Romanul subiectiv - 'ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi' – roman subiectiv de analiza psihologica -de camil petrescu - suport de curs pentru examenul de bacalaureat

ROMANUL SUBIECTIV

'ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI'
–roman subiectiv de analiza psihologica -

de Camil Petrescu

In perioada interbelica, Eugen Lovinescu initiaza curentul literar numit modernism, al carui program traseaza noi directii pentru dezvoltarea literaturii romane, printre care: trecerea de la tema rurala, la tema urbana, de la personajele taranesti la cele intelectuale, precum si crearea romanului de analiza psihologica.

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul, si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau 'o duzina de eroi plangareti'. Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze 'probleme de constiinta', pentru care este neaparata nevoie de un mediu social in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta.

Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: 'Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti Din mine insumi, eu nu pot iesi Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai'.

Aparut in anul 1930, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” confirma teoretizarile lui Camil Petrescu pe marginea romanului si prezinta drama lui Gheorghidiu in doua experiente existentiale : a iubirii si a razboiului. Dramatismul experientelor imaginate de scriitor rezulta din analiza minutioasa a starilor de constiinta izvorate din intamplarile traite individual sau colectiv si asumate de erou. Martor atent al evenimentelor in care este direct implicat, Stefan Gheorghidiu le rasfrange in propriul cuget, afirmand „ in afara de constiinta, totul este bestialitate”. Reflectarea sistematica a faptelor exterioare a personajelor transforma gandirea lucida intr-un fel de instanta suprema.

In 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi' (1930) , Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii

Structura romanului:

Romanul este structurat in doua parti, cu titluri semnificative surprinzand doua ipostaze existentiale: 'Ultima noapte de dragoste', care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta si 'intaia noapte de razboi', care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a mortii. Daca prima parte este o fictiune deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul primului razboi mondial.

Compozitia romanului

Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificandu-se in partea a doua cu autorul. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj. Perspectiva temporala este discontinua bazata pe alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, frontul, Bucuresti, Odobesti, Campulung, dar mai ales un spatiu imaginar inchis al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.

Romanul este un monolog liric deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte. Eroul, Stefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate, dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei in cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare. Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie in care timpul obiectiv (cronologic)evolueaza paralel cu timpul subiectiv (discontinuu) acestea fiind cele doua planuri compozitionale ce-l motiveaza pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romanesc. In plan subiectiv, memoria involuntara aduce in timpul obiectiv experienta interioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a razboiului.

Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Stefan Gheorghidiu il incepe o data cu experienta frontului, consemneaza drama iubirii adusa in memoria eroului de o discutie pe aceasta tema, purtata de ofiteri la popota regimentului. In jurnalul ce consemneaza evenimentele traite de erou in timp obiectiv (imaginea frontului) sunt rememorate (prin memorie involuntara episoadele casniciei lui cu Ela, aduse in timp subiectiv, deoarece ele se petrecusera cu doi ani inainte de a fi consemnate in jurnal.

Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar conferinta sa despre 'Noua structura si opera lui Marcel Proust' constituie un adevarat manifest literar de credinta O apropiere vizibila este si intre eroii lui Stendhal si aceia ai lui Camil Petrescu, in special in inzestrarea lor cu energie, forta interioara si loialitate. La ambii scriitori eroii sfarsesc tragic, fiind invinsi de propria pasiune, de propriul ideal. insa personajele lui Camil Petrescu dobandesc energii uriase declansate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin capacitatea lor de a trai idei.

Semnificatia titlului

Cuvantul 'noapte' repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua 'nopti' din titlu sugereaza si doua etape din evolutia personajului principal, dar nu si ultimele, intrucat - in final - Stefan Gheorghidiu este disponibil sufleteste pentru o noua experienta existentiala.

Constructia subiectului:

Incipitul romanului il constituie prezentarea lui Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei.

Scris la persoana I, naratorul-personaj incrimineaza cu ironie usturatoare incompetenta sistemului de aparare militara a tarii, in preajma primului razboi mondial. Desi frontul se intindea pe zece-cincisprezece kilometri de frontiera, armata romana 'fortificase' trei sute de metri cu 'niste santulete ca pentru scurgere de apa', pe care 'zece porci tiganesti, cu boturi puternice' le-ar fi ramat intr-o jumatate de zi.

Discutia ofiterilor la popota se poarta in jurul unui fapt divers comentat de presa privind achitarea - de catre tribunal - a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in flagrant de adulter.

