Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» VESPASIANUS (69-79 d.Chr.)


VESPASIANUS (69-79 d.Chr.)


VESPASIANUS (69-79 d.Chr.)

Dinastia Flavienilor tine de o alta conceptie politica. Cu Vespasianus tronul a fost ocupat de un personaj a carei familie era 'necunoscuta si fara portrete ale stramosilor' . Familia lui Vespasianus, al carui tata era un modest perceptor de impozite, provenea din orsul sabin Reate. Chiar si viitorul imparat si-a castigat un timp existenta ca negustor de sclavi.

Preluarea puterii de catre Vespasianus ridica dificile probleme de ordin constitutional. Sub dinastia Iulio-Claudiana puterea se transmitea prin mostenire. Senatul a fost nevoit prin asa-numita lex de imperio Vespasiani sa stabileasca puterile principelui, investit ca mostenitor legal al dinastiei disparute. Concomitent i se acordau noi atributii, trei noi mandate: a) dupa dorinta (ordinul) imparatului, senatul trebuia sa dezbata sau voteze in concordanta cu dispozitiile sale; b) nici un aspirant la functii publice, militare nu putea candida fara recomandarea principelui; c) se ratificau toate actele date de Vespasianus anterior legii de investitura. Autoritatea cu care a fost investit, corespunzatoare normelor timpului, era mai mare decat cea acordata lui Augustus. Vespasianus isi alatura titlului de imperator si numele, devenite acum titluri, de Augustus si Caesar. Acesta reprezinta stadiul final al conceptului de Pricipat.



Daca sub Iulio-Claudieni puterea era detinuta de aristocratia romana, principalul sprijin al lui Vespasianus il reprezentau cavalerii, 'burghezia' italica, clasa cea mai activa in domeniul economic.

In cei 10 ani de domnie, Vespasianus a urmarit intarirea tronului imperial, reintroducerea ordinei si muncii disciplinate in activitatea statala. Cateva inscriptii puse in onoarea lui Vespasianus ii acorda epitetul de conservator et restitutor, atribute care sintetizeaza spiritul de guvernamant dupa care s-a condus imparatul. Vespasianus a urmarit reasezarea constitutionala a statului, compromis de Nero si de razboiul civil, pe temeliile create de Augustus.

Vespasianus a realizat in anul 71 o reforma militara prin care trei legiuni considerate 'rebele' au disparut. Cea mai importanta schimbare a fost excluderea italicilor de la sud de Pad din cadrul legiunilor, norma care va fi respectata in viitor de toti imparatii. Hotararea a fost luata nu numai datorita penuriei de oameni, dar si pentru ca experianta aratase incapacitatea militara a italicilor, manifestata prin spiritul de indisciplina. De acum, cadrele legiunilor se vor constitui cu recruti proveniti din cetateni romani provinciali.

Imparatul improspateaza gruparea aristocratiei senatoriale, care a suferit mari pierderi in timpul proscriptiilor neroniene, prin numirea de noi patricieni, recrutati din elitele provinciale. De asemenea, deoarece in senat s-au infiltrat urmasi ai libertilor bogati, in calitate de censori (inalta magistratura cu caracter moral), in anul 73 Vespasianus si Titus au revizuit listele senatului, expulzind pe intrusi. Locurile libere au fost ocupate prin promovarea 'celor mai buni cetateni' din Italia si provincii, selectati din ordinul ecvestru. Acesti homines novi cu radacini in ordinul ecvestru au ajuns sa determine progresul economic, politic si cultural al Imperiului in secolul urmator sub Antonini.

Acelasi interes este acordat incepand cu Vespasianus provinciilor, unde desfasoara o politica activa, vadind un interes constant pentru urbanizare si romanizare. Din initiativa imparatului au fost fondate numeroase colonii, iar multor orase le-a acordat rangul de municipium sau coliniae, largind prin aceste masuri dreptul de cetatenie romana.

Vespasianus a initiat un amplu program edilitar la Roma, in Italia si in provincii. Cel mai impunator monument al Flaviilor este Amphitheatrum Flavium (cunoscut din antichitatea tarzie sub numele de Colosseum), inaugurat de Titus in anul 80 d.Chr., dar complet terminat sub Domitianus. De asemenea, Forul lui Vespasianus se remarca prin doua constructii de cult: Templul Pacii, care, prin nume, simboliza dorinta de pace a imparatului si Templul Romei, ce personifica orasul-capitala.

De semenea, Vespasianus a cautat sa fixeze principiul ereditatii pentru succesiunea la tron. Din anul 71 ii acorda lui Titus cea mai mare parte a puterilor civile si militare, iar al doilea mostenitor, fratele sau Domitianus, a primit titlul de caesar.

Cum am amintit, Vespasianus fusese trimis in Iudeea pentru a pune capat revoltei care ameninta pacea in partea orientala a imperiului. In razboiul iudaic, care avea caracterul unei confruntari de uzura, comanda trupelor romane o acorda fiului sau Titus. Ierusalimul, principalul punct de rezistenta, a cazut dupa un lung asediu (septembrie 70), cetatea si templul fiind distruse. Ultima citadela iudaica, Masada, va fi cucerita doar in aprilie 73, dupa sinuciderea colectiva a aparatorilor ei.

Pe plan extern Vespasianus desfasoara o politica ofensiva, de intarire a frontierelor. In timpul sau au fost cucerite si pacificate teritoriile cuprinse intre izvoarele Rinului si ale Dunarii. La Dunarea de Jos, dupa razboiul contra dacilor si sarmatilor, limesul a fost consolidat prin crearea unei flote speciale (classis Flavia Moesica) si prin anexarea oficiala a Dobrogei, integrata in provincia Moesia. In acelasi timp, in Orient au fost respinse atacurile partilor condusi de Vologeses I.



. Suetonius, Divus Vespasianus, 1.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate