mesopotamia. Datorita unor conditii pedo-climatice specifice (fertilizarea solului de revarsarile periodice sau de sistemul de irigatii), principala cereala cultivata era orzul, la care se adauga apoi graul si secara. Dintre plante se remarca susanul, din care se extragea ulei, rodiul si dudul. Vinul din struguri era cunoscut inca de sumerieni. Mai folosita era insa berea, preparata din orz. Pentru cultivarea pamantului erau utilizate Amanuale" de agricultura care contineau, rezumate, cunostintele de baza privitoare la etapele muncilor agricole (procedee de irigare si cultivare a pamantului, de folosire a uneltelor agricole, treierat si vanturat, ele incheindu-se cu recomandari de ordin religios). Dintr-un asemenea Amanual" aflam ca era utilizat un dispozitiv care, atasat plugului, asigura simultan aratul si semanatul. Se intensifica culturile agricole superioare: gradinaritul si pomicultura. Existau intinse gradini de zarzavat, protejate impotriva vanturilor si arsitei de perdele de salcii. Principalul arbore cultivat era curmalul care furniza, dupa marturia lui Strabon, 360 de produse diferite (vin, nectar, otet, fibre textile, hrana pentru animale si material de constructie sau combustibil). Legenda despre Aarborele vietii", adesea reprezentat in arta, a izvorat probabil din preocuparea sumerienilor de a cultiva acest atat de pretios pom fructifer.

Cresterea animalelor (oi, capre si bovine - folosite la muncile campului), era destul de raspandita. La acestea se adauga asinul adus din Egipt, calul, introdus de hurriti pe la 1800 i.Chr si utilizat la carele de lupta sau camila, folosita catre sfarsitul mileniului II i.Chr.

Evolutia rapida a societatii din spatiul aflat intre cele doua fluvii a fost facilitata de aplicarea unor inovatii tehnice precum descoperirea rotii. Primele reprezentari ale unor vehicole cu roti in Sumer dateaza de la mijlocul mileniului IV i.Chr. Utilizarea rotii olarului a dus nu doar la o deosebita dezvoltare, cantitativa si calitativa a ceramicii, ci si la aparitia unui tip de mestesugar specializat - olarul. La inceputul mileniului I i.Chr. mestesugarii asirieni preparau pasta de sticla opaca, faianta sticloasa, teracota emailata si cunosteau fabricarea sticlei suflate.

Trebuie evidentiat controlul exercitat de catre regalitate asupra tuturor activitatilor economice, monopolul ce-l detinea asupra productiei mestesugaresti si a schimbului, in special a celui efectuat la mare distanta. Tendinta de concentrare a puterii economice in mana unei persoane sau a unui grup de persoane poate fi urmarita inca din etapa predinastica (faza Ur-Uruk). Ulterior, din timpul dinastiei a III-a din Ur, textele cuneiforme ne furnizeaza numeroase date despre ateliere, lucratori, nivelul productiei, depozitarea si distributia marfurilor etc.

Dintre mestesuguri, se dezvolta cele bazate pe resurse locale (olarit, exploatarea stufului si trestiei, prelucrarea pieilor, metalurgia cuprului si a bronzului). Deosebit de pretuite erau tesaturile din in, canepa sau lana. Resursele deficitare (lemn, piatra), fara sa fie excluse din activitatea mestesugareasca, constituiau, pentru centrul si sudul Mesopotamiei, activitati mai restrinse.

Se practica un comert infloritor care intregea si intensifica viata economica. Operatiunile comerciale mai importante faceau obiectul unor acte oficiale de vanzare-cumparare. Se efectuau spre exterior, organizate de catre rege, in calitate de unic furnizor si garant, adevarate expeditii comerciale, de caravane care parcurgeau mii de kilometri pe rute comerciale, prevazute cu locuri de popas, unde se efectuau schimburi de produse, aprovizionare etc. Mai lesnicioase si mai sigure erau transporturile pe apa (cele doua fluvii, reteaua de canale si ceva mai tarziu de-a lungul coastei Golfului Persic).

Venituri substantiale erau obtinute si din dobanzile practicate de catre regi pe imprumuturi (in special de cereale). In perioada neo-babiloneana este atestata existenta unui sector privat in camatarie si comert . Operatiunile de credit se efectuau pe baza unui act scris.

