Trasaturile poeziei in peroada clasica

Adab- studiu introductiv (poezia abbasida si proza literara)

TRASATURILE POEZIEI IN PEROADA CLASICA

Inceputul literaturii arabe dateaza din sec. IV-V fixarea lor in scris se face mult mai tarziu. Au fost facute mai multe periodizari de catre non-arabi :Regis Blanchere, Karl Brockelman,si Nicholson.

Brockelman impartea literatura araba in cinci perioade :

- perioada preislamica

- perioada contemporana lui Mohammed si posterioara pana la caderea califatului omeiad-750

- perioada abbasida pana la cucerirea Bagdad-ului de catre mongoli

-perioada postabbasida pana la intrarea lui Napoleon in Egipt

-Renasterea siro-libaneza-egipteana

Alaturi de Coran, de corespondenta lui Muhammed, de hadith si romanele cavaleresti, poezia ramane principalul izvor al formarii acelei koinee poetice, care sta la baza limbii arabe clasice.

Qasida preislamica, specie poetica alcatuita mai ales din descrieri, dar si din momente dramatice si epice, slujea adesea unor scopuri politice.Oda araba ,destul de scurta(cca. 100 vers.) consta in asamblarea de mici tablouri descriptive,mai mult sau mai putin legate de subiectul principal care nu apare de la inceput si care nu este pus in evidenta.

Poemele sunt monorime, fiecare vers exprima o imagine, o impresie un gand.

Qasida este compusa obligatoriu dintr-un nasib (introducere erotica, plangerea poetului la urmele tribului transhumant, din care facea parte iubita), dintr-o descriere a calatoriei poetului prin desert ( care poate fi interpretata ca o calatorie initiatica, in cautarea iubirii, a perfectiuni), dintr-un comentariu quasi-filozofic asupra ostenelii, primejdiilor, nenorocirilor din pustie, quasida mai putand contine si o descriere a luptei cu triburile dusmane, o descriere a calului sau camilei poetului, eventual o lauda adusa emirului.

Qasida este, in suma, un amalgam de formule izolate, de fragmente diverse : panegiricul - exalta virtutile unui mare erou sau ale unui Mecena, emir intelept, curajos, drept cu stiinta masurii ; poezia de lauda a tribului- glorifica vitejia, vechimea si faptele de lauda ale neamului ; elegia- evoca pierderea unei fiinte dragi aducand teme consolarii ; satira ; poezia bahica ; poezia de vanatoare ;poezia de dragoste ; descrierea in versuri.

Modelele unei quaside perfecte sunt mu'allaqatele , in numar de sapte, despre care legenda spune ca ar fi fost castigatoarele unor concursuri de poezie, brodate cu aur si atarnate de zidurile Kaabei.

Autorii mu'allaqatelelor sunt :

Imru'al-Qays pozitia lui deosebita printre poetii islamici se datoreaza in primul rand subtilitatii metaforei sale si modului iscusit in care a valorificat o serie de procedee si teme poetice traditionale. Se afirma ca el ar fi creatorul poemului amplu quasida, precum si intemeietorul ghazalului prin stabilirea cadrului in care plaseaza acest fragment liric: cele trei pietre cu rolul unei pirostrii pe care se aseza vasul pentru fiert, faptul ca s-a oprit in acest loc de popas pentru a plange dupa femeia draga si indemnandu-i pe prieteni sa ii impartaseasca durerea rememorand aventurile sale razboinice. Aceasta schema consacrata va aparea ca un lait motiv in cele mai multe poeme ample. El este un maiestru al descrierilor, celebre fiind descrierile cailor si comparatia cu diferite animale si pasari. Multimea comparatiilor ofera poeziei sale o nesfarsita bogatie de imagini care se succed cu mult dinamism.

Tarafa ibn abu-Bakr : a compus satire la aderesa regelui si a altor nobili; a compus cea mai lunga muallaqa 102 versuri-apreciata pentru elocventa si limba pura in care este scrisp . Vestit pentru frumoasa descriere a camilei. Diwanul sau contine, de asemenea, fragmenete erotice, in care femeia este infatisata cu detalii portretistice mai bogate decat la ceilalti preislamici.

Antara este unul dintre cei mai mari poeti eroi din sec V. A devenit eroul unei dintre cele mai populare si mai ample romane cavaleresti din Evul mediu, dedica majoritatea poemelor iubitei sale. De remarcat ca erotica sa nu poate fi separata de poezia de vitejie. Spre deosebire de ceilalti preislamici care au compus fragmente erotice, Antara nu se limiteaza la descrierea in imagini concrete a femeii iubite, si incearca sa infatiseze si starile afective ale indragostitilor. Pasajele descriptive din creatia sa au ca motive principale calul, ca tovarasi de lupta, si batalia propriu-zisa. Limba si stilul poeziilor sunt simple amintind mai de graba de poetii care i-au urmat decat de preislamici.

