ARHETIPURILE SI INCONSTIENTUL COLECTIV

„In pieptul tau se afla stelele destinului tau”, ii spune Illo lui Wallenstein (Friedrich Schiller (1759-1825) – Cei doi Piccolomini, actul al II-lea, scena VI), ceea ce ar putea satisface orice astrologie, daca s-ar sti cate ceva despre acest secret al inimii. Insa pana nu demult el nu fusese dezlegat si n-as indrazni sa afirm ca astazi situatia este principial diferita.

Invatatura tribala este sacru-periculoasa. Orice invatatura ezoterica incearca sa surprinda fata invizibila a sufletului si fiecare pretinde pentru sine autoritatea suprema. Aceleasi trasaturi le regasim amplificate la religiile mondiale dominante. Initial ele contin o cunoastere provenita din revelatia secreta si exprima tainele sufletului in imagini minunate. Templele si scrierile lor sfinte transmit prin cuvant si imagine stravechea invatatura sfanta, accesibila oricarei credinte, oricarei priviri sensibile, oricarei minti exigente. Cu cat imaginea transmisa este mai frumoasa, mai mareata, mai cuprinzatoare, cu atat se indeparteaza mai mult de experienta individuala. Experienta originara fiind pierduta, noi putem incerca doar s-o aproximam prin intermediul imaginii pe care a produs-o. []

Imaginile arhetipale sunt a priori atat de incarcate de sens, incat niciodata nu ne intrebam care le este sensul. Zeii mor din timp in timp pentru ca descoperim brusc ca ei nu inseamna nimic altceva decat obiecte inutile facute din lemn si piatra de mana omului. In realitate descoperim atunci ca nu am gandit deloc asupra imaginilor acelora. Iar cand omul incepe sa gandeasca asupra lor, o face cu ajutorul a ceea ce el numeste „ratiune”, dar care de fapt nu este altceva decat suma prejudecatilor si limitarilor sale. []

De obicei inconstientul trece drept un fel de intimitate inchisa, ceea ce Biblia desemna prin cuvantul „inima”, conceputa, printre altele, ca locul de origine al tuturor gandurilor rele. In incaperile inimii locuiesc spiritele cele rele ale sangelui, mania cea iute si slabiciunea simturilor. Asa arata inconstientul cand este privit dinspre constiinta. Aceasta pare a fi in esenta o functie a creierului mare care separa totul si priveste partile in izolarea lor, inconstientul fiind si el inteles exclusiv ca inconstientul meu. De aceea se considera ca acela care coboara in inconstient cade in marginirea imperativa a subiectivitatii egocentrice, fiind expus in aceasta fundatura atacului animalelor rele pe care le adaposteste lumea subterana a sufletului.

Cine priveste mai intai in oglinda apei vede mai intai propria-i imagine. Cine se indreapta spre sine insusi risca sa se intalneasca cu sine insusi. Oglinda nu linguseste, ea il reflecta cu fidelitate pe cel care se uita in ea, acel chip pe care nu-l aratam niciodata lumii, pentru ca il ascundem cu ajutorul persoanei – masca noastra de actori. Oglinda insa se afla dincolo de masca si arata adevaratul chip.

Aceasta este prima proba de curaj ceruta de drumul spre interior, o proba care-i sperie pe cei mai multi caci intalnirea cu sine insusi face parte dintre acele lucruri neplacute pe care le evitam atata timp cat putem proiecta in exterior tot ceea ce este negativ. Cand suntem in stare sa ne vedem propria umbra si sa suportam cunoasterea ei, atunci abia am rezolvat o mica parte a sarcinii : am suprimat cel putin inconstientul personal. []

Reactia necesara si ceruta a inconstientului colectiv se exprima in reprezentari arhetipale. Intalnirea cu sine insusi inseamna mai intai intalnirea cu propria umbra. Umbra este desigur o trecatoare ingusta, o poarta stramta, a carei dureroasa ingustime nu poate fi evitata de cel care coboara in fantana adanca. Trebuie sa facem cunostinta cu noi insine pentru a sti cine suntem, caci dincolo de poarta se afla in mod surprinzator o intindere fara margini, de o nemaiauzita nedeterminare, unde, dupa cat se pare, nu exista interior si exterior, sus si jos, aici si acolo, al meu si al tau, bine si rau. Este lumea apei in care pluteste tot ceea ce este viu, unde incepe domeniul „simpaticului”, sufletul a ceea ce este viu, unde eu nu sunt distinct de acesta si acela, unde il traiesc pe celalalt in mine iar celalalt ma traieste ca eu. [] (31)

