Paradoxul roman S.Alexandrescu - prezentare de text

Paradoxul roman

S.Alexandrescu

- prezentare de text -

Contextul apariției acestui articol, publicat pentru prima oara in 1976, este apariția unei noi reviste pe numele de International Journal of Romanian Studies.Autorul considera ca, in general, in asemenea situații este necesara o definire atat a subiectului(romanistul) cat și a obiectului de studiu(cultura romana) in masura in care acestea nu sunt cunoscute de publicul ținta. "Domeniul roman" pare a fi unul cunoscut, din punctul de vedere al autorului; mai mult, el afirma ca de fapt a fost abordat in diferite contexte și cadre mai vaste și poate tocmai din aceasta cauza nu se poate pune problema autonomiei lor. Articolul, afirma S.Alexandrescu,,are ca miza "autonomia științifica a studiilor romanești" considerata a fi, de unii, "nici necesara, nici de dorit"..Se explica pe parcursul discursului de ce anumite date documentate istoric privind trasaturile paradoxale ale subiectului și obiectului pot justifica, intr-o anumita masura, o asemenea afirmație. Personal, sunt de parere ca accentul cade mai mult pe explicarea și exemplificarea paradoxurilor prezente in istoria culturii romane și pe cum anume acestea pot fi transformate in avantaje la momentul oportun.

Primul paradox este numit de autor "al apartenenței" și se refera la spațiul fizic și istoric in care s-au incadrat Romania sau provinciile romanești. Am fost plasați, din punct de vedere geografic dar și istoric intre Europa centrala, Rasariteana și Balcani.Influențele și dominațiile - turce in Muntenia, ruse sau polone in Moldova, austriece sau ungare in Transilvania sunt un indiciu nu numai al diversitații interacțiunilor ci și eterogenitatea acestor contacte - diferite pentru fiecare provincie. In cuvintele autorului acestea "nu au fost niciodataincluse laolalta" in aceeași sfera de influența. Și tot au reușit sa iși mențina unitatea culturala. Mai mult, au servit drept spațiu de amortizare pentru marile puteri, pentru giganți precum Austria, Rusia sau Turcia. Din schimburile civilizaționale și culturale inerente cu aceștia romanii au preluat cateva elemente de la fiecare, creandu-și, poate tocmai datorita acestui fapt, originalitatea in raport cu ceilalți vecini. Au facut din imbinarea influențelor straine o arta și o tehnica de supraviețuire, o tactica diplomatica (a se vedea relațiile din timpul lui Ștefan cel Mare cu Ungaria, Polonia sau Turcia). Apropierea și departarea de aceste culturi au condus la o sinteza culturala ce da dovada de o mare disponibilitate și toleranța a carei motto principal este a fi și a ramane roman. Mitul acesta al identitații unei "insule de latinitate intr-o mare slava" a ramas problema centrala a unei culturi ce ravnește la o reintegrare in latinitatea occidentala, reintegrare imposibila intrucat "Vestul" , deși asemanator, este departati. Ne raman doar vecinii mai apropiați care sunt uneori prea agresivi și un "dor sfașietor dupa un altundeva care este nicaieri".

Cel de-al doilea pardaox - al simultaneitații se refera la incercarea de a ne sincroniza cu timpul, de a recupera ce am pierdut din cauza impedimentelor de natura istorica.Mari curente ce s-au desfașurat succesiv in Europa trec la noi in simultan, nu mai sunt clar delimitate, ci formeaza un simplu amalgam. Absența unor curente precum Renașterea sau Barocul nu a impiedicat insa cultura romaneasca medievala tarzie sa produca umaniști și texte baroce, exemplu fiind D.Cantemir, fenomen exemplificat și mai tarziu prin coexistența unor curente divergente in secolele XIX și XX. Ambiguitatea se transmite și la nivelul autorilor greu daca nu imposibil sa ii incadrezi intr-un curent anume (excepție facand, dupa parerea autorului, doar Eminescu); astfel, curentele pot fi identificate nu prin autori, ci prin texte individuale.Graba de a recupera timpul se poate dovedi insa paguboasa intrucat trecerea la nou se realizeaza in aceasta situație mai degraba artificial, superficial; pe parcursul acestei goane romanii raman totuși loiali valorilor sistemelor tradiționale - stagneaza și aceasta stagnare a lor "anuleaza" timpul, determinand crearea a ceea ce Noica numește "cultura eterna", ce se manifesta mereu "in pofida sau impotriva timpului"

Al treilea paradox este numit al continuitații/discontinuitații. Cultura romana are,de fapt,comform autorului, doua dimensiuni distincte: folclorul și cultura scrisa. Prima este de fapt cea care a asigurat de fapt pe parcursul istoric al romanilor, identitatea etnica; chiar daca "cultura oficiala" era in limba slavona sau greaca romanul se putea intoarce la folclor ca la o validare a propriei identitați. S-a asigurat astfel supraviețuirea culturii romane in Transilvania secolului XVIII, perioada fanarioților. A condus insa la un anume tradiționalism ideologic ce se transpune chiar și in cultura scrisa -la autori precum Eminescu, Blaga, Creanga, Sadoveanu sau Marin Preda se observa tendința de a ramane constant in ideologia tradiționala in ciuda inovațiilor estetice. "Cearta dintre antici și moderni" a inceput la noi din secolul al XIXlea și a durat pana la cel de-al doilea razboi mondial, moderniștilor opunandu-li-se grupari tradiționaliste puternice. In mod paradoxal chiar și scriitori cunoscuți drept avangardiști preiau in mod surprinzator teme ale liricii rurale (Tzara, Fuindoianu) - folclorul, "adevaratul clasicism romanesc" ramane matrița conceptuala a viitoarelor .opere.