Zuhayr este unul dintre cei mai mari poeti ai antichitatii. Trasatura generala a poeziei sale este caracterul ei aforistic-sapiential, aceste aforisme fac din Zuhayr un arbitru in disputele dintre triburi,un intelept care se straduie sa indrume si sa reformeze. Eroticul la Zuhayr este doar un pretext si nu apare decat in fragmentele lirice de la inceputul poemelor. In fragmentele panegirice, el nu face decat sa elogieze virtutiile beduine : curajul, generozitatea, originea nobila. Retin atentia de asemenea pasajele descriptive, tonul sobru si acuratetea comparatiilor.

Labid elogiaza prietenia, onoarea, gloria si demnitatea ; are multe poezii inspirate din viata tribului.

Kulthum in afara de fragmentele de lauda de sine, panegirice si satire, ii mai este atribuit un poem amplu care celebreaza fastele tribului, aceste piese distingandu-se prin stilul lor violent si prin conciziunea si simplitatea limbii.

Ibn-Hilliza in poeziile sale elogiaza tribul, neacordand o mare importanta femeii.

Ghazalul -poezia erotica- este genul cel mai vechi al poeziei arabe. In perioada preislamica avea o pozitie deosebita (fiind asezata la inceputul quasidei, limitandu-se cel mai adesea la descrierea urmelor locului de popas al tribului iubitei, si la descrierea in imagini concrete a femeii iubite), si joaca un rol important in tematica poeziei omeyyade.

Un rol important in aceasta perioada l-a avut poetul Madjnun- predecesor al trubadurilor francezi .Madjnun este un pseudonim insemnand "nebun" din dragoste. Aventura sa este ravasitoare: nu se poate casatori cu tanara fata pe care o iubeste si de care este iubit ,Layla, aceasta fiind promisa altuia. Neconsolat, se refugiaza in desert. Layla moare de dorul lui, iar el nu intarzie sa o urmeze. (Madjnun ramane in literatura orientala simbolul nefericitului mort din dragoste, simbolul pasiunii promise si neimplinite).Povestea celor doi este asemanatoare cu cea a lui Tristan si Isolda, Romeo si Julieta.

Alti reprezentanti al ghrazalului din perioada omeyyada mai sunt : Djamil si Kuthaiyir.

Adab - studiu introductiv

Cuvantul adab se traduce de obicei prin "literatura" ( literatura, pl. litere, buna-cuviinta, educatie)si in general acesta este sensul cu care este folosit. Dar sensurile sale sunt mult mai bogate si un cunoscator al limbii arabe va distinge in adab mai multe nuante pe care le dorim pastrate, de aceea vom folosi termenul original.

In paralel cu literatura filosofica, stiintifica, juridica, istoriografica, religioasa, la curtile califilor continua sa straluceasca si literatura non-specu-lativa, innoindu-se la randul ei atat din punct de vedere stilistic, cat si tematic. Analizand succint liniile de forta ale gandirii clasice arabe, Mohammed Arkoun( A.-L. de Premare, "Originile islamului", p.235) regreta ca islamologii nu acorda literaturii suficient interes din acest punct de vedere: literatura vehiculeaza ideile epocii la fel de pregnant ca discursul filosofic, teologic, istoric etc.

Evident ca fiind atat de bogat, literatura clasica isi merita numeroasele si valoroasele exegeze; a o cerceta doar ca pe o oglinda a ideilor epocii ar insemna reducerea unui ocean la un strop de apa. Am incercat totusi situarea ideilor sapientiale si morale cuprinse in poezie, carti de invatatura, tratate de retorica, fabule, epistole, maqamat, culegeri de proverbe si maxime, la nivelul fundamentelor epistemice comune diferitelor discursuri arabe.

Poezia abbasida

Asa cum omeyazii au pregatit din punct de vedere politic, militar si social inflorirea califatului abbasid, la fel s-a intamplat si in continuarea traditiei poetice. Dupa aproape un secol de la inceputurile islamului, poezia inca mai urma in forma, stil si tematica tiparele imuabile impuse de beduinii arhaici. Dar si in epoca omeyada unele teme obligatorii incepusera sa-si piarda sensul, fiindca poetii nu mai erau de mult ratacitorii pagani si razboinici de alta data, ci invatati, curteni cultivati, minti preocupate de cele mai subtile probleme ale metafizicii si teologiei. Un stil nou poetic, numit pe scurt badi', intervenea in lumea inflexibila a codificarilor poetice.

(M. Arkoun, op.cit., p. 4): ,,Vom fi obligati sa renuntam la abordarea unui aspect al gandirii arabe prea bogat ca sa poata fi evocat in cateva randuri: scrierile propriu-zis literare, non-speculative si mai ales poezia, vehiculand, intr-adevar, o gandire care ar merita o analiza aprofundata'.

