	Biologie	Chimie	Didactica	Fizica	Geografie	Informatica
	Istorie	Literatura	Matematica	Psihologie

Literatura

Index » educatie » Literatura
» Schimbarea de paradigma - criticismul junimist

Schimbarea de paradigma - criticismul junimist

SCHIMBAREA DE

PARADIGMA

CRITICISMUL

JUNIMIST

FISA STUDIULUI DE CAZ

Titlul: SCHIMBAREA DE PARADIGMA

Tema: CRITICISMUL JUNIMIST

CUPRINS

I.Introducere

II.Etapele societatii Junimea

III.Trasaturile Junimii

IV.Obiectivele Junimii

V.Rolul lui Titu Maiorescu in cristalizarea criticismului junimist

VI.Convorbiri Literare

VII.Reprezentantii Junimii

VIII.Problemele limbii

IX.Teoria formelor fara fond

X.In contra directiei de astazi in cultura romana,Titu Maiorescu

XI.Junimea,Tudor Vianu

XII.O cercetare critica asupra poeziei romana de la 1867,Titu Maiorescu

XIII.Critica esteticului

XIV.Concluzie

XV.Bibliografie

INTRODUCERE

Curentul cultural promovat de societatea ieseana Junimea, incepand cu anul 1863, timp de un sfert de secol, se manifesta ca o miscare de modernizare profunda si de aplicare ferventa a spiritului critic. Junimistii au recunoscut contributia predecesorilor, dar s-au raportat critic la epoca pasoptista (1830-1860), de intemeiere a literaurii noastre moderne. Astfel ca junimismul include atat elementele de ruptura fata de trecut, cat si tendinte de continuitate cu directia initiata de Mihail Kogalniceanu, la Dacia literara. Idei si teme comune sunt: promovareaunei literaturi originale, cu specific romanesc, combaterea imitatiilor sterile si aplicarea principiilor valorice in actul critic. Mai departe, Junimea inseamna o ideologie noua, un discurs intercurtural, o raportare a modelului literar romanesc la cel european, prin largirea criteriilor estetice la nivel universal.

Criticismul junimist analizeaza si sanctioneaza urmarile adaptarii superficiale a institutiilor si a formelor civilizatiei occidentale, din perioada pasoptista. Pasoptismul a intemeiat civilizatia si cultura moderna, cu elanul inceputurilor, prin ,,arderea etapelor"; junimismul reaseaza fundamentele culturii noastre moderne, printr-o actiune critica vizand toate domeniile ei.

Criticismul junimist este legat in primul rand de activitatea lui Titu Maiorescu, mentorul societatii Junimea. Seria criticilor aduse ,,directiei de azi" in cultura romana incepe prin studii si articole din domeniul limbii, apoi al cultutrii (teoria ,,formelo fara fond"), pentru a trece ulterior la critica aplicata la domeniul literaturii, unde Titu Maiorescu pune bazele teoretice ale ,,criticii estetice". Scrierile lui au fost reunite in volum sub titlul ,,Critice".

Junimea reprezinta fondarea spiritului critic modern in literatura si cultura romana, dar si o critica adusa lipsei de echilibru intre formele institutionale ale reformei si mentalitatea poporului, intre paradigma culturala impusa de ,,arderea etapelor in epoca pasoptista si capacitatea de receptare critica a acesteia.

Cativa tineri intorsi de la studii din strainatate intemeiaza la Iasi societatea culturala "Junimea", in iarna anului 1863: Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Astfel, Iasul, care-si pierduse intaietatea prin stabilirea capitalei Principatelor Unite la Bucuresti, dob'ndeste prestigiu cultural, pentru ca Junimea cncentreaza in randurile ei pe cei mai talentati si instruti reprezentanti ai tinerii generatii.

Junimistii au recunoscut meritele predecesorilor. Generatia pasoptista a avut un rol decisiv in procesul de modernizare a societatii romanesti, de construire a identitatii nationale, atat prin participarea activa la viata politica a tarii, cat si prin cultura, mai ales prin literatura originala, cu specific national. Pasoptistii, "oamenii inceputului de drum" (Paul Cornea), au intemeiat literatura romana moderna, au asimilat romantismul, prelu'nd si elementele neoclasice si iluministe, au fondat speciile si genurile in literatura romana, au folosit sursele de inspiratie specifice secolului romantic (istoria, folclorul, natura), au descoperit poezia populara, valorificand in literatura culta resursele expresive ale limbii populare.

Epoca de intemeiere (1821-1860) este privita de noua generatie de intelectuali dintr-o perspectiva critica, decurgang din exigenta modernizarii profunde, reale, a culturii romane. Fara sa renunte la idealul unitatii nationale, noua generatie il impune cu alte mijloace, urmarind calitatea modernizarii si sincronizare europeana prin mari creatori. Exigentele junimistilor vizau un climat de seriozitate, de temeinicie si de competenta prefesionala.

ETAPELE SOCIETATII JUNIMEA

In viata societati Junimia se disting cateva etape ,cu orientari si activitati diferite.

ETAPA IESEANA(1863-1874) are un pronuntat caracater polemic si se manifesta in trei directii: limba. literatura si cultura.In aceasata perioada se elaboareaza principiile sociale si estetice ale junimismului.Tot acum se impune necesitatea educarii publicului prin asa-numitele prelectiuni populare.Organizate pe teme variate ,in diverse cicluri sistematice si tinute intr-o forma academica, ele au avut drept scop educarea publicului larg,care sa inteleaga cultura ca factor de proces si moralitate.Aceasta etapa marcheaza cautarile febrile de modele apte sa asigure progresul la care aspira Titu Maiorescu.Interesul pentru literatura se manifesta din 1865 cand se avanseaza ideea alcatuiri unei antologii de poezie roamneasca pentru scolari.Aceasta i-a determiant pe jurnalisti sa citeasca in sedintele societati autorii mai vechii, pe ale caror texte si-au exersar spiritul scritic si gustul literar.

