Cezara de Mihai Eminescu - prezentare generala

Cezara de Mihai Eminescu - prezentare generala

Opera Cezara ne da impresia ca avem de a face cu o nuvela romantica, cu o intriga sentimentala obisnuita, ce se desfasoara intr-un cadru meridional, intr-o Italie, conventionala, evocand un peisaj care se scalda in lumina soarelui, cu ape limpezi si mari albastre, timpul acestora fiind insa neprecizata. La prima vedere nuvela se pare ca nu poseda "fantasticul", nuvela fiind mai mult bazata pe ilustrarea unui amor pasional. Astfel nuvela a fost interpretata si, implicit, depreciata.

Lucrurile, insa nu stau chiar asa. Cezara este, in pofida consistentei planului realitatii, o nuvela fantastica cu valoare filosofica. Caracterul nuvelei este "mitica", neavand o intriga deloc complicata. Cezara este fiica contelui Bianchi, dependent al jocurilor de carti, logodnica marchizului Castelmare, care o vrea drept sotie, in scimbul datoriilor contelui fata de el, care s-au adunat din cauza joculi de noroc. Ea astfel a devenit victima santajului lui Castelmare. Lucrurile, insa, se complica dupa ce aflam, ca Cezara se-ndragosteste de un calugar, Ieronim, pe care in zareste intr-o zi din fereastra. Ieronim este un tanar, care poseda o stranie frumusete demonica, la fel ca si celelalte personaje eminesciene. In nuvela Cezara este idealul frumusetii feminine, un inger, tipic, blond, pur, avad insa un temperament pasional. In timp ce Cezara il priveate pe Ieronim ii releva faptul, ca tanarul ar fi un model perfect al pictorului Francesco pentru tabloul Caderea ingerilor, vazand in el un "frumos demon". Pictorul este de alta parere. El vede mai mult un Adonis, mai potrivit pentru ilustrarea mitului Venus si Adonis, in care Venus ar putea fi drept Cezara. Francesco, pictorul, isi da seama, ca de fapt Cezara este indragostita de Ieronim, acesta fiind principala cauza a perspectivei sale. Tanarul accepta ivitatia de a-i poza pictorului, avand si el veleitati de pictor, fapt ce demonstreaza zugraveala cu tot felul de crochituri de pe peretii locuintei lui. Cezara, desigur, petrece cat mai mult timp posibil in atelierul pictorului, privind-un pe Ieronim din spatele paravanei, reactiile ei fiind in masura sa-i releve temperamentul pasional: "Cezara era sa racneasca'; "Sanii ii crescuse intr-atata de bataile inimei, incat sarise un bumb de la pieptarasul cam ingust de catifea neagra" Cum actiunea nuvelei se complica si mai mult, urmeaza un sir de scrisori intre Cezara si Ieronim, ceea ce este drept dovada, ca Eminescu recurcge le technical epistolara. Aceste scrisori sunt cele mai importante din aceasta nuvela, avand in continutul lor ideile filosofice principale ale autorului. Cezara ii implora dragostea lui Ieronim, acesta insa il refuza la inceput fiind in posesia unor idei schopenhaueriene: "Mancare si reproducere, reproducere si mancare!"; "Nu! Nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste lumea";"Samburele vietei este egoismul si haina lui, minciuna".

Eminescu s-a inspirit din opera lui Schopenhauer, intitulat Lumea ca vinta si reprezentare, din capitolul Metafizica amorului, de unde a folosit ideea lui Ieronim despre dragoste. Dragostea este de fapt manifestarea "vointei oarbe de a trai", Ieronim refuzand "mecanisa de speta" a amorului, el fiind o persoana de natura hyperioniana, un posibil Hyperion.

Cea mai importanta scrisoare din nuvela o reprezinta cea pe care batranul Euthanasius il scrie lui Ieronim. El este de fapt unchiul lui Ieronim, un sihastru, si ideea principala a scrisorii este descrierea edenica a unei insulei si pe care acesta isi traieste "modul de viata ascetic"[1].

Eminescu recurge la motivul insulei in mai multe opere, acesta aparan nu numai in nuvela Cezara, ci si in Avatariile faraonului Tlá, Fat-Frumos din lacrima, Povestea magului calator in stele, precum si in Memento mori. Mireca Eliade a fost preocupat de motivul insulei si a felului in care a fost tratata aceasta in creatiile eminesciene, oferind un intreg volum acesteia in eseul Insula lui Euthanasius. Motivul insulei apartine simbolisticii Oceanului. In mitologie insula reprezinta "centrul in jurul caruia s-a creat lumea" , dupa cum ne afirma Eliade. In descrierea batranului Euthanasius, insula apare a o fortareata de stanci. Aceasta insula are o singura intrare, acesta fiind ascunsa dupa o piatra, ce poate fi data la o parte. In spatele acestei pietre se afla tunelul, care duce spre interiorul insulei. Insula este, de fapt, o vale, situata sub nivelul marii aparata de furia valurilor de fortareata de stanci. In centrul insulei este un lac, format din patru izvoare, ce se varsa in acest lac. Aceste patru izvoare corespund fluviilor Raiului. In inima lacului este o alta insula, langa o Insula Mare se afla o Insula Mica, ceea ce duce la concluzia, ca este vorba despre o insula in insula. Insula Mica este inconjurata de o dumbrava de portocali, unde sete situata pricasa si pestera, in care locuieste batranul Euthanasius. Peretii pesterii este ornamentata de sculpturi, un basorelief, care infatiseaza mitul Adam-Eva: "Pe un perete e Adam si Eva Am cercat a prinde in aceste forme inocenta primitiva Nici unul din ei nu stie inca ce-nseamneaza iubirea ei se iubesc fara sa stie formele sunt virgine si necoapte in expresia fetei am pus duiosie si nu pasiune, este un idil linistit si candid intre doi oameni ce n-au constiinta frumusetei, nici a goliciunei lor. Ei umbla-mbratisati, sub umbra unui sir de arbori, dinaintea lor o turma de miei". Aici si mieii sunt simbolul puritatii si al inocentei. Un alt grup statuar o reprezinta mitul Venus-Adonis: "Cu totul altfel e Venus si Adonis. Venus e numai amor. Ea-si pleaca capul ei imbatat de pasiune pe umarul acelui tanar femeieste - frumos, timid si inamorat in sine, si el se uita furis la formele perfecte ale zeitei ce-1 fericeste, caci i-e rusine sa se uite de-a dreptul. El joaca rolul unei fete naive, pe care amantul ar fi descoperit-o" Aceasta scrisoare contine si o marturie a batranului, conform careia acesta este incantat de "a reprezenta pe femeia agresiva", dar subliniaza, ca sub nici o forma nu este vorba de "curtizane", ci mai degraba de "agresiunea inocentei femeiesti". Pe acelas sir de idei incepe batranul sa sculpteze un alt basorelief, pe baza mitului Orion-Aurora, in care Aurora il rapeste pe Orion, de care era indragostita "insasi cruda si vergina Diana".

