Rolul SUA in timpul celui de-al doilea razboi mondial

Rolul SUA in timpul celui de-al doilea razboi mondial

I. In cuvantarea tinuta la radio, in ziua de 3 septembrie, Roosevelt a declarat: "Nadajduiesc ca Statele Unite vor ramane neutre. Sunt convins ca asa va fi. Si va asigur ca gu­vernul va depune toate eforturile pentru realizarea acestui tel

Tara noastra ramane neutra, eu nu pot insa sa cer ca fiecare american sa ramana neutru si in ganduri (Franklin Roosevelt).

Congresul, convocat in sesiune extraordinara (21 septem­brie), dupa dezbateri inversunate si indelungi ridica embar­goul asupra exportului de armament catre tarile beligerante (3 noiembrie). Amendamentul adoptat introducea principiul "plateste-ti si ia-ti'. Formal, S.U.A. putea sa vanda armament si material strategic ambelor tabere contra numerar, trans­portul efectuandu-se numai cu vasele cumparatorului, in fapt insa, chiar daca unii industriasi americani - si nu erau putini, - doreau sa vanda produsele lor Germaniei, blocada britanica era intr-atata de eficienta, incat sa-i sileasca sa faca comert numai cu Anglia si cu aliatii sai. Dealtfel, Roosevelt si colaboratorii sai, precum si multi membri ai Congresului isi dadeau bine seama ca interesele vitale ale capitalismului american erau potrivnice victoriei Germaniei, nu puteau ingadui infrangerea Angliei.

Invazia in Danemarca si Norvegia, caderea Parisului si capitularea Frantei, cotropirea Olandei si Belgiei au zguduit America. Era vadit ca Anglia nu se va putea mentine fara ajutorul masiv al S.U.A.

In vara anului 1940, pe baza ordinului lui Roosevelt, a fost expediata de urgenta o mare cantitate de armament si munitie in Anglia. "Ajutorul a fost acordat intr-un moment in care multi apropiati de Casa Alba tipau aproape isteric ca aceasta inseamna sinucidere pentru Roosevelt si, posibil, pentru intreaga tara, ca Anglia e la pamint si ca toate armele vor ajunge in mainile lui Hitler, care le va folosi impotriva statului nostru, relativ lipsit de aparare' (R. Sherwood). A doua zi, dupa intrarea hitleristilor in Paris, la 15 iunie 1940, Casa Alba a dat dispozitii sa se inceapa cercetarile in vederea crearii bombei atomice. Fondurile alocate in se­cret, pe baza ordinului si raspunderii personale a presedin­telui au dat posibilitatea sa se duca la bun sfarsit programul atomic.

II. in toamna anului 1940 urmau sa aiba loc alegeri prezidentiale. Devenise traditie faptul ca un presedinte nu putea fi reales decat o singura data. Razboiul in Europa ii oferi lui Roosevelt posibilitatea sa incerce sa calce traditia.

Conventia Nationala Democrata, intrunita la Chicago, la. 15 iulie 1940, il desemna candidat pentru al treilea termen, iar ca vicepresedinte pe Henry A. Wallace, ministrul Agri­culturii. Republicanii au desemnat candidati pe Wendel I,. Wilkie la presedintie si pe Charles Mc. Nary la vicepresedintie. Programul ambelor partide in problemele de politica interna sau externa erau cam aceleasi. Roosevelt si Wilkie au desfasurat, campania electorala, fagaduind ca vor face tot ceea ce era posibil pentru a ajuta Anglia, dar vor mentine S.U.A. in afara razboiului. "Totul, in afara de razboi!' era lozinca ambilor candidati. Roosevelt a fost reales cu 55% din voturile populare exprimate si 84% din voturile electorilor.

Odata cu alegerile presedintiale au avut loc si alegeri pentru cel de al 77-lea Congres al Statelor Unite. Democratii si-au mentinut majoritatea, pierzand 3 locuri in Senat si castigand 7 locuri in Camera Reprezentantilor.

Inca inainte cu circa 2 luni, de alegerile presedintiale, Ia mijlocul lui septembrie, a intrat in vigoare, pentru prima oara in istoria americana in vreme de pace, "Legea obligativitatii serviciului militar'. Introducerea serviciului militar inainte de terminarea alegerilor arata ca guvernul si Congresul aveau convingerea ca participarea S.U.A. la razboi era inevitabila. Dealtfel, la inceputul lunii septembrie, ocolind Congresul, guvernul american a incheiat acordul prin care S.U.A. isi lua obligatia sa predea Angliei 50 de torpiloare de pe vremea primului razboi mondial, 20 de vedete torpiloare, 50 avioane si 250 000 de pusti. in schimbul acestor bunuri militare, S.U.A. obtinea dreptul de a construi baze maritime si aeri­ene - care urmau sa-i fie arendate pe termen de 99 de ani - in insulele Bermude, Bahama, Jamaica, Saint Lucia, Trinidad si in Guiana Britanica. S.U.A. s-a folosit de greutatile in care se zbatea Anglia, ca sa patrunda in posesiunile ei si sa puna mana pe pozitii strategice in schimbul unor torpi­loare invechite, a caror valoare nu depasea, dupa aprecierea lui Roosevelt, 250 000 de dolari.

Mai insemnat decat tranzactia ca atare, vadit avantajoasa americanilor, era faptul ca prin acest pas, facut inainte de alegerile presedintia Ic, S.U.A. pasise din neutralitate si trecuse in situatia de parte nebeligeranta.

III. Anglia era pe cale sa epuizeze rezervele de valuta si nur si mi mai avea cum sa plateasca uriasele comenzi militare plasate in S.U.A. Fund intrebat la o conferinta de presa, cum va fi solutionata aceasta situatie, Roosevelt raspunse: "in decursul istoriei, niciodata un mare razboi nu a fost pierdut din lipsa de bani' (17 decembrie). Trei saptamani mai tarziu, in mesajul adresat Congresului (6 ianuarie 1941), el propuse urgentarea adoptarii "legii de imprumut si inchiriere' (Lend-Lease Act) care imputernicea pe presedinte sa vanda, predea, schimbe, imprumuta si arenda armament, munitie, producte, marfuri si materiale oricarui stat, a carui aparare el o consi­dera vitala pentru securitatea S.U.A. (Documents of Ameriaan History, II).

"Legea de imprumut si inchiriere' insemna intrarea S.U.A. in razboi, fara "declararea oficiala' a razboiului. Om politic clarvazator, Roosevelt, cu toate ca asigurase electoratul american, "fiii vostri nu vor fi trimisi sa participe la vreun razboi in afara hotarelor S.U.A.', era pe deplin constient ca S.U.A. va fi obligata sa intre, mai devreme sau mai tarziu, in razboi. Or, datorita "Legii de imprumut si inchiriere'', data intrarii in razboi putea fi amanata, apararea Americii fiind facuta pana atunci cu mainile altora. Banii nu erau cheltuiti in zadar, ele salvau vieti americane si, in plus, aveau sa impulsioneze productia de razboi, sa aduca imense beneficii capitalistilor americani si sa duca la lichidarea somajului. Un calcul facut la rece, in care nu intra nici generozitatea, nici nobletea de oare fac atata caz adesea unii cercetatori ai istoriei americane. Consecintele legii de imprumut si inchiri­ere au fost imense; "arsenalul democratiei' a fost pus in functiune si a contribuit, in mod substantial, la sprijinirea rezistentei eroice a popoarelor aflate in lupta impotriva masinii de razboi fasciste. Washingtonul, la initiativa lui Roosevelt, pregatea pas cu pas intrarea S.U.A. in razboi.

