 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
PROBLEME TEORETICE PRIVIND PERSONAJUL LITERAR
A. PERSONAJUL LITERAR
Cuvantul , , personaj provine din francezul , , personnaj'', derivat la randul lui din limba latina de la , , persona , care inseamna , , rol", , , masca'', , , actor'' sau deschizatura care se facea in masca actorilor din antichitate, prin care ieseau cuvintele acestora, in timpul cat jucau pe scena.
Personajele apar in operele cele mai vechi, incepand cu , , Epopea lui Gilgames'', ''Mahab Harata'', ''Ramayana'', continuand si astazi sa fie de o importanta vitala pentru roman, cum afirma Nicolae Breban :, , Cred ca problema personajului ramane inca problema numarul 1 a romanului modern.Nu atat personajul ca support al descrierii, ci ca purtator de simbol.''1)
Personajele intruchipeaza si reprezinta o multitudine de chipuri umane si sunt concepute in raporturi cu alte personaje, medii sociale, intrigi, conceptii de viata, atmosfera, etc.fiind in acelasi timp si purtatoare ale unui simbol.Eugen Barbu nu crede ''ca exista roman fara erou.El poate sa poarte un numar, sa n-aiba propriu-zis un nume, cum se si intampla in unele cazuri, dar obligatoriu trebuie sa traiasca, sa aiba viata, sa sufere o mutatie, sa intre intr-un fel in carte si sa iasa altfel''.2) Asadar intr-o opera literara, personajele au o importanta primordiala si ocupa locul central.
Se pot face clasificari diferite ale personajelor dupa anumite considerente :istorice, fantastice, alegorice, principale, secundare, pozitive, negative, etc.
1)Aurel Sasu si Mariana Vartic, ''Romanul romanesc in interviuri'', Bucuresti, 1985, Editura Minerva, p.432.
2)I b i d e m, p.171
3)Al.Sandulescu si colaboratorii, Dictionar de termeni literari, Bucuresti, Editura Academiei, 1976, p.328.
Curentele literare au anumite tipuri de personaje , care se diferentiaza.Semnificatia acestei categorii literare s-a schimbat de multe ori in timpul istoriei literare.Personajul totusi, indiferent de timp si de loc, s-a raportat la conditia umana, pornind de la prototipuri reale.Chiar obiectele cu o semnificatie deosebita, simbolica uneori, pot fi personaje literare, avand de multe ori posibilitati sugestive.''Personaj pote fi considerat si un obiect (vezi nuvela ''Nasul''de Gogol, ''O scrisoare pierduta'' de I.L.Caragiale, etc.)'' 1)
Prin personaj se obiectiveaza insusi autorul, care are aceasta posibilitate de a se transpune in mai multe fiinte deodata, adeseori contradictorii.Iata ce spune acest sens Victoria Wolf :Eu sunt douazeci de oameni in acelasi timp.'' 2) Scriitorul are puterea aceasta ''auctoriala'', aproape magica, de a se metamorfoza, multiplicandu-se in ipostaze total diferite.Lucian Raicu sesizeaza si el acea ''capacitate, eminamente shakesperiana, a aristului de geniu, de a trai cu egala intensitate, succesiv si alternativ, in toate personajele sale si de a le legitima pana la capat punctul de vedere''. 3)
In geneza personajelor ''autorul combina, in dozaj diferite, tipuri literare mostenite, persoane concrete pe care le-a observat spiritul sau.'' 4) Creatorul, mai ales cel de geniu, este un om foarte complex, acuzat de psihanaliza de ''nevroza'', cu aptitudini deosebite si capacitati neobisnuite.Prin opera el isi deconspira multle sale fatete interioare, contradictorii, care sunt refulate in subconstient si de care nici nu este constient.Personajele din ''Luceafarul''sant de fapt identitati diferite ale lei Eminescu, prin care se vede fiinta lui complexa.Goethe transpare evident, cu toate istazele sale, caci ''Faust, Mafisto, Werther si Wilhelm Meister sunt cu totii'', cum spune un psiholog, proiectarile in literatura ale diferitelor asecte ale firii lui Goethe.Cei patru frati Karamazov reprezinta fiecare unele aspecte ale lui Dostoievski.'' 1)
1)Al.Sandulescu si colaboratorii, ;;Dictionar de termenui literari'', Bucuresti, Editura Academiei, 1976, p.329.
2)Virginia Woolf, ''Jurnalul unei sciitOARE'', Bucuresti, Editura Univers, 1980, p.46.
3)Lucian Raicu, ''Refectii asupra spiritului creator'', Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979, p.201
4)Rene Wellek si Austin Warren, ''Teoria literaturii'', E.P.L.U., Bucuresti, 1967, p.127
B. INDEPENDENTA PERSONAJULUI
Odata creat, personajul are o logica intrinseca si isi castiga o independenta totala, fata de creatorul sau.El numai asculta uneori de intentiile initiale ale autorului sau, care ii harazise alta soarta si poate sa o ia pe alta cale proprie.Planul initial al lui Puskiu nu era, ca Tatiana sa-l refuze pe Oneghin.In ''Invierea'', Tolstoi intentiona sa o casatoreasca pe Katiusa Maslova cu Nehliudov.Logica personajului contrazice intentiile si preferintele autorului.Dickens este cunoscut pentru finalurile optimiste, dar in ''Magazinul de antichitati'', impotriva dorintei si vointei sale, a trebuit s-o lase sa moara pe micuta Nel.In confesiunile sale, Hortensia Papadat-Bengescu arata clar, modul cum personajele sale s-au dezvoltat, dupa o logica proprie, fara ca scriitoarea sa fi stiut precis, incotro se indreapta si cum vor evolua.
C. CLASIFICAREA PERSONAJULUI
Este dificil de clasificat personajele, pentru ca ele, ca si personajele reale, sunt unicate iar in acelasi timp, au trasaturi comune, specifice intregii umanitati.Acelasi personaj poate aparea ca are mai multe caractere specifice, daca este privit din unghiuri de vedere diferite.
Personajele, care sunt ipoteze ale unor conventii, includ in strucura lor logica mesaje, intentii directe sau indirecte, concepte filozofice, viziunii asupra lumii, idei noi, vrand sa demonstreze ceva si sa convinga.
Definirea sa este specifica, pentru ca ''personajul poate fi definit in relatie si ca relatie , ca simbol in conventie, ca realitate punctuala, ca termen dintr-o relatie pe care o defineste si pe baza careia se defineste.'' 1)
1)Rene Wellek, Austin Warren, ''Teoria literaturii', E.P.L.U., Bucuresti, 1967, p.127.
Exista un personaj principal, in viziunea caruia, celelalte personaje sunt obiecte de relatie, analiza suu disputa.Locul pe care personajul il ocupa in opera, are o mare insemnatate, la fel ca si raportul lui cu alte personaje sau lucruri, in care atitudinea sa poate sa se schimbe radical sau sa ramana constanta.
Personajul poate gandi pentru cititor iar cititorul se substituie pana la identificare, incat romanul devine monologul scriitorului, alias cititorului, Iar celelalte personaje sunt vazute prin acesta prisma, ca niste obiecte ce vorbesc si actioneaza.In acest caz exista punctul de vedere si evaluare dintr-un anumit unghi.Cititorul se suprapune personajului principal si autorului si vede lumea cartii prin ochii lor, fiind influentat de optica lor, pe care o adopta.Personajele episodice sunt aproape incognoscibile, Fiind liante care fac unele servicii, cerute de circumstantele operei.
Romanul redus la o schema elemantara isi scoate arena textului protagonistul, antagonistul si obiectul sau ideea disputata iar intre ei se interpun mediatorul si
executorul.Obiectul disputat poate fi mostenirea, femeia iubita, o idee, etc.iar meditatorul , prietenul sau apropiatul comun al rivalilor.Apoi se interpune sfatuitorul, care-i confesor, mentor, confident, etc.si influenteaza in bine sau in rau, personajele principale, care apeleaza apoi la ucigas, executor, popor pentru indeplinirea deciziilor.Acestea sunt instrumentele oarbe, docile, care executa ordinele primite, fara discernamant ori sentimente.
Personajele pot fi categorisite dupa caracter, temperament, traditie, individualitate, pozitie sociala, formatie politica suu religioasa, profesiune, nationalitate, etc.Iata cateva tipologii posibile :
Caractere tipologice : parvenitul , avarul, fanaticul, etc.
Temperamente : introvertitul, extravertitul, anxiosul, etc.
Personaje traditionale : Pcala, Nastratin Hogea, Arlechin, etc.
Marian Popa, ''Homa Fictus'', E.P.L., Bucuresti, 1968, p.11
Individualizate : Hamlet, Faust, Tartuffe, Odiseu, etc.
Dupa starea sociala:saracul, bogatul, etc.
Dupa formatia politicda :comunistul, liberalul, fascistul, etc.
Dupa convingerea religioasa :crestinul, musulmanul, etc
Dupa profesiune :subreta, scutierul, curtezana, etc.
Intentia scriitorului transpare, prin felul cum sunt concepute aceste personaje , care pot fi :serioase, ridicole, respingatoare, simpatice, comice, tragice, extravagante, cosmopolite, paradoxale, etc.1)
Epoca, cultura, temperamentul, caracterul, inclinatiile, orientarea politica si gustul scriitorului contribuie la geneza personajului si conturarea stilului sau personal.In ''Omul fara insusiri', Robert Muzil probeaza o cultura enciclopedica, pe cand la Augustin Buzura se vede formatia medicala, in speta psihologica.La Sadoveanu transpare pasiunea pentru vanatoare si pescuit, iar la Camil Petrescu se cunoaste pregatirea filozofica.
D. OBIECTIVIZAREA PERSONAJULUI
Genurile literare se diferentiaza si prin modul cum prezinta omul.fiecare gen are posibilitati specifice, dar si limite insa isi cauta compensatii prin natura proprie.Cele mai mari posibilitati in acest sens le are epicul, care surprinde personajul din unghiuri diferite, atat interior cat si exterior.Genul dramatic este limitat la scena, dar este ajutat la indicatiile regizorale.In lirica si in drama, intensitatea afectiva, compenseaza posibilitatile restranse de a infatisa personajul.In lirica obiectiva, cum este ''La oglinda'' de George Cosbuc , personajul este mult mai bine conturat.Poetul contureaza un personaj asemanator celui epic , care face unele contestari despre propria persoana, intr-un fel de monolog
interior.In genul epic se gasesc cele mai mari posibilitati de realizare obiectiva a personajului.
Personajele literare au o logica proprie si o unitate de caracter, fiind consecvente cu ele insele.Prin acesta ele se diferentiaza de alte personaje, participa in mod plauzibil la declansarea intrigii.Prin obiectivizare, autorul demonstreaza capacitatea sa creatoare, de a da naster unor fiinte capabile ''sa traiasca pe picioare proprii'', avnd suficienta independenta si un caracter bine conturat.
Vezi si Marian Popa, ''Homa Fictus'', E.P.L., Bucuresti, 1968.
Orice actiune, gest, replica sau comportare pare normala si fireasca, pentru ca este in concordanta cu unitatea personajului.El se comporta dupa timpul istoric, ambianta in care traieste , cultura pe care o are s filozofia de viata pe care o practica.Numai creatorii minori intervin in opera , in mod flagrant si indiscret, pentru a-si explica personajele, care ar sucomba fara aceste proptele artificiale.Aceste interventii contrazic uneori in mod frapant, logica normala a personajului, iar lectorul sesizeza artificiul.Constantin Aricescu , unul din primii nostri romancieri, a combatut celibatul calugaresc in romanul ''Sora Agapia'', fiind influentat de iluministii francezi.Schimbul de scrisori intre cele doua calugarite , ij care sunt utilizate citate din scriitori si filozofi celebri, pentru a se combate anomalia celibatului , suna fals, pentru ca ele nu puteau avea asemenea cultura erudita , care este de fapt a autorului.Exista deci o inadvertenta , intre cultura modesta a celor doua calugarite si eruditia etalata ostentativ, dar in mod incompatibil.
E. CATEGORIILE PERSONAJULUI
Pana in secolul XX, ilustrarea caracterelor era o chezasie a succesului literar :'' La base de la bonne est la penture des caracteres et rien d'autre'' 1) spune Arnold Bennett.
In epocile anterioare notiunea de personaj era bine conturata, existand diferite optiuni , delimitari si caracteristici specifice diferitelor curente literare.Uneori existau pareri aproape complet diferite asupra personajului care era vazut in antiteza fata de curentul anterior, cum este cazul in clasicism si romantism, lucru ce a fost demonstrat magistral de George Calinescu in studiul ''Clasicism, romantism, baroc''. 2)
Oswald Ducrot, Tzvetan Todorov, ''Dictionnaire encyclopedique des scriences du langage', Paris, Editions du Seuil, 1972, p.286.
