Europa in scrierile autorilor antici si medievali

Europa in scrierile autorilor antici si medievali

Note de curs. Lector dr. Marin Balan, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucuresti

Introducere

Dezbaterea pe tema identitatii Europei si a radacinilor medievale ale acesteia a traversat toata istoriografia moderna si contemporana si de multe ori a fost folosita pentru a intelege unele situatii politice. In 1799, poetul Novalis compunea un eseu semnificativ intitulat Die Christenheit oder Europa (Crestinatatea sau Europa) in care cerea europenilor sa se uneasca sub semnul credintei si sub amintirea epocii medievale cand Europa era pamant crestin. Novalis sustine ca adevaratele radacini ale Europei trebuie sa fie cautate in epoca medievala, el coreland identitatea europeana cu identitatea crestina.

Termenul „Europa” este de origine semita, ereb = intunecos, aparand intr-o prima forma in documentele asiriene in opozitie cu asu = rasarit, din care deriva Asia, tara in care se considera ca rasare soarele.

In poemele homerice termenul desemneaza Grecia Centrala si Tesalia, iar in timpul razboaieleor dintre greci si persi (sec.V i.H.), numele de Europa este extins asupra intregului teritoriu locuit de greci.

In Antichitate si Evul Mediu, termenul de Europa este rar folosit, cel mai uzual fiind Occident si Orient. Apare in sec.VI-VIII pentru a desemna Occidentul crestin. La inceputul secolului al XVIII-lea (1705), in „Scara a numerelor si cuvintelor streine talcuitoare”, care precede Istoria Ieroglifica, Dimitrie Cantemir explica astfel cuvantul:

Evropa, el.: Una din partile pamantului, cea mai mica, despre Apus.

Abia in secolul al XX-lea termenul Europa intra in vocabularul comun, odata cu miscarea paneuropeana lansata de contele Coudendove-Kalergi, dupa Primul Razboi Mondial, apoi, in 1947, prin intemeierea Uniunii Parlamentare Europene, continuata, in 1957, prin constituirea Comunitatii Economice Europene, devenita azi Uniunea Europeana.

Geografii antichitatii au incercat sa propuna elemente care ar fi trebuit sa distinga Europa de celelate doua continente partial cunoscute, Asia si Africa. Limitata prima data doar la Peloponesia, apoi la Peninsula Balcanica, mai apoi la Bazinul Mediteranean, Europa a ramas in cea mai mare parte a Antichitatii un concept vag si nedeterminat, dar care avea conotatii politice si culturale.

In etapa medievala, conceptul de Europa se imbogateste cu noi continuturi printr-un parcurs non-linear si fragmantar, si mai ales contradictoriu.

Descrierile medievale ale Europei isi au radacinile intr-o indelungata serie de studii ale unor autori din secolele al VI-lea si al V-lea i.Hr., cel mai important loc in aceasta traditie fiind ocupat de marele istoric si geograf grec Herodot († c.425 i.Hr.).

In poemele homerice termenul Europa desemneaza Grecia Centrala si Thesalia; iar in timpul razboaieleor dintre greci si persi (secolul al V-lea i.Hr.), numele de Europa este extins asupra intregului teritoriu locuit de greci.

Mitul Europei

Conform mitologiei grecesti Europa era o tanara fata pe care Zeus transformat in taur a sedus-o si a rapit-o. Acest mit precum si alte versiuni ale lui apar in Biblioteca lui Appolodor (intre secolele II si III d.Hr.):

Dupa cum am spus Libya a avut impreuna cu Poseidon doi fii, Belus si Agenor. Belus a fost rege al Egiptului, in timp ce Agenor s-a stabilit in Fenicia. El se casatoreste cu Telephassa, cu care va avea o fata, Europa si trei baieti Cadmos, Phoenix si Cilix. Unii considera ca Europa nu este fiica lui Agenor, ci a lui Phoenix. De Europa se indragosteste Zeus si pentru a o seduce se transforma in taur. Acesta o face pe fata sa se suie pe spatele lui si astfel o va duce pana in Creta. Acolo, Zeus s-a culcat cu ea, iar ea a nascut pe Minos, Sarpedon si Rhadamanthys; dar dupa Homer, Sarpedon era fiul lui Zeus cu Laodamia, fiica lui Bellerophon. Cand Europa a disparut, Agenor i-a trimis pe fiii lui sa o caute si le-a spus sa nu se intoarca fara ea. Acestora li se vor alatura mama Europei, Telephassa, si Thasus, fiul lui Poseidon (sau, dupa cum precizeaza Pherecydes, fiul lui Cilix). Acestia au incercat sa o gaseasca, dar eforturilor lor au fost in zadar; astfel, ei au hotarat sa nu se mai intoarca acasa si s-au stabilit in diferite locuri. Phoenix s-a stabilit in Phoenicia, iar Cilix, in apropierea Phoeniciei, numind acel loc Cilicia. Cadmos si Telephassa s-au stabilit in Thracia; de asemenea, in Tracia s-a stabilit si Thasus. Europa a devenit sotia lui Asterius, stapan al Cretei.

Europa si lumea conform lui Hecataeus din Milet

Pentru Hecataeus din Milet (c. 560 –c.480 i.Hr), pamantul semana cu un cerc plat impartit in doua mari continente, Europa si Asia.

Hecataeus este autorul lucrarii intitulate Periodos ges (Calatorie in jurul pamantului), conceputa in doua carti: Europa si Asia (ultima carte continand si informatii despre Africa), din care n-au mai ramas decat cateva fragmente. Calatoria este o descriere a lumii locuite (oikoumene), insotita de o harta geografica, intocmita, se pare, dupa aceea realizata de Anaximandros. Harta lui Hecateus este astfel prezentata de Herodot:

Imi vine sa rad atunci vazand pe multi cum descriu, fara nici o judecata, ocolul pamantului; acestia deseneaza Oceanul curgand in jurul pamantului, care este circular ca un taler, si fac Asia la fel cu Europa.

Europa, Libya si Asia in perceptia lui Herodot

In cartea a IV-a din Istorii-le sale, Herodot, dupa o lunga digresiune asupra popoarelor care populau Asia si o scurta descriere a Libyei, care era in Africa, compara datele certe de care dispunea despre expansiunea Asiei si a Libiei, cu datele incerte asupra Europei. Herodot atrage atentia ca „in cazul Europei nici unul dintre oameni nu stie nici daca este inconjurata de ape, nici de unde si-a primit numele, nici daca i-a fost impus”. Indeterminarea teritoriala a  Europei era unul dintre motivele fundamentale pentru care Herodot considera ca fiind putin credibile descrierile pamantului realizate de contemporanii sai sau de predecesorii sai – de exemplu, Hecataeus din Milet.

Dar Herodot nu a pus in discutie numai descrierea lumii prin intermediul traditiilor. El si-a pus intrebari si in legatura cu adevaratele origini ale continentului, al carui nume era derivat din numele a trei figure feminine : Libya, o indigena; Asia, sotia lui Prometeu: si Europa, fiica regelui Tirului. In special aceasta ultima derivare i se parea lui Herodot putin probabila:

Aceasta Europa parea sa isi aiba originile in Asia si se mai pare ca nu ea a venit pe pamant European, ci a fost chemata de catre greci si ca a mers din Fenicia in Creta, iar din Creta in Licia.