Inca in mai 1940 a fost infiintat Consiliul apararii nationale ; la 15 iunie, a doua zi dupa caderea Parisului, Roosevelt a instituit o comisie pentru a studia posibilitatile in vederea cri arii bombei atomice ; la 20 iunie, el a numit pe H. Stimson, fost secretar de stat sub Hoover, ministru de razboi si pe F. Knox, cunoscut fruntas republican, ministru al Marinei militare. Includerea in guvern a acestor doi reprezentanti ai Partidului republican sublinia gravitatea situatiei si sublinia necesitatea unitatii nationale in politica externa a S.U.A. Alocatiile pentru scopuri militare au crescut vertiginos. Numeroase comisii si directii guvernamentale proaspat infiin­tate se ocupau de cresterea rapida a economiei de razboi americane. Guvernul S.U.A. concentra treptat in mainile sale orientarea dezvoltarii industriei si mobilizarea ei.

Intre 27 ianuarie si 29 martie 1941 au avut loc la Washing­ton consfatuiri secrete intre statele-majore britanic si ame­rican, in care s-au elaborat planuri generale pentru folosirea cit mai rationala a posibilitatilor oferite de noua lege de imprumut si inchiriere, precum si a resurselor comune atunci cand S.U.A. va intra in razboi. Cu privire la principiile fundamentale strategice s-a cazut de acord: "mai intai trebuie sa zdrobim Germania si Italia, iar apoi sa ne rafuim cu Japonia'.

IV. Guvernul S.U.A. si al Angliei, interesate vital in infrangerea Germaniei naziste, au luat in considerare atacul ce se astepta din partea Germaniei impotriva U.R.S.S.-ului. Dupa cura afirma S. Welles, adjunctul secretarului de stat. al S.U.A.. el a comunicat, din ordinul presedintelui, in ianua­rie 1941, lui Umanski, ambasadorul sovietic la Washington,, ca din informatiile primite de serviciile speciale americane, Statul-major german pregatea atacul impotriva Uniunii Sovietice pentru primavara acelui an (S. Welles).

S.U.A. - cu acordul Danemarcei - a luat masuri in aprilie 19il, pentru infiintarea unei baze militare si navale in Groenlanda. Zona apararii emisferei apusene a fost extinsa pii'.a la meridianul 25° longitudine vestica, la aproape 3 500 km. In luna mai s-a inceput construirea unei flotile de bombardament strategic si s-a instituit Biroul apararii civile. Nave de razboi britanice erau reparate si reinarmate in porturile americane, aviatia americana efectua operatii de patrulare in zona de Nord-Vest a Atlanticului si semnala britanicilor submarinele germane. Cand un vas comercial american a fost scufundat de un submarin nazist, Roosevelt a declarat stare exceptionala, a inchis consulatele germane si italiene, a sechestrat vasele. Axei aflate in porturile ameri­cane, a inghetat fondurile Axei in S.U.A. si a extins embargoul asupra comertului cu Japonia.

Noianul de legi si de hotarari privind pregatirile de raz­boi ale S.U.A. si de ajutorare a Angliei au intampinat o opozitie inversunata.

Din primele zile ale razboiului, Partidul Comunist din S.U.A. a cerut poporului si guvernului american sa duca o politica activa pentru a impiedica largirea conflictului, restabilirea independentei Cehoslovaciei si Austriei, acorda­rea de credite Chinei, mentinerea legii neutralitatii, adica a embargoului asupra exportului de armament catre partile beligerante. Chemand la ajutorarea tarilor cazute prada agresiunii fasciste, Partidul Comunist din S.U.A., aprecia, totodata, in mod eronat, ca razboiul in Europa avea in prima sa etapa un caracter nedrept, imperialist de ambele parti si staruia pentru ramanerea in vigoare a "Legii de neutralitate'. Este drept ca si marea masa a proletariatului american avea convingerea ca mentinandu-se legea de neutralitate S.L .A. ramaneau in afara razboiului.

Dupa ce Congresul a ridicat embargoul (3 noiembrie 1939) si guvernul american s-a orientat tot mai vadit spre prega­tirea tarii pentru a intra in razboi, Partidul Comunist clin S.U.A., in conformitate cu hotararea CC. din februarie 1940, s-a opus programului de militarizare si politicii lui Roosevelt de a ajuta Anglia. Aceasta linie politica gresita a fost men­tinuta pana la 22 iunie 1941, cand Germania hitlerista a atacat miseleste U.R.S.S.

Reactiunea conservatoare, profascista, grupata sub steagul izolationismului, in comitetul "America inainte de toate'' (infiintat in iulie 1940), dispunand de fonduri considerabile, il ataca cu vehementa pe Roosevelt, invinuindu-1 de "anglo-filie' si ca doreste sa impinga Statele Unite intr-un "razboi strain' de interesele tarii. Agitatia impotriva politicii externe a lui Roosevelt era insotita, de un val de isterie anti­comunista.

Congresul a adoptat o serie de legi impotriva Partidului Comunist. Membri ai Partidului Comunist nu puteau fi functionari de stat, ei nu puteau fi angajati nici in uzinele si santierele ce primeau comenzi de stat. Legea "Smith' cu privire la controlul strainilor (iunie 1940) cuprindea unele prevederi indreptate vadit impotriva comunistilor.

In coloanele cotidianului "Chicago Tribune', organul comitetului "America inainte de toate', principalii colabora­tori ai lui Roosevelt: Ickes, Hopkins, Perkins, membri ai cabinetului si altii, erau prezentati drept "coloana cincea' comunista de la Washington. Influenta acestor grupari "izolationiste'¹ poate fi judecata si dupa lupta indarjita dusa in cadrul Congresului; legea pentru prelungirea obligatiei serviciului militar a fost adoptata de Camera Reprezentanti­lor (august 1941) cu o majoritate de un singur vot, 203 pentru ,,i 202 contra. Din participantii republicani la vot, numai 21 au votat pentru, iar 133 contra; restul de 69 de voturi contra fiind ale democratilor (partidul lui Roosevelt) care se coali­zasera cu opozitia in chestiunile de politica externa.