CEA DE-A DOUA ETAPA, din 1874 pana in 1885 este o etapa de consolidare ,in sensul ca in aceasta perioada se afirma reprezentantii de seama ai ''directiei noi' in poezia si proza romana:Eminescu ,Creanaga,Slavici, Caragiale,dar si scriitori aproape necunoscuti astazi precum:Samnson.Bodnarescu,Matilda Cugler-Pomi.este o perioada in care se diminueaza teoretizarea criticizmului in favoarea judecatilor de valoare.Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescuu se impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literale moderne, fara insa a neglija preocuparile din domeniul civilizatiei dar mai ales din domenilu limbii literale,necesare si pentru ca in 1860 se facuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.Maiorescu sustine utlitatea imbogatiri vocabularului limbi romane prin neologizme de origine romanica intr-un studiu din 1881.

ETAPA A TREIA, incepe din 1885,cand revista Comvorbiri Literale este mutata la Bucuresti,ca si intreaga societate Junimea.Aceasta etapa are un caracter proponderent universitar,prin studiile de specialitate din domeniile :istorie,filozofie, filologie,geografie.Aparitia revistei se prelungeste pana in 1944, dar ea nu va mai atinge gradul de popularitate din primii 20 de anii.

TRASATURILE JUNIMISMULUI

In lucrarea Istoria literaturii romane moderne, criticul Tudor Vianu identifica trasaturile definitorii ale junimismului: spiritul critic, spiritul filozofic, gustul pentru clasic si academic, spiritul oratoric, ironia.

Spiritul critic: este cea mai importanta trasatura a junimismului. Se manifesta prin respectul fata de adevarul istoric in studierea trecutului si prin cultivarea simplitatii. Este combatuta falsa eruditie, manifestata de catre multi carturari ai timpului, prin folosirea unei limbi artificiale, care sa-i diferentieze de oamenii de rand. Este respinsa nonvaloarea, identificata la nivelul socio-politic si cultural, al institutiilor statului (,,formelor fara fond").
Spiritul filozofic: este prima caracteristica a structurii junimiste. Junimistii au pregatire filozofica solida, au cultul gandarii abstracte, solicita si celor tineri studii filozofice premergatoare specializarii, sunt interesati de speculatia teoretica in toate domeniile.
Gustul clasic si academic: se datoreaza formatiei universitare, accepta canoanele si modelele care au trecut proba timpului. Putine creatii ale artei moderne le retin atentia: Baudelaire, Ibsen.
Spiritul oratoric este a doua trasatura a mentalitatii junimiste. Junimea a dezaprobat modul de a vorbi in public al generatiei anterioare,care contribuie la crearea unei frazeologii demagogice.Cuvantarle junimistilor se caracterizeaza printr-un sever control al expresiei.Ei creeaza un nou stil oratoric ,caracterizat prin rigurozitate si laconism.
Ironia este o alta trasatura a tabloului. Junimistii cultivau umorul si ironia.Ei aveau convingerea ca nu se poate construi nimic pe o baza noua fara a distruge mai intai,cu ajutorul ironiei,prejudecatile si ideile gresite.Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a fost"betia de cuvinte".

OBIECTIVELE JUNIMII

Obiectivele Junimii sunt:

raspandirea spiritului critic

-incurajarea literaturii nationale

neatarnarea intelectuala a poporului roman

originalitatea culturii si a literaturii romane

crearea si impunerea valorilor nationale

culturalizarea maselor

-unificarea limbii romane literare.

In domeniul studiilor lingvistice, Maiorescu a preluat argumentele lui Alecu Russo, criticand tendintele latiniste ale carturarilor transilvaneni care propuneau "curatarea" limbii romane de orice element nelatin. Polemica dintre Maiorescu, pe de o parte, si Timotei Ciparin si George Baritiu, pe de alta parte, a stimulat studiile asupra limbii romane.

Dupa unire, dar mai ales dupa dobandirea independentei nationale, accentul trebuie sa cada pe calitatea artistica a literaturii, pe idealul perfectionarii ei interioare. Limba oficiala, falsa eruditie si lipsa de gust sunt permanent semnalate si ironizate de membrii Junimii. O parte din scriitorii vremii vor deveni junimisti, vor colabora la revista "Convorbiri literare", vor scrie principalele lor opere, fiind perfect integrati acestei epoci (Vasile Alecsandri, Al. Odobescu). Reprezentantii noii generatii literare, in frunte cu Titu Maiorescu, incep insa sa domine scena.

Sprijinind si aparand valorile autentice, Maiorescu are si darul de a descoperi si a atrage in cercul sau vocile noi. Revista "Convorbiri literare" devine cel mai important periodic literar romanesc. Aici isi publica majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creanga publica primele trei parti din "Amintiri din copilarie" si povesti, I.L.Caragiale isi citeste si publica majoritatea comediilor, Ioan Slavici publica nuvele si povesti.

Alti colaboratori ai revistei sunt George Cosbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I.Al. Bratescu-Voinesti. Acesti colaboratori ai revistei vor deveni figuri marcante ale epocii cunoscute ca "epoca marilor clasici".

Meritul "Junimii" a fost acela ca a supus la o analiza temeinica si lucida societatea si cultura romaneasca, semnalandu-si slabiciunile. Dezbaterea de idei din interiorul "Junimii" ca si aceea dintre junimisti si ceilalti intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea directa a oamenilor de cultura in problemele societatii.

