Renasterea timpurie in Toscana

Palatul in renasterea timpurie

De-a lungul intregii perioade a Evului Mediu arhitectura rezidentiala a ocupat un loc secundar ca importanta. Marea pondere a cladirilor apartinand acestui program de arhitectura a fost contrabalansata de modestia cu care erau tratate constructiile de locuit.

Motivele care au stat la baza acestui fenomen au fost mai multe. In primul rand, necesitatile de aparare ale oraselor medievale impuneau construirea unor fortificatii cat mai sigure; zidurile de incinta, elementul de baza al sistemului defensiv, limitau considerabil posibilitatile dezvoltarii pe orizontala a asezarilor si prin urmare a constructiilor. In alta ordine de idei, data fiind atentia de care se bucura comunitatea la epoca respectiva, cladirile cele mai insemnate erau cele publice, si anume bisericile si primariile, cladirile private, adica locuintele, aflandu-se pe un plan secund. Importanta acordata comunitatii nu a afectat doar structura societatii medievale ci si viata privata si locuinta - cadrul in care se desfasoara viata privata.

Locuintele urbane din Toscana evului mediu nu se deosebeau prea mult de cele din Franta sau din tarile de limba germana. Erau cladiri cu mai multe niveluri, care aveau la parter un atelier sau un spatiu comercial, iar la etaj camere de locuit. Aceste cladiri aveau un perimetru restrans la sol si de cele mai multe ori se dezvoltau pe verticala. Unele dintre locuinte aveau si o mica curte, de forma neregulata, care deseori nu depasea dimensiunea unui put care ajuta la ventilarea si luminarea incaperilor .

Din masa relativ uniforma a cladirilor de locuit ieseau in evidenta locuintele turn, apartinand unora dintre membrii de vaza ai societatii. Motivul aparitiei acestor tipuri de constructii a fost apararea. Viata in orasele italiene era extrem de nesigura. Pe durata secolului al XIII^lea au avut loc miscari importante ale membrilor breslelor mici, indreptate impotriva celor din breslele mari; revoltele nu erau insa unicul pericol: strazile comunelor italiene erau in permanenta scena unor confruntari violente intre fortele politice inamice ale guelfilor si ghibelinilor. La nemultumirile cu tenta sociala sau politica se adaugau luptele dintre diverse familii rivale. Aceste tulburari afectau in primul rand personajele importante, care erau obligate sa se protejeze de diversele atacuri care le periclitau siguranta. Cea mai eficienta metoda de aparare ar fi fost parasirea orasului dar intrucat obligatiile si interesele ii retineau pe acestia in oras, unica solutie a constat in cladirea unor locuinte fortificate: locuintele turn.

Locuintele turn erau mai inalte decat celelalte cladiri rezidentiale. La nivelul strazii erau amplasate spatii utilitare, depozite, beciuri etc; accesul in cladire se facea pe o scara mobila care conducea direct la etajul intai. La un moment dat turnul s-a transformat din simbol al sigurantei intr-un element de reprezentativitate.

Fig. 1. San Gimignano. Cladiri turn     Fig. 2. Florenta. Locuinta turn

La sfarsitul secolului al XIV^lea apare un nou tip de resedinta urbana: palatul, ilustrat la epoca respectiva de palatul Davanzatti. Primele cladiri de locuit de acest tip pastreaza inca multe dintre caracteristicile locuintei medievale. Amprenta la sol continua sa ocupe o suprafata restransa, cladirea dezvoltandu-se pe verticala. La nivelul parterului spatiul este ocupat de ateliere sau depozite care se deschid spre strada prin intermediul unor arcade mari. Pe fundul lotului se afla o curte de dimensiuni modeste, curte in interiorul careia se accede pe o latura secundara a constructiei. Din aceasta curte porneste o scara de onoare cu ajutorul careia se ajunge la spatiile de locuit. La ultimul nivel se afla o terasa acoperita, cu vedere spre strada. Elevatia principala a cladirii prezinta niste conceptii compozitionale evoluate in raport cu cele medievale: golurile incaperilor sunt riguros aliniate unele in raport cu celelalte, atat pe verticala cat si pe orizontala.