V. Atacul Germaniei si satelitilor ei impotriva U.R.S.S. a starnit dezbateri aprinse intre varfurile conducatoare ale Statelor Unite. Guvernul american considera ca interesele Statelor Unite impuneau sa se acorde ajutor material Uniunii Sovietice. Cercurile militare afirmau - luand drept certitu­dine cuvintele lui Ribbentrop - ca "Rusia va fi stearsa de pe harta in decurs de opt saptamani' si deci nu era cazul sa se: alcatuiasca vreun program de ajutorare; conducatorii brita­nici erau si mai severi in prognoza lor: U.R.S.S. va fi zdro­bita in 3-4 saptamani.

"Izolationistii' si-au intetit campania antisovietica "Victoria comunismului in lume - declara senatorul Taft - este mai primejdioasa pentru S.U.A. decat victoria fascismului'; senatorul II. Truman propuse: "Daca vom vedea ca castiga Germania, va trebui sa ajutam Rusia, dar daca va castiga Rusia va trebui sa ajutam Germania si astfel sa se ucida unii pe altii in numar cat mai mare'. Presa era plina de asemenea declaratii cinice.

Roosevelt totusi a pasit cu tact si prudenta spre ajutorarea Uniunii Sovietice; la 24 iunie a deblocat depozitele sovietice din S.U.A. (circa 40 000 000 de dolari) ce fusesera inghetate; doua zile mai tarziu a anuntat ca embargoul asupra materia­lelor de razboi nu se aplica fata de U.R.S.S., declarand tot­odata, ca el era gata sa sprijine eforturile sovietice, sprijinul putand fi efectiv numai daca razboiul va fi de durata; la 21 iulie a ordonat expedierea in U.R.S.S. a unei cantitati de masini-unelte, problema avioanelor si armamentului solicitat de guvernul sovietic raminind deschisa. Pentru a-si da seama de capacitatea reala de rezistenta a U.R.S.S. (rapoartele lui J. Yeaton, atasatul militar american din Mos­cova - deformau situatia si prooroceau infringerea inevi­tabila si iminenta a Uniunii Sovietice), Roosevelt l-a trimis la Moscova pe Hopkins. Sosit la Moscova, la 29 iulie, Hop­kins a avut timp de doua zile convorbiri cu conducatorii sovietici. El le-a comunicat despre hotarirea presedintelui S.U.A. de a acorda tot ajutorul posibil Uniunii Sovietice in timpul cel mai scurt posibil si a propus, in acord cu Anglia, convocarea, in octombrie, la Moscova, a unei conferinte a celor trei puteri, la care sa se discute concret repartizarea armamentului si a altor resurse materiale. Hopkins a auzit la Kremlin aprecieri autorizate sovietice, dupa care razboiul impotriva Germaniei hitleriste avea sa dureze trei-patru ani (R. Sherwood). in aceste conditii, victoria Germaniei era exclusa si a doua zi, chiar dupa intoarcerea lui Hopkins la Washington, guvernul american a comunicat oficial ca S.U.A. a hotarit "sa acorde tot sprijinul economic posibil in vederea intaririi Uniunii Sovietice in lupta impotriva agresiunii armate, intrucat aceasta corespunde intereselor apararii Statelor Unite' (2 august 1941).

VI. La initiativa americana, a avut loc intre 9 si 12 august J941, in golful Argentia din Newfoundland, prima intalnire dintre Roosevelt si Churchill. Ei au adoptat Carta Atlanti­cului, elaborata de S. Welles, in care erau expuse telurile anglo-americane ale razboiului. Carta proclama ca nu se urmareau anexiuni teritoriale, se va respecta dreptul popoa­relor de a-si alege singure forma de guvernamant si se va crea o larga colaborare in domeniul economic, cu scopul de a se asigura "tuturor oamenilor din toate tarile' o viata lipsita de teama si mizerie. Carta se pronunta pentru dezarmare gene­rala, "acces egal' la comert si la sursele mondiale de materii prime, precum si "libertatea marilor'. U.R.S.S. a aderat la principiile fundamentale expuse in Carta Atlanticului.

Conferinta celor trei mari puteri (U.R.S.S, S.U.A, si An­glia), propusa de Hopkins, deschisa la Moscova in septem­brie, a intocmit listele de livrari reciproce de armament si materii prime si a dezbatut, in linii generale, o serie de pro­bleme strategice si politice. La 30 octombrie. Roosevelt a co­municat telegrafic la Moscova ca a aprobat protocolul confe­rintei si a ordonat sa se acorde I..R.S.S. un imprumut de 1 000 000 000 de dolari, fara dobanzi, pentru plata produselor comandate de sovietici, datoria urmand a fi stinsa in decurs de zece ani, incepand dupa cinci ani de la terminarea razboiului.

Prabusirea planurilor hitleriste ale "razboiului fulger', lupta eroica a armatei sovietice, uriasele resurse umane si materiali; mobilizate de U.R.S.S. au starnit admiratia in S.U.A. si au contribuit la schimbarea atitudinii opiniei publice (un sondaj a aratat ca 73% dintre americani doreau victoria Uniunii Sovietice) si au convins cercurile guvernante ca frontul principal impotriva Germaniei hitleriste se afla in Uniunea Sovietica.

Roosevelt a gasit atunci momentul favorabil pentru a extinde prevederile legii de imprumut si inchiriere asupra U.R.S.S. El a declarat ca livrarile americane in U.R.S.S. vor fi facute in aceleasi conditii ca si in Anglia (7 noiem­brie 1941).

VII. Cu privire la tratativele americano-nipone. duse in anul 1941, pina la inceperea ostilitatilor militare, s-a adunat, o literatura imensa. Unii l-au acuzat pe Roosevelt ca a im­pins cu buna stiinta Japonia la declansarea ostilitatilor si, deliberat, a creat militaristilor niponi posibilitati sa atace prin surprindere baza americana de la Pearl Harbor spre a putea arunca S.U.A. intr-un razboi "inutil'.

Spre sfarsitul lunii decembrie 1941 a avut loc, la Washing­ton, o conferinta interaliata, la care au participat din partea britanica W. Churchill si sefii statului-major al Marii Brita­nii. Conferinta a hotarat ca Germania va fi primul obiectiv al atacului aliat. Aceasta strategie rationala, bazata pe axio­mele artei militare, aprobata si de factorii politici de raspun­dere venea, totodata in intampinarea cererii guvernului sovietic de a se constitui un al doilea front in Europa, in Vest, care sa slabeasca uriasa presiune a masinii de razboi germane pe frontul din Rasarit.

In cercurile politice americane, parerile erau impartite. O minoritate influenta, de teama ca hitleristii vor zdrobi rezistenta sovieticilor, era pentru imediata deschidere a celui de al doilea front.

Senatorul H. Truman, de pilda, a propus in vara anului 1942 sa se publice in organul Congresului un articol redactio­nal aparut in ziarul din St. Louis si intitulat Cel de al doilea front acum sau niciodata. Recomandand acest articol, H. Tru­man a declarat in Senat ca el exprima pe deplin gandurile populatiei din statele centrale de Vest. Prabusirea frontului sovietic, spunea Truman, ar atrage dupa sine mari pierderi si mari pericole pentru America. In articol se argumenta: "Cu iesirea Rusiei din razboi nici o forta nu va putea retine Germania si Japonia Din aceasta cauza noi trebuie sa deschidem cel de al doilea front, pentru ca sa mentinem primul front

Unii adaugau ca, prin deschiderea celui de al doilea front, fortele americane vor deveni factorul hotarator pe teatrul principal al razboiului si vor impune deci harta politica a Europei postbelice.