In paralel cu literatura filosofica, stiinfifica, juridica, istoriografica, religioasa, la curtile califilor continua sa straluceasca si literatura non-speculativa, innoindu-se la randul ei atat din punct de vedere stilistic, cat si tematic.

Un stil nou poetic, numit pe scurt badi', intervenea in lumea inflexibila a codificarilor poetice (urmate in poezia de dragoste de 'Umar ibn Att Rabl'a , in satira de Garīr si Al-Farazdaq, poetii cei mai reprezentativi din perioada omeyyada ). Momentul innoirilor a inceput cu Basra ibn Burd (m. 783), dupa parerea filologului Al-Asma'i (m. 831) citeaza sursa sau renunta; innoitorii, al-mūhditun, incercau sa se indeparteze atat ca limbaj, cat si ca tematica de conservatori, al-mūtaqaddimun . Acestia din urma le reprosau ,,innoitorilor' un stil artifical, ,,contrafacut', masnū' , fata de cel natural, matbu' , un exces de antiteze, paronomasii si hiperbole, o apropiere prea mare de retorica. Adevarul e ca citadinii se straduiau sa nu mai foloseasca atatea expresii arhaice si, in orice caz, sa scrie despre ,,teme ale civilizatiei'; nume-roasele culegeri de poezie preislamica (precum Kitab al-Agdmde Abu-1 Farag Al-Isbaham, m. 967 ; Hamasa de Abu Tammam, m. 850 ; Al-Mufaddaliyydt de Mufaddal ad-Dabb'i, m. 786) erau alcatuite tocmai pentru ca stilul predecesorilor sa poata fi studiat, insusit si eventual depasit. Astfel, de pilda, Hamasa de Abu Tammam a aratat cum s-a degradat cu incetul conceptul de hamasa (,,vitejie'), ajungand sa fie in timp echivalent rabdarii, indurarii greutatilor (sabr): vitejie insemna si infruntarea conditiilor dificile. Marea explozie a poeziei ,,modernilor' a avut loc insa pe la inceputurile secolului al X-lea, cand califatul abbasid, care fusese in plina glorie la inceputurile sale (749), simtea primejdia caderii. Politica si religia imperiului abbasid treceau prin crize succesive; unitatea ii era amenintata; vechiul sistem administrativ (cu cate un comandant militar si un guvernator civil pentru fiecare provincie) incepea sa fie depasit. Ofiterii noii armate, multi dintre ei nearabi, mai ales persani, aveau la randul lor diverse ambitii; comploturile se tineau lant( si mai multe dinastii independente isi disputau puterea, dezmembrand imperiul califal (in Hurasan si Transoxania - samanizii, in Tabaristan - ziyarizii, in Mesopotamia de sus - hamdanizii, in Irak si Persia - buyizii, in Andaluzia - omeyyazii, in Egipt - ihsidizii, mai tarziu, fatimizii). Califii se succedau dupa foarte scurte domnii, schimbati in cativa ani sau chiar in cateva luni, adesea executati de cruzii urmasi. Miscarile sociale se impleteau cu tulburarile religioase, indeosebi cele starnite de secta qarmata, care propaga idei egalitariste, pe placul multimilor. ,,Fratii puritatii', Ihwdn-as-safd'', societate semisecreta de invatati si teologi care au elaborat o mare enciclopedie plina de idei ,,revolutionare' si care organizau dezbateri intre musulmani, ortodocsi, eretici, atei, impanzisera marile centre culturale cu ideile lor anti-traditionaliste. Indeosebi amprenta persana, sit'ubiyya, elimina din poezie tema plangerii la locul despartirii de iubita, introducand detasarea si chiar ostilitatea fata de elementele vietii beduine (erau ironizati, de pilda, beduinii ca beau lapte si nu vin). Poemele de dragoste deveneau mai ,,lejere', fiindca trebuia indepartat ceea ce starnea suferinta; cele bahice in schimb proliferau, lauda vinului aducand o impotrivire la adresa societatii musulmane, dar si o cautare a fericirii individuale.(Grete Tartler, "Intelepciunea araba",p.199)

Bagdadul nu ramasese singura capitala spirituala a imperiului, caci o data cu ,,independenta' dorita a provinciilor apareau si noi centre culturale, fiecare cu poetui sau de renume : Mossul cu poetul Abu Tammam, Manbig cu Al-Buhturi, Kufa cu Abu-1-'Atahiyya, Alep cu Abu-1 Farag al-Isbaham, Abu-1 Firas al-Hamadam si mai ales Abu Tayyib al-Mutanabbl. Dupa exemplul ,,saloanelor literare' de la Bagdad, noii emiri se inconjurau de artisti, literati si mai ales poeti care sa le glorifice si imortalizeze maretia. Erau organizate, spre marele beneficiu al literaturii, dispute sau intreceri literare si filosofice in prezenta emirului protector; genurile practicate mai ales erau panegiricul, satira, dar si poemele erotice, bahice si gnomice. Erau la moda ,,portretele-tip' ale protectorului generos, portete ce puteau fi reutilizate pentru orice emir, dar foarte gustate devenisera si poemele sapien-tiale, cu tenta filosofica, alcatuite dintr-o suita de aforisme deseori fara legatura sau cu o slaba legatura intre ele.