Prin dialog, fiecare opinie este corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului, ceea ce demonstreaza ca autorul stapaneste cu maiestrie arta portretistica ilustrand relativismul ca modalitate estetica moderna a prozei romanesti. De pilda, capitanul Dimiu, asezat in rosturi gospodaresti traditionale, considera ca 'nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa [] daca-i arde de altele sa nu se marite'. Capitanul Corabu, 'tanar si crunt ofiter', este - in mod surprinzator - adeptul liberei exprimari a sufletului omenesc: 'Dragostea-i frumoasa tocmai pentru ca nu cunoaste nicio silnicie.' Floroiu, un capitan fin, delicat si visator, considera ca 'dreptul la dragoste e sfant [] unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa-si caute fericirea.' Interventia lui Stefan Gheorghidiu este exploziva, agresiva si surprinzatoare pentru ceilalti, confirmand principiul estetic ca poti vorbi sincer numai despre tine, despre trairile si perceptiile proprii: 'Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt'.

Discutiile starnite minimalizeaza superioritatea sentimentului de dragoste in conceptia eroului si-i declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea simtita cu forta si dominata de incertitudini.

Memoria involuntara declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu aduce in prezent (timpul subiectiv prin introspectie si discontinuitatea temporala a feed-back-ului experienta erotica, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: 'Eram insurat de doi ani si jumatate cu. o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala'. Iubirea lor fusese alimentata si de orgoliul tanarului, intrucat Ela era cea mai frumoasa studenta de la litere si Stefan, student la filozofie, era 'magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, pentru ca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente'. Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta, aproape de saracie, iubirea fiind singura lor avere. Fiind invitati la masa la unchiul Tache, Stefan ii infrunta pe batranul avar si pe Nae Gheorghidiu, scena capatand accente balzaciene atat prin descrierea casei ('casa veche mare cat o cazarma'), cat si prin construirea tipului de avar ursuz si dificil care, desi bogat, locuia intr-o singura camera ce indeplinea toate functiunile, fiind in acelasi timp sufragerie, birou si dormitor. Tot un personaj balzacian este si Vasilescu-Lumanararu, milionarul analfabet, personaj mai putin conturat in acest roman.

Moartea unchiului Tache ii aduce lui Stefan Gheorghidiu o mostenire substantiala, fapt care surprinde pe toata lumea si schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capatand pentru Ela importanta primordiala. Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de problemele pragmatice, amestecandu-se in certurile iscate de testament, in afaceri, desi el ar fi vrut-o 'mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare'.

Gheorghidiu este incapabil sa se descurce in paienjenisul afacerilor, isi da seama ca nu face parte din aceasta lume si se reintoarce cu sete nepotolita la studiul filozofiei si la cursurile de la Universitate.

Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, aparuta nu se stie de unde, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, de distractii nocturne sau escapade, urne in care ea se simtea uimitor de bine. in casa Anisoarei, cunoscusera un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei', domnul G., si Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se straduia sa se afle mereu alaturi de el.

Fire reflexiva si pasionala Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei, acumuland progresiv nelinisti si indoieli interioare care devin sfasietoare, pe care le exprima prin monolog interior 'nu mai puteam citi nicio carte, parasisem Universitatea'. Stefan se chinuie ingrozitor la petrecerile mondene, cantarind fiecare vorba, fiecare gest al Elei: 'trageam cu urechea, nervos, sa prind crampeie din convorbirile pe care nevasta-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea', atitudine care-i face pe ceilalti sa-l considere gelos. El respinge cu fermitate stupiditatea geloziei considerand-o neconforma cu normalul si realitatea: 'Nu, n-am fost nicio secunda gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii'.

Excursia la Odobesti declanseaza criza de gelozie a personajului, care pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei, orice element exterior provoaca in sufletul sau catastrofe chinuitoare. Compania insistenta a domnului G., asezarea Elei la masa langa el, gesturile familiare (mananca din farfuria lui) sunt tot atatea prilejuri de observatie atenta si framantare interioara care provoaca eroului o chinuitoare suferinta, nu numai din orgoliu deziluzie si neputinta, dar si pentru ca se sileste sa-si ascunda chinurile, se dedubleaza 'Ma chinuiam launtric ca sa par vesel [] Si eu ma simteam imbecil si ridicul'. intre cei doi soti intervine o tensiune stanjenitoare, cu scurte perioade de impacare, la petrecerile mondene dl.G era mai rezervat fata de sotia lui Gheorghidiu, dar acesta continua sa-i spioneze.

Sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, nu-si gaseste sotia acasa, drama se amplifica, iar casa goala i se pare 'ca un mormant fara nevasta-mea'. Servitoarea nu poate oferi nicio informatie, el o cauta cu disperare pe la rude, este innebunit de deznadejde, iar cand Ela soseste acasa pe la opt dimineata, o goneste fara sa-i asculte explicatiile, convins ca 'niciodata femeia aceasta nu ma iubise', propunandu-i sa divorteze 'fara formalitati, fara explicatii multe'. Suferinta lui este mistuitoare fiind framantat de incertitudini deoarece gaseste intamplator un bilet de la Anisoara, care purta data noptii respective si prin care-i cerea sa petreaca noaptea la ea, deoarece sotul plecase la mosie. Gheorghidiu interpreteaza faptul ca pe o ticluire pusa la cale de ele pentru a-i adormi banuielile, apoi se indoieste de motivul pentru care ar fi recurs ea la o astfel de stratagema, analizand si disecand toate eventualitatile.

Fiind concentrat in armata ca sublocotenent, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung, aproape de regimentul sau. Capitolul intitulat 'Ultima noapte de dragoste' incheie 'cartea intai' a romanului, Stefan.

Gheorghidiu consemnand intalnirea cu Ela, care se arata ingrijorata ca ar putea ramane saraca in caz ca el va muri in razboi si ii cere sa treaca pe numele ei 'o parte din lirele englezesti de la Banca Generala'. Totul se intuneca definitiv cand il vede in oras pe domnul G. si, din acest moment, Stefan nu se mai indoieste ca 'venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant'. Planuieste sa-i omoare de amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga in aceeasi zi la regiment, nedandu-i astfel posibilitatea sa-si duca la indeplinire planul de razbunare impotriva celor doi presupusi amanti.

'Cartea a doua' a romanului incepe cu capitolul 'intaia noapte de razboi', care ilustreaza o imagine de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.

Adevarata desprindere din drama torturanta a incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale mult mai dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidiu participa efectiv, luptand pentru eliberarea Ardealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare. Ofiterul Stefan Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, nu atacuri vitejesti, nu strigate neinfricate si entuziaste de eroism, ci ordine date anapoda de catre conducatorii militari, marsuri istovitoare, foamete si mai ales iminenta permanenta a mortii cu care oamenii se afla fata in fata in fiecare clipa. Notatiile din jurnalul de campanie reflecta acum o experienta traita direct in timpul obiectiv al petrecerii faptelor. Starea de confuzie totala, ordinele contradictorii, deruta ofiterilor sunt ilustrate prin episoade cutremuratoare, dublate de o ironie subtila.

Un ordin de retragere este dat in sens invers si, cand un ofiter ii sare de gat lui Gheorghidiu si striga 'Prizonier, prizonier', isi dau seama ca sunt amandoi romani, ca fac parte din aceeasi armata si 'ne pufneste pe toti un ras ca de morti'.

Autenticitatea specifica naratorului-personaj reda momente reale din razboi, episodul surorilor Maria si Ana Manciulea, in capitolul intitulat 'Intamplari pe apa Oltului', fiind sugestiv. Dupa ce sunt arestate sub acuzatia de spionaj, Maria Manciulea este decorata cu 'Virtutea militara', deoarece calauzise armata romana sa treaca Oltul si sa invinga inamicul.

Camil Petrescu creeaza pagini antologice prin imaginile de apocalips, ca acelea din capitolul 'Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu'. Un soldat, Marin Tuchei, sopteste intruna: 'Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu'; altul este socat pentru ca a vazut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, care 'fugea, asa fara cap, dupa dumneavoastra, domnule locotenent. A mers cam la vreo patru-cinci pasi si pe urma a ingenuncheat si a cazut. '

In conditiile frontului, timpul exterior (obiectiv) si cel interior (subiectiv)coincid, razboiul ocupa definitiv planul constiintei eroului, care se simte acum detasat parca de sine si de tot ce a fost intre el si Ela.

Ranit si spitalizat, Stefan Gheorghidiu se intoarce in Bucuresti si este primit de Ela cu dragalasenie, dar el o simte ca pe o straina si-i propune sa se desparta, gandind nepasator: 'sunt obosit, mi-e indiferent chiar daca e nevinovata', desi candva 'as fi putut ucide pentru femeia asta [] as fi fost inchis din cauza ei, pentru crima'. isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut 'gasi alta la fel'.

El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, 'absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul'.

Ca toate personajele camilpetresciene, Stefan Gheorghidiu este intelectualul inadaptat superior, care nu se potriveste in niciun fel cu societatea mediocra, necinstita la care incearca sa se adapteze, fara succes, deoarece nu se aseamana cu firea lui onesta, inflexibila, hipersensibila, fiind impresionabil numai de bine, frumos si adevar.

Stefan Gheorghidiu traieste drama singuratatii intelectualului lucid, analitic si reflexiv, care devine constient ca 'o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie'. El traieste, asadar, in lumea ideilor pure, caci vede idei.

