MITUL SI LITERATURA (prezentare generala)

MITUL SI LITERATURA (prezentare generala)

Editura Univers, Bucuresti, 1999 ;

1. Preliminarii

Cultura minora - cultura majora

Blaga: cultura minora = cultura traditionala de aspect oral; cultura majora = cultura moderna de aspect scriptural. Nu este vorba de o opozitie de valoare ci de pondere.

Cultura traditionala - cultura moderna

Cultura traditionala - are la baza modele repetitive, ce presupun valorizarea traditiei, exponentii ei intretinand raporturi directe, personale, forma de comunicare fiind preponderent orala;

Cultura moderna - are la baza modele cumulative, ce presupun valorizarea inovatiei; raporturile intre exponenti sunt indirecte, realizate prin coduri, forma de comunicare fiind preponderent scripturala.

Transferul de substanta

Exemplu: drama Mesterul Manole de Lucian Blaga preia personajele din balada populara; prin actul lui Blaga s-a produs dislocarea temei, inscrierea in circuitul scriptural si instalarea ei in institutiile culturii moderne.

Transferul de forme

- Presupune transformarea formelor populare in forme culte (basm - basm cult, legenda - legenda culta, balada - balada culta). De asemenea, transferul de forme inseamna si multiplicarea formelor, anume convertirea "formei simple" in "forme savante". De exemplu, basmul a fost preluat si restructurat de imaginatia individuala (basmul-feerie, Sanziana si Pepelea de Alecsandri; basmul-poem, Fat-Frumos din lacrima de Eminescu; basmul-nuvela, Soacra cu trei nurori de Creanga; basmul parodie, Caragiale; basmul-idila, Craiasa zanelor de Cosbuc; basmul stiintifico-fantastic, Ber-Caciula de Vissarion).

1.5. Transferul de procedee

Pentru a ilustra complexitatea relatiei dintre cultura majora si cultura minora, trebuie tinut cont de transferul de procedee, exemplul cel mai concludent fiind oralitatea: in sistemul culturii minore, oralitatea reprezinta un mod de comunicare si un mod de creatie; in sistemul culturii majore prezenta oralitatii este un procedeu care intretine o iluzie acustica (Ex: Creanga, Slavici, Caragiale). Relatia literaturii cu mitul presupune un intermediar, care este creatia poetica orala.

1.6.Erori

In acest subcapitol, autorul lucrarii comenteaza erorile care au survenit in definirea conceptului de mit, incepand cu semnalarea unor afirmatii derutante ale lui Mircea Eliade (neconcordanta dintre mit ca "bun cultural", consecinta a unui efort intelectual si mitul ca produs al sensibilitatii noastre). Ca o completare, este amintita acceptiunea lui Romulus Vulcanescu, conform careia mitul are o tripla cauza: intelectuala, sensibila si ereditara.

2. Mitul si literatura

Mitul - un neadevar

Autorul mentioneaza faptul ca pentru intelegerea mitului s-au impus doua metode: consultarea documentelor in arhive, spre a-i reconstrui "istoria", respectiv observarea directa a realitatilor unei culturi traditionale. Astfel, se ajunge la intrebarea: "creatorilor lui, mitul le comunica un adevar sau un neadevar?". Consultand definitiile din dictionare se poate observa sinonimia dintre mit si legenda sau basm. (Platon: mythos era antonimul lui logos - opozitie subsumata intentiei de a ilustra doua moduri de cunoastere inechivalente - rationala si mitica).

Mitul si metafora

Lingvistul Max Müler aprecia ca metafora este o "maladie a limbajului", odata cu aceasta nascandu-se mitul, dintr-o "insuficienta a limbajului" prea sarac pentru a putea exprima aspectele realului. Deci, metafora reprezinta o viziune antropomorfica. Existenta metaforei dovedeste ca exista adevaruri care se adreseaza sensibilitatii noastre prin imagini, o consecinta a acestui fapt fiind incifrarea sensului prin imagine.