ROLUL LUI TITU MAIORESCU IN CRISTALIZAREA CRITICISMULUI JUNIMIST

Criticismul junimist este legat in primul rand dde activitatea lui Tiut Maiorescu, mentorul societatii Junimea, dar si indrumator cultural si literar al epocii. Reunite in volum sub titlul Critice, scrierile lui ilustreaza domeniile de manifestare ale spiritului critic maiorescian: limba romana, literatura, cultura, estetica. De asemenea reflecta preocuparile Junimii in diferite etape, de la un pronuntat caracter polemic (1863-1874), la perioada de afirmare a ,,directiei noi" in poezia si proza romana (1874-1885).

Prima editie a Criticelor, din 1974, cuprinde in Prefata autorului o motivare a necesitatii criticii (,,critica destructiva unde trebuie si constructiva unde poate") in contextul ultimilor 7-8 ani, ca rezistenta in fata mediocritatilor cer navaleau in viata publica. Autorul respinde compromisul cu ,,forme goale" si isi afirma cu luciditate responsabilitatea in fata culturii romane contemporane.

Studiile incluse aici acopera cele trei directii de actiune ale criticismului junimist: limba romana( Betia de cuvinte, 1873), literatura (Ocercetare critica asupra poeziei romane de la 1867; Asupra poeziei noastre populare, 1868; Directia noua in poezia si proza romana, 1872), cultura (In contra directiei de astazi in cultura romana, 1868). Ultima lucrare mentionata lanseaza teoria ,,formelor fara fond", de mare importanta in epoca, dar ulterior reluata periodic in dezbaterile noastre culturale.

CONVORBIRI LITERARE(C.L.)

Publicatie literara,aparuta la Iasi in 1867,1 martie.Organ al societatii Junimea,condusa de Titu Maiorescu,si avand la inceput ca redactor responsabil pe Iacob Negruzzi.De la 1 ianuarie 1885 revista se muta la Bucuresti,unde apare pana la 1 martie 1944.La conducerea revistei,Iacob Negruzzi isi asociaza,in 1893,un comitet alcatuit dintr-un grup de tineri,rolul important detinandu-l I.A.Radulescu-Pogoneanu,apoi Mihail Dragomirescu.

Din ianuarie 1902,revista are ca director:Ion Bogdan.De partea literara se ocupa fratele sau,G.Bogdan-Duica si apoi D.E.Volceanu.Din ianuarie 1907,un nou director:S.Mehedinti,geograf,eminent si literat amator,iar din 1924,Al.Tzigara-Samurcas,critic de arta.Ultimul director:I.E.Toroutiu,istoric literar.Programul initial al revistei prevedea orientare strict literara,fara imixtiuni politice,precum si o critica ,,serioasa"si obiectiva a tuturor scrierilor stintifice si literare.C.L. vor servi,de asemenea ,,ca punct de intalnire si infratire" pentru scriitorii din toate provinciile romanesti,continuand,in acest sens,actiunea Daciei Literare.

Meritul revistei consta in faptul ca,mai ales in primele decenii,au aparut in paginile ei scrieri ale celor mai valorosi scriitori ai epocii,selectate,cu gust sigur,de redactie.Cei mai importanti colaboratori sunt:V.Alecsandri,Ion Luca Caragiale,V.Conta,Ion Creanga,Eminescu,I.Ghica,T.Maiorescu,Iacob Negruzzi,Ion Slavici.Merite speciale ii revin lui T.Maiorescu,care nu numai ca a oferit paginile revistei acestor scriitori,dar,pe unii dintre ei(Alecsandri,Eminescu,Caragiale,Slavici) i-a comentatcu patrundere si intelegere,contribuind la impunerea lor.

Primul numar al revistei se deschide cu studiul sau,devenit clasic,Despre poezia romana,publicat in 7 numere consecutive,studiu care a jucat un rol fundamental in orientarea opiniei publice si a scriitorilor.C.L.are la baza limba vorbita a poporului si limba cartilor vechi.Lupta pentru limba era la C.L. o lupta pentru afirmarea nationala si este ilustrativ,in aceasta privinta,modul necrutator in care publicatia,mai ales prin T.Maiorescu,sanctioneaza aberatiile lingvistice din presa vremii.Cativa filologi au jucat un rol important in acest domeniu:Cihac,Gaster,Lambrior dar autoritatea principiilor lingvistice a fost data de marile creatii ale scriitorilor mentionati.

C.L. a difuzat,in paginile ei,marile valori ale literaturii universale,prin traduceri excelente,alcatuite de oameni talentati si competenti.Au fost traduse apoi capodopere ale unor autori ca:Homer,Dante,Petrarca,ShakespeareDupa 1900,in special,C.L. nu mai sunt consecvente principiilor initiale,uni conducatori ai revistei n-au pregatirea si gustul necesar,transformand-o intr-un fel de amalgan stiintifico-literar.Din 1970 apare,la Iasi,o noua serie a C.L.,revista mensuala editata de Uniunea Scriitorilor,care incearca sa adune alaturi de scriitorii locali,colaboratori din toate regiunile tarii.

REPREZENTATII JUNIMII

TITU MAIORESCU

S-a nascut in anul 1840 la Craiova,și a murit in anul 1917 la București.S-a nascut intr-o familie de intelectuali ardeleni,inrudita cu Petru Maior și Timotei Cipariu.A urmat Gimnaziul Academic Theresianum din Viena,absolvind ca șef de promoție,cu diploma inmanata de ministrul culturii al Austriei.

A facut studii stralucite :filozofie la Berlin,cu doctorat susținut la Giessen pe o tema de logica,lucrare publicata in germana(1859).Iși ia licența in litere și filozifie la Sorbonna(Paris).Poliglot,cunoaște germana,franceza,engleza,

italiana,latina și greaca.