9.1. Viata sociala. Incercarea de reconstituire a societatii mesopotamiene pe baza textelor juridice (coduri de legi, edicte) este dificila. Accentuarea diferentierilor economice si sociale au determinat constituirea din mileniul III i.Chr. a unor structuri ierarhice. Baza sociala in spatiul mesopotamian era costituita din producatorii liberi (agricultorii, pastorii, mestesugarii, negustorii etc.). Aristocratia era formata din doua grupari: aristocratia militara si cea administrativ-funtionareasca. O alta categorie sociala superioara o constituia preotimea templelor, in randul careia se integrau si magii, prezicatorii, interpretii de vise, astrologii etc.

In varful piramidei sociale se afla regele. Initial regele era conducatorul absolut (politic, militar, religios, administrativ si juridic). Din mileniul al III-lea i.Chr., buna parte din aceste prerogative au fost transferate reprezentantilor sai (preoti, judecatori, functionari, militari), care si-au consolidat progresiv pozitia sociala si economica.

Fiecare oras-stat avea un zeu protector, tutelar, caruia traditia religioasa ii atribuia fondarea asezarii. Regele era reprezentantul temporar, loctiitor al acestei zeitati. Statul sumerian era o structura teocratica. Functiile religioase si cele civile ale regelui nu erau clar diferentiate. In calitate de mare preot, el devine mediator intre pamint si cer, oameni si zei. In acelasi timp, regele detinea si atributii administrative (responsabilitatea efectuarii lucrarilor publice, a construirii si intretinerii canalelor de irigatie, a digurilor), de a-si proteja supusi prin indeplinirea atributiilor judecatoresti (judecator suprem) si militare (comandant suprem al armatei). Regalitatea avea un caracter absolut, puternic individualizat in cazul Asiriei si centralizat.

In societatea mesopotamiana o functie deosebita o detineau templele, destul de numeroase si inzestrate de regalitate cu terenuri agricole, ateliere mestesugaresti, bunuri, daruri, sclavi. Pe langa functia lor religioasa, templele erau importante centre de cultura. Formarea si instruirea scribilor, activitatile din diferitele domenii ale stiintei, atelierele artistilor, redactarea si pastrarea scrierilor cu caracter religios, literar juridic etc. constituiau activitati patronate de temple.

Sclavii proveneau din diverse surse: prizonieri de razboi, debitori insolvabili, membri de familie vinduti de capul familiei, copii adoptati. Munca sclavilor nu a constituit baza productiei materiale, ea fiind nerentabila in agricultura, motiv pentru care acestia erau utilizati precumpanitor in lucrarile publice. Prin reglementarile codului lui Hammurabi, sclavul putea sa se elibereze, sa practice meserii, se putea casatorii cu fiica unui om liber, fara ca fiii rezultati sa devina sclavi.

Dreptul era considerat ca avand un caracter divin. Sumerienii aveau o zeitate a dreptului (Nanse), iar la babiloneni dreptul era garantat de catre Samas, zeu al soarelui si al justitiei . In virtutea acestei conceptii, adevaratul legislator era divinitatea, regelui revenindu-i rolul de a transmite oamenilor normele juridice. Dreptul penal, relativ bland la sumerieni, atinge culmea severitatii in Asiria. Sub raport juridic, codul lui Hammurabi prezinta o importanta deosebita. Redactat in secolul XVIII i.Chr., acesta reprezinta o codificare a mai multor legi mai vechi sumeriene si akkadiene . Importanta legislatiei lui Hammurabi consta nu atat in innoirile pe care le aduce, cat mai ales in operatiunea de prelucrare si unificare a traditiei precedente. In plus, importanta acesteia este data si de larga sa raspandire nu doar in cadrul societatii mesopotamiene, cat si dincolo de hotare ei, in Orientul Apropiat. Codul reprezinta mai mult o culegere de 282 de hotarari judecatoresti, emise sau sanctionate de regi, prezentate sub forma de articole, de norme de drept civil si de procedura penala, de drept administrativ, comercial si al familiei etc.

De timpuriu s-a stabilit o anumita procedura judiciara, bazata pe declaratiile martorilor si a notabilitatilor statului, pe executarea unor expertize, pe juramintul partilor, pe administrarea de probe materiale . Impartirea dreptatii se facea de catre judecatori, la care cei aflati in litigiu apelau. Judecata se incheia prin redactarea unui proces verbal care putea fi revizuit, instanta ultima de apel fiind regele. Pedepsele date de tribunale erau, atat in legislatia babiloneana, cat si in cea asiriana, modelate dupa Alegea talionului". Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte era lozinca codului lui Hammurabi. Stabilirea pedepsei varia in functie de conditia sociala a inculpatului sau a partii lezate. Pentru a fi pedepsit, inculpatul trebuia sa fi savarsit delictul sau infractiunea in mod premeditat. Cele mai dure pedepse erau administrate de catre dreptul asirian (pedeapsa capitala, mutilari corporale, munca fortata etc.).