G.Calinescu, ''Principii de estetica'', E.P.L., Bucuresti, 1968, p.343.
In opera moderna, categoria personajului a devenit tot mai obscura, datorita faptului ca scriitorii, criticii si teoriticienii dau insuficienta atentie acestei notiuni, ca o reactie
fata de trecut , cand se acorda o importanta de prim ordin personajului, cat si faptul ca, in aceasta notiune sunt implicate mai multe categorii contradictorii : , , Romanul romanesc a renuntat, cu unele exceptii, la o tipologie reprezentativa.Putini eroi literari memorabili au aparut in ultimul deceniu.Numai prozatorii care se tin inca de vechile modele epice isi mai dau silinta sa creeze personaje exceptionale.''1)
Personajul literar implica foarte multe categorii diferite, uneori contradictorii la care participa autorul, evident nereducindu-se insa , la nici una dintre ele in mod special.
F. PERSONAJ SI PERSOANA
Cititorii neavizati confunda personajele literare, fictive, cu personajele vii, reale, aceasta fiindca de multe ori se ignoreaza faptul ca opera artistica este in fond fictiune iar personajele sunt rodul simtirii si imaginatiei autorului, care stind la masa de scris isi traieste intr-adevar , pe rind sau concomitent, toti eroii creatiei sale caci , , scriitorul cunoaste scriind, in chiar actul de a scrie, observindu-se in timp ce scrie.Aici, la masa de scris el isi simte puterea si slabiciunea, disperarea si bucuria scrisului, aici se simte pe rind print si cersetor, rege si ocnas, barbat si femeie, copil si batrin, plin si gol, impostor si martir, erou si las. 2)
Totusi au fost eseisti, care s-au hazardat sa scrie din propria lor imaginatie, fara argumente, viata unor eroi literari care nu reiasea nici macar din opera unde aparea personajul.
Eugen Simion, ''Sfidarea retorici'', Editura Cartea Romaneasca, 1985, p.295.
Lucian Raicu, ''Reflectii asupra spiritului creator'', Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979, p.216.
S-a ajuns pana acolo, incat s-a scris o biografie partiala, absolut nefondata, a lui Hamlet, care nu are acoperire documentara.(''Que faisait Hamlet pendant ses annees d'etudes'') 1)
Se ignoreaza in od constient sau deliberat ca personajul literar este de fapt o ''fantoma'', apartinand lingvisticii, creat cu ajutorul cuvintelor si existand numai in lumea cartilor, pentru ca ''il n'existe pas en dehors des mots, qu'il est un etre de papiers''. 2)
Desigur ca personajele nu formeaza o lume rupta brutal si total de lumea reala.Existenta lor este conditionata de acele prototipuri, Existente in diversitatea speciei umane in care putem gasi geneza personajelor literare.Scriitorul a sesizat cu subtilitate si perspicacitate, gesturi, cuvinte, actiuni, conformatii ale unor persoane vii , care pentru altii, fara comprehensiune si capacitate de intuitie , treceau neobservate.Unele gesturi paradoxale ii socheaza sensibilitatea , il contrariaza, generand nucleul unei drame.Intre prototipul generator si scriitor, pot exista chiar si ''afinitati elective''sau identificari de aspiratii dupa cum remarca Lucian Raicu : 'Taranul sarutand pamantul , imagine surprinsa in adolescenta , la hotarul satului Prislop, s-a asociat cu elanurile inca nerealizate ale tanarului Rebreanu.'' 3)
Incepand mai ales cu Sainte Beuve, multi critici au legat opera scriitorului de biografia sa particulara si au cautat argumente plauzibile pentru a demonstra acest fapt.Autorul devine identic cu personajele sale :''Artistul traieste aici in opera sa .Ii realizeaza continutul.Se cufunda in forme, in personaje, in roluri.'' 4)
Creatia dezvaluie trairi ascunse, stari si continuturi mascate, legaturi intre semnificatii ramase obscure :''Opera literara constituie expresia necesitatilor inconstiente existente hic et nunc si , astfel, actualizarea incontientului personal al autorului.. ''5)
1) Oswald Ducrot, Tzvetan Todorov, ''Dictionnaire encyclopedique des scrienves du langague'', Paris, Editions du Seuil, 1972, p.286
2)I b i d e m , p.286
Lucian Raicu , ''Liviu Rebreanu'', Bucuresti, E.P.L., 1967
Henri Delacroix, ''Psihologia artei'', Bucuresti, Editura Meridiane, 1983, p.159
Norbert Groeben, ''Psihologia literaturii'', Bucuresti, Editura Univers, 1978, p.150-151
Altii, din contra au pledat si demonstrat incompatibilitatea dintre creator si anumite personaje.Exista suficiente lucrari de prestigiu si autori de notarietate incontestabila, care demonstreaza pareri pro si contra, si care sunt la fel de convingatori.In celebra lor carte intitulata ''Teoria Literaturii'', Wellek si Warren afirma urmatoarele :''Autorilor nu li se pot atribui ideile, sentimentele, pererile, virtutile si viciile eroilor lor . Relatia dintre viata particulara si opera, nu este o simpla relatie de la cauza la efect''. 1)
Niciun scriitor mare nu poate scrie opere durabile, de valoare recunoscuta, daca nu are o bogata cultura si ami ales experienta vietii.Cunoasterea oamenilor si a lumii, in toate
ipostazele ei vizibile si chiar impenetrabile, constituie un material nepretuit pentru scriitor, care il va valorifica in mod creator , in opera sa.Dar faptele si oamenii, luate din viata cotidiana, nu vor trece direct in opera.Aceste persoane, evenimente, experiente, trairi, pareri, vor fi filtrate prin inima si sufletul scriitorului, vor suferi o metamorfoza si or renaste din nou, sub puterea sufletului demiurgic al creatotului, fiint aproape de necunoscut, ridicandu-se de la personal si particular, la o semnificatie universala.''Chiar si atunci cand o opera literara contine elemente ce pot fi in mod sigur identificate ca biografice, in opera respectiva, aceste elemente subt rearanjate si transformate in asa fel, incat isi pierd intregul inteles specific personal, devenid pur si simplu material uman concret, elemente integrate ale unei opere.'' 2)
Rene Wellek, Austin Warren, ''Teoria literaraturii''Bucuresti, E.P.L.U., 1967, P.110
2)I b I d e m, p.112
Daca unii cercetatori s-ar ghida dupa opera, ar putea intui in mod fals, ca scriitorul a practicat orice profesiune, a trait toate circumstantele, chiar si cele mai penibile ale eroilor sai.Sunt pareri care sustin in mod eronat ca ''o femeie n-ar fi putut scrie <La rascruce de vanturi> si ca adevaratul autor al romanului trebuie sa fi fost fratele lui Emily, Patrick.Acesta este tipul de argument , care i-a facut pe unii sa sustina ca Shakespeare trebuie sa fi vizitat Italia, sa fi fost avocat, soldat, profesor, agricultor.Tuturor acestora , Ellen Terry, le-a dat un raspuns zdrobitor, aratand ca dupa celeasi critici, Shakespeare trebuie sa fi fost femeie.''
Scriitorul de cele mai multe ori, a imaginat aceste scene si trairi, nu pentru pitorescul si ineditul lor, cat mai cu seama pentru a explica un anumit tip de caracter.Actiunile, gesturile, trairile interioare, actele si hotararile, vorbele si in general faptele personajelor sunt inventate pentru a justifica personalitatea, caracterul si tipologia eroilor.
Autorul nu pate si nu este logic sa fie acuzat pentru toate apucaturile, de multe ori aberante si ilogice ale personajelor sale.El este un fel de constiinta polivalenta comprehensibila , autoatevazatoare, asemeni lui Argus, un veritabil ''om invizibil'', care patrunde dincolo de aparenta personajului, dandu-i masca jos pentru a-i arata identitatea.Ochiul perspicace al creatorului sparge iluzia ca si pentru ''Diavolul schiop''al lui Lesage.Scriitorul patrunde in labirintul sufletului eroului sau si incearca sa-i reveleze misterul dintr-un gest inaparent , descifreaza ''panza de paianjen'', deschide portile de mister al insolitului, sondeaza abisurile inconstientului si exprima inefabilul.
1)Rene Wellek, Austin Warren, ''Teoria literaturii", Bucuresti, E.P.L.U., 1967, P.113
G. AUTOMISTIFICAREA PRIN PERSONAJ
Exista si cazuri can scriitorul exprima prin opera sa visul si idealul sau, ceea ce ar fi putut sa devina , dar nu a reusit.Este un fel de compensatie si realizare a unui eu potential posibil, irealizabil concreat, din diferite motive.Deci autorul inventeaza un alter-ego posibil, visat ca o realizare fictiva, dorita, refulata apoi in subconstient si defulata prin opera.
Uneori scriitorul se automistifica, fuge din fata realitatii, nu vrea sa fire cunoscut si isi pune masca prin personajele sale :''Opera literara intruchipeaza mai degraba visul scriitorului decat viata lui reala, sau este o masca, un anti-eu, indaratul carora se ascunde personalitatea lui adevarata , sau reprezinta imaginea vietii din care autorul vrea sa evadeze.'' 1)
Asadar scriitorul este cateodata nemultumit de propria sa persoana, de viata lui sociala si particulara si vrea sa evadeze in personajele sale care sunt create dupa prototipul ideal al conceptiei sale si nu dupa comportamentul sau, care poate fi detestabil.Ceea ce unii scriitori nu au voie sa comita, comit in schimb personajele lor ca un fel de defulare : '' La anumiti artisti personajele se grabesc in masa sa savarseasca tot ceea ce moralitatea sau destinul lor ii impiedica sa ccomita.La unii arta este o compensarie pentru deceptiile existente, un mod de a-si oferui ceea ce le lopseste. ''2) Autorul isi pledeaza propriul sau ideal intangibil sau se ascunde fiindu-i penibil sa-si arate carentele umane.
Exista mai multe posibilitati de a intelege autorul si personajele sale si nu poate fi decretata o singura parere, in acest teren disputabil.De la caz la caz se pot constata diferente flagrante.La Ion Creanga personajele sunt evident reale, iar la Sadoveanu, in romanele istorice exista si personaje care au existat in realitate, alaturi de personaje fictive.Nu intamplator Flubert afirma cu dezinvoltura : ''Madam Bovary c'est moi. ''Si aici exista posibilitatea unor interpretari psihanalitice.
Dupa unii autori notorii, personajul literar, opera in sine, n-arelegatura cu realitatea : "Intreaga conceptie potrivit careia arta n-ar repreznta decat auto expresie, decat o transcriere a sentimentelor si experientelor personale , este demonstrabil falsa ! '' 3)
Interpretand memoriile, marturisirile si interviurile unor scriitori, deducem, din contra, ca personajele au identitate in lumea reala si ca ele beneficiaza prin binevointa saulipsa de putere demiurgica a autorului, de posibilitatea de a trece din lumea fenomenala in opera de arta, devenind uneori mai viabile chiar decat au fost in realitate lor empirica, ori vor fi lipsite de viata ca niste amnechine pentru ca totul depine de talentul creatorului.
1)Rene Wellek, Austin Warren, ''Teoria literaturii '', Bucuresti, E.P.L.U., 1967, p.113
Henri Delocroix, ''Psihologia artei'', Bucuresti, Editura Meridiane, 1983, p.1590
3)Rene Wellek, Austin Werren, ''Teoria
literaturii'', Bucuresti, E.P.L.U., 1967, P.112.
In memorii sau interviurii vom gasi destule marturisiri despre originea absolut reala a unor personaje care isi au sorgintea in multitudinea persoanelor de pe strada dau din ambianta creatorului.In cele doua volume intitulate ''Romanul romanesc in interviuri", avem 72 de confesiuni autobiografice prin care autorii isi deconspireaza personajele si afirma cu suficienta sinceritate , ca aceste creaturi fictive sunt niste transpuneri ale unor identitati absolut reale, cunoscute de autori prin experienta lor de viata.Ita ce afirma Dana Dumitriu in acest sens : ''In toate eroinele mele ma recunosc, de la cele din nuvele, la cele din <Intarcerea lui Pascal>, unde in ironie am pus uneea din ele numele Ema, pentru a-mi fi mai usor sa spun :Emma, c'est moi.Chiar si in eroii mei ma cunosc.Dea ltfel, nu exista autor, care sa scape de propriul sau chip, in desenarea altora.'' 1)
Este evident ca si in alte arte transpare eul creatorului, in mod constient sau inconstient.S-a observat ca in toate portretele lui Rembrandt, dupa diferite modele, transpare in mod indubitabil insusi portretul lui Rembrandt.Parerile despre personaj oscileaza dupa autoritatea si competenta demonstrativa a celor care aduc argumente cat de cat discutabile sau invulnerabile, in disputa.