Refuzand propunerea de a ramane in Prusia ca director de ziar,se intoarce in țara in 1861.Parcurge foarte repede treptele carierei didactice:profesor la Universitatea din Iași unde introduce primul la noi metoda seminarizarii studenților,director al Gimnaziului Central de fete din Iași;decan al Facultații de filozofie,rector al Universitații din Iași și director la Școala Normala,unde introduce practica pedagogica a viitorilor invațatori.Are o contribuție decisiva la modernizarea invațamantului,atat in privința temelor și a ideilor,cat și in privința metodelor didactice.

Este mentorul Societații Junimea,inițiaza in 1836 ciclul de prelecțiuni populare,susține campanii rasunatare impotriva curentului latinist ce indeparta limba literara de limba vorbita;impotriva ,,direcției vechi'din cultura si literatura romana ,impune directia noua sprijinandu-se pe aparitia unor mari scriitori alor caror opere sunt publicate mai intai in revista Convorbiri Literare.

Dupa intrarea junimiștilor in politica,in 1874,este numit ministru al Instrucțiunii Publice,fapt ce-l obliga sa se mute la București.Iși continua cariera universitara la București,preda cursurile de Logica și Istoria filozofiei moderne,ridicand standardul invațamantului filozofic la nivel european.Din 1880 iși reia activitatea culturala,in locul criticii de direcție,apar preocupari de astetica și de critica literara,se implica in polemici cu privire la esența artei și la rolul ei in societate.

Dupa 1900,este acaparat de viața politica:prim-ministru și ministru de externe,prezideaza in 1913 Conferința de Pace de la București.Dupa ce a incurajat și creditat debutul lui Mihai Eminescu și a altor scriitori junimiști,saluta debuturile tinerilor scriitori,Mihail Sadoveanu și Octavian Goga,a caror opera ulterioara ii confirma verdictul critic.

THEODOR ROSETTI

S-a nascut in anul 1837,și a decedat in anul 1923.A fost publicist și om politic.A facut studii secundare in Germania și Franța,studii de economie politica și finanțe la Viena.A fost cumnatul lui Alexandru Ioan Cuza,care i-a incredințat misiunea de agent diplomatic al țarii la Berlin.Intrat in politica,ajunge prim ministru și influent om politic.

A scris trei eseuri care susțin programul junimist:Despre direcțiunea progresului nostru,Mișcarea sociala la noi,Scepticismul la noi.

Petre Carp

Petre Carp (nascut in data de 28 iunie 1837 la Iași ,și a decedat in data de 19 iunie 1919 in comuna Țibanești,județul Iași) a fost un politician roman, membru marcant al Partidului Conservator.

Biografie:

Este trimis inca de copil la Berlin (1850) unde invata la 'Französische Gymnasium' (Liceul Francez).

In anul 1858 isi ia bacalaureatul si se inscrie la Facultatea de Drept și Științe Politice din cadrul Universitatii din Bonn. In anul 1862 revine la Iași si contribuie la punerea bazei societatii Junimea (primavara anului 1864).

Desi a fost numit in postul de auditor onorific la Consiliul de Stat (1865) a participat activ la indepartarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea Romaniei. La 11 februarie 1866 a fost numit secretar intim al Locotenentei domnesti, iar ulterior secretar al Agentiei diplomatice a Romaniei la Paris (mai 1867 - iulie 1867).

Adept al ideilor 'junimiste' s-a remarcat ca unul dintre fruntasii Partidului Conservator din acea perioada. A fost ales in numeroase randuri deputat si senator in Parlamentul Romaniei. A indeplinit numeroase functii politice in cadrul guvernelor care au succedat la conducerea tarii dupa plecarea domnitorului Cuza (ministrul Afacerilor Straine, ministru Cultelor si Instructiunii, ministru Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, ministrul Finantelor) fiind ales de doua ori presedinte al Consiliului de Ministri.

A activat in cadrul diplomatiei romanesti indeplinind functiile de agent diplomatic la Viena si Berlin (martie 1871 - aprilie 1873) si ulterior la Roma(aprilie - octombrie 1873). In perioada noiembrie 1882 - octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar si ministru Plenipotentiar al Romaniei la Viena. In anul 1891 gruparea 'junimista' se desprinde din cadrul Partidului Conservator si formeaza Partidul Constutițional, iar Petre Carp este ales presedinte. Dupa fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din Romania a fost ales presedinte al Partidul Conservator(21 aprilie 1907 - 14 mai 1913).

In timpul Primului Razboi Mondial a fost unul dintre sustinatorii ideii de intrare a Romaniei in razboi alaturi de Puterile Centrale. A fost prim-ministru al Romaniei de doua ori din partea Partidului Conservator.

Vasile Pogor

S-a nascut la Iași in data de 20.08.1883,și a murit in Bucium(Iași) in data de 20.03.1906

Activitate Scriitor si om politic. Dupa absolvirea cursurilor pensionului Malgouverne din Iasi, pleaca la Paris (1849) unde studiaza dreptul. La intorcerea in tara se angajeaza in cadrul Tribunalului din Iasi, unde lucreaza pana in anul 1859, cand se transfera la Curtea de Apel. A detinut, in doua randuri, functia de prim-presedinte al Curtii de Apel (1869-1870, 1875-1876).

A fost unul dintre fondatorii societatii 'Junimea'. A scris versuri, proza si a realizat importante traduceri ('Faust', de Goethe - traducere realizata impreuna cu Nicolae Skeletti) pentru revista 'Convorbiri literare'. S-a numarat printre participantii la coalitia politica care a dus la indepartarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea tarii. In februarie 1866 este numit prefect al judetului Iasi. A fost ales deputat in cadrul Constituantei formata in acelasi an. S-a lansat in politica alaturi de 'junimisti'. In perioada 20 aprilie - 23 mai 1870 ocupa functia de ministru al Cultelor si Instructiunii. A fost unul dintre membri marcanti al Partidului Constitutional ('junimist') - formatiune politica infiintata in anul 1891. Alte functii politice detinute: deputat si primar al orasului Iasi (februarie - aprilie 1881; iulie 1888 - aprilie 1891; mai 1892 - noiembrie 1894). Desi a fost mostenitorul unei imense averi a murit urmarit de creditori.

