Povestea lui Harap-Alb - demonstratie BASM CULT

Ion Creanga

BASMUL CULT

Povestea lui Harap-Alb

-demonstratie-

Basmul cult este o specie a genului epic, cu autor cunoscut, in care actiunea se desfasoara pe mai multe planuri narative, iar elementele reale se imbina cu cele ale fantasticului, la care participa un numar mare de personaje inzestrate cu puteri supranaturale reprezentand fortele binelui si ale raului, din a caror confruntare binele iese intotdeauna invingator.

Ion Creanga si-a castigat faima de mare scriitor postum, fiind incadrat intre marii scriitori clasici romani.

Considerat de Garabet Ibraileanu "o epopee a poporului roman", "Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm a lui Ion Creanga, o plasmuire artistica a realitatii cu multiple valente psihologice, etice si estetice, o sinteza a spiritualitatii romanesti ce cuprinde o intreaga filozofie asupra vietii, un mic roman de aventuri cu un subiect fabulos in care sunt valorificate teme si motive de circulatie universala.

Tema basmului o constituie, pe langa lupta dintre bine si rau, ideea intalnita in toate basmele, probele mitice ale maturizarii celui care parcurge drumul de la conditia de sluga la cea de imparat. In acest proces, el va invata sa-si inteleaga supusii, si sa-si exercite puterea in mod responsabil.

Titlul eponim al basmului , face referire la numele protagonistului , construit oximoronic pe baza antitezei. Cuvantul "harap" inseamna sluga, rob, iar cuvantul "alb" sugereaza un suflet in care nu s-au inscris semnele sacerdotale ale initierii.

Conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alaturarea negrului(Harap) cu albul ar inseamna unirea celor doua principii Yung si Yang.

In "Povestea lui Harap-Alb" Ion Creanga trateaza fabulosul in mod realist, basmul fiind caracterizat prin "originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate"(G.Calinescu)

Subiectul se bazeaza pe universala lupta dintre bine si rau, pe antiteza dintre aceste doua forte simbol, ce se mentine insa in sfera normalitatii existentei.

Pastrand elemente de sursa folclorica cum sunt motivele (incercarea puterii, petitul, probele), personajele, ajutoarele personajului, formulele tipice, intrepatrunderea fabulosului cu realul, scriitorul adauga noi elemente care confera basmului calitatea de opera culta: dramatizarea actiunii prin dialog, umanizarea fantasticului prin comportamentul eroilor, observatiile psihologice asupra limbajului, comicul, jovialitatea, eruditia paremiologica, toate acestea particularizand talentul lui Creanga.

Naratiunea se bazeaza ca in basmul popular pe un registru simbolic, care este sustinut de mentalitati stravechi. Naratiunea se face la persoana a III-a, numarul singular, de catre un nataror omniscient care se implica uneori in relatarea intamplarilor "eu sunt dator sa va spun povestea mea si va rog sa ascultati".

Spre deosebire de basmul popular unde predomina naratiunea, basmul cult presupune imbinarea naratiunii cu dialogul si descrierea. Actiunea este simpla si lineara, construita dintr-o serie de episoade.

Ca si in basmul popular, spatiul si timpul sunt marcate inca din formula initiala. Timpul in "Harap-Alb" pare apropiat de timpul povestirii. In incipit exista doua marci temporale: "amu" este timpul discursului prin care se patrunde in spatiul narativ, reluat de mai multe ori pe parcursul textului pentru mentinerea atentiei cititorilor si "odata" este timpul fabulei, al povestirii, care pare mai apropiat de cititori si ascultatori, care percep actiunea ca fiind posibila in lumea comuna. Spatiul este de asemenea precizat inca de la inceput: "doua imparatii aflate la capetele lumii."