Atat in cazul umbrei, cat si in cazul animei nu sunt suficiente cunostintele conceptuale. Nici prin intropatie sau transpunere nu le putem trai continutul. A invata pe dinafara o lista de arhetipuri nu foloseste la nimic. Arhetipurile sunt complexe traite care se manifesta destinal, actionand in viata noastra cea mai intima. Anima nu ne mai apare ca zeita, ci adesea ca slabiciunea noastra strict personala sau ca indrazneala noastra cea mai benefica. Daca un savant merituos in varsta de 70 de ani isi paraseste familia si se casatoreste cu o actrita de 20 de ani, cu parul rosu, atunci putem spune ca zeii au cerut o noua victima. Asa se manifesta la noi coplesitoarea forta demonica. Pana nu demult aceasta tanara persoana ar fi putut fi cu usurinta lichidata ca vrajitoare.

Experienta mi-a aratat ca exista foarte multi oameni de o anumita inteligenta si cultura care inteleg usor si nemijlocit ideea de anima si relativa autonomie a acesteia, precum si fenomenul animus la femei. []

Intelepciunea si lipsa intelepciunii nu numai ca apar la fiintele de felul zanei ca unul si acelasi lucru, dar chiar sunt unul si acelasi lucru atata timp cat sunt intruchipate de anima. Viata este lipsita si plina de sens. Si daca lipsa de sens nu devine obiect al rasului iar sensul obiect al speculatiei, atunci viata este banala, totul are dimensiuni insignifiante. Exista atunci doar un sens mic si un nonsens mic. In fond nimic nu are sens caci atata timp cat a lipsit omul ca fiinta ganditoare nimeni nu a explicat fenomenele. De explicatii are nevoie doar acela care nu intelege. Semnificatie are doar ininteligibilul. Omul si-a facut aparitia intr-o lume pe care n-o intelegea si de aceea a incercat s-o explice.

Astfel anima si, prin urmare, viata sunt lipsite de semnificatie pentru ca nu ofera explicatii. Insa ele sunt explicabile caci in orice haos exista cosmos si in orice dezordine, ordine secreta, in orice arbitrar, lege severa, caci orice actiune se bazeaza pe contrarii. []

Cat de periculos de semnificativa este relativizarea binelui si a raului practicata in Orient o arata o interogatie indiana : „Care drum spre desavarsire este mai lung, al celui care-l iubeste pe Dumnezeu sau al celui care-l uraste ?” Raspunsul este urmatorul : „Cel care-l iubeste pe Dumnezeu are nevoie de 7 reincarnari pana la desavarsire iar cel care-l uraste, doar de 3, caci cel care-l uraste se gandeste mai mult la el decat cel care-l iubeste.” []

Pentru Nietzsche, Zarathustra este mai mult decat o figura poetica, este o marturisire involuntara. Viata sa a fost o ratacire in intunecimile indepartarii de Dumnezeu, ale decrestinarii si de aceea i-a aparut revelatorul si iluminatorul ca izvor al sufletului sau. De aici provine limba hieratica din Asa grait-a Zarathustra, caci acesta este stilul arhetipului spiritului.

Prin trairea acestui arhetip modernul face experienta modalitatii stravechi a gandirii ca activitate autonoma al carei obiect suntem. Hermes Trismegistos sau Thoth din literatura ermetica, Orfeu, Poiandres si inruditul cu acesta Poimen al lui Hermas constituie alte formulari ale aceleiasi experiente. Daca numele de Lucifer nu ar avea o incarcatura peiorativa, el ar fi foarte potrivit pentru acest arhetip. De aceea m-am multumit sa-l denumesc arhetipul batranului intelept sau arhetipul sensului. Asemenea tuturor arhetipurilor, si acesta are un aspect pozitiv si unul negativ. [] (46)

Opera lui Edward Maitland, care prezinta biografia Annei Kingsford, contine o impresionanta descriere a trairii provocate de viziunea diadei. Maitland descrie pe larg modul in care a trait divinitatea, traire provocata de o viziune luminoasa, foarte asemanatoare celei avute de Fratele Klaus. El spune textual : „Dumnezeu ca stapan este cel care demonstreaza prin dualitatea sa ca Dumnezeu este atat substanta cat si energie, atat iubire cat si vointa, atat feminin, cat si masculin, atat mama cat si tata.” []