Dintre marii poeti sapientiali, mai cunoscuti sunt (pe langa preponderent bahicul Abu Nuwas, m. 813): elegiacul si eruditul Abu Tammam (m. 845);descriptivii Ibn ar-Rumi (m. 897) si Al-Buhturi (m. 897); stilistui Ibn al-Mu'tazz (m. 908); misticul sufit Ibn al-Farid (m. 1235) etc.'; Abu-1-'Atahlyya (m. 825), Al-Mutanabbi (m. 965) si Abu-1 'Ala' al-Ma'arri (m. 1057).(Poezia sapientiala, Grete Tartler,p.210)

De la temele beduine si ,,frivolitatile' vietii de curte, Abu-1-'Atahlyya s-a inters spre poemele ascetice, zuhdiyydt, fiind socotit primul poet-filosof arab care a ridicat (cu ecouri maniheene, s-a zis) la rangul de concept vechile teme ale ineluctabilitatii mortii, nevoii de a fi smuls din napasarea fata de destin, efemeritatii bucuriilor terestre si dobandirii adevaratei multumiri (prin renuntarea la placerile lumii, multumirea cu strictul necesar, impunerea singuratatii si meditatiei). Dar poemele sale, care indeamna la cumpatare si renuntare, cu meditatii sumbre asupra conditiei umane, trateaza deseori si probleme politice si sociale: egoismul, lacomia, tirania guvernatorilor, legaturile dintre oameni (s-a spus ca dimensiunea politico-sociala si pesimis-mul zuhdiyydte-lor constau si in faptul ca poetii erau in general adeptii partidelor de opozitie, si 'iti sau harigifi, adesea nearabi din paturi inferioare ale societatii)'. E adevarat ca ascetismul era total opus ideilor mu'tazilite si nu putea fi acceptate de teologi, in general;[1] a concepe insa experienta religioasa ca pe o realitate traita, reflectarea nelinistita asupra destinului si descifrarea sinelui, iata tot atatea tentatii lesne de inteles pentru poeti. Atat bahicii, cat si ascetii cautau in fond solutii de imblanzire (daca nu dominare) a destinului, posibilitati de traducere a temerilor (si anihilare a lor) in literatura.

S-a spus ca genul zuhd deriva din qasida, din care a preluat tema vanitatii si efemeritatii lucrurilor lumesti, existente mai ales la poetii din Hira. (Antologie de poezie araba clasica, trad., antologie si note de G.Tartler si N. Dobrisan). In urma framantarilor politico-religioase din primele trei secole dupa ,,fuga Profetului' si in urma amanuntitelor meditatii asupra mesajului coranic au aparut primele poeme ascetice ca atare (ale si 'itilor si harigitilor); traditia pune inceputurile pe seama lui 'Alt si a unui insotitor al sau, Abu-1 Aswad ad-Du'aIi (m. 688). Indemnurile la insingurare si cumpatare apar insa mai tarziu, in jurul anului 720, iar deplinatatea whd-uw e datorata generatiei lui Bassar ibn Burd, in special lui Abu-1- 'Atahiyya. La acesta, tema mortii (metafora fantanii, a calatoriei etc.) si a trecerii timpului sunt insotite de temeri -pierderea prietenilor, meditatii asupra vanitatii lumesti, asupra conditiei umane precare, dar si de evocare vietii de apoi, a judecatii divine. Viata efemera, purtandu-si din start propria negatie, sperantele zadarnice, tulburarile si necazurie care fac omul slab, pesimist pot fi inlaturate prin cainta, prin credinta sincera care apara de vicisitudinile soartei. (Antologie de poezie araba clasica, trad., antologie si note de G.Tartler si N. Dobrisan)

Cu timpul, temele devenind conventionale (fragilitatea puterii omenesti, schimbarile neasteptate ale norocului, inselaciunile sortii), e cautata ilustrarea lor concreta: de un asemenea ..realism poetic' e marcat, de pilda, Al-Buhturi. Accentul e pus insa, fata de preislam, ,,nu pe descriere, ci pe sentimentul inspirat de tabloul vazut: de pilda, nu campul de lupta, ci tragismul sau'. Tragice sunt descrierile oraselor pustiite de invazii, ale razboaielor civile etc.

