FUNDAMENTAREA FONETICII CA DISCIPLINA LINGVISTICA

FUNDAMENTAREA FONETICII CA DISCIPLINA LINGVISTICA

1.1. Afirmatiile cu privire la caracterul extralingvistic al foneticii se bazeaza pe natura in intregime materiala a obiectului acesteia. intr-adevar, aceasta disciplina se situeaza in planul "substantei' limbajului sau, mai bine spus, al uneia dintre cele doua substante pe care le organizeaza limbajul: planul substantei acustice, al cuvintelor ca lucruri, ca natura. Acceptand punctul de vedere al "substantei', care apartine fizicii si fiziologiei¹⁹³, fonetica s-ar identifica, deci, cu aceste stiinte (cf. III, 1.1.). Cel mult, ar putea fi o stiinta auxiliara lingvisticii.

1.2. Dupa parerea noastra, asemenea afirmatii evidentiaza o insuficienta intelegere a dublului aspect al limbajului, limbajul fiind in acelasi timp natura si interioritate a constiintei. De aceea, chiar si o stiinta care l-ar studia ca lucru, ca fapt pur fizic, nu se confunda cu fizica, daca intelege acest lucru ca limbaj, ca ceva care nu se limiteaza la componenta fizica. Aceasta si este situatia foneticii ca "stiinta a vorbirii concrete'. Foneticianul nu este, nici macar metodologic, vreun afazic de-ai lui Wernicke, care percepe sunetele dar nu le recunoaste ca limbaj; dimpotriva: sunetele nelingvistice sunt, in mod normal, neglijate de fonetica¹⁹⁴. Primul act in constituirea foneticii este distinctia intre "sunetele limbajului' si simplele "zgomote': utilizand doi termeni kantieni - chiar daca nu in sens strict kantian -, in punctul de vedere al foneticianului intervine, in mod necesar, alaturi de Judecata determinanta', care delimiteaza obiectul, o Judecata reflexiva' cu privire la finalitatea obiectului insusi. Astfel, punctul de vedere teleologic (pe care Trubetzkoy il atribuie numai fonologiei)¹⁹⁵, departe de a lipsi in fonetica, reprezinta momentul ei constitutiv: este ceea ce ii permite foneticii sa faca o demarcatie pe care nici fizica, nici fiziologia nu au de ce sa o faca. Fizica nu descrie ceva drept vocala, consoana, o, p, k etc, iar fiziologia descrie articulatii, nu sunete articulate. Asta inseamna ca obiectul foneticii nu corespunde cu obiectul unei stiinte fizico-fiziologice a vorbirii; in plus, o stiinta se defineste nu prin obiectul sau material, ci prin punctul de vedere pe care il adopta si prin finalitatea sa. Or, punctul de vedere al foneticii este necesarmente lingvistic - dat fiind ca nu se ocupa de "zgomote' -, iar finalitatea ei este sa descrie anumite sunete nu ca atare, ci ca limbaj. Chiar daca le descrie independent de intelesul lor, le recunoaste si le distinge ca sunete cu semnificatie: fonetica nu este stiinta unei "substante' pur si simplu acustice, ci a unei substante organizate lingvistic.

2.1. Dar actul initial al foneticii - recunoasterea anumitor fenomene ca "sunete ale limbajului' - implica o cunoastere prealabila a lor ca "forme lingvistice', ca foneme. Daca nu am cunoaste fonemele, ar fi imposibil sa delimitam sunetele, data fiind suprapunerea lor in continuumul fonic: intr-o diagrama a lui E. W. Scripture¹⁹⁶, mai bine de jumatate din traiectoria totala a cuvantului cant apare ocupata de doua sunete simultan. intr-adevar, asa cum ne aminteste Jones, "from the viewpoint of physics the «speech-sound» is non-existent'¹⁹⁷. Totusi, continua acelasi invatat, "the conception of the chain of speech-sounds is indispensable in all linguistic investigation' si, in realitate (in ciuda faptului ca este vorba de o imposibilitate din punct de vedere fizic, n.b.), "we have as a rule no particular difficulty in saying what the sounds in words are, or in assigning letters to them in alphabetic writing': aceasta se datoreste posibilitatii de a substitui un segment prin altul, provocand, in felul acesta, o schimbare de sens¹⁹⁸; cu alte cuvinte, se datoreste tocmai cunoas­terii fonematice semnalate de Hjelmslev (cf. III, 4.2.). Efectele unei asemenea cunoasteri sunt atat de evidente incat pana si un inva­tat atat de obiectiv, ca Harris - in opinia caruia prima divizare a unui continuum fonic in segmente s-ar face arbitrar¹⁹⁹ -, trebuie sa accepte 'faptul empiric ca individul recunoaste un numar limitat de clase de sunete'²⁰⁰.