Eugen Simion, unul dintre criticii contemporani de prestigiu , credibil si bine docunmentat afirma :''Apoi am constatat ca , sub o forma sau alta, autorul revine in text, ca intre omul care scrie si omul care traieste nu-i chiar o prapastie de netrecut.'' 2)
Nu se poate demonstra ca intre opera literara si realitate, intre personaje si persoane ar fi o prapastie de netrecut, o ruptura sau un zid impenetrabil.La aceeasi ideea ajung chiar si cei ami mari cercetatori. : ''Cependant, refuser toute relations entre personnage et personne serait absurde :les personnages representent des persones, selon des modelites propres a la fiction.'' 3)
Aurel Sasu, Mariana Vartic, ''Romanul romanesc in interviuri'', Bucuresti, Editura Minerva, 1985, p.874
Eugen Simion , ''Intoarcera autorului'', Bucuresti, Editura Cartea Romanesca, 1981, p.5
Oawalt Ducrot, Tzevetan Todorov, op.cit., p.286.
Cele doua opinii devergente nu trebui absolutizate , ambele pot fi valabile insa in anumite circumstante.Sunt anumiti scriitori la care se pot aplica dupa caz, una sau alta dintre cele doua pareri.Cititorul isi gaaseste afinitati cu unele personaje, isi descopera aspecte inedite ale sufletului sau , se autocunoaste mai bine, are revelatii care i-ar fi ramas incognoscibile fara cunoasterea artei :''Daca scuratm, ar rezulta ca, prin intermediul reactiilor eroilor si ale autorului, cititorul ajunge sa se cunoasca prin lectura artistica a romanului pe sine insusi mai bine, mai nuantat, mai adanc decat inainte. '' 1)
H. CONTAMINAREA SCRIITORULUI DE CARTE PERSONAJ
Personalitatea unor eroi literari este ata de puternica si seducatoare, incat creatorii lor incep sa imite aceste personaje : ''E vorba de contaminare a naratorului de catre personajul sau, de la care imprumuta o optica si un tip de expresivitate verbala.'' 2).Iata ce marturiseste Italo Sveto in ''Scrisori'' : ''Cand eram lasat singur cautam sa mja conving singur ca sunt eu insumi Zeno.Mergeam ca el, fumam ca el si alungam in trecutul meu toate aventurile lui, care pot semana cu ale mele numai fiindca evocarea unor aventuri proprii este o reconstructie, ce devine usor o constructie intru totul nou, atunci cand reusesti sa o situezi intr-o atmosfera noua. '' 3).Aici imitarea eroului este facuta intentionat, cu un real folos pentru creatie caci aventurile proprii situate intr-o noua atmosfera devun constructie romaneasca.Acelasi fenomen al mirari eroilor constat Ion Balu la Marin Preda :''Imaginandu-l pe Ilie Moromete, Marin Preda se lasa sedus de personalitatea lui, contemplandu-si eroii, Marin Preda incepea sa-i imite . '' 4)
Marcel Breazu, ''Dialoguri despre artta'', Bucuresti, Editura Politica, 1970, p.74.
N.Manolescu, ''Arca lui Noe, Bucuresti, Editura Minerva, vol. I , 1980, p.293.
Italo Sveto, ''Scrisori'', Bucuresti, Editura Univers, 1986, p.434
Ion Balu, ''Marin Preda'', Bucuresti, Editura Albatros, p.42
I. PERSONAJ SI VIZIUNE
Au fost preconizate idei aproximative despre personaj, ca ar reperezenta viziunea sau punctul de vedere al autorului asupra lumii.Scriitorul are desigur o viziune originala asupra lumii , pe care o obiectiveaza prin acesti ''pioni'' ai sai, care-i pledeaza punctul de vedere .Chiar si personajele antitetice, prin replicile lor, scot in evidenta punctul de vedere al personajelor simbol, care transmit mesajul scriitorului.Disputa poate fi subtila, sugestiva, incifrata, dar pentru lectorul avizat, detectabila, chiar daca ideile si mesajul transpar printre randuri.Eroii nu pot fi liniari, schematici, usor cognoscibili, artificiali, decat in cartile minore.
Personajele sunt fiinte obiective numai aparent, caci in fond ele sunt legate de structura intima a celui care le-a genera.Am putea afirma ca sunt un fel de copii ''hibrizi'' ai creatorului, care reprezinta obsesiile, remarcva de doi mari scriitori, este indubitabila si greu de contracarat caci :''Depuis Dostoievski et Henry James, les personnages sont moins des etres objectifs que des consciences des subjectivites.'' 1)
In clasicismexistau niste viziuni mai stabile, niste personaje mai bine conturate, cu optiuni ferme , indubitabile.In literatura moderna, personajele pot exprima o varietate de puncte de vedere ale autorului absolut contradictorii, prin care, intr-un mod socratic, aparent desuet, se cauta adevarul.Modul acesta socratic de a patrunde adevarul, printr-o disputa acerba, cu dialoguri revelante, dintre mai multi pioni, apare si in romanul moden.Pana la urma adevarul personajelor ramane un punct de vedere discutabil, care poate fi argumentat din unghiuri de vedere diferite, cum a facut-o Platon in filozofie.Punctul de vedere al creatorului ramane d fapt un amre semn de intrebare, care va fi rezolvat partial pe parcursul operei, cu unele incertitudini iar in final in mmod evident, dar contrazicand cateodata opinia cititorului.Scriitorul, care este un veritabil
demiurg, are in fata un fel de ''partida de sah'', in care isi faramiteaza sufletul cu multa intelegere si compasiune, alteori cu o ure nedisimulata, toate acestea fiind strategii pentru a pleda un mesaj.
Oswalt Ducrot, Tzvetan Todorov, ''Dictionnaire encyclopedique des sciences du langage'', Paris, Editions du Seuil, 1972, p.287.
Asa cum s-a spus ca adevarul este relativ, se pot argumenta prin aceste personaje lucruri paradoxale, contradictorii sau diametral opuse.Scriitorul , fara sa-si dea seama , intr-un mod inconstient, va transpare in opera cu trairile, convingerile, ideile si sentimentel sale.Cititorul cu bun simt si receptivitate va detecta unghiul de vedere al scriitorului si va fi, sau nu, deacord cu el.In general acest punct de vedere convinge, dar sunt si cazuri cand nu sunt destul de convingatoare argumentele scriitorului, care pot fi rastalmacite si controversate, Scriitorul de mare valoare are o asemenea putere de convingere, incat puncul sau de vedere este acceptat in mod indiscutbil.
Personajul are posibilitatea de a se evidentia deci printr-o viziune, originala, uneori paradoxala, asupra sa sau asupra altora, dar u se reduce numai la acesta, din cauza ca si alte tehnici, metode si procedee ii sunt atribuite.
J. PERSONAJ SI ATRIBUTE
Personajul are o multime de atribute particulare, care-l individualizeaza dintre celelalte personaje, il face un unicat inconfundabil.El are niste trasaturi generale, caracteristice ''conditiei umane'', prin care sunt posibile asociatiile cu universalul, dar originalitatea sa exista numai prin ceea ce il distantiaza de altii.Atributele acestea sunt atat fizice, cat si morale.Chiar in constructia portretului fizic, creatorul imprumuta de la prototipurile reale, diferite atribute care l-au socat si i-au ramas in memorie sau in subcontient, unde se amesteca cu imaginatia, devenind vagi, ireale, dupa cum marturiseste Sergiu Dan :''Nu sunt decat un scriitor de imaginatie, vreau sa zic, unul care pastraza in acelasi compartiment al memoriei figuri intalnite aievea, alturi de acelea abia intrezarite intre vis si veghe.Ele se amesteca uneori si personajul de roman apare reconstituit, cu genele unuia, cu sprancenele altuia, ba chiar cu nasul sau filozofia imprumautate de la unul pe care l-am cunoscut candva pe un peron de gara sau in ascensor.'' 1)
Asadar, la geneza personajului s-au luat atribute dintr-o varietate infinita de cazuri, construindu-se o fiinta noua, care seamana partial cu oameni reali, din care s-a nascut, dar nu se poate suprapune nici cu unul in mod special.Faptul ca se iau elementele convenabile , cele potrivite, pentru a se demonstra ceva, sau cele iesite din comun, uneori chiar aproape extravagante, pot face personajele memorabile , depasind prin puterea lor reprezentativa , oamenii reali.Ludovic Daus arata ca eroii sai ''sunt mult mai aproape si mult mai vii pentru mine decat restul oamenilor.''.
Atributele personajelor luate din lumea reala sunt amplificate , pentru a sublinia in mod evident anumite idei si a le face mai plauzibile, mai convingatoare.Sergiu Dan are niste revelatii
edificatoare : ''Pesonajele smulse din lumea inconjuratoare sunt amplificate.Fictiunea nu vine decat sa le adauge mai mult verism. '' 3)
In viziunea structuralistilor s-a preconizat sa se puna ''un signe d'identite entre le personnage et les attributs.''4)
Desigur legatura intre predicate, atribute si personaj este incontestabila si generaza viabilitatea personajului.
K. PERSONAJUL VAZUT DIN MAI MULTE NIVELURI SUCCESIVE
1. Teoreticienii moderni au vazut in personaj un subiect gramatical, fara alte interpretari semantice, alegorice ori simbolice :''Le personnage est le sujet de la proposition narrative.'' 5)Rolul personajului in aceasta conditie este pur sintactic si nimic mai mult.Predicatele si atributele acestui subiect sunt provizoriu incorporate in propozitie, spre a-i da viata.Pentru mai multa comoditate , acestui subiect ii este atribuit un nume propriu, care il singularizeaza dintre alte subiecte si-i da o legatura temporala si spatiala.
1)Sasu Aurel, Mariana Vartic, ''Romanul romanesc in interviuri'', Bucuresti, Editura Minerva, 1985, p.727.
2)I b i d e m, p.730
3)I b I d e m, p.727
4)Aswald Ducrot, Tzvetan Todorov, op.cit.p.286
5)I b I d e m , p.288
Alti critici si teoreticieni cred ca este prea schematica si insuficienta aceasta interpretare care mai alatura subiectului functii ca : ''obiect'', beneficiar, etc.
2. Personajul se naste treptat din multimea atributelor si predicatelor care au7 fost alaturate unui subiect ce ar fi ramas fara ele inexistent : ''En un sens plus particulier , on peut appeler personnage l'ensemble des attributs qui ont ete prediques au sujet au cours d'un recit.'' 1)
Toate aceste predicate si atribute sunt organizate intr-o anumita gradatie, scotand in relief anumite particularitati, dar si lucruri general-umane despre personaj.Ele isi au un loc bine precizat in context, avand si o motivatie stricta.Diferentierea atributelor fac originalitatea si unicitatea personajelor , dar si a scriitorilor mari, care au maniere distincte de creatie.Cand autorul face portertul unui personaj, el va emite expilcatii si indicatii directe.Adeseori indicatiile se adreseaza cititorului mai mult sau mai putin avizat, care va trebui sa intuiasca sugestiile implicate de multe ori sub forma de sugestii flecsibile.Organizarea se face si de catre cititor, existent in afara textului, dar care este mesageturul unor anumite conjunctii temporale, locale si culturale.
3. Parcurgand textul, cititorul gaseste atatea similitudini compatibile cu realitatea, incat crede ca personajul este o persoana si cauta cu inocenta identitatea civil.
Creatorii valorosi pastreaza un echilibru decent, intre diferentierea si asemanarea personajului.Actiunile unui personaj trebuie sa fie diferentiate intr-o proportie ratoinala pentru a-si gasi justificarea si necesitatea in text, dar aceste actiuni trebuie sa se repete intr-un mod aproape
similar, sa fie specifice unui anumit personaj, compatibile cu felul sau de a fi, asemanatoare, pentru a recunoaste unitatea de structura ce-l caracterizeaza .Anumite cuvinte ori fapte se potrivesc numai anumitelor personaje, de o anumita tipologie si ar fi impropriu, daca s-ar atribui altora.