In expozitiune sunt prezentati cei doi frati Verde Imparat si Craiul, care traiesc de multa vreme la doua capete de lume fara sa se mai vada. Verde Imparat, ajungand la batranete fara a avea descendenti pe linie masculina, ii scrie fratelui sau Craiul, cerandu-i cel mai vrednic dintre feciori ca urmas la tron: "imparatul cere cel mai vrednic nepot, deoarece conducerea unei imparatii presupune pricepere, abilitate, intelepciune, tenacitate, armonie, iubire de adevar", calitati ale unui erou exemplar puternic umanizat si nu ale unui razboinic. Craiul primeste hotararea fratelui si decide sa-si testeze fii, supunandu-i la o proba fundamentala de curaj, proba esentiala in procesul de initiere. Craiul testeaza curajul fiilor, imbracat intr-o piele de urs, si ii intampina la un pod, acesta sugerand un spatiu enigmatic, amenintator, plin de paduri si drumuri intortocheate, ce ilustreaza in cod mitologic obstacolele. Singurul care trece proba este mezinul, pentru ca este sfatuit de o batrana cum sa procedeze, aceasta se dovedeste a fi pana la urma Sfanta Duminica.

"In aparenta batrana este garbova, neputincioasa, nestiutoare, inutila, in esenta ea este o mare initiala care se reparca prin alternanta de stralucire si stingere, de umilinta si maretie"(V.Lovinescu).

Dupa confruntarea cu ursul, tatal isi felicita fiul, ii ofera pielea de urs si il sfatuieste sa se fereasca de omul Span si de omul Ros, dupa care acesta porneste la drum. Daca in aparenta craiul este un tata iubitor, in esenta el este un mare initiat si initiator, cu un puternic caracter disimulant. El stie ce se va intampla cu fiul sau in calatorie, stie ca acesta nu-si va putea implini promisiunea facuta.

In drumul sau, eroul este supus la trei incarci de catre omul span. Desi tanarul nu are nevoie de insotire, Spanul se ofera mereu sa il ajute. Daca in aparenta acesta este umil, binevoitor, in realitate este crud, viclean, ipocrit, mincinos. De fiecare data isi schimba hainele, astfel incat sa nu fie recunoscut. La a treia incercare fiul de crai il accepta, pentru ca se ratacise si avea nevoie de cineva care sa cunoasca imprejurimile.

Nesocotirea sfatului tatalui constituie intriga ceea ce declanseaza schimbarea identitatii si al statutului social al eroului , acesta devenind sluga sub numele de Harap-Alb, atunci cand coboara in fantana pentru a se racori.

In plan simbolic, aceasta fantana este o veritabila cristelnita in care fiul este botezat cu forta. Aici spanul il deposedeaza de identitatea sa craiasca. Din clipa aceasta, fiul pierde cartea, armele ca simboluri ale puterii, hainele, devine sluga si primeste un nou nume, o noua forma de identitate iar spanul isi insuseste originea nobila si destinul de mire al lui Harap-Alb.

Desfasurarea actiunii cuprinde toate incercarile prin care trece craisorul dupa ce ajunge la curtea lui Verde-Imparat. Mai intai, el va fi trimis sa aduca "salatile" din Gradina Ursului, capul cu pietre nestemate ale cerbului, incercari pe care le trece datorita sprijinului si sfaturilor Sfintei Duminici. Ultima incercare la care este supus Harap-Alb este sa aduca fiica lui Rosu-Imparat, care se dovedeste a fi cea mai complicata. In drumul sau el salveaza o nunta de furnici si protejeaza un roi de albine de la care va primi mai tarziu ajutor. Pe drum eroul accepta insotirea a cinci nazdravani care ii vor deveni ajutoare. Astfel Gerila este "o dihanie de om", Flamanzila este "o namila de om", Setila "o nanie de om", Ochila "o schimonositura de om" si Pasari-Lati-Lungila e "o pocitanie de om". Cei cinci traiesc inr-o deplina singuratate, fiind respinsi de zona umanului. Toti formeaza un intreb bagazat pe solidaritate si comunicare. Sosit la imparatia lui Rosu-Imparat, Harap-Alb este supus la cinci probe in aparenta de netrecut, probe monstruoasa: proba focului, a ospatului, alegerea macului, pazirea fetei si alegerea fetei, probe pe care reuseste sa le treaca cu ajutorul prietenilor. Nici una dintre incercari nu este peste puterile nazdravanilor, ci exact cat ei pot duce. Probele trecute cu ajutorul albinelor si al furnicilor evidentiaza faptul ca bunatatea este rasplatita in modul ei firesc si normal.