IACOB NEGRUZZI

S-a nascut in anul 1842 in Trifești, județul Iași,și a murit in anul 1932,la București.Poet,prozator,dramaturg și traducator.Fiu al scriitorului moldovean Costache Negruzzi,doctor in drept,,summa cum laude'la Berlin,profesor universitar si presedinte al Academiei.

A urmat studii liceale in Germania și Facultatea de Drept din Berlin,incheiata cu doctorat.A facut cariera universitara,și o lunga cariera parlamentara.

S-a impus in istoria literaturii mai ales prin activitatea depusa ca redactor șef al Convorbirilor literare(1867-1895),unde a reușit,datorita unui spirit organizatoric exemplar,sa asigure apariția regulata și la un nivel foarte ridicat a publicației,prin atragerea marilor scriitori ai vremii.Scriitor fecund,Iacob Negruzzi s-a remarcat mai ales prin volumul Copii de pe natura(1874),care reunește portrete satirice in proza și versuri,in care ridicularizeaza demagogia,cosmopolitismul,falsul patriotism,mentalitatea conservatoare,ipocrizia,parazitismul.

Volumul memorialistic Amintiri din Junimea(1921) prezinta interes documentar,autorul fiind unul dintre intemeietorii cenacluluim Junimea.A tradus,aproape in intregime,teatrul lui Schiller.

PROBLEMELE LIMBII

Criticismul junimist se manifesta mai intai in domeniul limbii prin articolul publicat de Titu Maiorescu in 1866, Despre scrierea limbii romane. Importanta articolului in contextul epocii este majora pentru ca declanseaza lupta impotriva curentului latinist si precede intemeierea institutiei academice, care ar fi avut drept scop: impunerea alfabetului latin, unificarea ortografiei, elaborarea unor lucrari normative.

In acest articol, in care saluta inlocuirea alfabetului chiric cu cel latin, Titu Maiorescu formuleaza prima teza a concordantei intre forma si fond, referindu-se la raportul dintre alfabetul latin si limba latina. Tot aici teoreticianul incepe combaterea etimologismului promovat de curentul latinist.

De asemena, teoria formelor fara fond are proiectii in lucrari ulterioare vizand limba romana, precum : Limba romana in jurnalele din Austria (1868), Betia de cuvinte (1873), Neologismele (1881). Maiorescu sustine in aceste studii alfabetul latin si principiul ortografiei fonetice (impuse de Academie in 1881), imbogatirea vocabularului cu neologismele, dar fara exagerari, si combate bombasticismele, etimologismele, se manifesta impotriva stricatorilor de limba, ridiculizeaza ,,betia de cuvinte".

TEORIA FORMELOR FARA FOND

In 1868 apare studiul 'In contra directiei de azi in cultura romana', in care este formulata teoria formelor fara fond.Teoria exprima viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii , fiind construita cu un fundament filozofic , pe treii principii: autonomia valorilor, unitatea dintre cultura si societate, unitatea dintre fond si forma in cultura si dezvoltarea sociala.

Prin fond,Maiorescu intelege activitatile materiale.sociale si culturale, dar si traditi si mentalitati.Prin forma,sunt desemnate structurile institutionale ale societatii, sistemul de educatie institutiile culturale prin care se realizeaza circulatia valorilor in cadrul societatii.Criteriul considera formele fara fond' pretenti fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar ' si le denunta ca fiind'stricacioase, fiindca nimicesc un mijloc puternic de cultura'.

Maiorescu critica'vitiul radical'fiindca in epoca,'lipsea orice fundament solid pt formele dinafara ce le tot primim'.Critica se indreapta impotriva generatiei pasoptiste care a creat o 'directie falsa' in cultura noastra prin imitarea doar a aparentelor culturi apusene:'caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri, uimiti de fundamentele marete ale culturi moderne ei patrunseara numai in efecte,dar nu patrunsera pana la cauze, vazura numai formele de deascupra ale civilizatiunii, dar nu intrevazusera fundamentele istorice mai adanci , care au produs cu necesitate aceste forme'.Criticul considera cu adevarat primejdioasa nu atat lipsa fundamentului, cat suficienta, lipsa necesitati acestui fundament.

Autonomia valorilor porneste de la principiul din filozofia lui Kant,care delimiteaza domeniul esteticului si celelalte valori.Maioresu sustine necesitatea aprecierii fiecarui domeniu prin criteri specifice, referindu-se la primele lucrari istorice si filologice considerate fundamentale pt demonstrarea latinitatii limbii romane:Istoria pentru inceputurile romanilor in Dachia de Petru Maior in 1812,Lexiconul de la Buda 1825,Tentamen criticum in lingua romanicam 1840, gramatica scrisa in limba latina pentru straini.Aceste lucrari contin unele erori stiintifice si exagerari provocate de intentii demonstrative sau motivati politice.Titu Maiorescu accepta cauzele exagerarile , dar condamna lipsa atitudinii critice a contemporanilor fata de aceasta.

Lipsa'fundamentului dinlauntru' in domeniul cultural , politic si artistic, pe care se aseaza aceste forme universale rupe unitatea dintre cultura si societate, potrivit criticului:'In aparenta dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproapea intreaga civilizatie occidentala. avem politica si stiinta ,avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatre ,avem chiar si o constitutiune.Dar in realitate toate acestea sunt productiuni moarte ,pretenti fara fundament stafii fara trup,iluizi fara adevar'.Confruntarea cu realitatea va veni chiar din confrunatrea cu cultura europeana moderna, care vine'la noi,findca noi nu am stiut ca mergem inaintea ei.