Fig. 3. Palatul Davanzatti. Plan Fig. 4. Palatul Davanzatti. Sectiune Fig. 5. Palatul Davanzatti. Fatada

Adevaratul salt in ceea ce priveste arhitectura rezidentiala a fost facut abia in secolul al XV^lea, prin construirea palatului Medici. Inceputul secolului al XV^lea a reprezentat un moment propice in dezvoltarea Florentei iar Cosimo de Medici a jucat un rol extrem de important in acest sens. In calitate de conducator al celei mai puternice familii a comunei toscane Cosimo se hotaraste sa construiasca o resedinta cat mai reprezentativa, care sa ilustreze importanta familiei sale in randul societatii florentine. Comanda, adresata mai intai lui Bruneleschi, a fost in cele din urma primita de un urmas al acestuia, arhitectul Michelozzo Michelozzi. Constructia proiectata de Michelozzi este considerata prototipul palatului renasterii timpurii din Toscana. Cladirea prezinta un amestec de elemente proprii noului stil arhitectural combinate cu o serie de influente specifice arhitecturii medievale toscane.

Aspectul exterior al palatului Medici se apropie inca foarte mult de cel al unei cladiri medievale. Intentia arhitectului a fost aceea de a crea o constructie masiva si stabila, lucru sugerat mai ales prin modul de tratare a paramentului celor trei nivele diferite. La parter sunt puse in opera blocuri mari, de piatra bruta, rezultand un bosaj cu profil accentuat; zidul da senzatia de soliditate. Paramentul primului nivel este alcatuit din blocuri din piatra fatuita cu rosturi puternic adancite; zidul etajului pare mai putin robust decat cel al parterului, dand totusi impresia de foarte multa rezistenta. Ultimul nivel are paramentul perfect plan, realizat din blocuri fatuite, fara rosturi; zidul celui de-al doilea etaj pare mult mai usor decat cel al nivelelor inferioare. Utilizarea materialelor cu texturi accentuate la parter si a suprafetelor finisate la etaje precum si scaderea adancimii rosturilor dintre blocuri o data cu cresterea in inaltime da impresia de scadere a masivitatii, de micsorare a masei construite a etajelor superioare in raport cu cele inferioare. Parterul trebuie sa fie cel mai solid, deoarece poarta greutatea celorlalte niveluri; primul etaj este purtat de parter si prin urmare trebuie sa fie mai putin solid decat parterul; in acelasi timp trebuie sa suporte greutatea celui de-al doilea nivel, deci trebuie sa aiba o anumita rezistenta; ultimul nivel trebuie sa fie cat mai usor ca sa incarce cat mai putin etajele inferioare.

Etajele nu sunt separate intre ele numai prin tipurile de bosaje intrebuintate ci si prin profile orizontale. Nivelele superioare se aseamana extrem de mult intre ele, diferite fiind numai paramentul si inaltimea. Pentru rezolvarea golurilor Michelozzi se inspira din traditia medievala toscana, alegand ferestre bifore cu ancadramente in arc usor frant. Golurile corespunzatoare etajelor 1 si 2 sunt perfect aliniate, atat pe orizontala[1] cat si pe verticala. Parterul difera de celelalte nivele nu numai prin masivitatea accentuata ci si prin tipul de goluri si prin dispozitia acestora. Raportul dintre zidul plin si goluri este in favoarea plinului, lucru care contribuie la impresia de soliditate a monumentului.

Fig. 6. Palatul Medici-Riccardi Fig. 7. Palatul Medici-Ricardi. Desfasurare

Amprenta la sol a resedintei Medici se apropie de forma unui patrat cu latura de aproximativ 30 m; aceasta suprafata imensa pentru orasul secolului al XV-lea a fost obtinuta in urma comasarii mai multor parcele.

In plan, constructia prezinta o serie de spatii care se organizeaza in jurul unei curti interioare patrate, inconjurate de portice pe toate laturile. Unul dintre axele de simetrie ale curtii coincide atat cu axul accesului principal in cladire cat si cu axul portii dinspre gradina. Desi este evident faptul ca Michelozzi urmareste o regula clara de compozitie structura palatului nu este riguros simetrica, curtea interioara fiind amplasata excentric, tangenta la zidul care separa palatul de gradina. Loggia care inconjoara curtea nu are aceiasi adancime, latura dinspre gradina fiind mult mai lata decat celelalte trei.