La Herodot, nu gasim acel mit – reluat de altfel deseori – conform caruia Europa era fata lui Agenor, regele Feniciei, rapita in timp ce se plimba pe plaja de catre Zeus, ce intruchipa un taur.

Herodot a descris cele  trei continente pe care multi le considerau ca formand lumea: Europa, Asia si Libya (Africa de Nord) si a explicat originea denumirii lor. Aceste descrieri sunt diferite de cele ale predecesorilor si sunt opuse explicatiilor care fac apel la mit.

Imi vine sa rad atunci cand vad ca multi sunt cei care au incercat sa deseneze harta lumii, dar nici unul nu a reusit sa o explice intr-un mod rational. Ei au reprezentat Oceanul un cerc care inconjoara lumea si au prezentat Asia ca fiind la fel ca Europa. In putine cuvinte eu voi arata cat de mare este fiecare din aceste parti si care este forma fiecareia din ele.

Raman surprins de cei care au impartit lumea in Libya, Asia si Europa care sunt foarte diferite intre ele. Sunt diferite tinand cont de lungime, de fapt Europa se intinde si pe celelalte doua continente. E clar faptul ca Libia este inconjurata de ape, mai putin in locul in care se uneste cu Asia, acest lucru a fost demonstrat de Neco rege al Egiptului.

In ceea ce priveste Europa, nimeni nu poate spune daca este inconjurata de mare sau nu, nici nu este cunoscut de unde a fost derivat numele de Europa, nici cine i-a dat acest nume, in afara de cazul in care am spune ca Europa a fost numita astfel dupa Europa din Tyr si, mai inainte, era fara nume, asemenea altor diviziuni. Dar este sigur ca Europa era o asiatica, si niciodata nu a pus piciorul pe pamntul pe care grecii il numesc acum Europa

Climatul si popoare conform lui Hippocrate

Marele medic grec Hippocrates (460-377 i.Hr.), a pus in evidenta importanta contrastului climatic dintre Asia si Europa intr-un tratat intitulat Arie acque luoghi (Aerul, apa si locurile) – cunoscut mai cu seama sub titlul latin De aeribus – in care a investigat efectele pe care clima din Europa, pe de o parte, si cea din Asia, pe de alta parte, le-au avut asupra oamenilor care traiau pe teritoriile respective. Imaginea creionata de Hippocrates este bidirectionala: in Asia, unde totul este grandios si frumos si unde in marea parte a regiunilor clima este calda si echilibrata, tara este mai mult potolita, iar oamenii au caractere si obiceiuri din sfera mitului; in Europa, pe de alta parte, unde clima este in schimbare continua, oamenii sunt luptatori. Determinist pur, Hippocrates a reliefat legatura dintre clima si comportamentul uman, considerand clima ca fiind radacina comportamentului, dar nu singura. Se stia ca oamenii se bazau si pe institutiile politice, in Asia acestea fiind cu precadere de tip monarchic.

Consider ca Asia difera mult de Europa, atat prin roadele pamantului, cat siprin firea locuitorilor. Intr-adevar, in Asia toate se zamislesc mai frumoase si mai impunatoare, climatul este mai bland, iar obiceiurile oamenilor mai potolite si mai ingaduitoare; pricina sta in echilibrul anotimpurilor, deoarece Asia este asezata intre cele doua rasarituri de soare, fiind deopotriva orientata catre este si departe de tinuturile friguroase. Caci dezvoltarea si buna calitate sunt caracteristice tuturor formelor de viata atunci cand nu predomina nestapanita nici una din insusiri, ci totul e dominat de o repartitie echilibrata. () Animalele care traiesc aici sunt zdravene, se inmultesc repede si cresc foarte bine. Oamenii sunt corpoleti, au o infatisare placuta, sunt inalti de statura si nu se deosebesc mult intre ei.

Totul in Asia este mai frumos si mai mare, iar oamenii se bazeaza pe traditie. Asia se afla in centrul celor doua puncte extreme din care rasare soarele. Evolutia si civilizatia sunt mai prezente aici decat in oricare alt loc, iar acest lucru se intampla deoarece violenta nu este predominanta si exista un echilibru care influenteaza. Oamenii sunt bine hraniti, au un aspect frumos, sunt inalti si exista putine diferente intre ei.

Cu privire la faptul ca asiaticii sunt mai putin curajosi decat europenii, eu consider ca acest lucru se intampla si datorita institutiei politice. Cea mai mare parte a Asiei este condusa de un rege, iar acolo unde oamenii nu sunt proprii stapani, ci depind de un stapan, ei nu se gandesc sa apeleze la razboi pentru a fi liberi.

Celelalte neamuri din Europa se deosebesc intre ele atat ca infatisare, cat si ca statura; pricina acestui fapt sta in schimbarile insemnate si dese ale anotimpurilor. Arsita este puternica, iernile aspre si ploile imbelsugate, apoi se iveste seceta prelungita, din care cauza au loc numeroase si felurite prefaceri. Se pare ca aceasta inraureste zamislirea si mai ales alcatuirea embrionului, care nu poate fi acelasi vara sau iarna, pe vreme ploioasa sau pe seceta. De aceea, socotesc ca europenii se deosebesc mai mult intre ei decat asoaticii si ca statura lor este foarte diferita in fiecare oras. Caci alterarile survenite in alcatuirea embrionulsui sunt mai numeroase la schimbarile dese ale anotimpurilor decat atunci cand acestea sunt asemanatoare si egale. Acelasi lucru se poate spune si in privinta deprinderilor. Intr-un asemenea mediu se dezvolta cerbicia, asprimea si mania, deoarece frecventele perturbari sufletesti ce se petrec aici insufla asprime si indeparteaza blandetea si bunavointa. Eu cred ca locuitorii Europei sunt mai inimosi decat cei ai Asiei, deoarece omul care nu sufera deloc schimbari lancezeste, pe cat cel supus prefacerilor este capabil de efort fizic si intelectual. Se stie ca lasitatea sporeste prin odihna si lancezeala, pe cand curajul prin truda si nevoi. Din pricina aceasta, dar si datorita randuielilor, europenii, care nu sunt stapaniti de regi, ca asiaticii, se dovedesc foarte razboinici, fiindca acolo unde exista regi, oamenii sunt neaparat lasi; despre acest lucru am vorbit mai inainte. Acolo sufletele s-au inrobit si nu sunt gata sa mai infrunte primejdiile de bunavoie, in folosul altora. Europenii, fiind de-sine-statatori si intampinand primejdiile dupa placul lor, nu dupa al altora, dovedesc, fara sa fie siliti, mult zel si alearga acolo unde este pericolul, deoarece ei sunt aceia care se bucura de binefacerile victoriei. Iata dar ca randuielile starnesc nu in mica masura curajul.

Aristotel despre popoarele din Asia si din Europa

Legatura dintre clima, atmosfera si institutii politice a fost pusa in evidenta si de catre Aristotel ( in Politica sa, unde analizeaza diverse forme de guvernare a societatii umane.                   