Timpurilor mai vechi nu le era greu sa inteleaga – in ciuda parerilor oarecum deviante si a inclinatiei gandirii spre aristotelicianism - ideea lui Platon ca oricarei fenomenalitati ii este preexistenta si supraordonata Ideea. „Arhetipul” nu este altceva decat o expresie care apare inca din Antichitate, sinonima cu „Ideea” in sensul platonician. []

Mysterium iniquitatis : „Omne bonum a Deo, omne malum ab homine !” (Secretul nedreptatii (pacat) - tot ce e bun vine de la Dumnezeu, ce e rau vine de la oameni.) Aceasta dezvoltare este rasturnata in ultima vreme intr-un mod infernal, lupul in piele de oaie soptind peste tot in urechi ca raul nu este decat o proasta intelegere a binelui si un instrument potrivit al progresului. Se crede ca astfel lumea intunericului nu mai este ingrozitoare si nimeni nu se gandeste ce otravire spirituala i se pregateste astfel omului. El insusi devine in acest fel diavol, caci acesta este jumatatea unui arhetip a carui putere irezistibila il face chiar si pe europeanul necredincios, cu orice ocazie potrivita sau nu, sa exclame „O, Doamne !” Daca mai exista si alta posibilitate, nu ar trebui sa ne identificam niciodata cu un arhetip, caci consecintele sunt, asa cum ne arata psihopatologia si anumite realizari ale timpului, inspaimantatoare.

Occidentul s-a preocupat atat de putin de suflet, incat a trebuit sa nege si conceptul de forta sufleteasca ce nu e si nu poate fi imblanzita de om, si anume divinitatea insasi, pentru a-si apropia, pe langa raul deja inghitit, si binele. Cititi o data cu atentie si critic d.p.d.v. psihologic Zarathustra lui Nietzsche. Nietzsche a prezentat cu o consecventa rara si cu pasiunea unui om intr-adevar religios psihologia „supraomului”, al carui Dumnezeu a murit ; al acelui om care se sfarma pentru ca a inchis paradoxul divin in casa stramta a omului muritor. Goethe, inteleptul, a observat „ce groaza il apuca pe supraom” si a zambit cu zambetul superior al filistinului cultivat. []

DESPRE RENASTERE

Metempsihoza. Conceptul renasterii este multilateral. Subliniez ca prim aspect metempsihoza, migrarea sufletului. In aceasta reprezentare este vorba despre ideea unei vieti care se intinde in timp prin diferite corpuri sau despre succesiunea unei vieti care se intinde in timp prin diferite corpuri sau despre succesiunea unei vieti care este intrerupta de diverse reincarnari. Nici in budism, unde este vorba in special despre aceasta invatatura – Buddha insusi a trait o serie foarte lunga de renasteri -, nu e clar daca e garantata continuitatea personalitatii, cu alte cuvinte, poate fi vorba si doar de continuitatea karmei. Elevii au pus aceasta intrebare inca din timpul vietii maestrului, dar el nu a dat un raspuns clar in privinta continuitatii personalitatii.

Reincarnarea. A doua forma este reincarnarea, care contine eo ipso conceptul continuitatii personale. In acest caz personalitatea umana este gandita ca fiind continua astfel incat, cand cineva se reincarneaza sau este nascut. Este asa-zis potential in stare sa-si aminteasca vietile anterioare si ca aceste vieti erau ale lui, adica aveau acelasi eu ca si viata prezenta. In cazul reincarnarii este vorba de regula despre renasterea in corpuri umane. []

Un ex. viu al dramei misterelor, care reprezinta permanenta si transformarea vietii, este liturghia. Daca observam publicul in timp pana la devotamentul cel mai profund. Grupurile de barbati, care stau in apropierea iesirii in timpul slujbei, se intretin despre treburi lumesti, isi fac mecanic semnul crucii si se lasa intr-un genunchi, participa totusi la slujba sfanta, in ciuda indiferentei, si anume prin simpla prezenta in spatiul plin de gratie. In timpul slujbei este sacrificat Cristos intr-un act supralumesc si atemporal, iar el ia nastere din nou in substantele transformate. Moartea sacrificiala rituala nu e o repetare a evenimentului istoric, ci procesul primordial si unic, etern. Evenimentul liturghiei este de aceea o participare la transcendenta vietii care depaseste orice limite ale spatiului si timpului. Este un moment de eternitate in timp. []

DESPRE PSIHOLOGIA ARHETIPULUI INFANS

O data cu trecutul pierdut, care a devenit „neinsemnatul”, devalorizatul, ceea ce nu va mai fi valorizat, s-a pierdut si vindecatorul, caci vindecatorul este fie neinsemnatul insusi, fie provine din acesta. El ia nastere in „transformarea formei zeilor” (Ziegler) ca vestitor sau ca prim nascut al noii generatii si apare neasteptat in locuri improbabile (nastere din piatra sau copac, brazda de ogor, apa etc.) si ca forma dubla (prichindel, pitic, copil, animal etc.).