Interiorul este strain de masivitatea exterioara a cladirii. Coloanele care inconjoara curtea interioara au capiteluri corintice, pe care se descarca arce in plin cintru. La primul nivel Michelozzi a intrebuintat ferestre bifore, asemenea celor de la exterior. Paramentul este decorat cu motive pictate si cu medalioane circulare.

Rezolvarea colturilor curtii interioare constituie, ca si la Brunelleschi, un punct slab; acest lucru este ilustrat de relatia existenta intre arcele in unghi care se sprijina pe aceiasi coloana si la zonele pline care separa ferestrele de la etaj.

Fig. 8. Palatul Medici-Ricardi. Plan Fig. 9. Palatul Medici-Ricardi. Curtea interioara

Modelul palatului Medici a fost preluat si de alte familii florentine cum ar fi Strozzi, Pazzi sau Gondi. Palatul Pazzi - Quaratesi a fost construit intre 1462 si 1470. Spre deosebire de palatul Medici, la palatul Pazzi nivelele superioare sunt simplu tencuite, iar ferestrele sunt lipsite de ancadramentele late, in arc de cerc. Palatul Gondi a fost inceput in 1490 de catre un urmas al lui Brunelleschi: Giuliano da Sangallo. Cladirea se aseamana foarte mult cu palatul Medici. Giuliano da Sangallo preia de la Michelozzi motivul tratarii gradate a paramentului, dar in cazul de fata bosajele parterului sunt rezultate din piatra fatuita, cu profil usor rotunjit. In ceea ce priveste compozitia generala a fatadei se observa o ordonare riguroasa a golurilor la toate nivelele.

Fig. 10. Palatul Pazzi-Quaratesi Fig. 11. Palatul Gondi

Palatul Strozzi, a carui constructie a inceput in anul 1489, a fost proiectat de Benedetto da Majano. Elevatia exterioara se aseamana foarte mult cu aceea a palatului Medici: aceiasi tratare diferentiata a paramentului, separare si marcare pe orizontala a nivelelor, intrebuintare a ferestrelor bifore cu ancadramentele tipic toscane. Deosebirea majora intre elevatiile celor doua cladiri consta in modul in care este rezolvata partea superioara a elevatiei resedintei familiei Strozzi si in severitatea compozitionala a acesteia.

Ca si in cazul palatului Medici, cel de-al doilea nivel al palatului Strozzi este mai scund decat primul nivel, dar diferenta dintre inaltimea celor doua etaje este destul de mica. In situatia de fata, pentru a elimina definitiv senzatia de strivire pe care o exercita cornisa masiva, arhitectul intercaleaza intre etajul al doilea si cornisa un registru orizontal ingust si nedecorat, care pe deasupra compenseaza si inaltimea redusa a celui de-al doilea nivel.

Fig. 12. Palatul Strozzi Fig. 13. Palatul Strozzi. Plan

Referitor la alcatuirea planului se poate remarca aceiasi rigurozitate in organizarea spatiilor interioare si impunerea unei simetrii severe. Conform modelului stabilit de Michelozzi compozitia are in mijloc o curte interioara inconjurata, la parter, de portice. Spre deosebire de palatul Medici, aici atriumul se afla situat chiar in centru compozitiei, axul de simetrie al constructiei coincizand cu axele de simetrie ale curtii; de aceasta data curtea nu mai are forma patrata, ci dreptunghiulara. Porticele de pe laturile scurte au o adancime mult mai mare decat cele de pe laturile lungi; in aceste spatii ample, situate la cele doua extremitati ale atriumului, se deschid doua scari cu rampe de dimensiuni monumentale. Scarile[2] sunt relativ simple: drepte, in doua rampe paralele, inchise intr-o casa a scarii marginita de pereti.

O analiza atenta a planului releva consecventa cu care Benedetto da Majano a urmarit respectarea simetriei in conceperea spatiului interior. Axul transversal de simetrie capata o importanta deosebita, in raport cu acesta fiind dispuse incaperi cu dimensiuni identice si cu destinatii probabil asemanatoare.

