Morfologia basmului - Radacinile istorice ale basmului fantastic

GRAMATICA BASMULUI FANTASTIC

V. I. PROPP

Morfologia basmului

Radacinile istorice ale basmului fantastic

"O povestire individuala este transcrisa in termenii unei povestiri universale"

(L. Dolezel)

Poetica narativa a inceputului de secol XX s-a structurat, in general, prin teoriile formaliste ruse, teorii precedate de morfologia narativa germana care considerau forma "un schelet necesar structurii poetice, o abstractiune, o schema goala din punct de vedere estetic" (L. Dolezel). Vazand in compozitie "un principiu universal de organizare a naratiunii" si in conceptul de rol un personaj care indeplineste o "anumita functiune in cadrul intregului" (Dibelius), scoala narativa germana anticipeaza studiile formalismului rus caruia ii furnizeaza modelele si rezultatele cercetarilor sale (Viktor Jirmunski in 1923 subliniaza ca intre cele doua poetici exista afinitati substantiale: "multi cercetatori rusi ai literaturii, simpatizanti ai formalismului, s-au inspirat din studiile germane despre compozitie si au dezvoltat, la randul lor, o poetica morfologica a naratiunii". (L. Dolezel)

Formalismul rus (V. Sklovski, B. M. Eichenbaum, V. I. Propp si B. Tomasevski) are ca initiatori ai poeticii narative pe M. A. Petrovski si pe discipolul acestuia, A.A. Reformatski, modelul celui din urma construindu-se pe dihotomia, nedefinita pana la capat, dintre categoriile structurale si categoriile functionale (constituenti narativi si moduri narative).

In 1928, Vladimir Iakovlevici Propp va pune bazele morfologiei Ur-tipului in poetica rusa, prin aparitia cartii sale, Morfologia basmului, studiu care avea sa fie prezentat de Lévi-Strauss in Franta in 1960 ca o cercetare cu caracter profetic pentru naratologia postbelica. Conceptul de morfologie a fost imprumutat de autor de la Goethe, unde, "sub acest termen i se dezvaluie o noua perspectiva asupra legilor comune ce strabat natura"; morfologia "defineste disciplina care se ocupa cu studiul formelor". (V. I. Propp, Morfologia basmului)

Obiectul cartii urmareste nu atit ce este basmul, cit mai ales cum functioneaza el ca discurs literar, atentia fixandu-se asupra nivelului compozitional. Clasificarile in ceea ce priveste diversitatea basmelor fantastice trebuie intemeiate pe "indicii formale, de structura", criteriul tematic sau clasificarile dupa subiecte fiind considerate irelevante. Propp cunoaste rezultatele studiului efectuat de scoala finlandeza, insa contesta ipoteza de la care pornesc A. Aarne si S. Thompson in alcatuirea acelor indexuri de motive care prin insumare genereaza subiecte-tipuri.

Studiul basmului trebuie abordat dupa conceptia lui Propp in directia trasata de Veselovski (subiectul este un complex de motive, dar unul si acelasi motiv poate fi adaptat prin combinare la diferite subiecte). Motivul ca unitate ultima, indivizibila a naratiunii (Veselovski) este o secventa care in functie de compozitia si subiectul basmului reprezinta o marime constanta sau una variabila (Bédier). Analiza substantialista pe care o lanseaza Propp nu este noua, ea imprumuta de la Vasili Gippius (1919) si de la A. I. Nikiforov (1928) ideea existentei intr-un corpus de naratiuni a unui numitor comun - un numar relativ limitat de trasaturi invariante semantice. Studiul morfologic pe care il efectueaza Propp este similar cu cel al naratologiei Ur-tipului schitata de Nikiforov in analiza povestirilor populare. Acesta din urma intuise ca intr-o povestire doar "functia unui personaj, rolul sau dinamic este constant", personajul putind fi altul, de la o varianta la alta, de la o povestire la alta. Propp va substitui conceptului de rol definit de Gippius si Neiman si conceptului de motiv (Veselovski, Tomasevski) ori de element (Bédier) o terminologie care sa ii serveasca obiectivului cercetarii sale: "o morfologie, adica o descriere a basmului dupa partile componente, dupa raportul dintre ele si dupa raportul lor cu intregul". Dar aceasta morfologie nu este vazuta doar la nivelul intregului ca unitate, ci va fi considerata ca stiinta a detectarii unitatii in pluralitate, se cauta o structura universala redundanta la nivelul a peste 400 de basme fantastice inregistrate de Aarne, manifestandu-se tentatia generalizarilor. Conceptul de functie definit de Propp este echivalentul aceluia de rol, caci este definit ca o actiune a unui personaj, semnificativa pentru desfasurarea narativa, declansand la randul ei alte actiuni semnificative. In capitolul preliminar in care se precizeaza metoda de lucru si materialul, consideratiile taxinomice apar in formulari principiale: "intelegem, dar, prin functie, o fapta savarsita de un personaj si bine definita din punctul de vedere al semnificatiei ei pentru desfasurarea actiunii. Observatiile de mai sus pot fi formulate pe scurt in felul urmator: 1. functiile personajelor constituie elemente fixe, stabile ale basmului, independent de cine si in ce mod le indeplineste. Ele sunt partile componente fundamentale ale basmului. 2. numarul functiilor din basmele fantastice este limitat. 3. succesiunea functiilor este intotdeauna aceeasi." (V. I. Propp, idem) Este de retinut insa ca in teoria proppiana conceptul de motiv este subordonat celui de functie, motivele fiind considerate variabile narative, in timp ce functiile sunt invariante narative, astfel incat "una si aceeasi functie poate fi exprimata prin motive diferite (echivalenta functionala), tot asa precum unul si acelasi motiv (sau secventa de motive) poate sa reprezinte functii diferite (polivalenta functionala). Lipsa unei corespondente biunivoce se datoreaza faptului ca functiile nu sunt clase de motive echivalente formal sau semantic, ci invariante care rezulta dintr-o interpretare holistica, functionala, a motivelor". (L. Dolezel, p. 143, op. cit.)