"O fictiune hermetica"

Mitul - "o fictiune hermetica" definitie formulata de G. Calinescu, care ii sublinia caracterul criptic, retras din ordinea de suprafata a comunicarii intr-o ordine de adancime, caracter care poate fi pus in legatura cu structura metaforica a reprezentarilor mitice. Mitul exclude o intelegere la propriu a ceea ce spune.

Puterea mitului

Experientele eroilor mitici sunt susceptibile de a fi repetate in cultura traditionala. Marile experiente umane sau indeletniciri, cum ar fi vanatoarea, razboiul, agricultura, sunt modelate dupa scheme mitice. Ritul este o tentativa de reiterare a evenimentului mitic.

Mitul si ritul

Autorul mentioneaza ca mitul, prin capacitatea sa de a dezvolta un corelativ, ne ajuta sa intelegem cat de mare este distanta dintre aceasta forma culturala si formele poetice (basmul sau legenda). Povestire sacra, mitul este o valoare a vietii religioase, purtand un mesaj ce este receptat in campul adevarului; basmul sau legenda raman valori estetice receptate in campul frumosului.

Sacrul

Sacrul, in acceptiunea lui Silviu Angelescu, reprezinta punctul de sprijin al oricarui sistem mitic. Sacrul este o valoare ambivalenta care are drept consecinta, in viziune mitica, discontinuitatea lumii: timpul este o curgere neomogena de momente faste si nefaste; spatiul este divizat in locuri bune si locuri rele, la fel fiind impartite si lucrurile.

Sensul si ordinea

Mitul marturiseste o constiinta omului asupra propriei insuficiente, pe care, prin rit ("forma dramatizata a mitului") incearca sa o depaseasca, inscriindu-se intr-un model superior lui. Conceptia cu privire la dualismul lumii explica preocuparea pentru ordine, care intr-o cultura traditionala este pastrata prin norme si interdictii ("datinile" - confera stabilitate, chiar inertie).

Mitul - un adevar

Cei care au sustinut ca mitul reprezinta un adevar au fost cercetatorii Bronislaw Malinowski si Mircea Eliade. Adevarul se iveste daca mitul este cercetat prin prisma imaginilor la care recurge si cu un sens figurat.

3. Viziuni si efecte estetice

Fabulosul

Tzvetan Todorov disocia fabulosul de fantastic si straniu. Daca fabulosul intra intr-una dintre etapele raportului dintre experientele umane, trebuie retinut faptul ca aceasta presupune o preeminenta a supranaturalului asupra naturalului. In viziunea lui Angelescu, suntem in stadiul unei perspective teologice in care raportul dintre religios, prin mit, si estetic, prin literatura, se rezolva in favoarea religiosului.

3.2. Fantasticul

Fantasticul, ca efect estetic, presupune nu numai utilizarea unor tehnici narative, ci si alte modalitati de includere a mitului in constructia epica, diferite de cele proprii basmului sau epopeii. Mitul devine o prezenta discreta, ocultata cu ajutorul unor artificii narative.

3.3 Straniul

Valorile sacre ale mitului pot fi regasite in naratiune ca elemente ce induc o semnificatie intamplarilor, dar aceasta semnificatie este dezvoltata numai pentru a fi negata ulterior de semnificatia concurenta, mai puternica, a cauzalitatii logice din ordinea firescului.

4. Dizlocarea temelor mitice

Mituri cardinale

G. Calinescu a consacrat un capitol din Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent influentei miturilor in literatura populara, exercitata ulterior asupra literaturii culte. Criticul delimiteaza patru teme de sursa folclorica, mitica:

a) geneza poporului roman - Traian si Dochia;

b) situatia cosmica a omului (moartea asumata cu seninatate) - Miorita;

c) problema creatiei - Mesterul Manole;

d) iubirea si sexualitatea - mitul erotic al "sburatorului".

4.2. Metamorfoza mitului

Cand este scos din sfera religiosului si adus in cea a esteticului, mitul se metamorfozeaza si devine motiv poetic.

4.3. Un eufemism al mortii - metafora mioritica

Balada Miorita asociaza doua teme poetice: tema moarte-nunta si tema substituirii ritualului funerar printr-un ritual "al naturii". In opinia lui Constantin Brailoiu, Miorita ar ascunde, de fapt, expresia spaimei pe care o provoaca, nu atat moartea, car mortul, spaima care era exorcizata prin ritualul funerar. Ceea ce astazi receptam drept imagine poetica nu este decat un vechi gets magic de "imblanzire" a mortului.