1) Oawald Ducrot, Tzvetan Todorov, ''dictionnaire encyclopedique des sciences du langage, Paris, Editions du Seuil, 1972, p.288.
Tehnica scriitorului este tocmai de a pastra o anumita unitate de diversitate.Asemanarea, dar si diferentiera, au importanta lor caci ''La ressemblance est cout du personnage, la difference, sa valeur.'' 1) In unele cazuri poate primi una dihn cele doua caracteristici.La Caragiale, Beckett si Ionesco personajele sunt intotdeauna asemanatoare, pe cand la Sindbad sunr puternic diferntiate.
L. IPOSTAZELE POLIEDRICE ALE PERONAJULUI.
Personajul literar , ca si omul real, are mai multe ipostaze poliedrica prin care se poate ajunge cu greu la esenta lui.Omul real ca si personajul literar nu poate fi cunoscut in totalitate, cu toate unghiurile de vedere deosebite, din care este privit pentru detectarea esentei sale absolute.Constantin Noica considera ca ''pentru constiinta omului, fiinta nu este numai o realitate, ea este si o eventualitate.''De aceea el propune mai multe situatii existentiale, cu valoare ontologica ca fiid ''modulatii romanesti ale fiintei'' cum ar fi :''fiinta suspendata(''era sa fie''), fiinta eventuala, prezumtiva (''va fi fiind''), fiinta posibila(''ar fi sa fie''), fiinta intrarii in fiinta (''este sa fie, sta sa fie''), si fiinta consumata( ''a fost sa fie'').'' 2).Miguel de Unamuno sesizeaza si el dualitatea antagonista si in acelasi timp complementara a personajului :''don Quijote este Sancho pancesc, iar Sancho Panza este quijotesc, asa cum cred ca am demonstrat in cartea mea :''Viata lui Don Quijote si Sancho.'' 3) Mai mult, personajul fictiv, ca si omul real, pot fi priviti simultan sau alternayiv din mai mule perspective incompatibile si contradictorii.Oliver Wendell Holmes, in lucrarea sa ''The autocrat of the breackfast table III'', citat in Unamuno, spune ca atunci cand stau de vorba doua persoane si anume Ion si Toma sunt de fapt sase persoane :
Trei Ion . 1. Ion cel real, cunoscut doar de Creatorul sau.
Ion cel ideal a lui Ion-niciodata cel real si adoseori foarte deosebit de acesta.
Ion cel ideal al lui Toma ;niciodata Ion cel real si nici Ion al lui Ion, ci adeseori deosebindu-se foarte mult de amandoi.
Trei Toma . 1. Toma cel real.
2. Toma cel ideal al lui Toma.
3. Toma cel ideal a lui Ion.
Oswald Ducrot, Tzvetan Todorov, '' Dictionnaire encyclopedique des sciences du langage'', Paris, Editions du Seuil, 1972, p.289.
Constantin Noica, ''Sentimentul romanesc al fiintei'', Bucuresti, Editura Eminescu, 1978, p.33-34 si 40
Miguel de Unamuno, ''Tre nuvele exemplare si un prolog, Bucuresti, E.P.L.U., p.27.
Adica ceea ce est, ceea ce crezi ca esti si ceea ce crede despre tine celelalt..'' 1)
Miguel de Unamuno propune la randul sau alte distinctii asemanatoare :''Si spun ca, pe langa cel care esti pentru Dumnezeu poti sa fii cineva - si de cel care esti pentru altii, si de cel care crezi ca esti, ami esti si cel care ai vrea sa fii..Acesta, cel care ai vrea sa fii, este in tine, inlauntrul tau, creatorul, si el este cu adevarat real.'' 2) Unamuno este, alaturi de Shakespeare, Balzac si Dostoievski, unul dintre cei mai mari cunoscatori ai sufletului omenesc, sesizandu-i complexitatea :''Fiecare fiinta omeneasca poarta inlauntrul ei cele sapte virtuti si cele sapte vicii capitale opuse :este orgolios si umil, lacom si retinut, lasciv si cast, invidios si milostiv, zgarcit si generos, lenes si harnic, manios si rabdator.'' 3)
Scriitorul este in opera ceea ce ar voi sa fie, ceea ce n-ar voi sa fie si ceea ce este de fapt, adica toate trei ipostazele prezentate simultan asa cum apare demiurgul in textele sacre.
A p u d Miguel de Unamuno, ''Trei nuvele exemplare si un prolog'', Bucuresti, E.P.L.U., 1986, P.21.
I b i d e m , p.22
I b I d e m , p.27
M. EROUL
Termenul provine din francezul ''heros'' care a fost preluat din greaca si latina de la ''heros'', semnificand initial un semizeu cum a fost Ahile si Hercule, apoi a devenit personaj legendar si originea divina care o avusese anterior i-a fost compensata prin faptele si calitatile lui exceptionale, de aceea ''eroul este cel mai sensibil personaj literar.'' 1) Eroul poate fi definit numai prin relatie cu celelalte personaje.Boris Tomasevski da definitia eroului : ''Personajului caruia ii revine un colorit mai pregnant si mai emotional se numeste erou.'' 2)
Eroul este tot un personaj, dar de exceptie, intalnit in epopei, basme, romane cavalersti, erou romantic, sau ca o reactie anti-erou, cum este Don Quijote.Erou de epopee este simplificat ca si eroul de basm, prin evidentiere caracteristicii principale, in functie de participarea
si contriutia speciala, pe care o aduce la rezolvarea conflictului.Ahile se remarca prin curaj iar Ulise prin siretenie, fiind ''Eroul peregrinajului si al intoarcerii.'' 3) Acesti eroi participa la evenimente exceptionale, incat ei capata o aura de grandoare.La Homer personajul este''un model exemplar . un erou capabil sa galvanizeze actiunea si experienta . , element al destinului'' care ''Intruchipeaza intotdeauna, adica ori de cate ori actioneaza o idee sau o schema a sufletului omenesc.'' 4) Eroul reperezenta o colectivitate, apoi ''a devenit un om scindat pe masura ce a evoluat spre posesiunea unui ego individual.'' 5)
Eroii romanelor cavaleresti si de aventuri isi pierd aura grandorii, caci aventurile lor sunt mai mult erotice, de tipul Don Juan.Eroul antic, cu o structura simpla, se manifesta in actiun iiar eroul romantic se remarca a fi superior prin sentimente, sensibilitate si complexitatea vietii sufletest.Ca o reactie, realismul aduce in prim-plan insul banal, cu o existenta oarecare, perzndu-si caracterul de exceptie.V.I.Propp atribuie functiei importanta cea mai mare iar eroul nu-i decat o marime veritabila :''Modalitatea de indeplinire a functiei se poate schimba :ea constituie o marime variabila.
1)Wolfgang Kayser, ''Opera Literara'', Bucuresti, Editura Univers, 1979, p.496.
2)Boris Tomasevski, ''Teoria literaturii'', Bucuresti, Editura Univers, 1973, p.279.
3)Salvatore Bataglia, ''Mitografia personajului'', Bucuresti, Editura Univers, 1975, p.14.
4)I b i d e m , p.8-9
5)Marshall McLuhan, ''Galaxia Gutemberg'', Bucuresi, Editura Politica, 1975, p.96.
. ''Modalitatea de indeplinire a functiei se poate schimba:ea constituie o marime variabila.Gerila actioneaza altfel decat Baba Iaga.Dar functia ca atare beste o marime invaritabila.Cea nume fac personajele basmului constituie o problema de prima insemnatate . cine si cum anume face sunt probleme suplimentare de studiu.''
Desi ''Noul Roman''il contesta, ''romancierul are nevoie de personaje''.2)
N. PERSONAJUL SI INTRIGA
Cuvantul ''intriga'', trecand prin filiera farnceza , provine din latinescul ''intricare'' care inseamna''a incurca, a incalci, a unelti, a complica''.
Prin intriga intelegem toate intamplarile determinate, care se desfasoara intr-o anumita ordine.Ea poate fi simpla sau complicata, realista sau misterioasa, etc.si scoate in relief un conflict ce se desfasoara , gradat spre un anumit deznodamant .Daca inh antichitate si clasicism intriga este simpla, ea se complica incepand cu drama romantica.
In romanele de aventuri intriga se dezvaluie treptat sau este mereu amanata creindu-se starea de ''suspense'' iar secretele raman cat mai mult invaluite in mister.Intriga, personajele, cadrul si atmosfera constituie elementele fundamentale ale romanului.Dupa Oswald Ducrot si Tzvetan Todorov intrigile sunt de trei feluri :
intrigile destinului ;
intrigile gandirii ;
intrigile personajului.
1.Intrigile destinului
In acest fel de intriga cititorul se intreaba mereu ce se va intampla mai departe, pacurgand foile cu febrilitate si emotie.Intriga este construita in jurul unei probleme si a rezolvarii ei pana in final.Acest fel de intriga ar putea consta din :cautarea si descoperirea unei comori, urmarirea si prinderea unui bandit, depistarea si prinderea unui ucigas, deconspirarea si suprimarea unui spion, aflarea intentiilor inamicului si luarea dde contramasuri, descoperirea unor locuri misterioase sau atingerea plantelor cu fiinte extraterestre.Ca de exemplu se pot da urmatoarele opere :''Aventurile lui Sherlock Holmes'', de Conan Doyle , ''Comoara din insula'', de Robert Luis Stevenson , etc.
V.I.Propp, ''Morfologia basmului, Bucuresti, Editura Univers,
Georges Poulet, ''Constiinta Critica'', Bucuresti, Editura Univers, p.40.
2. Intriga sentimentala
Eroul acestei intrigi este de obicei slab, dar simpatic.El trece printr-o serie de '' malheurs '', dar in final iese invingator.Prin concluzia optimista , o astfel de intriga este opusa celei melodramatice.Iata opere de acest gen :Nicholas Nickleby'', ''David Copperfield si Micuta Dorrit'' de Charles Dickens.
Intriga melodramatica
La fel si eroul acestei intrigi este simpatic, dar slab fiind lezat de raufacatori.Povesirea se termina rau, iar eroul nu merita o astfel de soarta, de aceea starneste compasiunea cititorului.Romanul naturalist din secolul al XIX-lea cuprinde o astfel de intriga.Se pot da ca exemple :''Tess d'Urbervilles'' de Thomas Hardy si ''Pravalia de antichitati''de Charles Dickens.
4. Intriga tragica
Eroul, mereu simpatic, este partial vinovat si responsabil de raul sau, insa el descopera acest lucru prea tarziu.Tragedia lui este cutremuratoare si provoaca starea de ''catharisis''.Ca exemple se pot da : ''Oedip rege'' de Sofocle si ''Regele Lear'' de W.Shakespare.
1. 5. Intriga cinica
- 18 -
Personajul principal, un scelerat diabolic, triumfa in finalul cartii, desi ar fi trebuit sa fie pedepsit pentru rautatile pe care le savarseste.Un astfele de personaj este Fantomas dupa care s-a turnat si un serial celebru.
Eroul nu este agreat de cititor, desi starneste chiar admiratia pentru siguranta de sine, indrazneala si inteligenta cu care isi joaca rolul.In final, impostorul este demascat iar toata traduinta lui este inutila terminandu-se cu un fiasco.Cel mai exemplar erou de acest gen este Tartuffe al lui Moliere.
7. Intriga apologetica
O astfel de intriga este inclusa in intriga tragica.Eroul puternic, curajos si responsabil pentru actele sale trece prin mai multe pericole, dar pana la urma invinge, trezind admiratia si respectul cititorului.Un astfel de erou este Oreste creat de Eschill.
2.Intrigile de gandire
1. Intriga educatiei
Are similitudini cu intriga de maturizare insa in acest caz transformarea psihica nu influenteaza comportamentul eroului.Este vorba de o ameliorare a conceptiilor sale.Exemple putem gasi in ''Razboi si pace'' de Tolstoi si ''Huckleberry Finn'' de Marck Twain.
Personajul ramane cu aceeasi filozofie , schimbandu-si doar credintele si atitudinile, cum face eroina din ''Mandrie si prejudecata'' de Jane Austen.
2. 3. Intriga deziluziei
Este la polul opus fata de intriga de educatie.Eroul pierde idealurile sale si moare intr-o tragica deznadejde asa cum se intampla in Jude din romanul ''Jude nestiutul''de Thomas Hardy.Ultimele lui cuvinte sunt pline de disperare :''Piara ziua in care m-am nascut si noaptea in care s-a spus :a fost zamilisit un om.''