Principalele modalitatile de caracterizare sunt proprii analizei psihologice si evidentiaza autenticitatea personajului-narator: monologul interior, dialogul, introspectia starilor sufletesti, autoanaliza si autointrospectia, precum si noile elementele ale esteticii romanului, timpul obiectiv si subiectiv, memoria involuntara, jurnalul.

Stilul lui Camil Petrescu:

Se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizat Stilul este anticalofil, iar autorul considera ca intr-o opera literara relatarea subiectului trebuie sa fie precisa si concisa, 'ca intr-un proces verbal'.

Caracterizarea personajelor Stefan Gheorghidiu - drama intelectualului lucid

Personajul principal din romanul 'Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi', Stefan Gheorghidiu identificandu-se in totalitate cu autorul. Camil Petrescu este un personaj-narator, deoarece relateaza la persoana I si analizeaza cu luciditate toate evenimentele si starile interioare prin care trece acest intelectual dominat de incertitudini Eroul traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv) in care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv) drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Gheorghidiu analizeaza cu luciditate atat experienta subiectiva a iubirii, cat si cea obiectiva, traita, a razboiului. Student la filozofie, intelectual lucid, Stefan traieste in lumea cartilor si nu se poate adapta lumii afacerilor, reprezentata de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu si Tanase Lumanararu, cu care eroul nu are nicio legatura spirituala. Dialogul de la popota despre iubire provoaca o reactie violenta a eroului, care considera ca 'cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt'. Astfel, prin memorie involuntara se declanseaza amintirea propriei povesti de dragoste, pe care o consemneaza in jurnalul de front 'Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala'. Eroul este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar. Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii a unui zbucium permanent in cautarea absolutului. Stefan primeste pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau, Tache si, ca urmare, sotia sa, Ela, se lasa in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in totala contradictie cu idealul sau de feminitate. Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declanseaza criza de gelozie de incertitudine a iubirii punand sub semnul indoielii fidelitatea Elei. Faptele gesturile, privirile si cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului (autenticitatea) care sufera la modul sublim drama iubirii. Mici incidente, gesturi fara importanta, priviri schimbate de ea cu domnul G., flirtul nevinovat se hipertrofiau, se amplificau, capatand dimensiuni catastrofale in constiinta eroului: 'era o suferinta de neinchipuit'. Principala modalitate de caracterizare pentru a ilustra zbuciumul sau interior este introspectia prin monolog interior Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna progresiv semne ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale interioare, pe care le diseca minutios Atentia insistenta acordata Elei de domnul G., avocat obscur, dar barbat monden, sporeste suspiciunile, personajul-narator, care, autoanalizandu-se ii observa pe cei doi cu luciditate, despicand firul in patru: 'Nevasta-mea avea o voce usor emotionata'. Incertitudinea iubirii devine in curand 'o tortura', nu mai putea citi 'nicio carte', asa ca Stefan se desparte de sotia sa, desi respinge ideea geloziei: 'Nu, n-am fost nicio secunda gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii.' Vazuse in Ela idealul sau de iubire si de feminitate catre care aspira cu toata fiinta lui si a carui prabusire ii provoaca intreaga drama.

