Publicatii culturale si societati de prietenie romano-americane, factori esentiali ai cunoasterii reciproce

Publicatii culturale si societati de prietenie romano-americane, factori esentiali ai cunoasterii reciproce

In this paper we will focus on the main factors that have played a major part in the process of mutual knowledge between the Romanian and American culture , before and after the World War II: cultural and literary journals-"Viata literara","Revista Fundatiilor Regale","Romanian Bulletin", "America", "Gazeta literara","Secolul 20"- friendship societies like"Friends of Romania","Amicii Statelor Unite","Sons of America", and so on, radio-shows,debates and translations,to mention just the most relevant ones.We will also point out the obvious evolution in terms of mentality and perception of American cultural values the Romanian intellectuals.

Efervescenta mediului cultural romanesc interbelic este o realitate de necontestat.Tinara noastra intelectualitate se deschide cu generozitate spre culturile lumii si recepteaza ecourile lor in spatiul cultural romanesc, salutand aderarea tarii noastre la diverse organizatii internationale de la Paris, Bruxelles, Oslo, Viena, Varsovia , Budapesta, Barcelona, Dubrovnik sau Praga. Astfel in 1929 Bucuresti devine gazda Congresului international al criticilor dramatici, dovedind astfel vocatia europeana a culturii noastre, compatibila si comparabila cu alte mari culturi ale Europei moderne, ca parte integranta, recunoscuta, a acesteia .Pe fondul binecunoscutelor polemici purtate in presa vremii intre traditionalism si modernism, se contureaza, pe de o parte necesitatea originalitatii creatiilor culturale romanesti, care sa valorifice plenar insusirile si posibilitatile noastre nationale, iar pe de alta parte se remarca nevoia racordarii noastre la spiritualitatea universala, pentru ca "suntem prea tineri in literatura ca sa ne permitem luxul sa ne lipsim de literatura straina, fie ca hrana sufleteasca, fie ca simplu material de informatie" - dupa cum s-a scris in presa vremii.

Neindoielnic, promotorii culturii romane au manifestat o mare disponibilitate de receptare a literaturilor lumii daca avem in vedere faptul ca inca din 1921 Ion Marin Sadoveanu impreuna cu Tudor Vianu fondeaza cercul "Poesis" cu scopul de a populariza prin conferinte fenomenul artistic european, iar in anul 1924, Camil Petrescu publica in revista "Saptamana muncii intelectuale" o pagina permanenta intitulata In framantarea culturii europene si semna saptamanal cronica dramatica in ziarul "Argus", facand referiri frecvente la raporturile dramaturgiei romanesti cu dramaturgia straina.

Cultura americana, relativ tanara, a patruns destul de tarziu in Europa, respectiv in Romania. Decernarea Premiului Nobel pentru literatura scriitorului american Sinclair Lewis, in 1930, marcheaza aparitia unei noi atitudini internationale fata de literatura americana. Cu ocazia

discursului de receptie, acesta a mentionat si alti scriitori valorosi, indreptatiti sa se bucure de aceeasi recunoastere internationala, printre care Theodore Dreiser si Eugene O'Neill, care, de altfel, va deveni chiar el laureat al Premiului Nobel in anul 1936.

In aceste conditii, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu si Petru Comarnescu printre altii s-au ocupat de promovarea culturii si civilizatiei americane pe taram romanesc, urmarind valorificarea ei din punct de vedere european. Sustinatorul ei cel mai asiduu va fi insa Petru Comarnescu, care la sfarsitul anilor '20 si inceputul anilor '30 va face parte din grupul primilor intelectuali romani ce vor beneficia de burse de studii in Statele Unite ale Americii, oferite de D-na Helen Kimberley Stuart, o generoasa americana, care, prin intermediul "Fundatiei Rockefeller" ii va sprijini considerabil in acest sens .

Astfel, in 1929, pe cand Mircea Eliade pleca pentru documentare in India, Petru Comarnescu, fostul sau coleg de facultate, incepea lunga sa calatorie spre "tara tuturor posibilitatilor", unde isi pregateste doctoratul in filozofie la Universitatea "Southern California", din Los Angeles. Aceasta perfectionare ii ofera sansa contactelor directe cu lumea americana, cu mentalitatea, cultura si stilul ei de viata, pe care, la intoarcerea in tara, le va face cunoscute societatii romanesti introducand-o in universul complex si contradictoriu al Americii, prin lucrarile de sinteza Homo Americanus, sau tipurile reprezentative ale societatii americane si America vazuta de un tanar de azi, publicate in 1933, respectiv 1934.

Pe cand se afla inca in America, Petru Comarnescu trimite in tara primele sale articole, scrieri de tip eseistic, reportaje sau studii despre aceasta "tara a fagaduintei", mai ales revistelor "Viata romaneasca", "Adevarul literar", "Universul literar" si "Vremea" cu care isi incepuse colaborarea inca din timpul studentiei. Ulterior, el va continua sa colaboreze si cu alte reviste in care va publica articole si recenzii prin care va populariza cultura si civilizatia americana in Romania ("Adevarul", "Ilustratia romana", "Azi", "Excelsior", "Revista Fundatiilor Regale", "Rampa Noua Ilustrata") .