4.3.1. O paranteza - mitizarea

Exemplu: o balada populara din Maramures - raportarea baladei la ritualul funerar este o forma de verificare a semnificatiilor, deci o proba a adevarului. La originea versurilor aflam credinta, deci mitul, in conformitate cu care existenta umana este conceputa ca o relatie.

4.4. Conversiunea mitului

Silviu Angelescu analizeaza studiul lui Constantin Brailoiu, subliniind ca in Miorita are loc o decontextualizare a temei in mediul mitico-ritual. Brailoiu raporteaza sistematic Miorita la lirica funerara, dar in balada moartea este inteleasa ca o retragere din lumea vizuala. In concluzie, balada ramane in relatie cu mitul, dar il converteste in intr-unul poetic, permitandu-i totodata existenta intr-un alt mediu.

4.5. Mitul estetic

Raportul dintre mit si rit a fost urmarit de Mircea Eliade, punctul de plecare al studiului sau fiind balada Mesterul Manole, construita pe tema sacrificiului necesar pentru a realiza o constructie durabila. Deschiderea catre realitatea etnografica pe care o urmareste autorul dezvaluie preocuparea acestuia pentru recuperarea unui adevar particular al vietii: modul propriu al unei culturi de a trai prin complexe mitico-culturale si experienta de creatie ca o sacralizare a vietii (omul cauta sa imite un model divin, cel pe care i-l ofera mitul, astfel balada dezvaluie formele vietii religioase si autoritatea acestora asupra realitatii).

Pe de alta parte, G. Calinescu propunea o lectura literara a baladei, perspectiva din care nu mai intereseaza balada ca expresie a unei realitati etnografice, ci impresia asupra unei experiente umane simbolice, deci un complex de imagini care incifreaza un adevar. Criticul literar deducea semnificatiile baladei prin corelarea unor motive fundamentale: cautarea, preconstructia, zidul instabil, amenintarea, visul, jertfa, juramantul, probele, sacrificiul, orfanul, ispitirea, condamnarea mesterilor, zborul si metamorfoza.

Concluzia la care ajunge Silviu Angelescu este aceea ca opera literara ramane legata    de planul indepartat al mitului tocmai prin limbajul poetic, iar cele doua sugestii de lectura amintite anterior se afla in raport de complementaritate.

4.6. Antitema

Asa cum exista urari, strigaturi, proverbe, colinde, exista si antiformele lor in cultura traditionala (ex: antiurarea pentru cei care nu-i primesc pe colindatori, sau antiproverbul - Cine sapa groapa altuia, departe ajunge). In spatele acestor treceri pe negativ, dupa cum le numeste Angelescu, sta tensiunea dintre mit si antimit, cel din urma prezentand distrugerea, in opozitie cu creatia pe care o reprezinta mitul. (André Jolles creatorul conceptului de mit eschatologic). O antiforma dezvolta o antitema. De exemplu, daca balada Mesterul Manole dezvolta tema creatiei devorand viata umana, antitema prezinta tema vietii care devora creatia (Biserica tiganilor).

5. Mitul erotic al zburatorului

Personajul mitic

Cea mai veche atestare a mitului despre zburator poate fi gasita in Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, unde este relatata imaginea pe care o aveau moldovenii despre acest personaj, numit "cel ce zboara", fiind un om frumos care vine noaptea la fetele si femeile tinere si savarseste fapte necuviincioase; daca este prins de sotii acestor femei, el este pedepsit cum se cuvine. In Tara Romaneasca, Iordache Golescu semnala o cu totul alta viziune, anume aceea ca zburatorul, numit si zmeu se arata pe cer ca "un foc, o lumina in chipul sarpelui". Alte modalitati de percepere a personajului au fost inregistrate de Ion Muslea, Ovidiu Barlea sau Simion Florea Marian, cel din urma afirmand ca in popor zburatorul "e ca un zmeu, care intra noaptea pe cos, sub forma de sarpe si cu aparenta forma de flacara", tulburand somnul femeilor tinere, iar daca una femeia este insarcinata, copilul se va naste mort. Artur Gorovei sublinia ca zburatorul a fost blestemat sa nu poata vedea lumina zilei, avand "solzi rotunzi, ca cei de peste, albi, care nu ard in foc." Tudor Pamfile mentiona si alte nume sub care personajul este cunoscut: "smaul", "smeul", "al mai rau", "crasnic", "ceasul rau"; chinuirea femeilor se numeste "bantuire", iar boala provocata, "lipitura".