9. Viata religioasa.

Fiecare dintre orasele-stat sumeriene isi avea zeul sau principal. Considerat fondator, stapan si protector, acesta il desemna pe rege ca loctiitor si mare preot al sau (Eridu avea ca divinitate suprema pe Enki, Larsa pe Samas, Uruk pe Anu etc.). Zeitatile mesopotamiene, impregnate de conceptia sumeriana despre divinitate, au caracteristicile fiintelor omenesti, fiind insa mult mai puternice si mai perfecte. Gandirea religioasa a sumero-babilonenilor ii concepea pe zei ca fiind asemenea oamenilor in aspect, gandire si actiune (antropomorfism religios). Aspectul lor fizic, redat de statuile aflate in temple, este asemanator cu cel al regilor, iar imbracamintea lor, era mai pretioasa si mai stralucitoare. Comportamentul acestor zeitati era asemanator cu al oamenilor (intemeiaza familii, aveau aventuri, sentimente si patimi etc.). Doar ca evenimentele in care sunt implicati pot afecta echilibrul in univers.

Religia sumerienilor era in primul rand naturista. Cultul fortelor naturii isi gaseste expresia in pantheonul vechi sumerian, in triada divina a zeilor creatori: Anu (divinitatea suprema reprezentand cerul. Templul sau principal era in Uruk. Ulterior isi pierde preeminenta in pantheon devenind un personaj secundar), Enlil (zeul aerului si atmosferei, Adomnul si stapanul furtunilor", Arege al pamantului si cerului", calitate in care numeste regii si le influenteaza actiunile. Miturile mai tarzii il fac responsabil de crearea universului) si Enki (la babiloneni Ea, creatorul fenomenelor naturale si culturale esentiale ale civilizatiei. Stapanul apelor adanci care da viata pamantului). Este greu de sesizat elementele semite care completeaza conceptia despre divinitate. Atenuarea naturalismului sumerian si poate accentuarea caracterelor morale ale divinului ar putea fi socotite ca reprezinta contributii semite.

Babilonenii adauga, preluand unele elemente din perioada anterioara, si o triada Aastrala", formata din Sin (zeul Lunii), din fiul sau Samas (zeul Soarelui, al justitiei) si din fiica sa Istar (zeita vietii, a fecunditatii, a vegetatiei si a dragostei senzuale), singura divinitate feminina importanta, identificata cu planeta Venus (luceafarul). Tot in sfera zeitatilor personificand natura intalnim o triada semita: Adad (zeul furtunii, al fulgerului pustiitor, dar si al ploii care fertilizeaza campiile; larg raspandit in spatiul siro-palestinian); inflorirea anuala a vegetatiei este exprimata de sumerieni prin mitul zeului Dumuzi si al zeitei Inanna (simbol al pamantului mama). Babilonenii, creatori ai mitului, si apoi asirienii, adopta numele zeului cu unele modificari (Tammuz) si atribuie functiile zeitei divitatii lor Istar care devine si zeita razboiului. Acestora li se adauga o serie de divinitati aparute mai tarziu sau venerate doar in unele zone.

Situatia este putin diferita cand vorbim despre zeii nationali: Marduk (impus ca divinitate suprema de prima dinastie babiloneana, preluind o parte din atributele divinitatilor sumeriene. De calitatea sa de zeu universal este legata opera de creatie si de oranduire a unversului) in Babilonia si Assur (detine calitati specific razboinice care exprima si insumeaza caracterele proprii neamului sau) in Asiria.

Comuna era si credinta in demoni. Acestia erau considerati spirite nefaste, atotputernice, imaginate ca fiinte fantastice ce puteau lua diferite infatisari. In reprezentarile artistice ei sunt prezenti, precum sunt inchipuiti, avand trup de om si cap de animal sau cu o combinatie de membre provenind de la mai multe animale. Calea care permite interventia demonilor este pacatul, de natura diversa, imbinind vinovatia rituala (nerespectarea unui ritual religios) si cea morala (furt, crima etc.). In practicile cultice un rol important il aveau exorcismele (procedee magice prin care erau alungati demonii) si diferite forme de divinatie care mergeau de la examinarea ficatului de animale, la interpretarea viselor, a zborului pasarilor, la utilizarea oracolului sau la studiul astrilor.