2. 4. Intriga revelatiei
Initial eroul isi ignora conditia existentiala, apoi are revelatia ontologica a propriei sale entitati.Asa este Niculae Moromete din ''Morometii'' de Marin Preda.
3.Intrigile personajului
2. Intriga remisiunii
Eroul este agreabil si, desi comite unele acte responsabile de care se face singur vinovat, totusi el se schimba treptat in bine.Intr-o buina parte a naratiunii, cititorul il priveaza de compasiunea sa.Asa este Hester Prynne din ''Litera stacojie'' de Nathaniel Hawthorne.
3. 3. Intriga incercarii
Un erou simpatic se afla in fata unor probe si imedimente extraordinar de grele, iar cititorul nu stie daca va invinge sau va abandona lupta pentru idealurile sale.Acest eou este de obicei la prima sa incercare deosebita.Exemple de acet fel se gasesc in romanele de tip Western, dar o astfel de eroina este cea din nuvela ''La Vulturi''de Gala Galaction si cel din ''Robinson Crusoe''de Daniel Defoe.
3. 4. Intriga degenerarii
Eroul trece prin mai multe incercari si toate initiativele lui esueaza iar dupa aceste insuccese el abandoneaza idealurile sale.Exemple edificatoare sunt in urmatoarele piese : ''Unchiul Vanea'' si ''Pescarusul'' de Cehov.Un destin similar au si unele personaje romantice.
3. 5. Intriga virtutii desavarsite
Eroul iubeste cu patima, dar cand toate impedimentele au fost inlaturate si iubirea s-ar putea realiza plenar, din motive de onoare dau juramant, rse retrage la manastire sau moare, ramanand o pilda de virtute.Astfel de eroi intalnim in urmatoarele romane :''Atala'' de Chateaubriand, ''Princesse de Cleves''de Madame de la Fayette si ''Julie ou la Nouvelle Heloise'' de J.J.Rousseau.
3. 6. Intriga castitatii rasplatite
Eroul, de obicei un orfan frumos si destept, trece prin cele mai grele incercari si ispite, dar isi pastreaza nealterata fiinta, ramanand curat si cinstit pana la urma, iar pentru aceasta este rasplatit prin fericire.Un exemplu elocvent este ''Viata Marianei''de Marivaux.
3. 7. Intriga parvenirii prin iubire
Aceste personaje este un tanar frumos care se introduce in viata unor femei cu scopul precis de a parveni pe cele mai inalte culmi ale societatii.Celebre sunt urmatoarele carti :''Taranul parvenit'' de Marivaux, ''Drumul spre inalta societate'' de John Braine, ''Ciocoii
vechi si noi ''de N.Filimon, ''Ion''de Liviu Rebreanu, ''Rosu si negru''de Stendhal si mai multe romane balzaciene.
3. 8. Intriga pasiunii oarbe
Eroul, curat si cinstit iubeste cu o patima nebuna o fiinta care nu este vrednica de el, nici prin situatia sociala, nici prin comportament, dar eroul ramane orb la toate viciile partenerul lui si-l divinizeaza pana in ultima clipa, fiind un martir al devotamentului fara seaman.Aceasta intriga o gasim in : ''Manon Lescaut'' de Abatele Prevost, ''Leone Leoni'' de George Sand, ''Marion Delorme''de V.Hugo si ''Patul lui Procust''de Camil Petrescu.
3. 9. Intriga civilizatiei distrugatoare
Eroul, tanar si plin de candoare, traieste singur in mijlocul naturii iubind si fiind fericit pana cand, parasind acest paradis, civilizatia il va distruge.Acest fel de intriga se gaseste in romanul ''Paul si Virginia de Bernardin de Saint-Pierre.
3. 10. Intriga emanciparii femeii
Eroina tanara si frumoasa infrunta toate conventiile sociale si prejudecatile, devine independenta si asculta numai de pornirile sincere ale inimii, fara a da nimanui socoteala, cucerind multi barbati, dar este pana la urma abandonata si se sinucude.Intriga aceasta este demonstrata in ''Delphine'' si ''Corinne'' de D-na de Stael.
3. 11. Intriga iubirii imposibile
Eroul, tanar si simpatic iubeste cu pasiune, dar iubiurea nu se pooate realiza fiind imposibila din motive diferite, iar el isi gaseste refugiul in moarte sau evaziune.Moartea poate cuprinde pe unul sau ambii parteneri.Exemple :''Tristan si Isolda'', ''Suferintele tanarului Werther'' de Goethe , ''Rene''de Chateaubriand, ''Romeo si Julieta''de Shakespeare, ''Adela''de Ibraileanu, ''Ioana''de Anton Holban, etc.
3. 12. Intriga inertiei incurabile
Eroul, tipul indolentului incurabil, este plin de idei si convingeri generoase, dar sta intr-o satre de inertie, visare sterila si abulie, facand planuri minunate, insa indata ce il indeaamna cineva sa le puna in aplicare, el refuza categorc, amanand pentru mai tarziu, ca sa se mai gandesca dar, pana la urma nu face nimic.Oblomov din romanul cu acelasi nume de Goncearov, Obermann al lui Senancourt, printul Mischin din ''Idiotul'' de Dostoievski si Tentetnicov sin ''Suflete Moarte'' de Gogol sunt astfel de personaje.
3. 13. Intriga sfasierilor reciproce
Eroul, un blazat egoist, dezgustat de timpuriu de viata , seduce din variante sau capriciu o partenera mai in varsta, fara a iubi cu adevarat iar dupa aceea incearca abandonarea, insa din lasitate n-are curajul.Cei doi se sfasie reciproc fara a se putea desparti degraba.Un caz exemplar gasim in ''Adolphe''de Benjamin Constant.
3. 14. Intriga dezamagirii
Eroul simpatic, crescut in cultul eroilor, se trezeste intr-o lume meschina, ipocrita, fara ideal, fiind cuprins de disperare, anxietate ori plictiseala, aspirnd spre ideal si neputand ajunge, cazand in noroiul desfraului, suferind de acel ''mal du siecle''.O astfel de intriga si personaj vom intalni in ''Confesiunile unui copil al secolului ''de Alfred DE Musset.
3. 15. Intriga gratitudinii filiale
Eroul isi iubeste copii care, dupa ce le da tot ce are, il abandoneaza, fara pic de remuscare ori rusine.Exemplele cele mai cunoscute sunt :''Regele Lear'' de Shakespeare si ''Mos Goriot''de Balzac.
3. 16. Intriga instinctului
Eroul, veritabila''bestie umana'', dominat de instincte si ars de patimi, asculta numai vocvea inimii si comite acte reprobabile, distrugand pe altii si distrugandu-se pe sine.Intrigii de caest gen se gasesc in ''Indiana'', ''Valentine'', ''Jackues'' si ''Lelia'' de George Sand, dar mai laes in ''Therese Raquin''de Eilie Zola.
3. 17. Intriga ''vendetei''
Persinajul are de indeplinit o razbunare care cere sange dupa legea ancestrala a talionului si nu se lasa pana nu duce la indeplinire acest lucru.Se vede clar o astfel de intriga in ''Colomba'' de Prosper Merimee si ''Baltagul''de Mihail Sadoveanu.
3. 18. Intriga bovarysmului
Eroul este simpatic dar se plictiseste de viata lui monotona si sterila, nu gaseste satisfactii si vrea sa parvina pe trepte ierarhice superioare prin iubire in care cauta si un refugiu compensator dar, deziluzionat sfarseste tragic.O intriga mode l de acest tip gasim in ''Doamna Bovary''de Flaubert.
O. PORTRETUL LITERAR
Termenul de ''portret''provine din francezul ''portrait''si inseamna reprezentarea unei persoan reale.
In literatura, portretul este un procedeu artistic prin care se releveaza trasaturile specifice ale unui personaj , pentru a-l individualiza si obiectiviza.Scriitorii fac portrete in literatura romana, al lui Stefan cel Mare, l-a realizat Grigore Ureche.
Portrete mixte, generalizatoare, incluzand si oameni universali, care au caracteristici comune, au realizat Teofrast in ''Caractere''si La Bruyere in ''Caracterele''.Iorga va realiza si el portretele unor celebritati, in volumul ''Oameni care au fost''.
Portretul literar este o imagine si un procedeu prin care se realizeaza conturul unei figuri.Portretul literar ''nu copiaza realitatea, ci o interpreteaza''. 1) Scriitorii realizeaza in general o sintezaz intre trasaturile fizice si cele sufletesti.
Aspectul fizic este in general legat de caracter si sugereaza felul de a fi al personajului.Victor Hugo evidentiaza frumusetea sufletului iar Rebelais pe cea fizica.
Romanticii au creat portrete socante ale unor monstri fizici, cu un suflet frumos prin metoda ''Oximoronului''asa cum este Quasimodo.
Figurile paradoxale sunt expresii ale eului prin care scriitorul se defuleaza sau imagini ideale visate.
Silviu Angelescu, ''Portretul literar'', Bucuresti, Editura Univers, 1985, p.174.
Portretul literar ''nu retine in primul rand, impresiile venind din lumea exterioara'' . Fiindca ''porteretul ca si literatura nu copiaza realitatea, ci o interpretaza.''1) incercand sa inteleaga conditia umana.
Portetul este nuantat vrand sa surprinda complexitatea figurii umane, ceea ce este aparent si ceea ce se ascunde sub ''masca'' si conveniente prin deghizare , desimulare, impostura, duplicatul-golem, uzurparea identitatii, gemenii, etc.Este celebru cazul lui Ulise care se prezenta sub infatisarea prefacuta, fiind recunoscut la Troia de Elena si acasa de Evricleia, dar nu si de sotia sa Penelopa sau Tatl sau Laerte, pana nu arata cicatricea.
In realizarea portretului se imbina semne temporale cu cele locale.
Mihail Bahtin arata valoarea de ''cronotop'' :''Cronotopul, ca o categorie a formei si continutului, determinata si imaginea omului in literatura, aceasta imagine este esentialmente cronotopica.'' 2)
Portretul este legat strans de problemele literaturii si ontologiei, redand complexitatea unor fguri, recunoscandu -se''tendinta portretului de a reproduce, in configuratia lui, structura unor figuri :eluziunea(in portretul lui Stefan cel Mare ), alegoria (in portretele datorate lui Cantemir), climaxul(in portretul Anei de Austria), litota(in portretul iubitei din povestirea ''Zeitei de Jad''), hiperbola(in portretul iubitei din ''Cantarea cantarilor''), comparatia (in portretul mioritic), paralela (in portretul cuplului Pasdia-Pirgul), sinecdoca (in portretul oe care Hogas i-l face lui Ion Rusu), geminatia (in portretul geminat al lui Three Basket si Louis Berry), oximoronul(in portretul lui Paul d'Aspremont).'' 3)
Homer nu a decris frumusetea Elenei, ci a redat efectul acestei frumuseti asupra troienilor, intr-o naratiune dinamica surprinzandu-le atitudinea.
Silviu Angelescu, , , Portretul literar'', Bucuresti, Editura Univers, 1985, p.174.
- 23 -
Mihai Bahtin, , , Probleme de literatura si estetica''Bucuresti, Editura Univers, 1982, p.295.
Silviu Angelescu , , Portretul literar'', Bucuresti, Editura Univers, 1985, p.179.
Portretul implica la scara redusa problemele literaturii.Portretul realizeaza un holomorfism Numim holomorfism proprietatea operei literare de a-si pastra, desfacuta in fragmente , caracteristicile si puterea de a exprima.'' 1)
P. NUMELE PERSONAJULUI
Dupa , , Dictionarul explicativ al Limbii Romane'', numele este ''Un cuvant sau un grup de cuvinte prin care numim, aratam, cum se cheama o fiinta sau un lucru.'' 2)
In onomastica literara, numele are o semnificatie sugestiva , avand rol de caracterizare, clasificare, simbolizare sau identificare.Pentru Claude Levi-Strauss , , in fiecare sistem , numele proprii reprezinte cuante de semnificatie.'' 3)
Numele isi au individualitatea lor iar scriitorii ''dupa ce si-au fixat in minte trasaturile de caracter ale unui personaj, ii aleg un nume potrivit cu ele.'' 4) Prin nume, personajul capata viata, individualitate si originalitate , fixand atentia asupra unei realitati prezente.
Gherea marturiseste ca lui Caragiale ii era imposibil sa-si computa o anumita opera , daca nu stia precis mai intai numele tuturor personajelor sale.Balzac, inaine de a incepe un roman hoinarea prin Paris zile intregi, pentru a se inspira de la firmele negustorilor.