Inertia reprezentarilor mitice

Persistenta in timp a credintelor despre zburator se datoreaza largii difuzari a mitului pe teritoriul romanesc. Nasterea acestui personaj mitic este pusa in stransa legatura cu iubirea, cu intensitatea sentimentului, in general cu starile de dezechilibru, dezvaluind deci anormalitatea, e nefiind niciodata asociat cu aspectele normale ale vietii.

Asumarea mitului

In popor, zburatorul constituie un "adevar", iar cei chestionati aduc intotdeauna exemple de intamplari cand fiinta si-a facut aparitia.

Rituri profilactice

Descantecele urmarind vindecarea de zburator sunt numeroase si pot fi urmarite in lucrarile folcloristilor, cu sunt: Constantin Donici, Simion Florea Marian, Artur Gorovei, I.A. Candrea, acestia prezentand atat descantecele, cat si obiectele magice necesare in diverse momente, precum si modurile de utilizare (ex: mladite de maces, fire de matase rosie, fire de tort sau apa nenceputa si buruieni de noua feluri ori hapuri - smirna, tamaie, mir mare, praf de foi sfintite).

Ritul - un instrument magic

Ritul magic implica credinta in puterea omului de a domina lumea demonilor, de a-i alunga, sau de a le neutraliza puterea nociva, insa nu oricine detine aceasta forta, ci numai cei care au ajuns sa detina stiinta secreta a magiei.

6. Motivul folcloric al zburatorului

Diseminarea temei

In culegerile de folclor poate fi usor remarcat faptul ca mitul zburatorului are ecouri in literatura populara, imaginea acestuia fiind evocata    in cadrul unor specii populare, cum ar fi: descantecul, colindul, legenda, balada sau povestirea. Motivul poetic al zburatorului ramane legat de mit, forma culturala care i-a dat nastere.

Descantecul

G. Calinescu sublinia ca mitul zburatorului este asociat in credinta populara unei boli care poate fi vindecata prin magie. Numeroasele descantece "de zburator" descriu infatisarea pe care o ia zburatorul, aceasta fiind figurata prin culori - "negru", "rosu", "alb", "vanat", "posomorat". Mai sunt enuntate si posibilele cauze ale presupusei boli ("din dragoste", "din frica", "din bataie"), dar si leacurile prin care se poate vindeca (plante sau radacini adunate de femei in luna mai). Descantecul ia forma unei invocatii enumerative ("Avrameasa/ Dragan/ Leustean/ Si odolean"), invocatie care presupune totodata si personificarea plantelor carora li se solicita ajutorul.

6.3. Colinda

Datorita inserarii unor elemente precum "popa", "diacul", "colacul", "giulgiul" care pot avea o dubla interpretare in colinda populara a fetei care pleaca la seceris, exista dubii in vederea incadrarii acesteia in categoria colindului de doliu sau a colindului de dragoste (Angelescu sustine cea de-a doua acceptiune).

6.4. Povestirea

In povestiri, "zmeul" ramane intotdeauna legat de viata erotica. El nu este descris, dar ii sunt prezentate manifestarile sau moartea cauzata de rugaciuni. Spre deosebire de mit care generalizeaza faptele, povestirea le particularizeaza prin precizarea numelor victimelor si prin delimitarea timpului si a spatiului.

6.5. Legenda

Spre deosebire de povestire, legendele construiesc un alt cadru temporal intamplarilor cu zmei, despre care se spune ca s-au petrecut demult. (legende toponimice sau legendele cu scop de a preveni).

