Prezentati caracteristicile basmului cult pe o opera studiata

Basmul provine din slavonescul "basmi" care inseamna poveste, nascocire. Din punct de vedere al incadrarii ca specie a epicii populare, basmul este o creatie populara care la origine se comunica nemijlocit, prin viu grai, de la un povestitor catre ascultatorii sai, fiind o forma de manifestare artistica, specifica gruparilor culturale de tip arhaic si traditional.

George Calinescu in "Estetica basmului" spune:

" . Basmul este un gen vast depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala [ . ] este un tablou al vietii uneori cu intentie umoristica explicita, prezentat ca o minciuna"

Asadar, basmul poate fi considerat, mai degraba, un mod caracteristic - fabulos si intentionat schematic - de a privi si intelege realitatea.

Basmul este o specie apartinand literaturii populare, intalnit in folclorul tuturor zonelor lumii din cele mai vechi timpuri. Dintre reprezentanti ai literaturii universala care au scris basme, putem aminti pe Fratii Grimm, Hans Christian Andersen, Mark Twain si Charles Dickens. In literatura romana, au cules si au prelucrat basme: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu si Petre Ispirescu.

Ca si concept literar, basmul reprezinta o naratiune cu caracter supranatural in care personajele, adeseori animale cu comportament omenesc sau fiinte fantastice - cum sunt in "Povestea lui Harap-Alb" Sfinta Duminica sau cei cinci nazdravani -, poarta valori simbolice. Tema basmul popular este lupta dintre Bine si Rau.

Basmul cult este o creatie apartinand unui autor cunoscut. Spre deosebire de basmul popular, care circula in variante, basmul cult este invariabil. Acesta are ca model basmul popular in schematismul si stereotopia lui.

Elemente tipice ce apropie "Povestea lui Harap-Alb" de modelul folcloric sunt: oralitate, care este o calitate particulara a stilului ce consta in capacitatea unui text de a imita limba vorbita, circula in mai multe variante si creeaza o lume aparte, organizata in functie de rigorile viziunii fabuloase. Respecta constantele basmului popular, care sunt: o schema narativa cu un grad mare de stabilitate, secvente-tip, formule de inceput, mediane si de sfarsit, un mod specific de reflectare a vietii, care in "Povestea lui Harap-Alb" este fabulosul si personaje precum Harap-Alb.

Schema narativa este alcatuita dintr-o situatie initiala de echilibru (in "Povestea lui Harap-Alb" secventa ce corespunde situatie initiale, o constituie proba curajului celor trei feciori de imparat si plecarea celui mic. Aici se gasesc o serie de motive precum motivul superioritatii mezinului, motivul imparatului fara urmas, motivul cifrei trei, motivul armelor, al hainelor si al calului, pe care mezinul le ia de la tatal sau pentru a-i urma destinul eroic al acestuia), un eveniment sau o imprejurare prin care se pierde aceasta stare de echilibru (aici avem intalnirea cu spanul, de unde rezulta faptul ca mezinul a incalcat sfatul parintesc, substituirea, ce consta in schimbarea pozitiei sociale si a numelui, el devine Harap-Alb si sosirea la Verde Imparat), actiunea de recuperare a echilibrului (secventele ce corespund celei de-a treia parte a povestirii sunt: proba cu salatile din gradina ursului, proba cu cerbul instelat, plecarea la Ros Imparat, intalnirea cu cei cinci nazdravani, cele sase probe impuse de Ros Imparat si cucerirea fetei) si restabilirea echilibrului initial si rasplatirea eroului (calul nazdravan il omoara pe span iar eroul se casatoreste cu fata lui Ros Imparat)

Impartirea basmului in secvente narative este posibila prin formule mediane precum: " . Dumnezeu sa ne tie, ca cuvintul din poveste inainte mult mai este".

"Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult care depaseste modelul folcloric, iar conditia de opera scrisa, culta, cu valoare etica si estetica ii este oferita de elementele de originalitate: structura atipica care consta in multiplicarea probelor si numarul mare de personaje (unii cercetatori vorbesc de existenta a doua basme), caracterul de bildugsroman, registrul stilistic regional (Ion Creanga a creat o lume aparte, construita dupa modulul unei lumi concrete, taranesti, specific humulestenilor, ceea ce da realismul creatiei), particularitatile fantasticului (antropomorfizarea, localizarea si impletirea cu realismul), umorul, oralitatea, arta naratiunii, vorbirea aluziva, eruditia paremiologica (se face prin proverbe sau zicatori precum "La placinte, Inainte, La razboi, Inapoi"), virtuozitatea stilistica (variatia stilistica, la portretul celor cinci nazdravani se reuseste o desavarsita transformare a expresiei orale in expresie scrisa), grotescul personajelor (il apropie pe Creanga de François Rabelais) si nu in ultimul rand o viziune inedita asupra vietii.

Fantasticul creat de Creanga se intersecteaza cu contigentul, pentru ca felul de a vorbi al personajelor, comportamentul lor, aminteste de acela al oamenilor de la tara, dar, cum spune George Calinescu in "Ion Creanga - Viata si opera": "Aceasta insusire de a dramatiza realistic basmul a facut sa-i iasa lui Creanga renumele de scriitor <<poporal>> [ . ] Toata partea nuvelistica din "Povestea lui Stan Patitul" ori din "Povestea lui Harap-Alb" este peste intelegerea unui om de la tara".