Tehnica testelor

TEHNICA TESTELOR

Unii afla originea cuvantului "test" la alchimistii Evului Mediu. Mult timp a fost considerat un sinonim al cuvantului "incercare". K. Cuttel, M. Reuchlin s.a. l-au indatinat ca "tehnica ce permite observarea cantitativa controlata a comportamentului unui individ plasat intr-o situatie data prin comparatie cu comportamentul altor indivizi dintr-un grup definit in aceeasi situatie". AS poate retine aceasta precizare (de actualitate), ca testele nu masoara aptitudinea, inteligenta etc. "in sine", ci are valoare comparativa. Este nimerit sa invete temeinic despre aceasta tehnica asa cum este utilizata in psihologia experimentala (in "Scoala Binet-Simon" etc.) pentru a le putea utiliza in "testarea" personalitatii, in testarea eficientei etc.

In cele ce urmeaza ma voi referi cu precadere la testele proiective fiindca acestea confrunta individul cu o situatie problematica la care raspunde in functie de semnificatia ce o are pentru el asta situatie si dupa ce resimte pe masura raspunsului la ea.

Cele mai cunoscute teste proiective sunt :

testul asocierilor de cuvinte (G. Jung considera ca asocierile de cuvinte sunt revelatoare pentru istoria individului, pentru conflictele sale profunde)

testul petelor de cerneala (H. Rorschach)

testul arborelui (Kock spunea ca profilul arborelui desenat de catre un copil : prezenta sau absenta radacinii, frunzelor, deformarea tulpinii etc. poate releva semne ale personalitatii sale)

testul lui Rosenzweig (subiectul este pus sa denumeasca diferite desene ; interpretarea denumirilor confruntate cu desenele poate da informatii despre tendintele agresive etc.)

testul Szondi (subiectilor li se prezinta fotografii de bolnavi mental si li se cere sa aleaga figurile simpatice sau antipatice)

testul TAT ("Thematic Aperception Test"): daca vom prezenta subiectilor desene ce reprezinta personaje in situatii ambigue si le vom cere sa-si imagineze cate o istorie a lor, ei se vor identifica cu personajele, in sensul ca se vor "proiecta"cu toate insusirile, trairile, experientelor lor.

AS poate fi interesat de faptul ca intr-un desen, subiectul investigat se proiecteaza pe sine, isi precizeaza reprezentarile, (pre)judecatile (li se poate cere subiectilor sa "deseneze saracia"). Analiza si interpretarea obiectelor, personajelor, relatiilor, situatiilor etc. ce apar in desene, ne poate releva cunostinte, reprezentari, trairi etc. ale subiectilor despre saracie (de exemplu daca subiectul "deseneaza" si fenomene naturale - vant, ploaie etc. - inseamna ca vrea sa intareasca dramatismul situatiei unui om sarac, unui copil sarac, cu haine rupte, cautand prin gunoaie, batut de politist etc.) Desenul casei, desenul interiorului in care locuieste subiectul ne poate releva cate ceva despre mediul socio-cultural in care traieste cel sarac. "Daca este exclus ca toti membrii aceleiasi clase (sau chiar doi dintre ei) sa aiba aceleasi experiente, in aceeasi ordine, este sigur ca fiecare membru al aceleiasi clase are sanse mai mari decat oricare membru al altor clase sa se fi confruntat cu situatiile cele mai frecvente pentru membrii clasei sale [ . ], fiecare sistem de dispozitii individuale este o varianta structurala a altora in care se exprima singularitatea pozitiei in interiorul clasei si traiectoria. Stilul  «personal», adica marca particulara pe care o au toti produsii aceluiasi habitus [ . ] nu este decat o abatere in raport cu stilul propriu unei clase sau unei epoci [ . ] Principiul diferentelor intre habitusurile individuale consta in singularitatea traiectoriilor sociale, carora le corespund serii de determinari cronologice ordonate si ireductibile unele la altele: habitusul care in fiecare moment structureaza - in functie de structurile produse prin experiente anterioare - experiente noi [ . ] realizeaza o integrare unica, dominata de primele experiente'. (P. Bourdieu, Le sens pratique, Ed. de Minuit, Paris, 1980). J. Baudrillard (in Pour une critique de l'economie politique du signe) spune ca obiectele (desenate) sunt purtatoare de sens profund : un grup se poate descrie prin obiectele ce apar cu frecventa cea mai mare (observatiile din teren, pot demonstra ca intr-un interior 'mic-burghez' e mai pregnanta incarcarea, aglomerarea, acumularea ; locul televizorului - central, pe piedestal, sau ascuns printre celelalte bunuri comune - ne poate oferi, de asemenea, informatii despre pozitionarea socioculturala a indivizilor).