Acest arhetip al „zeului copil” are o larga raspandire si este intim amestecat cu toate celelalte aspecte mitologice ale motivului copilului. Nici nu mai este nevoie sa indicam „copilul Isus” inca viu, care isi dezvaluie, in legenda Christophorus, aspectele tipice de „mai mic decat micul si mai mare decat marele”. In folclor, motivul copilului apare in forma piticului si spiridusului ca explicare a puterilor naturale ascunse. []

„Infans” inseamna ceva care devine independent. El nu poate deveni fara a se desprinde de origine : parasirea este deci o conditie necesara, nu numai un fenomen secundar. Conflictul nu este depasit in cazul in care constiinta ramane captiva contrariilor ; de aceea este nevoie de un simbol care sa-i arate necesitatea desprinderii de origine. In timp ce simbolul „infans” fascineaza si cuprinde constiinta, apare efectul salvator in constiinta si se indeplineste acea separare de situatia conflictuala de care constiinta nu a fost capabila. Simbolul este anticipare a unei stari a constiintei care abia acum se naste. Atat timp cat aceasta nu este realizata, „copilul” ramane o proiectie mitologica, ce necesita repetitie cultuala si innoire rituala. Copilul Isus este, de ex. o necesitate cultuala atata timp cat majoritatea oamenilor inca nu este capabila sa realizeze psihologic propozitia „daca nu deveniti ca si copiii”. []

Totalitatea umana consta dintr-o unire a personalitatii constiente si inconstiente. Asa cum fiecare individ rezulta din gene atat masculine cat si feminine si fiecare sex e determinat de predominanta genelor corespunzatoare, la fel in psihicul barbatului numai constiinta este masculina, iar inconstientul este feminin. La femeie lucrurile stau invers. Am redescoperit si reformulat acest fapt in teoria mea asupra animei. Dar ea era cunoscuta de mult timp.

Ideea unei coniunctio a masculinului si femininului, care a ajuns concept asa-zis tehnic in filosofia hermetica, apare ca mysterium iniquitatis deja in gnosticism, probabil influentat de veterotestamentara „casatorie divina”, asa cum, de ex., a realizat-o Hosea. Aceasta e indicata nu numai de anumite obiceiuri transmise, ci si de citatul din Evanghelie in a doua scrisoare catre Clemens : „Cand cei 2 vor fi unul, si ceea ce e afara ca ceea ce e inauntru, si masculinul cu femininul, nici masculin, nici feminin.” []

DESPRE ASPECTUL PSIHOLOGIC AL FIGURII ZEITEI KORE

Animus apare deseori ca un pictor sau are un aparat de proiectie, este operator de cinema sau posesor al unei galerii de tablouri, figuri care se refera la animus ca functie mediatoare intre constient si inconstient : inconstientul contine imagini care sunt mijlocite, adica manifestate, de animus, fie ca imagini fantasmatice, fie inconstient ca fapt de viata trait. Din proiectia animusului iau nastere relatii fantastice de iubire sau de ura fata de „eroi” sau „demoni”. []

Anima este o figura bipolara ca si „personalitatea supraordonata” si de aceea poate fi ba pozitiva, ba negativa ; ba batrana, ba tanara ; ba mama, ba fata ; ba zana buna, ba vrajitoare ; ba sfanta, ba prostituata. Pe langa aceasta ambivalenta, anima are relatii „oculte” cu „misterele”, cu lumea tenebrelor, si de aceea are deseori o tenta religioasa. Atunci cand se detaseaza cu claritate, are o relatie curioasa cu timpul : cel mai adesea e aproape sau in intregime nemuritoare, caci se afla in afara timpului. []

O mare parte a fricii inspirate barbatilor de femei se bazeaza pe proiectia animei. La un barbat infantil, anima are de regula o figura materna ; la un adult, este vorba de o figura feminina mai tanara. Cel „prea batran” se compenseaza insa printr-o fata foarte tanara, chiar printr-o copila. []