Sa spunem acum ce calitati naturale trebuie sa aiba acestia [cetatenii]. Cine si-ar roti privirea peste cele mai faimoase cetati ale grecilor si peste toate pamanturile locuite, dupa cum se impart ele pe neamuri, si-ar putea forma oarecum o opinie. Caci neamurile care traiesc pe meleagurile reci, precum si cele din Europa sunt pline de avant, dar sunt mai sarace in inteligenta si in pricepere tehnica. Din acest motiv, ele traiesc mai degraba in libertate, dar nu se constituie in cetati si nu isi pot stapani vecinii. Cele din Asia au un suflet inteligent si pricepere tehnica, dar sunt lipsite de avant. De aceea, ele isi duc viata sub stapanire si in sclavie. In schimb, neamul grecilor, pentru ca locuieste pe un teritoriu intermediar, participa la ambele calitati: el are atat avant, cat si inteligenta. De aceea, el duce o viata libera, se guverneaza foarte bine si ar fi capabil sa ii supuna pe toti, daca ar ajunge la o constitutie unica. Aceeasi deosebire se regaseste si la neamurile elenilor, unul fata de altul. Unele au in mod natural numai una dintre calitati, pe cand altele le imbina fericit pe amandoua.

In acest pasaj, filosoful din Stagira contrasteaza caracteristicile popoarelor care traiesc in Europa si Asia. Popoarele care traiesc in regiunile reci ale Europei sunt „pline de avant”, dar „mai sarace in inteligenta si in pricepere tehnica” de un „curaj nebun, dar cu putina minte”; in schimb, cele care traiesc in Asia care au o inteligenta nativa, dar sunt mult mai usor de stapanit si tinut in sclavie. Asadar, Aristotel urmeaza linia de gandire a lui Hippocrates, dar introducand o importanta deosebire. Grecii aveau o pozitie intermediara, intre europeni si asiatici; de aceea, ei au combinat caracteristicile pozitive ale popoarelor de pe ambele continente. Grecia  nu putea sa-si gaseasca identitatea intr-o notiune geografica nedeterminata si abstracta ca cea de Europa; identitatea grecilor era data de mandria de a fi greci, in contrast cu cei care nu erau, si anume barbarii din Europa si Asia. A fi greci, pentru Aristotel, insemna a fi liberi si a avea cele mai bune institutii politice, ceea ce ii facea capabili sa conduca toate celelalte popoare.

Europa in epoca romana

Epoca romana nu a adus modificari importante conceptiei conform careia Europa se baza pe cultura elena, chiar daca a fost imbogatita cu noi spatii geografice si noi idei politice. Cuceririle teritoriale din secol I i.Hr. au adus sub dominatie romana o mare parte a Europei, dobandind astfel o omogenitate culturala si institutionala necunoscuta pana in acel moment. Italia, Gallia, Peninsula Iberica, Britannia, teritoriile germanice de la Vest de Rin, Balcanii, Peninsula Elena, toate si-au gasit unitatea nu din punct de vedere ideologic, ci din punct de vedere administrativ, legal, lingvistic, militar, comercial, prin participarea la conducerea orasului. Inca din aceste momente, termenul de Europa incepe sa fie folosit de catre istorici din ce in ce mai mult. De exemplu, scriind istoria Romei, Titus Livius (Ab Urbe Condita Romae), facea suficiente precizari despre romani ca aparatorin ai Europei impotriva pericolelor „barbare”.

Europa a fost puternic influentata de caracteristicile tipice romanilor – vigoarea militara si aversiunea fata de tiranie – in timp ce Asia aparea ca un alter-ego negativ al identitatii europene. Pe de alta parte, daca Europa era „romanitatea”, Imperiul Roman nu a fost o „institutie” numai europeana. Cu alte cuvinte, „a fi roman” nu implica si „a fi European”; in consecinta, pentru cei care traiau in Europa sub dominatie romana, intre secolele I si al IV-lea i.Hr., principalul factor identificator era faptul de a apartine romanitatii. Nu a avut importanta momentul in care a decazut Imperiul, deoarece exista deja o identitate continentala foarte bine conturata. Importante au fost reformele lui Diocletian care a dus la divizarea Imperiului in 12 circumscriptii administrative – diocezele – subordonate celor patru „principi”, doi augusti, si doi caesari, cu sediul in patru „capitale”: Nicomedia, Milan, Treviri si York. Au urmat apoi reformele lui Constantin, rezultand divizarea Imperiului in patru prefecturi: Orient, Illyricum, Italia si Galia. Divizarile au continuat pana la moartea lui Teodosius, moment in care se ajunsese la existenta Imperiului Roman de Est – avand capitala la Constantinopol – si a  Imperiului Roman de Apus – cu capitala Ravenna.

Divizarea Imperiului in Occident si Orient – de altfel, foarte indepartate – a blocat dezvoltarea unui sentiment unitar de identitate europeana care fusese format pana atunci si care isi gasise expresie in Historia Augusta, o antologie anonima de biografii ale conducatorilor romani din secolele al II-lea si al III-lea, in care armata imparatului Florian apare drept armata ce apara Europa. Insa acesta era un caz izolat. In perceptia occidentala a secolului al IV-lea d.Hr. Balcanii, Peninsula Greaca si Anatolia pareau sa fie „atrase” de Asia. In secolul al V-lea d.Hr., Imperiul s-a confruntat cu o criza politica de proportii, Europa suferind importante modificari teritoriale. Notiunea geografica o regasim si in studiile etimologice ale lui Isidor al Sevillei.

Europa in opera lui Isidor al Sevillei

Lucrarea lui Isidor al Sevillei, Etymologiae (Etymologiarum sive originum libri XX), a constituit o sursa importanta pentru transmiterea culturii antice in lumea medievala; ea este o adevarata enciclopedie, cuprinzand informatii despre cele sapte arte liberale grupate in trivium (gramatica, retorica, dialectica) si quadrivium (aritmetica, geometrie, astronomie, muzica) si multe alte domenii ale cunoasterii umane, in special, medicina, dreptul, agrimensura, arhitectura, geografia. Isidor era convins de faptul ca semnificatia lucrurilor se afla in etimologia cuvintelor prin care sunt exprimate. Analiza sa pornea intotdeauna cu o atenta reconstructie etimologica – pentru noi, de multe ori, fantezista –, urmata de un scurt rezumat al cunostintor transmise din antichitate. Aceasta analiza etimologica este prezenta si in paginile dedicate Terrei si celor trei continente. Isidor preia tripatitia deja intalnita la Herodot, conform careia lumea era impartita in trei continente: partea orientala era reprezentata de Asia, iar cea occidentala de Europa si Africa. Dar aceasta impartire a continentelor a fost investita de Isidor cu un simbolism crestin. Imaginea Terrei in perceptia lui Isidor poate fi mai usor inteleasa cu ajutorul unei „harti” din Etymologiae. Pe aceasta „harta”, cu estul in partea de sus, pamantul este reprezentat in forma literei T, ca o cruce, inscrisa intr-un cerc inconjurat de Marele Ocean. Axa orizontala a lui T reprezenta, in stanga, fluviul Tanais (Don), iar in dreapta, Nilul; axa verticala corespundea Marii Mediterane.

Sfera terestra (Orbis) se numeste astfel datorita faptului ca este rotunda si seamana cu o roata Oceanul (Oceanus) care curge in cerc in jurul ei reprezinta marginile. Aceasta este impartita in trei parti: prima este numita Asia, a doua, Europa, iar a treia, Africa.

