Exigente ale scolii privind ortografia si ortoepia limbii romane

Exigente ale scolii privind ortografia si ortoepia limbii romane

"Limba scrisa reprezinta una din marile cuceriri ale elevului . Învatand sa scrie si sa citeasca, copilul descopera limba si, pe masura ce o descopera, treptat, se detaseaza de ea, isi orienteaza deliberat reactia fireasca fata de mijloacele verbale, putandu-si adapta exprimarea la diversele cerinte ale comunicarii . " (Gh.Beldescu, Puncte de vedere asupra cailor de invatare a ortografiei).

Cu timpul, cuvantul scris capata pentru un copil o importanta din ce in ce mai mare, incat el ajunge sa nu conceapa limba decat sub aspectul ei scris; cuvintele ii apar "in haina pe care le-o da ortografia" ( Joseph Vendryes, "La language", Paris, 1968).

Locul acordat ortografiei si ortoepiei in scoala trebuie reconsiderat deoarece, asa cum spunea Eminescu acum 100 de ani, " limba e un criteriu al culturii". Astfel, cunoasterea ortografiei este un factor de acces la limba scrisa si , prin aceasta, la cultura.

Ortografia se invata totdeauna prin reguli deprinse din "determinarea stiintifica a fenomenelor de limba", din descrierea gramaticala, deoarece regulile de ortografie "concretizeaza definitiile in aplicarile lor practice" ( Paula Stoleru Constantinescu, Rolul definitiei si regulile gramaticale). Conceptele gramaticale sunt tratate la fel din unghiul procesului psihologic intim al invatarii. Însusirea cunostintelor gramaticale si a celor de ortografie in dependenta de primele, parcurge in scoala mai multe etape.

În clasele I si a II -a , copiii scriu cuvintele terminate in -i, -ii si -iii/ cai, caii, fii, fiii/ "pentru ca asa se scrie" ( Ana Tucicov - Bogdan, Abstractizarea si concretizarea in insusirea cunostintelor de gramatica). Ei se familiarizeaza cu fenomenul copiind modele si capatand constiinta ca scriind cai, caii, etc., folosesc cuvinte care numesc mai multe fiinte.

În clasele urmatoare ale scolii primare, elevii scriu aceleasi forme cu o motivatie gramaticala corespunzatoare varstei. Se constituie planul gramatical - substantiv, gen, numar, dar pentru ca intelegerea categoriilor nedeterminat si determinat nu e inca posibila, grafii cu ( doi) caii sau ( toti) cai trebuie considerate normale.

În clasele gimnaziale, prin revenirile ciclice asupra substantivului, operarea cu regulile se realizeaza fluent si fara greseli.

Ortografia a fost asimilata cu gramatica in privinta formarii deprinderilor gramaticale sau ortografice si urmeaza acelasi drum; ultimele sunt considerate modelul primelor, iar toate sunt tratate de obicei "ca orice reflex conditionat" (P. Popescu - Noveanu - Deprinderile).

Etapa urmatoare este exercitiul, care la inceput consolideaza teoretic regula si declanseaza prin actiunile cu ea formarea deprinderii corespunzatoare. Concomitent cu exersarea organizata si dupa ea, elevii folosesc regula in imprejurari uzuale ce ofera largi posibilitati de manifestare variata si bogata a activitatii gandirii.

"Însusirea ortografiei este organic legata de cunostintele gramaticale." (Cecilia Caroni, Metodica predarii limbi si literaturii romane) si pentru ca aceste cunostinte se dobandesc treptat si progresiv, se considera ca nivelul si volumul notiunilor gramaticale determina nivelul deprinderilor ortografice. O regula de ortografie trebuie comunicata in scoala numai in momentul in care programa ofera posibilitatea de a se constitui baza teoretica lingvistica necesara; pana atunci invatatorul e constrans la actiuni empirice de prevenire a greselilor. Deprinderea ortografica se dobandeste ca urmare a actiunii grafice in sine si tine de aspectul ingrijit al scrisului, de ritmul normal al scrierii, de cursivitatea normala a citirii, de pronuntia corecta, de sintaxa corecta, de capacitatea de a recepta analitic un mesaj etc.

Greselile de ortografie si ortoepie trebuie corectate pe loc, dupa cum orice varianta intalnita intr-un text trebuie sa capete explicatia ei si sa fie discutata paralel cu corespondentul din normele literare actuale.

De aceea, se recomanda sa nu se lase nimic necorectat si sa nu se corecteze greseli abstracte, neintalnite in colectivul scolar respectiv. Un pericol il reprezinta si aducerea in fata elevilor, pentru exercitii corective a unor forme gresite necunoscute anterior, care risca sa se fixeze in memoria lor vizuala sau auditiva.

Ca metode in vederea predarii si controlului se recomanda cele traditionale cu o eficienta verificata in practica: dictarea pentru ortografie, lectura individuala cu glas tare si recitarea pentru ortoepie.

Învatatorul trebuie sa vegheze, de asemenea, la corectitudinea "unor materiale ortografice" din scoala, netiparite, cum sunt diversele anunturi de la avizier, inscriptiile de pe usi, etc.

Se impune asadar :

formarea deprinderilor ortografice si ortoepice, pornindu-se de la regulile de baza spre subtilitati;

2. corelarea regulilor cu fonetica, vocabularul si gramatica;

3. consultarea instrumentelor normative in caz de dubiu;

4. relevarea efectelor stilistice ale variantelor fonetice si grafice ( la

un nivel mai inalt).

"Parintii trebuie sa-si deprinda copiii sa puna intrebari si ei insisi trebuie sa se deprinda sa raspunda la intrebarile lor in legatura cu ce inseamna un cuvant sau altul, cum se spune corect" sau cum se scrie corect - am putea continua.