Personalitatea innobileaza sau compromite numele caci , , numele capata caracterul persoanei care-l poarta . , se sudeaza cu imaginea fizica si morala a purtatorului, devine o insusire a lui, oricare ar fi acel nume.'' 5)
1)Silviu Angelescu , , , Portretul literar'', Bucuresti, Editura Univers, 1985, p.180
2)Ion Coteanu si colabolatorii, , , Dictionarul explicativ al limbii romane'', Bucuresti, Editura Academiei, 1975, p.611.
3)Claude Levi-Strauss, , , Gandirea Salbatica'', Bucuresti, Editura Stiintifica, 1970, p.380.
4)Al.Graur, , , Nume de persoane'', Bucuresti, Editura Stiintifica, 1965, p.18.
5)Garabet Ibraileanu, , , Numele proprii in opera comica a lui Ion Luca Caragiale'', in ''Opere'', vol.III, p.247.
Numele mitologice sunt niste arhetipuri, redand situatii, atitudini sau ipostaze existentiale.
Unele denumiri provin de la ziua de nastere, cum este Venus, sau Venera, adica nascuta intr-o vinere, Dominic si Chiriac nascuti intr-o duminica, iar Natalia de Craciun.
In romanele de tip Western apar nume compuse cum ar fi : Ochi-de-Soim, Lupul Preriei, Vulpea Sireata aratand anumite indemnari si particularitati.In basme apar Sfarma-Piatra, Stramba-Lemne, Fat-Frumos, redand actiunile pe care le fac sau insusirile pe care le au.
- 24 -
La Budai-Deleanu intalnim nume satirice si simbolico-patriotice.Goleman, Carlig, Lapadus, Sfarcul sunt nume satirice, iar Slobozan si Roamndor, simbolico-patriotice.Numele Goleman critica bogatasii, monarhia si a fost comparat de Calinescu cu personajul din ''Imparat si proletar''.La romani idealul de frumusete este Ileana Cosanzeana iar la tigani Romica.
Tandaler este caracterizat de autor :
''Tandaler inimosul de care
Nu cuteza nimeni sa se apuce
Asa era de harnic si de tare. ''
Vasile Alecsandri isi eticheteaza direct personajele :Napoila-Ultraretrogradul, Clevetici-Ultrademagogul, Razvratescus, Penes Curcanul sugereaza energitismul prin sufixul ''es''si prin transformarea ''poreclei in renume''.
La Grigore Alexandrescu numele sunt la fel de sugestive si plastice, aratand caracterul, cum este cainele Samson si catelul Samurache.
In proza lui Eliade Radulescu vom gasi pe Musiu Rapace Arhon Arpagon, etc.
La N.Filimon personajele pozitive au nume romanesti iar o parte din cele negative au nume grecesti.Numele sugereaza si caracterul cum este Negru Rupe-Piele.Slugile chemate la petrecere de catre Dinu Paturica se numesc :Zamfir Plosca, Vlad Boroboata, Todor Ciolanescu.Numele culinare semnifica inferioritatea si vulgaritatea, cum este Neagu Chioftea.Numele protipendadei implica o severa critica sociala :Spatarul Dinache Pingelescu, clucerul Ionita Maturica, paharnicul Dumitrache Mana-Lunga, Baronul Kalicefski.Numele Dinu Paturica sugereaza patura inferioara , ordinara, din care a iesit parvenitul.
La Eminescu, unele nume arata trecerea de la o stare la alt, cum este Zburatorul devenit Calin prin umanizare.In ''Luceafarul'', fata de imparat capata numele de Catalina, atunci cand nu mai aspira la inaltimea geniului, gasindu-si afinitati cu Catalin.
Craenga foloseste poreclele pentru a sugera caracterele.Varul sau va fi numit Mogorogea fiinca era suparacios, iar Mos Chiorpec este Chiorpecul Dracului.Popo Buliga este poreclit Ciucalau, pentru ca ii placea sa traga la masea cu ''toiul'', un fel de paharel pentru rachiu, cu aspect de ciucalau.Numele Spanul vine de la caracteristica lui fizica, alte nume personifica notiuni, pe care le exagereaza, cum sunt :Ochila, Setila, Flamanzila, Gerila, iar sufixul augmentativ''la''arata marimea lor groteasca cat si apucaturile.
La Caragiale ''simtim ca personajele nu puteau sa aiba alt nume.''1)Numele raman a lui Coriolan Draganescu este ''Sonor ca o trompeta de alarma, de balci.'' 2)Trahanache vine de la grecescul ''trahanus''care inseamna ''gris cu lapte'' si sugereaza banalitatea, batranetea senila, decrepitudinea ''tot ce are greoi si ticait venerabilul presedinte.'' 3) Prin aluziile culinare, Frafuridi si Branzovenescu sugereaza vulgaritatea si inferioritatea din toate punctele de vedere.Dupa parerea lui Stefan Cazimir, Farfuridi ''a fost conceput ca o suma de automatisme, intruchipare a prostiei solemne.'' 4) Catavencu poarta un nume sonor si ''cu silabele lui stridente si cu conturul ridicol reda perfect pe demagogul lantrans.'' 5) Chiar si in foile satirice Caragiale utilizeaza ''pociri calamburistice ale numelor proprii, facute cu cel mai dubios gust :Pungasefschi, Care-ar-da.'' 6)Numele personajelor pot fi conventionale, cu ''cheie'', fanteziste, muzicale, stranii, rafinate, inefabile, regionale sau internationale, stereotipice, formate din numere sau dintr-o singura litera caum se intampla in literatura moderna.
- 25 -
1) Garabet Ibraileanu''Numele proprii in opera dramatica a lui Ion Luca Caragiale'', in ''Opere'', vol.III, p.247.
2)I b i d e m , p.248.
3) I b i d e m, p.248.
4)Stefan Cazimir, ''Caragiale-Universul comic'', Bucuresti, E.P.L. , 1967, p.137
5)Garabet Ibraileanu, op.cit., p.249.
6)Silvian Iosifescu, ''Dimensiuni caragiliene, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972, p.27.
Q. SPECIFICUL NATIONAL AL PERSONAJULUI
Arta unui popor are caracteristici proprii , specifice, originale, care o deosebesc de arta altor popoare, iar acest lucru se datoreaza faptului ca fiecare popor are trasaturi deosebite, predilectii, obiceiuri, o psihologie si un fel de a fi aparte, acel ceva numit ''aer de familie''.
Cand cineva are un comportament bizar, trezind uimirea si dezaprobarea, semenii spun ca ''parca e turc'', ceea ce inseamna ca individul respectiv lucreaza arbitrar, cum il taie capul, fara a tine cont si de parerea celorlalti.Cel care este galagios si trivial , impestritandu-si limbajul cu expresii picante si obscene, fiind lipsit de bunul simt si avand maniere vulgare, se spune ca se comporta tiganeste.Bizantinul, desi este un tip legat de un anumit timp istoric, persista si astazi iar in acest sens este cunoscut studiul lui Iorga al carui titlu este foarte sugestiv, intitulat ''Bizant dupa Bizant''.Bizantinul are un suflet alambicat si obscur, este duplicitar, caci spune una si face alta, tese intrigi in culise , umbla pe cai necurate si trage sforile cu un anumit scop, d obicei marsav.Expresia '' a o sterge englezeste''vine de la faptul ca englezul este un tip cu mult bun simt si daca se afla intr-o adunare si vrea sa plece fara a deranja, el face acest lucru discret, pe neobservate.
S-au elaborat mai multe studii despre psihologia popoarelor : Alfred Foouillee a scris ''Esquisse psyhologique des peuples europeens'', Wilhelm Wuntdt, ''Die Nationem und ihre Philosophie'', Muller-Freienfels, ''Psychologie des deutschen Menschen'', iar P.P.Negulescu, ''Psihologia popoarelor''.Celebre mai sunt si lucrarile lui Gobineau si Chamberlain , in acest domeniu.
Wundt ajunge la urmatoare concluzie examinand trei cantece nationale celebre : ''Iubind gloria, francezii aspira la onoare si la renume ;voind sa fie mai presus de toti, englezii cauta puterea si dominatia ;fiind oameni ai datoriei, germanii tin la fermitatesi fidelitate. '' 1)
A p u d P.P.Negulescu, ''Geneza formelor culturiii'', Bucuresti, Editura Eminescu, 1984, p.338.
Analizand psihologia popoarelor , P.P.Negulescu afirma :''Ni se impune astfel concluzia ca viata in comun este principalul factor determinant in formarea caracterelor psihice ale individului si, prin urmare, in constituirea ''tipurilor''psihologice ale popoarelor.'' 1)
Hypolite Taine scrie ''Istoria literaturii engleze'' pentru a cauta in ea psihologia unui popor.Acelasi lucru il vor urmari ''stilistii''secolului XX.In geneza artei, Taine pune accentul pe ''rasa, moment si mediu''.Pentru el rasa este spiritul national de care vorbise de fapt Doamna de Stael.Opera este determinata de spiritul national, de acel ''Volkssssgeist'', de mediul in care intra ''Zeitgeist'', adica , , spiritul''epocii, ambianta spatiala si momentul.
Taine va contura tipul francezului cu ''marele daruri firesti ce stralucesc in operele si istoria noastra :pe de o parte spiritul militar, curajul eruptiv si cateodata nebunesc, pe de alta parte, talentul literar, srea in conversatie si in delicatetea stilului. '' 2)
Marea literatura franceza ne arate in general un ''honnet homme'', spiritual, galant, slefuit, manierat, curajos, cavaler, care tine la onoare, etc.
Pentru garabet Ibraileanu ''proza , cand e talentata, e si expresia sufletului unui popor si oglinda vietii acestui popor.'' 3)
Ceea ce isi pune amprenta, in mod deosebit, asupra creatiei este spatiul geografic vital, ce patrunde in inconstientul unui popor caci ''cultra este legata de anumite regiuni, numite zonale de cultura.''
Oswald Spengler, Alois Riegl, Leo Frobenius, Worringer, Lucian Blaga si altii vad in sentimentul spatiului vital o dominanta a stilului national al unei culturi.
1)P.P.Negulescu, ''Geneza formelor culturii'', Bucuresti, Editura Eminescu, 1984, p.345.
2)Hippolyte Taine , ''Filozofia artei'', Bucuresti, Editura Enciclopedica romana, 1973, p.333.
3)Garabet Ibraileanu, ''Caracterul specific national in literatura romana'', in ''Opere'', vol.I, Bucuresti, Editura Minerva, 1974, p.323.
4)Leo Frobenius, ''Paideuma'', Bucuresti, Editura Meridiane, 1985, p.39.
Lucian Blaga, in ''Trilogia culturii''arata ca specificul national este adanc legat de spatiul prin acel ''orizont inconstient'', din care strabate ''nazuinta formativa'' avand un tipart care este ''matricea stilistica.''Pentru romani, formativ si catalizator este ''spatiul mioritic'' 1) care are influenta modelatoare si catalitica asupra specificului national.
Petru Comarnescu face si el un studiu asupra specificului national tragand urmatoarele concluzii: ''Caracterele proprii pe care le-am aflat generale si constante sufletului romanesc din cercetarea culturii si a artei le grupam astfel :
Un sentiment aparte al naturii (manifestat prin descriptii pline de culoare si miscar ;conservatorism).
Un simt al masurii si al strictului necesar(manifestat prin cumpanire, discretie, cumintenie, simetrie, totul potrivit).
Vioiciune (ritm variat , nuante sufletesti, expresie spontana a caracterului interior), '' 2) Ca urmare a acestor trasaturi, Petru Comarnescu mai adauga urmatoarele caracteristici :seninatate, contemplatie, asteptare de bine, seriozitate, dor, gingasie, cumintenie, noblete, etc.
Din literatura romana mai rezulta si alte trasaturi specific nationale ale personajului literar cum ar fi : resemnarea in fata destinului, dragostea de libertate, spiritul de
dreptate, ospitalitatea, omenia, optimismul, curajul, patriotismul, adaptibilitate, spiritul de jertfa pentru o cauza nobila sau pentru creatie, harnicia, etc.
Const.Ciopraga este de parere ca ''intre orient si occident am urmat propriile noastre modele.'' 3) Chiar daca ne-am ''sincronizat'' cu cultura universala, modelele au fost trecute prin filtrul autohton iar ''omenescul, constiinta si acordul cu natura sunt coordonatele unui ethos rational.'' 4)
1)Lucian Blaga, ''Trilogia culturii'', Bucuresti, E.P.L.U., 1969, P.119-255.
2)Petru Comarnescu, ''Specificul romanesc'', in volumul ''Kalokagthon'', Bucuresti, Editura Eminescu, 1985, p.220.