Studiului naratologico-morfologic intreprins de Propp i s-a reprosat, in primul rand, aservirea totala fata de sintaxa functiilor si neglijarea semanticii motivelor: L. Dolezel semnala ca sub imperativul al treilea - "succesiunea functiilor este intotdeauna aceeasi" morfologia Ur-tipului devine "o teorie sintactica pura". In Morfologia basmului Propp rezuma substanta narativa a basmului la anumite elemente statice, limitate ca numar, 31 de functii, prin redundanta functionala in ansamblul materialului cercetat. Aceste elemente erau considerate fixe, instituind o anumita succesiune prin relatii de contiguitate, inlantuirea lor fiind una de tip cauza-efect, astfel incat Propp ajunge sa concluzioneze ca succesiunea este univoca, adica structura basmului este una monotipica, atestand ca aceasta analiza functionala se efectueaza din perspectiva sintagmatica.

Relatia intre motiv si functie este repusa in discutie de Propp in articolul Transformarile basmelor fantastice, publicat tot in 1928. Totalitatea celor 31 de functii identificate in Morfologia basmului formeaza "o singura compozitie si un singur sistem, pe care il aflam extrem de stabil si extrem de raspandit". (Transformarile basmelor fantastice, in op. cit., p. 663). Dar nu il epuizeaza. Pe langa marimile fixe, Propp identifica 150 de elemente si parti componente ale basmului, care inainte de analiza sa erau considerate ca facand parte din ansamblul bine sudat al motivelor de basm. Spre exemplu, in motivul "Baba-Iaga da un cal lui Ivan", cercetatorul rus identifica patru elemente, corespunzatoare partilor gramaticale, din care unul reprezinta o functie, cea a inzestrarii eroului cu unealta nazdravana (careia ii corespunde verbul "a da"), celelalte trei fiind elemente cu "caracter static": Baba-Iaga - donatorul, Ivan - personajul care primeste un dar, aici calul. Aceste elemente se pot transforma independent de celelalte parti ale subiectului basmului, fie prin contact cu mediul inconjurator (vezi consideratiile cu privire la relatia basm-religie, basm-viata cotidiana care anticipeaza specificul metodei genetico-comparative din Radacinile istorice), fie pe cale interna, din resursele basmului.