Prin urmare, doua sunt adevaruri pe care le opun 'vitiului radical'-neadevarul.Primul este aceela ca :'mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a poporului' pentru ca sunt primejdioase, in timp ce valorile nu au nevoie de indulgenta si sunt universale.Al doilea adevar este:'forma fara fond,nu numai ca nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura'.Institutiile fiind cele care corecteaza mentalitile'esta mai bine sa nu facem o scoala decat sa facem o scoala rea; mai bine sa nu facem deloc academii, cu sectiunile lor, cu sedintele solemne, cu discursurile de receptiune, cu analele pentru eleborate decat sa le facem toate aceste fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fii'.

Maioresu nu este impotriva preluari formelor culturale din exterior, insa acceste trebuie adaptate la specificul national si anticipate la crearea fondului.Pericolul existentei formelor fara fond este discreditarea formelor si intarzierea producerii fondului:' in timpul in care o academie e osandita sa existe fara stiinta, o asociatiune fara spirit de societate o pinacoteca fara arta si fara scoala fara instructiune buna , in acest timp formele se discretizeaza cu totul in opina publica si intarzie chiar fondul ce s-ar produce in viitor'.

Concluzia lui maiorescu este categorica 'caci fara cultura poate trai inca un popor fara nadejdea ca la un moment firesc al dezvoltarii sale se va ivii si aceeasta forma bine facatoarea viietii omenesti;dar cu o cultura falsa nu poate traii un popor, si daca staruieste in ea , atunci da un exemplu mai mult vechea lege a istoriei:in lupta intre civilizatia adevara si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiune, dar niciodata adevarul.' De aceea impune necesitatea unei noi directii in cultura romana care sa inlocuieasca 'pretentiile fara fundament', 'directie falsa'.

In contra directiei de astazi in cultura romana

Titu Maiorescu

Cufundata pana la inceputul secolului XIX in barbaria orientala, societatea romana, pe la 1820, incepu a se trezi din letargia ei, apucata poate de-abia atunci de miscarea contagioasa prin care ideile Revolutiunii franceze au strabatut pana in extremitatile geografice ale Europei. Atrasa de lumina, junimea noastra intreprinse acea emigrare extraordinara spre fantanele stiintei din Franta si Germania, care pana astazi a mers tot crescand si care a dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatii straine. Din nenorocire, numai lustrul dinafara! Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostrii, uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne, ei se patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pana la cauze, vazura numai formele de deasupra ale civilizatiunii, dar nu intrevazura fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista. Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea usor, tinerii romanii se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si de a reproduce aparentele culturii apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern. Si asa des s-au repetit aceste iluzii juvenile, incat au produs acum o adevarata atfosfera intelectuala in societatea romana, o directie puternica, ce apuca cu tarie egala pe cei tineri si pe cei batrani, pe cei care se duc spre a invata si pe cei care s-au intors spre a aplica invatatura lor.

Inainte de a avea partide politice, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnalele politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. Inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica.

Inainte de a avea o cultura crescuta peste marginile scolilor, am facut atenee romane si asociatii de cultura si am depretiat spiritul de societati literare.

Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala, am facut Societatea academica romana, cu sectiunea filologica, cu sectiunea istorico-arheologica si cu sectiunea stiintelor naturale, si am falsificat ideea academiei. Inainte de a avea artisti trebuinciosi, am facut conservatorul de muzica; inainte de a avea un singur pictor de valoare, am facut scoala de bele-arte; inainte de a avea o singura piesa dramatica de merit, am fundat teatrul national - si am depretiat si falsificat toate aceste forme de cultura.

In aparenta, dupa statistica formelor din afara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizatie occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scolii si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitate toate acestea sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara valoare, si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc. Singura clasa reala la noi este taranul roman, si realitatea lui este suferinta, sub care suspina de fantasmagoriile claselor superioare. Caci din sudoarea lui zilnica se scot mijloacele materiale pentru sustinerea edificiului fictiv, ce-l numim cultura romana, si cu obolul cel din urma il silim sa ne plateasca pictorii si muzicienii nostri, academicienii si atenianii din Bucuresti, premiile literare si stiintifice de pretutindenea, si din recunostinta cel putin nu-i producem nici o singura lucrare care sa-i inalte inima si sa-l faca sa uite pentru un moment mizeria de toate zilele.

Junimea

Tudor Vianu

Spiritul oratoric este a doua trasatura a mentalitatii junimiste. Desigur, prin indelungata lupta a lui Maiorescu impotriva retoricii pasoptiste si a frazeologiei politice si parlamentare, Junimea inseamna un reviriment in sensul controlului cuvantului, ramanand ea insasi o pepiniera de talente oratorice, reinnoite cu fiecare generatie. Nu trebuie uitat ca prima manifestare a Junimii este aceea a conferintelor publice, stilizate in ce priveste atitudinea oratorului si arta compozitiei lui dupa modelul maiorescian, usor de recunoscut chiar in reeditarile lui mai noi. Oratorul, imbracat in frac sau redingota, aparea ca un deus ex machina in fata publicului care nu trebuia sa-l zareasca pana in acel moment si incepea sa debiteze expunerea lui in formele enei distiuni impecabile, fara sprijinul vreunei note, nu ca un savant care infatiseaza rezultatele cercetarii lui, ci ca un artist care construieste in fata publicului incantat opera sa desavarsita. Numeroase sunt documentele contemporane care descriu arta oratorica a lui Maiorescu, demnitatea tinutei lui, caldura glasului muzical, marile efecte sugestive scoase din jocul mainilor si al barbii. Alti contemporani ne-au descris in vorbirea profesorului sau a oratorului parlamentar, comparata uneori cu aceea a unui general care isi reduce treptat inamicul, ironia lui nimicitoare, conciziunea lapidara a expresiei, egalata si poate intrecuta in aceeasi vreme numai de rasunatoarele formule ale lui Carp. Modalitatea alcatuirii unei expuneri publice devenise traditionala la Junimea. Oratorul, ne spune Panu, trebuia sa inceapa, dar mai cu seama sa sfaseasca, printr-o comparatie care isi avea rostul sa puna termenii problemei, si sa ilustreze concluzia ei. Debitul sau trebuia sa curga neintrerupt, dand impresia unei suverane stapaniri de sine si a subiectului. Folosind prestigiosul model al initiatorilor, se constituie la Junimea o larga traditie care produce, in generatiile urmatoare, oratoria universala a unui Negulescu, Mehedinti, Petrovici. Nu numai de altfel in vorbire, dar si in scris, idealul oratoric domina productia junimistilor.