CONTRIBUTII LA FENOMENOLOGIA SPIRITULUI IN BASM

Sub un anumit aspect, concentrarea si tensionarea fortelor psihice seamana magiei. Ele dezvolta o energie surprinzator de mare, superioara de cateva ori celei obtinute de incordarea constienta a vointei. Faptul poate fi demonstrat experimental, in starea de concentrare artificiala din hipnoza. La cursurile mele obisnuiesc sa asez o isterica, extrem de firava constitutional dar aflata intr-un profund somn hipnotic, cu ceafa pe spatarul unui scaun si cu calcaiele pe spatarul altui scaun si s-o las in aceasta pozitie timp de un minut. Pulsul i se ridica treptat pana la 90. Unul din studentii mei, in acelasi timp un excelent gimnast, a incercat zadarnic sa reproduca experimentul prin incordarea constienta a vointei. El s-a prabusit imediat cu un puls de 120. []

Omul cucereste nu numai natura ci si spiritul, fara a-si da seama ceea ce face. []

Dupa primul razboi mondial s-a sperat in ratiune umana. Acum, dupa cel de-al doilea se spera din nou. Dar deja omul este fascinat de posibilitatile fisiunii uraniului si-si promite o epoca de aur – cea mai buna garantie ca grozaviile pustiirii cresc nemasurat. Si cine este autorul tuturor acestor lucruri ? Tocmai spiritul uman considerat inofensiv, dotat, inventiv, care din pacate nu este constient de demonia sa. Mai mult, acest spirit face totul pentru a nu fi silit sa se priveasca in fata, fiecare ajutandu-l dupa puteri in aceasta privinta. Orice numai psihologie nu, caci aceasta necuviinta ar putea conduce la autocunoastere ! Mai bine razboaie, de care este vinovat intotdeauna celalalt ; si nimeni nu vede ca toata lumea este posedata de dorinta de a face ceea ce evita si-i provoaca frica.

Mi se pare - o marturisesc deschis – ca epocile trecute n-au exagerat, ca spiritul nu s-a lepadat de demonia sa si ca oamenii sunt mai expusi, datorita stiintei si tehnicii, pericolului de a cadea prada posedarii. []

De ce nenorocire mai avem nevoie, pentru ca cel putin conducatorii responsabili ai umanitarii sa deschida larg ochii si sa se elibereze de eroare ? (257)

DESPRE PSIHOLOGIA FIGURII TRICKSTER-ULUI

Chiar si preotii din anumite locuri par sa fi sarbatorit „Libertas Decembrica”, cum era numita libertatea nebunilor, desi (sau poate pentru ca ?) cu aceasta ocazie se putea da frau liber starii timpurii a constiintei, si anume salbaticiei pagane si barbare, relaxarii si lipsei de raspundere. La inceputul sec. al XVI-lea, se pare ca aceste ceremonii, care mai arata in forma originara spiritul trickster-ului, au incetat. Cel putin, anumite hotarari ale Conciliului din 1581-1585 interzic festum puerorum si alegerea unui episcopus puerorum. []

D.p.d.v. psihologic nu se poate intelege decat ceea ce a fost trait. Conceptele psihologiei noastre complexe nu sunt, in privintele esentiale, formulari intelectuale, ci desemnari pentru anumite domenii de experienta, care pot fi descrise, dar care pentru cel care nu le-a trait raman moarte si incomprehensibile. Astfel, dupa experienta mea, ne putem inchipui fara dificultati deosebite ce se intelege prin „umbra”, desi am fi dorit ca acest concept ilustrator sa fie inlocuit mai degraba cu un cuvant „stiintific” cu rezonanta latina sau greaca. Intelegerea animei, dimpotriva, se loveste deja de dificultati mai semnificative. Ea este usor acceptata, dar nu e deloc sau e foarte putin inteleasa, daca vrem sa devenim constienti de rolul ei in viata proprie, pentru ca ea reprezinta tot ceea ce barbatul nu duce la bun sfarsit si ceea ce persista de aceea constant intr-o stare emotionala, care nu are voie sa fie atinsa. Gradul inconstientei intalnit in aceasta relatie este uimitor. De aceea este aproape imposibil ca barbatul care se teme de feminitatea proprie sa inteleaga ce inseamna „anima”.