Cele mai frecvente teme intalnite la Mahmud al-Warraq (m. 844), Abu Tammam, Ibn ar-Rumi, Ibn al-Mu'tazz sunt inaintarea pas cu pas spre capatul vietii si nepasarea celui ce se leagana in iluzii, cand iminenta judecatii ii este dezvaluita. Accente mistice in poezie pregatite inca de Abu-1-'Atahiyya, proclama moartea ca fiind sigura cale de acces spre eternitate.( C.Huart, Litterature arabe, Paris)

Cele mai multe inovatii stilistice si tematice sunt datorate lui Abu Tayyib Ahmad ibn Husayn, poreclit Al-Mutanabbi, ,,Cel care se vrea (pretinde) profet' (m. 965). El e cel care a scurtat in qasida prologul erotic, inlocuindu-l printr-o abordare filosofica, inoculand spontaneitatea si ,,sentimentalismul' (exprimat prin emotie, suferinta, decepde, manie) nasfb-ubii stereotip. In elegii el sublinia nu numai calitatile celui disparut, cum se facea in preislam, ci revenea mai ales asupra atotputerniciei mortii, etalandu-si versurile cu idei filosofice. Maestru al antitezei, comparatiei, hiperbolei si ,,echilibrarii' ideilor contrastante, dar mai ales stapanind perfect arta versificatiei, Al-Mutanabbi reusea sa exprime miezul ideatic profund in versuri, prn expresii pur aforistice, in asa fel incat sa poata fi inlocuite intre ele, fara ca ideea sa se prelungeasca de la un vers la altul (lege de baza a poeticii arabe). Aproape toate poemele sale, fie ca sunt descrieri, satire, elegii, panegirice etc., sunt, in ultima instanta, gnomice; aproape ca nu e qasida care sa nu cuprinda aforisme, cugetari. Filosofia sa reflecta istoria anterioara a propriei vieti, imaginea pe care si-a facut-o despre societatea si epoca sa; ingloband intelepciunea populara (dar, fiind un erudit, se pare ca nu era strain nici de filosofia greaca), poemele dozeaza in mod superior emotiile, sperantele, aspiratiile si ambitiile proprii. pune

Se pare ca poezia gnomica reprezinta cam cinci sute de versuri in opera lui Al-Mutanabbi¹⁽Cf. Isma'il Salah 'Abd Sabbur 'Azz-Din, Abu-l Tayyib al-Mutanabbi', Dar al-'Awda, Beyrut, 1974.): precepte morale si maxime despre viata, moarte, destin etc., de o precizie si o concizie care au facut sa fie memorate de toate generatiile urmatoare. Nu degeaba a fost numit hakīm,,intelept' : experienta tumultuoasei sale vieti (in timpul careia a fost chiar atacat fizic de adversarii sai), studiile pe care le-a facut, relatiile cu saracii vremii sale, toate acestea au contribuit la capacitatea sa de a traduce intelectual mai multe experiente: religioase, metafizice, morale, estetice, politice etc.

Majoritatea comentatorilor sai clasici, Ibn al-Atir, Al-Gurgam, Ta'libt s.a. au insistat indeosebi asupra poeziei filosofice (desi, nefiind vorba de un sistem coerent, ci de o raspandire a cugetarilor cu totul aleatorie, nu se poate vorbi de o filosofie propriu-zisa). Felul in care Al-Mutanabbi stia sa vada omul (fiinta umana in general si pe cea a epocii sale in particular), felul in care tintea gloria si maretia (tuturor arabilor, dar si pe a sa, de poet), capacitatea de a dispretul moartea (moartea vine oricum, deci sa fie macar pentru o ,,cauza nobila'), mandria de a fi poet si dispretul pentru poet minori (ceea ce i-a adus dusmania multor persoane dintre cele mai influente) Anume, la curtea lui Sayf ad-Dawla, era invidiat de poetul Abu Firas al-Hamadani, precum si de Ibn Halawayh, celebrul filolog de origine persana, felul in care dezvaluia nedreptatile sortii si in care isi asumase mizantropia, ajungand la propovaduirea izolarii fata de semeni, toate acestea s-au concre-tizat in adevarate perle sapientiale, de o inegalabila perfectiune stilistica. In mare, nu tonul pesimist si neincrederea fata de soarta domina poezia sa, ci vointa de a lupta, marea incredere in propriile forte, convingerea ca viata merita sa fie traita. Ii indemna pe ceilalti sa se bucure de viata, dar cu masura, spre a nu fi inselati de ea. Moartea nu i se parea tragica, fiindca indeparta dusmaniile, stergea umilintele, salvand onoarea celui nobil, indepartandu-1 de lasitate si tradare. Considera ca adevaratele virtute ce trebuiau cultivate in timpul vietii sunt taria de spirit, ratiunea, intelepciunea - care deosebesc omul de animale. Un suflet nobil, o inima generoasa, capacitatea de a se darui si a se intrece pe sine, curajul, ambilitatea, iata ce socotea poetul ca s-a pierdut in epoca sa. Fire nu prea religioasa (se spune ca nu postea, nu se ruga, nu facuse nici un pelerinaj la Mecca), rationamentele sale sunt reci si lucide; de altfel, el insusi se numea ,,filosoful' (si spunea ca poetul epocii sale ar fi Al-Buhturi). ( Antologie de texte din literatura araba clasica, Y. Goldenberg)