2.2. Acest "fapt empiric' isi gaseste explicatia cea mai deplina in fenomenologie. Husserl arata ca 'un obiect individual nu este doar ceva individual, ci prezinta calitati esentiale'. Si este interesant faptul ca Husserl da tocmai exemplul sunetului, care are "in sine si prin sine o esenta, culminand cu esenta universala -sunet in general, sau, mai bine zis, element acustic in general -, esenta inteleasa doar ca aspectul pe care intuitia il poate desprinde din sunetul individual (in mod izolat sau prin comparatie cu alte sunete, ca fiind «ceva comun»)' ²⁰¹. Or, este evident ca, daca il inlocuim pe sunet cu sunet al limbajului, intuitia va surprinde esenta lui ca atare, adica functia lui in limbaj, finalitatea lui ca element integrant al unui semn, caci finalitatea apartine, tocmai, esentei.

Totodata, esenta sunetului limbajului o sesizam imediat, prin simpla percepere si recunoastere a sunetului ca atare, pentru ca in acest act exista deja o predicatie "implicita', care se bazeaza pe o "experienta antepredicativa'²⁰². Recunoasterea (si numirea) a ceva ca [a] sau [u] implica cunoasterea esentei sale, care este aceea de a functiona ca element distinctiv in vorbire. Iar "experienta antepredicativa', in acest caz, coincide, cum bine a vazut Hjelmslev, cu cunoasterea prealabila a "limbii' [a unei limbi], mai bine spus, cu experienta pe care omul de stiinta o are de la sine ca vorbitor: trebuie sa amintim faptul ca, si in cazul foneticii, la fel ca in alte stiinte ale omului, "omul este obiectul unei cunoasteri anterioare oricarei stiinte, prin constiinta pe care o are despre sine insusi'²⁰³.

"Limba' cunoscuta anterior observatiei stiintifice a vorbirii poate fi aceeasi care se "manifesta' in vorbirea observata, dar nu conteaza daca nu este aceeasi. in acest sens, Harris arata, pe buna dreptate (desi doar ca fapt empiric), ca este mai usor sa distingem variantele intr-o limba straina decat in propria limba²⁰⁴ [daca aceste variante corespund unor diferente fonematice in limba noastra]²⁰⁵. Toate acestea coincid cu acea "existenta psihica' a fonemului pe care - independent de definirea lui ca "forma' lingvis­tica - o semnaleaza la unison Trubetzkoy²⁰⁶, Sapir²⁰⁷ si Pike²⁰⁸.

Evident, cunoasterea prealabila nu coincide cu cunoas­terea stiintifica si nu s-ar putea substitui acesteia. Cunoasterea stiintifica va putea corecta datele primite, le va putea modifica si chiar nega, dar in orice caz cunoasterea prealabila va fi constituit punctul de plecare al observatiei si conditia indispensabila pentru delimitarea insasi a obiectului. in cazul foneticii, cunoasterea stiintifica ia chiar o directie foarte diferita: cunoasterea prealabila ii ofera un numar redus de forme, dar, in zonele pe care acestea le delimiteaza si cu referire la ele, foneticianul studiaza un numar infinit de fapte care, ca atare, sunt inepuizabile²⁰⁹. De aceea, punand accentul pe aceasta parte a muncii foneticianului, se uita adesea ceea ce constituie conditia insasi a muncii sale: este vorba, tocmai, de ceea ce uneste indisolubil fonetica de fonologie.

Revenind la cele indicate de Hjelmslev (cf. III, 4.2.), am spune ca foneticianul isi poate asuma sarcina de a interpreta un "mesaj' numai pentru ca deja cunoaste un cod, sau mai multe coduri; altfel, nici macar nu ar putea identifica "mesajul' ca atare.

Fonetica, asadar, nu poate fi separata de fonologie atata timp cat: a) substanta nu este cunoscuta decat ca substanta formata, organizata de o forma; si b) prima recunoastere a unitatilor ei trebuie sa se intemeieze, in mod necesar, pe "cunoasterea prealabila ' a unui sistem fonematic.