Hipersensibil si orgolios, personajul isi amplifica suferinta, ridicand-o la proportii cosmice, ceea ce semnifica nevoia eroului de absolut. Venit pe neasteptate acasa intr-o noapte, dupa o absenta mai lunga, incertitudinea lui se accentueaza si casa ii pare 'goala ca un mormant, fara nevasta-mea'. Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta, cautand in permanenta certitudini care sa-i confirme profunzimea sentimentului de iubire, dar se simte obosit si hotaraste sa se desparta definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu indiferenta 'cu care privesti un tablou' si careia ii lasa o buna parte din averea la care ea tinea, se pare, in mod deosebit: 'i-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul'. A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o experienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea razboiului este demitizata, nimic eroic, nimic inaltator, razboiul este tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig, foame, umezeala, paduchi, murdarie, diaree si mai ales frica, spaima, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristica a jurnalului de front, fiind inregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al personajului-narator evidentiaza discutiile demagogice din Parlament, inconstienta si cinismul politicienilor, falsul patriotism si iresponsabilitatea celor raspunzatori de soarta tarii. Capitolul 'Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu' dezvaluie tragismul confruntarii cu moartea, eroul insusi privindu-se din exterior ca pe un obiect, avand sentimentul ca 'e ca la inceputul lumii.' Notatiile personajului despre razboi sunt de o mare autenticitate si luciditate, viata oamenilor fiind la cheremul hazardului: 'cadem cu sufletele rupte in genunchi'. Ca un blestem, unul dintre soldati silabiseste intruna, obsesiv: 'Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu'. Tragediile razboiului sunt de un realism zguduitor: un ostas a vazut cum un obuz a retezat capul lui A Mariei si el 'fugea asa, fara cap”.Unii critici literari considera ca Stefan Gheorghidiu nu poate fi considerat un invins, deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care ameninta sa-1 dezumanizeze. El se inalta deasupra societatii meschine, traind o experienta morala superioara, aceea a dramei omenirii, silita sa indure un razboi tragic si absurd. Este, de altfel, singurul supravietuitor intre toate personajele camilpetresciene. Ela este personajul feminin al romanului, simbolizand idealul de iubire catre care aspira cu atata sete Stefan Gheorghidiu. Femeia este construita numai prin ochii barbatului insetat de absolutul iubirii, al carui crez nu facea concesii sentimentului: 'Cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt.' Iubirea lor se nascuse din orgoliul lui Stefan Gheorghidiu, intrucat Ela, era cea mai frumoasa studenta de la litere. Trasaturile fizice sunt putine, dar sugestive pentru frumusetea tinerei: 'ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar'. Averea mostenita de sotul ei da la iveala firea pragmatica a Elei, pasiunea ei pentru viata mondena, ceea ce-1 uimeste pe Stefan, care ar fi vrut-o 'mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare'. Trasaturile morale reies, indirect, din referirile lui Stefan, care diseca si analizeaza cu luciditate fiecare vorba fiecare gest dorind sa aiba certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: 'trageam cu urechea, nervos, sa prind crampeie din convorbirile pe care nevasta-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea'. In plimbarea la Odobesti, Ela se comporta ca o cocheta, devenind din ce in ce mai superficiala. Fidelitatea Elei este pusa sub semnul intrebarii, Stefan observand mimica si gesturile femeii care gusta cu familiaritate din farfuria lui G., are o expresie deznadajduita atunci cand acesta sta de vorba cu alta femeie. Intre cei doi soti intervine o tensiune stanjenitoare care se amplifica, Ela acceptand sa divorteze desi se considera nevinovata si jignita de banuielile lui. Stefan Gheorghidiu vede in Ela idealul de femeie, in care el poate gasi iubirea reciproca perfecta. In sustinerea acestei conceptii sugestive este si faptul ca el ii spune pe nume o singura data prilej cu care cititorul si afla numele femeii, in restul romanului o numeste: 'femeia mea', 'nevasta-mea', 'fata asta', 'ea' in constiinta lui Stefan Gheorghidiu, Ela se transforma dintr-un ideal de femeie intr-o femeie oarecare, semanand cu oricare alta. El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, 'absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul. Registrul stilistic al romanului se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizat Stilul este anticalofil iar autorul considera ca intr-o opera literara relatarea subiectului trebuie sa fie precisa si concisa, 'ca intr-un proces verbal'. Originalitatea romanului e data de subtilitatea analitica a propriei constiinte de declansarea prin memorie involuntara a dramei suferite din iubire, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca scriitorul este in acelasi timp personaj si narator. Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil
Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia, care scot in evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de aspiratia spre absolut In conceptia lui George Calinescu, Stefan Gheorghidiu este 'un om cu un suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent [], plin de subtilitate, de patrundere psihologica [] si din acest monolog nervos se desprinde [] o viata sufleteasca [], un soi de simfonie intelectuala'.

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularitatile unui roman al experientei prin referire la o opera literara studiata, apartinand perioadei interbelice. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

- precizarea a doua caracteristici ale acestui tip de roman, existente in opera literara studiata;

- prezentarea, prin referire la romanul studiat, a patru elemente de constructie a subiectului si / sau ale compozitiei ( de exemplu: actiune, secventa narativa, conflict, relatii temporale si spatiale, constructia personajelor, incipit, final, perspectiva narativa, tehnici narative );

- evidentierea relatiilor dintre doua personaje reprezentative pentru romanul ales;

- exprimarea unui punct de vedere argumentat despre modul in care se reflecta o idee sau tema in romanul pentru care ai optat.