Anticii nu au impartit in mod egal aceste trei parti ale sferei terestre; caci Asia se intinde de la Sud, prin Est, pana la Nord, iar Europa de la Nord la Vest, si de acolo Africa, de la Vest spre Sud. Este evident ca jumatate din suprafata este ocupata de doua parti, Europa si Africa, Asia singura ocupand cealalta jumatate. Dar prima jumatate era facuta din doua parti, deoarece Marea Mediterana (mare Magnum), venind dinspre Ocean, patrunde printre acestea si le separa. Daca am diviza acest cerc terestru in doua parti, de Est si de Vest, Asia va fi fi intr-una, iar Europa si Africa, in cealalta.

 Apoi, Isidor descrie fiecare parte terestra. Europa se intinde de la fluviul Don pana in Africa si include multe „pamanturi barbare”.

Dupa Asia trebuie sa ne indreptam atentia asupra Europei. Europa era fiica lui Agenor, regele Libiei. Ea a fost rapita din Africa de Jupiter si dusa in Creta; astfel, cea de a treia parte a lumii a fost desemnata cu numele de Europa. Acest Agenor era fiul Libiei, dupa care a fost numita Libya, adica Africa. De aici deducem ca mai intai a aparut numele de Libya si apoi cel de Europa. Europa se afla in a treia parte a Terrei si incepe de la fluviul Tanai, inainteaza spre Vest de-a lungul Oceanului de nord pana la granitele Spaniei; partea de Est si Sud incepe de la Pontus, se intinde de-a lungul coastei Marii Mediterane si ajunge in insulele Gades

Lumea dupa modelul tabernacolului biblic – Cosmas Indicopleustes

O reprezentare si mai fantezista decat cea lui Isidor a propus Cosma Indicopleustes, un comerciant si geograf bizantin si geograf care a trait la jumatatea secolului al VI-lea. Acesta a elaborat o originala „topografie crestina” pe baza indicatiilor biblice si a textelor patristice. Urmand mai ales pe Lantantius, el a incercat sa reprezinte lumea dupa modelul tabernacolului biblic: un teren in forma de dreptunghi, acoperit de un arc pe care il mascheaza valul firmamentului; acest teren plat „pluteste” pe Ocean si este dominat de un munte inalt. Vazuta de sus aceasta reprezentare a lumii seamana cu alte reprezentari cartografice.

Acesta este cadrul Oceanului dincolo de care se gasesc pamanturile unde a trait Noe inainte de Potop. In partea extremului orient, care este separat prin Ocean de regiunile unde locuiesc fiinte monstruoase, se afla Paradisul terestru. Din Paradis izvorasc fluviile Eufrat, Tigru si Gange care trec in josul Oceanului si se revarsa in Golful Persic, in timp ce Nilul are un parcurs mai sinuos prin mijlocul unor pamanturi mai vehi, intra in Ocean, isi reia drumul in regiunile joase din nord, mai precis din Egipt, si se varsa in Golful Romaico, adica Helespont.

In aceasta viziune mistica a lumii, unde soarele era miscat de ingeri, chiar si diviziunea continentelor isi pierde semnificatia ecumenica in fata crestinismului.

Europa in cartografia medievala

 Daca in ceea ce priveste orbis-ul terestru, Isidor al Sevillei poate propune o sinteza intre cunostintele geografice din epoca antica, acest lucru  se datoreaza Geografiei lui Strabon si Naturalis Historia a lui Pliniu cel Batran. De asemenea, despre teritoriul european aflam informatii din lucrarea studentului latin mort in timpul eruptiei Vezuviului, in 79 d.Hr. si din scrierile lui Tolemeus, marele geograf si astronom alexandrin din secolul al II-lea d.Hr. O lucrare asemanatoare cu cea a lui Isidor este Historia adversus Paganos a lui Paulus Orosius, un teolog hispanic, discipol al Sfantului Augustin. Orosius incearca o reconstituire a istoriei universale”, de la Constantin pana la Teodosius, bazata, in primul rand, pe multiple lecturi crestine. Incercand sa demonstreze ca dezastrele ce au avut loc s-au datorat in special oamenilor, Orosius s-a oprit asupra ocupatiilor unor popoare si asupra contextului geografic”. Odata cu Orosius, Europa a capatat o fizionomie” mult mai  precisa. De fapt, alaturi de granitele” sale meirdionale si occidentale marcate de mult timp de Mediterana si Gibraltar, autorul propune ca granite rasaritene raul Don pana la Marea de Azov, facand o alegere decisiva intre propunerile pe care le-au facut geografii incepand cu Herodot. Granita deNord ramanea insa nedefinita.

 Cu precadere in era medievala, cei care copiau codurile din Etymologiae-le lui Isidor si Historia adversus Pagonos  a lui Orosius, au incercat sa descrie din punct de vedere „cartografic” lumea. Astfel, teritoriul locuit era reprezentat sub forma unui cerc in interiorul caruia era inscrisa litera T. Marginile cercului erau constituite de Marele Ocean, care inconjura tot teritoriul; in schimb, litera T reprezenta toate raurile care desparteau cele trei continente. Cat despre punctele cardinale, Estul se afla in sus, Vestul in jos, Nordul la stanga, iar Sudul la dreapta.

In interiorul cercului marginit de Marele Ocean se afla continentul European si la Est se afla Asia, care era despartita de Europa si Africa prin axa orizontala a literei T, careia in partea stanga ii corespundea Donul, iar in partea dreapta Nilul. Axul vertical al literei T reprezenta Mediterana si despartea Europa de Africa. Europa ocupa astfel partea nordica” a teritoriului nordic, in timp ce Africa ocupa partea meridionala. Pentru o cultura ca cea medievala care deseori interpreta realitatea prin simbolismul crestin, litera T si cercul care compuneau lumea nu putea sa nu ne trimita la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, cele trei continente erau considerate ca fiind cei trei fii ai lui Noe, conform unei traditii care atribuia: Asia lui Sem; Africa lui Cam; Europa lui Japhet; toate acestea erau interpretari ale Vechiului Testament (Geneza, 10:2 si urm.).

In afara modelului cartografic de a ilustra lumea, adica divizata in continente, a mai fost si cea care avea la baza zonele climatice. Era vorba despre asa-numitele harti zonale”, incepand de la primele informatii pe care ni le ofera Hippocrates si continuand cu studiile din In Somnium Scipionis, compuse de catre Macrobius in secolul al IV-lea, si destinate sa devina puncte de referinta in astronomia medievala. In acest caz lumea era reprezentata pe o axa Nord-Sud si era divizata in 5 zone: doua zone reci in apropierea polilor, doua moderate si una torida.

Batalia de la Poitiers: Europeni contra Arabi

Din secolul al VII-lea, termenul de Europa a inceput sa prinda contur puternic din punct de vedere politic si ideologic. Un prim pas in acest sens, il putem identifica intr-o scriere cu character istoriografic, asa numita Continuatio Isidoriana Hispanica, datorata unui anonim din Toledo. Aici este narata lupta de la Poitiers, din 732, in care Carol Martel a invis o armata araba. Acest eveniment a fost interpretat ca fiind cea mai importanta victorie a lumii crestine impotriva pericolului musulman.

Semnificativ este faptul ca termenul de „europeni” (Europenses) apare in acel moment corelat cu cel de „musulmani”, acesta din urma denumind contingentul arab. Acest termen a fost incarcat cu valente ideologice si a fost interpretat ca fiind prima incercare de a numi o civilizatie: batalia de la Poitier prezinta diferentele dintre doua lumi: crestina si islamica.