O a doua discontinuitate se manifesta in plan orizontal la inceputul și sfarșitul secolului XIX odata cu orientarea spre Vest și ignorarea legaturilor foarte puternice cu lumea balcanica. Se produc in aceste momente schimbari majore la nivelul statului, politicii și structurii sociale, insa aceste schimbari nu sunt organice, ci vin ca incercari disperate de a accede la valori vestice.

"Cultura romana moderna s-a nascut, așadar, printr-o conștientizare urmata de o polarizare ideologica, in momentul in care discontinuitatea verticala a celor doua culturi a fost brusc accentuata de catre discontinuitatea orizontala dintre lumea feudala și lumea burgheza moderna". Și intreaga dezvoltare a culturii romane de mai apoi a incercat sa dea unitate sectorului economic, social, ideologic și artistic

Autorul revine, dupa aceasta expunere, la miza articolului și apreciaza ca, intradevar, caracteristicile paradoxale ale culturii romane explica confuzia subiectului, Continua cu explicații "practice" ale aparentului dezinteres al romanistului pentru specializarea in exclusivitate pe limba și literatura romana; aceasta nu este foarte prezenta in universitați, iar numarul studenților interesați de subiect este foarte mic.Mai mult, romanistul nu-și poate asigura existența exclusiv din aceasta activitate și se vede nevoit sa aiba și alte ocupații.

Insa la intrebarea de ce nu s-a integrat cultura romana in spațiul cultural european, raspunsul ține și de poziționarea ca putere politica/economica in acest spațiu,Și cum Romania nu se afla și nu se afla nici acum in poziții avantajoase din acest punct de vedere precum Anglia sau Franța (și-a definitivat statutul politic deabia in a doua jumatate a secolul al XIXlea) aprecierea produselor culturale romanești nu a fost poate pe masura valorii lor, cel puțin a operelor unor autori precum Bacovia,Barbu, Blaga. Insa și caracterul paradoxal, dificultatea clasarii și ințelegerii ei in toata complexitatea ei, incapacitatea de a-și promova valorile sunt motive puternice pentru incapacitatea de a integra cultura noastra in acest spațiu european.

Toate acestea contribuie la imaginea de "cultura europeana secundara", imagine care, considera autorul il pune intr-o situație dificila,jenanta pe "romanist".Alexandrescu afirma ca nu exista decat o singura soluție - argumentarea logica a alegerii lui de a se dedica obiectului - cultura romana.Din pacate, aceștia se manifesta altfel: unii admit criticile aduse obiectului de studiu și incearca mult prea mult sa il apere; alții recurg la autoironie, ceea ce le permite sa se distanțeze intr-un fel de acesta. Insa astfel nu fac decat sa se conformeze cu ceea ce a stabilit istoria, iar un om de știința nu trebuie sa se ghideze decat dupa adevar - imaginea despre o cultura poate fi chiar responsabilitatea lui.

Autorul remarca probabilitatea unei mutații in acest domeniu al valorilor culturale, moment pe care trebuie sa il valorificam, chiar daca numai pentru a modifica nuanțe și nu date ale problemei. Ce anume asigura acest moment prielnic? In artcol se identifica urmatoarele: Romania incepe sa iși faca loc pe scena europeana, datorita mass-media nimic nu ramane unidimensional, mai ales culturile diferite trebuiesc cunoscute - se descentralizeaza Europa, iși pierde statutul de "centrul lumii". Cum am menționat la inceput, articolul este publicat in 1976, in perioada de deschidere a comunismului in Romania. - poate așa se poate explica nuanța optimista din anumite paragrafe. Ce nu explica autorul este cum am face asta și daca studiul autonom ar putea rezolva toate problemele derivate din originea paradoxala a culturii romane. Ce alte instituții/instrumente ne trebuiesc pentru a depași scepticismul tipic romanesc?

Articolul indeamna, dealtfel, la acțiune: acum este momentul sa profitam de complexitatea, de caracterul paradoxal, arhaismul și inclasibilitatea ei - in contextul acesta care incurajeaza descoperirea a cat mai multor culturi diferite in forma și conținut. Dar sunt de ajuns caracteristicile culturii romane sau trebuie sa apelam și la alte instrumente de promovare?Ce anume este punctul forte care recomanda studierea culturii romane in detrimentul celorlalte? Cu alte cuvinte, intrebarea pe care o pun este: nu poate fi acest liber acces la studierea a nenumarate culturi și un dezavantaj?

Studiul se termina cu sfaturi pentru "romaniști" și promisiunea ca revista in cauza(n.b International Journal of Romanian Studies) va incerca sa ii ajute pe aceștia in eforturile lor de a clarifica și stabili anumite principii și reguli pentru cei din domeniul "romanisticii". Concluzia lecturii este insa una pesimista - Alexandrescu face o adnotare cu ocazia republicarii studiului (1998), remarcand ca in ultimii 20 de ani nu s-au schimbat prea multe in acest domeniu. S.Alexandrescu reia publicarea revistei deși aceasta nu a "schimbat statutul instituțional" in speranța ca in noul context aceasta va reuși poate mai multe decat in trecut. A mai auzit cineva de aceasta revista sau de presupusele ei viitoare succese ?