Daca anii ’20 pot fi considerati, in literatura romana, „momentul Rebreanu”, in evolutia romanului romanesc, anii ’30 reprezinta „momentul Camil Petrescu” si afirmarea celei de-a doua directii importante in evolutia speciei: romanul subiectiv. Scriitorul incearca o sincronizare Romanul de analiza psihologica era deja consacrat intr-o formula narativa mai veche, de tip realist, prin Padurea spanzuratilor si Ciuleandra, ale lui Liviu Rebreanu, si intr-o formula noua, prin operele Hortensiei Papadat – Bengescu. In acest context literar, Camil Petrescu isi gaseste propria formula narativa, apropiata de spiritul inovator impus de Marcel Proust.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman al experientei atat la nivel formal, prin structura si tehnici narative, cat si la nivelul continutului. Autorul recurge la personajul – narator si la perspectiva actoriala, inlocuind naratorul omniscient si perspectiva auctoriala. Abandoneaza cronologia liniara in favoarea memoriei care ordoneaza relatarea faptelor. Insereaza in a doua parte a romanului paginile din jurnalul de front tinut de autorul concret si atribuit eroului fictiv. Primul roman camilpetrescian urmareste cele doua experienta ale eroului, iubirea si razboiul, filtrate prin aceeasi constiinta, care cunoaste si se cunoaste prin acest proces de analiza.

Romanul a constituit o noutate absoluta in epoca interbelica.  Cunoscator al diferitelor teorii filosofice si stiintifice care circulau in epoca, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaza primul personaj – narator din literatura romana preocupat sa inteleaga in ce consta diferenta intre realitate si autosugestie, intre absolut si relativ.

Optiunea autorului pentru naratiunea la persoana I, a carei consecinta imediata este limitarea perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv si, deci, renuntarea la privilegiul omniscientei, marcheaza inceputul unei noi ere in istoria romanului romanesc. Alcatuit din doua parti care n-au intre ele decat o legatura accidentala ( in opinia lui George Calinescu), acest volum inedit ca structura narativa in peisajul epocii este – dupa opinia lui Perpessicius - , romanul „unui razboi pe doua fronturi”: cel al iubirii conjugale si cel al razboiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuieste eroului „un neintrerupt mars, tot mai adanc in constiinta” ( Perpessicius )

In prefata de la editia din 1955 a romanului, intitulata Cuvant inainte dupa un sfert de veac, Camil Petrescu marturiseste ca „daca partea intaia a acestui roman e o fabulatie, e adica nascocita […] si deci eroul Stefan Gheorghidiu cu sotia lui sunt pura fictiune, in schimb se poate afirma ca partea a doua a cartii, aceea care incepe cu intaia noapte de razboi, este construita dupa memorialul de companie al autorului, imprumutat cu amanunte cu tot eroului”.

Opera ilustreaza conceptia estetica a scriitorului despre roman. Camil Petrescu si-a expus conceptia despre proza „noua” in numeroase articole, dintre care unul dintre cele mai importante este Noua structura si opera lui Marcel Proust. Acest studiu ofera unul dinte cele mai interesante puncte de vedere asupra romanului formulate in epoca. Autorul se dovedeste un subtil teoretician, apt sa surprinda in cele mai mici amanunte mecanismul genului romanesc. Pentru Camil Petrescu, literatura – si mai ales romanul – reflecta spiritul epocii sale ( Teorie si roman. 

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi ilustreaza preocuparea scriitorului pentru a obtine iluzia autenticitatii vietii reale, pentru coborarea actiunii romanului de pe „scena” in strada, adica in viata cotidiana, familiara cititorului.

Actiunea, complexa, se desfasoara pe doua coordonate temporale – una trecuta ( a rememorarii relatiei personajului – narator cu Ela ) si una in desfasurare ( a experientei de pe front a lui Stefan Gheorghidiu ). Momentul in care Stefan Gheorghidiu scrie despre sine si despre relatia sa cu Ela nu poate fi precizat. Impresia cititorului este ca Gheorghidiu incepe sa-si noteze dubla experienta in perioada concentrarii la Dambovicioara ( si, de aceea, tot ce se refera la casatorie, la testament, la neintelegerile ulterioare cu Ela poate fi considerat ca apartinand planului trecut ) si o continua pe durata primelor saptamani de razboi. Ultimele randuri par scrise ceva mai tarziu, in orice caz dupa un timp de la ranirea lui Gheorghidiu si lasarea lui la vatra. Intre capitolele intai si sase ale primei parti, pe de o parte, si cele sapte ale partii a doua, pe de alta, exista totusi o diferenta minima, dar sesizabila, de ton, care indica o distanta temporala diferita intre diegeza si povestire. Aceasta distanta e mai mica in capitolele despre razboi. Aici apar anticiparile ( prolepsele ), ca si cum momentul in care naratorul noteaza un lucru, acesta nu s-a petrecut realmente, fiind numai probabil. Schimbarea rapida si neanuntata a momentului in care naratorul scrie intamplarile sustine ideea ca nu se poate vorbi, decat cu ingaduinta, de un jurnal tinut la zi. Aspectul de jurnal e inselator, deoarece autorul amesteca, in jurnal, elemente pur romanesti.