In final Verde-Imparat cedeaza fata lui Harap-Alb, insa fata e cea care il mai supune la inca o proba care consta in aducerea unor elemente magice: marul ce semnifica simbolulu iubirii, apa vie si apa moarta de semnifica renasterea. Aici este randul calului sau sa-si arate devotamentul si sprijinul, el reusind sa aduca cele cerute de fata.

Trecand cu bine peste toate probele, Harap-Alb porneste impreuna cu fata de imparat spre imparatia lui Verde-Imparat.

Aici actiunea atinge punctul culminant cand Spanul incearca sa se razbune pe Harap-Alb, taindu-i capul, dar fata il salveaza cu ajutorul smincelelor de mar dulce, apei vi si apei moarte. Calul este cel care restabileste echilibrul si pedepseste Spanul.

Prin moarte Harap-Alb isi incheie existenta in curs de initiere si renaste mire.

Finalul este ca in orice basm, marcat de un deznodamant bine inchegat, deoarece eroul , dupa ce isi dobandeste identitatea initiala se casatoreste cu fata de imparat, mostenind averea.

La fel ca in basmul popular, exista un personaj principal si de cele mai multe ori titular Harap-Alb, asimilat unui fiu de crai. Eroul si ajutoarele sale reprezinta fortele binelui, iar Spanul si Rosu-Imparat fortele raului, din a caror confruntare ies invingatoare fortele binelui. Unele personaje sunt periferice( craiul si fratii lui Hara-Alb), altele episodice( Sfanta Duminica) iar din punctul de vedere al relatiei cu personajul ele sunt antagonice(Spanul si Rosu-Imparat) asociate eroului pe care il ajuta concret sau il sfatuiesc(calul, Flamanzila, Setila, Ochila, Gerila, Pasari-Lati-Lungila) toate fiind simbolice.

Harap-Alb este personajul principal al operei. El este un fecior de crai fara identitate si corespunde unui Fat-Frumos din basmele populare. El este milostiv, ascultator si supus, iubitor cu toti prietenii, si nu ii judeca dupa aparente. Dintr-o greseala de neascultare a sfatului parintesc, el devine sluga omului Span, parcugand astfel drumul initierii si trecand de toate obstacolele care ii ies in cale, iar in final isi redobandeste prin renastere conditia de imparat, casatorindu-se astfel cu fata imparatului Ros si traind fericiti.

Ca si in basmul popular, intamplarile reale se intrepatrund cu cele fabuloase, exista aceleasi formule tipice initiale, mediane si finale si sunt prezentate elemente de oralitate. Formulele initiale" amu cica era odata" atrag atentia naratorului asupra caracterul imaginar al intamplarilor, formulele mediane "Dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este" asigura continuitatea, iar cele finale "si au trait fericiti pana la adanci batranesti" il readuc pe ascultator la realitatea cotidiana. In basm sunt prezente cifre magice 3, 5, 12 care sunt semne ale totalitatii.

La toate aceste trasaturi comune cu basmul popular se poate adauga existenta motivelor populare specifice creatiei folclorice: superioritatea mezinului, imparatul fara urmasi, calatoria, muncile sau probele, drumul cu obstacole, animalele recunoscatoare, tovarasii devotati etc si a unor elemente magice: apa vie, apa moarta.

Pe langa toate aceste elemente de sursa populara, basmul Harap-Alb are elemente de originalitate care ii scot din circuitul folcloric si ii confera statutul de opera culta. Originalitatea acestei creatii este data deopotriva de arta povestirii, de particularitatile fantasticului, nota comica, eruditia paremiologica si de limbaj.