In Radacinile istorice ale basmului fantastic Propp cauta sa detecteze viata formelor de natura paradigmatica, viata modelelor originare, incercand sa cerceteze basmul in principiul lui generator, dinamic - basmul nefiind altceva decat relatarea desacralizata a ceea ce se petrecea cu tanarul in procesul initierii, alaturi de care sunt prezente motive ce tin de complexul ritualic funerar si de cel al riturilor de succesiune / inscaunare. Basmul ca intreg nu poate fi considerat decat ca suma a tuturor motivelor si functiilor lui si astfel istoria lui, viata sa interna si mobilitatea sa in timp depind direct de evolutia partilor alcatuitoare: de metamorfozarea motivelor, transformarea riturilor (vezi innoirea intelesului ritului de catre basm si cazurile extreme de conversiune a riturilor), a reprezentarilor mitice prezente in basm precum si a sensurilor acestora, decazute: "lucrarea poate fi comparata cu o expeditie de explorare a unor tinuturi inca necunoscute. Marcam zacamintele, alcatuim harti schematice, dar studierea amanuntita a fiecarui zacamant abia urmeaza sa fie intreprinsa de aici inainte. Etapa urmatoare poate fi consacrata studierii detaliate a diferitelor motive si subiecte, de asta data fara a le izola de intreg. In etapa actuala a stiintei noastre este mai important sa studiem conexiunea fenomenelor, decat sa cercetam in amanunt fiecare fenomen de acest fel luat izolat." (V. I. Propp, Radacinile istorice, p. 27)

Astfel Propp raspunde polemicilor si completeaza neajunsurile Morfologiei basmului intr-o carte in care dominanta sintactica este doar implicita, se risipeste in fata unei gramatici a povestirii cu o dominanta semantica.

Radacinile istorice ale basmului fantastic este o carte in care, ca si in demersul antropologic al lui Lévi-Strauss despre structura mitului, succesiunea cronologica se resoarbe intr-o ordine matriciala, atemporala, ("arhaica") chiar daca Propp incearca sa dea repere aproximative actiunilor, personajelor, obiectelor, gesturilor cuprinse in basme ca fiind reminiscente, resemantizari, modificari sau innoiri ale intelesului riturilor si miturilor prin conversiunea actiunilor initiatice, magico-ritualice in acte exemplare ale eroului de basm, ca rasturnari / relativizari ale gestelor primordiale.

Structural, mitul si basmul sunt izomorfe insa ceea ce le deosebeste tine de functia lor sociala. Propp discuta relatia basmului cu ritul si mitul, cu gandirea primitiva dar si cu institutiile sociale ale trecutului, cu formele de relatii sociale care se conserva mascat sub formula estetizata a basmului care devine astfel un fenomen cu caracter suprastructural.

Radacinile istorice ale basmului fantastic este un studiu complementar Morfologiei basmului datorita incercarii de a recupera vitalitatea formelor invariante care, nefiind "formule ale unei ideologii universaliste, ci macro-operatii interpretative" (L. Dolezel), au fost supuse totusi, in mod restrictiv, unui decupaj care le-a ingradit evident semantismul. Sub diferitele nuclee / motive de basm (imbucatatirea corpului, inghitirea sau regurgitarea, dobandirea uneltei nazdravane) sunt luminate elemente ale unor complexe initiatice, reprezentari legate de imaginarul mortii si de riturile funerare; intre cele doua cicluri, initiere - moarte, Propp sesizeaza acel fenomen al asimilarii functionale depistat chiar la nivel structural.

Basmul este redefinit de Propp in studiul sau genetic prin raportare la functia ritualica pe care o avea povestitul in trecut: povestirea reprezenta o parte a ritualului de initiere si asimila in actul performarii ei pe neofit cu eroul intemeietor, cu stramosul mitic ale carui fapte exemplare trebuiau reiterate pentru a putea fi transmise. M. Eliade prezenta aceste povestiri ca mituri de origine. Propp nu este interesat de diferentierea acestor specii narative, insa mai tarziu restabileste distinctiile functionale intre mit si basm, urmarind etapele trecerii de la mit la basm prin "desprinderea de ritual a subiectului si a actului povestirii. Momentul desprinderii de rit constituie inceputul istoriei basmului, in timp ce sincretismul dintre el si rit ii reprezinta preistoria". (V. I. Propp, Radacinile istorice, p. 462) Aceasta este originea basmului fantastic, o naratiune artistica ce poate asocia sensurilor ritualice originare, specifice mitului si sensuri exterioare, estetice ori ceremoniale. De aceea se poate concluziona ca basmele sunt o exteriorizare / degradare prin desacralizare a mitologiilor esentiale, descinzand din ceea ce odinioara erau ceremoniile cultuale de natura ezoterica. Rodica Ilie]

Bibliografie:

L. Dolezel - Poetica occidentala, traditie si progres, Univers, Bucuresti, 1998

V. I. Propp - Morfologia basmului, Univers, Bucuresti, 1970

V. I. Propp - Radacinile istorice ale basmului fantastic, Univers, Bucuresti, 1973

V. I. Propp - "Transformarile basmelor fantastice", in Ce este literatura? Scoala Formala Rusa, Univers, Bucuresti, 1983