Cu privire la forma pe care naratorul o da povestirii sale, se poate remarca aspectul de jurnal al romanului. In prima parte, forma narativa adoptata ramane incerta, mai aproape de memorialistica ( „In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat…” ), decat de autobiografie (care ar pretinde pastrarea neschimbata a momentului in care sunt relatate evenimentele ); nici partea a doua nu clarifica lucrurile pana la capat. „Jurnalul” contine multiple artificii romanesti, „temporalitatea e indecisa” ( Nicolae Manolescu ). Asadar, este de remarcat experienta narativa pe care o propune autorul cititorului, la un prim nivel de receptare a textului.

Centrul de interes al conflictului principal al romanului se deplaseaza de la exteriorul evenimentelor plasate in preajma si in timpul Primului Razboi Mondial la explorarea  interioritatii personajului principal, prins in mirajul propriilor iluzii despre dragoste, despre casatorie si despre femeia ideala. Personajul – narator parcurge doua experiente de viata, care ii modifica lumea interioara.

Experienta iubirii, care da substanta primei parti a romanului, este actualizata prin rememorarea relatiei lui Stefan Gheorghidiu cu Ela. Artificiul compozitional din incipitul romanului – discutia de la popota ofiterilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un sot care si-a ucis sotia infidela a fost achitat ) – permite aducerea in prim plan a unei dintre temele principale ale romanului – problematica iubirii.

Discutia de la popota este pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul careia Stefan rememoreaza etapele evolutiei sentimentului care l-a unit cu Ela. Toate faptele si evenimentele din roman sunt prezentate dintr-o perspectiva unica, subiectiva: „Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala. Din cauza asta, nu puteam sa-mi dau examenele la vreme. Imi petreceam timpul spionandu-i prieteniile, urmarind-o, facand probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanta unei rochii, si din informarea laturalnica despre cine stie ce vizita la vreuna din matusile ei. Era o suferinta de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta”. Naratorul nu spune ( si nu o va face nici mai tarziu ) nimic altceva in afara de banuielile lui. Tot ce afla cititorul despre Ela si despre relatiile dintre soti provine din aceasta sursa, care e departe de a putea fi considerata infailibila sau, macar, obiectiva. Stefan Gheorghidiu recunoaste de la inceput ca are banuiala infidelitatii Elei si ca aceasta banuiala ii trezeste in suflet cumplite indoieli. Pe de alta parte, personajul este constient ca isi agraveaza suferinta prin interpretarea tendentioasa sau prin exagerarea celor mai marunte fapte. Cu alte cuvinte, Gheorghidiu insusi se recomanda ca narator necreditabil al intamplarilor. De aceea, toate informatiile cu privire la modificarea comportamentului Elei dupa primirea mostenirii de la unchiul Tache nu pot fi interpretate ca exacte. Este posibil ca ea sa se schimbe doar in ochii gelosului ei sot. Schimbarea din viata tanarului cuplu aduce in jurul Elei prezente masculine mult mai apte, in opinia lui Stefan, de a o cuceri; astfel, gelozia lui poate fi  rezultatul competitiei mai vii decat inainte. Situat exclusiv in interiorul perspectivei lui Gheorghidiu, cititorul nu va sti niciodata cu certitudine daca Ela si-a modificat cu adevarat sentimentele fata de sotul ei, inselandu-l cu G. sau daca nu e vorba decat despre imaginatia unui barbat neincrezator si orgolios. Ceea ce se modifica neindoielnic este atitudinea naratorului ( Stefan Gheorghidiu ) in raport cu eroina, chiar daca, uneori, el urmareste sa-i creeze cititorului iluzia ca se afla in posesia celor mai sigure fapte si interpretari.

Iubirea lor ia nastere sub semnul orgoliului. Chiar daca la inceput Ela nu ii placea, Stefan se simte, treptat, magulit de interesul pe care i-l arata „una dintre cele mai frumoase studente de la Universitate”. Admiratia celor din jur este un alt factor care determina cresterea in intensitate a iubirii lui Stefan: „Incepusem totusi sa fiu multumit fata de admiratia pe care o avea toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente.” Pasiunea se adanceste in timp, iar faptul ca Ela traieste o admiratie neconditionata pentru viitorul ei sot contribuie la crearea iluziei ca relatia lor are o baza solida. Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea nu poate fi decat unica, absoluta. Sentimentul pe care il traieste in raport cu Ela devine ratiunea sa de a fi, modul de a se implini in plan spiritual: „sa tulburi atat de mistuitor o femeie dorita de toti, sa fii atat de necesar unei existente, erau sentimente care ma adevereau in jocul intim al fiintei mele.”