La revenirea in tara, in toamna anului 1931, Comarnescu se implica in fondarea asociatiei de arte, filozofie si litere, "Criterion". Aceasta fusese conceputa inca din aprilie 1932 ca un "sindicat intelectual" si a reunit contributiile de exceptie ale celor mai straluciti reprezentanti ai "generatiei de aur" interbelice. Este vorba despre o asociatie care dorea sa initieze "o colaborare intre toate fortele vii ale generatiilor mai tinere" , organizand dezbateri, discutii in contradictoriu prin care problemele cele mai acute ale epocii, temele cele mai arzatoare, de cel mai mare interes si complexitate - de natura culturala, politica sau economica - erau aduse in prim plan si disecate cu inalt profesionalism de catre exponentii celor mai diverse orientari: Mircea Vulcanescu, Paul si Margareta Sterian, Dan Botta, Ionel Jianu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, prof. Nicolae Petrescu, G. Duca, Emil Cioran, O. Sirato, Emil Gulian, M. Ralea, Constantin Radulescu Motru etc.

Acest spirit polemic, de confruntare de idei care s-a dovedit extrem de benefic, nu constituia deloc o noutate pentru ca el era caracteristic atat gruparii "Forum", care a precedat "Criterion-ul", cat si simpozioanelor de la "Cercul Analelor Romane" sau conferintelor organizate de societatea "Amicii Statelor Unite", fondata in 1926 si "Gruparea Universitara pentru societatea natiunilor".

In sala Fundatiei "Carol I" din Bucuresti, asociatia "Criterion" va derula un vast program de conferinte si simpozioane, atat in ciclul Idoli - in care se va discuta pe rand despre Lenin, Freud, Bergson sau Chaplin, la simpozioanele din octombrie 1932 si Krishnamurti, Greta Garbo, Ghandi sau Paul Valery, la cele din noiembrie, decembrie 1932 - cat si saptamanal, in ciclul Cultura romana actuala sau altele la fel de sonore Americanism si europeism in cultura, Tendinte 1933, Civilizatie, Clasicism (cand Comarnescu a conferentiat despre Eugene O'Neill ), Rasa etc .

Intr-o astfel de conferinta, Mircea Vulcanescu sustine ideea ca valorificarea culturii americane, din punct de vedere european, nu are sens concret si actualitate decat in masura in care se incearca impunerea idealului american Europei, sub pretextul contributiei Americii la refacerea acesteia. Exista temerea ca odata cu expansiunea economica americana, Europa este amenintata si de pericolul "imperialismului culturii americane". In Franta, aceasta teama s-a accentuat ca urmare a consolidarii pozitiei New-Yorkului ca piata financiara a lumii in detrimentul Parisului. De aici, o atitudine de rezerva fata de americanism a francezilor, mai ales prin G. Duhamel, André Siegfried, Paul Morand sau André Maurois.

Astfel de reactii s-au resimtit si in Romania interbelica, cand se auzeau voci care deplangeau "navala americanismului". In presa romaneasca interbelica s-au declansat polemici acerbe pro sau contra Americii - ecou al starii de spirit din cultura franceza - exprimand, in esenta, o perceptie superficiala si unilaterala a modului de viata si spiritualitatii americane, a unei natiuni tinere, puternice, care se afirma impetuos in concurenta cu Lumea Veche. Sfidarea pe care o afiseaza cu nonsalanta, dezvoltarea in salturi uriase in plan economic si tehnic, cu pasi repezi, fara precedent, atrage si respinge in acelasi timp. Intreaga Europa isi indreapta atentia spre aceasta Lume Noua, cu luminile si umbrele ei specifice. Nici tara noastra nu a facut exceptie, desi interesul pentru cultura americana s-a manifestat moderat la noi, dupa cum constata Dumitru Dorobat, in exceptionala sa lucrare, Din tara fagaduintei[8]. Intr-un articol intitulat Paul Morand si americanomania - scris in anul 1930, cu ocazia recenzarii lucrarilor New York si Champions du monde, inspirate din viata americana - Al. Philippide releva amploarea americanomaniei, care a starnit dezbateri pasionate in cele mai diverse cercuri intelectuale romanesti. Desi aspira la obiectivitate si la infatisarea fenomenului american in toata complexitatea si varietatea sa, opiniile exprimate de Paul Morand, redate fidel de comentatorul roman, pun in lumina mentalitati si atitudini predominante in primele decenii ale secolului al XX-lea, in intreaga Europa, serios preocupata de America acelor ani. "America e la moda - ne asigura Al. Philippide. Toata Europa este - de la razboi incoace - strabatuta de preocuparea Americii. Este o americanomanie generala care a invadat viata europeana, in toate manifestarile ei". "Batrana civilizatie europeana" pare a fi zdruncinata de asaltul "tinerei civilizatii americane", dupa cum constata renumitul nostru eseist, dar aceste manifestari sunt departe de a influenta decisiv civilizatia europeana in ansamblu, in ciuda unui presupus "declin" spiritual si material afirmat de promotorii cei mai consecventi ai americanomaniei.