Ironia este o alta trasatura a tabloului. Vestita zeflemea junimista coalizeaza impotriva miscarii pe cei mai multi din adversarii ei. Pana la motivele ideologice si tendintele sociale, adversarii se ridica impotriva Junimii mai intai din pricina veseliei pe care stiau ca o trezesc in cercul ei. "Dosarul" Junimii creste in fiecare sedinta cu excerpte din discursurile dau articolele vorbitorilor sau scriitorilor din Iasi si de aiurea, producand o reactie usor de inchipuit in sufletele acelora care aflau ca se bucurasera de onoarea acestei atentii. Unele din articolele critice ale lui Maiorescu in epoca lui ieseana sunt ca o prelungire a "dosarului" a carui faima starnise atatea dusmanii. Singur Hasdeu intelege ca trebuie sa raspunda cu aceeasi arma, dand prilej epocii, care rasese adesea impreuna cu Junimea, sa rada de cateva ori impotriva ei. Ironia folosita de atatea ori ca unealta polemica este manipulata si in interiorul cercului. Junimea este departe de a fi o societate de admiratie mutuala. In momentele putin fericite, poetii si prozatorii grupului isi primesc verdictul nimicitor din gura propriilor prieteni. Intr.un colt exista grupul acela care nu luau parte la discutii, in frunte cu matematicianul Culianu: grupul este denumit cu termenul colectiv "caracuda". O gluma nereusita este primita cu vociferarile intregi asistente: "faul! faul!". Alaturi de Carp, Pogor este ironistul cel mai acerb al grupului. Nimic nu afla iertare in ochii sai. Discutiile cele mai serioase sunt intrerupte de zeflemeaua lui necrutatoare si din coltul canapelei pe care era tolanit, gestul sprijinind reflectia, adeseori porneste o perna in capul vreunui nefericit preopinent. Pogor este autorul maximei dupa care anecdota primeaza, acea anecdota in care exceleaza Caragiale si care intr-o zi va aduce revelatia lui Creanga.

O cercetare critica asupra poeziei

romane de la 1867

Titu Maiorescu

Articolul a fost scris pentru o antologie a poeziei romane de pana atunci, realizata ca obiectiv al activitatii societatii "Junimea". Articolul are doua parti: "Conditiunea materiala a poeziei" si "Conditiunea ideala a poeziei".

In acest articol, Titu Maiorescu defineste frumosul ca "manifestarea ideii in materie sensibila". Maiorescu isi propune sa arate care este deosebirea dintre o poezie buna si o poezie proasta. Isi propune sa alcatuiasca o antologie cu cele mai bune poezii care s-au scris pana atunci. Pentru aceasta el trebuie sa foloseasca anumite principii estetice pentru ca poemele respective nu trebuiau selectionate la intamplare sau pe baza bunului gust. Aceste poeme, fiind cele mai bune, aveau sa serveasca drept model pentru poeziile contemporane. Titu Maiorescu considera ca o poezie, ca sa-si merite numele, trebuie sa indeplineasca doua conditii: conditia materiala si conditia ideala.

In prima parte, Titu Maioresu arata ca spre deosebire de pictura, sculptura, muzica, poezia nu are in cuvant conditia sa materiala ci trebuie s-o creeza prin imagini artistice. Pentru realizarea conditiei materiale, poetul utilizeaza o serie de procedee: simbolul, epitetul, personificarea si metafora. Maiorescu nu are notiunea de simbol dar o intuieste denumind-o "alegerea cuvantului celui mai putin abstract" dand exemple corecte din Andrei Muresanu: "N-ajunge iataganul barbarei semilune", din Shakespeare: "Orce te-ar departa de la cercul de aur". Epitetele sunt luate din Homer: "Minerva cu ochiul albastru", din Vasile Alecsandri: "Galben ca faclia de galbena ceara". Personificarile le ilustreaza cu exemple din Grigore Alexandrescu "Raul inapoi se trage, muntii varful isi clatesc", din Homer, Horatiu si Shakespeare. Exemplele de metafore si comparatii le ia din Goethe, Heine, Dimitrie Bolintineanu: "Mihai mandru vine iara / Falnic ca un stalp de para", din Vasile Alecsandri.

In capitolul al doilea, autorul se ocupa de fondul poeziei. Fondul nu trebuie inteles ca idee propriu-zisa, ci ca sentiment sau pasiune: "Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare intelectuala". O poezie trebuie sa exprime neaparat sentimente, trairi sufletesti si nu rationamente sau idei politice.

