Originile potcovitului

Secole intregi, arta potcovariei a fost complementara cu medicina veterinara pentru ca se ocupa de tratarea afecțiunilor legate de picioare. De la inceputul mileniului trecut, aceasta practica a inceput sa fie privita așa  cum se cuvine, ca o arta bazata pe fapte științifice, iar potcovarul sa fie recunoscut drept un meșteșugar competent, calificat și dedicat in totalitate bunastarii calului.

In Marea Britanie decretele potcovarilor din 1975 și 1977 puneau in afara legii pe cei ce doreau sa practice aceasta meserie, dar nu erau inregistrați la Registrul Potcovarilor, ținut de Compania de Susținere a Potcovarilor.

Aceasta Companie dateaza din secolul al XIV lea și este una dintre cele mai vechi companii inființate in Londra,  iar carta ei a fost data de regele Charles al II lea, in anul 1674, pentru incurajarea și organizarea potcovarilor, in urma unor examinari, intr-o breasla.

Cuvantul potcovar vine de la vechiul termen franțuzesc "ferrier" care provine, la randu-i, din latinescul "ferrum" (fier).

Din 1356, denumirea de potcovar era data celui care ingrijea un cal bolnav, și pana la apariția Școlii de veterinari, potcovarul era doctorul de cai al zilei. Atat grecii cat și romanii inventasera un fel de protecție pentru caii pe care ii foloseau in marșuri. Aceasta avea forma unei sandale, confecționata la inceput din  iarba țesuta, soleae sparteae, apoi din piele și, in final, din metal, soleae ferreae. Ca și hipposandallele romane, acestea erau legate de picior cu o curea.

Copitele cailor care traiau in regiunile cu clima calda, uscata, erau atat de dure incat ei puteau parcurge distanțe foarte mari fara a fi potcoviți insa, acolo unde clima era umeda, copitele deveneau moi și, pe suprefețele tari sau dure, acestea se toceau inainte de a mai apuca sa creasca, ceea ce putea duce chiar la pierderea animalului.

In cimitirele celților (recunoscuți ca fierari și crescatori de cai) din Europa, s-au gasit primele potcoave, ceea ce arata ca celții le confecționau inaintea și in timpul ocupației romane, urmata apoi de invazia lui Iulius Cezar in anul 54-55 e.n.

Dupa aceea, dezvoltarea potcovariei s-a facut in special in Franța și in Anglia. Claude Bourgelat, primul director al Școlii veterinare de la Lyons, are contribuții notabile in studierea anatomiei picioarelor. El proiecteaza un pantof menit sa-i pastreze copitei, pe cat era posibil, starea naturala, care se folosește, in general, in Franța, in secolul 20.

Astazi potcovarul modern, cu mult mai instruit, știe exact ce fel de potcoava se potrivește fiecarui cal. El poate, de asemenea, sa corecteze malformațiile sau tocirile, iar cei mai experimentați pot chiar sa previna operațiile chirurgicale.

In Romania, potcovitul si selaritul sunt indeletniciri stravechi, care tin de bunul simt al traditionalei legaturi dintre om si cal. Din pacate, cei mai priceputi selari si potcovari au imbatranit, iar mestesugul lor pare sa piara odata cu ei. Se spune ca ultimii potcovari "veritabili" si-au facut ucenicia la unitatile de cavalerie in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, comunistii abandonand aceste profesii aflate in contradictie cu mecanizarea agriculturii socialiste.

Arta potcovitului

Potcovitul reprezinta arta de a confecționa potcoave și a le prinde de copita calului sau "unghiile" (ongloanele) boilor de munca, aceste organe vii cu un rol foarte important in mersul animalelor. Persoanele care se ocupa cu gaurirea și fixarea potcoavei la cornul copitei se numesc meseriași potcovari sau podotehniști.

Potcovitul nu este o meserie ușoara, mai ales daca se ține seama ca trebuie facut in mai multe scopuri. Primul scop este impiedecarea tocirii prea rapide și peste masura a cornului copitei. Potcovitul mai ajuta și la corectarea mersului la unii cai, precum și la vindecarea unor boli de copita, acesta purtand numele de potcovit ortopedic. Executarea acestora impune formarea unor meseriași calificați. Se știe ca cea mai mare parte a șchiopataturilor la cai și deci imposibilitatea folosirii lor mai mult sau mai puțin timp provine din neingrijirea și nepotcovirea lor la timp. Potcovirea animalelor de catre unii fierari fara o pregatire podotehnica poate conduce la provocarea unor boli care scot pentru un anumit timp animalul din serviciu.

