SARMANUL DIONIS - Geneza si izvoare

SARMANUL DIONIS

Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui si forma limbii nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti." Personalitatea complexa a lui Eminescu exista, datorita cuolturii sale vaste de nivel European, datorita studiilor filosofice moderne, fiind inspirit de Kant, Schopenhauer, Hegel, si nu in ultimul rand de antici: Platon si Aristotel. Era cunoscator a mitologiei indiane si romanesti, a istoriei universale si cea a poprului roman, fiind in stare sa se identifice spiritual cu literatura populara romaneasca.

Cea mai valoroasa si originala directie a prozei eminesciene este cea fantastica, filosofica si mitoligica, acesta inscriindu-se si in literature universala. Cu ajutorul acestei nuvele, Eminescu devine unul cintre cei mai mari creatori ai fantasticului din toate timpurile, proza eminesciana devenind unul dintre cele mai mari momente ale literaturii fantastice universale. La Eminescu fantastical nu este numai "filosofic" (fantasctic doctrinar de idei), ci si "mitologic". In operele sale "filosoficul" se contopeste cu "mitologicul", acestia fiind de nedespartit. Fantasticul eminescian este "filosofic" si "mitico-magic", deoarece poetul in ideele sale retopeste mituri si franturi de mituri, atmosfera acestor opera capatand o atmosfera magica.

Geneza si izvoare

Proza lui Eminescu exprima mai mult starile de spirit ale creatorului din epoca prestudenteasca, studenteasca, ieseana si bucuresteana. Proza romantica, fantastica si filosofica, intitulat Saramnul Dionis, este o etapa semnificativa in epica romaneasca. Nuvela este publicata de Iacob Negruzzi in "Convorbiri literare", in cemebrie 1872 si ianuarie 1873. In timpul studiilor de la Viena, poetul studiaza filosifia, urmarind cu atentie lucrari de istorie, astrologie si drept. In opinia lui Eminescu, filosofia are menirea, in creatie de sens larg, sa puna probleme. Acesta ar putea fi cauza receptarii nuvelei ca o extravagnza, ca o exceptie. Pentru intelegerea acesteia este indispensabila demarcatia dintre vis si realitate, evident, in acelas timp si evidentierea structurii complexe. Eminescu a scris Sarmanul Dionis la varsta de 20 ani, perioada, in care sunt redactate preocuparile scriitorului, conceptia sa literara si anumite teme a creatiei. Spiritul creator eminescian se contureaza prin preocuparile literare ale acestei perioade, astfel alaturi de Sarmanul Dionis(1872) este Inger si demon(1873), Imparat si proletar(1874), Memento mori(1872), Miradoniz(1872), Fat-Frumos din lacrima(1870), Preot si filosof(1874), Avatariile faraonului Tl (1871-1874), Cezara(1876), Archaeus(1874-1876).    George Panu marturiseste in Amintirea de la Junimea, ca Eminescu a citit in 1872 la "Junimea" fragmentul Egipetul din Memento mori si "faimoasa nuvela" Sarmanul Dionis, care era in acelas timp staranie si extravaganta, o capodopera, care prezenta teoria metempsihozei.

Excesul de imaginatiemetfizica si fantezia sunt semnalate precum "excursurile filosofice in marginea apriorismului kantian" . Chiar din primele randuri se fac vazute dimensiunile filosofice, fantastice si realiste ale nuvelei. A.D. Xenopol este cel care arata, ca Maioresu si Pogor sunt cei care observa faptul, ca "sfarsitul si modul dezlegarii nu corespunde cu caracterul intregii scrieri". Aceasta observatie va fi dezbatuta in continuare de critici literari in legatura cu specia literara si caracterele lirice si epice ale textului.

Cele mai imporatnte surse filosofice din care s-a inspirit Eminescu, sunt I. Kant si A. Schopenhauer. Am putea mention in acelas timp si literature romantica germana, reprezentat de Novalis, cu idea de viata pe o alta planeta, Goethe, pentru diavolescul din Ruben si Adalbert von Chamisso, pentru motivul umbrei. Timpul si spatiul au menirea de a structura realiatatea, lumea aparand ca o iluzie a spiritului nostrum, ca un vis. Eminescu, prin operele sale a realizat o mitologie nationala, combinand stilistic aspectele fantastice si filosofice cu cele istorice si realiste. Plasmuind lumea si raportand-o la eternitate, conform nazuintei sale sufletesti, autorul apeleaza la incarcatura de idei a timpului. Astfel influentele kantiene, schopenhaueriene, budiste, panteiste, crestine si folclorice reprezinta traditia critica, realitati, posibilitati ale acestei opere perspective ale comentariului exegetic.