Aceeasi atitudine critica la adresa Americii este exprimata si de D. I. Suchianu, in articolul Conflictul cultural America-Europa, publicat in paginile revistei "Viata romaneasca"[10]. Intre alte constatari se contureaza si aceea ca, adversarii cei mai impatimiti ai americanomaniei s-au selectat mai intai din randurile scriitorilor francezi, in special Duhamel, Maurois sau Lehmann - dintr-o rivalitate explicabila daca avem in vedere faimosul orgoliu francez. George Duhamel, exemplul mai notoriu in acest sens, face un adevarat rechizitoriu Americii, care este "acuzata penal de delictul de imbecilizare ilicita a genului uman - de crima de lez-civilizatie, de atentat la dreptul impresciptibil al omului de a gandi, de a se darui, de a se inalta deasupra sufletului celorlalti pentru a putea pe urma sa-l ridice si pe acesta pana la el". Suchianu este de parere ca "toate cartile europene despre America seamana mai mult sau mai putin cu actul de acuzatie al unui procuror".

Rolul major in tentativa fireasca de a schimba aceasta optica si de a face America cunoscuta la noi, dar in acelasi timp, de a scoate propria noastra tara si cultura ei din anonimat i-a revenit in mod incontestabil lui Petru Comarnescu. "Romania era pe atunci foarte putin cunoscuta, spre deosebire de alte tari, care stiau cum sa-si organizeze propaganda externa, nu intotdeauna in numele adevarului . In general, opinia publica americana tine cu popoarele vrednice si muncitoare, detesta pe aceia care nu respecta drepturile altora. De aceea, cand sunt cu adevarat informati despre noi, americanii ne apreciaza imens . " .

"Avalansa" consideratiilor excesiv de critice la adresa Americii va fi contracarata in presa romaneasca mai intai de Petru Comarnescu si ulterior de Al. Philippide sau chiar de Mihail Sadoveanu. Mai multa moderatie in aprecieri manifesta André Maurois, un alt eminent scriitor ale carui impresii americane contin pe langa "parti de lumina si parti de umbra". Si totusi el mai acorda o sansa acestei tinere natiuni, la care se profileaza uneori ceea ce el descrie ca fiind "un entuziasm de turma, tembel si mecanizat care confisca toate putinele rezerve de altruism" pe care americanul le-ar putea avea. "Se taie orice putinta de elan individual prin standardizarea idealismului populatiei in scopuri material-culturale. Dar, spune Maurois, impotriva acestei mentalitati gregare si grandomane, o mentalitate contrara pare ca vrea sa se nasca. Americanii, pana mai deunazi furiosi cand cineva se lega de ei, par a incepe sa guste mai ales cartile unde sunt aspru criticati"[12].

Comarnescu marturiseste ca a avut chiar el asemenea prejudecati in prima tinerete, dar, in urma stagiului american, conceptia sa asupra acestui aspect se va schimba definitiv. Iata cum caracterizeaza el pe americani, asa cum i-a cunoscut pe viu, la ei acasa "Am simtit cat de deschisi sunt americanii, cum se arata gata sa primeasca orice invatatura si informatie, cum sunt lipsiti de acea suficienta batraneasca pe care in toata Europa nu o au numai batranii ci si tinerii. Dar pe de alta parte ei primesc totul prea repede ca sa inteleaga pe de-a-ntregul. De asemenea nu au spirit critic destul de dezvoltat si cred orice daca vine de la sursa"[13]. Ne aflam in fata unui demers in sens dublu intreprins de Petru Comarnescu: acela deMihail Sadoveanu. In replica la articolul lui D. I. Suchianu, Comarnescu va publica in 1930, respectiv 1931, doua pertinente articole, amplu documentate, menite sa ofere o imagine mai veridica si mai echilibrata a oamenilor si locurilor, o analiza mai lucida a specificului Lumii Noi, a unicitatii si insolitului unui mod de viata tipic american. Avem in vedere Spiritul american urmat la scurt timp de Spiritul american si spiritul european . Autorul pleaca de la constatarea ca "americanii de azi nu mai sunt anglo-saxoni; mai exact ei nu mai pot fi considerati ca o simpla varianta a rasei anglo-saxone pusa in conditii deosebite", ci americani si nimic altceva. Geniul tehnic american a revolutionat intreaga lume industriala; marile inventii responsabile de progresul covarsitor al omenirii poarta semnatura unor remarcabili inventatori de peste Ocean, precum Henry (electromagnetul, 1828), Morse (telegraful electric, 1835), Davenport (motorul electric, 1837), Howe (semanatoarea, 1864), Vail (locomotiva electrica), Bell (telefonul, 1876), Edison (fonograful si lampa incandescenta), Pope (bicicleta), Bell Laboratories (televiziunea, 1927), pentru a ne limita doar la cateva nume reprezentative citate de Petru Comarnescu in articolele sale. In opinia sa, formarea civilizatiei americane si dezvoltarea ei accelerata s-a realizat "subit si in salturi", infirmand astfel teoria evolutiei omului, a progresului lent si gradual. Aceasta nu inseamna ca toate natiunile ar trebui sa urmeze aceeasi cale de dezvoltare si nici ca exista modele obligatorii de urmat. Confirmarea cea mai elocventa ne este oferita chiar de America, tara care in decurs de doar 150 de ani a atins performante greu de egalat, a cunoscut realizari cu totul exceptionale care-i dovedesc maturitatea, valoarea si-i asigura dreptul la respect si la locul castigat cu efort, energie si devotament.

