Morometii de Marin Preda - rezumat

Morometii

de Marin Preda

Avand ca tema destinul satului romanesc, actiunea romanului "Morometii" este plasata in satul Silistea-Gumesti, a carui experienta devine reprezentativa, conservandu-i-se totusi elementele specifice. Forta epica extraordinara, prin care fapte si personaje capata semnificatii dincolo de un perimetru precizat in timp si spatiu, deriva din incredintarea autorului ca experienta taraneasca are un "caracter universal".

Primul volum pune accentul pe experienta familiei Moromete, fara a omite notarea prefacerilor din intreaga comunitate. Insa raul, care se insinueaza in aceasta lume inchisa in reguli stravechi, pulverizeaza mai intai structura familiei. Fraza de debut numeste forta obiectiva sub a carei influenta se petrec transformarile: timpul care pare sa fie "foarte rabdator" cu oamenii din Campia Dunarii. Viata se scurge intr-adevar fara conflicte mari inainte cu cativa ani de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. Prima parte a romanului nareaza scene memorabile legate de familia Moromete, dar si altele, antologice, fatete cu valoare documentara ale vietii satului. Intoarcerea Morometilor de la camp, reunirea lor in jurul mesei mici si rotunde, dominate de autoritarul Ilie Moromete, discutiile lui cu Balosu, episoadele in care disperatul Jupuitu, venit sa incaseze "foncierea" este amanat la nesfarsit de Moromete sunt numai cateva din evenimentele acestei prime parti.

Iesirea in "lume" a protagonistului, fie ca sta pe stanoaga din fata portii, fie ca porneste undeva spre mijlocul satului sau merge sa puna tara la cale in poiana fierariei lui Iocan, este un adevarat spectacol. Lumea contemplata cu voluptate de Moromete este observata in toate dimensiunile ei, mai ales cel comic, fiind reperat neintarziat de inteligenta personajului. Observatiile sunt prelucrate apoi si impartasite cu un umor inconfundabil prietenilor.

Dupa episodul fugii Polinei cu Birica, evenimentele se precipita. Preocupat de rezolvarea problemelor ivite in sanul familiei, la care se mai adaugase una - dorinta arzatoare a mezinului Niculae de a merge la scoala -, Moromete se confrunta cu situatia din a face din productia sa o marfa. Puterea banului se face astfel simtita cu violenta in aceasta asezare patriarhala. Iluzia lui Moromete ca el, cu mica lui proprietate si cu copiii lui, poate trai linistit se spulbera. Disensiunile familiale se adancesc. Baietii cei mari, sfatuiti de Guica, sora lui Moromete, pun la cale o brutala separare a bunurilor si fuga la oras. Sperand ca va preveni revolta, Moromete afiseaza o atitudine concilianta. Insa nemultumirile acumulate, parca fara stirea lui, de membrii familiei, anuleaza aceasta pornire. Disperat, trece la masuri drastice: ii bate cu parul pe Paraschiv si pe Nila, pe care nu-i poate obliga sa ramana niste tarani adevarati. Acestia fug cu caii din grajd, cu toti banii ti cu alte lucruri gasite in lada. Fuga lor il obliga pe Moromete sa vanda din pamant, pentru a-si plati datoriile si a-l trimite pe Niculae la scoala, adica exact ceea ce luptase toata viata sa nu faca. Ii vinde lui Balosu mai mult de jumatate din pamant, plus locul din spatele casei, cu aceeasi nepasare cu care-i vandu-se salcamul. Nepasarea este insa aparenta. Seninatatea sa se transforma in apatie, nu va mai raspunde cu multe cuvinte la salut, nici nu va mai povesti; din Moromete cel de pana in acest moment n-a mai ramas decat capul lui de huma arsa, facut candva de Din Vasilescu. Declinul gospodariei se accelereaza in urmatorii ani, iar Moromete, intra intr-o perioada de tacere din care va fi scos doar de "marile zguduiri" ce prevestesc cel de-al doilea razboi mondial:"timpul nu mai avea rabdare".

In cel de-al doilea volum, autorul pastreaza personajele principale, carora le adauga altele noi. Deosebite intr-o anumita masura ca problematica si modalitate, cele doua volume nu sunt receptate totusi ca doua romane distincte. Accentul se muta acum de pe scena satului traditional pe cea a unui sat nou, confruntat cu o istorie violenta. Doua sunt momentele istorice care marcheaza viata satului: reforma agrara din 1945 si transformarea "socialista" a agriculturii dupa 1949, fenomen abuziv care zdruncina din temelii satul romanesc. Asadar, Moromete nu mai sta in centrul actiunii acestui volum, conflictul dintre el si fiii lui alunecand intr-un plan secundar.

In primele capitole este rezolvata problema Moromete, care trebuie sa treaca acum in umbra din ratiuni dictate de noua problematica. Moromete, desi isi reface averea, arata o noua fata, luand hotarari care il coboara in ochii familiei: ii interzice lui Niculae sa mai mearga la scoala, amana perpetuu trecerea casei si a pamantului pe numele Catrinei, dar merge la Bucuresti, la fiii sai, sa le propuna intoarcerea acasa. Pentru a-i atrage, le promite ca vor primi totul, iar el cu Catrina se va retrage intr-o cosmelie pe care ar fi ridicat-o langa casa. Clocotind de ura, Catrina il paraseste si se duce sa locuiasca la fiica ei din prima casatorie.

Nici in ochii satului nu mai este acelasi. De altfel, vechii lui prieteni ori au murit, ori l-au parasit. Cei noi, Matei Dimir, Giugudel, Matei Cismaru, Costache al Joachii, nu se ridica la nivelul glumelor lui inteligente. In schimb, satul este inundat de figuri noi: notarul, Zdroncan, Bila, Ouabei, Adam Fantana si altii. Se face politica noua, taranii asistand stupefiati la acest fenomen amenintator al aparitiei unui numar mare de necunoscuti, ca dintr-o "groapa fara fund".

Cand totul intra in umbra, apare ca erou activ Niculae Moromete. Increzator intr-o noua ordine, va deveni activist, cautand sa inteleaga din interior sensul evenimentelor. Curand, realizeaza ca este prizonierul unui vartej depersonalizant. Distrugerea individualitatii este relatata pe o scara larga, cuprinzand toate consecintele ei dramatice. Cea mai dura este disparitia clasei taranesti. Moromete se retrage in rezolvarea conflictului cu fiii, urmarind insa atent toate aceste schimburi si exprimandu-si extraordinarele intuitii doar in discutiile polemice avute cu Niculae. Maretia lui Ilie Moromete este sintetizata in propriile lui cuvinte rostite pe patul de moarte: Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!

In ultimele capitole Moromete dispare definitiv ca personaj, totul se petrece acum in afara constiintei sale care nu mai vrea sa aiba de-a face cu aceasta lume.