Prabusirea imperiilor multinationale si aparitia a noi state independente in Europa

Prabusirea imperiilor multinationale si aparitia a noi state independente in Europa

Punerea in aplicare a hotararilor luate la Conferinta de pace de la Paris in privinta noilor realitati politico-teritoriale a fost usurata de amploarea miscarilor de eliberare nationala, ori a celor ce militau pentru realizarea sau desavarsirea statului national unitar, din spatiul central-est european. Practic, putem vorbi de aparitia a noi state, cazul Cehoslovaciei si Iugoslaviei, de reaparitia altora, cum ar fi Polonia sau tarile baltice, de formarea de state in granitele naturale, respectiv Austria si Ungaria, de remodelarea a trei imperii pe ruinele carora se vor dezvolta Republica de la Weimar, Rusia sovietica si Turcia nationalista, dar si de implinirea idealului national in cazul Romaniei, prin voturile plebiscitare ale adunarilor de la Chisinau, 27 martie 1918, Cernauti, 28 octombrie 1918, si Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Desigur, faptul ca aceste decizii populare au fost dublate de prevederile tratatelor de la Saint Germain, Trianon si ale protocolului de la Paris le-a conferit si girul comunitatii internationale.

Prin disparitia fostelor imperii multinationale si aparitia a noi state independente, harta Europei a cunoscut mutatii politice majore. A aparut un nou echilibru de forte, iar dinamica relatiilor diplomatice s-a schimbat, ecuatia internationala fiind de acum mult mai complexa. Trebuie avut in vedere faptul ca state precum Cehoslovacia si Iugoslavia, gandite de Aliati ca centre de stabilitate, nu s-au dovedit viabile in timp. Dezmembrate pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial, refacute apoi, cele doua tari vor cunoaste, dupa 1990, un proces de disolutie, pasnic in primul caz, violent in cel al Iugoslaviei. De asemenea, nu trebuie neglijat faptul ca din randul noilor state, in frunte cu Ungaria, careia i se va alatura Bulgaria, va porni un curent revizionist care va gasi ecouri favorabile in Italia lui Mussolini si Germania hitlerista.

Pe fondul crizei Puterilor Centrale, la inceputul lui 1918, la Roma a avut loc Congresul natiunilor subjugate din monarhia austro-ungara. Lucrarile forului, desfasurate intre 9 si 11 aprilie, au avut un ecou deosebit atat datorita determinarii participantilor de a-si uni eforturile pentru atingerea scopului final, cat si prin rezolutia adoptata de participantii care sustineau dreptul popoarelor la formarea de state nationale ori la unirea completa, acolo unde era cazul. Daca avem in vedere si faptul ca lucrarile Congresului se desfasurau pe fondul victoriei revolutiei bolsevice, care proclamase, de asemenea, dreptul popoarelor la autodeterminare, avem un tablou de ansamblu al unei puternice miscari cu caracter national.

In aceste conditii, esecul tentativei imparatului Carol I de federalizare a Imperiului austro-ungar apare firesc. Manifestul Catre popoarele mele credincioase, din 3 octombrie 1918. a fost privit mai degraba ca o incercare disperata de salvare a monarhiei intr-un moment in care aceasta era in plina disolutie. Abdicarea kaiserului Wilhelm II, la 9 noiembrie 1918, si proclamarea Republicii de la Weimar, urmata de capitularea finala, au deschis drumul spre formarea noilor state unitare.

Intrucat cazurile Germaniei si Rusiei sovietice vor fi studiate in alt context, ne vom opri in continuare la situatia concreta din celelalte state europene. Poate, situatia cea mai complexa o oferea Imperiul otoman, in care, pe fondul infrangerii in razboi si al rezistentei sulta­nului in fata reformelor, se dezvolta o puternica miscare nationalista, condusa de Mustafa Kemal. La 13 septembrie 1918, se parea ca s-a ajuns la un modus vivendi prin semnarea Pactului national, bazat pe principiile autodeterminarii, securizarii Constantinopolului (Istambul), deschiderii Stramtorilor, drepturilor minoritatilor si abolirii capitulatiilor. Au urmat alegerile din octombrie 1918, castigate de nationalisti intr-un moment in care soarta Imperiului era in primejdie.