6.6. Balada

Tratat cu intentie moralizatoare, motivul zburatorului apare si in balada, o varianta fiind Cantecul cu zmeii, consemnata de C. Mohanu in volumul Fantana Dorului.

6.7. Zburatori si Sintoaderi

Adrian Fochi spunea ca Santoaderii sunt imaginati ca si centaurii din mitologia greaca, asemenea unor fiinte ale caror forme ii incadreaza intr-un fel de interregn, intre om si animal.

Prin inclinatia lor erotica, Santoaderii sunt incadrati de mentalitatea populara in grupa zmeilor.

7. Motivul literar al zburatorului

In lumea mitului

Poezia culta preia o serie de teme si motive proprii literaturii populare, intre care si motivul zburatorului. Primul autor atras de acest mit a fost Ion Heliade Radulescu, iar in lumea pe care acesta o evoca zburatorul este o fiinta fabuloasa, care distruge echilibrul vietii, fiind cauza nelinistii erotice. Iubirea este considerata o boala care nu poate fi vindecata decat prin act magic.

Demitizarea

Conceptul este exemplificat pe poemul Sburatorul, scris de Vasile Alecsandri, iar demitizare consta in faptul ca desi zburatorul este declansatorul nelinistii erotice, el nu mai este o fiinta supranaturala, ci ramane in sfera umanului, uneori fiind chiar el starnit de fete.

Eul din oglinda

Trimiterile se fac catre poemul lui Mihai Eminescu Calin (file din poveste), unde amestecul zburatorului in existenta umana nu mai este o cauza de spaima, ca la I.H. Radulescu, ci    apropierea este cautata, voita. Confesiunea nu mai este facuta mamei, ci propriului eu, in oglinda.

Idila

Asemanator este tratat motivul si in La Oglinda a lui Cosbuc, unde flirtul fetei cu propria imagine atrage atentia asupra faptului ca iubirea este legata de factori strict personali (dorul).

Omul vinovat

Poemul Fatalaul al lui Tudor Arghezi exemplifica faptul ca mitul erotic al zburatorului este amestecat cu elemente antropologice traditionale, folclorice, care avertizeaza ca raul ascuns in om     ar fi denuntat, in primul rand printr-o infatisare aberanta fata de normal.

Cautarea unei identitati

Convertirea mitului intr-un motiv poetic si difuziunea lui intr-o zona a esteticului presupune o tratare prin repetarea temelor de la o specie la alta. Literatura nu s-a oprit numai asupra mitului numai pentru reprezentarile fabuloase, ci si pentru ca astfel se putea apropia de atingerea unei anumit grad de specificitate a vietii, mai ales ca mitul este si o componenta a culturii minore.

8. Ordinea mitica a lumii

Programul unui prozator

Structurile mitico-rituale, al caror echivalent in opera lui Sadoveanu este "datina" sunt prezentate asemenea unor categorii formative ce orienteaza spre adevar istoria. Datina capata sensul unui tipar al universului secund, cultural, destinat sa modeleze natura umana, sa instituie un sens existentei si sa imprime o ordine lumii. Convingerea poporanistilor ca ar exista o determinare stilistica a artei, venind din directia mentalitatii nationale, care i-ar oferi originalitate si caracter a fost impartasita si de Sadoveanu.

Un tip de personaj

Acceptiunea formulata in subcapitolul anterior a fost transmisa de Sadoveanu si asupra personajelor sale, carora le incredinteaza sarcina de a descoperi modul in care structurile mitico-rituale ajung sa le specifice o lume a lor, cu norme structurate si structurante, fata de al caror inteles divedesc un atasament deosebit. Motive precum cel al strainului sau al pribeagului, sunt sustinute de Angelescu prin utilizarea de exemple citate din Baltagul si Fratii Jderi.

Modelat de datini

Titlul subcapitolului face referire la destinul Vitoriei Lipan, aceasta crezand cu tarie in capacitatea ei de a restabili un echilibru, distrus prin varsarea de sange de catre "cei rai", prin "implinirea randuielii". Obiceiurile noi, sinonime cu o erezie pentru personajul sadovenian, dezvaluie teama de a nu strica sensul ordinii lumii (Exemplu: coafura Minodorei).

