Fragii
salbatici (1957) - Adevarata preocupare a lui
Ingmar Bergman este politica relatiilor umane si sociologia
psihicului. Casatoria si avatarurile casniciei (Setea, Scene dintr-o casnicie, Din viata marionetelor, Fanny si Alexander), deceptiile in dragoste (O vara cu Monika, Surasul unei nopti de vara),
incompatibilitatea cuplului (Atingerea),
relatia aspra dintre artist si societate (Magicianul, Noaptea
saltinbencilor, Ora lupului),
implicatiile credintei (A
saptea pecete, Comuniantii),
complexitatile sufletesti ale individului (Personna, Strigate
si soapte) - iata preocuparile principale ale
artistului, zonele de profund interes ale operei sale peste care domina
accentul puternic al visurilor si cosmarurilor proprii. In urma unei
boli grave care l-a imobilizat in spital, artistul a suferit o mutatie
spectaculoasa in conceptie: revenindu-si dintr-o anestezie, el
si-a dat seama - dupa cum marturiseste - ca nu se mai
teme de moarte, deci ca problema dumnezeirii a disparut. Astfel incat
filmele sale din ultima perioada de creatie capata un
continut mai pronuntat umanist, dragostea de oameni fiind
privita ca o posibilitate de salvare. In Flautul fermecat si
in Fanny si Alexander coexistenta umana cladita
pe dragoste si comunicare pare a deveni posibila.
Sursele
stilistice ale lui Ingmar Bergman au fost cautate si descoperite in
marea traditie a cinematografului mut suedez, reprezentat de creatori ca
Sjöberg, Sjöström, Stiller, de la care a mostenit simtul acut al
peisajului nordic, voluptatea analitica a cadrelor de interior,
predilectie pentru fantastic si desfasurari dramatice
tensionate; dupa cum compozitiile plastice in clarobscur si
simbolismul accentuat al unor detalii par influente ale expresionismului,
care i-au marcat stilul. Pe langa aceste date preluate si asimilate,
stilul bergmanian are trasaturile lui specifice intre care
dezinvoltura in tehnica subtila a contrapunctului si
retrospectiei, precum si lucrul foarte atent cu actorul, caruia
ii acorda numeroase prim-planuri, fascinat atat de infatisarea umana, cat
si de posibilitatea descoperirii interioritatii.
"Nobletea si caracteristica artei filmice
constau fara indoiala in apropierea nemijlocita de
infatisarea umana", zice regizorul.
In capodopera Fragii salbatici (1957) -
aceasta sinteza a conceptiei filosofice si estetice a
cineastului, in care trecutul si prezentul, realitatea si visul,
dragostea si moartea se intrepatrund si se conjuga intr-un
eseu filosofic dens si tulburator, totul - de la adancimea
trairilor la nuanta cea mai fina a unei impresii imediate -
poate fi descifrat pe chipul eminentului interpretat Victor Sjöström. Regizorul
si actorul se intalnesc intr-o superioara si pasionanta
investigatie asupra sensurilor existentei umane, realizand o
permanenta alternanta intre reflectarea strict realista a
lumii obiective si o fina analiza a miscarilor
subiective ale constientului si subconstientului. Este deosebit
de interesant de urmarit aici un fapt de creatie caracteristic
aproape intregii opere bergmaniene: intre real si ireal, intre prezent
si trecut, intre vis si realitate se stabilesc permanent relatii
de interferenta si interdeterminare; fapte reale provoaca
ganduri ce duc departe in timp, visurile tasnesc din intamplari
concrete, amintirile se impletesc indestructibil cu idei sau cu gesturi
prezente, le determina sau pornesc din ele. Meditatie asupra
vietii si mortii devine activa, iar viata
insasi a eroului are momente in care devine meditatie.