Practicile cultului religios se desfasurau in temple, fiind sustinute de un numeros si complex corp sacerdotal, organizat pe categorii (magi, prezicatori, interpreti de vise, sacrificatori, bocitori, cintareti, purificatori etc.) si functii, intr-o ierarhie riguros stabilita in fruntea careia se afla insusi regele. Actele rituale ale cultului constau din ofrande de produse alimentare si bauturi (lapte, vin, bere, miere si ulei), ofrande si sacrificii de animale (berbeci miei, pasari), oferite de credinciosi si insotite de cantarea de psalmi, recitari de imnuri si rugaciuni.

Un complex calendar sacru determina celebrarea cultului. Fiecare zi a anului era consacrata unei zeitati care necesita ritualuri speciale. Se derulau si mari solemnitati, inchinate zeilor tutelari sau legate de anotimpuri (primavara era celebrata renasterea naturii) sau, cea mai importanta, sarbatoarea anului nou in Babilon.

9.3. Literatura

Productia literara s-a structurat pe un nucleu oral timpuriu apartinand perioadei predinastice. Sunt cunoscute texte sumeriene cuprinzand mituri (Potopul, Mitul lui Etana, Coborarea zeitei Inanna in Infern, mituri ale creatiei lumii) si fapte eroice ale unor regi (Zisudra, Gilgamesh, Enmerkar). Pe acest fond s-a constituit productia literara mai tarzie, ilustrata de Epopeea lui Gilgamesh, Enuma elish, Coborarea zeitei Isthar in Infern).

Cel mai popular si raspandit text ramane epopeea lui Gilgamesh care a circulat in varianta sumeriana sau in traducere in Asia Mica si in spatiul siro-palestinian. Parti din acest text (tema potopului) au fost integrate, cu minime modificari, in Vechiul Testament . Acest fapt poate fi explicat prin unele realitati istorice. O parte din actul creatiei lumii si a istoriei poporului evreu sunt proiectate in spatiul mesopotamian, care a constituit pentru unele grupe (tribul lui Iacob si a lui Beniamin) o zona familiara datorita indeletncirilor evreilor (pastoritul transhumant, asociat cu practicarea arendarii pasunilor si comertul caravanier).

Se cuvine mentionat stilul comemorativ si narativ care au dat primele consemnari istorice (tablita lui Entenema). Analele regale vor deveni o componenta a literaturii mesopotamiene incepand cu perioada regatului asirian mijlociu. Sunt de consemnat in aceasta privinta analele sau inscriptiile comemorative ale lui Tukulti-Ninurta I, Assurnazirpal II, Salmanassar III, Assurbanipal II.

Trebuie consemnata totodata absenta unor genuri cultivate in alte zone ale Orientului Apropiat (profetiile, invataturile, poezia lirica).

5.5.5. Arta

Elementele componente ale artei mesopotamiene au fost definite in Sumer. Ulterior, akkadienii si asiro-babilonenii au continuat cu fidelitate, uneori reusind sa si dezvolte trasaturile generale ale perioadei de inceput. Creatia artistica majora s-a nascut dintr-un spirit practic, acela de a celebra credinta si puterea. Din temple si palate, cei doi poli in jurul carora gravitau activitatile economico-sociale si politice, provin cele mai importante si semnificative vestigii privind arhitectura, sculptura si pictura.

Arta mesopotamiana, dar mai ales arhitectura, a depasit tot ce se realizase in domeniu pina in mileniul IV i.Chr., cu toate ca a fost conditionata de materialele existente in zona. Piatra, material deficitar in spatiul mesopotamian, trebuind sa fie adusa de la mare distanta, se folosea in zona centrala si sudica doar in rare cazuri (ATemplul de calcar" din Uruk, de la sfarsitul mileniului IV i.Chr., era ridicat pe o temelie alcatuita din cateva asize de dale de calcar nefasonate). Din aceste motive, constructorii au fost obligati sa utilizeze singurul material aflat la dispozitie, mult mai perisabil, lutul. Amestecata cu paie tocate, argila era intrebuintata sub forma de chirpic sau pentru fabricarea caramizilor, obtinute prin turnarea acesteia in tipare si uscare la soare. Caramida arsa a fost utilizata in Mesopotamia doar pentru placarea peretilor constructiilor din caramida cruda sau la pavarea terenurilor expuse scurgerii apelor. Aici locul mortarului ca liant a fost luat de bitum. In pofida acestui neajuns, in spatiul cuprins intre cele doua fluvii a fost creata o arta monumentala deosebita. Pentru ridicarea unor constructii (mormintele regale de la Ur) sunt utilizate pentru prima oara solutii tehnice ingenioase, precum bolta si cupola.