Roosevelt, desi nu consecvent pana la capat, era pe aceeasi pozitie. La 1 aprilie 1942, el a aprobat planul pregatit cu minutie si in deplina cunoastere a fortelor disponibile, de catre statul-major american, al debarcarii in Franta.

Ca urmare, in comunicatul sovieto-american dat publici­tatii la 11 iunie 1942 se arata: "S-a ajuns la un acord deplin in ceea ce priveste sarcina urgenta de a se crea cel de-al doilea front in Europa'.

Cercurile reactionare americane s-au ridicat impotriva deschiderii frontului in Europa. Lozinca "America inainte de toate' a fost schimbata in "Oceanul Pacific inainte de toate' si moneda curenta a agitatiei si propagandei senatori­lor Taft, Davis, Willer si al altora.

Tafta declarat, in repetate randuri, ca fagaduiala lui Roose­velt de a deschide cel de al doilea front in 1942 nu trebuie luata drept o obligatie de stat: drept o conventie internatio­nala, intrucat ea nu a fost ratificata de Senat si nici macar supusa dezbaterii. Reprezentantii celor mai puternice orga­nizatii capitaliste - "Camera de Comert a S.U.A.', "Asociatia nationala a industriasilor', "Asociatia nationala a bancherilor' si altele-, liderii conservatori din ambele partide s-au pronuntat, fatis sau pe ocolite, impotriva deci­ziei luate de Roosevelt.

Opozitia impotriva celui de al doilea front avea un spriji­nitor influent peste ocean, in persoana lui W. Churchill. Acesta a venit anume la Washington (18 iunie) si a propus in locul debarcarii in Franta o operatie asemanatoare in Africa franceza de Nord-Yest.

Roosevelt a inceput sa sovaie; la opozitia puternica interna si presiunea unor cercuri militare influente - amiralii King si Nimitz, generalul Mac Arthur etc, - care deja izbucnirea razboiului considerau ca America trebuie sa dea preponde­renta Pacificului si nu Europei - se adauga acum opozitia aliatului britanic. Situatia a ramas stationara pana la urma­toarea Conferinta interaliata de Ia Londra, de la mijlocul lui iulie 1942.

Britanicii au reusit sa-si convinga aliatii sa renunte la operatii in Europa si sa treaca la infaptuirea unei debarcari in Africa de Nord (denumire codificata "Turcii''), cu partici­parea a 84 000 de ostasi americani si 23 000 de britanici.

VIII. Japonia s-a pregatit ani de zile pentru a crea, prin foc si sange, "sfera de coprosperitate a Marii Asii Orientale''. Cercurile guvernante au militarizat economia, au desfasurat o intensa agitatie si propaganda cu privire la "noua ordine in Asia de Sud-Est' si rolul deosebit dat de "istorie'' poporului japonez, au exploatat crunt Coreea, precum si teritoriile ocupate din China, au construit, in mare secret, fortificatii puternice in numeroase insule. Armata Japoniei fusese inzes­trati si instruita cu cele mai moderne arme; flota de razboi era net superioara fortelor navale anglo-americane din Paci­fic, aviatia de vanatoare dispunea de aparate cu performante superioare, un mare numar de portavioane (ocupa primul loc in lume), numeroase care amfibii pentru operatii de debar­care s.a. (Marea conflagratie a secolului al XX-lea.)

Concomitent cu atacul de la Pearl Harbor, fortele japoneze au trecut la ofensiva pe un spatiu imens, ocupand Filipinele, Hong Kong, Tailanda, Birmania, Malaya, Singapore, Borneo, Celebes, Sumatra, Noua Guinee, principalele insule din arhi­pelagurile Solomon, Gilbert, Marshall. Toate bazele maritime si aeriene militare mai importante ale aliatilor din partea de Vest a Oceanului Pacific au fost ocupate de trupe nipone.

Razboiul dezlantuit de clica militarista nipona a atras in orbita lui sute de milioane de oameni. Anglo-americanii au fost surprinsi.

Desi S.U.A. erau in 1941 mai bine pregatite din punct de vedere militar ca in 1914, alocatiile pentru inzestrarea armatei ajungand la peste 62 000 000 000 de dolari, mai mult de doua ori decat cheltuielile in primul razboi mondial, totusi supe­rioritatea era net de partea Japoniei.

In regiunile cotropite, popoarele s-au ridicat la lupta im­potriva ocupantilor niponi. Armatele de eliberare chineze dadeau puternice lovituri invadatorilor; in Coreea, Vietnam, Laos, Malaya, Indonezia, Filipine, Birmania s.a. au inceput actiuni de rezistenta ce aveau sa se transforme in miscari de amploare, cu un rol important in infrangerea agresorilor.

Batalia din Marea Coralilor (4 - 8 mai 1942) - o lupta in care pierderile de o parte si alta erau aproape egale - a constituit momentul culminant al victoriilor neintrerupte obtinute de fortele nipone.

Cateva saptamani mai tarziu, batalia declansata de japonezi pentru cucerirea insulelor Midway (4 - 5 iunie 1942) va marca cotitura in desfasurarea razboiului din Pacific. Japonezii au pierdut patru portavioane, un crucisator greu, un distrugator, 322 de avioane, 10 hidroavioane, un lot important dintre cei mai antrenati piloti. Americanii au pierdut numai un singur portavion, un distrugator si 147 de avioane. Superioritatea japoneza s-a diminuat mult.

IX. in perioada asa-numita de "neutralitate¹' (L sept. 1939 - 7 decembrie 1941), economia S.U.A. a cunoscut un salt in principalele ramuri industriale. Pregatirile de razboi au facut ca "imense fonduri de stat sa fie injectate'' in indus­trie: productia de otel a crescut de la 47 800 000 t in 1939 la 75 100 000 t in 1941, aluminiu de la 327 000 t la 618 000 t, petrol de la 1 264 500 000 barile la 1 402 200 000, gaz metan de la 2 401500 000 picioare patrate la 2 812 600 000, productia de camioane de la 710000 la 1060000. Agricultura a iesit din lunga perioada de criza, depasind, in 1941, indexul produc­tiei globale de 100 in 1939 cu 13 puncte (A. Piussel Buchanan). Odata cu intrarea S.U.A. in razboi, trecerea intregii eco­nomii pe picior de razboi a luat un ritm accelerat. "War Production Board', infiintat la 13 ianuarie 1942, a mobilizat toate resursele natiunii pentru efortul de razboi. Au fost create oficii speciale pentru fiecare material strategic (cau­ciuc, petrol, combustibil solid s.a.); si numeroase agentii si oficii de reglementare a preturilor, de cercetari stiintifice si dezvoltare, de apararea transporturilor, preluarea proprieta­tilor straine, informatii de razboi etc. , conduse do mari industriasi si oameni de incredere ai corporatiilor si bancilor. Rationalizarea consumului a inceput cu anvelopele de masini (27 decembrie 1941) si s-a extins treptat, introducandu-se cartele de ratii pentru zahar, cafea, carne, grasimi, untdelemn, unt, branzeturi, incaltaminte etc.