3)Const.Ciopraga, ''Personalitatea literaturii romane'',
I b i d e m , p.272
Creatia literara a fost un nesecat izvor de inspiratie pentru sciitorii romani iar capodoperele isi au originea in acest tezaur inepuizabil de intelepciune si sensibilitate, care a formay un stil original in literatura noastra.
Daca la occidentali ''le style c'est l ;homme individuel''din contra ''la romani le stile c'est le peuple.'' 1)
Din literatura spaniola reiese specificul national al acestui popor care da dovada, dupa parerea lui Ramon Menendez Pidal, de ''austeritate morala, dobrietate psihologica si contemplarea ideala a realitatii.''
In studiul ''Geniul spaniol'' 3) Salvator de Madariaga arata ca geniul spaniol ''este concret si aplicat, . '' ''homocentric'', de aceea el ''evita abstractia , refuza speculatia pura si are onoare de bizantinism''iar idealul sau fiind de ''ordin estetic, individual si personal ''promoveaza in literatura ''un erou pur uman''din ale carui adancituri izvoraste ''misticismul''.
Eroii sai celebri sunt Don Juan si Don Quijote care poarte in sufletul lor esenta spiritualitatii spaniole de totdeauna.
Literatura germana pune in evidenta prin personajele sale trasaturile specifice ale acestei natii, caracterul integru, independenta, lealitatea, staruinta, fedelitatea, simtul datoriei, puterea extraordinara de munca, spiritul de disciplina, puterea de organizare, consecventa si excesivitatea cum spune Constantin Antoniade: ''In toate manifestarile lui, fie ca face filozofie si vrea sa prinda absolutul, fie ca face sentiment si lesina de-a binele, fie ca face comert si inunda targul mondial, fie ca face politaica si vrea sa acapareze intraga lume, fie ca face razboi si vrea sa distruga tot ce-I iese in cale, gasim acelasi mistic incorijibil, aceeasi fire excesiva, acelasi ''furor teutonicus vare-l mana la toate.'' 4)
C.Radulescu-Motru, ''Personalism energetic si alte scrieri'', Bucuresti, Editura Eminescu, 1984, p.735.
Ramin Menendez Pidal, ''Cateva caractere particulare ale literaturii spaniole'', in vol.''Eseisi spanioli'', Bucuresti, Editura Univers, 1982, p.99-111.
Salvator de Madariaga, ''Geniul spaniol'', in vol. ''Eseisi spanioli'', Bucuresti, 1982, Editura Univers, p.358-373.
Constantin Antoniade, Spiritul german'', in vol.''Opere'', Bucuresti, Editura Eminescu, 1985, p.362.
In literatura rusa, personajul cel mai specific national este Oblomov al lui Goncearov care intruchipeaza, dupa opinia lui V.I.Lenin un tip reprezentativ pentru ei chiar si dupa revolutie: ''Noi ne aflam de fapt, in situatia unor oamnei(si trebuie sa va spun ca aceasta situatie e cat se poate de stupida), care tin mereu sedinte, alcatuiesc comisii, intocmesc planuri, si asta la infinit.In societatea rusa a existat un asemena tip :Oblomov.El obisnuia sa stea tot timpul in pat si sa-si faca planuri.De atunci a trecut multa vreme.Rusia a infaptuit trei revolutii, dara Oblomovii au ramas fiindca in Oblomov rea intruchipat nu numai mosierul, ci si taranul.Si nu numai taranul, ci si intelectualul, si nu numai intelectualul ci si muncitorul si comunistul.E de ajuns sa te uiti la noi, sa vezi cum tinem mereu sedinte, cum lucram in comisii, ca sa spui ca vechiul Oblomov a ramas si va fi nevoie ca vreme indelungata sa-l speli, sa-l cureti, sa-l scarmeni sai sa-l scuturi pentru a putea scoate ceva dintr-insul.'' 1)
Personajele literare de valoare ale literaturii universale contin trasaturi generale specifice conditiei umane, dar in acelasi timp au note distinctive, care apartin specificului lor national iar prin aceasta ele isi potentiaza valoarea.
Tudor Vianu arata si el ca printre generatoarele culturii un rol primordial are nationalitatea.''Cu alte cuvinte, daca prin teoria raselor nu voim sa spunem decat ca, sub influenta mediului natoral social si cultural, se creeaza in sufletul omenesc deprinderi permanente de viata si creatoare de cultura intr-un sens anumit, atunci este evident ca, printre conditiile materiale ale culturiii, trebuie sa trecem, daca nu trasa atunci nationalitatea.'' 2)
R. TIPOLOGIILE GENERALE ALE PERSONAJELOR
1. Personajele principale si secundare
Aceasta clasificare didactica se face dupa importanta pe care o are un anumit persoanj in economai operei.
Apud Mihai Novicov, ''Scriitori rusi'', Bucuresti, Editura Univers, 1972, p.183-184.
Tudor Vianu, ''Studii de filozofia culturii'', Bucuresti, Editura Eminescu, 1982, p.248.
Personajul, care are un rol primordial, si este indispensabil in structura operei, devine personaj principal.Sunt personaje care joaca un rol secundar, episodic, neesential , aparand chiar sporadic, cu trecere efemera, de multe ori neconcludente, dar necesare totusi pentru intreg ansamblul structural al operei.Exista si cazurri cand ar putea fi omise , fara sa afecteze in mod iremediabil opera.Acesre personaje sunt secundare sau episodice.
2. Personaje statice si dinamice
Personajele statice sunt acelea care nu se schimba, ramanand identice cu ele insele de la un capat la altul al operei, pe cand cele dinamice sunt flrxibile, modificandu-si structura partial sau complet.
Personajele statice sunt specifice antichitatii, dar mai ales clasicismului so pot deveni tipece, potentand la maximum un viciu sau o virtute.Atributele lor sunt limitate si se aseamana cu o schema ce vrea sa demonstreze ceva, prin scoaterea in relief a unei calitati sau
defect.Asa este avarul, care ramane avar pana in final, indiferent de conjucturile sai circumstantele prin care trece.Nimic nu-l misca, nu-l impresioneaza si el ramane la obsesia lui.
Personajele dinamice intra in opera cu o structura si ies cu alta, modificandu-se partial sut total.Ambele tipuri pot co-exista la acelasi autor.
3. Personaje profunde si superficiale
Personajele profunde sunt cele mai bine construie, viabile, contradictorii, dinamice, cu o mare complexitate.Acestea au puterea de a zgudui intr-un mod convingato, impunandu-ne un punct de vedere.Daca nu ne zguduie si nu ne trezesc interesul, sunt personaje superficiale.
Aceasta categorisire se face dupa gradul de complexitate, puterea de a soca si influenta intr-un mod convingator.Personajele supertficiale sunt sterse, artificiale, le lipseste viata si n-au mai ales, puterea de a convinge, nici prin ceea ce fac si nici prin ceea ce spun.Ele raman nista paiate hibride, fara consistenta.
Cele profunde emotioneaza, creaza aderenti, starnesc simpatii sau antipatii puternice si-si pun amprenta asupra cititorului.
Persoanjele superficiale sunt prinnatura lor efemere si ii raman indeferente cititorului.
4. Personaje supuse intrigii sau deservite de intriga
Sunt personaje, care impreuna cu altele, formeaza un lant cauzal in impletirea intrigii.Ele sunt ca piesele de sah vare au roluri diferite, dar sunt legate indistructibil.Fiecare are o anumita sfera, legaturi si interdependente supuse intrigii ce va fi liantul dominant.In povestirile psihologice, specifice lui Cehov, actiunile, episoadele si intrigile au ca scop sa slujeasca personajul, pentru a-i scoate in evidenta anumite caracteristici si personalitati.
5. Personaje pozitive si negative
Aceasta clasificare, considerata de unii primata si simplista, este foarte folosita totusi de catre profesori in cadrul analizei literare, cand se caracterizeaza personajele.
Eroul pozitiv este purtatorul ideilor avansate, luptatorul pentru binele si progresul colectivitatii.Un asemena personaj este Fat-Frumos din literatura populara, care este inzestrat cu fortele de opozitie iese intotdeauna biruitor.
Personajul negativ este de obicei in antiteza cu cel pozitiv, fiind reprezentativul fortelor reactionare ale raului, purtatorul ideilor retrograde, cel care se pune mersului inainte si progresului.Dinu Paturiva, Tanase Scatiu, Manea, etc. sunt astfel de personaje .
- 30 -
C A P I T O L U L I I
Din multimea operelor literare, cercetatorii moderni au depistat si sistematizat tipologiile personajelor, dupa anumite criterii, care sunt aplicabile tuturor naratiunilor.Aceasta posibilitate de sistematozare si sintetizare a fost sesizata de Claude Levi-Strauss: ''O culegere de povesti si de mituri cunoscute ar reprezenta un numar de tipuri simple, determanand dincolo de diversitatea personajelor cateva funcii elementare ;iar complexele, aceste mituri individuale, se reduc de asemenea la cateva tipuri simple, tipare in care se prinde multiplicitatea fluida a cazurilor.'' 1)
Astfel si personajele litarare pot fi sistematizate din punct de vedere psihologic, ideologic, funtional, caracterologic, etc.
1. Perspectiva psihologica
Personaj si psihologie
Influenta psihologiei asupra artei, mai ales moderne, este enorma, desii unii au rezerve in acest sens, Printre cele mai fructuoase curente de psihologie, care au influentat opere de mare prestigiu, se numara psihanaliza, detectabila , ai ales in operele lui Thomas Mann, O'Neill, D.H.Lawrence, Aldoux Huxley, Marcel Proust, James Joyce, W.Faulkner, Lucian Blaga, Mircea Eliade, etc.Precursori prezumptivi ai psihanalizei, fara a fi constienti de aceasta, au fost Platon, Eschil, Sofocle, Shakespeare, Goethe, Dostoievski si altii.
Insusi Freud recunoaste''ca nu exista descoperire a psihanalizei care sa nu fie fost de multe vreme oresimtita de poeti.'' 2)
Claude Levi-Srauss, ''Antologia structurala'', Bucuresti, Editura politica, 1978, p.245.
Sigmind Freud, ''Introducere in psihanaliza'', Bucuresti, E.D.P.1980, p.546.
Suprarealismul considera inconstientul ca un veritabil izvor, de unde tasneau obsesiile scriitorului, defulandu-se sub forma dicteului automat, fara controlul ratiunii.
In afara de constientul individual, legat de erotica infantila, exista inconstientul colectiv, ce constituie arhetipul gandirii primare si colective, sesizat de Jung, denumit de catre Blaga ''matrice stilistica'' si care isi pune amprenta asupra personajelor, reliefandu-le un anumit spacific national.
- 31 -
Al treilea mare psiholog, de nuanta psihanalitica, a fost Adler care a lansat ideea ''complexului de inferioritate'' generator de compensatii revendicative.
Multe personaje literare, anterioare psihanalizei, au apucaturi istorice, se complac in adulter si ''aventuri galante'' ca sa compenseze situatia sociala modesta.Asa este cazul Emmei Bovary creata de Flaubert sau Becky din romanul ''Balciul desertaciunilor'' de Thackeray.Pentru aceste eroine, nu viata erotica primeaza , ci mai ales parvenirea pe o scara sociala superioara prin erotism, pentru a-si compensa starea de inferioritate sociala.
Autorii au sesizat si pus in evidenta existenta unei dualitati distincte intre aparenta si realitate, la isterici.Doamna Bovary si Becky poarta masti si se disimuleaza cu rafinament.
Hipermoralitatea medievala a sfarsit prin intrarea in Renastere cu ''Decameronul''lui Boccaccio, o veritabila carte de defulare in care personajele isi dau drumul naturaletii instinctuale.
Omul modern este stapanit de multe ori de anxietate, acea stare psihologica, obsesiva existenta la multe personaje literare.
In ''Jurnalul lui Salavin'', G.Duhamel prezinta un sef tiran si care cauza Salavin
Si ceilalti functionari devin obsedati, handicapati, traind sub semnul anxietati si complexului de inferioritate.
Personajele luii Kafka, Joyce, Proust, Brecht, Hardy, etc.se afla intr-o stare de anxietate permanenta.Leiba Zibal al lui Caragiale din ''O faclie de Pasti'' ilustreaza si el aceasta stare, dusa pana la patologie.