In prezent stim ca batalia de la Poitier nu s-a bazat pe intalnirea dintre Occident si Orient ci pe intalnirea dintre doua armate cu forte limitate. Cele mai recente istoriografii incearca sa reconstituie lupta de la Poitiers, care avea la baza echilibrul slab din Aquitania de la inceputul secolului al VIII-lea. De fapt, in 720, ducele de Aquitania a hotarat ca trupele sale sa ocupe lantul Muntilor Pirinei, devenind astfel un obiectiv pentru lumea islamica. Constrans de acest pericol, ducele Odo a format o alianta cu unii conducatori arabi, din partea carora nu a primit nici un fel de ajutor in momentul in care Carol Martel a venit cu trupele sale incercand sa supuna Aquitania. In consecinta, lupta de la Poitiers nu a insemnat confruntarea dintre lumea islamica si cea europeana, ci dintre Carol Martel, care dorea sa supuna Aquitania, si trupele islamice, care doreau sa terorizeze populatia.

Desi reprezinta un moment important pentru cresterea prestigiului Carolingienilor si pentru oprirea expansiunii musulmane, batalia de la Poitiers nu a constituit un fapt extraordinar in istoria europeana sau universala. Mai mult decat atat, aceasta lupta este privita de catre anonimul din Toledo prin prisma crestinismului hispanic, informatiile oferite devenind astfel neveridice.

Insa termenul de european ramane mai mult decat o simpla reminescenta scolara, intrucit a oferit identitate colectiva unei multimi de oameni contrapuse altei multimi de oameni. In consecinta, Continuatio Isidoriana a oferit conceptului de Europa o noua semnificatie, cea politica.

Carol Cel Mare, „Parintele Europei”?

Elaborarea ideologica a conceptului de Europa a cunoscut o etapa importanta in perioada carolingiana, in special in timpul domniei lui Carol cel Mare, atunci cand notiunea de Europa devine mai importanta decat regatul franc. Teritoriile aflate sub dominatie franca au fost recunoscute ca facand parte din regatul Europei, desi Carol cel Mare nu fusese inca numit imparat. In 774, acesta a dus la bun sfarsit cucerirea Lombardiei. Era prima cucerire importanta a acestei dinastii, remarcata si de calugarul irlandez Cathwulf care l-a felicitat pe Carol, sfatuindu-l sa nu uite ca Dumnezeu este cel care i-a oferit puterea si ca tot El i-a oferit aceasta victorie.

Regele meu, te rog sa nu uiti niciodata ca lui Dumnezeu ii datorezi puterea, asa cum cred, celui care te-a creat din nimic si care din cel mai mic il face pe cel mai mare . Deci acum, regele meu, in schimbul acestei victorii fericite, noapte si zi creezi glorie prin toate cuceririle tale inchinate lui Dumnezeu, caci el a fost cel care a facut ca tu sa devii imparat al Europei .

Era prima cucerire importanta a acestei dinastii. Cathwulf il felicita pe Carol, sfatuindu-l sa nu uite ca Dumnezeu este cel care i-a oferit puterea si ca tot El i-a oferit aceasta victorie. In scrisoarea lui Cathwulf, apare asadar idea ca regele obtine puterea pe care o are prin vointa divina, si avea sa fie prima dovada a puterii pe care Carol cel Mare o va obtine 25 de ani mai tarziu, reinviind astfel idea 'Imperiului Roman de Apus'.

Cativa ani mai tarziu, ideile lui Cathwulf au fost reluate de catre Alcuin, un intelept anglo-saxon care, in a doua jumatate a secolului al VIII-lea, a influntat in mod decisiv modalitatea de transmitere a tronului in Europa, punand in prim-plan ideea transmiterii prin testament a puterii. Acest lucru a influentat actiunile lui Carol cel Mare, reprezentat de cele mai multe ori ca noul rege David sau ca noul imparat Constantin. Alcuin a stat, la curtea regelui Carol, in preajma celor mai intelepti oameni ai acelor timpuri, organizand astfel si un „cenaclu” – „scoala palatina” – unde se discutau probleme politice.

Din corespondenta lui Alcuin dispunem astazi de aproximativ 300 de scrisori, in cele mai multe dintre acestea fiind vorba despre Europa. Interesanta din acest punct de vedere este scrisoarea pe care Alcuin i-o trimite unui invatat anglo-saxon, Colcu. In aceasta sunt laudate cuceririle militare ale lui Carol cel Mare, fiind considerate drept temelia extenderii lumii crestine; se mentioneaza si supunerea unor popoare considerate barbare. Alcuin sustinea ca lumea crestina era in continua dezvoltare gratie lui Dumnezeu, dar si lui Carol cel Mare. Insa, aceasta Europa crestina trebuia sa infrunte atacurile Sarazinilor care cucerisera parte din Spania si controlau deja Asia si Africa.

Datorita intelectualilor de talia lui Alcuin, identitatea intre Europa, regatul franc si crestinism s-a afrimat cu forta. Acestei Europe i-a fost „parinte” Carol cel Mare.

Epitetul de „Parinte al Europei” i-a fost dat pentru prima oara de un autor ramas necunoscut, intr-unul din poemele sale – Carmen de Karolo Magno sau Karolus Magnus et Leo papa – care infatisa intalnirea dintre papa si rege, la Paderborn, in 799. Desi poemul are un ton foarte entuziast, sunt prezentate si faptele de dinaintea acestei intalniri care sunt edificatoare. In aprilie 799, regele Leon III a fost atacat de dusmanii sai care l-au dat jos de pe cal in timpul unei procesiuni, l-au mutilat si l-au inchis intr-o temnita. Scapat din inchisoare, i-a cerut ajutor lui Carol. Astfel, in acest poem Carol este prezentat drept „farul” care, cu lumina sa lumineaza intreaga Europa, sau „culmea”, varful Europei.

„Parinte al Europei” – Carol cel Mare. „Pastor al pamantului' – Leon al III-lea. Cu aceste definitii autorul devine perfect constient de amprentele pe care cei doi conducatori le-au lasat asupra Europei, continent crestin si unitar. Gasind in Europa un pamant propice pentru extindere, Biserica nu a renuntat la pretentiile sale de putere universala. Dimpotriva, pentru Carol, Europa era teritoriul actiunii nobile. Dar Europa „politica” a lui Carol cel Mare nu era Europa geografilor, ci Europa crestina si franca si excludea deci mare parte din Peninsula Iberica „islamica”, Europa „slava” si, desigur, Europa „bizantina”. Aceasta era Europa careia Carol cel Mare ii era „parinte”.

Renasterea „Imperiului Occidental”, atat de dorita de papa Leon a aratat ca Europa ramanea un stat unitar care nu isi va pierde puterea oricate piedici va avea si ca este crestin. Acest proiect politic si-a gasit reprezentarea intr-un mozaic din „sala de pranz” a Papei. In acest mosaic, Carol apare in partea dreapta a unei abside, in genunchi, primind de la Sfantul Petru un steag similar cu cel pe care in partea stanga a absidei il primeste Constantin de la Hristos. Noul Constantin, imparatul crestin, Carol cel Mare a reusit sa faca o sinteza perfecta intre culturile europene si sa obtina, in acest mod, o putere foarte mare.

