Introducere in literatura fantastica, Tzvetan Todorov

Introducere in literatura fantastica, Tzvetan Todorov

Discursul fantastic

● nu orice fictiune , nu orice sens literal are legatura cu fantasticul; in schimb, orice fantastic este conditionat de fictiune si de sensul literal;

● vom trece in revista cateva trasaturi ale operei care tin de aspectul verbal si sintactic, iar apoi aspectul semantic; prima tine de enunt, a doua de enuntare, iar a treia de aspectul sintactic;

I. Flosirea intr-un mod aparte a discursului figurat. Intre figurile de stil si fantasticexista mai multe feluri de raporturi:

a. supranaturalulcare instituie ca o prelungire a figurii de stil. Ex: O mie si una de nopti

b. fantasticul realizeaza sensul propriu al unei experiente figurate;

c. figura de stil si supranaturalul sunt coprezente la acelasi nivel si relatia lor este " functionala " si nu etimologica; Ex: Venus din Ille, in care, o statuie se insufleteste si ucide, imbratisandu-l pe un tanar mire care a avut imprudenta de a-si lasa inelul de casatorie pe degetul acestei statui.

Dupa cum putem sa ne dam seama , ca de fiecare data expresia figurata este introdusa printr-o formula modalizanta: "s-ar zice", "ai fi zis", "ca si cum", or tocmai aceste cuvinte ne sugereaza interpretarea supranaturala . Ex: Maupassant, care in La Chevelure, naratorul descopera o suvita de par in sertarul secret al unui scrin si incet, incet el are impresia ca acolo se afla de fapt femeia careia ii apartine parul.

! Daca fantasticul se slujeste de figurile de stil, este pentru ca el si-a gasit aici punctul sau de origine. Supranaturalul ia nastere din limbaj.

II. In povestirile fantastice naratorul spune deobicei "eu" : este vorba de un fapt empiric, care poate fi verificat cu usurinta.

Desi frazele textului literar au cel mai adesea o forma asertiva, ele nu sunt adevarate asertiuni, caci nu satisfac o conditie esentiala: nu pot fi supuse unei probe, adevarul lor nu poate fi verificat.

Limbajul literar este un limbaj conventional, care nu poate fi verificat in nici un fel: adevarul este o relatie intre cuvinte si lucrurile pe care acestea le desemneaza;

Naratorul reprezentant cinvine perfect literaturii fantastice. Naratorul va fi om de rand, in care oricare cititor se poate recunoaste. Evenimentele inexplicabile ne sunt relatate de catre cineva care este in acelasi timp unul dintre eroii povestirii si naratorul eiS el este deobicei, ca toti ceilalti; evenimentele sunt supranaturale, dar naratorul este "natural" - acestea sunt conditii propice fantasticului. Naratorul reprezentat convine fantasticului, intrucat usureaza necesara identificatie a citorului cu personajele!

Fantasticul ne pune in fata unei dileme: sa credem sau sa nu credem? Se stie, fantasticul presupune ezitare.

III. Al treilea aspect important este cel static: derularea evenimentelor in mod gradat, astfel incat sa curga catre un punct culminant.

● fantasticul, spre deosebire de multe alte genuri, comporta numeroase indicatii cu privire la rolul pe care il are de jucat cititorul

● un alt element important constitutiv al acestui proces este temporalitatea lui: orice opera contine o indicatie referitoare la timpul perceptiei sale: cand povestirea fantastica isi pune amprenta asupra procesului de enuntare, ea accesntueaza totodata acest timp al lecturii. Or, caracteristica acestui timp al lecturii este conventionala lui reversibilitate;

● daca cunoastem dinainte sfarsitul unei povestiri, intreaga desfasurare este falsificata, intrucat cititorul nu mai poate urma pas cu pas procesul de identificare; or, aceasta este prima conditie a genului. Astfel se explica si faptul ca cea de-a doua a unei povestiri fantastice da o impresie mult diferita de cea dintai; de fapt, la o a doua lectura, identificarea nu mai este posibila. Ea devine in mod inevitabil, metalectura: ne preocupam de identificarea proceselor fantastice, in loc sa fim cuceriti de farmecul acestuia