Spiritul european si cel american trebuie vazute - sustine Comarnescu - ca doua variante ale spiritului uman in general, care este dinamic si in continua devenire. Spiritul american este in esenta o prelungire a celui european dintr-o anumita etapa a dezvoltarii sale culturale, intocmai in aceeasi maniera in care si acesta si-a extras seva din izvorul intelepciunii antice, a valorilor crestinismului si a progreselor inregistrate in plan social si stiintific, de-a lungul timpului.

In America, spiritul european a imbracat forme mai practice, care constituie, de fapt, atuul irefutabil al dezvoltarii sale de ansamblu. In ciuda inerentelor discrepante existente intre spiritele diferitelor culturi, esential ramane spiritul general uman in cautarea "unei vietuiri mai inteligente si mai frumoase", care se cuvine a fi tratat cu mai multa bunavointa si incredere.

Sunt evidente mutatiile inregistrate treptat in tonul si atitudinea intelectualilor romani, ca urmare, pe de o parte, a intensificarii contactelor directe cu Lumea Noua si a posibilitatilor de cunoastere efectiva a realitatilor incriminate, a calitatilor si defectelor inerente oricarei natiuni si, pe de alta parte, datorita evolutiei firesti a mentalitatilor in intreaga Europa. Astfel, Al. Philippide va reveni asupra catorva puncte de vedere exprimate anterior, iar Mihail Sadoveanu va aduce o reconsiderare a valorilor culturii americane in articolul Progresul omeniei in lumea americana, prezent in paginile "Revistei Fundatiilor Regale"[15]. Revenind asupra unor pareri deformate, exprimate frecvent in primele decenii ale secolului al XX-lea, el identifica si reliefeaza - de data aceasta mult mai pertinent - factorii cei mai semnificativi care au contribuit la modelarea si consacrarea acestei natiuni tinere. Doar in aparenta "monstruoasa", cu o evolutie aflata sub semnul excesului, al propagandei, al reclamei sau al concurentei acerbe, civilizatia americana - prin insolitul ei manifest - a produs un soc fara precedent in modul de gandire european, prin excelenta conservator, traditionalist, pentru care valorile spirituale raman idealul suprem. Dar aceste aspecte, in opinia lui Sadoveanu, reprezinta doar cateva dintre fatetele realitatii. Ele se cuvin privite doar ca "forme particulare de evolutie a unei rase puternice", care eliberandu-se de prejudecatile si practicile lumii vechi a reusit sa-si creeze "o cultura originala, adaugand un spor la progresul umanitatii" .

Performantele atinse in dezvoltarea de ansamblu a civilizatiei americane, ca si contributia Statelor Unite la salvarea Europei din inclestarea celei de-a doua conflagratii mondiale, sunt cartile de vizita care o reprezinta cel mai veridic si mai convingator si indreptatesc "uimirea si admiratia" lumii intregi fata de o natiune a carei cultura si civilizatie continua sa-si demonstreze trainicia si vitalitatea.

Intensificarea raporturilor cultural-literare dintre tara noastra si Statele Unite, prin intermediul unor devotati co-nationali stabiliti in America, care s-au dedicat slujirii cauzei culturii nationale si promovarii ei consecvente in lume, constituie un element esential in extinderea schimburilor culturale reciproce, organizarea de concerte, spectacole de opera, expozitii de arta plastica, conferinte si dezbateri desfasurate in America si Romania de personalitati romanesti si americane de prima marime. Nume ilustre precum George Enescu, Constantin Brancusi, Agata Barsescu, Dimitrie Gusti, Gheorghe Titeica sau Nicolae Iorga - pentru a ne opri doar la cateva exemple sonore ale vietii culturale romanesti - si Leon Feraru, profesor de origine romana la Universitatea "Columbia" sau Serban Drutzu, vice-consul al Romaniei la New York se inscriu printre promotorii cei mai staruitori si mai fideli ai unor raporturi solide, sistematice romano-americane, cu rol esential in procesul de apropiere si cunoastere reciproca. Implicarea lor directa in aceste demersuri marcheaza decisiv, in sens pozitiv dinamica contactelor directe romano-americane si stimularea interesului pentru cultura si spiritualitatea celuilalt. Legaturile stabilite in domeniul educatiei, acordarea constanta de burse de studiu tinerilor romani sau romano-americani, dar mai ales infiintarea asociatiilor de prietenie "Friends of Romania" ("Prietenii Romaniei") in ianuarie 1925, la New York, "Amicii Statelor Unite" la 16 ianuarie 1926, la Bucuresti sau "Institutul American", in 1934 la Bucuresti - care-si editeaza propriile reviste destinate promovarii relatiilor reciproce in domeniul culturii, literaturii sau stiintei - completeaza tabloul complexelor raporturi stabilite intre cele doua tari, dupa primul razboi mondial. Se impune sa accentuam contributia lor inestimabila la favorizarea sincronizarii si compatibilizarii a doua culturi tinere, cu aspiratii asemanatoare. Ca aspectele relevate au fost posibile in principal datorita unor evolutii substantiale in modul de gandire al intelectualitatii romanesti si modificarilor semnificative inregistrate in maniera de percepere a culturii si spiritualitatii americane, sunt fapte unanim acceptate care se deduc in mod logic din ansamblul reprezentarilor acestor raporturi.