Un secol mai tarziu, ,,poetul orb', al-Ma'arri (m. 1057), isi etala la o si mai inalta tensiune mizantropia. Influentat de tulburarile religioase din Bagdad (unde se infruntau crestini, evrei, zoroastrieni, sabeeni, sujT, rationalisti etc.), ca si de ,,dubla inchisoare' a orbirii si singuratatii, Abu-1 'Ala' ramane in esenta un moralist sceptic : neincrezator in procreatie, in revelatie, in asceza (prefera pietatea omenoasa, activa, posturilor si rugaciunii) si chiar in religie (pe care o considera buna pentru ca a fost mostenita). In capodopera sa Abu-l-'Ala', fara a discuta in amanunt problema milei divine, considera ca pana si libertinii poeti preislamici sunt demni de iertarea divina.

Adaptand modelul ascensiunii lui Muhammad (mi 'rag) la personaje con­crete si reale, Abu-l-'Ala' adevereste ireligiozitatea de care era invinuit:

,,E acum sigur ca a fost un liber-ganditor sau un rationalist, contaminat de criteriile nereligioase ale filosofilor indieni, ale caror superstitii vegetariene le urma in mod scrupulos' . Epistola iertarii este o abila adaptare literara a legendei ascensiunii profetice: dar calatorul e un poet, personajele nu sunt nici ingeri, nici sfinti, ci oameni obisnuiti, barbati si femei, crestini, pagani, musulmani - insa cu totii literati si poeti (majoritatea pacatosi), asezati in Rai pe ,,cercuri' sau grupuri literare, in iad fiind amestecati. Multi orientalisti, intre care cu deosebit zei Asin Palacios, au sustinut din aceasta pricina posibila filiatie a Divinei Comedii din Epistola iertarii. Intr-adevar, Abu-l-'Ala' demonstreaza cu ajutorul personajelor o inegalabila erudite filologica, asa cum Dante va transforma Divina Comedie intr-o enciclopedie a cunoasterii medievale. Grupurile din Rai (adunate dupa marimea virtutilor) si din iad (dupa felul pacatelor) au fast comparate cu bolgiile (personajele stau, de altfel, in cerc). Discutia calatorului cu sufletele e asemanatoare cu aceea dantesca, desi Dante nu comenteaza numai probleme literare. Desi Ibn al-Qarih, eroul lui al-Ma'arri, viziteaza Paradisul inainte de iad, ca sa revina prin contrast (efectuand deci mai degraba o oscilare decat o ascensiune), multe elemente ale calatoriei sunt asemanatoare : intalnirea cu un leu si un lup (la Dante - si o pantera; la al-Ma'arri - si o pasare), cu iubita ideala (Beatrice si, respectiv, iubita lui Imru'u-1 Qays); trecerea unor probe pericu-loase (Ibn al-Qarih, pe spinarea unei hurii, Dante si Vergiliu trece din cercul al VII-lea intr-al VIII-lea pe umerii monstrului Gerion). Chiar si in forma pot fi gasite asemanari intre proza araba rimata si ritmata, sag', si tertinele dantesti. Desi nu exista nici o dovada ca Dante ar fi cunoscut chiar intr-o versiune spaniola Epistola iertarii (cum au patruns cele mai multe opere ale Evului Mediu arab in Europa), s-a presupus ca avea cunostinta macar de un rezumat sau un comentariu, Epistola fiind un tezaur de idei qarmate, probabil asimilate de rosicrucieni. Or, e cunoscuta medalia de la Viena care il infatiseaza pe Dante, avand pe reverso inscriptia F.S.K.I.P.F.T. (Frater Sacrae Kadosh, Imperialis Principatus, Frater Templarius 1856). (Miquel Asin Palcios, La Escantologia musulmana en la Divina Comedia, Madrid, 1961, p.89)Dar istoria literara nu se face cu presupuneri si, asa cum spune Andre Miquel, ,,paralelismul, oricat de interesant, al unor teme din Epistola (in special vizita in Paradis) cu cele dantesti n-a putut fi inca intarit prin dovezi istorice privind transmiterea textelor'. Dupa ce a cercetat studiile lui Asin Palacios, Massignon, G. Levi della Vida si Cerulli, Gaston Wiet conchide la randul sau ca Dante n-avea cum sa-l cunoasca pe Abu-l-'Ala', cel mult sa fi avut cateva notiuni despre ascensiunea lui Muhammad'. Izvor de inspiratie pentru capodopera europeana sau nu, Epistola iertarii ramane oricum ea insasi o capodopera a literaturii universale, poate intr-adevar marea capodopera a prozei (rimate si ritmate) si poeziei (textul fiind imbogatit cu poeme) din epoca abbasida.