2.5. Cele spuse constituie confirmarea unui punct de vedere al lui Hjelmslev, dar nu implica acceptarea integrala a pozitiei sale, pentru ca, dupa parerea noastra, asa cum vorbirea (parole) este cunoscuta prin limba (langue), si limba este cunoscuta doar prin vorbire. Primul lucru care trebuie avut in vedere este ca realitatea fenomenala a limbajului se prezinta ca o activitate pe baza careia se structureaza, printr-o operatie de abstractizare, conceptele de norma si sistem functional. Cel de-al doilea, este ca, deja in considerarea activitatii lingvistice in realitatea ei fenomenala, stim despre ea ceva mai mult decat ceea ce ne ofera simpla observatie: cunoastem normalitatea [caracterul normat] si functionalitatea sa; o sesizam, de asemenea, ca forma, pentru ca limbajul este act si forma in acelasi timp²ⁱ⁰. intre langue siparole nu exista o relatie de dependenta, ci una de interdependenta²¹¹. De aceea, sunetele se disting in continuumul fonic numai gratie unei cunoasteri fonematice, dar, pe de alta parte, fonemele se definesc in termeni de caracteristici fonice (articulatorii si acustice). intr-adevar, daca se admite ca lingvistica este stiinta fenomenelor care se intalnesc in acelasi timp in natura si in minte, trebuie sa se admita si faptul ca ea nu poate adopta exclusiv unul dintre cele doua puncte de vedere, ci trebuie in mod inevitabil sa le adopte pe amandoua deodata (variind numai echilibrul dintre ele). Tocmai de aceea fonetica si fonologia se fundamenteaza aman­doua ca discipline lingvistice, autonome dar nu independente.

3. Cele spuse mai sus sunt suficiente, credem, pentru a clarifica si confirma totodata, caracterul lingvistic al oricarei fonetici care se prezinta ca stiinta a vorbirii ("parole') si stransa ei legatura cu fonologia. Dar nu am intentionat, prin aceasta, sa prezentam drept lingvistica, si unita cu fonologia, orice fonetica posibila.

intr-adevar, alaturi de fonetica aparuta ca studiu al sunetelor limbajului, poate exista o fonetica in care intuitia prealabila sa se opreasca la un grad inferior de abstractizare: la nivelul formelor acustice in general, independent de finalitatea lor lingvistica (cf. 2.2.). Pentru a fi coerenta cu bazele sale si a se constitui independent de fonologie, o fonetica de acest tip ar trebui sa nu faca nici o referire la ceea ce este lingvistic si sa se defineasca drept studiu general al sunetelor vorbirii (cf. III, 1.2.).

Numai in parte se apropie de acest tip asa-numita "fonetica expe­rimentala', ca studiu al sunetelor concrete, neorganizate in "tipuri', in sounds oflanguage²¹², pentru ca aici intervine deja criteriul de selectie lingvistica: in realitate, se studiaza sunete corespunzatoare fonemelor dintr-un oarecare idiom. in schimb, corespunde premisei indicate, cel putin in intentie, fonetica lui K. L. Pike, care ar trebui sa se constituie fara referire la phonemics si sa fie "a technic of description which could deal with all nonsense sounds and syllables as well as with those oflanguage'²¹³.

Ideea lui Pike nu este noua, caci o fonetica asemanatoare ('eliberata de abstractii precum sunet al limbii, silaba etc.') cerea deja Scripture in 1930²¹⁴; in plus, Pike nu aplica cu consecventa absoluta propriul principiu, pentru ca admite o anumita formalizare si vorbeste adesea in termeni de "sunete ale limbii'. in realitate, ceea ce doreste el este sa se studieze toate sunetele posibile, caci, in anumite limbi mai putin cunoscute, unele sunete, care par "sunete nelingvistice', s-ar putea dovedi ca au o valoare fonematica²¹⁵. Dar faptul ca unele sunete nu sunt functionale (sunt alofone ale fonemelor) in anumite limbi si pot fi functionale in alte limbi nu implica obligatia de a studia toate sunetele. Daca stiinta pur fizica a "zgomotelor vocale' vrea sa fie coerenta, ea nu trebuie sa aduca argumente de natura lingvistica: daca respinge criteriul 'studierii sunetelor numai pentru ca sunt reprezentante ale unor foneme in anumite limbi', nu poate cere, in acelasi timp, studierea altor sunete 'pentru faptul ca si ele pot fi reprezentante ale unor foneme in alte limbi'. De asemenea, nu se intelege in ce fel o fonetica astfel conceputa ar putea servi ca "studiu prealabil' pentru "fonemica', mai ales daca ne gandim ca numarul sunetelor "ce s-ar preta studiului' ar trebui sa fie necesarmente infinit.

Oricum, o fonetica de acest tip, perfect coerenta, este posibila. Si numai o asemenea fonetica ar fi sub toate aspectele independenta de fonologie: dar ea deja nu ar mai fi o stiinta lingvistica (obiectul ei nu l-ar mai constitui nici macar "aspectul fizic al limbajului'), si insasi legitimitatea ei ar trebui discutata mai degraba in domeniul fizicii si al fiziologiei. Legatura ei cu lingvistica abia daca ar fi cea a unei stiinte colaterale, prezentand un interes prin nimic superior celui pe care il au fiziologia creierului sau a auzului.