La 19 mai 1919, Mustafa Kemal, un lider al noii generatii, nas­cut in 1880, sosea la Samsun, unde incepe organizarea rezistentei in fata tentativelor de dezmembrare teritoriala a Turciei. Eforturile sale vor fi zadarnicite de interventia directa a ultimului sultan, Mohammed VI (1918-1922), care-1 demite pe Kemal si il scoate chiar in afara legii, la 11 iulie. Cu toate acestea, intre 23 iulie si 6 august 1919, la Erzurum are loc un congres al miscarii nationaliste, in fruntea careia se va afirma acelasi Mustafa Kemal.

Tratatul de la Sevres a contribuit si mai mult la complicarea si­tuatiei din Imperiu. Cu toate ca documentul preliminar din 4 septembrie 1919 proclama unitatea teritoriala a Turciei, prevenind formarea unei Armenii independente, precum si ocupatia straina, el a nemultumit profund fortele nationaliste, care, la 28 ianuarie 1920, vor adopta in Parlament textul Pactului national din 13 septembrie 1918. Pe acest fundal, la 16 martie 1920, trupele aliate au ocupat Constantinopole, Parlamentul fiind dizolvat la 11 aprilie.

Reactia fortelor nationaliste a fost prompta, Mustafa Kemal formand un guvern provizoriu la Ankara, la 23 aprilie 1920. Misiunea noului cabinet a fost una dificila, fiind complicata si de atacarea Turciei de catre trupele grecesti, care dupa 22 iulie vor ocupa importantele centre Bursa si Adrianopole. Mai mult, la 10 august, guvernul de la Constantinopole semna tratatul de la Sevres, ceea ce a condus la ruptura definitiva dintre sultanul Mohammed VI si nationalistii condusi de Kemal.

Pentru a sublinia noua realitate, la 20 ianuarie 1921, Adunarea de la Ankara, controlata de nationalisti, va vota legea fundamentala a tarii. La baza acesteia statea principiul suveranitatii poporului, exercitata prin votul universal. Alte prevederi importante se refereau la responsabilitatea ministeriala si la alegerea unui presedinte care sa beneficieze de puteri sporite. Astfel, practic, Turcia se gasea intr-o situatie disperata, fiind condusa de doua guverne si aflandu-se in razboi in conditiile in care o buna parte a teritoriului national era ocupat de trupe straine.

Pentru identificarea unei solutii diplomatice s-a ajuns la convocarea Conferintei de la Londra in problema turca, din februarie 1921. Au fost invitate sa participe, prin reprezentanti, cele doua guverne, de la Constantinopole si Ankara, precum si Grecia. Din nefericire, lucrarile Conferintei au intrat repede in impas, soldandu-se cu un esec.

Sperand sa speculeze neintelegerile interne din Turcia, Grecia va lansa o puternica ofensiva armata la 23 martie. Dupa ce armata elena a obtinut cateva succese, fortele nationaliste turce au reusit sa apere Ankara in urma bataliei de la Sakkaria, 24 august - 16 septembrie 1921. Totusi, abia peste un an, Mustafa Kemal va fi capabil sa declanseze o contraofensiva puternica, ocupand in scurt timp Smirna, la 9-11 septembrie 1922. Este momentul in care premierul britanic face apel, la 15 septembrie, la Aliati pentru a interveni in apararea Stramtorilor. Rezultatul a fost insa negativ, doar Australia si Noua Zeelanda aratandu-se dispuse sa se alature metropolei, in timp ce Franta si Italia au refuzat sa sprijine initiativa lui Lloyd George.

De aceasta data, cel care va exploata situatia creata va fi Mustafa Kemal. La 1 noiembrie 1922, el va proclama abolirea sultanatului. Mohammed VI fugind din Constantinopole la bordul unui vas britanic. Pentru reglementarea internationala a conflictului, dar si a statutului Stramtorilor, s-a ajuns la Conferinta de la Lausanne, deschisa la 20 noiembrie 1922. Potrivit tratatului final, semnat la 24 iulie 1923, Mustafa Kemal recunostea pierderea teritoriilor ce nu erau locuite de turci, dar obtinea Tracia estica. De asemenea, era acceptat statutul minoritatilor, iar Stramtorile erau demilitarizate. Un succes pentru Kemal era exonerarea de la plata reparatiilor de razboi. Potrivit unui tratat separat incheiat cu Grecia, era operat un schimb de populatii intre cele doua state.