In privinta specificului naratiunii, a artei povestirii se observa ca autorul impune relatarii un ritm rapid, ca urmare a unor explicatii generale, a digresiunilor si a descrierilor, ultimele fiind prezentate doar in creionarea sumara a chipurilor tovarasilor de drum ai lui Harap-Alb. Creanga insista, in schimb, asupra detaliilor specifice, asupra aspectului particular a gesturilor si trairilor sufletesti si in felul acesta, personajele capata individualitate, asa cum este cazul "ajutoarelor" lui Harap-Alb. Gandurile , atitudinea lor se manifesta, in primul rand prin dialog. Dialogand ele au posibilitatea sa se destainuie, sa-si exprime temerile, sperantele, multumirile , in felul acesta actiunea se dramatizeaza si devine mai alerta. Totodata dialoful ajuta la evidentierea trasaturilor de caracter ale personajelor.

De remarcat sunt si particularitatile fantasticului. In basmele populare, fantasticul este umanizat, iar pesonajele intruchipeaza anumite principii morale si ilustreaza atribute umane la modul simbolic: cinste, adevar, bunatate, rautate etc, fara a evidentia particularitatile psihice, sociale, nationale, cu referire la un anumit tip uman. In basmul lui Ion Creanga, nu numai k fantasticul este umanizat, dar personajele sunt diferentiate fizic si moral, au un comportament, o atitudine, o psihologie si un limbaj ca oamanii de la tara

Nota comica este o alta trasatura specifica basmului lui Ion Creanga, prin care se diferentiaza de cel popular, deoarece ea apare nu numai la nivelul limbii, ci si la nivelul continutului. Prin umor, Creanga se implica afectiv, fiind o fiinta joviala, careia ii place sa starneasca veselia, voia buna, dovedind multa verva in ceea ce istoriseste. Umorul este realizat mai intai printr-o exprimare mucalita, astfel incat finalul lor vine sa contrazica inceputul "vede Harap-Alb o alta minunatie si mai minunata"

Exista un comic de situatie, prezent in toate scenele in care sunt descrise probele prin care trec Harap-Alb si tovarasii sai. Alteori autorul apeleaza la zeflemea"tare-mi esti drag", "te-as vara in san dar nu incapi de urechi", la ironie "doar nu-i imparatul Ros vestit pe meleagurile acestea pentru bunatatea lui cea nemaipomenita si milostivirea lui cea neauzita" sau chiar la autoironie.

Se remarca prezenta unui comic de limbaj realizat prin procedee si apelative caricaturale "tapul cel ros", "Buzila", sau prin citate cu expresii si vorbe de duh "da-i cu cinstea sa va peara rusinea".

Cu toate acestea se trece la o alta trasatura a basmului lui Creanga si anume eruditia paramiologica, pentru ca autorul citeaza cu mare placere, proverbe, zicatori, vorbe de duh "vorba aceea" "la placinte inainte si la razboi inapoi"

Desi foloseste limba populara Ion Creanga da originalitate basmului sau prin limbaj, pentru ca exprimarea nu copiaza limba taraneasca si o recreaza, folosind-o in tipare specifice zicerii lui. In text se afla numeroase regionalisme" tarnaiesc", "tolocaneste", "ogoieste-te". Interesanta este exprimarea locutionala, care da un relief stilistic deosebit naratiunii prin valentele ei expresive "ati pus stapanire pe mine", "va veti gasi mantaua cu mine", "sa-si faca seama". Limbajul folosit se incadreaza oralitatii prin modalitati de legare a episoadelor cu ajutorul unor conectori tipici narativi " si odata" "si atunci" "si apoi". Aceste modalitati sunt intalnire in basmul popular, dar Ion Creanga le da originalitate, prin faptul ca le utilizeaza pentru dinamizarea actiunii si ca marci ale implicarii sale afective, chiar daca o structura interogativa ca aceasta"ce-mi pasa mie?" creeaza impresia unei atitudini de indiferenta, insa aceasta este doar disimulata.

Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de viata , pe care a povestit-o sub forma de memorial, a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica, valabil pentru om in genere: si el a luptat cu spanul, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii iar nemurire-a si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice" (Pompiliu Constantinescu)