AS poate citi cu folos cartile lui R. Barthes de 'semiologie a imaginii', a mesajelor vizuale, fiindca, spune acesta, o imagine a unui obiect il semnifica (semnificatia depinzand de contextul in care apare, de asteptarile celui care percepe imaginea, de prezenta altora, de specificul comunicarii. S.C. Peirce distingea 'icoana' (cand semnul are o anumita relatie cu semnificatul) - de exemplu, o fotografie) si 'simbolul' (cand semnul e conventie, de exemplu, emblema, drapelul). De la artisti, creatori de arta, esteticieni, AS poate invata ca imaginea poate transmite mesaje eterogene, in functie si de compozitie, forma, culoare, in functie de interactiunea lor in imagine cat si de interactiunea cu contextul. Re-prezentarea unei situatii intr-o imagine cere AS si analiza mentala pentru a pricepe de ce o imagine inspira 'mila', 'angoasa', 'frica' ; imaginea contine 'urme' ale realitatii de referinta.

Fotografiile

Fotografiile sunt documente utile AS (daca va sti ce sa surprinda, din ce unghiuri etc.) G. Bateson si M. Mead au scris Balinese character: A Photographic Analysis (1942) pe baza fotografiilor facute (peste 25 000) si a circa 7 000 m pelicula, fotografia si filmul retinand gesturi, posturi, mimici, culori etc.

Exista un 'limbaj al culorilor' in diferite etnosocioculturi, in diferite perioade (J. Fontanille, Sémiotique du visible, PUF, 1995). Littré semnala peste 40 de nunate de verde. Latinii spuneau ca 'despre gusturi si culori nu se discuta' (utilizarea socioculturala a culorilor putand releva aspecte semnificative ale acestora). Exista o relatie intre 'rosu', peroxidul de fier hidratat, sange, soare, foc si semnificatia rosului in vitralii, in imbracaminte etc. (prezenta si stralucirea lui in vesminte era marca a prestigiului detinatorului. Prezenta negrului, griului, cenusiului in 'culorile' strazii, blocurilor, caselor, vitrinelor, imbracamintii etc. spune ceva despre oamenii comunitatii, societatii si sociocultura lor. Fiecare cultura tinde sa situeze fiintele si evenimentele singulare si nelinistitoare in afara normei cromatice, fie atribuindu-le o culoare apoasa, fie situandu-le in afara normei. Astfel, fara a putea defini exact gradul de alb ce caracterizeaza omul alb, asociem adesea alt alb decat cel al culorii pielii noastre cu boala, frica, mania, necazul [ . ], asa cum atribuim diavolului, mortii, situatiilor nenorocite, indurerate, culoarea neagra, opusa celeia ce caracterizeaza situatiile benefice, fericite'. (Histoire des mours, Gallimard, Paris, 1990, p.133). Vesmantul spune multe despre cel care il poarta. El are functie utilitara, dar si estetica si semiotica, putand oferi informatii despre situatia lui economica, sociala, despre aculturatie (de exemplu, costumul popular intr-o zona de confluenta, interferenta a doua socioculturi, spune D. Pop in Le vetir quand, pourquoi, comment. En Roumanie hier et audjourd'hui, Coresi-Verlag, Fribourg, 1984). 'Vesmantul poate informa despre starea biologica a celui care il poarta, despre sex si varsta, ca si despre situatia lui in comunitate : starea de celibatar, de barbat insurat sau de femeie maritata, de femeie adultera, de fata ce n-a fost virgina in ziua nuntii El ne da informatii despre apartenenta la grupuri si subgrupuri [ . ]; foarte frecvent indica statutul si averea (Histoires des mours, p. 971).