Originile Noptilor Arabe

Povestirile din O mie si una de nopti au fost scrise de un numar mare de scriitori, povestitori de-a lungul sutelor de ani. Povestirile initiale, primele povestiri vin din Persia si India la inceputul secolului al optulea. Au fost traduse in limba araba si li s-a dat numele de "O mie si una de nopti" sau "O mie de nopti". Acest set de povestiri prezinta un numar relativ restrans de povestiri si nu exprima in nici un caz amploarea titlului.

In Iraq, in secolul al IX-lea sau al X-lea, un numar de povestiri arabe au fost adaugate. Aceste povesti adaugate in aceasta periaoda de timp si in aceasta regiune - probabil - sunt cele care se refera la califul Haroon Al Rashid. De asemenea, in perioada imediat urmatoare, alte povestiri care existasera inainte de aparitia culegerii intitulate "Alf Layla" au fost incorporate in corpul principal al culegerii. Incepand cu secolul XIII-lea, s-a adaugat un alt grup de povestiri, povestiri de origine siriana si egipteana. In timpurile moderne, noi povestiri s-au atasat corpului principal si astfel s-a ajuns, intr-adevar, la numarul exprimat de catre titlul lucrarii.

Forma actuala a povestirilor

Unele dintre cele mai vechi manuscrise ale "Noptilor" au supravietuit. Cel mai vechi manuscris care s-a pastrat este o singura pagina care dateaza din secolul IX-lea. Urmatorul manuscris salvat este un manuscris sirian alcatuit din trei volume care se afla la Biblioteca Nationala din Paris care dateaza de la inceputul secolului al XIV-lea, manuscris folosit de Galland pentru traducerea realizata de acesta la inceputul anilor 1700, traducere care introduce "Noptile" in Europa (desi, este de mentionat ca el a folosit si alte surse pentru culegerea de povestiri pe care o expune).

Joseph von Hammer-Purgstall (1774-1856) descopera un alt manuscris in Cairo si il foloseste pentru traducerea "Noptilor" in limba franceza in 1804-1806. Acesta este singurul manuscris care continea sfarsitul "Noptilor", unde Shahriyar decide in final ca Sheherazade sa ramana in viata.

Au supravietuit de asemenea alte patru texte arabe, cunoscute sub denumirea de "Calcutta I"(1814 - 1818), Breslau (1824 - 1843), Bulaq (1835) si Calcutta II (1839-1842) .Originile si provenienta acestor texte sunt in disputa si la ora actuala .

Toate aceste texte au stat la baza numeroaselor traduceri viitoare. Dupa Galland, trei dintre traduceri sunt importante si stau la baza tuturor lucrarilor din era Victoriana. Traducerea lui Lane, care dateaza din 1839, a fost o traducere importanta pana cand a intervenit traducerea lui Payne, care a aparut in 1882. O ultima traducere de amintit este traducerea lui Richard Burton care isi publica traducerea in 1885.

Astazi, traducerea lui Hussain Haddawy este considerata de multi a fi cea mai buna traducere in limba engleza. Traducerea lui a fost caracterizata ca fiind "directa, moderna si tensionanta".

Stilurile literare si instrumentele literare folosite

Desi traducerile povestirilor din "O mie si una de nopti" sunt, totusi, sarace, povestirile respira un stil literar distinctiv care le ajuta sa cattige batalia cu traducerile sarace.

Cel mai important "instrument" literar vizualizat este "povestirea in chenar"- ,,povestire in rama" si desi acest instrument literar este folosit si de alte opere literare, cum ar fi "Iliada" si "The Canterbury Tales", "O mie si una de nopti" duce pana la extrem folosirea acestuia.

Ce este specific povestirilor din "O mie si una de nopti" este faptul ca o povestire in rama poate sa aduca in fata cititorului alte doua sau chiar trei povestiri in rama (pornite din aceeasi povestire in rama), ca si cum o povestire devine "cuibul" a altor povestiri.

Povestirile in rama folosesc la mai multe scopuri narative, dar principalul scop este sa creeze un cadru usor, prietenesc si o introducere usoara a celorlate povestiri incluse, este un stil literar inca folosit si in zilele noastre. De fiecare data cand o poveste este intrerupta de catre un caracter care spune: "Lasa-ma sa va spun povestea fratelui meu si Djinul Nisipului", ascultatorilor li se specifica ca povestea este adevarata, ca este o poveste care provine de la cine care "a vazut cu ochii lui" aceasta poveste. In timp ce, probabil, povestirile nu intentionau sa fie luate ca adevarate, acest stil literar folosit, poveste in chenar, poveste in poveste ajuta audienta sa se identifice cu povestirile.

Povestirile in chenar ajuta la crearea unei anume tensiuni dramatice, deoarece cu cat numarul de povestiri este mai mare, povestiri care se nasc din primul chenar, cu atat tensiunea creata cititorului creste.