Nu e de mirare ca se intampla asa, caci si cea mai elementara intuitie a umbrei da uneori inca mult de lucru europeanului modern. Dar cum umbra reprezinta figura cea mai putin exploziva si cea mai apropiata de constiinta, ea formeaza si acel aspect al personalitatii care e pus in discutie la inceput in analiza inconstientului. In parte amenintatoare, in parte ridicola, figura sa se afla la inceputul drumului individuatiei si pune sub semnul intrebarii suspect de simpla ghicitoarea Sfinxului sau cere in mod nelinistitor raspuns la o quaestio crocodilina. (Crocodilul i-a furat unei mame copilul. La rugamintea ei de a-l da inapoi, crocodilul spune ca ii va indeplini dorinta daca ii da un raspuns adevarat intrebarii lui : „Voi da inapoi copilul ?” Daca da, atunci nu e adevarat, iar copilul nu va fi inapoiat ; daca nu, atunci iarasi nu e adevarat, adica mama a pierdut oricum copilul.) []

CONSTIINTA, INCONSTIENT SI INDIVIDUATIE

Am definit intuitia ca „perceptie via inconstient”. []

La fel cum corpul reprezinta un fel de muzeu al istoriei sale filogenetice, asa face si psihicul. Nu avem nici un motiv sa presupunem ca structura speciala a psihicului este unica in lume, ca nu are nici o istorie dincolo de manifestarea sa individuala. Nici constiintei noastre nu i se poate nega o istorie care cuprinde 5 000 de ani. Numai constiinta eului are mereu un nou inceput si un sfarsit prematur. Dar psihicul inconstient nu este numai nesfarsit de batran, ci are si posibilitatea sa creasca intr-un viitor la fel de nesfarsit. El formeaza species humana si este o parte componenta a ei, la fel ca si corpul, care e trecator d.p.d.v. individual, dar d.p.d.v. colectiv are o varsta imposibil de masurat.

Anima si animus traiesc intr-o lume foarte diferita de cea exterioara, intr-o lume in care pulsul timpului bate foarte incet, in care nasterea si viata indivizilor conteaza foarte putin. Nu e de mirare ca existenta lor e stranie, atat de stranie incat intruziunea ei in constiinta inseamna deseori psihoza. Anima si animus apartin fara indoiala acelui material care se manifesta in schizofrenie. []

CONTRIBUTII LA EMPIRISMUL PROCESULUI DE INDIVIDUATIE

Forma marii vieti urmeaza in intregime Tao.

Tao influenteaza lucrurile invizibil, imperceptibil.

Imperceptibile, invizibile sunt imaginile in el !

Imperceptibile, invizibile sunt lucrurile in el !

Nesondabila, obscura e in el samanta !

Aceasta samanta e adevarul. In ea e credinta.

De la inceput pana astazi numele sau nu poate lipsi, pentru a intelege nasterea tuturor lucrurilor.

Si de unde stiu eu ca nasterea tuturor lucrurilor s-a realizat asa ?

Tocmai prin aceasta.

LAOTSE : Tao te king

Despre „cea mai intima nastere a sufletului” corpul animalic nu primeste decat „o imagine de o clipa, ca atunci cand fulgera”. „Nasterea divina triumfatoare” dureaza „in noi, oamenii, numai atata timp cat dureaza fulgerul ; de aceea cunoasterea noastra este atat de fragmentara ; dar in Dumnezeu fulgerul dureaza neschimbat si etern”.

In acest context vreau sa amintesc un lucru pe care Böhme il pune in legatura cu fulgerul, si anume cuaternitatea, care in imaginile care urmeaza joaca un rol foarte mare : cand sunt prinse si imblanzite in cele 4 calitati sau cele 4 spirite (cele patru calitati se suprapun la Böhme in parte cu cele patru elemente, in parte cu cele patru proprietati uscat, umed, cald, rece, in parte cu calitatile gustului, ca sec, amar, dulce, acru, in parte cu cele patru culori.), atunci „fulgerul sau lumina sunt ca o inima in centru. Daca aceeasi lumina, care se afla in centru, apare in cele 4 spirite, atunci puterile celor 4 spirite se ridica in lumina si devin vii, si iubesc lumina, adica o cuprind si sunt insarcinate cu aceasta.” []