Mostenirea de la unchiul Tache schimba cercul relatiilor celor doi. Lumea mondena, in care Ela se va integra perfect, este, pentru Stefan, prilejul de a trai suferinte intense, provocate de gelozie. Daca in prima parte a relatiei lor iubirea sta sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domina devine gelozia.

Relatiile dintre cei doi soti se modifica radical, iar tensiunile, despartirile si impacarile devin un mod de existenta cotidian pana cand Stefan este concentrat, in preajma intrarii Romaniei in razboi. Ela se muta la Campulung, pentru a fi mai aproape de el, iar relatia lor pare sa intre, din nou, pe un fagas al normalitatii. Chemat cu insistenta la Campulung, Stefan obtine cu greu permisia, dar descopera ca Ela e interesata de asigurarea viitorului ei in cazul mortii lui pe front. Cand il vede pe G. pe strada, e convins ca Ela il insala, desi nu are nicio dovada concreta, asa cum nu a avut, de altfel, niciodata. Pentru Gheorghidiu, esecul in iubire e un esec in planul cunoasterii. Analiza mecanismului psihologic al erosului, semnificativa pentru toti eroii lui Camil Petrescu, este dublata de o radiografie a tuturor conflictelor interioare. Personajul recunoaste ca e hipersensibil, ca nu poate fiinta in limita canoanelor, dar nu accepta ideea ca realitatea propriei constiinte nu e valabila in plan exterior.

Confruntat cu experienta-limita a razboiului care redimensioneaza orice relatie umana, Stefan Gheorghidiu isi analizeaza retrospectiv si critic intreaga existenta. Drama erotica este reevaluata din perspectiva experientei razboiului. Intors in prima linie dupa cele cateva zile petrecute la Campulung, Stefan Gheorghidiu participa la luptele de pe frontul Carpatilor cu sentimentul ca este martor la un cataclism cosmic, unde accentul cade nu pe eroismul combatantilor, ci pe haosul si absurditatea situatiei – si are – sub amenintarea permanenta a mortii – revelatia propriei individualitati, ca si a relativitatii absolute a valorilor umane: „ Imi putusem permite atatea gesturi pana acum – marturiseste naratorul -, pentru ca aveam un motiv si o scuza: cautam o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, in infinitul lumii nici un punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibila si deci nici o putinta de realizare sufleteasca…” Finalul romanului consemneaza despartirea definitiva de trecut a eroului. „Ultima noapte de dragoste” pe care o petrece alaturi de Ela marcheaza instrainarea definitiva de trecutul propriu si recunoasterea esecului in planul cunoasterii. Cititorul care spera sa afle, in final, daca Ela i-a fost infidela, este dezamagit. Desi citeste un bilet anonim care il informeaza despre tradarea Elei, personajul – narator nu verifica informatia, ceea ce intretine dincolo de paginile romanului enigma relatiei complexe care se stabileste intre cei doi soti. Sentimentul de indiferenta care il domina pe erou este evident in renuntarea „la tot trecutul” in favoarea femeii care si-a pierdut aura de feminitate misterioasa si atragatoare.

Prezenta unui personaj-narator unic determina particularitati narative. Toate evenimentele banale relatate au insemnatate numai pentru cel care le relateaza. Numai in lumina constiintei o dupa-amiaza obisnuita de vara dobandeste o importanta covarsitoare, se converteste „intr-o zi imensa”, in care „intamplarile astea mici, amanuntite pana in fractii de impresie” ajung sa fie simtite „printre cele mai importante din viata mea”. Avand in vedere acestea, se poate spune ca totul are importanta doar pentru cel care traieste. De aici, intrebarea asupra motivatiei scrierii romanului, pe care si-o pune insusi personajul-narator: „Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite”. Fraza expliciteaza pozitia naratorului, care e pus in situatia sa explice de ce povesteste pentru a fi crezut. Naratorul din roman nu are constiinta limpede a actului sau. Poate scrie din nevoia marturisirii, ca sa-si usureze sufletul, sau din dorinta de a intelege mai bine ce s-a intamplat. In roman nu se ofera nici un indiciu cu privire la motivatia scrisului.

Finalul deschis ii ofera cititorului inca un prilej de a se regasi in experienta personajului – narator. Incertitudinea planeaza atat asupra portretului Elei, cat si asupra evolutiei personajului principal ( intr-o nota de subsol din romanul Patul lui Procust se ofera informatia ca Stefan Gheorghidiu a ajuns in fata Curtii Martiale ). iiu. Autorul adopta aceasta conventie narativa pentru a sustine modernitatea constructiei romanesti. Stefan Gheorghidiu devine parte integranta in viata cititorului, care il simte aproape, avand aceleasi experiente si trairi ca si personajul care traieste in interiorul universului imaginar.