Intre iulie 1941 si iulie 1945 au fost produse 200 000.de avioane de lupta, 71 000 de nave militare de diferite tipuri (inclusiv peste 100 de portavioane mari si mici). 5 000 de nave comerciale, 900 de piese de artilerie grea, S6 000 de tancuri. 2 400 000 de camioane si cantitati uriase de munitie, echipament militar, incaltaminte etc. Circa 2/3 din capacitatea in mistria Iu a fost indreptata spre productia de armament.

Statul a investit circa 33 000 000 000 dolari in uzine exploatari miniere, forestiere, santiere navale etc, reprezentand 43,4% din totalul investitiilor.

Productia industriala a cunoscut o linie ascendenta in prin­cipalele ramuri pana in 1944, dupa care linia a coborat brusc, sensibil; astfel, in 1942 productia de otel a atins 78 000 000 t, in 1944-81 300 000, ca in 1945 sa scada la 72 100 000; mine­reul de fier in 1942-105 000 000 t, in 1945-88 300 000 t; 818 600 de camioane produse in 1942, 655 000 in 1945. In­dustria petroliera, gaz metan s.a. au continuat sa se dezvolte.

In cei patru ani de razboi, guvernul a impartit industriei amenzi in valoare de 175 000 000 000 de dolari. Asemenea contractelor incheiate in zilele noastre de Pentagon, guvernul a impartit comenzile la 18 500 de firme industriale; dar partea leului, circa 70% din totalul sumelor contractate - 118 000 000 000-a revenit la 100 mari corporatii, restul de 57 000 000 000 a fost impartit intre cele 18 400'de firme.

Din primele 100 de corporatii, 16 - "General Motors', "General Electric'', "Du Pont' etc, au primit comenzi de 70 000 000 000 de dolari.

Nu se poate stabili cu certitudine profiturile realizate, marile corporatii plasand - prin subcontracte - comenzi partiale din comenzile lor unor societati mai mici. Sistemul se aplica pe scara larga si in zilele noastre; de pilda, ancheta senatoriala condusa de John M. Clellan a relevat in 1961 - 1962 urmatoarele; Pentagonul contractase cu "Western Elec­tric' o filiala a lui "American Tehphone and Telegraph', o comanda de rachete teleghidate "Nike'. "Western Electric' primise 1545 000 000 de dolari, din care 112 000 000 cu titlu de beneficii, adica un beneficiu rezonabil de 8%. Wes­tern efectuase numai elementele electronice, calculate la 360 000 000 de dolari; profitul real se urca la 31%. Restul fusese subcontractat de firme mai mici care, la randul lor, subcontractasera parti din comanda; de pilda "Douglas', unul dintre subcontractanti a incasat 644 000 000 de dolari din care 45 000 000 beneficiu, adica 7,6%. "Douglas' insa, la randul sau, nu efectuase lucrari decat de 103 000 000 de dolari, la care deci realizase un beneficiu de 44,3%, restul fiind efectuat de o cascada de subcontractanti.

Procedeul, larg utilizat in anii razboiului, pe de o parte inlesnea obtinerea de beneficii fabuloase "piramida benefi­ciilor' si pe de alta parte usura marilor companii sa-si subor­doneze si sa puna mana pe micile societati, specializate in anumite produse.

Cele mai mari corporatii, reprezentand 2% din numarul tuturor companiilor, concentrau, in 1944, 62% din forta de munca fata de 49% in anii antebelici.

Productia agrara a crescut, depasind in 1944 indexul pro­ductiei globale socotita de 100 in anii 1935 -1939 cu 36 pro­cente, ca in 1945 sa scada la o depasire de numai 3 procente. Productia de cereale, bumbac, legume a crescut pe acru cu 20%, iar septelul de vite cornute, de asemenea, cu 20%. Sporirea productivitatii a fost obtinuta nu prin extinderea suprafetelor cultivabile (ele s-au marit numai cu 5%), ci datorita ingrasamintelor si mecanizarii lucrarilor agricole, in 1944, numarul fermelor electrificate s-a ridicat la 44,9%, numarul tractoarelor folosite in agricultura a crescut de la 1 545 000 de tractoare in 1940 la 2 422 000 in 1945, al com­binelor de cereale de la 190 000 in 1940 la 375 000 in 1945. Mecanizarea a fost accelerata si de mobilizarea in armata a circa 1 300 000 de oameni, care fusesera ocupati in agricul­tura.

Preturile mari la produsele agrare au inlesnit fermierilor sa-si achite parte din datoriile restante (debitele fermierilor au scazut de la 10 000 000 000 de dolari in 1940 la 8 300 000 000 in 1945).

Procesul de concentrare a pamanturilor, utilajelor mecanice si capitalurilor s-a incetinit, totusi, in anii 1940-1945, circa 281 000 de ferme mijlocii si mici au disparut, fiind inghitite, aparand, in schimb, 44 000 de ferme mari.

Comertul exterior a cunoscut un salt neobisnuit, de la 3 000 000 000 de dolari anual in anii 1937-1939, la 14 000 000 000 in 1914, iar tonajul flotei comerciale de Ia 14 000 000 t in 1941 la 32 800 000 t in 1945.

X. in anul 1940, populatia S.U.A. se ridica la 131 696 000 de oameni. Au fost mobilizati, in cadrul fortelor armate ale S.U.A., 12 133 000 de oameni, din care in trupele terestre si de aviatie 8 268 000 si in fortele navale 3 855 000 (datele-anului 1945). Negrii alcatuiau aproape 7% din efective, iar femeile peste 2%. In anii de razboi, 2 750 000 de ostasi au fost trimisi in Europa, iar pe teatrul de razboi din Pacific 1 900 000. Daca la mijlocul anului 1940, S.U.A. dispunea de 383 de nave de razboi, in 1945, numarul lor a ajuns la 1 265. Inca inainte de inceperea operatiilor militare maritime in Pacific, in decembrie 1941, fortele navale americane au participat la batalia Atlanticului, batalie care a decis, in mare masura, soarta Angliei.

Pentru mentinerea efortului de razboi britanic, Anglia avea nevoie sa importe 43 000 000 t pe an. Or, submarinele germane produceau pierderi imense vaselor de transport; pana la intrarea S.U.A. in razboi, in 8 luni si jumatate, sub­marinele germane au scufundat nave comerciale cu un tonaj de 1 564 000 t, iar dupa 8 luni de la intrarea S.U.A. in raz­boi - un tonaj de 3 230 000 t. Abia in primavara lui 1943, cand santierele navale americane au lansat mai multe nave noi decat lansau santierele germane submarine, lupta pentru Atlantic a fost definitiv castigata.