In ciuda prezentei unor certe prejudecati sau impresii false, izvorate din insuficienta aprofundare a observatiei, aceste scrieri au totusi meritul de a fi facilitat perceptia de ansamblu asupra Americii. Reticentele manifestate uneori stau, cel mai adesea, sub semnul inevitabil al modei timpului, cantonanta in propriile-i tipare si considerand scara de valori europeana drept unic etalon axiologic. Comarnescu se continua efortul de prezentare a valorilor mericane autentice si prin intermediul unor emisiunide radio dedicate S.U.A. intre 1944-1947.

Competenta si profunzimea analizelor sale fac din Comarnescu modelul cel mai autentic de abordare a fenomenului american. La el se vor raporta toate comentariile sau analizele ulterioare dedicate Americii, pentru ca in comunitatea noastra culturala el este perceput de foarte multa lume "ca primul roman care a descoperit America", dar nu a uitat niciodata valorile specifice neamului sau, pe care le-a popularizat si promovat la fel de consecvent din dorinta expresa de a le face cunoscute si corect intelese, pentru a fi apreciate la justa lor valoare.

La fel de semnificative ni se par si actiunile menite sa prezinte Romania americanilor. O serie de lucrari cu caracter informativ, practic, au vazut lumina tiparului in Statele Unite, ca urmare fireasca a contactelor directe cu cultura si civilizatia noastra, a unor intelectuali americani - istorici, economisti, oameni de stiinta - sau au fost rodul stradaniilor depuse de remarcabile personalitati romanesti de a scoate in lume valorile spiritualitatii noastre: Nicolae Iorga, Vasile Parvan, Martha Bibescu, Leon Feraru sau chiar Regina Maria au facut din aceste demersuri adevarate profesiuni de credinta. Sunt actiuni meritorii, care marcheaza inceputul procesului de popularizare si cunoastere a tarii noastre in strainatate, cu plusurile sau minusurile inerente unor atari intreprinderi. Totusi, se configureaza un tablou mai veridic al realitatilor romanesti prospectate si de alti observatori mai lucizi, mai scrupulosi, care vor completa treptat acest tablou de o maniera mai obiectiva, mult mai impartiala sau mai lipsita de prejudecati sau "parti-pris-uri".

In acest sens, contributia lui Nicolae Iorga, marele nostru savant, este emblematica. El scrie cu regularitate pentru revista "America" din Cleveland in anii '20-'30, propunand chiar, in 1922, infiintarea unei edituri romanesti in Statele Unite, motivata de constatarea ca "americanii ne cunosc putin si ne cunosc rau". Prin intermediul acesteia, actiunile de informare si promovare in exterior a valorilor noastre specifice ar dobandi un caracter mai organizat si mult mai eficient, sustinea Iorga. Toate demersurile pe care le-a facut in sprijinul cauzei culturii nationale vor fi reunite in volumul Scrisori catre romanii din America, aparut la Cleveland, in anul 1926.

Revista newyorkeza "Romanic Review" publica in acelasi an studiul lui Leon Feraru, The Development of the Romanian Novel, iar editura Knopf scoate o prima versiune americana din opera lui Panait Istrati: Kyra Kyralina . Faptul ca profesorul american Charles Upson Clark de la Universitatea din Yale, fost director al sectiei clasice a Academiei americane din Roma - care ne vizitase tara deja in 1919, la invitatia guvernului roman - publica la New York o ampla si documentata monografie despre Romania, intitulata Greater Romania, vine in mod categoric in sprijinul cunoasterii si receptarii noastre in America.

Prima traducere din literatura romana culta a fost Moara cu noroc (The Lucky Mill) de Ioan Slavici (1918), urmata de o Antologie de nuvele romanesti (Romanian Stories), tradusa de Lucy Byng, antologie care includea povestiri de C. Negruzzi, Ion Creanga, I. Slavici, I. L. Caragiale, M. Sadoveanu, I. Al. Bratescu-Voinesti, Delavrancea, Ion Popovici-Banateanu si Marcu Beza. Urmeaza editarea la New York a cartii Marthei Bibescu Isvor (Izvor, tara salciilor) si traducerea a doua dintre romanele sale, Catherine Paris (1928) si Le perroquet vert (The Green Parrot) de catre eminentul critic literar american, Malcolm Cowley.