In piesele lui O'Neill ''Din jale s-a intrupat Electra'' si ''Straniul interludiu''se vede fara dubiu influenta lui freud, Adler si Jung, iar aceste opere ''sunt adevarate tratate de noua psihanaliza.'' 1)
O'Neill, influentat de psihanaliza, vedea omul si personajele prin obsesia erotica, vazuta ca centru iradiat si motor al vietii, iar un avatism ereditar, asemeni unui blestem, mana aceste personaje anihiland orice moralitate si pudoare, Prin acest autor vom vedea predominarea la eroii sai a primitivitatii biologice si cele mai salbatice izbucniri ale pasiunilor instinctuale.In ''Patima de sub ulmi'' vedem ''o reeditare a Fedrei cu pasiunea caracteristica a taranului pentru pamant'' 2) Dramatismul Fedrei consta in lupta ce se dadea intre pasiune si ratiune, dar la O'Neill domina dezlantuirea patimilor brutale, primare, fara reticenta morala, o pledoarie pentru instinctualitatea cruda, care contrazice orice spiritualitate.
''Din jale se intruchipeaza Electra'' este o replica la ''Orestia'' lui Eschil, unde personajele comiteau acte oribile, sub destinul crud si implacabil al zeilor, pe cand la O'Neill sunt dirijati de pornirile incontientului.In acesta piesa predomina o atmosfera incestoasa, de libido intre toti membrii familiei.
Complexele Oedip si Electra apoar in ''Muntele vrajit'' de Thomas Mann, ''Forsyte Saga'' de Galsworthy, ''Copii si amani'' de D.H.Lawrence.
Marii scriitori au o putere de penetritie si intelegere psihololgica atat de mare, incat ii depasesc in perspicacitate si competenta pe psihologii veritabili, cu formatie stiintifica.Augustin Buzura are dreptate atunci cand afirma :''La unele capitole privind investigarea psihicului omenesc sunt convins ca literatura merege mult mai departe decat stiinta.A mers.Ma gandesc la imaginea Austriei din acest inceput de secol . Se poate apele, pentru parametrii psihici lai oamenilor la Musil mai degraba decat la stiinta.Literatura merge putin mai departe.'' 3)
- 32 -
Nicolae Margineanu, ''Psihologie si literatura'', Cluj, Editura Dacia, 1970, p.43.
Octavian Gheorghiu, Silvia Cucu, ''Istoria teatrului universal'', vol.II, Bucuresti, E.D.P., 1966, P.447.
Aurel Sasu, Mariana Vartic, ''Romanul romanesc in interviuri'', Bucuresti, 1985, Editura Minerva, p.530.
Creatorii de mare valoare sunt fiinte de mare exceptie, hipersensibili, parand uneori anormali pentru omul obisnuit cu o capacitate de comprehesiuni iesite din comun, care se coboara in cele mai adanci abisuri intunecoase ale sufletului omenesc, de unde scot la suprafata mii de ipostaze ale eului, avand puterea demiurgica de a naste fiinte mai viabile decat cele reale.Ei sunt dotati, ca si Argus cel cu o suta de ochi, cu un spirit de observatie extraordinar, reusind sa vade ceea ce altii nu vad, sa patrunde impenetrabilul, transpunandu-se in fel de fel de situatii inedite sau in felul de a reactiona al diferitilor indivizi.
Personajele sunt prezentate direct si concret, asa cum traiesc, gandesc si actioneaza in unele circumstante.Reactiile si comportarea personajelor vor avea o cauza definita sau cel putin intuita indirect.
In unele cazuri, scriitorul dezvaluie limpede motivele care au determinat anumite actiuni ale personajelor , alteori comportamentul rezulta din actiunile si vorbele personajelor.Motivele pot fi convergente, unitare, logice, dar si contradictorii, absurde, ilogice.
Motivele sau cauzele actiunilor saut insuficiente pentru o buna cunoastere a caracterului si personalitatii personajului.Autorul inmtervine in mod subtil, pentru a ne face sa intelegem daca anumite trasaturi ale personajului sunt congenitale sau se datoreaza influentei mediului.
Unele personaje sunt greu de interpretat, pentru ca nu le cunoastem trecutul si facem cunostinta cu ele abia im momentul savarsirii unui act grav, cum este cazul luyi Macbeth de Shakespeare.
Cunoastem acest erou abia cand comite asasinatul.Nu stim nimic anterior, ci numai ulterior.Cauzele acestui act sunt numai deduse.Caracterul lui, anterior crimei, nu-l cunoastem.Sigur ca el este ambitios sdar si anxios iar teama l-ar fi facut sa renunte la aceasta fapta, daca lady Macbeth nu-l indemna permanent.El nu avea scrupule morale sau retineri de lat ordin.Datorita fricii, temandu-se de razbunari, pentru a-si intimida rivalii, va deveni un tiran sangeros.
Si prin Hamlet, Shakespeare demonstreaza ca este un mare psiholog, prezentandu-ne o fire introvertita, ce nu-si destainuie, nici macar prietenilor , obsesiile sale interioare.Datorita acestei caracteristici, el este sovaitor
, hotarat totusi sa-si razbune tatal, avand in acelasi timp repulsie fata de actele comncrete.Da dovada de o reflexivitate exagerata, care reiese pregnant in evidenta, mai ales din celebrul sau monolog.
Intr-o analiza psihologica mai atenta a personajelor literare, transpare intentia autorilor de a iinfatisa , fie oameni ideali, fie personificari ale unui principiu oral, fie sunt mesageri ai unei idei care incearca sa o transmita direct sau indirect.
In ''Nora''lui Ibsen, actul final nu este motivat psihologic, cat el evidentiaza un principiu rigid, pe caere autorul a vrut sa-l postuleze, desi pare neverosimil.La fel psihologia
- 33 -
Ifigeniei din tragedia lui Racine este incompatibila cu conditia umana.Este incredibila acceptarea sacrificiului suprem cu atata seninatate, de catre aceasta fiica, asa cum reiese din ultimile ei cuvinte.Racine a personificat prin acest personaj principiul antic al supunerii totale, pe care trebuie sa-l indeplineasca un copil fata de tat.Din punct de vedere psihologic nu avem de a face cu o persoana vie, normala, ci un principiu absurd, personificat.
Categorii psihologiceale personajului
a) Personaje introvertite
Nebunia lui Don Quijote nu este altceva decat ''culmea unei idei introvertite.'' 1) Acest personaj are o lume interioara, anacronica, in care traieste, complicandu-se in mirajul iluziilor, fiin rupt complet de realitatea pe care o ignoreaza in circumstantele cand se ciocneste de ea, mistificand-o cu voluptate.Fata de tarn deevine doamna sa Dulcineea, morile de vant I se par uriasi, iar carciumile ordinare ii dau iluzia unor castele trufase.
Lovindu-se prea brutal de realitate, el crede totusi ca este o vraja si ramane mai departe in lumea fanteziei interioare, in ambianta himerelor.Introversiunea sa exagerata il face caraghios si in acelasi timp dramatic, caci si-a pierdut simtul realitatii.
1)Karl Leonhard, ''Personalitati accentuate in viata si in literatura'', Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1979, p.503.
Sancho Panza este la polul opus, creat prin antiteza, ca un extravertit.
Introversiunea genereaza complexul de grandomanie, printr-o exagerare a valorii, importantei si capacitatii propriei persoane.Raskolnikov din ''Crima si pedeapsa'' de Dostoievski este un astfel de personaj introvertit, suferind de aceasta manie.Razumihin, prietenul sau spune despre el :''Nu-i place sa-si dea pe fata sentimentele si mai curand ar jigni pe cineva decat sa-si arate bunatatea . E ursuz, posomarat, mandru, chiar trufas.'' 1)
Raskolnikov este hiperperseverent, megaloman si se crede superior celorlalti oameni numiti de le ''paduchi'' si ''pleava''.Isi face o filozofie proprie asupra valorilor si se crede ca ii este permis orice, incercan sa gaseasca o justificare chiar si pentru comiterea unei crime.
Svidrigailov il caracterizeaza cu raceala ca sa-i explice crima ; ''Dar cel mai mare rol l-au jucat desigur orgoliul, mandria si vanitatea ;Dumnezeu stie, poate ca si insusirile lui bune . A fost la mijloc si o teorie a lui proprie, o teorie dupa carte oamenii se impart vedeti dv., in material uamn, adica oameniu de rand si oameni deosebiti, adica oameni carora le este permis orice, care prin esenta lor superioara nu se supun legilor, ci dimpotriva ei fauresc aceste legi pentru ceilalti, adica pentru materialul uman, pentru pleava.'' 2)
Raskolnikov nu accepta sfaturile altora si nici contrazicerea ideilor sale, iar atunci cand se intampla acest lucru, devine iracibil, susceptibil si incapatanat in parerile lui.Mama lui marturiseste ca fiul ei era de neinduplecat si nimic nu-l putea schimba , ramanand insensibil chiar la rugamintile ei :''Credeti, poate, urma cu inflacarare Pulheria Alexandrova, ca l-ar fi oprit atunci lacrimile mele, rugamintile mele, boala mea, moartea mea pricinuita de durere, mizeria noastra ?'' 3)
1)F.M.Dostoievski, ''Crima si edeapsa'', Bucuresti, Biblioteca Pentru Toti, vol.I.1962, p.270.
2)I b i d e m, vol.II, p.274
3)I b I d e m, vol I, p.273-274.
Hamlet este un introvertit care isi drapeaza cu consecventa gandurile sale intime.Nici apropiatilor sai nu se confeseaza decat foarte putin si de multe ori imprecis.
Este un reflexiv exagerat care se autodevoreaza prin disecarea raporturilor cauzale in posibilitati uneori divergente.Introvertirea si meditatiile acestea cu veleitati filozofice, duce la o anihilare totala sau partiala a actiunilor concrete, fata de cre are repulsie si-l fac sovaitor.Reflexivitatea aceasta malativa ii erodeaza vointa si devine un serios impediment in luarea deciziilor :
'' A fi sau a nu fi, .iata intrebarea .
Ast gand pe toti ne face-a fi misei
Si-astfel firescul chip al hotararii
Arata bolnav de gandire pala,
Si avanturilor cele mai marete
Sub semnul sau se-abat din drumul lor
Si pier ca fapta.'' 1)
Cele mai cutezante hotatari nu mai devin fapte, se vestejesc sub spiritul indoielnic al ratiunii.
1)W.Shakespeare, ''Hamlet'', E.D.P.L., Bucuresti, 1959, p.100.
b) Personaje extravertite
Asa cum DON Quijote este cel mai celebru exemplu de introvertit, Sancho Panza va fi extrovertitul exemplar.Daca Don Quijote este rupt total de realitate, din contra Sancho Panza este spiritul practic, care vede relitatea in mod obiectiv, fiind ''cu picioarele pe pamant'' si nu ''cu capul in nori'' ca stapanul sau.Scutierul il avertizeaza ca are in fata sa niste mori de vant si nu uriasi, cum credea Don Quijote care le-a atacat furibund.
O serioasa disputa are loc intre cei doi si in apropierea unui han pe care iarasi Don Quijote il considera castel, intrand in incintele lui cu tot alaiul.
Intalnind doua turme de oi, eroul le confunda cu doua doua ostiri de cavaleri si trecand la atac, Sancho Panza il uimplora cu disperere :''Intoarce-te Maria Ta, senior Don Quijote, ca ma jur pe toti Dumnezeii, nu-s decat berbeci si manzari alea cu care vrei sa te masori . Ia seama ca nu-i nici un urias si nici picior de cavaler.'' 1)
In viziunea lui Don Quijote, tarancuta care era destul de vulgara, avand un ''izulet cava cam barbatesc'', fiind ''tare asudata si cam slinoasa'', este domnita Dulcineea si zadarnic incerca scutierul sa-l deziluzioneze aratandu-i toate acestea, caci seniorul ramane prada autoiluzionarii.
Fiindu-i promis un post de guvernator, Sancho Panza, Pana la urma, accepta multe din aberatiile stapanului.Scutierul devine victima uniei farse judecata de un duce la care se afla in vizita cu stapanul, duce care bi-a promis postul de guvernator, pentru a-si bate joc de el.Fiind extravertit si credul, fara a medita prea mult, el accepta usor si povestirilor altora, fapt care-l face si pe dansul ridicol, cu toate ca avea un pronuntat simt al realitatii.
c) Personaje exaltate
Cele mai des intalnite in literatura sunt personaje le exaltate, pentru ca ele au ''afinitati electice'' cu firea scriitorilor care sunt niste pasionali entuziasti si-si inteleg eroii.
Aceste personaje trec de la o stare afectiva, la alta diametral opusa, intr0un timp adeseori record.De la iubrea cea mai mare
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