Dupa succesul Conferintei de la Lausanne, la 23 august, Aliatii se retrageau din Constantinopole punand capat lungului si sinuosului conflict. Stapan pe situatie, Mustafa Kemal va proclama Ankara drept capitala a statului national turc la 14 octombrie. La scurt timp, la 29 octombrie 1923, el va fi ales primul presedinte al Republicii, avandu-1 in fruntea guvernului pe Ismet Pasa. Pe baza Legii funda­mentale din 20 ianuarie 1921, la 20 aprilie 1924, Parlamentul turc va vota Constitutia, care va deschide o perioada importanta de reforme ce au contribuit la modernizarea Turciei si inlaturarea vestigiilor feudale.

Pe ruinele Austro-Ungariei au aparut mai multe state nationale ori federale. Drept succesoare ale fostului Imperiu au fost desemnate Austria si Ungaria. Perioada dintre abdicarea lui Carol I si semnarea tratatului de la Saint Germain a fost una agitata la Viena. Pe fondul nemultumirilor cauzate de anii prelungiti de razboi, la 16 februarie 1919, au avut loc primele alegeri castigate de socialisti, care au obtinut 72 de locuri in Parlament, fiind urmati de crestin-socialisti cu 69, in timp ce nationalistii germani obtineau 26 de mandate. Astfel, la 12 martie 1919, era adoptata Constitutia, potrivit careia Austria devenea parte a Reichului German, fiind condusa de cancelarul Karl Renner.

Un moment tensionat a fost generat de insurectia armata din 15 iunie 1919, o tentativa a armatei de preluare a puterii. Din fericire, semnarea tratatului de la Saint Germain, la 10 septembrie 1919, a pus capat instabilitatii. Asa cum am aratat, potrivit prevederilor sale, Anschluss-ul, respectiv unirea cu Germania, era interzis, motiv pentru care este proclamata Republica Austria. Noua realitate a fost consfintita de Constitutia din 1 octombrie 1920, care statua re­organizarea tarii dupa modelul elvetian.

Situatia s-a dovedit mult mai complexa in cazul celuilalt stat succesor, Ungaria. La Budapesta, Parlamentul a reactionat imediat dupa lansarea manifestului imparatului Carol I prin proclamarea independentei complete a Ungariei, la 17 octombrie 1918. S-a creat, astfel o stare revolutionara si, la 31 octombrie, contele Karolyi de­venea prim-ministru, mai mult, la 16 noiembrie fiind proclamata Republica. Primul presedinte a fost desemnat tot Karolyi, la 12 ianuarie 1919, insa el va demisiona la 21 martie in semn de protest fata de decizia Puterilor Aliate de a recunoaste unirea Transilvaniei cu Romania.

Conjunctura creata a fost exploatata din plin de comunistii condusi de Bela Kun (1886-1939). Nascut in Transilvania el participase pe frontul primului razboi mondial ca sublocotenent in armata austro-ungara. In noiembrie 1918, revine de la Petrograd la Budapesta si preia conducerea Partidului Comunist Ungar, fiind arestat timp de o luna, intre 20 februarie si 21 martie 1919.

La 21 martie, dupa modelul revolutiei bolsevice, Consiliul soldatilor si muncitorilor proclama Republica Sovietica Ungaria, care va deveni singurul stat comunist din Europa alaturi de Uniunea Sovietica, e drept doar pentru 133 de zile. Se va forma un guvern comunist in care omul forte era ministrul de externe Bela Kun si va fi chiar adoptata, la 24 iunie, o Constitutie dupa modelul sovietic.

Pentru consolidarea regimului s-a incercat exploatarea sentimentului national, motiv pentru care in noaptea de 15 aprilie 1919 va fi declansata o ofensiva in Transilvania pe Valea Somesului, care a generat replica imediata a armatei romane. O contraofensiva puternica, ce avea girul Aliatilor, va conduce la respingerea trupelor maghiare peste Tisa la 24 iulie. Dupa o saptamana, Bela Kun a fugit in Austria si, de aici, in Uniunea Sovietica, punand capat aventurii comuniste. Kun va sfarsi prin a fi asasinat la ordinul lui Stalin, la 30 noiembrie 1939. Evenimentul se producea chiar inaintea ocuparii Budapestei, la 4 august, de catre armata romana, care se va retrage din capitala Ungariei la 14 noiembrie.