Potcovitul animalelor se face in atelierul de fierarie - potcovarie care trebuie sa dispuna de cel puțin o camera de forjat și un șopron (hangar).

O astfel de potcovarie am avut prilejul sa gasesc in Bistra, județul Alba, in gospodaria domnului Sorin Berindei. Ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca el pastreaza in dotare toate materialele și ustensilele cu care au lucrat parinții, bunicii și strabunicii lui. Practic, in camera de forjat am putut vedea: forja sau foiul, vatra, cu groapa pentru foc, nicovala, cleștele de foc, cleștele de mina, ciocanele de diferite tipuri, dalta pentru capetele potcoavei, menghina, pilele, ciocanul de gaurit, cleștele desnituitorul, rașpelul, custura sau cuțitoaia, cuțitoaia nemțeasca, custura franțuzeasca, reneta sau rișca, compasul etc.

Interviu

Deak Andrei: Cum ați descrie dumneavoastra potcovitul?

Perja Vasile: Asadar, ce inseamna potcovitul? Vine stapanul cu calul in curte, controlez daca mai are cuie vechi, il pun pe stapan sa stearga bine picioarele calului, ca sa fie curate, si-mi ridica picioareleanimalului. Atunci eu curat copita calului si imi dau seama daca este sanatoasa sau bolnava si daca mai are rezerva de unghie. Daca a fost mult folosit, trebuie sa iau alte masuri. In acest caz, cuiele se vor trage mult spre inafara si voi observa daca mai am ceva rezerva de unghie, cat sa intre si sa iasa cuiele. Trebuie numai sa ma uit la copita unui cal ca sa stiu exact ce potcoava i se potriveste, fara sa fie nevoie sa mai dau un ciocan pe ea.

D.A.: De la cine ați invațat acest meștesug și la ce varsta ați inceput?

P.V.: Am invațat de la tata, prin '47, demult o fost atuncea Am inceput sa lucrez cand eram un puștan de vreo 14 ani.

D.A.: Cum de ați ales aceasta meserie?

P.V.: Am invațat bine și la scoala, dar mai departe nu m-a dat. Cand am terminat șapte clase, a pus tata ciocanul langa butuc și zice: «Da-i sa marga, copile, tre sa ma ajuți, ca nu pot singur!» Am stat, l-am ajutat, am invațat o meserie ca lumea de la dansul.

D.A.: Cat de greu v-a fost la inceput cand nu prea cunoșteați secretele acestui meșteșug?

P.V.: Ne sculam la 3 noaptea și faceam potcoave. Cand se facea ziua, apareau deja cu vitele sau cu calul Era mult de lucru. Mi-a parut rau de școala, dar acuma pana la urma nu-mi mai pare rau; cu meseria asta mai faci un leu și dupa pensie, alții cu școala mai traiesc doi ani și s-au dus. Intr-adevar, am muncit toata viața și usor n-a fost.

D.A.: Imi puteți explica mai in detaliu intregul proces ?

P.V.: Se sterge mai intai copita calului, apoi potcoava inrosita in prealabil in foc o aplic pe locul curatat. Calul nu simte nimic, caci nu dau de viul lui, ci o ajustez pe o unghie moarta. Dupa aceea o bag in apa rece, ii fac o calire, cum se spune. Daca o las sa se raceasca gradat, fara sa o botez in galeata, isi pierde din calitati. La un potcovit de iarna, folosesc vidia, un material care nu se toceste, ci sparge usor gheata sau zapada.

D.A.: Vad ca aveți in atelierul dumneavostra foalele. Imi puteți spune mai exact cum il folosiți?

P.V.: Foalele sunt manuite manual. Au niste supape jos, pe unde trag aerul ce intretine buna ardere a carbunilor. Pentru un foc si un jar bun, cel mai folosit este lignitul.

D.A.: Exista și cateva reguli in potcovit ce ar trebui respectate?