Orasele sumeriene, ca si cele babilonene, erau protejate de puternice ziduri de incinta, flancate de porti si bastioane .

In spatiul Mesopotamiei, incepind din mileniul III i.Chr., arhitectura a imbracat forma templului si a palatului. Desi numarul acestror constructii era mare, perisabilitatea materialului folosit la ridicarea lor, ca si amprenta timpului, au facut ca din arhitectura mesopotamiana sa se pastreze pana astazi relativ putine vestigii. Informatiile cuprinse in textele antice, ca si investigatiile arheologice ne permit cunoasterea elementelor definitorii ale arhitecturii spatiului mesopotamian. Ambele ansambluri (templul si palatul) aveau dimensiuni grandioase si aproximativ acelesi planuri.

Tipul clasic al templelor sumeriene era cel de forma dreptunghiulara (dimensiuni de pana la 50 x 80 m). Datorita materialelor de constructie utilizate, templul nu dobandea un spatiu arhitectonic armonios, lasand impresia de greoi, monoton, stramt si intunecat. Parte integranta a templului, desi independenta, era ziguratul, construit prin suprapunerea unor prisme tot mai mici (in numar de trei pana la sapte), legate intre ele prin rampe de acces .

Sporirea prerogativelor monarhice a determinat transformari si in principiile artei, prin aparitia unor constructii laice (palatul regal). Unul dintre primele palate cunoscute este cel din Kish. Ulterior, pe masura cresterii importantei institutiei monarhice, arhitectura este subordonata serviciului regal. Ca urmare, sunt ridicate constructii impresionante precum palatul lui Zimrilin de la Mari, care devine obiectul admiratiei generale, marile palate din Babilon sau cele asiriene, in constructia carora se utiliza piatra (Ninive, Khorsabad etc). In ce priveste planimetria constructiilor, acestea, amplasate pe terase artificiale si inconjurate de ziduri, erau grupate in jurul curtilor interioare care distribuiau spre interior, prin deschiderile peretilor, aerul si lumina.

Splendoarea acestora se datora bogatiei si stralucirii ornamentatiei. Edificiul propriu-zis contribuia intr-o mica masura la acest efect deoarece insuficienta resurselor tehnice impunea constructorilor anumite limite. Monotonia peretilor exteriori era inviorata prin alternarea niselor cu pilastrii prin utilizarea coloanelor angajate sau prin decoratii. Mai mult s-a recurs la virtutile culorii sau ale reliefului. Conuri de lut ars cu baza pictata (rosu, negru sau alb) erau infipte cu varful intr-un mortar gros de argila care acoperea suprafata peretilor. Bazele acestora si diferitele lor culori sugerau motive geometrice simple (zig-zaguri, romburi).

Pictura murala, ingradita de conventiile care dominau arta, acuza absenta efectului de umbra si lumina, ca si a numarului relativ redus de culori utilizate. De la sfarsitul mileniului II, este utilizata pe o scara mult mai larga pictura smaltuita. Pe un fond de argila arsa se aplicau culori fuzibile (alb, negru, albastru, galben, verde si, mai rar, rosu), pe care o a doua ardere le transformau in smalt. Placi de argila smaltuita decorau palatul din Assur inca din timpul lui Tukultininurta II (inceputul secolului IX i.Chr.). Apogeul decoratiei cu placi smaltuite este atins in epoca neo-babiloneana. In palatele asiriene decoratia suprafetelor interioare este realizata cu ajutorul basoreliefului.

De timpuriu (in ultima faza a perioadei predinastice), sumerienii au creat si o arta statuara de proportii reduse, cu o valoare mai putin reprezentativa datorita lipsei materiei prime. Cele mai vechi marturii ale artei statuare (capul de femeie din marmura alba de la Uruk) au un remarcabil nivel tehnic si estetic, ilustrat de reprezentarile de animale (berbeci sau capete de berbec) .

Relieful va deveni partea esentiala a decoratiei. Daca in arta sumeriana, de inspiratie religioasa, relieful era cu precadere votiv (credinciosul era reprezentat pe placi de piatra in ipostaza indeplinirii unor ritualuri), mai tarziu, sub influenta noilor conditii politice (preamarirea functiei monarhice), acesta isi schimba aspectul. Temele preferate devin profane, gasindu-si modul de expresie in marile stele (Stela Vulturilor, stela lui Naram-Sin). Ele sunt exemple ale unei arte de inspiratie in primul rand politica si dinastica.