Asa cum s-a vazut pana in acest punct, palatul Medici-Riccardi a constituit prototipul palatului florentin din perioada renasterii timpurii. Modelul elaborat de Michelozzi pentru familia Medici a fost adoptat, cu unele imbunatatiri, la construirea mai multor resedinte burgheze din Florenta. Un alt tip de palat toscan, diferit de cel al lui Michelozzi la nivelul elevatiei principale, a fost conceput de Leon Battista Alberti.

Palatul Rucellai din Florenta a fost proiectat in 1446 de catre Alberti pentru Giovanni Rucellai, un cunoscut om de afaceri. Partea cea mai interesanta a palatului o constituie elevatia principala a acestuia, pentru tratarea careia Alberti si-a pus in joc toate cunostintele teoretice de arhitectura clasica romana. Elevatia palatului Rucellai este mult mai compexa decat cea a palatului Medici-Riccardi: spre deosebire de Michelozzi care, pentru obtinerea unor efecte de echilibru si soliditate, foloseste tipuri diferite de bosaje si subliniaza orizontalitatea, Alberti echilibreaza directia orizontala prin introducerea ordinelor clasice de arhitectura care indeplinesc deopotriva rol constructiv si decorativ.

Fig. 14. Palatul Rucellai. Fatada initiala Fig. 15. Palatul Rucellai Fig. 16. Palatul Rucellai

La Alberti impresia de usurare a masei construite este sugerata de o maniera mai subtila decat la ceilalti arhitecti florentini si acest efect este obtinut prin doua cai. Prima metoda, si cea mai evidenta dealtfel, consta in introducerea ordinelor suprapuse: doric toscan, un ordin care da impresia de robustete si monumentalitate, la parterul cladirii, si corintic, cel mai decorat si mai suplu dintre ordine, la etajele superioare. Nivelele sunt separate intre ele prin arhitrave de inspiratie clasica, care se sprijina, corect, pe pilastri angajati. Cea de-a doua metoda prin care se sugereaza usurarea masei construite este cea clasica deja, de tratare diferentiata a paramentului. In cazul de fata, introducerea ordinelor de arhitectura face imposibila si inutila folosirea unor bosaje cu relief foarte pronuntat; din acest motiv Alberti intrebuinteaza blocuri cu profil aproape plat dar de dimensiuni diferite. Astfel, la parter paramentul este alcatuit din asize alternate formate fie din blocuri cu lungime mare si inaltime mica, fie din blocuri mari cu forma dreptunghiulara sau patrata. La primul etaj asizele au aceiasi inaltime si sunt formate din blocuri cu lungime mare; la ultimul nivel blocurile au aceiasi inaltime ca cele de la etajul inferior, dar au lungime mai mica.

Inaltimea etajelor superioare este mai redusa decat cea a etajelor inferioare. Pentru a obtine un parter impozant Alberti introduce la partea inferioara a constructiei un soclu tratat cu opus reticulatum care are si rolul de a suplimenta inaltimea redusa a registrului cu doric toscan. Golurile, perfect ordonate pe ambele directii, se supun regulilor intalnite la celelalte palate florentine; singura diferenta consta in utilizarea ancadramentului in plin cintru, la ferestrele de la nivelele superioare.

Un ultim detaliu care trebuie amintit este usoara diferentiere a primului etaj de cel de-al doilea etaj. Primul nivel, piano nobile, era locul unde se aflau cele mai importante spatii ale palatului, incepand cu apartamentul capului familiei si terminand cu spatiile de primire. Parterul si etajul al doilea erau mai putin confortabile decat primul etaj: parterul era in contact direct cu strada si cu zgomotul din exteriorul cladirii; la etajul al doilea era frig in timpul iernii si foarte cald pe timpul verii, fara a mai pune la socoteala ca accesul aici era ceva mai incomod decat la piano nobile. Alberti este primul arhitect care incearca sa puna in evidenta, la exteriorul cladirii, importanta sporita a primului nivel, intrebuintand in dreptul etajului intai un corintic mai decorat decat cel de la etajul al doilea.

Palatul Medici-Riccardi si palatul Rucellai au fost contemporane si arhitectii care au lucrat la Florenta in cea de-a doua jumatate a secolului al XV^lea au avut la indemana doua modele pe care ar fi putut sa le urmeze. In timp ce resedinta familiei Medici e devenit prototipul palatului florentin palatul Rucellai a constituit un model abia in veacul al XVI^lea, si mai ales in afara Florentei.