In 1929 este consemnata aparitia primei traduceri din L. Rebreanu, Padurea spanzuratilor (The Forest of the Hanged), ca si editarea unei alte prestigioase lucrari realizata de Leon Feraru, Development of Romanian Poetry (Evolutia poeziei romanesti), la Institutul de cultura romaneasca din New York.

Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga sunt de asemenea transpuse in versiune engleza de Lucy Byng (Recollections of Childhood) si apar in volum la New York (1930). Cele douazeci de conferinte americane ale lui Nicolae Iorga sunt reunite in volumul My American Lectures (Bucuresti, 1932), iar notele de drum din America, la fel ca si cele sapte conferinte despre S.U.A. organizate de N. Iorga la Teatrul National din Bucuresti, la intoarcerea in tara, mai precis intre aprilie si mai 1930, constituie o parte insemnata a volumului America si romanii din America. Una dintre conferinte, consacrata literaturii si artei americane, a fost ilustrata cu traduceri din poezia lui Emily Dickinson, Carl Sandburg, Edwin Markham etc., facute chiar de savant. Aceste demersuri se circumscriu unor tendinte si forme de manifestare culturale foarte frecvente in epoca. Dupa cum am amintit deja, "tanara generatie interbelica" apela cu regularitate nu numai la o intensa viata publicistica ci si la dezbateri publice sau conferinte pe teme de interes major pentru societatea romaneasca. Apetenta pentru acest gen de manifestari persista si in primii ani postbelici. Caracteristicile vietii americane sunt enuntate si disecate pe parcursul a nouasprezece conferinte organizate la Sala Dalles din Bucuresti (1945), iar dezbaterile despre teatru, literatura sau muzica au incantat prin verva si profesionalismul realizatorilor lor de valoare indiscutabila: Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Petru Comarnescu si altii.

Sfera preocuparilor de cunoastere reciproca se largeste continuu, numarul traducerilor de literatura americana in tara noastra se amplifica si se diversifica cu fiecare an. In cadrul programului de dezvoltare a relatiilor culturale reciproce se inscriu si tentativele de popularizare a limbilor engleza si romana, prin organizarea de cursuri de limba romana in cadrul catedrelor de limbi romanice din unele universitati americane, sau prin infiintarea unor catedre de limba si literatura engleza si americana in tara noastra, la universitatile din Bucuresti, Cluj sau Iasi, care s-au distins prin aportul cu totul special adus de Dragos Protopopescu, Petre Grimm sau Ion Botez la cresterea valorii si prestigiului scolii de anglistica si americanistica in tara noastra. Nu este de neglijat nici contributia altor asociatii si publicatii americane - aparute mai tarziu - la stimularea interesului pentru cunoasterea reciproca a celor doua culturi, mentionate in "Buletinul Institutului american din Romania". Ne referim mai ales la asociatia "Sons of Romania - Association of American Citizens of New York" (1924), al carei obiectiv declarat era de a scoate cultura si civilizatia romana din izolare sau chiar dintr-un relativ anonimat, dupa cum marturisea unul dintre fondatori: "vreau sa se stie ca romanii au si ei cultura si civilizatia lor proprie, care in multe privinte se deosebeste de cea americana. Ca aceasta cultura si civilizatie sunt manifestate in arta, literatura si industria casnica a poporului roman. Consider drept o datorie faptul de a impartasi aceste adevaruri concetatenilor mei americani: caci simt ca daca ne-ar cunoaste mai bine ei ne vor aprecia desigur dupa merit"[18]. O alta "Asociatie culturala a americanilor de origine romana" ia fiinta in Statele Unite in primii ani postbelici, mai precis in 1946. Impreuna cu reviste deja consacrate precum "America" sau "Desteptarea" (numita ulterior "Romanul american"), sau publicatia "Romanian Bulletin" editata in 1932 de asociatiile de prietenie "Friends of Romania", respectiv "Amicii S.U.A.", aceasta se va implica serios si profund in actiunea de mediere intre culturile celor doua natiuni pe care si-o asuma in mod deschis si categoric ca pe o misiune nobila in slujba apropierii si cunoasterii reciproce romano-americane.

Dar perioada dintre cele doua razboaie mondiale este remarcabila si prin demararea procesului de difuzare si receptare a dramaturgiei americane in tara noastra, mai ales prin Eugene O'Neill. Alaturi de el s-au impus si alte nume foarte populare in epoca, ilustrative pentru evolutia genului, asemenea lui Thornton Wilder, Elmer Rice, Maxwell Anderson, Clifford Odets sau Robert Sherwood, ale caror lucrari au fost reprezentate pe scena romaneasca de-a lungul a catorva decenii. Toate aceste acumulari cantitative si mai ales calitative au fost fundamentale in procesul de receptare a literaturii americane la noi, datorandu-se in principal mutatiilor radicale inregistrate in psihologia, spiritul si gustul generatiei interbelice.