Dupa Midway, ziarul izolationist "Chicago Tribune'' a dezvaluit un secret militar de mare insemnatate. intr-un articol, publicat la 7 iulie, se arata ca victoria fusese obtinuta numai datorita faptului ca S.U.A. detineau codul japonez si, afland din timp de proiectele nipone, luase masuri in conse­cinta.

Japonia putea modifica rapid codul, dar nu sa refaca tot atat de repede portavioanele pierdute. Productia de razboi a S.U.A. depasea, in 1943, de circa zece ori productia militara a Japoniei.

Lupta pentru insula Guadalcanal s-a prelungit peste juma­tate de an (august 1943- inceputul lui februarie 1943). Cuce­rirea acestei insule de catre fortele americane a asigurat alia­tilor o baza importanta in imediata apropiere a pozitiilor ja­poneze din Pacificul de Sud-Vest. Operatiile ulterioare au dus la stabilirea unui cap de pod aliat in Sud-Estul Noii Guinee, si a unor baze aeriene in interiorul perimetrului de aparare japonez. Pe toate fronturile: in Birmania, Aleutine, China s-a., fortele aliate au reusit sa provoace, in anul 1943, japone­zilor infrangeri rasunatoare ce marcau inceputul unei noi etape.

In acest rastimp, la 8 noiembrie 1942, 650 de nave oceanice cu trupe, armament, munitie si provizii insotite de 350 de nave de razboi anglo-americane de diferite tipuri, sub comanda generalului D. Eisenhower, au ajuns la tarmurile Africii do Nord. Operatia "Torch' s-a desfasurat cu succes. inaintarea trupelor anglo-americane spre rasarit, in intampinarea Armatei a 8-a britanice, s-a incheiat la 7 aprilie 1943, cind s-a produs intalnirea la Tunis; cinci saptamani mai tarziu, la 13 mai 1943, razboiul in Africa s-a terminat.

Debarcarea trupelor aliate in Sicilia a inceput la 10 iulie 1943; la 25 iulie, dictatura lui Mussolini s-a prabusit, si la 13 octombrie 1943, noul guvern al Italiei, condus de mare­salul Badoglio, a declarat razboi Germaniei, alaturindu-se aliatilor. Fortele anglo-americane s-au impotmolit si razboiul pe teritoriul Italiei s-a prelungit pana la 2 mai 1945, miscarea de rezistenta italiana aducand o contributie de valoare la victorie.

Doua zile dupa eliberarea Romei (4 iunie 1944) s-a deschis cel de-al doilea front; in noaptea de 5 spre 6 iunie, 4 000 de nave de diferite tipuri, insotite de inca cateva mii de mici ambarcatii si sustinute de 11 000 de avioane, s-au indreptat spre sectorul de debarcare in Nordul Frantei. in seara zilei de 6 iunie, aliatii stapaneau capete de pod cu o adancime de peste 10 km pe o lungime de circa 40 km. Asa au inceput operatiile ofensive aliate, inaintarea lor sprijinita de puternicele mis­cari de rezistenta, prin Franta, Belgia, Olanda, Germania de Vest si Sud.

Puternica contraofensiva germana in Ardeni dadu peste cap, la un moment dat, dispozitivul anglo-american. Ofensiva so­vietica pe frontul de Est, lansata la interventia lui Roosevelt si Churchill sili comandamentul german sa slabeasca, stransoarea.

In acest timp, pe frontul sovieto-german, armata sovietica a nimicit, in mari batalii, principalele forte ale armatelor germane. Sub loviturile zdrobitoare ale armatelor coalitiei antihitleriste, la care s-a alaturat, la 23 August 1944, si Romania, Germania a capitulat la 9 mai 1945.

In Oceanul Pacific, dispunand de un potential tehnic net superior, fortele aliate, in batalii de amploare, au recucerit, imensul spatiu ocupat de trupele japoneze.

Bombardamentele aviatiei americane, asemenea unor ci­cloane de foc, au distrus si paralizat centrele vitale ale Japoniei.

La C si 9 august, la ordinul presedintelui S.U.A., H. Truman, au fost lansate asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki bombe atomice; aceasta operatie a fost condamnata, ca o crima monstruoasa, de intreaga omenire civilizata. Japonia a capitulat la 2 septembrie 1945.

S.U.A. au pierdut in cel de al doilea razboi mondial circa 400 000 de oameni, din care jumatate in campaniile din Eu­ropa si jumatate in Asia.

Datoria de stat a S.U.A. in 1940 era de 42 900 000 000 de dolari, iar in 1945 a ajuns la 258 700 000 000. Cresterea da­toriei de stat in anii razboiului cu 215 800 000 000 reprezenta doua treimi din intreaga suma cheltuita de S.U.A. in cel de al doilea razboi mondial.

XI. Cele doua mari confederatii sindicale A.F.L. si CI.O. au anuntat ca renunta la greve pe toata durata razboiului. La 12 ianuarie 1942 s-a infiintat "National War Labor Board'' (N.W.L.B.) pentru a rezolva, pe cale pasnica, toate conflic­tele de munca din industria de razboi.

Sindicatele au sprijinit crearea si activitatea lui N.W.L.B. Proletariatul american si-a dat seama de pericolul reprezentat de fascism si era de acord sa renunte la greva, cu conditia ca salariile sa corespunda cu preturile. Or, desi preturile princi­palelor produse erau ca si salariile reglementate, indicele pre­turilor la alimente a crescut oficial din 1942 pana in 1945 cu 15%, cresterea reala fiind mult mai mare.

"National War Labor Board' a publicat, in raportul sau, date despre salariile de la inceputul anului 1944; peste doua treimi din muncitorii industriali primeau numai ceva mai mult de jumatate din minimul de salariu necesar unei familii de muncitori.

In timpul razboiului, numarul femeilor care lucrau in industrie si agricultura a crescut cu 6 000 000 (de la 13 000 000 la 19 000 000) reprezentand ceva mai mult de o treime din forta de munca a Statelor Unite. in industrie lucrau 000 000 de femei si salariile lor nu atingeau nici jumatate din nece­sarul minim pentru o familie.

Aceasta situatie intretinea o stare de nemultumire si a con­dus la greve de scurta durata in afara sindicatelor. Au fost si greve organizate de sindicate, de pilda, patru greve in indus­tria carbonifera in 1943, la care au participat 600 000 de muncitori. in general, grevele erau provocate de nedreapta repartizare a greutatilor razboiului. Datorita eforturilor si lipsurilor muncitorimii americane, industria si agricultura au devenit "arsenalul democratiei'. Dale oficiale atesta ca beneficiile corporatiilor, dupa plata impozitelor ce se ridicau in unele cazuri pana la 80%, s-au intreit in anii razboiului; beneficiul mediu anual, in perioada 1935 -1939 era de 3 000 000 000 de dolari, iar in 1941-1945 de 9 500 000 000. Or, in acest timp, buna parte din proletariatul american nu avea asigurat nici macar minimul necesar. In 1938, legea salariului minim a cuprins numai 300 000 de muncitori, iar in 1940-2 000 000; saptamana de lucru era fixata la 40 de ore.