Europa „politica”  intemeiata de Carol avea trei poli importanti: Franta occidentala, de unde, in etapa post-carolingiana, era ales regele Frantei; Franta orientala, de unde va fi ales regele Germaniei; si regatul Italiei, care cuprindea doar zonele centrale ale peninsulei, fiind exclusa Coasta Venetiei. Cum a fost si in cazul Imperiului Roman, intre loicuitori nu s-a creat un sentiment de identitate europeana; astfel ei nu se pot numi europeni. Totusi, legile, organizarea politica si administrativa au pus bazele unei „mari comunitati” care le-a „eclipsat” pe celelalte, din acest motiv avand loc si numeroase conflicte.

Europa crestina in scrisorile lui Alcuin

Printre intelectuali care au influentat politica si ideea de regalitate a lui Carol cel Mare s-a numarat si Alcuin din York, monahul anglo-saxon. Datorita rolului pe care acesta l-a jucat in cultura si in viata politica de la sfarsitul secolului al VIII-lea, multe dintre scrisorile pe care acesta i le-a adresat lui Carol cel Mare precum si altor intelectuali a facut ca acestea sa fie pastrate pana in prezent. In unele dintre aceste scrisori el ridica problema diferentelor dintre Europa, dominatia franca si crestinismul pe care Biserica de la Roma se baza. Din acest punct de vedere doua scrisori sunt importante. Intr-una dintre aceste scrisori el se adreseaza lui Colcu caruia ii descrie cum Biserica de la Roma devine tot mai puternica in Europa.

In primul rand trebuie sa stii draga prietene ca Biserica in Europa traieste in pace si creste. Toate triburile si regatele pe care regele Carol cel Mare le-a cucerit s-au convertit la credinta lui Hristos.” Anul trecut [789] regele Carol cel Mare i-a cucerit pe slavi, pe care noi ii numim vionudos, si astfel el si-a impus autoritatea. Greci au ajuns in Italia cu flota lor, dar au fugit de aici deoarece patru mii dintre acestia au fost ucisi, iar altii au fost capturati. De asemenea si hunii au incercat sa vina in Italia, dar si acestia au fost invinsi de crestini. Acest rege crestin a reusit sa cucereasca multe teritorii, ajungand chiar pana in Spania, dar din pacate Africa si o mare parte din Asia sunt dominate de pagani.

In alta scrisoare el vorbeste despre invadarea Bisericii de catre triburile nomade. Europa lui Alcuin este o Europa crestina si romana care se contrapune Africii si Asiei.

Dumnezeu pedepseste pe orice fiu al sau care pacatuieste; si poate pe voi v-a pedepsit mai mult pentru ca va iubeste mai mult. Ierusalimul a fost distrus cu timpul de catre Dumnezeu. Roma pazita de coroana sfintilor apostoli si de martiri a fost distrusa de catre pagani; dar a fost reinviata de mila divina. Aproape toata Europa a fost distrusa de sabiile gotilor si hunilor, dar din mila lui Dumnezeu renaste plina de biserici, cum cerul este plin de stele, iar in aceste biserici este transmisa religia crestina.

Alcuin, intr-o scrisoare adresata unei discipol de al sau un oarecare Gallicellulu prezinta lumea in trei parti care sunt caracterizate de cele trei virtuti teologice: credinta, speranta si caritate. Aceste virtuti sunt prezentate in cadrul a trei exemple.

In trei lumi Adam a fost tentat si invins. In aceste trei lumi a fost tentat si Hristos in mod succesiv si, astfel, el l-a invins pe invingatorul lui Adam. Toata lumea este impartita in trei parti, Europa, Africa si India, iar in aceste trei parti Dumnezeu este adorat in trei moduri diferite: cu credinta, speranta si caritatea. Trei lucruri i-a poruncit Dumnezeu lui Avram: „Pleaca de pe pamantul tau, de la familia ta si de la casa tatalui tau”. Trei lucruri au fost promise: invierea, viata si gloria.

Doua Europe: Occident si Orient

Europa nu a devenit un teritoriu carolingian; din contra, tarile s-au indepartat intre ele, conturandu-se doua mari puteri: Imperiul Carolingian, pe de o parte, si cel Bizantin, de cealalta parte. Ambele Imperii isi revendicau drepturi din originea lor romanica, devenind astfel doua „Europe” ce se indepartau din ce in ce mai mult una de cealalta. Instrainarea celor doua mari puteri din punct de vedere ideologic si politic este remarcata, in secolul al X-lea, de episcopul Liutprand din Cremona (c. 922–972), in lucrarea sa Relatio de legatione Constantinopolitana. Liutprand, aflat in slujba lui Otto I, rege al teritoriilor germanice, a fost trimis de acesta la imparatul Nicefor Foca, pentru negocieri. Cu aceasta ocazie, a constatat ca exista o serie de trasaturi culturale si antropologice care fac diferenta intre Occidentali si Orientali, pornind de la mancare pana la modul de a se lupta. Liutprand descrie si banchetul care s-a dat in locurile in care s-a dus:

In ziua aceea a vrut sa iau parte la masa. Ca si cum nu as fi fost demn de a sta langa el, m-am asezat la o distanta destul de mare de el: insotitorii mei nu au fost invitati la masa, dar nici nu i-au vazut nici in casa in care se tinea banchetul. In timpul acestei cine, m-a intrebat mai multe lucruri despre regate si despre razboinici. La una dintre afirmatii aceste a raspuns: „Minti!”, „razboinicii conducatorului tau nu sunt capabili sa calareasca, nu stiu sa se lupte, faptul ca scuturile sunt prea mari, ca armurile sunt grele si ca spadele sunt lungi face ca acestia sa nu poata lupta oriunde s-ar afla”.

Liutprand a ajuns la Constantinopol ca invitat oficial al unui imparat „roman”, insa tocmai aceasta „romanitate” va pricinui un schimb dur de replici cu regele bizantin, care ii spune: „Voi nu sunteti Romani, voi sunteti Longobarzi!”. Liutprand a replicat facand apel la istorie si la mostenirea carolingiana, facand uz de expresii elevate si dand dovada de acuitate in gandire. „Istoria – afirma Liutprand – ne arata ca Romulus, de la care romanii si-au luat numele, era pentru omucid si inselaciune, era un copil nascut in urma unui adulter, care a construit un refugiu unde se ascundeau sclavi, ucigasi, precum si alti oameni condamnati la moarte – din acestia s-au nascut longobarzii”. Acestor „romani”, Liutprand le contrapune o identitate colectiva; ceea ce el intelege prin „noi” includea longobarzi, saxoni, franci, bavarezi, burgunzi s. a.; Imperiul din care facea parte accepta diversele natii ce existau, fiind de fapt adevaratii „romani”.

Dispretul aratat de Liutprand in confruntarea cu „romanii” a fost combatut de Nicefor Foca: „pentru voi [germanii, respectiv] pantecele este Dumnezeul vostru, betia este forta voastra, iar rapiditatea vi se datoreaza vicleniei”.

Toate acestea au dus la creearea unui abis intre Vest si Est, imperiile disputandu-si puterea, iar Biserica despartindu-se in doua, in 1054.

Europenii din punctul de vedere al arabilor

Din fragmentele lui Liutprado din Cremona am putut urmarii cum europenii occidentali si bizantini isi aduceau reciproc acuze. Poate fi interesant sa vedem cum ii percep arabii pe europeni. Fragmentul care urmeaza apartine unui istoriograf arab din secolul al X-lea.

