TITUS FLAVIUS DOMITIANUS (81-96)

TITUS FLAVIUS DOMITIANUS (81-96)

Domitianus inaugureaza o politica sensibil deosebita de cea a primilor Flavi. Se proclama imparat in castrul pretorienilor, iar senatul este determinat sa ratifice alegerea. Sprijinindu-se pe armata, garda pretoriana, pe anumite cercuri ale cavalerilor si ale aristocratiei municipale provinciale, Domitianus urmeaza o linie autocratica, ce se inscrie in traditia inaugurata de Caligula si Nero. Doua mari defecte i-au intunecat domnia: caracterul sau orgolios si lipsa de suplete politica.

Incearca sa impuna modelul oriental al monarhiei teocratice, bazata pe forta militara si pe centralizare administrativa. Imparatul se proclama censor perpetuus (85), care ii dadea dreptul sa-i excluda din senat pe opozanti. Prevalandu-se de lex maiestatis, Domitianus a reintrodus procesele de lezare a maiestatii (crimen maiestatis), intrerupte odata cu disparitia lui Nero. Deoarece statul se confunda cu propria persoana, Domitianus privea orice forma de opozitie drept un atac la adresa statului si a imparatului. Conform traditiei senatoriale mai multi senatori au fost condamnati la moarte, exilati sau obligati sa se sinucida. Relatiile incordate cu senatul si aristocratia senatoriala au contribuit la conturarea si transmiterea unei imagini ingrosat negative a sa.

Imparatul a ingaduit sa fie asociat zeilor, iar pe Minerva o socotea divinitatea sa protectoare. In acelasi timp, revendica titlul de dominus et deus cu care supusi trebuiau sa i se adreseze. Statui, arcuri de triumf si sacrificii apareau peste tot in onoarea imparatului si a 'eternitatii' imperiului sau.

Aceasta tendinta l-a determinat sa guverneze fara senat, fapt ce a adancit antagonismul dintre el si forul legislativ. In locul senatului s-a folosit de Consiliul principelui, in care sunt cooptati pentru prima data reprezentanti ai cavalerilor. Legislatia sa se implinea prin leges datae, ca edicte redactate de juristii sai, care, contrasemnate de Domitianus, deveneau legi obligatorii.

Conflictul dintre crestini si cultul imperial s-a accentuat, iar imparatul inaugureaza o campanie sistematica de persecutare a acestora.

Bilantul administratiei sale interne este in general pozitiv, Domitianus urmand liniile trasate de tatal si fratele sau. Sub Domitianus se acorda cavalerilor o pozitie oficiala in administratie. Anumiti cavaleri sunt numiti in fruntea birourilor administratiei imperiale. Aparatul administrativ a fost extins si centralizat.

Pe plan extern, politica lui Domitianus reprezinta o continuare a celei initiate de tatal sau. El s-a straduit sa urmeze cele doua cai deschise de Augustus: defensiva generala pe frontiere si intreprinderea de campanii in afara doar atunci cand era silit de imprejurari. Razboiul impotriva tribului germanic al chatiilor (83) s-a soldat cu extinderea frontierelor romane (zona cuprinsa intre cursurile superioare ale Rinului si Dunarii - Agri Decumates - a fost anexata Imperiului). Campaniile generalului Agricola in Britannia (81-85) se soldeaza cu pacificarea provinciei.

Pe frontiera de nord va purta a serie de razboaie cu dacii (86-89), cu quazii si marcomanii (86-92). Desi necesare, deoarece presiunea populatiilor din nord asupra granitelor imperiului crescuse considerabil, ele au facut ca Domitianus sa fie acuzat de campanii militare nesabuite, precum si de tratate incheiate in mod rusinos.

In anul 89 se confrunta cu o grava rebeliune declansata de guvernatorul Germaniei Superior, L. Antonius Saturninus. Reprimarea revoltei si a sustinatorilor ei din capitala a dus la o ruptura totala intre Domitianus si expontii opozitiei senatoriale, nemultumiti de politica sa autoritara. Impotriva grupurilor ostile care contestau potentarea autocratiei, incepand din august 93, imparatul dezlantuie o teroare deosebita. In cele din urma, la 18 sept. 96, o conjuratie de palat organizata de cativa din apropiatii sai (libertul Stephanus, cubicularii Parthenius si Sigerius, comandantul garzii palatului, avand acceptul sotiei sale, Domitia Longina) il inlatura pe ultimul dintre Flavi. Senatul hotaraste martelarea numelui sau din inscriptiile publice (damnatio memoriae).