Schimbarile majore, de esenta, survenite in dezvoltarea de ansamblu a culturii noastre sunt sugestiv conturate de Tudor Vianu in studiul Ce s-a schimbat in literatura romaneasca, inclus in volumul Studii si portrete literare (1938)[19]. Reputatul nostru critic releva, intre altele, certa maturizare a culturii noastre si progresul literaturii de idei gustata din plin de o parte a publicului romanesc care "primeste cu o vioiciune a interesului care uneori surprinde, scrieri ideologice inlantuite cu productia literara generala" . Dar caracterizarea cea mai sintetica si mai adecvata a perioadei ne parvine de la Ov. S. Crohmalniceanu, care in magistrala sa lucrare Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale remarca: "faptul ca se implinise mult-visatul ideal al unitatii nationale . are (de asemenea) o covarsitoare importanta nu numai politica, dar si culturala. Numarul talentelor scriitoricesti notabile creste sensibil; contactele cu alte literaturi se largesc . Culturii noastre i se cauta tot mai staruitor planuri universale de afirmare. Preocuparea accentuata pentru «europeism» si totodata pentru valorificarea originalitatii nationale decurge din aceasta tendinta si ea imprima vietii spirituale interbelice o nota proprie". Aspiratia spre "europeism", altfel spus spre modernitate innoitoare in cultura noastra si-a gasit confirmarea in evolutia reala a societatii romanesti interbelice.

Promotorii acestor principii­ - Eugen Lovinescu, Zeletin, Vintila Bratianu, Eugen Filotti, Mihail Ralea s. a. - formuleaza raspicat idealul lor de cultura care era "unul dinamic, dornic de sporire, innoire, fecunditate . Rostul de cultura pe care intelegem sa-l propovaduim noi este european". Ceea ce inseamna de fapt "afirmarea geniului si fiintei noastre specifice in forme de cultura europene si in cadrul armonios al culturii vestice. Nu desfiintarea, nu stergerea a tot ce ne e particular, a tot ce face farmecul si pretul sufletului national, dar inglobarea lui in intregul culturii contemporane . "[22].

Intr-adevar, aceasta tentativa "de a armoniza romanismul cu pulsul vietii contemporane" prinde contur tot mai clar in cultura noastra interbelica, ce evolueaza lent dar sigur spre noi forme de manifestare in consens cu exigentele progresului. Ne aflam, asadar, in fata unei stari de spirit favorabile interferentelor culturii noastre cu marile culturi ale lumii, in virtutea ideii ca "cu cat luam . contact mai temeinic cu unele opere sau cu unii literati, din afara, cu atat ne si deslusim (mai bine n. n.) locul firesc al . intregii noastre literaturi in context universal"[23].

Pe aceeasi pozitie se situa si un alt renumit comparatist roman, Ion Botez, care inca din 1920, in studiul sau Literatura engleza si continentala din volumul Aspecte din civilizatia engleza, punea in discutie problema influentelor dintre literaturi, conchizand ca " . nici o literatura mare, moderna, nu a ajuns la maturitate decat dupa influente straine si, cu toate acestea fiecare isi are originalitatea si fizionomia ei bine definita". Iata de ce consideram ca in acest climat spiritual atat de fecund si divers, interferentele cu cultura si literatura americana si-au gasit spatiul cel mai propice de manifestare si difuziune in cadrul unui fenomen mai general de interdependente ale caror arii de manifestare nu se limitau doar la domeniul culturii. Compatibilizarea noastra - economica, sociala, politica sau culturala - cu spiritul modern universal a fost un deziderat profund, bine constientizat a carui realizare va ramane o prioritate si pentru anii postbelici, in ciuda unor sincope temporare datorate unor factori obiectivi, de natura ideologica.

Conform opiniilor unor reputati analisti ai receptarii literaturii americane in tara noastra, voci de mare autoritate - printre care Dan Grigorescu, Mircea Popa, Petre Solomon, Ioan Comsa, D-tru Dorobat sau Thomas Perry[24] - in anii de dupa cel de-al doilea razboi mondial se pun bazele unei cunoasteri mai aprofundate a tuturor aspectelor culturii americane in Romania. Anii '30-'40 si apoi '50-'60 pregatesc terenul pentru receptarea literaturii americane la noi, in primul rand prin intermediul unor traduceri net superioare din punct de vedere calitativ, facute sistematic, organizat cu grija speciala pentru selectie si competenta profesionala care vor atinge punctul culminant in deceniul al saptelea si al optulea.

Se cuvine relevata constatarea lui Petre Solomon in studiul American Literature in Romania[25], ca in anii postbelici a existat o preocupare serioasa pentru traducerea operelor complete sau a unor opere alese din cei mai mari autori clasici, insuficient popularizate in perioada interbelica. In acest scop au fost create "comitete de traducatori si lingvisti" care sa realizeze aceste vaste lucrari. Dintre scriitorii clasici americani care s-au mentinut in atentia iubitorilor de literatura romani, din perioada postbelica, au fost mai ales Mark Twain, Edgar Allan Poe si Walt Whitman , ale caror lucrari exercita influente certe asupra unor poeti romani, asemenea lui G. Bacovia sau Al. Philippide care, dupa cum remarca George Calinescu, in Istoria literaturii romane din 1941, au fost organic asimilati de multi poeti romani din acea perioada.