De aceasta data, situatia este exploatata de fortele de dreapta care-1 sprijineau pe amiralul Miklos Horthy, comandantul armatei, ce se va impune ca regent al Ungariei si sef al statului la 1 martie 1920. La 23 martie, Ungaria era proclamata regat cu tronul vacant. Tentativa fostului imparat Carol I de a exploata starea confuza existenta si deci de a-si recupera coroana se va lovi insa de votul negativ al Adunarii Nationale, la 27 martie. Obligat sa plece din nou in Elvetia Carol va suferi un nou esec la 21 octombrie, iar la 1 aprilie 1922 va fi exilat la Madeira in Portugalia. Intreaga perioada interbelica va fi dominata de Horthy, care va instaura un regim personal, cu accente dictatoriale in interior, promovand o politica externa agresiva si revansarda.

Aparitia Cehoslovaciei s-a produs atat pe fondul intereselor Puterilor Aliate de a crea un stat puternic in Centrul Europei, cat si datorita activitatii intense depuse in exil de personalitati precum Thomas Masaryk (1850-1937), Milan Stepanek sau Eduard Benes (1884-1948). Pe fondul crizei din Austro-Ungaria la 14 octombrie 1918, la Paris, Consiliul National Cehoslovac va pune bazele unui guvern in exil condus de Masaryk, avandu-1 la externe pe Benes. Dupa doua saptamani, Consiliul National va proclama independenta tarii, la 30 octombrie, Consiliul National Slovac votand unirea cu cehii. Revenit la Praga, Thomas Masaryk va fi confirmat drept presedinte al noului stat, la 14 noiembrie.

Presedintele Masaryk a avut un rol important atat in exil, cat si dupa preluarea puterii. De numele lui se leaga reforma agrara din 16 aprilie 1919, realizata prin confiscarea cu compensatie a marilor proprietati, care vor fi impartite taranilor, dar si adoptarea Constitutiei din 29 februarie 1920 (dupa modelul francez). Primele alegeri din Cehoslovacia au avut loc la 18 aprilie.

Tot un stat federal a rezultat din unirea slavilor de sud, prin formarea Iugoslaviei. Dincolo de acordul Aliatilor, la baza viitorului regat a stat tratatul de la Corfu, din 20 iulie 1917. Atunci, reprezentantii sarbilor, croatilor, slovenilor si muntenegrenilor au declarat ca vor forma o singura natiune ce va fi organizata sub conducerea unei dinastii sarbe. Decizia de la Corfu va fi pusa in aplicare abia la 14 octombrie 1918, atunci cand conditiile au permis Consiliului national al sarbilor, croatilor si slovenilor sa proclame unirea lor.

Dupa ce printul Alexandru al Serbiei a acceptat, la 1 decembrie, regenta noului stat, la 4 decembrie 1918 a fost proclamat oficial Regatul sarbo-croato-sloven. Ulterior, potrivit Constitutiei din 1 ianuarie 1921, a fost adoptata o forma centralizata de guvernare, premier fiind ales Nikola Pasici. De remarcat ca, pe parcursul perioadei interbelice, alaturi de Cehoslovacia si Romania, Iugoslavia a depus eforturi importante in vederea prevenirii si chiar a stoparii tentativelor revansarde ale vecinilor.

Dezmembrarea Imperiului tarist si a celui Austro-Ungar a creat premisele pentru reaparitia statului independent polonez. De altfel, inca de la izbucnirea razboiului, polonezii au inteles faptul ca ar putea sa exploateze rivalitatea dintre Rusia si Austro-Ungaria in sensul reconstituirii statului national. Astfel, la 14 august 1914, sperand in ajutorul Rusiei, se infiinta un Comitet National Polonez la Varsovia, in timp ce, doua zile mai tarziu, generalul Josef Pilsudski (1867-1935) fonda la Cracovia un Consiliu National Suprem, care beneficia de protectie austriaca. Ulterior, la 25 iulie 1916, Pilsudski va demisiona in semn de protest fata de esecul Puterilor Centrale de a asigura rezolvarea problemei poloneze.