Despre chip

Pentru personajele lui Sadoveanu, chipul este ca o carte deschisa in care se afla scrise tainele ascunse, gandurile, modul de a fi, destinul (Exemplu: Vitoriei i se arata chipul lui Nechifor pe masura ce ea se apropie de locul crimei).

Universul magic

Existenta spatiului magic in care traiesc personajele poate fi tradus in cotidian, dar este inconjurat de autoritatea acelorasi practici magice. Ritualul, alaturi de mit, joaca un rol extrem de important, deoarece instituie o ordine, trasand liniile neamului.

Un erou al cautarii

Geografia lumii sadoveniene este completata de o istorie care nuanteaza intelegerea. Aceasta se imparte pe mai multe niveluri. Primul nivel este sinonim cu autoritatea absoluta, imaginat ca un cerc al certitudinilor. Cel de-al doilea nivel delimiteaza spatiul autoritatii spirituale, iar ultimul nivel corespunde cercului de autoritate care ii revine domnitorului. Nivelurile situate mai jos ilustreaza conditia celor care s-au indepartat cel mai mult de legea veche, datorita autoritatii bisericii prin intermediul careia noua credinta se consolideaza, slabind vechile reprezentari.

O lume a remanentei

Exemple - credinta intr-un dublu animalic al fiintei umane, in care sunt identificabile ecouri totemice (comisoaia Ilisafta; personajele ce se aduna la crasma lui Mos Precu); practici magice si rituale la nastere, nunta si inmormantare, ghicitul, erosul, vindecarea bolnavilor (Baltagul).

Un lexic cultural

Sadoveanu imprumuta nu numai elemente de sens ale civilizatiei orale, ci si procedeele acesteia, astfel sunt identificabile scheme, elemente de lexic narativ, embleme ale unor vechi mitologii.

9. Mitul ocultat

Contextul literar

Subcapitolul trateaza raportul dintre mit, mentalitate, normele morale ale unei culturi si implicatiile lor asupra conflictului epic. Analiza este restransa asupra operei lui Liviu Rebreanu, dar in special asupra romanului Ion, incercand sa retina relatia in care epicul intra cu etnicul.

De la etnografie la sociologie

Se porneste de la intrebarea daca reactia antisamanatorista a romancierului a insemnat o renuntare la elementul etnografic, dar se demonstreaza ca raspunsul este negativ, prin evidentierea relatarii unor practici magice (descantece), practici de vindecare a bolnavilor, descrierea obiceiurilor legate de sarbatorile de peste an. Din acestea rezulta ca in romanul lui Rebreanu exista doua modele culturale concurente (unul primitiv si unul rafinat).

Tensiuni antirituale

Titlul acestui subcapitol face referire la scena horei din Ion. Tensiunile anuntate aici sunt dezvoltate ulterior in constructia epica, fiindu-le subliniata esenta de reactii antirituale care, din acest motiv, degenereaza in conflict.

Clauza identitatii

Referirile din acest subcapitol sunt indreptate cu totul la problema statului social care este discutata de-a lungul intregului roman citat spre analiza.

Functii complementare

Functiile complementare ale elementelor etnografice sunt de a data, localiza si particulariza conflictul romanului.

O cultura a rusinii si o cultura a vinovatiei

Doi prozatori contemporani

Crima si delict

- cele trei subcapitole concluzioneaza elementele esentiale, dar si punctele comune pe care le au operele lui Sadoveanu si ce cele ale lui Rebreanu, raportarea facandu-se la elementele etnografice.

Individul si persoana

Angelescu demonstreaza legaturile dintre individ si societate si modul in care primul element este influentat de cel de-al doilea.

9.10. Lexicul cultural

Ca tipuri specifice de enunt, proprii culturii minore, proverbele si zicatorile sunt actualizate de un context, avand functia de a semnala relatia dintre un adevar particular si un adevar general.

Epilog:10.1. Tipologii;10.2. Desacralizarea mitului - reprezinta concluziile pe care le traseaza autorul cu privire la intregul continut de informatii prezentate pe parcursul lucrarii.