Faptul ca punctele nodale din imaginea analizei noastre contin sau semnifica numere este dovada unei mistici inconstiente a numerelor, care nu poate fi descifrata usor. Din cate vad, in aceasta fenomenologie exista doua trepte ; prima ajunge pana la 3, cealalta pana la 12. Sunt amintite deci doua numere, 3 si 12. 12 este de 4 ori 3. Banuiesc ca intalnim aici axioma Mariei, si anume dilema deosebita a lui 3 si 4, despre care am vorbit de mai multe ori, caci joaca un rol important in alchimie. As indrazni aici presupunerea ca este vorba de o tetramerie (ca in alchimia greaca), de un proces de transformare impartit in 4 faze de 3, analog celor 12 transformari ale zodiacului si impartirii acestuia in 4. Numarul 12, asa cum se intampla nu rareori, nu are doar o semnificatie individuala (ca in cazul de fata ca zi de nastere), ci si o semnificatie conditionata temporal, caci eonul contemporan al pestelui se apropie de sfarsitul critic si reprezinta in acelasi timp a douasprezecea casa a zodiacului. []

In literatura ecleziastica, precum si in cea alchimica, este deseori citata fraza: „Deus est sphaera infinita (sau circulus) cuius centrum est ubique, circumferentia (vero) nusquam.” (Dumnezeu este o sfera nesfarsita (sau cerc), al carei centru este peste tot, iar circumferinta nicaieri.) Aceasta reprezentare se gaseste deja la Parmenide. []

Matrix este la el (la Böhme) conditio sine qua non a tuturor diferentierilor, adica realizarilor, fara de care spiritul ramane plutind, suspendat, si nu intra niciodata in realitate. Ciocnirea principiului patern (spirit) cu cel matern (natura) actioneaza ca un soc. []

(Matei 6, 22) : „De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat.” []

Sufletul este un „ochi de foc si asemenea primului principiu”, un „Centrum Naturae”.

Mandala este intr-adevar un „ochi” a carui structura simbolizeaza centrul ordonator al inconstientului. [] Ochiul reprezinta constiinta (care este un organ de perceptie), care priveste in propriul sau fundal. Propria lumina ii lumineaza din fata si cand aceasta este clara si curata atunci intregul corp este umplut de lumina. Constiinta are in anumite conditii un efect purificator. Aceasta este si parerea lui Matei 6, 22 si urm., care e exprimata si mai bine de Luca 11, 34 si urm. („Ochiul este lumina trupului tau. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau este plin de lumina ; dar daca ochiul tau este rau, trupul tau este plin de intuneric. Asa ca, daca tot trupul tau este plin de lumina, fara sa aiba vreo parte intunecata, va fi in totul plin de lumina, intocmai ca atunci cand te-ar lumina o lampa cu lumina ei mare.”)

Ochiul este pe de alta parte un cunoscut simbol al lui Dumnezeu. Böhme numeste de aceea globul sau filosofic „ochiul eternitatii”, esenta tuturor esentelor, „ochiul lui Dumnezeu”. [] (342)

Multatuli (Eduard Douwes alias Dekker) : „Nimic nu este in intregime adevarat, si nici aceasta nu este in intregime adevarat.”[]

Origene a spus (vorbind de animalele de sacrificiu) : „Cauta aceste animale in tine insuti, si le vei gasi inauntru in sufletul tau. Intelege ca in tine insuti [intra temetipsum] ai turme de boi turme de oi si turme de capre Intelege ca in tine sunt si pasarile cerului. Si nu te mira ca spunem ca acestea sunt in tine ; intelege ca tu esti o a doua lume si ca in tine se afla soarele, luna si stelele.

Aceeasi idee se regaseste si in alt loc, dar de data aceasta sub forma unei constatari psihologice : „Priveste expresia fetei cuiva care e ba manios, ba trist, ba vesel si iar tulburat si iar bland Vezi cum acesta crede ca este Unul, [dar] nu e Unul, ci in el apar atatea persoane cate moduri de comportament, caci asa cum spune si Scriptura „insipiens sicut luna mutatur” (Ecleziastul 27, 12), nebunul se schimba precum luna Neschimbator e Dumnezeu, si de aceea e numit Unul, pentru ca nu se schimba niciodata. Astfel si cel care il urmeaza drept pe Dumnezeu (imitator Dei iustus), care este facut dupa chipul lui Dumnezeu, este numit Unul si el insusi (unus et ipse), daca el va ajunge la plinatate, pentru ca el insusi, cand va atinge starea de varf a virtutii, nu se va [mai] schimba, ci va ramane Unul pentru totdeauna. Caci oricine, atata timp cat ramane in rautate (malitia), este impartit in multe si imprastiat in diferite. Si atata timp cat el ramane in multele feluri de rautate, nu poate fi numit Unul.”