Cheia intregii nuvele este ascunsa in comentariul acestor grupuri statuare. Batranul Euthanasius marturiseste ca a invatat organizarea sociala de la albine, statul carora este construit pe instinct. Acesta i se pare modelul desavarsit de aorganizare, intrucat natura nu greseste niciodata, fiind o creatie perfecta si mai presus de orice. Abia aici sunt evidente ideile "fiziocratice" ale lui Eminescu. In acest "rai pamantesc", dupa cum acesta este numit de batran, este invitat Ieronim pentru a-l stapani, dupa moartea lui Euthanasius.

Insula lui Euthanasius, prin aspectul ei luxuriant, prin natura ei exploziva, germinativa, ce are asupra lui o varietate de forme vegetale, minerale si animale, prin flora si fauna, de dimensiuni suprafiresti, prin corespondentele dintre sunet, culoare si miresme, ne apare ca o varianta pamanteasca a Edenului, ca un loc miraculos, ca o varianta a gradinii Raiului.

In eseul Insula lui Euthanasius Mircea Eliade precizeaza, ca in aceasta nuvela "avem de a face cu cea mai desavarsita viziune paradiziaca din literatura romaneasca" si ca insula lui Eutahansius este mai degraba o "geografie mitica, nu reala" . Aceasta insula este un teritoriu sacru, nu profan. Dupa cum ne-am obisnuit, urmand cursul intrigii romantioase, pana la urma si Ieronim se indragosteste de Cezara. In timp ce Ieronim ii declara dragoste Cezarei in gradina palatului Bianchi, este surprins de marchizul Castelmare, acesta din urma fiind ranit in duel. Ieronim fiind convins ca lovitura fata de marchiz a fost fatala, la sfatul Cezarei, se refugiaza pe insula lui Euthanasius. Fiind pe insula descopera o scrisoare. Dupa ce o citeste deduce , ca unchiul sau a murit asezandu-se in cascada unui parau, dizolvandu-se si astfel reintegrandu-se in natura. Acesta este numita "moarte naturala", fara suferinta, o reintegrare lenta, treptata, prin evanescenta, in circuitul naturii. Eminescu a imprumutat de la Scopenhauer si conceptul de "eutahanise", acesta fiind numele batranului eremit, ceea ce este de fapt toata ideea nuvelei pe langa ideea dragostei pasionale. In ziua in care are loc nunta, contele Bianchi moare de apoplexie, dupa care Cezara se calugareste. Manastirea se afla pe malul marii, astfel Cezara innoata in fiecare zi in mare, goala, lasandu-se prada "amorului ei cu marea". Acesta reprezinta, la Eminescu, neputinta umana fata de soarta. Intr-o zi, cand Cezara inoata iarasi in mare din intamplare nimereste pe insula lui Euthanasius, unde il reantalneste pe tanarul Ieronim. Pana in acest moment in nuvela Cezara si Ieronim au ilustrat mitul Venus-Adonis, acesta insa se schimba, deoarece fiind impreuna in cadrul pardiziac al insulei lui Euthanasius, acestia devin Adam si Eva, reanecepandu-si existenta edenicade la capat, reantegrandu-se in "arhetip". Despre aceasta idee a scris Mireca Eliade o intreaga carte, intitulata Mitul intergrarii. Ieronim si Cezara refac cublul biblic, dinaintea pacatului originar.

Ne-a ramas in manuscris un fragment, in care Eminescu a imaginat un alt final, in care de fapt renunta la tot (Moartea Cezarei). In acesta povestea este cu totul diferita. Cezara, din chilia ei, inoata in directia unui foc plutitor si cand il zareste pe Castelmare se inneaca intr-o luntre. Ieronim il omoara pe Castelmare, spatrungandu-l cu spada si o duce pe Cezara, moarta, pe insula. Noaptea o viseaza in pielea goala si i se pare, ca traieste, acesta insa era doar un vis. Ieronim moare si el, si avem in fata noastra o imagine a doua cadavre imbratisate in mare. Si in aceasta interpretare indragostitii se reantalnesc, dar in alta forma a vietii, deoarece moarte este considerata de catre Eminescu un alt fel al existentei.