Nucleul nuvelei SARMANUL DIONIS
Nucleul
nuvelei l-a format un scurt fragment, intitulat Umbra mea, publicat de
George Calinescu in "Adevarul literar si artistic" din
1932. Pentru realizare nuvelei Sarmanul
Dionis, Eminescu a scris mai intai acest fragment, pe care pana la
urma l-a integrat in opera, desigur numai dupaunele
modificari. Astfel am putea afirma, ca Umbra mea a fost o "schita",
o "ebosa" ,
care a fost corectata si definivata in cuprinsul nuvelei Sarmanul
Dionis. Fragmentul este o prezentare a calatoriei lunii, centrul
de greutate al nuvelei, relatata totul la persoana I, acesta fiind la urma
urmei una din personajele nuvelei. Celalalt personaj este una
feminina, Onde, nume de rezonanta mitologica nordica,
care ne reaminteste de mitul "ondinelor", care sunt divinitati
tutelare ale apelor. In Sarmanul Dionis, Onde intruchipeaza
idealul feminine al poetului, femeia blonda, cu ochii albastrii, aici
fiind prezentata ca o frumusete angelica, sferica,
vaporoasa. Cuplul povestitor-Onde din Umbra mea este acelasi
ca Dionis-Maria din Sarmanul Dionis. Calatoria in
luna este de fapt, ca si in Sarmanul Dionis, ritualul
despartirii de umbra, acesta fiind posibila printr-un act
de magie, aici despartirea de umbra producandu-se printr-un "transfer"
de vesnicie. Dialogul cu umbra are loc dupa ce povestitorul
consulta cateva carti vechi, de magie si occultism, in
cadru nocturn, desigur, care il indeamna la reverie si visare. "Ruptura"
se produce chiar la inceput, dialogul cu umbra, la lumina crepusculara a
lampii fiind mai degraba un "pact", care confinteste
transferul. Personajul imprumuta trasatura vesnica a
"umbrei", devenind in acest fel el insusi umbra, in timp ce umbra
capata atributele efermitatii, ale vremerniciei
corporalitatii. Tema despartirii umbrei este
imbogatit de Eminescu cu cateva semnificatii noi. In opera Avatar,
de Th. Gautier, intalnim idea de transfer. Aici povestitorul isi lasa
umbra acasa in locul lui si porneste spre casa iubitei, care
este supus aceluiasi act magic, aceluiasi transfer de vesnicie.
Eroul isi invita iubita in luna, sarutarea acesteia
umplund-ul "de geniu si de putere creatoare".
Cuplul de indragostiti face cunottinsa cu starea de
imponderabilitate si de levitatie, in timp ce calatoria pe
luna dureaza cat o "sarutare lunga". Acest episod
este prezent in opera eminesciana cu cateva nuante diferite cu cel
din Sarmanul Dionis. Dupa ce isi lasa iubita pe
malul unui lac "verde si stralucit", eroul se intoarce pe
pamant, isi vrajeste umbra si il baga intr-o
nuca, pe care o transforma intr-un margaritar stropit cu aur, si il arunca in
fundul unei mari. Cu aceasta manifestare nuvela devine basm. Ceea ce
predomina in toata opera este mitico-magicul, deoarece avem de a face
cu o suita
de acte magice, ce se desfasoara in lant, ca si in
basme.
Urmeaza o serie de
meditatii, prezenteta amanuntit, despre relativismul
spatiului si timpului, in stil schopenhauerian, despre "raul
uman". Acesta este o explicatie faptului, ca peisajul selenar, cu o
natura luxurianta si edenica, este mai sumara si
mai conventionata, decat in Sarmanul Dionis. Cadrul edenic, in care cei
indragostiti sunt cuprinsi de un "amor pasnic", o
reprezinta dumbravile imbalsamate si umbroase, izvoare
care plang, privighetorii cu "glas de argint", care umplu aerul cu "note
divine", lacuri cu "apa de aur". In acest cadru ei nu au nici
o "dorinta neverina".
In acest vis, eroii plutesc printer ingeri blonzi, cu ochi albastrii, intre portaluri cu stalpi
inalti "de aur".
O singura poarta este inchisa, pe care n-au trecut-o
niciodata. Deasupra acestuia se afla un triunghi, cu un ochi de foc,
peste care sta scris un proverb cu litere strambe, arabe. Acest luc nu
este altceva, decat "doma lui Dumnezeu", proverbul ascunzand o enigma,
inaccesibila chiar si pentru fiintele divine. Ori de cate ori
este trezit povestitorul, experienta paradisiaca trebuie sa o
ieie de la capat. Astfel se incheie fragmentul Umbra mea.