Pentru a transmite mesajul sau afectiv poetul utilizeaza mai multe procedee: "O mai mare repejune a miscarii ideilor", "O exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub impresiunea simtamantului si a pasiunii", "O dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala sau spre o catestrofa". El da exemple din Heine, Alecsandri, Lessing, Goethe, poezia pupulara, Horatiu. Rolul criticii este "sa arate modelele bune cate au mai ramas si sa le distinga de cele rele.

Critica estetica

Interesul pentru literatura se manifesta din 1865, cand la Junimea se avanseaza ideeea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari. Cum nu s-a putut alege un numar suficient de poezii frumoase , Maiorescu publica in Convorbiri literare studiul O cercetare critica asupra poeziei de la 1867, care concentreaza conceptia lui despre arta. Scopul acestei lucrari de docrina estetica este de a prezenta "elementele artei poetice" care separa poezia de alte genuri literare, ca si de alte domenii ale cunoasterii, oferind "publicului o masura mai sigura de a deosebi adevarul de eroare si frumosul de urat".

De la inceput, autorul face distinctia transanta intre arta(poezie) si domenii(politica, stiinta, morala . ), pornind de la ideea sau obiectul exprimat. Spre deosebire de stiinta, care este chemata sa exprime adevarul, "poezia este arta de a pune fantezia in miscare prin cuvinte", iar frumosul este "ideea manifestata in materie sensibila".Esteticianul sustine ideea gratuitatii artei.

In cea de-a doua etapa a Junimii (1878-1885), de afirmare a "directiei noi" in poezia si proza romana, se diminueaza teoretizarea criticismului in favoarea judecatilor de valoare. Acum sunt elaborate studiile esentiale pentru care Titu Maiorescu se impune ca intemeietor al critii noastre literare moderne.

Daca in studiul sau din 1868, Titu Maiorescu se arata In contra directiei de astazi in cultura romana si abordeaza fenomenul cultural in general(lit. este o forma a culturii), in articolul publicat anterior, in 1872, criticul se concentrreaza asupra caracteristicilor noii directii manifestata in literatura, in cei 4 ani care au trecut: Directia noua in poezia si poza romaneasca.

"Noua directie, in deosebire de cea veche si cazuta, se caracterizeaza prin simtamant natural, prin adevar, prin intelegerea ideilor ca omenirea intreaga le datoreste civilizatiei apusene si totodata prin prestarea si chiar accentuarea elementului national."

Prin acest studiu, autorul trece de la critica normativa la critica aplicata, prin alnaliza la care sunt supuse cateva productii literare ale vremii. In fruntea "directiei noi" in poezie este Vasile Alecsandri cu Pastelurile, urmat de tanarul Mihai Eminescu, "poet in toatat puterea cuvantului", caruia Maiorescu ii recunoaste calitatile, "farmecul limbajului (semnul celor alesi), o conceptie inalta, iubirea si intelegerea artei antice", referindu-se la cateva creatii publice in Convorbiri literare. Dupa cei doi, croticul criticul mentioneaza si cativa scriitori apreciati la Junimea, aproape necunoscuti astazi, precum: Smason Bodnarescu sau Matilda Cugler-Poni, dar citeaza si versuri care "nu sunt de publicat", apartinand altor poati ai vremii. Cu acest prilej , Maiorescu formuleaza un principiu estetic: "Arta e senina, trebuie sa ramaie senina chiar cand exprimam desperarea . "

Proza stintifica si proza estetica cuprinde nume reprezentativa ale gruparii junimist. Cum forma limbii romane este o preocupare constanta a criticului, studiul se indreapta si spre aspectele limbii romane(scoala etimologica, neologismele).

Titu Maiorescu reia teoria formelor fara fond in cultura si literatura romana, de asemenea afirma necesitatea criticii pentru emanciparea culturala: " Critica, fie si amara numai sa fie dreapta, este un element neaparat al sustinerii si propasirii noastre . "

Studiile ulterioare fundamenteaza critica estetica la noi. Comediile d-ul Caragiale, din 1885, trateaza tema moralitatii in arta si in inaltari impersonale, idei estetice ce se regsesc la Hegel, respectiv, la Aristotel. Punctul de plecare al lucrarii este discutia din presa despre opera comica a lui Caragiale. Maiorescu il combate prin acest studiu pe aceia care sustinusera ideea imoralitatii in comediile lui Caragiale. Arta este moralizatoare prin ea insasi,nu prin ideile promovatoare-este ideea esentiala din studiul lui Maiorescu.

Studiul din 1889, Eminescu sipoeziile lui, releva trasaturile personalitatii poetului si principalele coordonate ale operei eminesciene. Criticul apreciaza just importanta si efectele operei eminesciene asupra limbii si a literaturii romane ulterioare: "Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui . "

CONCLUZIE

Criticismul junimist este o trasatura definitorie a miscarii, care a influentat destinul literaturii si al culturii romane. Structura unei doctrine unice pe baza respectului fata de adevar, plasarea analizei si a interpretarii fenomenului artistic intr-o paradigma valorica universala, cambaterea cu vehementa a mistificarii istorie si a limbii romane, alipsei de echilibru intre fondul si forma fenomenului cultural, sunt cateva dintre ideile in numele carora lupta junimistii. Ei resimt nevoia de afirmare a specificului national si de inlaturare a formelor fara fond, considerand ca ,, intre 1848-1870 s-a produs o ruptura adanca intre cultura traditionala si cea moderna, prin adoptarea unor <<forme>> occidentale nepotrivite <<fondului>> romanesc. De aici si calificarea culturii romanesti contemporane drept <<forma fara fond>> si combaterea ei violenta in numele adevarului>>"

Aceste convingeri, puterea extraordinara a lui Maiorescu de a construi o teorie a culturii, demonstrand autonomia artei si aplicand principiile valorice, au facut posibila aparitia marilor clasici ai literaturii romane: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici.

BIBLIOGRAFIE