Un instrument literar folosit destul de des in "Noptile Arabe" este povestea spusa ca sa salveze o viata. Acest instrument literar ajuta, de asemenea, la cresterea tensiunii interioare a povestirii si il face pe cititor mult mai atent la actiune. Povestirile trebuie sa fie extraordinare, daca numai ascultandu-le se creaza o putere aparte de a salva vieti.

Chiar daca este un cal zburator, un djinn care iti indeplineste dorintele, o pasare care poate transporta un elefant sau usi in stanca care se deschid la auzul unei anumite voci, magicul si fantasticul sunt motive comune, obisnuite in "Noptile Arabe".

Multe alte instrumente literare minore trebuie sa fie mentionate. Exista un numar mare de persoane cu disabilitati fizice, oameni cu un singur ochi, fara o mana, fara un picior sau mutilati. In timp ce aceste desfigurari sunt privite ca o fascinatie aparte a povestirilor, pot reprezenta tipul de disabilitati fizice existente in societatea istorica a povestirilor. Spatiile sub-pamantene pot reprezenta sau un pericol sau o oportunitate sexuala. Cei saraci si prapaditi de multe ori sunt ridicati la pozitii sociale extraordinare, cu averi incomensurabile.

In timp ce povestirile din "Noptile Arabe" nu se invart in jurul lectiilor morale, sunt foarte multe lectii de viata. Dar, trebiue sa mentionam ca aceste povestiri nu se incadreaza in moralitatea conventionala a secolului al XII-lea.cea mai fascinanta dintre aceste povestiri este cea a Sheherezadei. Victima rautatii unui sultan nebun, ea ne impresioneaza prin inteligenta, splendoare si un simt narativ exceptional care il transforma pana si pe sultanul cel rau intr-un om cinstit atat cu familia cat si cu supusii acestuia. Islamul este respirat de fiecare por al Noptilor Arabe. Este corect daca spunem ca "O mie si una de nopti" citite fara aceste introduceri si mixiuni cu Islamul ar fi o cu totul alta experienta, ar fi cu totul altceva.

Noptile Arabe se afla in topul lucrarilor literare care au influentat literatura vestului. Primele povestiri au ajuns in Europa in secolul al XII-lea. Calul din povestirea lui Chaucer, de exemplu, este cu siguranta Calul Fermecat din Noptile Arabe. Dar, influenta cea mai mare asupra vestului a avut-o traducerea oferita de Galland, traducere care a introdus in Europa tot setul de povestiri la inceputul anului 1700. Galland dupa un studiu intens al limbii turce, arabe si persane, alaturi de latina si greaca devine un vanator de manuscrise. In 1962, Galland incepe sa prepare o enciclopedie enorma despre Islam.

Pentru inceput, Galland traduce "Calatoriile lui Sindbad", care probabil n-au facut niciodata parte din Noptile Arabe, in 1701. Cand a observat succesul avut, Galland decide sa traduca intregul corp de Nopti, publica primele volume in 1704 si termina cu volumul al doisprezecelea in 1717. El foloseste 3 volume-manuscript siriene care datau din secolul XIV, pe care le traduce, asociindu-le la alte surse. Galland adauga multe alte povestiri la aceste traduceri si include Aladdin, Ali Baba si Printul Ahmed si cele doua surori ale sale. Aici apare o problema noua, extrem de interesanta, aceste aditii - povestiri nu au fost gasite in orice alt manuscript s-a cautat, s-a incercat sa li se afle geneza, dar a fost inutil. Multi cred ca Galland a inventat aceste povestiri. Galland castiga o batalie redutabila cu cititorii francezi care adora povestile .A avut un succes rasunator si au fost foarte curand traduse in limba engleza fara permisiunea lui Galland si publicate la Londra .

Generatii de cititori devin doritori sa citeasca si sa reciteasca Noptile Arabe. La timpul acela, povestirile erau unice, romantice, cu o actiune stabilita intr-un taram exotic, greu de atins. Multi dintre scriitorii vestului au fost influentati de Noptile Arabe, de amintit Swift, Addison si Pope, Reynolds, Sterne, Blair, Warton, Hawkesworth.

Sir Walter Scott a citit Noptile, copil fiind si au ramas cu el pentru tot restul vietii sale, ii influenteaza scrierile, cum sunt "Waverly", "The Talisman"("Talismanul").

Samual Taylor Coleridge citeste Noptile Arabe , nu doar le citeste , le absoarbe: ,,

La sase ani, imi amintesc ca am citit Belisarius, Robinson Crusoe si Philip Quarle, iar apoi am gasit amuzamentul si incantarea Noptilor Arabe( . )

Charles Dickens, de asemenea, a fost un admirator al Noptilor Arabe si acestea i-a influentat scrierile.

Robert Louis Stevenson a trecut de la Noptile Arabe exact la scrierile sale, "Noile Nopti Arabe" din 1882. Lucrarea lui este o colectie de scurte povestiri, in care personajul principal 'Prince Florizel of Bohemia' este cel care i-a locul lui Haroon Al Rashid.