P.V.: Sunt, sunt. Dupa ce bag potcoava la foc, nu o pun la rosu, cum se spune, ci la alb, dupa ce este racita. Nu se arde prea tare, fiindca arsura deranjeaza calul. Pentru potcoava se ia o platbanda din fier moale, ca sa poti sa-i dai gauri, sa-l modelezi mai usor.Nu se folosesc oteluri dure, caci calul s-ar rani cand ar calca, l-ar bate la inchieturi sau in piept, iar coeficientul de frecare ar fi mai mare in contact cu solul. Ar fi ca si cum ar purta un om papuci de lemn.

D.A.: Cat timp dureaza sa potcoviți un cal?

P.V.: Am avut si cai semigrei la care am fost obligat sa bat si 16 cuie la o singura potcoava. Ca timp, toata operatiunea la o singura copita dureaza cam jumatate de ora. Vara, pe zi, la opt ore lucratoare, potcoveam si opt cai.

D.A.: Cat de des ar trebui potcovit un cal?

P.V.: Foarte multi din țarani cred ca stiu sa bata in copitele animalelor potcoave, pe care le schimba apoi cat mai rar cu putinta, chiar si dupa cativa ani. Potcovitul dupa ureche duce la imbatranirea prematura a cailor si la scaderea randamentului lor. De exemplu, ce nu știu țaranii - iar cei care știu oricum nu-și permit - e faptul ca o potcoava se schimba o data la șase-noua saptamani. Apoi, conteaza foarte mult și cum se pilește copita calului, cum se taie parțile crescute aiurea și cum se prinde potcoava de piciorul calului. Cele bine puse și schimbate la timp obosesc mai puțin picioarele cailor și ii ajuta sa munceasca mai mult și mai bine.

D.A.: Ce trebuie sa știe un bun potcovar ?

P.V.: O tehnologie a copitei trebuie s-o stii. O studiezi prima data de la un cal mort. Si-s diferite copitele, ca si mainile la oameni. La un cal trebuie sa fii foarte atent, daca are viul aproape, daca unghia moarta a copitei este mai dura sau mai moale, cum este despicata, daca este pleznita sau tocita mult, daca au fost scoase cuiele vechi. Trebuie sa stii dintr-o ochire ce marime are, ce potcoava se potriveste, cate cuie trebuie sa bati. Ca sunt si copite care necesita si 16 cuie batute in potcoava, desi in mod curent se folosesc in medie opt cuie.

D.A.: Ați avut ucenici in ultimul timp?

P.V.: Am avut doi baieți dar au venit cateva luni și gata. Nu mai invața nimeni, ca e greu, ii murdar și tineretul de azi nu mai e interesat. E grea meseria, foarte grea, aici trebuie sa pui osul, nu se poate numai un pic, așa; aicea trebe sa ai forța și sa te alimentezi bine.

D.A.:Cui lasați moștenire secretele meseriei?

P.V.: Spre pomenire, ca ucenici nu mai am. Sa gasești o potcoava, ai noroc; sa gasești un fierar e și mai rar.

D.A.: Care credeți ca este viitorul acestei bresle?

P.V.: Suntem pe cale de disparitie, caci s-ar parea ca sunt din ultima generatie care mai face asta. Desi am doi baieti, copiii au alte inclinatii si nu cred ca se vor mai ocupa de potcovit. As lasa atelierul si meseria mostenire, dar din ce sa traiasca cei ce ma vor urma? Ca au aparut tractoare si masini, care fac aproape toata munca pe care o facea un cal. Iar meseria asta se invata si se transmite, domnule, daca vrei sa o faci. Dar mai vrea cineva s-o invete? Macar sa se tina minte ca noi, potcovarii, stim meserie grea, pe care nu multi au putut s-o faca.

D.A.: Va mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat și pentru amabilitatea cu care m-ați primit.

P.V.: Cu mare placere, baiete.

Nume și prenume: Perja Vasile

Porecla:

Localitate de baștina:

Domiciliat in comuna din:

Codul comunei/loc:

Varsta:

Naționalitatea: Romana

Religia: Ortodoxa

Ocupația principala in trecut:

Ocupația principala in prezent:

Locul culegerii:

Data culegerii: 19 decembrie 2009

Culegatorul: Deak Andrei

Funcția: Student

Instituția unde invața: Facultatea de Istorie și Patrimoniu, Conservare - Restaurare