Aici numeroasele animale sunt inlocuite deci prin stari afective, la discretia carora se afla omul. Procesul individuatiei, care este astfel clar indicat, subordoneaza multiplul in Unul. Dar Unul este Dumnezeu, a carui corespondenta in noi este imago Dei, imaginea lui Dumnezeu. Dar imaginea lui Dumnezeu se exprima, asa cum am vazut deja la Böhme, in mandala.

DESPRE SIMBOLISTICA MANDALEI

kiän : energie creatoare autocreata, corespunzatoare lui Shiva

heng : puterea care strabate totul

yuen : puterea creatoare

li : puterea binefacatoare

ching : puterea determinanta, neschimbatoare. []

Relatia fiintei incomplete cu cea completa corespunde unei proportio sesquitertia, si anume 3:4. Acest raport este cunoscut traditiei alchimice din Occident ca axioma Mariei. El joaca si in simbolistica viselor un rol deloc de neglijat. []

Fara a intra in detaliile terapiei, vreau doar sa spun ca este vorba de o noua ordonare a personalitatii, intr-o anumita masura de o noua centrare. Din acest motiv, mandalele apar mai ales in legatura cu dezorientari, panica sau stari psihice haotice. Ele au scopul de a aduce o ordine in ratacire, fara ca aceasta intentie sa le fie vreodata constienta pacientilor. In orice caz, ele exprima ordine, echilibru si totalitate. De aceea, deseori este subliniat de catre pacienti efectul binefacator sau linistitor al unei asemenea imagini. Prin mandale se exprima mai ales reprezentari si idei religioase, adica luminoase, sau – in locul lor - idei filosofice. []

Ceea ce in Rasarit este Shiva si Shakti, in Occident este „vir a femina circumdatus”, si anume Cristos si Biserica mireasa ; compara si Maitrayana-Brahmana-Upanishad : „He (the Self) is also he who warms, the Sun, hidden by the thousand-eyed golden egg, as one fire by another. He is to be thought after, he is to be sought after. Having said farewell to all living beings, having gone to the forest, and having renounced all sensuous objects, let man perceive the Self from his own body.” (Barbat imbratisat de femeie. - (Sinele) este si ceea ce incalzeste, soarele, ascuns de oul auriu cu o mie de ochi ca un foc de altul. Catre el trebuie tins, el trebuie cautat. Cand s-a despartit de toate fiintele vii, cand a plecat in padure si a renuntat la toate obiectele simturilor, atunci ar putea omul sa perceapa in corpul propriu sinele.) []

MANDALE

Cuvantul sanscrit mandala inseamna „cerc” in sens general. In domeniul obiceiurilor religioase si in psihologie el desemneaza imagini circulare, care sunt desenate, pictate, sculptate sau dansate. []

Ce fenomene psihologice, ele apar spontan in vise, in anumite stari conflictuale si in schizofrenie. Foarte frecvent ele contin o patrime sau un multiplu de 4 sub forma crucii sau a stelei sau a unui patrat, octogon etc. In alchimie acest motiv se gaseste in forma „quadratura circuli”.

In budismul tibetan figurii ii revine semnificatia unui instrument de cult (yantra), care trebuie sa sprijine meditatia si concentrarea. Ceva asemanator semnifica ea si in alchimie, caci acolo reprezinta compunerea a 4 elemente separate. Aparitia ei spontana la indivizi moderni permite cercetarii psihologice explorarea sensului sau functional. De regula, mandala apare in stari de disociatie sau dezorientare psihica, de ex. la copii intre 8 si 11 ani, ai caror parinti se afla in divort, sau la adulti care sunt confruntati, ca o consecinta a nevrozei si tratamentului ei, cu problematica contrariilor naturii umane, si astfel sunt dezorientati, sau la schizofreni, a caror imagine despre lume a ajuns haotica din cauza intruziunii continuturilor inconstiente neintelese. In astfel de cazuri se vede clar cum ordinea severa a unui asemenea cerc compenseaza dezordinea si ratacirea starii psihice, si anume prin faptul ca se construieste un punct central, spre care se ordoneaza totul, sau o ordonare concentrica a multiplului neordonat, a opusului si a ceea ce e de neunit. Este vorba aici evident de o incercare de autovindecare a naturii, care provine nu dintr-o consideratie constienta, ci dintr-un impuls instinctiv. []