Patronatul a cerut. in repetate randuri, anularea legii pri­vind saptamana de lucru de 40 de ore; in realitate, in timpul razboiului, muncitorii lucrau 56-60 de ore si primeau salarii majorate la orele suplimentare.

Congresul, folosindu-se de grevele din industria carboni­fera, a adoptat legea "Smith-Connaly' (iunie 1943), de in­terzicere a grevelor in timpul razboiului. Presedintele Roose­velt s-a opus, dar Congresul a trecut peste vetoul sau. Legea nu si-a atins scopul, numarul grevelor a crescut in 1944-1945: de ia 2 69S de greve cu 840 000 de participanti in 1942, la 4 956 de greve cu 2 120 000 de participanti in 1944 si 4 750 de greve cu 3 470 000 de participanti in 1945.

Partidul Comunist, aparand interesele clasei muncitoare, a luptat pentru asigurarea de salarii egale la munca egala fe­meilor si negrilor. Comunistii au sustinut sindicatele in efor­turile lor pentru ridicarea productiei si renuntarea la greve. Ei au desfasurat o larga campanie pentru deschiderea celui de al doilea front si au sprijinit candidatura lui Roosevelt pentru al patrulea termen in alegerile din toamna anului 1944.

Fostul secretar general al Partidului Comunist din SlU.A. E. Browder, a dus o politica de colaborare cu burghezia.

"Noi trebuie sa intindem o mana de colaborare si prietenie acelora care lupta pentru infaptuirea unitatii - spunea Brow­der- .Daca J. Morgan sustine coalitia anglo-sovietica si se solidarizeaza cu ea, eu comunist sunt gata sa-i intind mana si sa ma lupt impreuna cu el pentru infaptuirea ei. Diferentele de clasa si gruparile politice nu au acum nici o insemnatate' (ianuarie 1944). Folosindu-se de faptul ca tara se afla in razboi si ca oamenii doreau cu ardoare nimicirea cat mai grabnica a masinii de razboi fasciste, E. Browder sustinea ca imperia­lismul american s-ar fi transformat, si, pe aceste considerente, "in interesul unitatii nationale' a initiat autodizolvarea par­tidului in mai 1944 si transformarea lui intr-o asociatie poli­tica si culturala. in iulie 1945, Partidul Comunista fost refacut si E. Browder exclus din randurile sale. La inceputul lui 1947, in randurile Partidului Comunist se aflau 74 000 de membri.

In campania electorala pentru un al patrulea termen la presedintia S.U.A., Roosevelt a fost personal atacat cu vehementa rar intalnita. Cu toate ca in programele celor doua par­tide nu existau divergente in problemele razboiului, republi­canii l-au invinuit si condamnat ca ar fi impins, fara, nici o justificare, tara in razboi, au trambitat despre "marele peri­col' al "influentei comuniste' la Casa Alba si despre "con­cesiile' lui Roosevelt fata de U.R.S.S. Zvonuri lansate abil vorbeau despre proasta sanatate a presedintelui, despre sla­birea facultatilor sale mintale. T. Dewey, candidatul repu­blican, si-a axat cuvantarile pe tema ca "guvernul a imbatranit. El a obosit si a devenit cicalitor'.

Roosevelt a fost ales pentru a patra oara, cu 25 606 585 de voturi populare contra 22 014 745 si 432 de voturi elec­torale fata de 99. Cinci saptamani dupa inaugurarea sa pentru cel de al patrulea termen, la 12 aprilie 1945, F.D. Roosevelt s-a stins din viata.

XII. in anii celui de al doilea razboi mondial, S.U.A. au participat la numeroase conferinte internationale si au in­cheiat importante acorduri. Wilson a trecut o data Atlanticul, venind in Europa, Roosevelt 1-a trecut de trei ori pentru a participa la conferinte internationale in Europa, Asia si Africa, si succesorul sau, Harry Truman, a venit, de aseme­nea, in Europa, la Conferinta de la Potsdam.

Lupta comuna impotriva masinii de razboi germano si agresiunii nipone nu a inlaturat controversele dintre aliati. Dimpotriva, guvernul american a analizat fiecare proiect militar in lumina obiectivului sau major - hegemonia mon­diala.

Opozitia S.U.A. fata de strategia preconizata de Anglia in Asia de Sud-Est era generata de interesele comerciale ame­ricane. Urmarind sa-si mentina stapanirile coloniale, Anglia planuia o strategie "periferica' impotriva Japoniei, care in­latura riscul de a trebui sa se sprijine pe miscarile- nationale de eliberare, iar operatiile militare ofensive urmau sa fie indreptate, sprijinindu-se pe India, inspre Sud-Est, cu sco­pul de a elibera posesiunile coloniale britanice: Birmania, Malaya, Singapore, apoi Indiile Olandeze (ce aveau sa fie restituite Olandei).

S.U.A. considerau cu era momentul sa fie slabite, daca nu chiar total desfacute "legaturile' care uneau Londra. Parisul sau Haga cu posesiunile lor coloniale, aceste teritorii oferind debusee importante pentru capitalismul american. Din aceste considerente, S.U.A. au impus o politica strategica diferita, in conformitate cu propriile lor interese, operatiile militare care se indepartau de Japonia neavand pentru americani vreo valoare strategica (A. Russell Buchanan).

Hotararea adoptata la Teheran de sefii guvernelor U.R.S.S., S.U.A. si Anglia de a se deschide cel de al doilea front in mai 1944 fusese precipitata de perspectiva expusa de statele-majore ale S.U.A. "La sfarsitul razboiului, Rusia detine o pozitie dominanta in Europa. Dupa infrangerea Germaniei, nu va ramane in Europa nici o mare putere care sa se poata opune fortelor militare uriase ale Rusiei. Este adevarat ca Marea Britanic isi intareste pozitiile in Marea Mediterana impotriva Rusiei, ceea ce poate fi util pentru crearea unui echilibru de forte in Europa. Dar nici ea nu va fi in stare sa se opuna Rusiei, daca nu va capata un sprijin corespunza­tor'.

Hotararea lansarii bombei atomice a fost determinata nu de ratiuni militare, ci politice. Generalul Marshall, cel mai pru­dent dintre sefii de stat-major, era de parere ca numai o de­claratie de razboi a U.R.S.S. era suficienta ca japonezii sa capituleze. Amiralul Leahy afirma ca ".Japonezii erau vir­tual infranti si gata de a capitula'. Generalul Eisenho-wer a rezumat aprecierile comandantilor militari lui Slimson la Conferinta celor "Trei mari' la Potsdam, la sfarsitul lui iulie: I-am facut cunoscute ingrijorarile mele cele mai pro­funde, sprijinindu-ma pe certitudinea ca Japonia era deja invinsa si ca era absolut inutil de a lansa bomba si apoi, pentru ca ma gandeam ca tara noastra ar trebui sa evite sa con­trarieze opinia mondiala, folosind o arma a carei utilizare nu mai era, dupa mine, necesara, pentru a salva vieti americane. Eram convins ca in acele momente Japonia era in cautarea unei solutii pentru a se preda intr-un mod cat mai onorabil pentru ea' (David Elstein).

