O umbra mare in tablou: chestiunea agrara

O umbra mare in tablou: chestiunea agrara

In viu contrast, trebuie sa evocam acum fateta cea mai sumbra a epocii Carol I: incetineala cu care s-a abordat chestiunea reformei agrare.

Populatia rurala se inmultea (aveam, inainte de al doilea razboi mondial, rata de natalitate cea mai inalta din Europa dar si cea mai ridicata rata de mortalitate infan­tila!), iar putinul pamant ce-i fusese impartit sub Cuza era insuficient. Majoritatea traia deci din ce lucra, in dijma sau pe plata, la marele proprietar vecin. Chestiunea "invoielilor agricole' revenea sporadic in discutiile Par­lamentului, cu rezultate uneori cu totul nemultumitoare pentru tarani.

Ei reprezentau inca, la inceputul secolului XX, peste 80 % din populatia tarii - dar un milion de tarani proprietari nu-si imparteau decat circa 3 300 000 de hectare (si mai erau peste o zecime din ei care nu posedau nimic), pe cand alte 3 000 000 de hectare erau proprietatea a 6 500 de mari proprietari. Desigur, disproportia pare monstruoasa - dar si printre acesti 6 500 de mari pro­prietari deosebirile erau enorme, caci, daca ar fi existat o anumita egalitate, am fi avut proprietati medii de circa 450 hectare, ceea ce nu e inca foarte mare proprietate (latifundiu). in realitate, doar cateva sute de proprietati se intindeau pe mii de hectare.

Dar Romania nu era un caz izolat. Acelasi lucru se intampla in Rusia, iar acelasi lucru va continua in Polonia si Ungaria, in epoca in care la noi se infaptuise deja refor­ma din 1918-l920. Proportiile latifundiilor in acele tari erau mult mai mari decat la noi: daca la noi cele mai intinse mosii aveau vreo 10 000 de hectare, in aceste trei tari vecine intinderea marilor proprietati depasea sute de mii de hectare, judete intregi. (Contele Mihaly Karoly, care va fi in 1919 presedinte provizoriu al unei republici ungare socializante, poseda peste 100 000 hectare!)

Chiar daca acest sistem era atunci normal in toata Europa rasariteana, rezultatul la noi, la nivel individual, era dezastruos si s-a ajuns la o nemultumire din ce in ce mai acuta in toata taranimea. La dezechilibrul intre mica si marea proprietate mai trebuie adaugat si alt fenomen agravant: de cand tratatul de la Adrianopol din 1829 deschisese in tarile noastre marele comert cu tarile apusene, si noi deveniseram - as zice: peste noapte - mari exportatori de cereale, am spus deja ca relatiile intre tarani si proprietarii de latifundii se deteriorasera; acestia din urma nu mai lasau mari portiuni din proprietatile lor la libera dispozitie a plugarului, ci cautau sa impuna, in conditii mai avantajoase, culturi cerute la export: grau, rapita etc. in al doilea rand, posibilitatea calatoriilor in Occident, ca si subita proliferare a unor profesiuni liberale pe care proprietarul de pamant era ispitit sa le exercite, a provocat in acelasi timp o crestere a sistemului arendasiei.

Pana si boierii moldoveni, care pana atunci avusesera re­putatia de a sta mai mult la tara decat la oras (si la Curte!), au devenit "absenteist!'. Or, arendasul, adesea strain de sat, si uneori chiar de natiune, detinator al unui contract de scurta durata si fara garantii de stabilitate, se arata un "patron' mult mai dur si mai neinduplecat cu taranul decat fusese boierul. Arendasul a devenit cu vremea dusmanul natural al taranului. Nu e deci de mirare ca primele violente exercitate de taranii rasculati vor fi impotriva unor mari arendasi.

O prima grava revolta are loc in 1888. Una si mai grava si dramatica a izbucnit in 1907 - inspirand si marea lite­ratura (Rebreanu, Panait Istrati) - si s-a intins ca focul pe o miriste uscata, pornind din nordul Moldovei si ajungand pana in Oltenia, incat statul s-a crezut in pericol. Conser­vatorii, aflati la guvernare, au cedat puterea liberalilor si acestia au facut ce nu indraznisera sa faca conservatorii: au folosit armata si tunurile ca sa opreasca marsul taranilor asupra capitalei. A fost o tragedie. S-a vorbit de 12 000 de morti. Chiar daca cifra e exagerata (n-a fost chip sa se obtina niciodata un raport integral - si integru!), socul a fost adanc in toate paturile sociale. Dar s-au deschis ochii clasei politice. S-au luat imediat, si in anul urmator, cateva masuri de protectie a taranului si de limitare a arendasiei - si, mai cu seama, in programul Partidului Liberal la alegerile din 1913 a figurat reforma agrara, adica transfe­rarea unei insemnate parti a marii proprietati catre tarani. Si s-ar fi facut poate chiar de-atunci reforma, daca n-ar fi izbucnit in august 1914 primul razboi mondial, intre timp au aparut insa conflicte chiar langa noi.