Pentru locuitorii din Nord, cum ar fi slavii, francii si vecinii lor efectul soarelui este daunator. Regiunea in care acestia traiesc este rece si umeda, cu zapada si gheata in abundenta. Pielea lor este foarte alba, ochii sunt albastrii, iar parul este blond datorita excesului de vapori si umiditate. Convingerile religioase sunt influentate si de natura locului in care traiesc. Cei dintre acestia care traiesc in nordul extrem sunt considerati a fi cei mai prosti si primitivi.

O Europa legata de lumea slava

Secolul al X-lea a fost caracterizat ca fiind o revenire a epocii carolingiene, mai ales in momentul in care Otto I a fost incoronat rege al Germaniei. Ceremonia de incoronare a avut loc in biserica Sfanta Maria care a fost construita de Carol cel Mare. In timp Otto I a reusit sa isi formeze un imperiu. Imperiul lui Otto I precum si a mostenitorilor sai, era diferit de cel a lui Carol cel Mare, deoarece era format din Germania si Italia, dar si din Orient. Din acest motiv nu trebuie sa ne miri faptul ca in aceasta perioada, Europa a fost extinsa si in lumea slava. Ca un exemplu vom folosi un fragment al lui Adam din Bremen, un istoriograf care a trait la jumatatea secolului al XI-lea. El descria „Sclavinia” (regiunea locuita de slavi) ca fiind o provincie a Germaniei. In aceasta perioada imparat al „Sclavinia”, Germaniei, Galiei si Romei a fost numit Otto al III-lea

Sclavinia este deci o importanta provincie din Germania, latitudinea ei se intinde de la fluviul Albia pana la marea din Scitia. Iar longitudinea se intinde de la parohia din Hamburg pana in Bulgaria, Ungaria si Grecia.

O Europa diversa, un dusman comun

In ceea ce priveste Vestul, in toata perioada medievala, caracteristica dominanta a fost locuirea in pace cu celelalte popoare. Reprezentativa din acest punct de vedere este miniatura in care sunt infatisati regii omagiati de „proviinciile” Imperiului, aratandu-se astfel diversitatea locala. Celebra este cea cuprinsa intr-un evangheliar, in care Otto al III-lea apare imbracat in haine de imparat roman si inconjurat de doi demnitari laici si doi preoti, in timp ce primea omagii din partea reprezentantilor provinciilor: Roma, Gallia, Germania si cea Slava. Nu trebuie sa ne surprinda prezenta acesteia din urma. In secolul al X-lea granitele politice ale Europei au inceput sa se extinda, incet dar progresiv, inspre Est, incluzand si popoare slave. O extindere similara are loc catre Nord.

Aceasta expansiune inspre Nord si Est a afectat lumea islamica, creandu-se astfel un conflict international, care s-a desavarsit prin „cruciade”. Prin reforma fortata crestina din secolul al IX-lea si cucerirea Ierusalimui de catre turcii selgiucizi, se declanseaza conflictul dintre europeni si lumea islamica. Semnificativ din acest punct de vedere a fost discursul papei Urban al II-lea care a pledat pentru razboiul dintre aceste doua lumi: 'Duceti-va cu bucurie sa distrugeti dusmanii lui Dumnezeu'. Trebuia evitata uniunea dintre Asia si Africa - deja musulmane - inainte ca Europa sa atace.

Cruciadele si Europa

Expansiunea inspre Nord si Est a afectat lumea islamica, creandu-se astfel un conflict international, care s-a desavarsit prin „cruciade”. Sub presiunea reformei ecleziastice din secolul al IX-lea si a evenimentelor dramatice care au urmat cuceririi Ierusalimului de catre turcii selgiucizi, se difuzeaza imaginea unei Europe asediate de islamici. In fata unui astfel de pericol era necesara o reactie in vederea apararii si propagarii crestinismului. Semnificativ din acest punct de vedere a fost discursul papei Urban al II-lea, tinut la conciliul din Clermont, in 1095, si consemnat de istoriograful anglo-saxon, Guglielmo de Malmesbury (prima jumatate a secolului al XII-lea), inaintea primei cruciade. Papa Urban II a pledat pentru razboiul dintre aceste doua lumi, infatisand o imagine dramatica a lumii crestine, aflata sub dominatie araba, cu exceptia regiunilor europene in care traiau crestinii; astfel, crestinii aveau datoria de a se apara in fata expansiunii arabe si de a raspandi din nou crestinismul in afara Europei.

Duceti-va in pace, duceti-va cu incredere pentru a ii pedepsi pe dusmanii lui Dumnezeu. Care deja au ocupat Siria, Armenia si o mare parte din Asia Mica cu provinciile sale: Bitinia, Frigia, Galatia, Lidia, Caria, Panfilia, Isauria, Licia, Cilicia. Acum inainteaza cu aroganta spre Bosfor. Asia a devenit locul in care acestia traiesc; inainte ca ei sa o puna sub stapanire, Asia era o regiune in care religia crestina inflorea; aici toti apostolii au fost martirizati, aici crestinii de astazi, daca acestia ar mai exista, traiesc in mizerie dorindu-si in tacere libertatea noastra. Chiar si Africa se afla sub stapanirea lor.

Chiar si unele regiuni din Europa au ajuns sub stapanirea arabilor. O mica parte din Europa a mai ramas crestina. Spania se afla sub stapanirea acestora de peste trei secole si inca nu a reusit sa scape de acesti barbari.

Cruciadele au reprezentat evenimente foarte importante in elaborarea conceptului de Europa. Trebuia evitata uniunea dintre Asia si Africa - deja musulmane - inainte ca Europa sa atace.

Europa crestina – Alexandru din Roes

In timpul Evului Mediu, crestinatatea se dorea a fi un concept universal, iar din acest motiv lumea a inceput sa fie delimitata din punctul de vedere religios si cultural si, astfel, Europa s-a distantat de celelalte continente. Un punct de vedere similar este sustinut de exemplu de Alexandru din Roes, un calugar care a trait in a doua jumatate a secolului al XIII-lea. Acesta facea diferenta dintre Europa crestina, Africa pagana si Asia ebraica. Aceasta Europa crestina se intindea din Peninsula Iberica pana la regatul Grec.