Eisenhower nu se insela. Cercurile guvernante din S.V.A. cunosteau precis ca Japonia ceruse U.R.S.S. sa medieze capi­tularea; notele pe care premierul Tojo le-a expediat lui Sato, ambasadorul nipon la Moscova, in problema medierii, erau interceptate de organele americane.

W. Churchill si-a dat acordul pentru folosirea bombei, dandu-si perfect de bine seama ca "infrangerea Japoniei era certa inainte de caderea primei bombe'. Raidul atomic era menit sa constituie o demonstratie de forta fata de U.R.S.S. Ca urmare a suprematiei atomice, S.U.A. isi aroga rolul de jandarm al lumii.

Bibliografie

The age of Roosevel /Artur M.Schlesinger Jr.-Boston: Houghton Mifflin,1964.

Asa a vazut-o el/Elliott Roosevelt;cu o prefata de Eleonor Roosevelt; trad.Nora Glain si Ana Gavriloiu Buc.Forum,1946. -Corespondenta F.D.Roosevelt cu H.Truman(aug. 1941-dec.l945) -The crisis of the Old Order: 1919.-1933.

De Wilson a Rooseveltpolitique exterieure des Etats-Unis 1913-1945/Jean-Baptist Duroselle,Paris: Librarie armand Colin, 1960. -F.D.R. and the news media/Betty Houchin Winfeld-New-York:Columbia University Press 1994.

F.D.Roosevelt and American foreign policy/1932-1945/Robert Dalelek-New York,Oxford University Press 1979. -F.D.Roosevelt and the new deal: 1932-1940/by William E. Leuchtenburg.-New York:Harper Turchbooks;Evanston;London:Harper&Row, 1963.

Franclin Delano Roosevelt/Compton Mackenzie-Zurich:Buchergilde Gutemberg 1946.

Hostile allies:F.D.R. and Charles de Gaulle/Milton Viorst-New York.

Messages de guerre: messages de guerre du Prezident a la nation e ton Congres de Estats-Unis d'Amerique et Communications aux peuples et aux dirigeants des Nations Unies et d'Italie.

La revolution Roosevelt/Georges Boris-Galimard,1934.

Roosevelt and Morgentau:a revision and condensation of from the Morgenthau/Boston 1970.

Roosevelt et la Revolution du New Deal/Mario Einaudi, Paris 1960.

The Roosevelt myth/by John T.Flim,New York 1956.

Roosevelt:studii despre fericire si putere/Emil Ludwig:trad. din limba germana de Eugen Relgis -Buc. 1938.

Roosevelt:studiu despre fericire si putere ;trad.Eugen Relgis ed.2nd,-Buc.Asociatia pentru strangerea si dezvoltarea legaturilor cu Statele Unite ale Americii,1945.

Roosevelt:the soldier of freedom: 1940-1945/James MacGregor Burns-New York 1970.

Roosevelt to Reagan:the development of the modern presidency/John Hart,Richard Hodder Williams,London:Hurst, 1987.

Sistemul economic Roosevelt.(doi ani de revolutie economica)/Victor Scarlatescu-Buc.1935.

The story of F.D.Roosevelt/by Lorena A.Hickok;Leonard Vasburgh-New York:Grasset&Dunlop 1956.

Threshold of WanF.D.Roosevelt and American Entry into World WAR 2nd/Waldo Heinrichs-New York;Oxford:Oxford University Press 1988.

American Historical Documents. ed. by Harold C. Syrett, New York, ed. 7 a, 1967.

Aptheker Herbert. A Documentary History of the Negro People in the United States, New York, 1951.

Bailey Thomas A. The American Pageant. A History of The Republic, Boston, 1956.

Bailey Thomas A. Woodrow Wilson and the Great Betrayal. WoodrowWilson and the Lost Peace, vol. I-II, Chicago, 1963.

Barnard Harry. Eagle Forgotten, New York, 1962.

Beard Charles A. and Board Mary R. The Rise of American civilization, New York, 1930.

Beard Charles. Giddy Mind and Foreign Quarrels, New York, 1939.

Berle A.A. Jr. and Means G.C. The Modern Corporation and Private Prosperity, New York, 1933.

Bentley George R. A History of the Freedmen's Bureau. Philadelphia 1955.

Bimbo Anthony. The Molly Maguires, New York, 1932.

1968. Buchanan Russell A. The United Stales and World War II, vol. I-II, Now York, 1964.

Butcher Just Margaret. The Negro in American Culture, New York

Cochrnn Thomas C. and Miller William. The Aae of Enterprise. A Social History of Industrial America (Edifie revi/.uita), New York, 1961.

Dana A. Prosperity Problems, Now Haven, 1931.

Darrow Clarence. The Story of My Life, New York, 1965.

David Henry. History of the Haymarket Affair, New York, editia din 1963.

DeConde Alexander. A History of American Foreign Policy, New York,

. Documents of American History, ed by Henry Steele Commager, vol. I-II, editia VH-a, New York, 1903.

Downey Fairfax. Indian Fighting Army, New York

Dulles Foster Rhea. Labor in America. A History, New York, editia din 1964.

Leon D. Levifchi, Bucuresti, 1969. Encyclopedia of American History, ed. by Richard Morris, New York, 1965.

Faulkner Harold U. American Economic History, Now York, 1954.

Ferroll Robert II. Pence in their Time: the Origins of the Kellogg Uriand Pact, Yale, 1052.

Foster W.Z. Pages from A Worker's Life, New York, 1939.

Foster William Z. Schitd a litoriei politice a celor doua Americi, Bucu-resti, 1954.

Galbraith John Kenneth. The Great Crash , Boston, 1929.),

Goldston Robert. The Negro Revolution, New York, 1968. ,

Hicks John D. The Populist Revolt. Minneapolis, 1931.

Hofstadter Richard. The American Political Tradition and the Men Who Made It, New York, 1948.

Howe I. and Coser L. The American Comunist Party. A Critical His­tory (1919-1957), Boston, 1957.

Jacobs Lewis. The Rise of American Film. A critical History, New York

Jackson Kenneth T. The Ku Klux Klan in the City 1915-1930, New York, 1967.

John L. Lewis and the International Union, United Mine Workers of American. The Story from 1917 to 1952, Washington .

Jones Maldwyn Allen. American Imigration, University of Chicago Press, Chicago, 1961.

Jones Peter d'A. Tlie Consumer Society. A History of American Capita-I'lsm, London, 19G5.