Totusi, se pare ca demisia lui Pilsudski a avut efecte, deoarece, la 5 noiembrie 1916, Germania si Austro-Ungaria proclamau un regat polonez independent. Conducerea executiva era asigurata de un Consiliu de Stat, care va vota chiar o Constitutie, la 30 ianuarie 1917. In replica, la 30 martie, si guvernul provizoriu rus se va declara favorabil in privinta proclamarii independentei Poloniei. Totusi, germanii vor fi cei care, la 15 octombrie 1917, vor forma un Consiliu de Regenta in Polonia, pe care-1 vor controla.

Dupa un an de zile, pe fondul colapsului Puterilor Centrale, la 7 octombrie 1918, Consiliul de Regenta avea sa preia puterea efectiva, aceasta in conditiile in care Rusia sovietica recunoscuse deja independenta Poloniei la 29 august 1918. Ales in fruntea statului, la 12 octombrie, generalul Josef Pilsudski a trebuit sa rezolve problema amenintarii ucrainiene in Galitia, provincie cucerita de polonezi la 1 noiembrie. Apoi, la 3 noiembrie, avea sa fie proclamata, la Varsovia, Republica Polonia. La 17 ianuarie 1919, Pilsudski devenea primul presedinte al noii republici, in timp ce Jan Paderewski prelua conducerea unui guvern de coalitie.

Independenta noului stat a fost consolidata, cu sprijinul Frantei, dupa razboiul cu Rusia sovietica, desfasurat intre 25 aprilie si 12 octombrie 1920. Cu acest prilej au fost rezolvate si o serie de chestiuni de ordin teritorial la frontiera estica. Adoptarea noii Constitutii, la 17 martie 1921, deschidea calea pentru dezvoltarea libera a Poloniei, insa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial va conduce la o noua impartire a statului.

Pe fondul revolutiei burgheze, apoi al celei socialiste, din Rusia se va produce si proclamarea independentei statelor baltice. Estonia a facut acest lucru la 28 noiembrie 1917, insa va fi atacata de trupele Armatei Rosii, desi Lenin lansase principiul autodeterrninarii popoarelor mergand chiar pana la ruperea de metropola. Datorita faptului ca au intervenit trupele germane, la 24 februarie 1918, Estonia isi proclama din nou independenta, care va fi recunoscuta si prin prevederile Tratatului de la Brest Litovsk, din 3 martie 1918. Cu toate acestea, la 22 noiembrie 1918, are loc o noua invazie sovietica, respinsa de aceasta data cu sprijinul flotei britanice. Dupa consolidarea noului statut, la 15 iunie 1919 a fost adoptata Constitutia Estoniei independente.

Aproape identica a fost si situatia Letoniei. Independenta recunoscuta prin tratatul de la Brest Litovsk a trebuit sa fie aparata in fata invaziei sovietice declansate la 18 noiembrie 1918. La fel ca in cazul Estoniei, cu sprijinul flotei britanice, Letonia a reusit sa isi apere independenta.

La 23 septembrie 1917, cu sprijinul Germaniei, la Vilnius isi incepea activitatea Consiliul National al Lituaniei, care va solicita independenta fata de Rusia. La 16 februarie 1918, a fost proclamata chiar independenta Lituaniei, ce va fi recunoscuta de Kremlin prin tratatul de la Brest Litovsk, in ciuda atacului pe care-1 declansase Armata Rosie.

Independenta celor trei state baltice va fi incalcata in cele din urma in conditiile declansarii celui de-al doilea razboi mondial si ale punerii in aplicare a prevederilor Pactului Ribbentrop-Molotov.

Noile state independente din Europa Centrala si de Sud-Est au jucat un rol important pe scena politica europeana interbelica, militand pentru promovarea unei politici active si pentru aplicarea principiilor stabilite la Versailles. Ele au incercat chiar sa puna bazele unor organisme regionale cu caracter defensiv, menite sa le asigure securitatea. In acest sens, amintim doar Mica intelegere si Pactul Balcanic, aliante in cadrul carora Romania a jucat un rol important. Totusi, sub loviturile statelor revansarde si totalitare, o parte din ele vor suferi consecinte din cele mai tragice.