Acum a sosit momentul sa descriem Europa, traditiile popoarelor sale si diferentele sale interne. Europa se imparte in patru regate principale, si anume: in Orient, regatul Greciei; in Occident, regatul Hispanic; la sud, regatul Romei; la nord, regatul Franc. Dintre aceste patru regate, doua sunt mai importante. regatul Romei si regatul Franc. Regatul Romei se intindea pe toata suprafata Italiei, iar regatul Franc cuprindea Germania si Galia. Inspre est, regatul Franc era separat, prin paduri, de slavi, boemi si unguri, in timp ce insprevest, acesta era separat de hispanici, prin muntii Pirinei; spre sud Alpii delimiteaza Italia, in timp ce la nord [gal frontierele] cu marea de Friesland si Britannia

Europa descrisa prin analiza lingvistica – Dante Alighieri

Dante, intr-un tratat consacrat limbii ca mijloc de exprimare si comunicare intre oameni, De vulgari eloquentia (c. 1305), ofera o descriere, surprinzator de precisa pentru epoca sa, a unei Europe nu doar geografice, ci, si mai ales, culturale, cum am spune noi astazi. Este o Europa descrisa ca unitate in diversitate, prin analiza lingvistica:

Din mai sus-amintita tulburare a limbilor nu fara temei tragem incheierea ca atunci intaia oara oamenii s-au imprastiat peste toate zonele pamantului - atat peste tinuturile bune de locuit, cat si prin colturile lor. Si, deoarece radacina lastarului omenesc a fost sadita intr-o parte si in cealalta, desfacandu-se de mai multe ori in alte ramuri, pana la urma a ajuns sa se intinda pana la tinuturile de apus, si astfel atunci intaia oara gatlejuri de fiinte cu judecata au baut din raurile intregii Europe sau macar din cateva. Oricum, fie ca atunci intaia oara au venit din alta parte, fie ca numai s-au intors in Europa, locul lor de bastina, oamenii au adus cu ei o intreita limba si, dintre cei care au adus-o, unii au dobandit la sorti tinutul de miazazi al Europei, altii pe cel de miazanoapte, iar cei de la treilea, pe care acum il numim greci, au cuprins o parte din Europa si alta din Asia. Iar mai apoi, din una si aceeasi limba, primita in urma pedepsitoarei tulburari, au luat nastere graiurile feluritelor popoare, dupa cum vom vedea mai jos. Intr-adevar, toata intinderea care, de la gurile Dunarii, sau de la mlastinile Meotide, pana la hotarul de apus al Angliei e marginita de tinuturile italienilor si ale francezilor si de Ocean, a dobandit o singura limba, desi apoi s-a impartit in feluritele graiuri ale schiavonilor, ungurilor, teutonilor, saxonilor, englezilor si ale multor altora. Tuturor acestora le-a ramas, ca semn al aceleiasi obarsii, aproape doar atata ca mai toti cei pomeniti, ca sa zica da, zic jò. Pornind de la acest grai, adica de la hotarele ungurilor, un alt grai a cuprins inspre rasarit, tot ce de aici incolo se numeste Europa, ba chiar s-a intins si mai departe. Toata intinderea Europeri ramasa de la aceste doua graiuri a dobandit-o un al treilea, desi acuma se arata a fi de trei feluri, pentru ca unii ca sa zica da, zic oc, altii oïl, altii sì, si anume spaniolii, francezii si italienii. Dar semnul ca graiurile acestor trei neamuri purced din unul si acelasi grai este vadit, pentru ca multe lucruri le numesc cu aceleasi cuvinte, ca de pilda Deum (Dumnezeu), celum (cer), amorem (iubire), mare (mare), terram (pamant), si vivit (traieste), moritur (moare), amat (iubeste), si altele, aproape toate. Dintre acestia, cei care zic oc cuprind partea de apus a Europei de miazazi, incepand de la tinutul genovezilor. Cei care zic sì cuprind, pornind de la tinutul mai sus aratat, partea de rasarit, adica pana la acel cap al Italiei, de unde incepe intrandul marii Adriatice si pana in Sicilia. Iar cei care zic oïl sunt oarecum la miazanoapte fata de acestia, fiindca inspre rasarit ii au pe germani, spre miazanoapte si apus sunt santuiti de marea engleza sau galica, si marginiti de muntii Aragonului; sunt inchisi la miazazi de provensali si de intorsura Apeninilor.

Dincolo de anumite incertitudini in delimitarea geografica si etno-lingvistica, firesti pentru epoca lui Dante, importante sunt judecatile cu privire la ceea ce stiinta a stabilit mult mai tarziu, unitatea lingvistica europeana. Dante afirma existenta unui idiom comun in Europa, diferentiat in trei grupe („o intreita limba”): grupul germanic, grupul grecesc si cel din sud; acesta din urma este diferentiat, la randul lui, in trei familii lingvistice, dupa modul de afirmare (oc, oïl sau si): spaniolii (de fapt, provensalii), francezii si italienii.

Termenul de „european” in operele umanistilor

Incepand cu secolul al XIV-lea in operele intelectualilor umanisti incepe sa fie folosit termenul de „european”, mai intai in sens geografic, ca in cazul lui Boccaccio care numeste „mare Europeana” acea parte a Mediteranei care se intinde de-a lungul coastei europene, in contrast cu „marea Africana”

Apoi, termenul de „european” este folosit si in sens cultural si politic. Un important pas in aceasta directie a fost facut de Aeneas Silvius Piccolomini (1405-1464), devenit papa Pius II.

Nimeni, in acea vreme, nu cunostea Europa mai bine ca acest Piccolimini; trimis in numeroase misiuni diplomatice, el intreprinde, intr-o serie de lucrari, atat descrierea tarilor pe care le-a vizitat cat si critica obiceiurilor de curte, iar ulterior, se dedica scrierii de lucrari istorice. Catre sfarsitul vietii, a inceput sa compuna o Cosmografie generala, dar a reusit sa termine numai capitolele despre Europa (1458) si Asia (1461). In Cosmografia sa, Europa este privita ca un intreg uman si istoric, iar nu doar ca o entitate geografica. Sunt descrise nu numai mediul si peisajul fizic, ci si conditiile politice, ecleziastice, economice si sociale, pe scurt, cultura fiecarei tari in parte, incluzand Balcanii si Bizantul.

Odata devenit papa, in 1458, el si-a fixat drept prima sarcina apararea crestinatatii in fata turcilor, deopotriva, prin forta credintei si forta armelor. Pentru Pius II, crestinatatea si Europa sunt unul si acelasi lucru. In scrisoarea sa catre Mohamed II, el enumera resursele crestinatatii ca resurse ale Europei si neaga existenta crestinilor adevarati in afara Europei:

Nu putem crede ca sunteti atat de ignorant in legatura cu chestiunile noastre incat sa nu vedeti cat de mare este puterea crestinilor, cat de valoroasa este Spania, cat de razboinica este Franta, cat de dens populata este Germania, cat de puternica este Britania, cat de neinfricata este Polonia, cat de energica este Ungaria si cat de bogata, de inflacarata si de indemanatica este Italia.

Acest papa vedea Europa ca fiind acea forta care se opune otomanilor, dupa ce acestia cucerisera Constantinopolul, in 1453, punand capat istoriei Imperiului Bizantin. Dar Europa trebuia sa cuprinda si lumea bizantina pentru a fi conturata identitatea politca si culturala. A doua zi dupa caderea Constantinopolului Piccolomini scria:

Una dintre cele doua lumini ale crestinatatii a fost stinsa; astfel Imperiul din Orient a a fost invins si toata gloria greaca a fost distrusa.

Pentru el, Europa reprezinta „patria sau casa noastra”:

In trecut am fost loviti in Asia si in Africa, dar acum suntem loviti si infranti in Europa, adica in patria noastra, in casa noastra.

Europa ca o „casa comun” era cu siguranta un concept deja descoperit. Nu este prezentat raspunsul pe care l-a avut Piccolimini atunci cand a sprijinit Constantinopolul, dar se stie ca a avut sprijinul umanistilor. Este de remarcat ca acest concept al europeneitatii ca o „casa comuna” ar fi putut fi inventat de o elita intelectuala, chiar in momentul in care turcii aveau sa surprinda Europa prin numarul lor mare si, astfel, sa se constituie in comunitati unite.