Intre primele realizari ale faimoaselor comitete de traducatori trebuie retinuta publicarea Operelor alese ale lui Mark Twain in patru volume (1954-1958), sub coordonarea lui Mihnea Gheorghiu, in traducerea unui valoros colectiv de specialisti intre care mentionam pe Frieda Papadache, Petre Solomon, Petru Comarnescu, Eugen B. Marian etc. traducerile au fost precedate de prefete si comentarii semnate de Mihnea Gheorghiu si Vera Calin. Unele din capodoperele lui Mark Twain aparusera deja in volum in anii anteriori. Astfel Aventurile lui Tom Sawyer si Aventurile lui Huckleberry Finn sunt publicate deja in 1948, respectiv 1950, in traducerea Olgai Monta, dar se vor impune cu adevarat atentiei generale abia in anii 1951 si 1957 cand vor benefica de talentul si autoritatea profesionala a lui Petre Solomon si Frieda Papadache. Versiunile lor vor cunoaste reeditari repetate in 1959, 1964 si 1968[27] si vor fi incluse in ampla culegere mai sus amintita.

In colectia "Clasicii literaturii universale" vor fi editate in volum poezia si proza lui Walt Whitman (1956) si a lui Edgar Allan Poe (1963). Faima acestuia din urma s-a consolidat simtitor dupa razboi prin exemplara traducere facuta de poetul Ion Vinea povestirilor sale, asociata cu la fel de celebrele performante ale lui Emil Gulian, Dan Botta, Mihu Dragomir in calitate de traducatori ai versurilor poetului american. Scrieri alese, in doua volume, prefatate de Zoe Dumitrescu Busulenga, vor cunoaste doua editii, in 1963, respectiv 1968 (completata cu traduceri de proza semnate de Mihu Dragomir si Constantin Vonghizas), desi, concomitent cu acestea, au continuat sa apara si alte volume din opera lui Poe semnate de aceeasi traducatori.

Se incearca in acelasi timp si recuperarea unor autori americani total ignorati cum a fost cazul lui Washington Irving sau Herman Melville. Operele lui Jack London si Theodore Dreiser continua sa se bucure de popularitate, fiind in mod consecvent publicate si republicate in anii '60-'70.

Dintre scriitorii americani contemporani, Hemingway, Faulkner, William Saroyan, J. D. Salinger, John Steinbeck, Scott Fitzgerald sau John Dos Passos beneficiaza de o apreciere fara precedent in randurile criticii si cititorilor romani de-a lungul a doua decenii. Literatura lor se impune prin spontaneitate, integritatea viziunii morale, generozitate, umor, iubire pentru intreaga lume, ineditul tematicii dar si prin maniera speciala, noua, de a le transpune artistic si de a contempla lumea.

Majoritatea scriitorilor americani receptati la noi in anii postbelici au aparut asadar, in volume individuale sau in antologii de proza, poezie sau teatru, de tipul Nuvela americana contemporana (1963), Teatrul american contemporan (1967), Aud cantand America (1973), Texte de literatura western (1973), Naufragii (1973), Ursul din Arkansas (1976), Nuvele fantastice (1976), Antologie de poezie americana de la inceputuri pana azi (1974), Cantecul bizonului din literatura pieilor rosii (1978), Antologia poeziei americane (1979) etc.[28]

La fel de prolifica s-a dovedit, desigur, si presa de specialitate, publicatiile de cultura - "Gazeta literara", "Adevarul literar si artistic" si mai ales revista de literatura universala "Secolul 20" - care se remarca in special prin publicarea de traduceri de poezie, proza scurta, fragmente de romane, povestiri, piese de teatru insotite adeseori de articole introductive menite sa familiarizeze cititorul roman cu personalitatea artistica si specificul creatiei unei mari diversitati de scriitori americani. Prin asocierea observatiei cu reflectia profunda, obiectiva, studiile critice publicate in periodice au contribuit nu numai la sensibilizarea opiniei publice in fata ineditului si originalitatii literaturii americane, ci mai ales la cultivarea si educarea gustului sau estetic si literar in consonanta cu spiritul epocii.

Pe langa aportul incontestabil adus cercetarii de anglistica si americanistica, multitudinea si diversitatea actiunilor de apropiere si cunoastere reciproca, ne dau imaginea cea mai fidela a penetrarii, difuziunii si receptarii literaturii americane in context romanesc. Interesul constant pentru aprofundarea cunoasterii acestei culturi viguroase, in ascensiune, nu provine doar din dorinta de a fi in pas cu moda, ci mai ales dintr-o aspiratie fireasca, organica de a asimila si sintetiza toate valorile autentice ale culturii universale. Sunt doar cateva exemple elocvente de interdependente culturale, de coeziune a unor culturi care doar impreuna isi sporesc impactul si isi justifica mai bine ratiunea de a fi.